Hearings: May | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1061/2013

Ședința publică din 27 martie 2013

Asupra contestației de fată;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin decizia penală nr. 2064 din 13 iunie 2012 pronunțată în dosarul 5671.1/30/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 13 din 20 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a casat în parte decizia atacată și sentința penală nr. 507 din 15 octombrie 2007 a Tribunalului Timiș și, rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal privind pe inculpatul L.N.I. cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, constatând intervenită prescripția răspunderii penale. A respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul L.N.I. împotriva aceleiași decizii penale și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor criticate.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 507/PI din 15 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. 5671/30/2006, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L.N.I., din infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., față de părțile civile SC T.C. SRL, SC E.T.M. SRL, SC G.M. SRL, SC P.P. SRL, SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL), SC A.I. SRL, în:

- infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., față de părțile civile SC T.C. SRL și SC G.M. SRL;

- infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. față de părțile civile SC T.C. SRL, SC E.T.M. SRL, SC P.P. SRL și SC A.I. SRL și

- infracțiunea de emitere a unui cec fără a avea disponibil prevederile de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., față de partea civilă SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4) C. pen., față de părțile civile SC E.T.M. SRL și SC A.I. SRL, în cea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 și aceea de a se reține că există câte o infracțiune de înșelăciune în formă continuată, față de fiecare parte civilă, față de care s-au emis mai multe file cec sau mai multe bilete la ordin, și că toate aceste fapte sunt în concurs real.

În baza art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul L.N.I. a fost condamnat la: 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, față de părțile civile SC T.C. SRL și SC G.M. SRL.

În baza art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., același inculpat a fost condamnat la: 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, față de părțile civile SC T.C. SRL, SC E.T.M. SRL, SC P.P. SRL și SC A.I. SRL.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. față de partea civilă SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL), constatând prescrisă răspunderea penală în baza art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-lit. c) C. pen. pe durata prăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv din perioada 12 martie 2003-29 octombrie 2003.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea următoarelor acte: 9 bucăți cecuri emise de inculpat prin SC L.N.I.T. SRL Timișoara pentru beneficiarul parte civilă SC T.C. SRL Timișoara, în valoare totală de 461.960.422 ROL, având seriile X1 până la X2 inclusiv și respectiv X3; X4 și X5; 6 bucăți cecuri emise de inculpat prin SC L.N.I.T. SRL Timișoara pentru beneficiarul parte civilă SC E.T.M. SRL Timișoara în valoare totală de 141.123.305 ROL, având seriile X6 până la X7 inclusiv și respectiv X8 și X9; 1 bucată cec seria X10 emis de inculpat prin SC L.N.I.T. SRL Timișoara pentru beneficiarul parte civilă SC A.I. SRL Arad pentru suma totală de 54.955.152 ROL; 5 bucăți cecuri emise de inculpat prin SC L.N.I.T. SRL Timișoara, în valoare totală de 1.300.000.000 ROL și a 2 bucăți cecuri emise de inculpat prin SC A.F. SA Bozovici, în valoare totală de 1.300.000.000 ROL pentru beneficiarul parte civilă SC A.O. SRL Timișoara (în prezent SC P.O.C. SRLTimișoara), având seriile: X11 până la X12 inclusiv și respectiv X13 și X14; 1 bucată cec seria X15 emis de inculpat prin SC A.F. SA Bozovici, către beneficiarul parte civilă SC P.P. SRL Timișoara pentru suma de 377.208.900 lei; 3 bucăți bilete la ordin emise de inculpat prin SC L.N.I.T. SRL Timișoara, la data de 16 aprilie 2002 pentru beneficiarul parte civilă SC G.M. SRL Periam în valoare totală de 150.000.000 ROL.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. și art. 1000 alin. (3) C. civ., inculpatul în solidar cu partea responsabil civilmente SC L.N.I.T. SRL Timișoara a fost obligat să plătească despăgubiri civile: părții civile SC P.P. SRL, contravaloarea mărfurilor neachitate în sumă de 152.562.648 ROL și penalități contractuale de 1% pe zi întârziere pentru neplata acestei sume calculate de la data scadenței până la data plății și care vor fi actualizate la data plății efective; părții civile SC T.C. SRL Timișoara, contravaloarea mărfurilor neachitate în suma de 204.654.936 ROL și majorări de întârziere a plății de 5% pe zi de la data scadenței până la data plății și care vor fi actualizate la data plății efective; SC E.T.M. SRL Timișoara, contravaloarea mărfurilor neachitate în sumă de 141.123.305 ROL și 114.692.028 ROL penalități de întârziere contractuale; părții civile SC G.M. SRL contravaloarea mărfurilor neachitate în sumă de 50.435.042 ROL și respinge în rest pretențiile acestor părți civile ca neîntemeiate.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ., s-au respins ca neîntemeiate acțiunile civile formulate de părțile civile SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL) și SC A.I. SRL.

În baza art. 166 C. proc. pen. s-a menținut măsura sechestrului luată prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului din 12 martie 2003 privind un nr. de 51.974 acțiuni deținute de inculpat la partea responsabilă civilmente SC A.F. SA Bozovici, în valoare totală de 1.229.350.000 ROL, rămase în custodia inculpatului L.N.I. și atrage atenția acestuia la prevederile art. 244 alin. (2) C. pen. privind sustragerea de sub sechestru.

