Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 268 din 12 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosar nr. 3/95/2005, în baza art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul M.N., fără antecedente penale, la 3 ani închisoare.
În baza art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat același inculpat la 4 ani închisoare și 2 ani - pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-au constatat concurente infracțiunile deduse judecății cu infracțiunile pentru care acest inculpat a fost condamnat prin sentința penală nr. 352 din 25 octombrie 2005, definitivă prin decizia penală nr. 2288 din 25 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A anulat măsura suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin această sentință.
A descontopit pedepsele aplicate prin sentința penală menționată în pedepsele componente pe care Ie-a repus în individualitatea lor respectiv în pedepsele de 1 an închisoare pentru art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.; 3 luni închisoare pentru art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a); art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.; 1 lună închisoare pentru art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a); art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.
A contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință cu cele aplicate prin sentința penală nr. 352 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Gorj în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare pe care inculpatul urmează să o execute, plus pedeapsa complimentară de 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe perioada prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, a obligat inculpatul la plata sumei de 440.773 ROL către partea vătămată M.C., cu titlul de despăgubiri civile. A obligat inculpatul la plata sumei de 67.100 ROL cheltuieli judiciare statului. Prima instanță, pentru a pronunța această sentință, a reținut următoarele: în perioada iulie 1996 - iunie 2004, inculpatul M.N. a îndeplinit funcția de Președinte al Consiliului Județean Gorj în această calitate a reprezentat județul Gorj în relațiile cu celelalte autorități publice, cu persoanele fizice și juridice române și străine, precum și în justiție (art. 114 din Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001, modificată și completată, privind administrația publică locală).
Totodată, a avut, între altele, ca atribuțiuni de serviciu și: asigurarea respectării prevederilor Constituției, punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor Consiliului Județean și a altor acte normative; exercitarea funcției de ordonator principal de credite; emiterea de avize, acorduri și autorizații date în competența sa prin lese (art. 116 din același act normativ sus-citat);
În perioada 1999 - 2004, inculpatul M.N. - președinte al Consiliului Județean Gorj, a îndeplinit în cadrul Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud - Vest Oltenia organ ce coordonează Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, funcția de vicepreședinte în perioada 1999 - 2000, cea de președinte în perioadele 2000 - 2003 și 2004 - 2005 și cea de membru în perioadele 2000 - 2001, 2001-2002 și 2003-2004.
Având în vedere competențele ce revin Agenției Regionale, în cadrul ședințelor Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia s-au aprobat, între altelerpropunerile de finanțare pentru categoriile de proiecte-licitație deschisă; proiecte Phare; retragerea certificatului de investitor în zone defavorizate unor agenți economici; declararea unor localități ca zone defavorizate etc.
Prin contractul de cesiune nr. XX. din 14 iunie 1999, D.I. - acționar al SC R.T.C. SA, a cedat companiei americane R.E. LLC, cu sediul în Boston și persoanelor fizice M.C. și C.M. un pachet de 42.188 acțiuni ale SC R.T.C. SA, în valoare totală de 1.054.700.000 ROL.
Obiectul de activitate al SC A. SA, având sediul în Tg. Carbunești, str. B, județul Gorj, l-a constituit, între multe altele, construcții metalice, fabricarea de tâmplărie PVC și geam termopan, semifabricate din lemn, producția de case din materiale ecologice.
După preluarea acțiunilor de către firma SC A. SA Târgu Carbunești reprezentată de denunțătorul M.C., firmele acestuia au fost supuse mai multor controale de către D.G.F.P. Gorj și Garda Financiară Gorj, în urma cărora au fost sancționate contravențional.
Anterior contractului de cesiune mai sus amintit, D.G.F.P.C.F. Gorj, prin procesul - verbal din 27 aprilie 1999, a aplicat sechestru asupra bunurilor imobile (hală în valoare de 1.500.000.000 ROL) aparținând debitorului SC R.T.C. SA Tg. Carbunești, pentru realizarea creanțelor bugetare în sumă de 433.287.218 ROL, plus majorările de întârziere în sumă de 50.481.364 ROL.
Acționarul M.C. și-a asumat răspunderea ca parte din obligațiile fiscale să fie achitate până la data de 15 octombrie 1999.
După cumpărarea acțiunilor, SC A. SA, timp de aproximativ un an, nu a desfășurat nicio activitate pe raza județului Gorj și aceasta, în condițiile în care, personalul angajat al societății a fost menținut, conform clauzelor contractului de vânzare - cumpărare și remunerat.
În vara anului 1999, prin intermediul familiei C., M.C. - administrator al SC A. SA, a reușit să ia legătura cu inculpatul M.N. - președinte al Consiliului Județean Gorj fiind primit în audiență de către acesta. Cu acea ocazie, M.N. i-a făcut cunoscut lui M.C. că are o casă (situată în Tg. Jiu, strada T.V.) - primită dintr-o moștenire - la care au început unele lucrări de renovare. În urma vizitei făcute la acest imobil, M.C. s-a înțeles cu inculpatul M.N. să-i renoveze, prin SC A. SA acea casă, iar lucrările să înceapă, de îndată, urmând și inculpatul să înceteze raporturile cu firma anterioară.
Lucrările de renovare au fost evaluate la suma de 1.200.000.000 ROL, inculpatul promițându-i denunțătorului că în schimbul contravalorii acestor lucrări, îl va ajuta să pătrundă cu investițiile pe raza județului Gorj și că va interveni la toți cei din aparatul administrativ să-l lase în pace și să nu-l mai hărțuiască cu controalele și că are să-l ajute la încheierea unor contracte de execuție lucrări în construcții.
Lucrările la acest imobil au durat aproximativ 2 ani începând de la sfârșitul anului 1999 și s-au efectuat lucrări de construcție, executare instalații de încălzire, instalații sanitare, instalații electrice, s-au făcut dotări cu mobilier pentru băi, mobilier pentru baruri pentru bucătărie, pentru camerele de zi, pentru dormitoare, lucrări în valoare totală de 4.407.735.359 ROL (toate aceste lucrări și dotări fiind menționate în detaliu în rechizitoriu).
După terminarea lucrărilor de renovare la imobilul din Tg. Jiu, inculpatul M.N. i-a cerut lui M.C. să-i efectueze unele lucrări și la imobilele, proprietatea sa, din București și casa din comuna G., județul Gorj. Lucrările de construcție s-au ridicat la valoarea totală de 60.239.535 ROL pentru casa din comuna G., județul Gorj și 32.309.226 ROL pentru apartamentul din București.
Cheltuielile ocazionate de cumpărarea materialelor folosite la renovare sau la alte lucrări de construcție cât și la dotarea cu mobilier și bunuri electrocasnice - la imobilele, aparținând inculpatul M.N., au fost suportate în cea mai mare parte de către M.C. - administrator la SC A. SA, pentru satisfacerea pretențiilor emise de inculpat și, în consecință, pentru a-l determina sa-și realizeze promisiunile ce i Ie-a făcut, procedându-se după cum urmează: parte din materiale au fost achiziționate pe numele SC A. SA; parte din materiale au fost cumpărate în numele lui M.N., dar cu banii primiți de la M.C. pe care-i scotea din contul patronului de la SC A. SA, prin dispoziții de plată către casierie, cu mențiunea „retragere aport".
Aceste acte (facturile fiscale; bonuri; chitanțe) de achiziționare a materialelor în numele lui M.N., i-au fost predate acestuia de către M.C. pentru a-i dovedi că își execută cu bună - credință obligațiile asumate prin convenția încheiată între cei doi.
Au fost cumpărate materiale, tot cu banii primiți de la M.C. - dar în documentele de cumpărare au fost trecute prețuri mai mici, decât cele plătite în realitate. Și aceasta s-a făcut tot în scopul de a nu se cunoaște prețul real al lucrărilor executate la casa inculpatului M.N.
Nu a fost încheiat contract de execuție lucrări, nu s-a obținut autorizație pentru astfel de lucrări, nu s-au întocmit devize lucrări, nu s-a efectuat o recepție preliminară sau finală urmărindu-se astfel mascarea infracțiunilor de corupție săvârșire de către inculpatul M.N., dar și de M.C., aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul între atribuțiunile sale de serviciu avea și punerea în aplicare a legilor, respectarea lor, Legea nr. 50/1991 privind regimul construcțiilor fiind ignorată în totalitate de către inculpat.
În perioada 2001 - 2002, SC A. SA a achiziționat de la SC A.C.M. SA, mai multe autoturisme A.D.
În luna martie 2002 inculpatul M.N. i-a cerut lui M.C. în schimbul acelorași promisiuni de natura celor arătate mai înainte să-i dea și un autoturism A.D.
Astfel, la data de 07 martie 2002, R.I. - conducător auto la Consiliul Județean Gorj pe autoturismul folosit în interesul serviciului de către inculpatul M.N., s-a prezentat la SC A. SA pentru a alege un autoturism A.D.
Ulterior acesta s-a prezentat la contabilitatea firmei unde S.O.M. - director economic i-a întocmit factură fiscală pe persoană fizică, factură ce ulterior a fost anulată și a fost emisă o nouă factură fiscală pe numele firmei SC C.D. SRL, la care erau asociați R.I. și A.M.C.
Contravaloare autoturismului nu a fost niciodată achitată, aceasta fiind atestată fictiv prin mai multe chitanțe care au fost eliberate în paralel cu dispoziții de plată către casierie, sume ce au fost scoase cu titlu de retragere aport personal din contul T. al lui M.C. Prin această modalitate, plata contravalorii autoturismului s-a făcut cu banii din contul personal al lui M.C.
La data de 09 septembrie 2002, SC C.D. SRL a vândut autoturismul A.D., primit de la SC A. SA, la SC S. SRL având ca administrator pe M.S., soția inculpatului M.N., cu suma de 50.000.000 ROL.
Totodată, s-a mai reținut că inculpatul M.N. cu diferite prilejuri i-a contactat pe directorul D.F.G. Gorj și șeful Gărzii Financiare și alți reprezentanți a unor instituții cu atribuțiuni de control menționându-le acestora că M.C. este cel mai mare investitor în zona defavorizată, face lucrări de construcție de o calitate nemaiîntâlnită în Gorj și că ar fi bine să-l cunoască și ei, deoarece, poate în timp, o să aibă nevoie de acesta pentru construcția caselor și să aibă grijă de el pentru că îi este prieten.
Încă de la demararea lucrărilor la imobilul din Târgu-Jiu, denunțătorului au început să-i fie rezolvate, în mod favorabil cele solicitate.
Astfel, cererea formulată de SC A. SA, prin care se solicitase eșalonarea datoriilor acestei firme către stat a fost rezolvată favorabil, la fel ca și problema cu sechestrul asigurător ce fusese aplicat de către D.G.F.P. Gorj asupra unor active, aparținând SC R.T.C. SA, pentru recuperarea unor datorii la bugetul de stat, preluate de către SC A. SA.
Într-adevăr, SC A. SA a solicitat cu adresa nr. A. din 14 octombrie 1999 la D.G.F.P.C.S. Gorj, înlesnirea la plata obligațiilor bugetare, în conformitate cu O.G. nr. 11/1996 și O.M.F. nr. 1283/1998, iar la data de 27 aprilie 1999, D.G.F.P. Gorj a aplicat sechestru pe o hală în valoare de 1.500.000.000 ROL, aparținând SC R.T.C. SA, pentru recuperarea unor datorii preluate de SC A. SA. Urmare a intervenției inculpatului M.N., SC A. SA a beneficiat de eșalonarea plăților iar pe acest considerent, sechestrul asigurător a fost suspendat iar, în cele din urmă, nu a mai fost valorificat pentru că plățile au fost făcute, în cadrul eșalonărilor.
Atât SC A. SA cât și firmele SC E. SRL și SC T. SRL au beneficiat și de alte eșalonări la plata obligațiilor restante, conform convențiilor încheiate de aceste firme cu D.G.F.P. Gorj, la data de 26 noiembrie 2002, 12 martie 2003 și 26 martie 2004.
Tot ca urmare a intervenției inculpatului M.N. la conducătorul instituției, organele de specialitate din cadrul D.G.F.P. Gorj, au efectuat controale pe linie fiscală, la SC A. SA, după cum urmează:
- 3 controale în anul 1999; 4 controale în anul 2000; 3 controale în anul 2001; 3 controale în anul 2002; 3 controale în anul 2003; și niciun control în anul 2004. La SC E. SRL s-au efectuat controale pe linie fiscală, la data de 27 aprilie 2001, 28 iunie 2002, 30 septembrie 2002. Cu ocazia acestor controale la cele două firme s-au constatat obligații fiscale evidențiate și nedatorate, fiind aplicate sancțiuni contravenționale, nesemnificative.
Urmarea acestor intervenții,în cele din urmă, U.D. - director al D.G.F.P. Gorj, i-a solicitat, în schimbul facilităților acordate lui M.C., să-i finalizeze construcția unei case, proprietatea sa.
În același mod și în același scop, inculpatul M.N. a intervenit și ia șeful Gărzii Financiare Gorj, urmare acestor intervenții, controalele efectuate la cele trei firme administrate de către M.C. au fost nesemnificative - constatându-se existența unor obligații de plată evidențiate și neachitate, iar sancțiunile contravenționale aplicate, nefiind substanțiale.
Astfel, în anul 1999, Garda Financiară Gorj a efectuat la SC A. SA, 2 controale, în anul 2000, un simplu control în anul 2001, alt control în anul 2002, un control la SC A. SA, iar altul la SC E. SRL, în anul 2003, câte un control la SC A. SA și SC E. SRL, iar în anul 2004, tot câte un control la aceleași firme.
Pentru astfel de intervenții, exercitate din partea inculpatului M.N., la rândul său, N.M. - șeful Gărzii Financiare Gorj i-a solicitat lui M.C. - administrator la SC A. SA, în schimbul facilităților acordate, să-i finalizeze construcția unei case.
