S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul I.P. împotriva deciziei penale nr.54 din 21 martie 2002 a Curții de Apel Brașov.
S-a prezentat recurentul, asistat de avocatul C.N., apărător desemnat din oficiu.
Au lipsit intimatele părți civile S.V., S.F., S.R. și Spitalul județean Brașov.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a dezvoltat oral motivele scrise, solicitând admiterea recursului și achitarea inculpatului, iar în subsidiar, redozarea pedepsei.
Procurorul a susținut că motivele invocate de recurent sunt nefondate, situația de fapt și vinovăția acestuia fiind corect reținute, în concordanță cu probele administrate, iar pedeapsa este bine individualizată. A învederat, totodată, că s-a omis a se deduce reținerea de 24 ore din 24 noiembrie 1999.
Inculpatul a arătat că este de acord cu concluziile apărătorului său.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.321 din 20 decembrie 2001 a Tribunalului Brașov, inculpatul I.P. a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 cu aplicarea art.74, 76 Cod penal, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art.86/1 Cod penal, pe un termen de încercare de 8 ani.
Totodată, tribunalul a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 25-28 noiembrie 1999 și a fost obligat să plătească părții civile S.V., suma de 7.512.000 lei, despăgubiri și minorului S.P. suma de 6.450.000 lei despăgubiri globale și 350.000 lei lunar, cu începere de la 20 decembrie 2001 și până la majorat, despăgubiri periodice, precum și la 4.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut în fapt, că inculpatul și victima S.P. au fost muncitori la Cimitirul Central din Brașov, până în anul 1998, iar în seara zilei de 10 noiembrie 1999, în jurul orei 20,00, în timp ce inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice se întorcea spre casă împreună cu fiul său I.I.P., s-a întâlnit cu victima care se afla, de asemenea, sub influența băuturilor alcoolice.
Fără nici o justificare, inculpatul a lovit victima cu palmele peste față, iar aceasta s-a dezechilibrat și a căzut pe caldarâmul din beton, pe spate, împrejurare în care s-a lovit cu capul de beton.
Constatând că victima nu se ridică, îi curgea sânge de la cap și se afla în stare de inconștiență, inculpatul i-a făcut respirație artificială (gură la gură) după care a rugat pe locatarii blocului din apropiere să-i aducă apă.
După ce a stropit-o cu apă, victima a deschis ochii iar inculpatul a ajutat-o să se ridice, observând că aceasta nu putea să vorbească și era complet dezorientată. La scurt timp a sosit o ambulanță, care a transportat-o la Spitalul județean Brașov unde i s-a pansat rana de la cap și a fost izolată pentru a fi reexaminată mai târziu deoarece era sub influența băuturilor alcoolice.
Rămasă nesupravegheată, după câtva timp, în jurul orei 23,00 victima a părăsit spitalul, dar după o distanță scurtă a căzut lângă un boschet de unde a fost readusă la serviciul de urgență în stare de comă și i s-a efectuat craniectomie temporară stânga pentru operarea unui hematom, iar în ziua de 13 noiembrie 1999 a decedat.
Din raportul de constatare medico-legală rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei, contuziilor și dilacerării cerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral produs prin lovire cu craniul de un plan dur.
Prin decizia penală nr.54 din 21 martie 2002 a Curții de Apel Brașov s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, s-a desființat sentința penală numai cu privire la omisiunea soluționării laturii civile privind pe partea civilă Spitalul județean Brașov, referitor la cheltuielile de spitalizare și s-a trimis cauza pentru rejudecare sub acest aspect la instanța de fond, iar apelul declarat de inculpat a fost respins.
Împotriva acestei decizii inculpatul I.P. a declarat recurs reiterând motivele din apel susținând că nu este vinovat de moartea victimei întrucât lovitura ce i-a aplicat-o a fost de mică intensitate și că traumatismul cranio-cerebral suferit este urmarea căderii acesteia pe stradă, după ce a fugit din spital, datorită stării de ebrietate în care s-a aflat. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, temeiuri de casare prevăzute de art.3859 pct.14 și 18 Cod procedură penală.
Recursul declarat nu este fondat.
După cum s-a arătat cu ocazia expunerii stării de fapt, necontestată de inculpat, acesta, întâlnindu-se cu victima pe stradă, ambii în stare de ebrietate, a lovit-o peste față, împrejurare în care aceasta a căzut pe spate lovindu-se cu capul de asfalt unde a rămas în stare de inconștineță, fiind necesar a i se efectua respirație artificială, a fi stropită cu apă pe față și ridicată de jos, după care transportată cu o ambulanță la spital, i s-a pansat o rană la cap unde prezenta urme de sânge.
Prin urmare, rezultă incontestabil că inculpatul a aplicat victimei o lovitură în zona feței soldată cu proiectarea acesteia către sol și lovirea astfel, în cădere, cu capul de asflat, împrejurare în care a suferit un traumatism cranio-cerebral profund, exprimat în starea de inconștiență ce a survenit și necesitatea resuscitării și apoi a pansării rănii de la cap, unde prezenta urme de sânge încă de la locul ridicării ei.
Faptul că ulterior internării victimei în spital, aceasta, aflându-se la un moment dat într-o stare mai lucidă, a fugit din spital și apoi a căzut lângă un boschet și deci i s-ar fi putut agrava consecințele traumatismului cranio-cerebral suferit, prin alte căderi și loviri ulterioare, nu este de natură să înlăture raportul de cauzalitate dintre acțiunea de lovire din partea inculpatului și traumatismul inițial, cranio-cerebral, grav suferit de victimă, prin proiectare, cădere și lovire cu capul de asfalt.
Ca atare, leziunea inițială, necontestată, ca fiind traumatismul cranio-cerebral suferit de victimă, în urma proiectării și căderii cu capul de asfalt care a avut rezultatul letal, eventualele căderi și loviri ulterioare care ar fi influențat producerea morții, nu sunt de natură să înlăture raportul de cauzalitate menționat și deci nici răspunderea penală a inculpatului.
Nu este întemeiată nici cererea inculpatului de reducere a pedepsei, întrucât instanțele au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art.72 din Codul penal, în care sens au ținut seama de gradul de pericol social sporit al infracțiunii comise cât și de datele care caracterizează pozitiv persoana sa (la prima abatere și are 5 copii minori în întreținere) astfel că prin reținerea de circumstanțe atenuante, i-au stabilit o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.
În sfârșit, cererea procurorului de a se casa decizia recurată pentru omisiunea deducerii din pedeapsă a reținerii de o zi, nu constituie un temei de casare în sensul prevederilor art.3859 Cod procedură penală, având în vedere și împrejurarea că s-a suspendat condiționat sub supraveghere executarea pedepsei, problema deducerii perioadei executate fiind o chestiune de executare în cazul eventualei revocări a beneficiului suspendării pentru comiterea unei alte infracțiuni.
În consecință, pentru motivele expuse, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat și a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.P. împotriva deciziei penale nr.54/Ap din 21 martie 2002 a Curții de Apel Brașov.
Deduce din pedeapsă, reținerea de 24 ore, conform Ordonanței din 24 noiembrie 1999 a Poliției Municipiului Brașov și arestarea preventivă de la 25 noiembrie 1999, la 29 noiembrie 1999, potrivit mandatului de arestare preventivă nr.171 din 25 noiembrie 1999 a Parchetului de pe lângă Tribunalului Brașov.
Obligă pe recurent la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 26 februarie 2003.