În baza art. 163 C. proc. pen. s-a dispus înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului L.N.I. până la concurența sumei de 3.000.000.000 ROL și a respins cererea pentru înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea părții responsabile civilmente SC L.N.I. SRL Timișoara, formulată de partea civilă SC T.C. SRL.

În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri la data rămânerii definitive către O.R.C. Timiș și O.R.C. Caraș-Severin, pentru a se face cuvenitele mențiuni.

Prima instanță a reținut că, într-un prim ciclu procesual, prin sentința penală nr. 943/PI din 22 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 7440/P/2003, în baza art. 215 alin. (1)-alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.N.I. la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, apreciindu-se că, faptele reținute în sarcina inculpatului, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, întrunesc elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Împotriva acestei prime hotărâri a instanței de fond au declarat apel inculpatul L.N.I. și partea civilă SC P.O.C. SRL Timișoara.

Prin decizia penală nr. 106/A din 16 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 306/P/2005 au fost respinse apelurile declarate în cauză ca fiind nefondate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs părțile responsabile civilmente SC L.N.I.T. SRL, SC A.F. SA Bozovici, partea civilă SC P.P. SRL și inculpatul L.N.I. Prin decizia penală nr. 4210 din 8 iulie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. 2209/2005, au fost admise recursurile declarate, a fost casată decizia atacată și sentința penală nr. 943 din 22 noiembrie 2004 a Tribunalului Timiș, sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile și a laturii penale în ceea ce-l privește pe inculpatul L.N.I. și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, urmând a se stabili dacă este greșită încadrarea în drept a faptelor săvârșite împotriva SC T.C. SRL și SC G.M. SRL în sensul că este vorba de un concurs de infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. în concurs cu art. 215 alin. (2), alin. (3), alin. (4) C. pen. și nu de o infracțiune continuată prevăzută de art. 1-art. 5 C. pen. cum a reținut prima instanță, cu privire la SC A.O. SRL în prezent SC P.O.C. SRL Timișoara, s-a dispus completarea probațiunii, prin audierea martorilor R.P. și P.C. pentru a se stabili în ce condiții au fost completate cecurile, dacă banii au fost predați efectiv și la ce se referă înscrisul, convenție, dacă încadrarea juridică a faptelor este cea prevăzută de art. 215 alin. (1)-alin. (5) C. pen. sau cea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, stabilindu-se și ca instanța să se pronunțe cu privire la acțiunea civilă formulată de SC P.P. SRL și asupra căreia instanțele nu s-au pronunțat, precizându-se că instanța de rejudecare va avea în vedere și celelalte motive de nelegalitate și netemeinicie invocate, menținând în rest dispozițiile hotărârilor atacate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 3 aprilie 2006 sub Dosar nr. 4061/2006, care a primit număr nou, respectiv Dosar nr. 5671/30/2006.

Pentru a pronunța sentința penală 507 din 15 octombrie 2007, prin examinarea întregului probatoriu administrat în cele două cicluri procesuale, respectiv declarațiile inculpatului, ale martorilor audiați în timpul urmăririi penale și în fața instanței, expertiza contabilă completată, actele aflate în dosarul de urmărire penală, cecuri, bilete la ordin, convenții, fișa de cazier, Tribunalul Timiș a reținut următoarele:

Prin rechizitoriu instanța a fost sesizată cu privire la săvârșirea de către inculpatul L.N.I., a infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., față de părțile civile SC T.C. SRL, SC E.T.M. SRL, SC G.M. SRL, SC P.P. SRL, SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL) și SC A.I. SRL, deși modalitățile de săvârșire au fost diferite deoarece inculpatul a emis atât cecuri fără acoperire cât și bilete la ordin fără a exista acoperire în cont, situație în care, instanța a arătat că nu se putea reține forma continuată a infracțiunii, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen., acțiunile inculpatului neprezentând fiecare în parte aceleași infracțiuni.

Prin actele depuse, expertiza contabilă și declarațiile inculpatului și ale martorilor, instanța a reținut că s-a dovedit că inculpatul a emis 4 bilete la ordin în valoare de 62.400.744 ROL și 9 file cec, refuzate la plată, producând un prejudiciu total de 478.534.620 ROL părții civile SC T.C. SRL din care o parte a fost recuperat, iar în raporturile comerciale cu SC G.M. SRL inculpatul a emis 3 bilete la ordin pentru plata mărfii, producând un prejudiciu de 150.000.000 ROL, din care s-a recuperat prin bani și prin compensări suma de 100.000.000 ROL.