Tot în realizarea acelorași promisiuni de natura și în scopul celor arătate, inculpatul M.N. a intervenit și la conducerea C.N.L. Oltenia, pentru a se accepta încheierea unor contracte de execuție lucrări între SC A. SA, în calitate de prestator și C.N.L. Oltenia în calitate de autoritate contractantă.
Ca urmare a acestor intervenții, în perioada 2001 - 2004, între reprezentanții legali ai SC A. SA și cei ai C.N.L. Oltenia au fost încheiate contracte de execuție și acte adiționale la aceste contracte (în total 56 acte), în valoare totală de 163.310.546.952 ROL, exclusiv TVA.
Pentru facilitățile ce i-au fost acordate de către V.I. - director general la C.N.L. Oltenia, ca urmare a intervenției inculpatului M.N., M.C. i-a construit o casă și lui V.I.
La data de 09 ianuarie 2003, Consiliul Județean Gorj a transmis la SC A. SA invitația la selecția de ofertă pentru proiectul „Administrație publică locală la nivel european", invitația fiind semnată de către M.N., în calitate de președinte al Consiliului județean.
Astfel de invitații au primit și alte firme (SC E.R. SRL TG. JIU; SC S. SRL TG. JIU; SC T.E. SRL și SC A.I.S. SRL București) care aveau ca obiect de activitate lucrări de construcții. Urmare acestei invitații, SC A. SA a participat la selecția de oferte și a fost declarată câștigătoare.
La data de 07 februarie 2003, M.N. - președinte al Consiliului Județean Gorj a semnat scrisoarea către ofertantul câștigător care a fost transmisă către SC A. SA Târgu Jiu, reprezentată de către N.O.M. - șef birou tehnic ce participase la licitație.
La data de 25 februarie 2003, Consiliul Județean Gorj, în calitate de „autoritate contractantă"- reprezentat de către M.N. a încheiat cu SC A. SA Târgu Cărbunești reprezentată de către N.O.M., contractul nr. C1., având ca obiect „amenajarea interioară a obiectivului „Casa G." demisol. Prețul contractului (excluzând TVA, alte impozite) a fost în sumă de 675.000.000 ROL.
La data de 01 aprilie 2003, între Consiliul Județean Gorj, reprezentat de către M.N. și SC A. SA reprezentată de către N.O.M., s-a încheiat un addendum la contractul nr. C2. din 25 februarie 2003 în care s-a specificat că perioada de execuție a lucrărilor este de 60 de zile.
La data de 19 mai 2003, Consiliul Județean Gorj, reprezentat de către M.N. a încheiat cu SC A. SA reprezentată de către N.O.M. un al doilea addendum la contractul nr. C2. din 25 februarie 2003, în care s-a specificat că perioada de execuție a lucrărilor este de 100 zile de la data prezentării programului derulării lucrărilor, iar suma maximă pentru care contractantul poate emite facturi intermediare pentru decontarea lucrărilor va fi de 250 milioane ROL.
La data de 28 mai 2003, s-a încheiat procesul - verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. L1. de către Consiliul Județean Gorj privind lucrarea „Amenajări interioare „Casa G. demisol", executată în baza contractului nr. C2. din 25 februarie 2003, finanțat prin programul phare.
Cu privire la aceasta se reține deci că inculpatul M.N. - președintele Consiliului Județean Gorj, în scopul de a se ține de promisiunea făcută lui M.C., a favorizat SC A. SA în sensul că: prin cele două addendum-uri a prelungit perioada de execuție a lucrărilor, de la 30 zile cât fusese stabilit, inițial, prin contract la 100 de zile; i-a plătit în avans suma de 248.383.087 ROL, în timp ce lucrările nu erau terminate. Prin aceste facilități, inculpatul M.N. -președinte al Consiliului Județean Gorj și-a onorat parte din promisiunile făcute.
Dat fiind că lucrarea mai sus amintită a fost de valoarea redusă, M.C. și-a manifestat nemulțumirea față de M.N. - situație în care acesta i-a promis că îi va da o altă lucrarea la același obiectiv dar cu valoare mai mare. În acest scop, în luna iunie 2003, inculpatul M.N. I-a chemat pe M.C. în biroul de la Consiliul Județean, împrejurare în care I-a întrebat dacă este administratorul și altor firme, în afară de SC A. SA M.C. i-a comunicat că mai este acționar și la firmele SC E. SA Târgu Cărbunești și SC T. SRL Târgu Cărbunești - ambele având același sediu în str. B. din Tg. Cărbunești, la fel ca și SC A. SA Tg. Cărbunești. Cu acel prilej, inculpatul M.N. și-a notat numele firmelor asigurându-l pe M.C. că îi va trimite invitație pentru cele trei firme la care este acționar, pentru a participa la o licitație ce va fi organizată pentru o nouă lucrare la Casa G., finanțată din bugetul Consiliului Județean. Conform acestei promisiuni, la data de 26 aprilie 2003, Consiliul Județean Gorj a transmis invitațiile nr. I1., I2. și respectiv I3. la SC A. SA Târgu Cărbunești, SC E. SA Tg. Cărbunești și SC T. SRL Tg. Cărbunești, pentru a participa la analiza de ofertă pentru executarea lucrării „reparații la Casa G. - parter". Cele trei invitații au fost semnate de către inculpatul M.N., în calitate de președinte al Consiliului Județean, în urma participării, licitația a fost adjudecată de către SC A. SA
În atare situație, la data de 01 iulie 2003, Consiliul Județean Gorj, prin M.N., în calitate de achizitor, a încheiat cu SC A. SA reprezentată de M.C., în calitate de executant, contractul de execuție de lucrări nr. L1. din 01 iulie 2003, având ca obiect reparații - parter Casa G. Tg. Jiu. Prețul contractului a fost de 2.288.435.000 ROL exclusiv TVA, iar durata de execuție a fost de 15 zile lucrătoare de la data predării amplasamentului către executant.
La data de 01 iulie 2003, deci înainte de începerea lucrărilor, Consiliul Județean Gorj a emis ordinul de plată 187 pentru suma de 817.000.000 ROL care a fost achitată la SC A. SA Tg. Carbunești, reprezentând „reparații Casa G. contract - avans". Ulterior a fost încasată și diferența de preț.
Evident că și prin plata sumelor în avans, deși acest lucru nu s-a specificat în clauzele contractului la capitolul „modalități de plată", inculpatul M.N., tot în realizarea aceluiași scop, i-a acordat aceste facilități lui M.C.
Din declarațiile inculpatului din timpul urmăririi penale și cercetării judecătorești cât și la confruntarea efectuată cu denunțătorul M.C., inculpatul M.N. a negat săvârșirea infracțiunilor.
În esență, inculpatul M.N. a declarat că nu sunt reale susținerile pe care Ie-a făcut M.C. în sensul că nu ar fi achitat contravaloarea lucrărilor executate și că în schimbul acestora, el ar fi intervenit la conducerea D.G.F.P. Gorj, la conducerea Gărzii Financiare Gorj, pentru a i se stopa sau diminua controalele pe linie fiscală la SC A. SA sau la alte firme la care susnumitul era acționar sau administrator; că nu este reală susținerea lui M.C. în sensul că i-ar fi promis că va interveni la conducerea C.N.L. Oltenia pentru a se încheia contracte de execuție lucrări între această unitate și SC A. SA, cum de altfel nu este reală nici susținerea acestuia că iar fi promis că îl va ajuta să încheie contracte de execuție lucrări între SC A. SA și Consiliul Județean Gorj, în schimbul contravalorii lucrărilor executate la cele 3 imobile și a valorii autoturismului A.D.
Instanța de fond a apreciat că susținerile inculpatului M.N. nu pot fi reținute, fiind infirmate de probele administrate în cauză.
Din probatoriul administrat a rezultat că materialele folosite la lucrările de renovare-construcții a celor trei imobile, aparținând inculpatului M.N., au fost evidențiate în contabilitatea SC A. SA, având valoarea de 1.602.150.080 ROL stabilite prin expertiza contabilă efectuată la urmărirea penală.
Pentru achiziționarea materialelor respective s-au folosit atât bani din casieria SC A. SA cât și din contul personal al lui M.C., fapt dovedit cu documentele contabile care atestă corelația datelor privind ridicarea sumelor din contul personal al lui M.C. cu data achiziționării materialelor.
Inculpatul M.N. nu a achiziționat cu bani personali materiale folosite la lucrările de renovare și construcții la niciunul din cele trei imobile. Pentru a se masca mita, s-au întocmit facturi fiscale de către SC A. SA, pe numele lui M.N., în care s-a atestat fictiv că acesta ar fi achiziționat materiale în valoare de 283.957.065 ROL. Acest fapt este dovedit cu declarațiile denunțătorului M.C.; declarațiile martorilor A.T., S.O.M., B.N., M.A., precum și cu expertiza contabilă (data achiziționării materialelor coincide cu data scoaterii sumelor din contul personal al lui M.C.).
Din analiza sistematică a probatoriului administrat în cauză, a rezultat cu prisosință că inculpatul M.N. a intervenit pentru soluționarea favorabilă a problemelor cu care se confrunta M.C.
Faptele săvârșite de inculpatul M.N. în împrejurările, condițiile, modalitatea și scopul prezentate mai sus dovedite cu denunțul și declarațiile lui M.C., documente justificative (bonuri de consum materiale referitor la lucrările de renovare la cele trei imobile aparținând inculpatului M.N., contracte încheiate între C.N.L. Oltenia și SC A. SA, facturi fiscale, chitanțe de încasare a unor sume de bani, acte emise de către D.G.F.P. Gorj privind sechestrul asigurător și cele privind eșalonarea plăților pentru obligațiile restante, acte de control fiscal întocmite de D.G.F.P. Gorj și Garda Financiară), documente justificative privind reparațiile și amenajările interioare la casa G. (invitații de participare la licitație, contracte addendum, procese-verbale de recepție, facturi fiscale, ordine de plată), documente privind așa-zisa vânzare-cumpărare a autoturismului A.D. (facturi fiscale chitanțe, dispoziții de plată, registre de casă, notă contabilă), documente justificative depuse de inculpatul M.N., chitanțe și facturi în valoare de 689.016.928. ROL achitate către SC A. SA Tg. Cărbunești, dosar preliminar pentru instalația de gaze naturale, bonuri și chitanțe în valoare de 97.312.910 ROL pentru alte materiale achiziționate de familia M.N., chitanțe și facturi în valoare de 48.528.899 ROL privind plata de către familia M.N. în legătură cu întreținerea muncitorilor, chitanțe și facturi în valoare de 289.200.000 ROL achitate de familia M.N. firmei SC G.P. SRL pentru hrana muncitorilor, comenzi SC A. SA Tg-Cărbunești către firma SC S. SRL, expertiză tehnică contabilă, expertiză tehnică construcții, expertiză tehnică de evaluare a bunurilor mobile, declarațiile martorilor Ș.H., I.T., V.L.C., I.C., A.V., B.G., B.L., P.I., U.C., B.M., M.R., A.V., I.D., A.N., S.I., D.C., C.N., G.M., I.R.M., B.O., C.G., B.P., D.V.G., P.M.D., U.D., N.M., V.I., G.B., M.A., S.O.M., A.T., B.N., B.I., U.C., G.C., I.V., S.L.F., C.F., T.G.A., C.Ă.G., C.Ă.I., B.U.D., R.I., A.M.C., L.B., N.A., T.I., L.L.E., H.R., M.G., N.P., G.V., D.D.I., A.N.I., P.E.I., R.A.N., C.I.N., T.R.P., L.M.P., P.O.I., Ș.I.O., B.U.G., R.U.Ș., M.S., P.I.M., Ș.F.L., A.I.O., coroborate cu declarațiile inculpatului date în timpul urmăririi penale și cercetării judecătorești, întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunilor de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În conformitate cu art. 257 alin. (1) C. pen., infracțiunea de trafic de influență constă în primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiunile sale de serviciu.
Infracțiunea de trafic de influență se consumă în momentul în care inculpatul prvalându-se de influența presupusă sau reală pe care o are asupra unui funcționar, a primit ori a pretins bani sau alte foloase ori a acceptat promisiuni de daruri pentru a-l determina să facă un act.
Odată cu pretinderea de bani sau acceptarea de promisiuni, infracțiunea de trafic de influență s-a realizat (consumat) însă această infracțiune se realizează și prin activitatea ilicită ulterioară, respectiv primirea banilor pretinși sau promiși, situație în care avem de a face cu o infracțiune continuată fiind aplicabile prevederile art. 41 alin. (2) C. pen.
Pentru existența acestei infracțiuni, este necesar printre altele ca influența de care se prevalează făptuitorul să se refere la un funcționar ale cărei atribuții sunt de natură să permită rezolvarea favorabilă a pretențiilor celui care solicită intervenția fiind suficient ca acesta să aibă numai anumite sarcini concrete de execuție în domeniul respectiv.
Nu interesează nici dacă făptuitorul a atribuit sau nu vreun nume funcționarului pe lângă care a arătat că are trecere ori influență reală sau presupusă și nici dacă numele atribuit este real sau fictiv.
Este necesar ca influența reală sau presupusă de care se prevalează o persoană, să se refere la un act ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului, iar persoana căreia i se promite intervenția să aibă un interes real-legitim sau nelegitim în legătură cu actul ce intră în atribuțiunile de serviciu ale funcționarului.
Pentru existența acestei infracțiuni, nu este necesar ca făptuitorul să fi realizat intervenția promisă și nici ca funcționarul pe lângă care s-a intervenit, ca urmare a influenței ce s-a făcut asupra lui, să fi executat sau nu actul care i-a fost solicitat.
