S-a prezentat intimatul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat A.I., apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind intimata parte vătămată C.I.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a arătat că este de acord cu admiterea recursului în anulare declarat.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a lăsat soluționarea cauzei, la aprecierea instanței.
C U R T E A
Asupra recursului în anulare de față;
Prin sentința penală nr.402 din 18 octombrie 2001, Judecătoria Răcari l-a condamnat pe inculpatul R.M. la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.i cu aplicarea art.37 lit.c și art.74, 76 Cod penal.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență că, în data de 15 iulie 1999, inculpatul a sustras dintr-un autoturism parcat într-un loc public, un radio-casetofon pe care l-a vândut cu 350.000 lei.
Hotărârea a rămas definitivă prin neapelare.
S-a motivat în sensul că, faptei săvârșite de inculpat i s-a dat o greșită încadrare juridică prin aceea că nu s-a reținut aplicarea prevederilor art.37 lit.b din Codul penal și respectiv, a dispozițiilor art.37 alin.3 din același cod, iar pe de altă parte că, în mod nelegal instanța nu a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art.118 lit.d din Codul penal.
Recursul în anulare declarat va fi admis pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art.37 lit.a din Codul penal există recidivă, când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoare mai mare de 1 an.
Totodată, potrivit alin.2 al aceluiași articol există recidivă postexecutorie atunci când, după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripție a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.
Așa fiind, din fișa de cazier existentă la fila 13 dosar urmărire penală și respectiv fila 8 dosar instanță, rezultă că prin sentința penală nr.1543 din 28 iunie 1996 a Judecătoriei Ploiești au fost contopite pedepsele aplicate prin sentința penală nr.601 din 15 mai 1995 și respectiv sentința penală nr.1030 din 29 septembrie 1995 ale Judecătoriei Găiești, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de un an închisoare, sporită la un an și 3 luni închisoare.
Din executarea acestei pedepse, inculpatul a fost liberat condiționat la 15 octombrie 1996, având un rest rămas neexecutat de 108 zile închisoare.
Pe de altă parte, prin sentința penală nr.11 din 19 ianuarie 1999 Tribunalul Prahova a dispus contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr.393 din 17 aprilie 1997 a Judecătoriei Găiești și respectiv sentința penală nr.134 din 30 septembrie 1997 a Tribunalului Dâmbovița, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani și 6 luni închisoare.
În același timp, inculpatul a fost arestat la data de 11 martie 1997 și a fost pus în libertate la 15 aprilie 1999 ca urmare a întreruperii executării pedepsei în baza sentinței penale nr.783 din 15 martie 1999 a Judecătoriei Medgidia, fiind astfel reîncarcerat la 11 august 1999.
Cum, fapta dedusă judecății din prezenta cauză a fost săvârșită la 15 iulie 1999, deci în perioada întreruperii executării pedepsei (15.04 – 10.08.1999) de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.11 din 19 ianuarie 1999 a Tribunalului Prahova, se observă, că în mod corect instanța a constatat că fapta a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, față de această pedeapsă și a aplicat prevederile art.37 lit.a Cod penal.
Dar, instanța trebuia să mai constate că în raport de pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.1543 din 28 iunie 1996 a Judecătoriei Ploiești din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiționat la 15 octombrie 1996, având un rest rămas neexecutat de 108 zile, pedeapsă ce se consideră a fi executată, potrivit art.61 din Codul penal la 3 februarie 1997, fapta dedusă judecății a fost săvârșită în condițiile art.37 lit.b din Codul penal, întrucât ea a fost comisă la 15 iulie 1999, deci după data de 3 februarie 1997, când s-a considerat ca fiind executată pedeapsa în discuție, situație în care, instanța trebuia să facă și aplicarea dispozițiilor art.39 alin.1 și 2 din Codul penal.
Neprocedând astfel, hotărârea pronunțată de instanță este nelegală, Curtea Supremă urmând să admită recursul în anulare declarat, să caseze hotărârea atacată numai cu privire la starea de recidivă și neaplicarea dispozițiilor art.39 alin.1 și 2 din Codul penal și în rejudecare, să facă aplicarea dispozițiilor art.39 alin.1 și 2 și conform art.33 lit.a și 34 lit.b din Codul penal să contopească pedeapsa aplicată prin sentința penală atacată de 1 an închisoare cu restul rămas neexecutat de 1356 zile închisoare din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.11 din 19 ianuarie 1999 a Tribunalului Prahova și, în final inculpatul să execute pedeapsa de 1356 zile închisoare.
Referitor la neaplicarea dispozițiilor art.118 lit.d din Codul penal, potrivit acestui text de lege sunt supuse confiscării speciale lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.
Cum în speță, bunul sustras de inculpat de la partea vătămată – un radiocasetofon - a fost vândut pentru suma de 350.000 lei cumpărătorului de bună-credință Ș.V., după care a fost ridicat și restituit părții vătămate, instanța trebuia să confiște de la inculpat suma de 350.000 (contravaloarea bunului vândut) întrucât cumpărătorul de bună credință – Ș.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar banii au fost obținuți ca urmare a săvârșirii infracțiunii de către inculpat.
Prin urmare, și pentru acest motiv hotărârea instanței va fi casată, urmând a se face aplicarea dispozițiilor art.118 lit.d din Codul penal referitoare la confiscarea sumei de 350.000 lei de la inculpat, în favoarea statului.
În concluzie, Secția penală a Curții Supreme de Justiție constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art.410 alin.1 pct.7 și pct.71 teza I din Codul de procedură penală, în temeiul art.4141 alin.1 coroborat cu art.38515 pct.2 din Cod procedură penală va admite recursul în anulare declarat, va casa hotărârea atacată numai pentru motivele arătate, și în rejudecare, va proceda în modalitatea mai sus descrisă, urmând a se menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
În baza art.192 alin.2 din Codul de procedură penală onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu asigurată intimatului inculpat se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
- 5 -
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva sentinței penale nr.402 din 18 octombrie 2001 a Judecătoriei Răcari, privind pe inculpatul R.M..
Casează sentința penală atacată, numai cu privire la starea de recidivă, la neaplicarea dispozițiilor art.39 alin.1 și 2 Cod penal și a dispozițiilor art.118 lit.d din Codul penal.
Constată că inculpatul a comis infracțiunea de furt prevăzută de art.208-209 lit.i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a, art.74-76 Cod penal reținut de instanță și în condițiile art.37 lit.b din Codul penal.
Aplică art.39 alin.1,2 Cod penal și conform art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal contopește pedeapsa aplicată prin sentința penală atacată de 1 an închisoare cu restul neexecutat de 1356 zile închisoare, din pedeapsa de 5 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr.11 din 19 ianuarie 1999 a Tribunalului Prahova, în final, inculpatul având de executat 1356 zile închisoare, din care se va deduce perioada executată până în prezent.
Conform art.118 lit.d Cod penal, confiscă, de la inculpat în favoarea statului, suma de 350.000 lei.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu asigurată intimatului inculpat, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2003.