Din declarațiile martorilor W.G., T.R.I. și S.G. și menținute în primul ciclu procesual a rezultat că atât emiterea biletelor la ordin cât și cea a cecurilor emise de inculpat nu au constituit mijloace de garanție pentru plata viitoare a prețului, ci au constituit modalitatea de plată convenită de părți, acești reprezentanți ai SC T.C. SRL neavând cunoștință de eventualele probleme financiare ale societăților reprezentate de inculpat, iar din declarația martorului D.S., menținută în fața instanței, în primul ciclu procesual din Dosarul nr. 7440/P/2003, a rezultat că cele 3 bilete la ordin emise de inculpat pentru SC G.M. SRL nu au constituit o garanție pentru plata prețului mărfii livrată, ci un mijloc de plată, de aceea au și fost introduse în bancă la plată și martorul nu avea cunoștință de eventuale probleme financiare ale SC L.N.I.T. SRL, părțile derulând relații comerciale de mai multe miliarde ROL.

Inculpatul a recunoscut emiterea cecurilor și a biletelor la ordin, dar a susținut că acestea au avut scopul de a garanta plata sumelor pentru care au fost emise, plata urmând a se face prin diferite modalități, dar această afirmație a inculpatului nu se coroborează cu alte probe, fiind contrazisă de declarațiile martorilor menționați mai sus, iar împrejurarea că inculpatul a încercat în timpul urmăririi penale să achite parte din debitele create celor două societăți, prin plata unor sume de bani direct sau prin compensări, au făcut doar dovada că inculpatul a dorit diminuarea prejudiciilor create părților civile prin infracțiuni.

În perioada 11 iulie 2002-28 iulie 2002, inculpatul a emis, în calitate de reprezentant al SC L.N.I.T. SRL, 9 cecuri, acestea fiind instrumente de plată a prețului mărfii achiziționate de la SC T.C. SRL, 6 cecuri fiind refuzate la plată deoarece la data emiterii lor societatea emitentă se afla în interdicție bancară de a emite cecuri și 3 cecuri refuzate la plată pentru lipsă de disponibil în cont, intenția inculpatului de a înșela societatea fiind dovedită, astfel încât, prima instanță a constatat că faptele acestuia constituie infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) C. pen.

Totodată, s-a reținut că, în datele de 5 iunie 2002 și 7 iunie 2002, inculpatul a emis aceleiași societăți 4 bilete la ordin pentru plata prețului mărfii, dar acestea au fost refuzate la plată datorită lipsei de disponibil în cont, scopul fiind acela de a induce în eroare SC T.C. SRL pentru încheierea convenției și livrarea mărfii și a convinge pe reprezentanții acesteia de seriozitatea părților și a convenției, deoarece la aceea dată reprezentanții părții civile nu aveau cunoștință de problemele financiare ale societății reprezentate de inculpat, declarând că biletele la ordin nu au avut caracterul de garanție pentru o plată viitoare a prețului, ci prin acestea s-a efectuat plata, astfel că, instanța a constatat că faptele inculpatului au fost săvârșite cu intenția de a înșela și constituie infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen.

În data de 16 aprilie 2002 inculpatul, în calitate de reprezentant legal al societății SC L.N.I.T. SRL, a emis 3 bilete la ordin în valoare totală de 150.000.000 ROL pentru plata făinii și a tărâței achiziționată de la SC G.M. SRL, până în luna martie 2002 inclusiv, reprezentantul părții civile neavând cunoștință de eventualele probleme financiare ale inculpatului, biletele la ordin nu au constituit garanție pentru plata prețului, dar după emitere, inculpatul nu a mai asigurat în bancă proviziile necesare decontării acestora, iar prin aceasta a cauzat cu știință prejudiciu acestei părți, prin emiterea biletelor la ordin s-a creat aparența de seriozitate a societății reprezentate de inculpat, inducându-se în eroare partea civilă la încheierea contractului, faptă care instanța a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen., considerându-se ca fiind greșită încadrarea din rechizitoriu care reține infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 1-art. 5 C. pen.

De asemenea, prima instanță a constatat că inculpatul, în calitate de reprezentant al societății SC L.N.I.T. SRL, a emis 7 cecuri, datele emiterii acestora fiind între 12 iulie 2002 și 20 iulie 2002, în valoare totală de 141.123.305 ROL pentru plata cantității de marfă livrată de SC E.T.M. SRL, deși se afla în interdicție de a emite cecuri în perioada 15 iulie 2002-23 iulie 2003, așa cum rezultă din adresa Băncii Naționale a României, iar din declarațiile martorei H.D.V., asociat unic al SC E.T.M. SRL, date în timpul urmăririi penale și menținute în instanță, a rezultat că la data emiterii cecurilor și a preluării acestora, nu a avut cunoștință de situația precară financiară a societății inculpatului, filele cec fiind instrumente de plată, așa cum au convenit părțile în contractul încheiat, motiv pentru care au fost depuse în bancă pentru încasare și după ce au fost refuzate la plată a fost contactată de inculpat care a promis că va plăti în altă modalitate, dar nu s-a conformat.

Instanța a reținut că, faptele inculpatului de a emite cu bună știință cele 7 file cec, deși se afla în interdicție bancară de a le emite, cu intenția de a induce în eroare partea civilă pentru livrarea mărfii și executarea contractului și pentru a crea aparența de seriozitate și siguranță în ceea ce privește plata prețului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) C. pen.