În conformitate cu art. 254 alin. (1) C. pen., infracțiunea de luare de mită constă în fapta funcționarului care direct sau indirect pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a se face un act contrar acestor îndatoriri.
Așa cum s-a arătat, inculpatul M.N. i-a promis și l-a asigurat pe M.C. că, în schimbul contravalorii lucrărilor de renovare - construcții, dotare cu mobilier și bunuri electrocasnice, cât și a contravalorii autoturismului A.D., pe lângă intervenția care o va face la conducerile D.G.F.P., Garda Financiară și C.N.L. Oltenia, îl va ajuta să se încheie contracte de execuție lucrări între SC A. SA și Consiliul Județean Gorj, instituție pe care o conducea.
Împrejurarea că unul din cele două contracte, respectiv cel din data 25 februarie 2003, în valoare de 675.000.000 ROL nu a fost semnat de inc.M.N., ci de către C. - vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, nu are nicio relevanță, câtă vreme inculpatul M.N. a semnat invitația de participare la licitație a SC A. SA; a semnat scrisoarea către ofertantul câștigător al licitației transmisă SC A. SA, aceasta pe de-o parte, iar pe de altă parte, inculpatul M.N., în calitate de ordonator de credite, a făcut plata pentru această lucrare, în condițiile arătate mai înainte (s-a prelungit perioada de execuție a contractului și s-a plătit în avans suma de 248.383.087 ROL, în timp ce lucrările nu erau terminate).
Al doilea contract, cel din data de 1 iulie 2003, în valoare de 2.288.435.000 ROL, a fost semnat de către inculpatul M.N., în calitate de Președinte al Consiliului Județean Gorj și ordonator de credite. Și la acest contract, inculpatul M.N. a plătit, în avans, înainte de începerea lucrărilor suma de 818.000.000 ROL, iar diferența a plătit-o, înainte de terminarea lucrărilor.
Evident că între faptele inculpatului M.N. de a fi pretins și beneficiat de contravaloarea lucrărilor executate, și de primire a autoturismul A.D. și activitatea ulterioară a acestuia de a-și executa promisiunea făcută, există un raport de cauzalitate. Simpla împrejurare că inculpatul M.N. și-a realizat promisiunea în anul 2003, nu are nicio relevanță asupra existenței infracțiunii de luare le mită care s-a consumat în momentul pretinderii - cererii și apoi al primirii contravalorii prestațiilor făcute și al autoturismului A.D.
În ceea ce privește momentul consumării infracțiunii de luare de mită acesta coincide cu momentul în care autorul pretinde bani sau alte foloase. Această infracțiunea se realizează și prin activitatea ilicită ulterioară, respectiv primirea banilor pretinși sau promiși - situație în care avem de a face cu infracțiune unică (este vorba de o unitate infracțională naturală - nefiind aplicabile prev. art. 41 alin. (2) C. pen.
În cazul infracțiunii continuate există o pluralitate de infracțiuni sau inacțiuni separate prin intervale de timp, pe câtă vreme, în cazul unității naturale există o pluralitate de acte materiale ce constituie o singură acțiune. Din moment ce, în speță, acțiunea finală (primirea) are caracter absorbant cu prima (pretinderea), iar pe altă parte, ambele acțiuni au fost săvârșite în realizarea unei rezoluții și a unei finalități unice, existența unui interval de timp între pretindere și primire, nu este de natură a se anula unitatea naturală existentă și a se aplica prevederile art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei și a modului acesteia de executare, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile părții generale a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a C. pen. și persoana inculpatului, atitudinea acestuia pe întreaga perioadă de desfășurare a procesului penal.
Caracterizând persoana inculpatului, prima instanță a reținut că acesta a avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând faptele pentru care a fost cercetat și s-a sustras cercetării judecătorești, invocând diferite motive ale absenței sale la unele termene de judecată, între altele și faptul că trebuia să participe la diferite manifestări culturale în străinătate.
S-a reținut, de asemenea, că este de notorietate faptul că inculpatul este cercetat și pentru săvârșirea altor infracțiuni și că a fost condamnat prin sentința penală nr. 352 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia penală nr. 2288 din 25 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - S.T. Craiova și inculpatul M.N., înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 03 martie 2008, sub nr. 1395/30/2009, ca urmare a admiterii cererii de strămutare prin încheierea nr. 324 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În motivarea apelului, procurorul a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală, deoarece instanța a realizat o încadrare nelegală în dispozițiile art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în loc de dispozițiile art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, a indicat în mod greșit temeiul legal pentru obligarea inculpatului M.N. la despăgubiri civile către martorul M.C., în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 C. pen., au fost restituite în mod greșit martorului M.C., atât sumele care au constituit obiectul material al infracțiunii de luare de mită, cât și sumele reprezentând obiectul material al infracțiunii de trafic de influență, în speță, se impunea restituirea în baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 doar a sumelor ce reprezentau obiectul material al infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen.
S-a mai arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică, deoarece în mod greșit nu i s-au aplicat inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară și dispozițiile art. 64 lit. c) C. pen., iar pedepsele aplicate inculpatului sunt greșit individualizate în raport de dispozițiile art. 72 C. pen. Inculpatul a invocat următoarele motive de apel:
1. Încălcarea dispozițiilor referitoare la sesizarea instanței, care constituie caz de nulitate absolută prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ceea ce atrage desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., arătând, în esență, că prima instanță în mod greșit a soluționat cauza fără să-și verifice competența sub toate aspectele, încălcând astfel norma imperativă cuprinsă în art. 300 alin. (1) C. proc. pen. („instanța este datoare" subl. n.).
Instanța a admis cererea pentru efectuarea expertizei medico-legale, înainte de a face aplicarea art. 300 alin. (1) C. proc. pen. și înainte de începerea cercetării judecătorești.
De asemenea, instanța de judecată a ignorat și dispozițiile art. 322 C. proc. pen. și nu a dat citire rechizitoriului, dispunând începerea cercetării judecătorești în condițiile în care cauza nu se afla în stare de judecată, inculpatul fiind bolnav.
S-a mai invocat și faptul că prima instanță a inversat ordinea cercetării judecătorești, fără ca această inversare să fie determinată de buna desfășurare a cercetării judecătorești.
2. Instanța de fond a judecat cauza în lipsa inculpatului M.N. la mai multe termene, inclusiv la dezbateri, caz de desființare a sentinței și de trimitere a dosarului la prima instanță în vederea rejudecării (art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.). în argumentare s-a arătat, în esență, că instanța de fond a procedat la audierea martorilor R.U.Ș., U.D., P.I.M., V.I., N.M., G.B. și M.C. la termenele de judecată din 09 februarie 2006, 23 februarie 2006, 09 martie 2006, 23 martie 2006 și 08 august 2006, sub rezerva reascultării, încălcând astfel dreptul inculpatului M.N. de a adresa întrebări persoanelor ascultate, drept conferit de art. 322 C. proc. pen.
3. Judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate și anume partea vătămată M.C., caz prevăzut de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
În susținerea acestui motiv de apel inculpatul a arătat că, potrivit art. 24 alin. (1) C. proc. pen., persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal, se numește parte vătămată. În continuarea acestei norme generale, art. 19 din Legea nr. 78/2000 consfințește calitatea de parte vătămată a denunțătorului în cazul săvârșirii infracțiunilor de corupție, precizând expres că „banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârșirea infracțiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite părții vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia ".
4. Greșita condamnare a inculpatului M.N.
S-a arătat că în cursul procesului au fost administrate numeroase probe care nu sunt nici concludente și nici utile, ele constând în audieri de martori.
Din actele aflate la dosar rezultă că fapta inculpatului M.N. de a primi diverse bunuri de la partea civilă M.C. (constând în contravaloarea lucrărilor de construcție la cele trei imobile și a unui autoturism marca A.D.), în schimbul facilitării încheierii unor contracte de execuție de lucrări între Consiliul Județean Gorj și SC A. SA , a fost încadrată juridic atât ca trafic de influență, cât și ca luare de mită (a se vedea subcapitolul b al acestor motive de apel). Or, atâta vreme cât se susține că cele două contracte, încheiate la 25 februarie și, respectiv, la 01 iulie 2003, constituie și infracțiunea de luare de mită, în mod greșit instanța i-a condamnat pe inculpatul M.N. și pentru infracțiunea de trafic de influență pentru cele două acte materiale.
De altfel, s-a arătat că din declarațiile martorilor U.D., N.M., V.I., G.B., Ș.H. rezultă că inculpatul M.N. nu a intervenit pe lângă aceștia pentru favorizarea părții vătămate M.C. Mai mult, au precizat că relațiile lor cu inculpatul s-au circumscris cadrului instituțional conferit de funcțiile pe care le ocupau în județul Gorj.
Din această perspectivă nu se poate vorbi despre existența cerinței esențiale a infracțiunii de trafic de influență, și anume, a influenței reale sau doar presupuse a inculpatului pe lângă funcționarii menționați.
S-a mai arătat că, ceea ce a omis instanța să observe este faptul că partea vătămată M.C. nu avea nevoie de intervenția inculpatului M.N. pe lângă cei cinci funcționari, de vreme ce chiar Parchetul reține că aceștia au contractat lucrări de construcție cu SC A. SA. Așadar, U.D., V.I., și N.M. l-au contactat pe M.C. și au încheiat cu acesta înțelegeri pentru construirea unor locuințe personale, ceea ce face ca hotărârea instanței de fond să fie lipsită de rigoare.
S-a mai arătat că din probele aflate la dosar rezultă că inculpatul nu a primit vreun folos necuvenit de la partea vătămată M.C., reparațiile efectuate de societatea comercială a acestuia și contravaloarea autoturismului marca A.D. fiind achitate. Litigiul existent între cei doi, în legătură cu costul exact al lucrărijor de reparații, este unul civil și nu penal.
În consecință, pentru lipsa elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, a solicitat, admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea inculpatului M.N. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În privința infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. s-a arătat că situația de fapt a fost dovedită doar prin declarația părții vătămate M.C.
S-a reținut că obținerea celor două contracte s-a făcut în temeiul procedurilor legale, că aceste contracte au fost încheiate în condițiile legii astfel cum rezultă și din recunoașterea caracterului lor legal de către instanța de fond, care nu a făcut aplicarea art. 348 C. proc. pen., privind restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii prin desființarea totală a celor două contracte. Dacă ar fi apreciat că cele două contracte sunt produsul infracțiunii de luare de mită, prima instanță ar fi trebuit să le desființeze.
În legătură cu cele două contracte, respectiv nr. C2. din 25 februarie 2003 și C3. din 01 iulie 2003, pentru a căror încheiere Parchetul a susținut că inculpatul M.N. ar fi primit mită de la partea civilă M.C., s-a precizat că inculpatul a mai fost trimis în judecată și pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 și 248 raportat la art. 2481 C. pen.
Astfel, în rechizitoriul nr. 1413/P/2004 din 15 martie 2005 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj (depus în copie), s-a reținut că acordarea contractelor de execuție de lucrări nr. C2. din 25 februarie 2003 și C3. din 01 iulie 2003 de către inculpatul M.N., ca Președinte al Consiliului Județean Gorj, SC A. SA Târgu Cărbunești, reprezentată de M.C., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Or, pentru aceeași faptă, inculpatul M.N. a fost trimis în judecată și pentru infracțiunea de luare de mită și trafic de influență, în dosarul de față, dar și pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în Dosarul nr. 1413/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj (acest dosar a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Deva sub nr. 3352/221/2006 și soluționat prin condamnarea inculpatului M.N.). Cum o persoană, pentru aceeași unitate faptică, nu poate fi trimisă în judecată în dosare distincte, sub încadrări juridice diferite, procurorii au încălcat principiul legalității, așa cum acesta este reglementat de art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. Din această perspectivă și condamnarea inculpatului M.N. pentru infracțiunea de luare de mită, care constituie tot o infracțiune de serviciu, ca și cea de abuz în serviciu, este nelegală. Ministerul Public, prin cele două unități de parchet, a ajuns să-l trimită pe inculpatul M.N. în judecată atât pentru infracțiunile prevăzute de art. 254 și 257 C. pen., cât și pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen., situația de fapt fiind identică.
Pe cale de consecință, a solicitat achitarea și pentru această infracțiune, în temeiul art. 345 alin. (1) și (3), raportat la art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., ca efect al admiterii apelului și desființării sentinței, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
În apel, în faza cercetării judecătorești a fost încuviințată și administrată proba cu martori și expertiză tehnică în construcții și obiecțiuni la aceasta pentru inculpat, fiind respinsă proba cu expertiză contabilă ca neflind utilă soluționării cauzei având în vedere considerentele arătate în practicaua hotărârii precum și faptul că valoarea materialelor de construcție pretins a fi recuperate nu poate fi stabilită prin expertiză, ci eventual pe bază de martori, așa cum rezultă din raportul de expertiză, dosar urmărire penală.
În primul ciclu procesual, prin decizia penală nr. 24/A din 17 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.N. împotriva sentinței penale nr. 268 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Gorj.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - S.T. Craiova, a fost desființată sentința penală apelată și rejudecând, în baza art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul M.N. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În baza art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78 /2000, prin schimbarea încadrării juridice din art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
În baza art. 254 alin. (2) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară de 2 (doi) ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-au constatat concurente infracțiunile deduse judecății cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 352 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia penală nr. 2288 din 25 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 85 C. pen. s-a anulat suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin această sentință.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală menționată în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor, respectiv în pedepsele de:
- 1 an închisoare pentru art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.;
- 3 luni închisoare pentru art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a); art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.;
- 1 lună închisoare pentru art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.