În calitate de reprezentant al SC A.F. SA, inculpatul a emis o filă cec pentru plata benzinei achiziționate de la SC P.P. SRL în sumă de 377.208.500 ROL, la data de 3 mai 2002, dar aceasta a fost refuzată la plată, din lipsă de disponibil în cont, achitându-se parțial doar suma de 146.252 ROL, deși aceasta constituia instrument de plată a prețului și reprezentantul societății martorul P.C.O. nu avea cunoștință de situația financiară a inculpatului, astfel că instanța a apreciat că acesta a indus în eroare partea civilă la momentul livrării mărfii creând aparența de siguranță în ce privește plata, dar nu a asigurat provizia necesară la data scadenței, faptă care instanța a considerat că a fost săvârșită cu intenție și care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune pravăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) C. pen.

Inculpatul, având calitatea de reprezentant al SC A.F. SA, pentru a achita contravaloarea mărfii livrate de SC A.I. SRL societății SC L.N.I.T. SRL, al cărei reprezentant era tot inculpatul, dar care se afla în interdicție bancară de a emite cecuri în perioada 26 iunie 2002 până la 27 iunie 2002, la data de 9 mai 2002, a emis un cec în valoare de 54.955.152 ROL pe care l-a girat în favoare SC A.F. SA, motivația sa fiind aceea că SC L.N.I.T. SRL nu avea lichidități și, fiind reprezentantul ambelor societăți, asigură astfel plata prețului. Din declarațiile martorului C.Z.D.C. date în timpul urmăririi penale și menținute în timpul cercetării judecătorești, reprezentantul SC A.I. SRL a susținut că nu avea cunoștință de situația financiară precară a SC A.F. SA, cecul nu a fost emis pentru a constitui garanție ci era instrument de plată, iar explicația inculpatului la emiterea cecului, pe care l-a semnat atât pentru emitent cât și pentru girant, a fost aceea că, în această modalitate, se va putea face plata și încasa prețul mărfii livrate. Din adresa din 28 noiembrie 2002 emisă de Banca Națională a României, a rezultat că la data emiterii cecului de către inculpat, SC A.F. SA se afla în interdicție bancară de a emite cecuri, fiind vorba de perioada 9 mai 2002-29 iulie 2003 și nu se poate accepta că inculpatul nu a avut cunoștință de situația financiară a societății pe care o reprezenta, dar despre care nu a încunoștințat pe partea civilă, inducând-o în eroare pentru a beneficia de marfa livrată de aceasta. Încercând să execute cecul, partea civilă l-a introdus în bancă, dar a fost refuzată plata cu mențiunea lipsei de disponibil în cont și a interdicției bancare de a emite cecuri. Fapta inculpatului descrisă mai sus, instanța a constatat că a fost săvârșită cu intenția de a induce în eroare partea civilă cu privire la bonitatea SC L.N.I.T. SRL și SC A.F. SA, pentru a o determina să livreze marfa și a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) C. pen.

Susținerile inculpatului cu privire la cele patru societăți, SC T.C. SRL, SC E.T.M. SRL, SC P.P. SRL și SC A.I. SRL, că a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, nu au fost întemeiate și nici dovedite în cauză, toți reprezentanții societăților susținând că nu au avut cunoștință de situația precară financiară a societăților reprezentate de inculpat, acesta chiar s-a străduit să ascundă această situație, nu au convenit în nici un mod să accepte cecurile pentru garantarea viitoare a plăților și nu s-a dovedit că s-ar fi convenit cu privire la momentul introducerii în bancă pentru plată a acestor instrumente de plată, astfel că cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de înșelăciune în formă continuată în aceea de emitere de cecuri fără a avea disponibil în cont, a fost apreciată de instanța de fond ca neîntemeiată.

Faptele inculpatului, de a emite cu bună știință cele 7 file cec, deși se afla în interdicție bancară de a le emite, cu intenția de a induce în eroare partea civilă pentru livrarea mărfii și executarea contractului și pentru a crea aparența de seriozitate și siguranță în ce privește plata prețului, s-a reținut că au întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) C. pen.

S-a considerat că, emițând cecuri fără a avea disponibil în cont, inculpatul a încălcat dispozițiile art. 84 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 59/1934, dar această infracțiune este absorbită de infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., iar cererea inculpatului de a se reține de instanță săvârșirea infracțiunilor la legea cecului, s-a apreciat că este neîntemeiată, deoarece așa cum s-a analizat deja cecurile emise au constituit instrumente de plată și nu un mod de garantare a viitoarelor plăți și reprezentanții părților civile nu au cunoscut problemele financiare pe care le avea inculpatul.

Inculpatul a emis un număr mare de cecuri pentru plata diverselor mărfuri achiziționate de la cele 4 societăți, datele la care acestea au fost emise fiind foarte apropiate diferențele fiind de 1-2 zile în anumite situații, astfel că, instanța a apreciat că este evidentă rezoluția infracțională unică a inculpatului, intenția acestuia de a înșela părțile civile prin emiterea cecurilor, respectiv de a crea aparența bonității sale și convingerea că prețul poate fi încasat la scadența înscrisă în fila cec, astfel că s-a apreciat neîntemeiată cererea formulată de acesta de a se reține că a săvârșit atâtea infracțiuni de emitere de file cec fără a avea disponibil în cont, câte file cec a emis și că acestea au fost săvârșite în concurs real, probele administrate dovedind contrariul.