Au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta sentință cu cele aplicate prin sentința penală nr. 352 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Gorj în pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute, plus pedeapsa complimentară de 2 (doi) ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 61 alin. (4), art. 19 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 257 și 255 alin. (5) C. pen. a fost obligat inculpatul să restituie denunțătorului M.C. suma de 325.784,93 ROL.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 67.100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în primă instanță.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul procurorului, au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Analizând sentința apelată din prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a constatat că starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul interpretării coroborate a întregului material probator administrat în cele două faze ale procesului penal din care rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită.
1. Referitor la primul motiv de apel invocat de procuror privind faptul că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală, deoarece instanța a realizat o încadrare nelegală în dispozițiile art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în loc de dispozițiile art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, Curtea a constatat că acesta este fondat în parte.
În cauză, la data săvârșirii faptei, inculpatul nu avea atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, astfel încât încadrarea juridică să fie raportată la acest articol, iar în ceea ce privește alin. (2), prevederile acestuia nu sunt incidente în cauză, inculpatul nefiind trimis în judecată pentru infracțiunea de dare de mită.
În ceea ce privește încadrarea faptei în alin. (2) al art. 254 C. pen., Curtea constată că aceasta este fondată, deoarece în calitate de președinte al Consiliului Județean Gorj și de președinte al Agenției de Dezvoltare Regională Sud - Vest Oltenia, potrivit dispozițiilor art. 116 alin. (1) pct. 6 lit. c), e) și f) din Legea nr. 215/2001 cu modificările și completările ulterioare, inculpatul M.N., avea ca atribuții, printre altele și controlul efectuării serviciilor publice și de utilitate publică de interes județean precum și a bunurilor din patrimoniul public și privat al județului, controlul organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică, de interes județean înființate de consiliul județean și subordonate acestuia, controlul realizării activităților de investiții și reabilitare a infrastructurii județene, iar fapta de luare de mită a fost săvârșită în exercitarea acestei funcții.
2. În ce privește cel de-al doilea motiv al procurorului care vizează faptul că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală, deoarece este greșit indicat temeiul legal pentru obligarea inculpatului M.N. la despăgubiri civile către martorul M.C., în speță fiind aplicabile disp. art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 C. pen., instanța deprim control judiciar a constatat că raportarea la acest text de lege este fondată cu privire la infracțiunea de trafic de influență, în cazul căreia legiuitorul a prevăzut o normă specială pentru restituirea sumelor de bani, față de aceea prevăzută în art. 19 din Legea nr. 78/2000, care este aplicabilă infracțiunii de luare de mită.
3. Cât privește cel de-al treilea motiv de apel privind greșita restituire către martorului M.C., atât a sumelor care au constituit obiectul material al infracțiunii de luare de mită, cât și a sumele reprezentând obiectul material al infracțiunii de trafic de influență, în speță, impunându-se restituirea în baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 doar a sumelor ce reprezentau obiectul material al infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen., instanța de prim control judiciar a constatat că acesta este nefondat.
Astfel, în cazul infracțiunii de luare de mită există dispoziții exprese de restituire a sumelor de bani denunțătorului, prevăzute de art. 19 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 255 alin. (5) C. pen.
4. În ce privește al patrulea motiv de apel al procurorului, vizează faptul că, hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică, deoarece în mod greșit nu i s-au aplicat inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară și dispozițiile art. 64 lit. c) C. pen., instanța de prim control judicar a constatat că și acesta este fondat.
Astfel, a interzis dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., având în vedere că pedepsele complementare sunt menite să completeze represiunea instituită prin pedeapsa principală, iar inculpatul s-a folosit la săvârșirea infracțiunilor în speță de o anumită funcție sau profesie, respectiv președinte al Consiliului Județean Gorj.
De asemenea, la stabilirea pedepselor accesorii instanța de prim control judiciar a aplicat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului având în vedere faptul că într-o speță (cauza Hirst Contra Regatului Unit nr. 2 din 6 octombrie 2005) Curtea a statuat că prin interzicerea dreptului de a alege se încalcă prevederile art. 3 al Protocolului nr. 1 din C.E.D.O.
Rezultă că, dreptul la vot garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției nu este absolut și poate face obiectul unor limitări, statele contractante având o largă marjă de apreciere în materie. Această marjă de aprecierea nu este nelimitată. Restricțiile și limitările în materia dreptului la vot trebuie apreciate de o instanță independentă în fiecare caz în parte.
De asemenea, a avut în vedere și decizia nr. 74 din 05 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, obligatorie, potrivit art. 4142 alin. (3) C. proc. pen., potrivit căreia dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) - lit. c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.
În cauză, inculpatul a comis două infracțiuni de corupție, respectiv trafic de influență și luare de mită în exercitarea funcției de președinte al Consiliului Județean Gorj. Gravitatea faptei relevă că inculpatul nu avea capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale ocrotite de legea penală.
Este adevărat că într-o societate democratică și dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală. În acest sens, s-a apreciat că din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta drepturile celor pe care îi reprezintă, săvârșind faptele în timpul exercitării funcției, se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.
Prin urmare, a apreciat că este proporțională și justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanță pe durata executării pedepsei.
5. În ce privește critica adusă de procuror referitoare la faptul că pedepsele aplicate inculpatului sunt greșit individualizate în raport de dispozoțiile art. 72 C. pen., instanța de prim control judiciar a apreciat-o ca nefondată arătând că în cauză, în mod corect, nu au fost reținute circumstanțe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., deoarece raportat la numărul mare de acte materiale, la modalitatea de operare, la antecedentele penale ale inculpatului, aplicarea circumstanțelor nu este obligatorie.
S-a avut, de asemenea, în vedere poziția nesinceră a inculpatului care a încercat să se eschiveze de la răspundere prin invocarea unor elemente de apărare nedemonstrate prin probe și care nu fac decât să convingă instanța că procesul de resocializare al acestuia trebuie să fie de lungă durată, necesară schimbării mentalității deformate a inculpatului.
În ceea ce privește modalitatea de executare, a apreciat că o pedeapsă privativă de libertate este oportună în cazul inculpatului raportat la infracțiunile săvârșită.
Astfel, raportat la gradul de pericol social al faptei, rezultat din modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acesteia, menținerea cuantumului pedepsei și a modalității de executare este justificată, raportat la dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.
II. Referitor la apelul formulat de către inculpat, instanța de prim control judiciar a constatat că acesta este nefondat.
1. În ceea ce privește primul motiv de apel privind încălcarea dispozițiilor referitoare la sesizarea instanței, caz de nulitate absolută prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ceea ce atrage desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a apreciat că în raport de dispozițiile art. 300 C. proc. pen. instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare. În cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.
Totuși, instanța pune în discuție actul de sesizare doar atunci când constată că acesta este nelegal, nu și în caz contrar, iar sancțiunea aplicabilă nu este nulitatea absolută, aceasta trebuind să fie expres prevăzută de lege.
În ceea ce privește competența, pentru aceleași considerente, instanța de prim control judiciar a considerat punerea acesteia în discuție din oficiu, se face doar atunci când constată o încălcare a prevederilor legale, nepunerea în discuție neechivalând cu neverificarea competenței. De altfel, inculpatul prin apărător a invocat excepția necompetentei materiale, care a fost respinsă de către instanță.
A mai arătat că audierea unui martor în absența inculpatului nu echivalează cu nelegarea sesizare a instanței și nu reprezintă un motiv de nulitate absolută.
De asemenea, faptul că nu s-a dat citire actului de sesizare nu reprezintă un motiv de nulitate absolută.
Potrivit art. 321 C. proc. pen., instanța începe efectuarea cercetării judecătorești, când cauza se află în stare de judecată. Instanța poate dispune unele schimbări ale ordinii, când aceasta este necesar pentru buna desfășurare a cercetării judecătorești iar când inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi dispusă decât după ascultarea acestuia.
În cauză, s-a constatat că prima instanță nu a încălcat prevederile legale sus menționate, deoarece inculpatul nu a fost prezent la termenul de judecată invocat, astfel încât ordinea desfășurării cercetării judecătorești o stabilește instanța, și mai mult decât atât, sancțiunea încălcării acestei prevederi legale nu este nulitatea absolută.
2. În ceea ce privește la al doilea motiv de apel invocat de inculpat referitor la faptul că instanța de fond a judecat cauza în lipsa inculpatului la mai multe termene de judecată inclusiv la dezbateri, caz de desființare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Curtea a constatat că acesta este nefondat.
În cauză, faptul că instanța de fond a audiat martori și a soluționat cauza în lipsa inculpatului în condițiile în care prezența acestuia nu era obligatorie și nu s-a făcut dovada imposibilității de prezentare, nu reprezintă un caz de desființare cu trimitere spre rejudecare mai ales că inculpatul a fost asistat și reprezentat de apărător pe tot parcursul procesului, astfel încât, nu i s-a încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O.
Amânarea nejustificată a cauzei de câte ori inculpatul nu s-ar fi prezentat ar fi dus la încălcarea principiului celerității la judecarea cauzei și a termenului rezonabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O, având în vedere și faptul că această cauză este înregistrată pe rolul instanțelor din anul 2005, inculpatul urmărind tergiversarea judecării cauzei.
3. În ceea ce privește al treilea motiv de apel invocat de inculpat care vizează judecarea cauzei în lipsa unei părți nelegal citate, respectiv partea vătămată M.C., caz prevăzut de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., acesta nu a fost analizat, deoarece denunțătorul M.C. nu are calitatea de parte vătămată în acest dosar.
Astfel, infracțiunile pentru care este judecat inculpatul sunt infracțiuni de pericol, iar prevederile art. 19 din Legea nr. 78/2000, invocate de inculpat se referă la persoana vătămată, nu la partea vătămată.
Potrivit art. sus menționat, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârșirea infracțiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
4. Cel de-al patrulea motiv de apel invocat de inculpat care vizează greșita condamnare a acestuia a fost apreciată, de asemenea, ca fiind nefondată având în vedere că instanța de fond a relatat pe larg situația de fapt reținută pe baza unui vast probatoriu administrat.
În apel au fost audiați martorii propuși de către inculpat, în legătură cu licitațiile organizate iar depozițiile acestora au fost considerate subiective, aceștia arătând că inculpatul nu a exercitat presiuni asupra lor, având în vedere răspunderea pe care și aceștia o au pentru încheierea licitațiilor, dar aspectele relatate nu determină achitarea inculpatului.
A fost dovedită intenția frauduloasă a inculpatului față de contractele in discuție, raportat la faptul că toate lucrările se decontau, ca regulă generală, după executare, doar în cazul denunțătorului M. inculpatul a achitat anterior lucrarea pentru contractele încheiate.
În ceea ce privește infracțiunea de luare de mită, inculpatul M.N., în calitate de Președinte al Consiliului Județean Gorj, l-a ajutat pe M.C. să încheie, cu Consiliul Județean Gorj, două contracte de execuție lucrări care priveau obiectivul de investiții „Casa G." și totodată l-a favorizat în modul de desfășurare al acestor contracte.
Având în vedere că infracțiunea de luare de mită se consumă instantaneu, în momentul realizării acordului de voință între persoana cu atribuții de serviciu care pretinde o sumă de bani sau alte foloase, în scopul neîndeplinirii acestora sau îndeplinirii lor defectuoase și persoana care este de acord să achite suma în scopul arătat, iar acest acord a fost realizat între inculpat și denunțător, s-a apreciat că este realizat conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită.
Referitor la apărările formulate de inculpat în sensul că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția, Curtea a constatat că acestea nu au suport probator.
Împrejurarea că unul din cele două contracte, respectiv cel din data de 25 februarie 2003, în valoare de 675.000.000 ROL, nu a fost semnat de inculpatul M.N., ci de către numitul C. - vicepreședintele Consiliul Județean Gorj, a fost apreciat fără relevanță sub aspectul faptelor comise de inculpat, câtă vreme inculpatul a semnat invitația de participare la licitație adresată SC A. SA, scrisoarea adresată ofertantului câștigător al licitației, SC A. SA, iar în calitate de ordonator de credite, a fost cel care a făcut plata pentru această lucrare, cu nerespectarea clauzelor contractuale (s-a prelungit perioada de execuție a contractului, s-a plătit în avans suma de 248.383.087 ROL, deși lucrările nu erau terminate).
Cel de al doilea contract, din data de 1 iulie 2003, în valoare de 2.288.435.000 ROL, a fost semnat de către inc. M.N., în calitate de președinte al Consiliului Județean Gorj și tot acesta, în calitate de ordonator de credite, a dispus efectuarea plăților cu nerespectarea clauzelor contractuale (plata în avans, înainte de începerea lucrărilor, a sumei de 818.000.000 ROL, plata diferenței înainte de terminarea lucrărilor).
Referitor la infracțiunea de trafic de influență, s-a apreciat de asemenea că, în cauză nu are relevanță faptul că denunțătorul îi cunoștea pe U.D., N.M., V.I., G.B. și Ș.H., deoarece inculpatul a intervenit pe lângă aceștia, în calitate de președinte al Consiliului Județean Gorj.
Intervenția inculpatului pe lângă aceste persoane nu s-a circumscris în sfera relațiilor interinstituționale, ci a avut drept scop obținerea unor foloase materiale de la denunțător în schimbul influenței sale și determinarea martorilor de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.
În cazul infracțiunii de trafic de influență autorul primește foloasele, deoarece afirmă că are influență pe lângă un funcționar. Această influență poate fi reală sau pur și simplu imaginară. Este suficient că, din atitudinea făptuitorului, rezultă nemijlocit sau indirect (atunci când „lasă să se creadă") că are influență asupra funcționarului respectiv.
Chiar dacă funcționarul pe lângă care ar urma să se intervină nu a fost individualizat, este suficient că se face referire la funcția pe care o îndeplinește.
Influența presupusă a inculpatului a constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacției.