Cu privire la fapta descrisă în rechizitoriu la punctul V, s-a reținut că experta contabilă a constatat că din actele contabile puse la dispoziție de lichidatorul judiciar al SC P.O.C. SRL, fostă SC A.O. SRL, nu rezultă să fi existat raporturi contractuale între SC A.O. SRL, în prezent SC P.O.C. SRL și SC I.I. SRL și nici cu alte societăți reprezentate de inculpat, care să vizeze suma de 2,7 miliarde ROL, act întocmit la 15 ianuarie 2007, din Dosarul nr. 5671/30/2006, stare de fapt confirmată de martorul R.P. care în fața instanței a precizat că în evidențele contabile nu se regăsesc înregistrate tranzacțiile cu societățile administrate de inculpat și nici cele privind creditarea cu suma de 2,7 miliarde ROL a societății pe care o administra, SC A.O. SRL, în prezent SC P.O.C. SRL.

Din plângerea penală formulată de R.P. în calitate de reprezentant al SC A.O. SRL, în prezent SC P.O.C. SRL, a rezultat că în data de 14 iunie 2002 a plătit anticipat suma de 2,7 miliarde ROL, pentru a cumpăra marfă, adică benzină, inculpatului, iar acesta i-a lăsat ca și garanție un număr de 7 file cec pentru această valoare și s-a încheiat o convenție între SC A.O. SRL și SC B. SA pentru suma de 750.000.000 ROL, menționând că a avut încredere că va primi 4 cisterne de benzină, deoarece a intermediat vânzarea de către inculpat a unei cisterne către SC P.P.A. SA.

În declarația din data de 2 octombria 2002, R.P. a susținut că la începutul luni iunie 2002 s-a întâlnit cu martorul P.C. care a fost de acord să-i dea echivalentul în euro al sumei de 2,7 miliarde ROL, peste câteva zile s-a întâlnit cu inculpatul, comunicându-i că are banii și dorește să cumpere benzină de la el și s-a deplasat la biroul inculpatului unde acesta a luat banii și i-a înmânat 7 file cec în valoare de 2,7 miliarde ROL drept garanție, nu a făcut nici o referire că de față ar fi fost și alte persoane, iar în ceea ce privește convenția pentru suma de 750.000.000 ROL a susținut că aceasta s-a încheiat mai târziu când a constatat că nu sosesc cele patru cisterne la termenul stabilit, I-a căutat pe inculpat și vorbind cu șoferii a aflat că s-au încărcat doar trei cisterne.

În declarația din 11 martie 2003, R.P. a susținut că a predat suma de 2,7 miliarde inculpatului iar acesta i-a predat 7 file cec pe care urma să le folosească dacă nu i se va preda marfa și tot atunci a încheiat o convenție pentru o valoare suplimentară reprezentând dobânzi și penalități la suma avansată în situația în care nu-și respectă obligația de a livra produsele petroliere.

În procesul-verbal de confruntare din 1 aprilie 2003, R.P. a susținut că banii dați inculpatului nu i-a scos din societate și nu a încheiat nici un act contabil la momentul respectiv, banii fiind primiți de la P.C. susținând că acesta a fost de față în momentul când i-a predat inculpatului și când a primit filele cec.

În declarația dată în instanță, Dosar nr. 5671/30/2006 R.P. și-a menținut toate declarațiile date în timpul urmăririi penale cu toate contradicțiile pe care acestea le conțin și au fost prezentate pe larg și a precizat că nu există înregistrări contabile, deoarece la aceea dată se puteau efectua tranzacții cu bani lichizi și consideră că a creditat societatea pe care o administra.

Declarațiile martorului R.P. au fost contradictorii atât între ele cât și față de cele date de martorul P.C., acesta a susținut că i-a împrumutat echivalentul în euro a sumei de 2,7 miliarde ROL, fără dobândă, martorului deoarece se cunoșteau din copilărie, iar în procesul-verbal de confruntare din 2 aprilie 2003 a susținut că i-a împrumutat suma de 60.000 euro și dolari S.U.A., lui R.P., însă nu poate preciza cuantumul pentru fiecare valută, dar în ROL erau 2,7 miliarde ROL și că s-a deplasat împreună cu acesta în Timișoara unde banii au fost predați inculpatului, cu titlu avans pentru livrare de produse petroliere, și tot atunci s-a încheiat și un înscris sub semnătură privată, pe care nu l-a semnat și, apoi, în decurs de o săptămână, a fost prezent când inculpatul a emis mai multe file cec și Ie-a înmânat lui R.P., drept garanție urmând ca acestea să fie introduse în bancă la plată dacă nu se va livra marfa, dar nu își amintește nici un alt detaliu privind tranzacția încheiată. Cu privire la proveniența banilor acesta a susținut că a lucrat în străinătate și avea bani și a apreciat că nu este necesar să încheie un act pentru împrumutul acordat.