Vinovăția inculpatului are un corespondent în atitudinea psihică a cumpărătorului de influență, în sensul că acesta are un interes real de a obține favoarea unui funcționar sau a altui salariat.
Dezaprobarea exprimată prin incriminarea faptei de trafic de influență privește scopul urmărit de infractor, nu ca un rezultat, ci ca o caracterizare a acțiunii de traficare a influenței reale ori presupuse iar, pentru existența infracțiunii de trafic de influență este indiferent faptul că inițiativa aparține traficantului sau persoanei interesate ca influența să fie exercitată.
Cu privire la reținerea formei continuate a infracțiunii de trafic de influență, instanța de prim control judiciar a constatat că inculpatul a acționat în baza unei rezoluții unice infracționale, printr-o repetare a actului de traficare a influenței. Aceasta denotă că inculpatul și-a făcut de la început un plan de traficare, prin acțiuni repetate, a influenței sale reale sau presupuse.
Astfel, s-a apreciat că declarațiile inculpatului și ale martorilor propuși de el în apărare nu corespund realității, nu se coroborează cu ansamblul probator administrat care dovedește contrariul, prin urmare, au fost înlăturate de instanță ca nefiind veridice și făcute în vederea exonerării de răspundere juridică a inculpatului.
Așadar, a considerat că din examinarea probelor administrate pe parcursul întregului proces penal rezultă vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor de trafic de influență și dare de mită, inculpatul având calitatea cerută de lege pentru a fi subiect activ al acestor infracțiuni, faptele au fost săvârșite cu intenție directă calificată în scopul obținerii unor foloase materiale necuvenite și au dus la lezarea relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea lor, producându-se urmarea imediată care constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale privitoare la desfășurarea în bune condiții a activităților de serviciu, respectiv la desfășurarea în mod corect și cu probitate.
Împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - S.T. Timișoara și inculpatul M.N.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr. 824 din 3 martie 2011, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - S.T. Timișoara și de inculpatul M.N., a casat decizia penală recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara, menținând actele îndeplinite până la termenul de judecată din 26 ianuarie 2010.
Înalta Curte, analizând cele două hotărâri recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate, a constatat că recursul inculpatului este întemeiat, însă nu pe cazurile de casare invocate de acesta ci din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. - „hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii".
A apreciat în esență, că în soluționarea apelului s-a adus atingere dreptului la apărare al inculpatului M.N., întrucât la termenul din 25 februarie 2009 a fost admisă cererea de probațiune formulată de inculpat, constând în întocmirea unei expertize contabile și a unei expertize în construcții, iar la 18 ianuarie 2010, având în vedere raportul la expertiza în construcții și răspunsul la obiecțiunile formulate „instanța a repus în discuție utilitatea administrării probei cu expertiză contabilă."
Mai mult, s-a constatat că în concluziile expertizei tehnice în construcții, experții au evidențiat necesitatea coroborării constatărilor tehnice cu datele contabile ce urmează a fi stabilite de expertiza contabilă, mențiunea instanței că revine asupra administrării acestei probe pentru că se tinde la tergiversarea cauzei impietează asupra dreptului inculpatului de a-și realiza apărarea. Deși infracțiunile de corupție sunt infracțiuni de pericol, stabilirea valorii folosului material este importantă atât pentru individualizarea pedepsei în cazul stabilirii vinovăției cât și pentru aplicarea dispozițiilor alin. (3) al art. 254 C. pen., conform cărora „banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani".
S-a apreciat că efectuarea în cauză și a expertizei contabile se impune cu atât mai mult cu cât la efectuarea expertizei tehnice judiciare nu a participat denunțătorul M.C., nu s-a putut stabili cu certitudine care sunt lucrările și cantitățile reale executate de SC A. SA la construcțiile aparținând inculpatului M.N.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la data de 03 august 2011, sub Dosar nr. 3/95/2005*.
Prin decizia penală nr. H6/A din 13 iunie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în al doilea ciclu procesual, rejudecând în limitele stabilite de instanța de recurs, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.N. împotriva sentinței penale nr. 268 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Gorj.
În baza art. 379 pct. 2 lit. C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - S.T. Craiova, a desființat sentința penală apelată și, rejudecând cauza:
În baza art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul M.N. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice din art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 4 (patru ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită).
În baza art. 254 alin. (2) C. pen., a aplicat pedeapsa complementară de 2 (doi) ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.
A constatat concurente infracțiunile deduse judecății cu infracțiunile pentru care acest inculpat a fost condamnat prin sentința penală nr. 352 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia penală nr. 2288 din 25 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 85 C. pen., a anulat suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin această sentință.
A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală menționată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv în pedepsele de:
- 1 an închisoare pentru art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a), cu aplicarea art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen.;
- 3 luni închisoare pentru art. 279 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1), lit. a), art. 76 alin. (1), lit. e) C. pen.;
- 1 lună închisoare pentru art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a), art. 76 alin. (1), lit. e) C. pen.
A contopit pedepsele aplicate prin sentință cu cele aplicate prin sentința penală nr. 352 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Gorj în pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare pentru care s-a dispus executarea în regim de detenție și pedeapsa complementară de 2 (doi) ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 61 alin. (4), art. 19 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 257 și 255 alin. (5) C. pen. a obligat pe inculpat să restituie denunțătorului M.C. suma de 325.784,93 RON.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 67.100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în primă instanță.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul procurorului, au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a apreciat că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății pe baza întregului material probator existent în cauză.
Pe parcursul întregului proces penal inculpatul a negat săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită, prevăzute de art. 257 și art. 254 C. pen., arătând, în esență, că litigiul este de natură civilă datorită neînțelegerilor dintre inculpat și denunțător, că inculpatul a achitat contravaloarea lucrărilor și a materialelor de construcții care au fost folosite la renovarea/ construcția imobilelor proprietatea inculpatului M.N. din Târgu Jiu, G. și București.
Astfel, s-a dovedit cu probele cu înscrisuri, respectiv martori, coroborate cu declarațiile denunțătorului că, cheltuielile ocazionate de cumpărarea materialelor folosite la renovare, la dotarea cu mobilier și bunuri electrocasnice la imobilele aparținând inculpatului M.N., au fost suportate în mare parte de către numitul M.C., o parte din materiale fiind achiziționate în numele SC A. SA, iar o altă parte din materiale au fost cumpărate în numele lui M.N., dar cu banii proveniți de la M.C., pe care-i scotea din contul SC A. SA prin dispoziții de plată către casierie cu mențiunea „retragere acord", aceste acte fiind predate inculpatului pentru dovedirea executării convenției.
Pentru mascarea întregii activități infracționale legate de lucrările de renovare/construcție la cele trei imobile aparținând inculpatului M.N., nu s-a perfectat contract de construcție lucrări, nu s-a obținut autorizație pentru lucrările de construcții, nu s-au întocmit devize de lucrări și nu s-a efectuat vreo recepție preliminară sau finală.
În legătură cu autoturismul A.D., s-a apreciat că în mod judicios s-a reținut de către prima instanță, că bunul a ajuns în proprietatea inculpatului prin efectuarea unor documente fictive, prin care firma SC A. SA ar fi încasat contravaloarea acestui autoturism de la firma SC C.D. SRL prin numitul R.I., deși, în realitate, nu s-a întâmplat acest lucru, iar apoi această firmă a vândut autoturismul A.D. la SC S. SRL, având ca administrator pe M.S., soția inculpatului M.N.
De menționat este și faptul că, inculpatul M.N. i-a contactat pe directorul D.G.F.P. Gorj și șeful Gărzii Financiare Gorj pentru a se stopa controalele sistematice la care a fost supus numitul M.C. în cadrul firmelor sale, respectiv SC A. SA, SC E. SRL și SC T. SRL, iar după începerea lucrărilor de construcție - renovare la imobilele inculpatului, cererile numitului M.C. în numele societăților la care era administrator sau asociat au început să-i fie rezolvate favorabil. Astfel, solicitarea de eșalonare a datoriilor SC A. SA a fost admisă, ca de altfel și problema sechestrului asigurător ce-i fusese aplicat de către D.G.F.P. Gorj asupra unor active aparținând SC R.T.C. SA pentru recuperarea unor datorii la bugetul de stat, asupra cărora organele fiscale au revenit; firmele SC A. SA, SC E. SRL și SC T. SRL au beneficiat și de alte eșalonări la plata obligațiilor restante, conform convențiilor încheiate de aceste firme cu D.G.F.P. Gorj, iar apoi la controalele care s-au mai efectuat la aceste firme de către organele financiare au fost aplicate sancțiuni contravenționale nesemnificative. Faptul că la solicitarea inculpatului M.N., reprezentanții D.G.F.P. Gorj și Gărzii Financiare Gorj au comunicat că acesta nu a exercitat acte de influență asupra lor este irelevant întrucât, într-o altă situație, s-ar fi realizat o autoincriminare a acestora, astfel că răspunsul acestor instituții nu poate fi catalogat ca o dovadă de nevinovăție a inculpatului.
Se poate observa că firma SC A. SA, ca urmare a acestei situații, a încheiat mai multe contracte de execuție cu C.N.L. Oltenia, firma SC A. SA având calitate de prestator.
Inculpatul M.N. i-a mai promis denunțătorului M.C. că îl va ajuta să încheie contracte de execuție lucrări între Consiliul Județean Gorj și SC A. SA la obiectivul Casa G., încheindu-se între acestea două contracte de execuție lucrări, iar inculpatul, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Gorj, care are calitate de ordonator de credite, a efectuat plăți preferențiale societății SC A. SA, a prelungit chiar perioada de execuție a primului contract, iar la al doilea contract a dispus plata în avans a unei sume de 818 milioane ROL, iar diferența până la valoarea de 2.288.435.000 ROL au fost achitate înainte de terminarea lucrărilor, astfel că inculpatul practic a favorizat firma SC A. SA, reprezentantă prin M.C., prin modalitatea în care s-au executat cele două contracte de execuție lucrări.
Ca urmare a reținerii și analizării acestei stări de fapt, instanța de fond, în mod judicios, a apreciat că faptele inculpatului M.N. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită, prevăzute de art. 257 și art. 254 C. pen., atât sub aspectul laturii subiective, cât și sub aspectul laturii obiective. Prezumția de nevinovăție de care a beneficiat inculpatul a fost răsturnată în cauză, cu toate că inculpatul în permanență a negat săvârșirea celor două infracțiuni, acreditând ideea că lucrările care au fost efectuate la cele trei imobile aparținând inculpatului au fost achitate de către inculpat, că materialele de construcție au fost cumpărate de către acesta, iar autoturismul a fost, de asemenea a achitat, însă cele declarate de inculpat reprezintă o încercare de a scăpa de răspunderea penală și nu reprezintă adevărul în cauză.
Din probele dosarului (documente justificative, expertize, declarațiile denunțătorului M.C., declarațiile martorilor A.T., S.O.M., B.N., M.A., expertiza contabilă) s-a reținut că inculpatul M.N. nu a achiziționat cu bani personali materialele de construcție folosite la renovare, dar, pentru a crea aparența unor operațiuni legale pe numele inculpatului, au fost întocmite de către SC A. SA mai multe facturi fiscale, care atestă în mod fictiv că ar fi achiziționat materiale de construcții și s-ar fi încasat de la inculpat suma de 283.957.065 ROL cu titlu de preț, eliberându-se chitanțele care atestau încasarea acestor sume de bani, materialele achiziționându-se de fapt atât cu bani din casieria SC A. SA, cât și cu bani din contul personal al denunțătorului M.C., așa cum rezultă din documentele contabile și din corelația existentă între datele de ridicare a sumelor de bani din contul personal al lui M.C. și datele la care au fost achiziționate materialele.
În aceeași modalitate s-a acționat și cu ocazia achiziționării autoturismului A.D., întocmindu-se pro causa chitanța pe firma SC C.D. SRL, cu toate că banii au fost ridicați din contul personal al lui M.C., așa cum rezultă din documentele contabile, declarațiile denunțătorului M.C., declarațiile martorilor, precum și concluziile expertizei contabile.
În acest context, inculpatul a arătat că ar fi plătit contravaloarea cazării și a hranei muncitorilor care au lucrat la imobilul său și în acest sens s-a prezentat la numitul G.I., administrator la SC G.P. SRL, și i-a cerut să-i emită facturi și chitanțe fiscale în valoare totală de 289.200.000 ROL reprezentând contravaloarea meselor servite de către muncitori la cantina acestuia, documente care au fost însă nedatate și nu au fost înregistrate în contabilitatea firmei, întrucât inculpatul nu i-a remis martorului G.I. decât o mică parte din sumă și această acțiune fiind o încercare de a acoperi activitatea infracțională a inculpatului, acest lucru survenind după ce numitul M.C. a depus denunțul la organul de urmărire penală.
Una din criticile inculpatului au constat în aceea că, raportat la starea de fapt reținută, nu pot subzista infracțiunile de trafic de influență și luare de mită, prevăzute de art. 257 și art. 254 C. pen.
Din analiza textelor de lege prin care au fost incriminate de legiuitor cele două infracțiuni se constată că infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., se consumă în momentul în care făptuitorul, prevalându-se de influența presupusă sau reală pe care o are asupra unui funcționar, a primit ori a pretins bani sau alte foloase ori a acceptat promisiuni de daruri pentru a-l determina să facă un act și nu este necesar pentru existența acestei infracțiuni ca făptuitorul să fi realizat intervenția promisă și nici funcționarul pe lângă care s-a intervenit să fi executat sau nu actul solicitat.
În acest context inculpatul M.N., având funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj și de președinte al Agenției de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia în perioada 1999 - 2002, i-a cerut lui M.C. să execute lucrări de renovare - construcție la trei imobile proprietatea sa, să-i doteze cu mobilier și bunuri electrocasnice imobilul din Târgu Jiu și să-i dea un autoturism A.D. în schimbul intervenției sale la numiții U.D., director al D.G.F.P. Gorj, N.M., șef al Gărzii Financiare Gorj, G.B. și V.I., director general al C.N.L. Oltenia pentru acceptarea încheierii unor contracte de execuție lucrări între C.N.L. Oltenia și SC A. SA și facilitarea încheierii unor contracte de execuție lucrări între Consiliul Județean Gorj și SC A. SA, finanțate prin programul phare și prin bugetul județean, această faptă îmbrăcând conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce privește infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., inculpatul M.N., în calitate de președinte al Consiliului Județean Gorj, l-a ajutat la derularea a două contracte de execuție lucrări între Consiliul Județean Gorj și SC A. SA la obiectivul Casa G., iar în calitate de ordonator de credite, această instituție condusă de inculpat a făcut plata pentru lucrare în condițiile prelungirii contractului de execuție și s-a plătit o sumă în avans de 248.383.087 ROL în timp ce lucrările nu erau terminate (primul contract), iar în ceea ce privește al doilea contract încheiat s-a plătit un avans consistent de 818 milioane ROL înainte de începerea lucrărilor, iar diferența s-a plătit la terminarea lucrărilor, în condițiile în care la alte lucrări similare plățile s-au făcut la finalizarea lucrărilor, iar între fapta inculpatului M.N., de a fi pretins și beneficiat de contravaloarea lucrărilor executate, cât și de primirea autoturismului A.D., precum și activitatea ulterioară a acestuia, de a-și executa promisiunea făcută, există un raport de cauzalitate și sunt în legătură directă și cu atribuțiunile de serviciu, iar faptul că promisiunile au fost realizate în 2003 nu are nicio relevanță asupra existenței infracțiunii de luare de mită, care s-a consumat în momentul pretinderii cererii și apoi primirii contravalorii prestațiilor făcute.
S-a reținut că infracțiunea de luare de mită se consumă instantaneu pe momentul realizării acordului de voință între persoana cu atribuții de serviciu (în speță calitatea de președinte al Consiliului Județean Gorj), care pretinde sume de bani sau alte foloase în scopul neîndeplinirii acestora sau îndeplinirii lor defectoase și persoana care este de acord să achite suma în scopul arătat, iar acordul a fost realizat între inculpat și denunțătorul M.C., fiind realizat și conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită.
În acest context solicitările de achitare a inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost apreciate ca nefondate, iar trimiterile făcute la declarațiile directorului D.G.F.P. Gorj, șeful Gărzii Financiare Gorj, ITM Gorj, declarațiile angajaților Consiliului Județean Gorj, care sunt subiective, nu au nicio relevanță în cauză, ca de altfel nici trimiterile la lipsa elementului intențional, astfel că această solicitare a fost respinsă, în consecință, condamnarea inculpatului survenind în mod legal pentru infracțiunile deduse judecății. Pe cale de consecință, critica apelantului inculpat care a vizat greșita condamnare a fost apreciată ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel, din examinarea probelor administrate în cauză s-a constatat vinovăția inculpatului față de cele două infracțiuni săvârșite, acestea fiind comise de către inculpat cu intenție directă în scopul obținerii unor foloase materiale necuvenite, ce au dus la lezarea relațiilor sociale ocrotite de lege, producându-se urmare imediată, care constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale privitoare la desfășurarea activităților de serviciu.
Referitor la aspectul invocat de către procuror cu privire la încadrarea juridică a faptei, în sensul că trebuia făcută aplicațiunea dispozițiilor art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, instanța de apel a constatat că este fondat în parte, pentru considerentele expuse în continuare.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fapta de luare de mită prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare, de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control, iar conform alin. (2) din același text, fapta de dare de mită săvârșită de una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) sau față de un funcționar cu atribuții de control se sancționează cu pedeapsa prevăzută de art. 255 C. pen., al cărei maxim se majorează cu 2 ani.
Instanța de apel a constatat că incidența art. 7 din Legea nr. 78/2000 nu poate fi reținută în speță întrucât inculpatul M.N. nu avea atribuții de constatare, de sancționare a contravențiilor, respectiv de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor încât încadrarea juridică să poată fi raportată la acest articol, iar alin. (2) al acestui text de lege se referă la infracțiunea de dare de mită, infracțiune pentru care inculpatul nu a fost trimis în judecată.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei la art. 254 alin. (2) C. pen., instanța de apel a constatat că sunt incidente dispozițiile acestui text de lege deoarece, la data săvârșirii faptei, inculpatul avea calitate de președinte al Consiliului Județean Gorj și de președinte al Agenției de Dezvoltare Regională Sud - Vest Oltenia și la data respectivă, potrivit disp. art. 16 alin. (1) pct. 6 lit. c), e) și f) din Legea nr. 215/20001, cu modificările și completările ulterioare, inculpatul M.N. avea ca atribuții, printre altele, controlul efectuării serviciilor publice și de utilitate publică de interes județean, precum și a bunurilor din patrimoniul public și privat al județului; controlul organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes județean, înființate de Consiliul județean și subordonate acestuia; controlul realizării activităților de investiții și reabilitarea infrastructurii județene, astfel că, pentru acest motiv, a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Față de critica invocată de procuror referitoare la neaplicarea interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară, instanța de apel a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. întrucât, chiar dacă inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa având funcțiile arătate mai sus, funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj este o funcție electivă, iar calitatea de președinte al Agenției de Dezvoltare Regională Sud - Vest Oltenia a dobândit-o prin prisma funcției de președinte al Consiliului Județean Gorj, astfel că, în acest context, instanța a apreciat că nu se impune restrângerea drepturilor inculpatului.
În ceea ce privește exercitarea dreptului la vot ca pedeapsă accesorie și complementară, instanța de apel a apreciat că nu se impune nici restrângerea acestui drept întrucât într-o societate democratică dreptul de a alege, precum și dreptul de a fi ales este o valoare fundamentală și, chiar dacă inculpatul a fost găsit vinovat atât de prima instanță, cât și de instanța de apel de săvârșirea unei infracțiuni grave, în opinia instanței de apel acest drept nu se impune a fi restrâns nici ca pedeapsă accesorie și nici ca pedeapsă complementară.
Cu privire la motivul procurorului care vizează faptul că instanța de fond ar fi indicat greșit temeiul legal pentru obligarea inculpatului M.N. la despăgubiri civile către martorul M.C., în speță fiind aplicabile disp. art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 C. pen., instanța de apel a constatat că raportarea la acest text de lege este fondată întrucât legiuitorul a prevăzut o normă specială pentru restituirea sumelor de bani.
Referitor la motivul de apel care vizează greșita restituire către martorul M.C. a sumelor care au constituit obiectul material al infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență, procurorul susținând că restituirea trebuia făcută doar în baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 și doar a sumelor care reprezentau obiectul material al infracțiunii de trafic de influență, instanța a constatat că acest motiv de apel este nefondat întrucât, în cazul infracțiunii de luare de mită, există dispoziții exprese de restituire a sumelor de bani denunțătorului, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 78/2000, raportarea făcându-se la textul de lege prevăzut de art. 255 alin. (5) C. pen., astfel că practic toate sumele care constituie obiectul infracțiunilor trebuie restituite.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite de către inculpat, modalitatea și împrejurările comiterii acestora, forma continuată a infracțiunilor săvârșite, dar și circumstanțele personale ale inculpatului care nu a recunoscut săvârșirea faptei, încercând să denatureze adevărul, adoptând o poziție nesinceră pe parcursul procesului penal, dar și antecedentele sale penale, iar, raportat la toate aceste elemente, nu se pot reține nici circumstanțe atenuante facultative în favoarea acestuia, astfel că se impune aplicarea unor pedepse corect individualizate încât să corespundă exigențelor art. 52 C. pen. în vederea realizării scopului pedepsei.
În acest context, instanța de apel a apreciat că pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 se impune aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare, o pedeapsă care totuși este aproape de minimul special prevăzut de legea penală, iar pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 se impune aplicarea unei pedepse de 4 ani închisoare.
Inculpatul, în apărarea sa, a invocat o serie de aspecte de ordin procedural, care, în opinia acestuia, ar conduce la ideea desființării sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, fiind incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Instanța de apel a apreciat apărările acestuia nefondate întrucât nu este incidență situația prevăzută de art. 197 alin. (2) C. pen., conform căreia dispozițiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, ca de altfel și dispozițiile relative la participarea procurorului, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de către apărător, când sunt obligatorii potrivit legii, precum și cele privind efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.
Referitor la problema verificării actului de sesizare a instanței, potrivit dispozițiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat că potrivit acestui text de lege într-adevăr instanța era datoare să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare a instanței, iar în cazul în care constata că sesizarea nu este făcută potrivit legii, era posibilă acordarea unui termen pentru înlăturarea neregularității, și dacă nici prin această modalitate nu se putea înlătura neregularitatea, dosarul se restituia organului de urmărire penală în vederea refacerii actului de sesizare a instanței.
Instanța de fond, chiar dacă nu a menționat în mod expres modalitatea de verificare a actului de sesizare a instanței, din moment ce nu a acordat un termen pentru o eventuală remediere a unei neregularități sau nu a trimis înapoi la organul de urmărire penală dosarul, este evident că a apreciat că nu există neregularități cu privire la actul de sesizare a instanței, astfel că sub acest aspect nu pot fi primite critici care să vizeze nulitatea absolută care să genereze din încălcarea unor dispoziții legale, relative la sesizarea instanței.
Cu privire la ordinea cercetării judecătorești, instanța de apel a apreciat că în lipsa inculpatului, instanța, în mod judicios a trecut la audierea martorilor în cauză, doar dacă inculpatul s-ar fi prezentat, schimbarea ordinii putea fi dispusă doar după ascultarea acestuia și nici sub acest aspect nu se poate constata incidența nulității absolute.
Inculpatul a criticat hotărârea instanței de fond prin prisma faptului că s-ar fi soluționat cauza în lipsa inculpatului la mai multe termene de judecată, s-ar fi audiat martori și, pentru acest motiv, s-ar impune desființarea sentinței și trimiterea spre rejudecare. Instanța de apel a apreciat că nici acest motiv nu este fondat întrucât instanța de fond a audiat martori și a soluționat cauza în lipsa inculpatului, în condițiile în care prezența acestuia nu era obligatorie, nu s-a făcut dovada imposibilității de prezentare a acestuia, iar pe de altă parte, inculpatul a fost asistat și reprezentat de apărător ales pe tot parcursul procesului, astfel că nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, prev. de art. 6 din C.E.D.O.
Cu privire la motivul de apel formulat de către inculpat care a vizat judecarea cauzei în lipsa unei părți nelegal citate, respectiv a pății vătămate M.C., instanța de apel a apreciat că această critică nu este fondată întrucât denunțătorul M.C. nu are calitatea de parte vătămată în sensul legii în acest dosar, infracțiunile pentru care este judecat inculpatul M.N. fiind de pericol, iar prevederile art. 19 din Legea nr. 78/2000, invocate de către inculpat, se referă la persoana vătămată și nu la partea vătămată, astfel că citarea acesteia nu era obligatorie conform legii, nefiind parte în procesul penal conform dispozițiilor art. 24 C. proc. pen., iar în consecință acest fapt nu putea constitui motiv de desființare a sentinței apelate și de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Împotriva deciziei penale nr. H6/A din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a declarat recurs inculpatul M.N., criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs expuse în ședință publică și dezvoltate pe larg în scris, recurentul inculpat a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 punctele 2, 9, 17, 18 și, în subsidiar, pct. 14 C. proc. pen.
1. Față de cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2, C. proc. pen., s-a arătat în esență, că cercetarea judecătorească a început fără ca instanța de fond să verifice regularitatea actului de sesizare și fără să dea citire rechizitoriului invocând nulitatea absolută a hotărârilor pronunțate în cauză, în raport de prevederile art. 197 alin. (2) și (3) din C. proc. pen.
Față de cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., a invocat faptul că există contradicție între considerente și dispozitivul deciziei atacate, în sensul că, deși se motivează schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., în dispozitiv se reține alin. (1) al aceluiași articol însă, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, se operează prin reținerea agravantei prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen.
În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., a arătat că faptei i-a fost dată o greșită încadrare juridică apreciind că pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina recurentului inculpat trafic de influență, dare de mită în formă continuată, actele materiale nu sunt descrise în niciun fel. Totodată, s-a arătat că cele două infracțiuni s-au consumat la aceeași dată criticând faptul că procurorul nu a descris actele materiale iar pentru ambele infracțiuni este reținută aceeași situație factuală și aceleași foloase materiale primite. Omisiunea descrierii actelor materiale are, în opinia apărării drept consecințe reținerea eronată art. 41 alin. (2) C. pen. după cum raportarea la disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000 este greșită, întrucât Legea nr. 78/2000 a intrat în vigoare ulterior consumării faptei de trafic de influență, a învederat că s-a împlinit termenul de prescripție specială în anul 2011.
În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., a invocat eroarea gravă de fapt, în sensul că acuzațiile au ca punct de plecare o premisă falsă, aceea că actele în legătură cu activitățile de renovare, achiziționarea de bunuri și a autoturismului au fost fictive, deși în sarcina inculpatului nu fost reținută nicio infracțiune de fals.
De asemenea, probele administrate nu fac dovada existenței unei legături de condiționalitate între atribuirea contractului de executare de lucrări firmei sale și executarea unor lucrări la imobilele aparținând recurentului inculpat.