Audiat în instanță, martorul a susținut că își menține declarațiile date în timpul urmăririi penale, declarația fiind consemnată în Dosar nr. vechi 4061/2006, nr. nou 5671/30/2006, dar urmare a întrebărilor puse, a precizat că cecurile au fost emise la aproximativ 2-3 luni de la data la care el a dat banii lui R.P. și că a asistat la predarea unei părți din bani respectiv 11.000 dolari și știe că întreaga sumă a fost predată către inculpat în mai multe rate, dar el a participat la predarea sumei menționate și atunci s-au predat și file cec, fără a preciza câte anume și pentru ce sumă, dar acestea reprezentau garanție, iar în prezența sa nu s-au purtat discuții cu privire la existența în conturile inculpatului a sumelor necesare pentru achitarea cecurilor și tot atunci s-a încheiat și convenția între inculpat și martor.

Inculpatul a recunoscut emiterea celor 7 file cec și predarea lor către martorul R.P., dar a susținut că scopul emiterii a fost acela de a garanta martorului efectuarea plății pe care acesta urma să o livreze, dar pentru că nu i-a fost livrată nu a efectuat nici o plată.

Prima instanță a reținut că emiterea de către inculpat a unui număr de 7 file cec fără a avea asigurată provizia necesară, la data scadenței, la intervale scurte de timp, câteva zile, în baza aceleiași rezoluții infracționale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de emitere a unui cec fără a avea disponibil în formă continuată prevăzută de art. 84 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Infracțiunea de înșelăciune este o infracțiune de prejudiciu, fiind obligatorie dovedirea pagubei cauzate părții civile, iar din susținerile martorului R.P. coroborate cu expertiza contabilă și celelalte probe, rezultă că părții civile SC A.O. SRL, în prezent SC P.O.C. SRL, nu i s-a cauzat nici un prejudiciu deoarece banii pe care martorul susține că i-a predat inculpatului nu aparțineau societății, fiind banii săi proprii, iar nici la aceea dată și nici ulterior nu a întocmit nici un act de creditare a societății din bani proprii, astfel că lipsește latura obiectivă a infracțiunii și chiar cea subiectivă nefiind dovedită intenția de a induce în eroare partea civilă, instanța menționând că această faptă se săvârșește doar cu intenție directă.

S-a arătat că, în situația în care prejudiciul, ce se susține a fi fost cauzat, era în patrimoniul personal al martorului R.P., acesta avea posibilitatea de a se constitui parte civilă până la citirea actului de sesizare a instanței, dar acesta nu s-a prezentat în primul ciclu procesual, să facă dovezi cu privire la inducerea sa în eroare deoarece declarațiile date în cauză sunt contradictorii și nu fac această dovadă, precum și că a creditat societatea, cecurile fiind emise pentru partea civilă.

Nu a putut fi ignorată împrejurarea că R.P. s-a aflat în posesia cecurilor și a convenției, potrivit căreia a avut posibilitatea de a prelua în proprietate fabrica de produse lactate proprietatea SC B. SRL, pentru a-și recupera parțial sau total prejudiciul, dar nu a făcut nici un demers pentru valorificarea convenției, instanța reținând că aceasta face dovada lipsei de interes pentru recuperarea prejudiciului sau a lipsei de veridicitate a susținerilor reprezentantului părții civile, adăugându-se contradicțiilor reținute deja.

Referitor la concluziile scrise depuse personal de inculpat prin care acesta a invocat în apărarea sa dispozițiile art. 47 C. pen., cazul fortuit și ale art. 51 C. pen., eroarea de fapt, instanța a arătat că pentru considerentele prezentate pe larg mai sus se înlătură aceste apărări ca nedovedite și neîntemeiate.

Având în vedere cele reținute și expertiza contabilă s-a constatat că valoarea prejudiciului cauzat de inculpat este mai mică de 2.000.000.000 ROL nefiind îndeplinite condițiile pentru existența formei agravate a infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen.

Instanța a reținut că faptele inculpatului care la intervale scurte de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în raporturile comerciale cu SC G.M. SRL a emis 3 bilete la ordin pentru plata mărfii, producând un prejudiciu de 150.000.000 ROL, din care s-a recuperat prin bani și prin compensări suma de 100.000.000 ROL, iar în datele de 5 iunie 2002 și 7 iunie 2002 a emis către SC T.C. SRL 4 bilete la ordin pentru plata prețului mărfii, fără a avea disponibil în cont, scopul fiind acela de a induce în eroare cele două părți civile pentru încheierea convențiilor și livrarea mărfii și a convinge pe reprezentanții acestora de seriozitatea și bonitatea sa, deoarece la aceea dată reprezentanții părții civile nu aveau cunoștință de problemele financiare ale societății reprezentate de acesta, prin care a cauzat un prejudiciu însemnat acestora, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., săvârșită cu intenție față de părțile civile SC T.C. SRL și SC G.M. SRL.