Mai mult, faptul că martorul denunțător este cercetat în mai multe dosare penale, determină certitudinea că acesta avea interes să facă denunțul, pentru a beneficia de un tratament mai blând din partea organelor de cercetare penală, având în vedere că ceea ce îl incriminează pe inculpatul M.N. sunt doar declarațiile martorului denunțător M.C., toți martorii denunțători audiați în cauză declarând că nu au fost influențați de către inculpat în luarea deciziilor (factorii de conducere ai C.N.L. Oltenia respectiv reprezentanții Gărzii Financiare Gorj).
În ceea ce privește autoturismul marca A.D., s-a arătat că acesta a fost cumpărat în mod legal de către SC C.D. SRL reprezentată de martorul R.I., fiind vândut întrucât SC S. SRL administrată de M.S. deținea deja un autoturism marca A.D. pentru care avea nevoie de piese de schimb, în acest scop cumpărând autoturismul amintit.
În finalul susținerii acestui caz de casare, având în vedere împlinirea termenului de prescripție, s-a solicitat ca în baza art. 13 C. proc. pen. să fie continuat procesul penal, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., să se pronunțe achitarea recurentului inculpat.
5. Întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv greșita individualizare a pedepsei, a susținut, raportat la perioada lungă de timp de la data săvârșirii faptei, ce a dus la diminuarea impactului social și la considerentele personale ale inculpatului cu referire la art. 74 lit. a) C. pen., se impunea reducerea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului.
Examinând decizia atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 2, 17, 18 și 14 C. proc. pen. și din oficiu în conformitate cu disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază decizia curții de apel ca fiind legală și temeinică, recursul declarat de inculpat ca nefondat pentru următoarele considerente.
1. Față de criticile formulate de inculpatul M.N. circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin (1), pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., hotărârea recurată este supusă casării, atunci când instanța nu a foste legal sesizată. Acest caz de casare are în vedere nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează sesizarea primară a primei instanțe de judecată, în ceea ce privește organul sau persoana care o face și actul prevăzut de lege prin care este învestită instanța de judecată.
Rezultă că acest caz de casare are în vedere numai situațiile în care spre exemplu:
a) instanța nu a fost sesizată prin rechizitoriu, ci printr-un alt act al procurorului,
b) când rechizitoriul a fost emis cu nerespectare dispozițiilor esențiale (de un procuror necompetent ori cu depășirea limitelor prevăzute de lege raportat la dispozițiile art. 263 C. proc. pen.),
c) când contrar dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., inculpatul este judecat și condamnat pentru o altă faptă decât cea la care se referă rechizitoriul, dacă nu s-a procedat la suplimentarea sesizării potrivit legii,
d) dacă inculpatul a fost judecat și pentru alte acte materiale aparținând infracțiunii suspuse judecății, fără a exista o extindere a acțiunii penale din partea instanței.
Față de această împrejurare, nu poate fi primită susținerea inculpatului referitor la încadrarea verificării regularității actului de sesizare în noțiunea de „sesizare a instanței" care este reglementată de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sub sancțiunea nulității absolute.
În acest caz nulitatea este relativă, ceea ce înseamnă că încălcarea unei dispoziții legale ce reglementează desfășurarea procesului penal trebuie să fie invocată, conform art. 197 alin. (4) C. proc. pen., în cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuare actului.
În speță se constată că împrejurarea legată de încălcarea dispozițiilor art. 300 C. proc. pen. a fost invocată pentru prima dată în cadrul motivelor de apel. „Inadvertențele" care în opinia apărării au existat în rechizitoriu, au fost oricum lămurite prin administrarea probatoriului în cursul cercetării judecătorești în fața instanței de fond, ca atare nulitatea invocată fiind relativă, a fost acoperită nefiind justificată trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. De altfel, în raport de dispozițiile art. 317 C. proc. pen., care reglementează obiectul judecății, acesta trebuie limitat la fapta și persoana arătate în actul de sesizare, iar în caz de extinderea procesului penal, și la fapta și persoana la care se referă extinderea.
În cauză, Înalta Curte apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., instanța procedând la începerea cercetării judecătorești și a constatat implicit regularitatea actului de sesizare astfel că o nouă verificare explicită cu privire la acest act procesual nu își găsește locul.
În ceea ce privește efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sănătate a inculpatului, aceasta se circumscrie chestiunilor prealabile reglementate de art. 44 C. proc. pen. și vizează cererea de suspendare formulată de inculpat pentru motive medicale, cerere ce a fost apreciată cu caracter de urgență și soluționată cu respectarea dispozițiilor art. 44 alin. (2) C. proc. pen.
Aspectele legate de ordinea desfășurării cercetării judecătorești nu se circumscriu actului procedural al sesizării instanței astfel încât nu pot face obiectului verificării în raport de cazul de casare invocat.
2. Față de criticile formulate de inculpatul M.N. circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1), pct. 9 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În conținutul minutei deciziei nr. H6/A pronunțată în ședința publică din data de 13 iunie 2012 (dosar Curte de Apel), în parag. 5 se dispune „în baza art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice din art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită".
În temeiul art. 309 alin. (1) C. proc. pen., rezultatul deliberării se consemnează într-o minută care trebuie să aibă același conținut cu dispozitivul hotărârii. Redactarea hotărârii este un proces care se desfășoară ulterior, în termenul legal prevăzut de art. 310 alin. (2) C. proc. pen.
În raport de conținutul minutei deciziei penale nr. H6/A din 13 iunie 2012 și temeiurile de drept expuse în susținerea schimbării încadrării juridice aflate în cuprinsul paginilor deciziei penale anterior menționate (dosar Curte de Apel), Înalta Curte constată că în dispozitivul deciziei s-a strecurat o eroare de dactilografiere care nu constituie temei pentru casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.
3. Față de criticile formulate de inculpatul M.N. circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1), pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.
Reținerea incidenței art. 41 alin. (2) C. pen. presupune existența unității de persoană, de conținut a infracțiunii, de rezoluție infracțională și o pluralitate de acte săvârșite la intervale diferite de timp.
În cazul celor două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, respectiv infracțiunea de luare de mită și infracțiunea de trafic de influență, în delimitarea infracțiunii continuate de infracțiunea simplă săvârșită prin exercitarea mai multor modalități alternative, se realizează în raport de scopul urmărit care este definitoriu în aprecierea încadrării juridice.
Astfel, din probatoriul administrat la dosar, Înalta Curte constată că în cauză se poate identifica săvârșirea de către inculpat a mai multor infracțiuni de luare de mită și trafic de influență care, în raport însă de prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. vor îmbrăca formă infracțiunii continuate. În acest sens, se reține că inculpatul M.N., în calitate de președinte al Consiliului Județean și președinte al Agenției de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia în perioada 1999-2002 i-a cerut lui M.C. să execute lucrări de renovare - construcție la trei imobile proprietatea sa, să îi doteze cu mobilier și bunuri electrocasnice imobilul din Târgu Jiu și să îi dea autoturismul A.D. în schimbul intervenției sale la numiții U.D., director D.G.F.P. Gorj, N.M., șef al Gărzii Financiare Gorj, G.B. și V.I. director general al C.N.L. Oltenia pentru acceptarea încheierii unor contracte de execuție lucrări între C.N.L. Oltenia și SC A. SA și facilitarea încheierii unor contract de execuție lucrări între Consiliul Județean Gorj și SC A. SA, finanțate prin programul phare și prin bugetul județean. S-a mai reținut că inculpatul, în calitate de Președinte al Consiliului Județean Gorj l-a ajutat pe martorul denunțător la derularea a două contracte de execuție lucrări între Consiliul Județean Gorj și SC A. SA la imobilul Casa G.
În raport de situația de fapt reținută, se constată că instanța de prim control judiciar a apreciat, în mod corect, faptul că atât infracțiunea de trafic de influență cât și cea de luare de mită s-au consumat la momentul pretinderii, primirea ulterioară, la intervale de timp a banilor sau altor foloase intră în conținutul constitutiv al infracțiunii realizând astfel unitatea de infracțiune.
Față de această apreciere însă, Înalta Curte constată că în cauză au fost săvârșite mai multe infracțiuni care s-au consumat la momentul pretinderii și s-au epuizat la momentul primirii efective a foloaselor materiale sau banilor în cazul infracțiunii de luare de mită și a exercitării de influență asupra terților despre care a lăsat să se înțeleagă că ar putea fi determinați să acționeze în sensul dorit de traficantul de influență.
În acest sens, se va realiza delimitarea între fiecare infracțiune în parte în raport de scopul urmărit respectiv încheierea a două contract de execuție lucrări în cazul infracțiunii de luare de mită și influențarea unor persoane în urmărirea unor scopuri diferite, respectiv încheierea unor contract de lucrări și sistarea controalelor realizate de autoritățile fiscale ale statului la SC A. SA.
Astfel, inculpatul prin susținerile sale circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., critică temeiurile instanței de apel excluzând din context constatările acesteia și dând o interpretare subiectivă în raport evident, de propriul interes.
Raportând la criticile punctuale referitoare la numărul de acte materiale care compun infracțiunile continuate, descrierea spațio-temporală a acestor acte materiale și precizarea mijloacelor de probă pentru fiecare act material în parte, Înalta Curte constată că acestea vin în contradicție cu susținerile ulterioare ale inculpatului M.N. atunci când critică modalitatea de apreciere de către instanță a mijloacelor de probă administrate în cauză.
Astfel, la decizia penală nr. H6/A din 13 iunie 2012 sunt descrise actele materiale avute în vedere de instanță pentru stabilirea caracterului continuat al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului.
Instanța de prim control judiciar a arătat că: „instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății pe baza întregului material probator existent în cauză, reținându-se, în esență, că inculpatul M.N., îndeplinind funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj, respectiv președinte al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia în perioada 1999 - 2002, i-a pretins numitului M.C., administrator al SC A. SA Târgu Carbunești, să execute lucrări de renovare - construcție la trei imobile proprietatea acestuia, respectiv vila situată în Târgu Jiu, str. T.V., vila din localitatea G., jud. Gorj, și apartamentul din București; să-i doteze cu mobilier și bunuri electrocasnice imobilul din Târgu Jiu, să-i dea un autoturism A.D., iar în schimbul acestor lucrări, respectiv a autoturismului, inculpatul M.N. i-a promis denunțătorului M.C. că, prin natura funcțiilor sale, va interveni la numitul U.D., director al D.G.F.P. Gorj și N.M., șef al Gărzii Financiare Gorj, pentru a reduce din controalele pe linie fiscală la SC A. SA, cât și pentru rezolvarea favorabilă a unor cereri ale acestor societăți referitor la plata unor obligații bugetare; la V.I., director general al C.N.L. Oltenia pentru acceptarea încheierii unor contracte de execuție lucrări între C.N.L. Oltenia și SC A. SA; că îi va facilita încheierea unor contracte de execuție lucrări între Consiliul Județean Gorj cu SC A. SA, finanțate prin programul phare, cât și prin bugetul județean, iar M.C., în calitate de administrator al SC A. SA Târgu Carbunești, i-a executat inculpatului lucrări de renovare - construcție la imobilele din Târgu Jiu, G. și București în valoare de 263.656 RON, a dotat imobilul situat în Târgu Jiu cu mobilier și bunuri electrocasnice în valoare de 43.195 RON și i-a dat un autoturism A.D. în valoare de 18.933,93 RON, această stare de fapt rezultând fără echivoc din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile denunțătorului M.C., rapoartele de expertiză în construcții, precum și cea contabilă, probele cu înscrisuri, precum și cele cu martori."
În raport de cele precizate anterior, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a realizat o justă apreciere a caracterului continuat al celor două infracțiuni delimitând în mod corect fiecare act material în parte și de asemenea, apreciind în mod corect unitatea infracțională acolo unde momentul consumării infracțiunii nu a coincis cu cel al epuizării acesteia.
În ceea ce privește delimitarea în timp a actelor materiale și stabilirea mijloacelor de probă aferente fiecărui act material în parte, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a realizat o judicioasă verificare a acestora, detaliind situația de fapt în raport de fiecare act material în parte și probele avute în vedere (decizia Curții de Apel).
Referitor la critica inculpatului privind greșita trimitere la dispozițiile din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar, raportat la perioada de timp reținută ca activitate infracțională desfășurată de inculpatul M.N. (1999-2003) și atribuțiile ce-i reveneau în calitate de președinte al Consiliului Județean Gorj și președinte al Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, a apreciat în mod întemeiat că sunt incidente dispozițiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, în vigoare la momentul săvârșirii celor două fapte.
Prin urmare, și această critică formulată de recurentul inculpat este neîntemeiată.
4. Față de criticile formulate de inculpatul M.N. circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1), pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În raport de susținerile în legătură cu infracțiunea de trafic de influență, Înalta Curte apreciază că aceasta este pe deplin dovedită în raport de ansamblul probator existent la dosar.
Elementul material al infracțiunii de traficul de influență astfel cum aceasta este reglementat de art. 257 C. pen. se referă la primirea ori pretinderea direct sau indirect de bani sau alte foloase patrimoniale sau nepatrimoniale ori acceptarea de promisiuni de daruri direct sau indirect, în scopul determinării unui funcționar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.
Cerințele esențiale sunt ca făptuitorul să aibă o influență reală sau să lase să se creadă că are o influență reală, iar influența făptuitorului să reprezinte motivul determinant al acțiunii cumpărătorului de influență iar făptuitorul trebuie să promită că îl va determina pe funcționar să facă sau să nu facă un act ce intră în competența acestuia potrivit atribuțiilor de serviciu chiar dacă această promisiune nu este îndeplinită ulterior ori actul nu este efectuat.
Noțiunea de influență reală se apreciază în raport de relația pe care făptuitorul o are cu funcționarul vizat, fără ca acest aspect să fie în mod obligatoriu legat de existența vreunei subordonări ierarhice de vreun fel.