De asemenea, s-a reținut că faptele aceluiași inculpat de a emite la intervale scurte de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de reprezentant al SC L.N.I.T. SRL 9 file cec, acestea fiind instrumente de plată a prețului mărfii achiziționate de la SC T.C. SRL, 7 file cec care au constituit instrumente de plată a prețului mărfii achiziționate de la SC E.T.M. SRL și în calitate de reprezentant al SC A.F. SA, a emis o filă cec pentru plata benzinei achiziționate de la SC P.P. SRL în sumă de 377.208.500 ROL, și o filă cec pentru a achita contravaloarea mărfii livrate de SC A.I. SRL, societății SC L.N.I.T. SRL, fără a avea disponibil în cont sau aflându-se în interdicție bancară pentru a emite cecuri, pentru a induce în eroare părțile civile pentru livrarea mărfii și executarea contractului și pentru a crea aparența de seriozitate și siguranță în ce privește plata prețului, cauzând prejudicii materiale însemnate celor patru părți civile, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., săvârșită cu intenție față de părțile civile SC T.C. SRL, SC E.T.M. SRL, SC P.P. SRL și SC A.I. SRL.

Urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. față de partea civilă SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL), în aceea prevăzută de art. 84 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 59/1934, văzând că fapta a fost săvârșită în data 14 iunie 2002, iar pedeapsa prevăzută este un an închisoare, alternativ cu amenda penală, iar conform art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. termenul de prescripție a răspunderii penale este de 3 ani și potrivit art. 124 C. pen. aceasta înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul prevăzut de art. 122 C. pen. este depășit cu încă jumătate, în speță 4 ani și 6 luni, iar la data pronunțării hotărârii este împlinit, inculpatul prin apărătorul său ales a invocat excepția și nu a înțeles să invoce dispozițiile art. 13 C. proc. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) teza I C. proc. pen., instanța l-a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, constatând prescrisă răspunderea penală în baza art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului instanța a avut în vedere gradul de pericol social al infracțiunilor și modalitatea concretă de săvârșire a acestora, prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunilor, comportamentul anterior al inculpatului, care s-a aflat pentru prima dată în conflict cu legea penală, neavând antecedente penale, împrejurarea că după săvârșirea infracțiunii, inculpatul a achitat parțial prejudiciu prin plăți directe și prin compensări, comportamentul acestuia în timpul urmăririi penale și a cercetării judecătorești recunoscând parțial faptele, vârsta inculpatului, apreciind că atât cuantumul pedepselor aplicat cât și modalitatea de executare a acesteia sunt de natură să realizeze scopul punitiv, educativ și represiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Cererea formulată de inculpat prin apărătorul său cu privire la individualizare pedepselor s-a considerat a fi neîntemeiată, întrucât modalitatea de executare propusă nu realizează scopul punitiv și educativ al pedepsei, chiar dacă inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv, iar susținerile că prejudiciul cauzat a fost recuperat în întregime nu au fost dovedite, fiind contrazise de expertiza contabilă efectuată în cauză, iar după casare, inculpatul nu a administrat nici o probă pentru dovedirea achitării prejudiciului.

Referitor la latura civilă a cauzei s-a reținut că expertiza contabilă efectuată în cauză stabilește că prin activitate infracțională a inculpatului de a emite cecuri fără a avea disponibil în contul SC L.N.I.T. SRL, parte responsabilă civilmente, a creat un prejudiciu de 487.534.620 ROL părții civile SC T.C. SRL, din care a fost achitată suma de 150.000.000 ROL, astfel că obligația de plată a scăzut la suma de 337.534.620 ROL, iar la data de 4 mai 2004 SC T.C. SRL, avea de achitat către SC L.N.I.T. SRL suma de 132.879.684 ROL, astfel că prin compensarea celor două creanțe a rezultat că rămâne de achitat suma de 204. 654.936 ROL, rest de plată din factura fiscală din 6 iulie 2002.

La data formulării pretențiilor civile partea civilă a fost îndreptățită să solicite obligarea la plata majorărilor de întârziere de 5% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței până la data plății și valoarea acestora va fi actualizată la data plății efective, partea civilă fiind îndreptățită la repararea prejudiciului cauzat în întregime.

Partea civilă a solicitat și suma de 3.376.806.444 ROL susținând că aceasta reprezintă contravaloarea majorărilor de întârziere calculate până la data solicitării sumei, dar instanța a constatat că nu a depus un mod de calcul urmare a căruia a fost stabilită această sumă, astfel că a respins cererea ca nedovedită și s-a admis stabilirea la data plății efective a valorii exacte ce urmează a fi achitată.

În cursul judecății partea civilă nu a contestat existența unor datorii față de partea responsabilă civilmente, astfel cum s-a reținut în expertiza contabilă, astfel că nu s-a justificat plata întregii sume pretinse.

Cu privire la instituirea unor măsuri asigurătorii s-a constatat că aceasta se justifică cu privire la bunurile mobile și imobile ale inculpatului și estimând valoare creanțelor ce urmează a fi încasate de la inculpat la 3.000.000.000 ROL, instanța a admis această cerere față de inculpat.

S-a reținut că partea responsabilă civilmente se afla în lichidare, iar în patrimoniul său s-a aflat un bun mobil în stare avansată de degradare, iar de la sfârșitul anului 2002 nu mai desfășoară activitate și nu există disponibil în conturile societății, astfel că nu există bunuri sau conturi care să poată fi indisponibilizate prin măsuri asigurătorii, aspecte comunicate instanței prin lichidatorul desemnat în baza Legii nr. 359/2004, SCP I.T.M.A. SPRL, motiv pentru care instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de SC T.C. SRL pentru înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor SC L.N.I.T. SRL.