De asemenea, îndeplinirea sau nu a promisiunii nu are relevanță atâta timp cât făptuitorul a pretins sau primit foloasele necuvenite în scopul prevăzut de art. 257 C. pen.
În raport de aspectele arătate, Înalta Curte constată că, în speță, într-adevăr, dată fiind funcția inculpatului de președinte al Consiliului Județean, acesta nu avea în directă subordonare pe numiții U.D., director D.G.F.P. Gorj, N.M., comisar șef al Gărzii Financiare Gorj, G.B. și V.I. director general al C.N.L. Oltenia și Ș.H., inspector șef la I.T.M. Gorj dar, astfel cum au declarat și inculpatul M.N. și martorii U.D., N.M., G.B., V.I. și Ș.H., aceștia însă se întâlneau în virtutea relațiilor de serviciu și colaborau în anumite proiecte sau situații punctuale existând astfel prezumția că inculpatul ar fi avut și ocazia și poziția de a solicitat acestora anumite favoruri".
S-a reținut că, în raport de relațiile instituționale existente la nivel de județ și colaborarea dintre acestea și Consiliul Județean și mai ales ținând cont de funcția pe care o deținea inculpatul M.N., este realizată premiza rezonabilă că inculpatul putea exercita influență asupra persoanelor aflate la conducerea instituțiilor cu care Consiliul Județean colabora.
Din declarațiile martorilor menționați rezultă că persoana vătămată M.C. a avut cunoștință de faptul că recurentul inculpat se afla în relații fie de prietenie sau de colaborare profesională, după caz, cu martorii U.D., N.M., G.B., V.I. și Ș.H. Faptul că aceștia au declarat că recurentul inculpat nu a exercitat influență asupra lor nu are relevanță în contextul în care infracțiunea săvârșită de recurentul inculpat M.N. s-a consumat la momentul la care acesta a pretins foloasele în scopul de a-l determina pe martori să stopeze controalele care se efectuau asupra firmei SC A. SA. Faptul că încetarea controalelor s-a datorat altor împrejurări decât influența exercitată de recurentul inculpat asupra martorilor U.D., N.M., G.B., V.I. și Ș.H. nu are relevanță deoarece acest fapt este oricum ulterior consumării infracțiunii de trafic de influență.
În ceea ce privește infracțiunea de luare de mită, scopul urmărit și de altfel materializat și anume de a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, în speță atribuirea nelegală a contractelor de lucrări pentru Casa „G." a fost pe deplin dovedit, recurentul inculpat fiind condamnat definitiv într-un alt dosar penal pentru atribuirea nelegală către SC A. SA a contractelor de executare lucrări pentru imobilul Casa „G.". (Dosar nr. 3952/221/2006, d.p. 311/2009 def. prin d.p. nr. 343 din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală).
Astfel, inculpatul a pretins și primit foloase materiale de la persoana vătămată M.C. pentru a înlesni încheierea de contracte de executări lucrări pentru renovarea imobilului Casa „G.".
Atât în ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență cât și în ceea ce privește infracțiunea de luare de mită, esențiale pe lângă scopul specific fiecăreia dintre infracțiuni, sunt foloasele necuvenite, care în aprecierea apărării nu sunt demonstrate.
În ceea ce privesc foloasele necuvenite, Înalta Curte constată că acestea îmbracă forma lucrărilor efectuate la imobilele inculpatului situate în Târgu Jiu, strada T.V., comuna R., jud. Gorj și București, Bd. L.
Cuantumul acestor lucrări a fost evidențiat de ceie două expertize efectuate în cursul judecății în fața instanței de apel, respectiv expertiza tehnică judiciară -construcții dispusă prin încheierea de ședință din data de 9 martie 2009 precum și expertiza contabilă dispusă prin încheierea de ședință din data de 21 noiembrie 2011.
Față de susținerile recurentului inculpat referitoare la imperativul anulării facturilor fiscale care au fost considerate fictive iar în condițiile în care acestea nu au fost anulate nu se poate reține faptul că sumele înscrise în acele facturi nu au fost în mod real achitate, Înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi primite.
În acest sens, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a reținut infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale dată fiind natura faptei care în raport de elementul material astfel cum a fost statuat și de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în decizia nr. 4/2008 evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive constituie infracțiunea de evaziune fiscală și nu cea de fals intelectual.
Reglementarea la care face referire recursul în interesul legii invocat se regăsea și în dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 în vigoare la acea dată or, o astfel de infracțiune nu a fost reținută, cum de altfel nici infracțiunea de fals.
În atari condiții, având în vedere faptul că o astfel de infracțiune nu a făcut obiectul actului de sesizare a instanței de judecată, nici instanța de fond și nici instanța de prim control judiciar nu puteau aprecia asupra anulării acestor facturi fiscale. Cu toate acestea, din coroborarea documentelor contabile existente la dosar precum și rezultatele expertizei contabile și a declarațiilor martorilor A.T. (fost director economic și ulterior director general la SC A. SA), B.N. (casier la compartimentul contabilitate SC A. SA), C.G. (gestionar SC A. SA), I.V. (gestionar SC A. SA), U.C. (economist la serviciul aprovizionare SC A. SA), M.A. (responsabil șantier SC A. SA), I.R.M. (angajat SC A. SA), C.P.G. (șofer SC A. SA), D.V.G. (tâmplar SC A. SA), S.I. (zugrav SC A. SA) rezultă fără putință de tăgadă că aceste facturi nu reflectă realitatea iar materialele și manopera la care fac referire, nu au fost niciodată achitate.
Aceste declarații se coroborează și cu declarațiile celorlalți martori în cauză care au arătat că aceste materiale au existat în casă la M.N., au fost aduse de firma SC A. SA fără însă a putea preciza cine a achitat contravaloarea acestora.
De asemenea, martora L.B. a declarat că își aduce aminte că soția inculpatului era preocupată să facă rost de suma de aproximativ 600.000 RON pentru a plăti lucrările către SC A. SA. Această declarație se coroborează și cu rezultatele expertizelor efectuate în cauză care atestă că într-adevăr o sumă apropiată ca valoare de aceasta a fost în fapt achitată.
Conform expertizei contabile judiciare rezultă o sumă de 1.602.150.080 ROL care a constituit contravaloarea materialelor, 662.100.000 ROL manopera estimată pe baza devizelor expertului judiciar ce a efectuat expertiza tehnică în cauză, 6.230.000 ROL costul prestațiilor utilaje estimată pe baza devizelor expertului judiciar ce a efectuat expertiza tehnică în cauză și alte cheltuieli în valoarea de 296.830.000 ROL estimată pe baza devizelor expertului judiciar ce a efectuat expertiza tehnică în cauză, sumele fiind aferente celor trei imobile vizate și nu includ TVA. Valoarea TVA estimată global are un cuantum de 487.788.915 ROL. Din această sumă, inculpatul M.N. a achitat doar 864.766.277 ROL.
Față de critica recurentului inculpat cu privire la includerea unei sume estimative aferentă manoperei, Înalta Curte apreciază că susținerile acestuia sunt neîntemeiate. La valoarea materialelor a fost adăugată, cum de altfel era și firesc în baza unei relații contractuale normale, valoarea manoperei apreciată în baza unor devize estimative având în vedere că aceasta nu a fost constatată prin niciun act și, dată fiind natura serviciilor prestate, respectiv activități de construcții, valoarea muncii nefiind inclusă în cuantumul materialelor furnizate.
În ceea ce privesc criticile în legătură cu achiziționarea fictivă a autoturismului A.D., Înalta Curte va avea în vedere declarația martorei S.O.M. care arată că, în martie 2001 M.C. i-a spus că va veni o persoană din partea inculpatului M.N. pentru a achiziționa o mașină. Astfel, la sediul firmei s-a prezentat martorul R. care a ales un autoturism A.D. și căruia, inițial, i-a eliberat chitanța pe numele său în calitate de persoană fizică pe care, ulterior, a anulat-o și a eliberat factura pe firma SC C.D. SRL. A mai arătat că nu a fost achitat niciodată prețul, iar martorul denunțător M.C. i-a spus să ia banii din contul său pentru acoperirea contravalorii înscrise în factură. Declarația martorei S.O.M. se coroborează cu actele contabile constatate prin expertizele contabile efectuate în cauză, declarațiile contradictorii ale martorilor R.I. și A.M.C., fiind justificate de relația de serviciu a martorului R.I. cu inculpatul M.N.
Față de probele administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că au fost pe deplin dovedite faptele reținute în sarcina recurentului inculpat astfel cum au fost constatate și în etapele procesuale anterioare, probele administrate nu pot justifica pronunțarea unei soluții de achitare, întemeiat pe disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
5. În raport de poziția inculpatului cu privire la intervenția prescripției speciale a răspunderii penale, Înalta Curte constată critica neîntemeiată și urmează să o respinsă pentru următoarele considerente:
În procesul de stabilire a termenului de prescripție, pedeapsa de referință la care se raportează dispozițiile art. 122 C. pen. este pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunea săvârșită.
În speță, infracțiunile pentru care este judecat inculpatul M.N. sunt aceea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. pentru care pedeapsa prevăzută de lege este 10 ani și infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 pentru care legea prevede o pedeapsă de 12 de ani.
În aplicarea principiului legii mai favorabile, față de cuantumul acestor pedepse, prescripția specială, în reglementarea art. 122 nemodificat prin Legea nr. 63/2012 pentru infracțiunea de trafic de influență este de 15 ani iar în ceea ce privește infracțiunea luare de mită, termenul de prescripție este de 18 ani.
Astfel, Înalta Curte constată că termenul de prescripție specială a răspunderii penale nu este împlinit pentru niciuna dintre infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat și judecat, astfel că susținerea apărării este nefondată.
6. Față de criticile formulate de inculpatul M.N. circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1), pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că și acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În speță instanța de fond și instanța de prim control judiciar au făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalității acesteia.
Individualizarea pedepselor privește deopotrivă stabilirea și aplicarea acestora dar și adaptarea în funcție de gradul de pericol social al faptei și de periculozitatea și persoana făptuitorului.
Pedeapsa, pe lângă funcția de constrângere, îndeplinește și un rol educativ, de exemplaritate și de reeducare a infractorului, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.
Funcția de exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul sau minimul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune, astfel încât, în procesul de individualizare a pedepsei trebuie avute în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Circumstanțele atenuante sunt fapte sau împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea instanței care, deși nu înlătură caracterul penal al faptei, relevă un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului și care permit judecătorului să aplice o pedeapsă sub minimum special prevăzut de lege.
Individualizarea pedepselor trebuie să respecte principiul proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere drepturile și libertățile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracțiunii.
Conform art. 72 alin. (1) C. pen., „La stabilirea și aplicare a pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixat în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală". Art. 74 C. pen. cuprinde împrejurări de fapt care raportate la cauza pendinte, pot dobândi prin aprecierea instanței valențe atenuante. Recunoașterea unor date și împrejurări ale realității ca circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită în concret, satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.
Față de critica formulată de recurentul inculpat referitor la faptul că instanța de prim control judiciar, în mod nejustificat nu a reținut circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată.
Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de prim control judiciar a realizat o analiză de ansamblu a activității infracționale și, raportat la aceasta, a apreciat asupra oportunității reținerii bunei conduite a infractorului anterioară săvârșirii faptei, ca circumstanță atenuantă.
Comportamentul social și profesional reprezintă o stare de normalitate, inculpatul înțelegând să aibă un comportament social integrat care caracterizează o societate bazată pe respectarea principiilor statului de drept.
Spre deosebire de circumstanțele atenuante judiciare legale prevăzute de art. 73 C. pen., împrejurările enunțate cu titlu de exemplu de art. 74 C. pen., reprezintă o facultate din partea instanței care poate sau nu să le aprecieze ca și circumstanțe atenuante și astfel să le dea eficiență în contextul art. 76 C. pen. sau pot constitui împrejurări in favoarea infractorului care, in procesul de individualizare a pedepsei, să conteze în aprecierea orientării cuantumului stabilit spre o limită sau alta, precum și modalitatea de executare a acesteia.
În speță, Înalta Curte constată că, în aprecierea întregului context factual, instanța de prim control judiciar a dat maximă eficiență împrejurărilor favorabile orientând pedepsele aplicate spre minimul special prevăzut de lege.
În raport de starea de sănătate a recurentului inculpat și vârsta acestuia, Înalta Curte constată că acestea nu se, încadrează în noțiunea de circumstanțe atenuante și deci nu pot fi reținute ca atare, ci sunt împrejurări care pot fi evaluate pe parcursul executării pedepsei dar în orice caz, o apreciere asupra acestora nu poate face obiectul motivului de casare invocat.
Față de modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că aceasta trebuie stabilită având în vedere rolul său și anume reeducarea inculpatului și conștientizarea acestuia cu privire la faptele săvârșite și consecințele acestora.
Conduita bună anterioară săvârșirii faptei, precum și perioada lungă scursă de la începerea procesului penal, vârsta inculpatului pot fi apreciate ca împrejurări favorabile inculpatului care însă, nu diminuează gravitatea faptei și nu determină de plano, aprecierea că inculpatul a înțeles consecințele faptelor sale și că funcția de reeducare a pedepsei poate fi îndeplinită fără executarea efectivă a acesteia.
Îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 81 C. pen. creează o vocație și nu un drept, instanța de judecată apreciind asupra oportunității suspendării executării pedepsei.
În raport de faptele reținute în sarcina recurentului inculpat și modalitatea de săvârșire a acestora, Înalta Curte apreciază că se impune executarea de către inculpat a pedepsei în regim de detenție, astfel fiind îndeplinite imperativele scopului acesteia și anume reeducarea inculpatului.
Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. H6/A din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N.
Împotriva deciziei penale nr. H6/A din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2013.