Din raportul de expertiză contabilă a rezultat că SC L.N.I.T. SRL are de achitat față de SC E.T.M. SRL un debit în sumă de 141.123.305 ROL, sumă ce a reprezentat prejudiciul cauzat prin infracțiune, dar potrivit clauzelor contractuale, partea responsabilă civilmente datorează și penalități de întârziere în sumă de 114.692.028 ROL, astfel că pretențiile civile formulate în cauză au fost apreciate de instanță ca întemeiate existând obligația inculpatului de a repara în întregime prejudiciul cauzat prin infracțiune.

S-a mai reținut că SC G.M. SRL a solicitat achitarea contravalorii mărfurilor neachitate în sumă de 50.435.042 ROL, sumă stabilită prin expertiza contabilă și necontestată de inculpat, care a fost obligat să repare în întregime prejudiciul cauzat prin infracțiune, astfel că acțiunea civilă a fost considerată temeinică și legală.

SC P.P. SRL s-a constituit parte civilă pentru suma de 152.562.648 ROL, sumă rămasă neachitată de inculpat din suma de 377.208.500 ROL, aspect stabilit în expertiza contabilă, fiind prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a inculpatului, astfel că pretențiile sale au fost apreciate ca întemeiate, aceasta solicitând și plata penalităților contractuale conform art. 7 din contract de 1% pe zi de întârziere, în sumă de 669.750.025 ROL calculate pentru 439 zile, dar nu s-a depus modalitatea de calcul a acestei sume pentru a putea fi verificată de inculpat și instanță și apoi în continuare până la data plății efective, cererea de reparare în întregime a prejudiciului cauzat fiind întemeiată, instanța reținând că se cuvin penalități de întârziere a obligat inculpatul la plata acestora în cuantum de 1% pe zi întârziere începând cu data scadenței plății până la zi și care vor fi actualizate la data plății efective.

Instanța a reținut că din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, a rezultat că suma de 54.955.152 ROL a fost achitată la datele de 2 mai 2002 și 13 mai 2002, reprezentând contravaloarea facturii din 30 aprilie 2002 din Dosarul 7740/P/2003 și este posibil să fie suma solicitată de SC A.F. SA, respectiv suma de 54.000.000 ROL precum și că SC L.N.I.T. SRL are un debit față de SC A.F. SA însă acesta nu rezultă din neachitarea filei cec seria X10, ci din operațiuni comerciale derulate în perioada iunie-iulie 2002, astfel încât s-a apreciat că partea civilă SC A.I. SRL nu a făcut dovada neachitării prejudiciului cauzat prin infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, deși sarcina probei îi revenea acesteia, astfel încât acțiunea civilă este nedovedită și neîntemeiată.

Schimbând încadrarea juridică din infracțiunea de înșelăciune în aceea de emitere de cecuri fără a avea disponibil în cont, s-a constatat că în evidențele contabile ale părții civile SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL) nu există evidențiat nici un prejudiciu cauzat de inculpat, aspect confirmat și de reprezentantul legal al părții civile, astfel că nu s-a făcut dovada unei pagube, acțiunea civilă rămânând nedovedită și a fost apreciată de instanță ca neîntemeiată.

Văzând cele reținute, în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ., s-au respins ca neîntemeiate acțiunile civile formulate de părțile civile SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL) și SC A.I. SRL.

Constatând că din fază de urmărire penală s-a instituit un sechestru asigurător asupra acțiunilor inculpatului deținute la SC A.F. SA Bozovici și că inculpatul a fost obligat la plata unor despăgubiri civile și nici inculpatul nu a solicitat ridicarea acestuia, în baza art. 166 C. proc. pen. a menținut măsura sechestrului luată prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului din 12 martie 2003 privind un nr. de 51.974 acțiuni deținute de inculpat la partea responsabilă civilmente SC A.F. SA Bozovici, în valoare totală de 1.229.350.000 ROL, rămase în custodia inculpatului L.N.I. și a atras atenția acestuia la prevederile art. 244. alin. (2) C. pen. privind sustragerea de sub sechestru.

În baza art. 163 C. proc. pen. a dispus înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului L.N.I. până la concurența sumei de 3.000.000.000 ROL și a respins cererea pentru înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea părții responsabile civilmente SC L.N.I. SRL Timișoara, formulată de partea civilă SC T.C. SRL.

Împotriva sentinței Tribunalului Timiș a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, inculpatul L.N.I. și partea civilă SC P.O.C. SRL.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a criticat sentința pentru nelegalitate pe motiv că în mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (5) C. pen. cu aplicare, art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 față de partea civilă SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL) și pentru că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la acțiunea civilă formulată de R.P. În motivare s-a arătat că R.P. a achitat inculpatului în calitate de reprezentat a SC P.O.C. SRL, suma de 2,7 miliarde ROL pentru achiziționarea de benzină, iar inculpatul a garantat derularea afacerii cu 7 file cec pe care partea vătămată urma să le introducă la plată în situația în care nu i se livrează marfa la termenul stabilit. După primirea banilor inculpatul nu a mai achiziționat marfa și s-a sustras sistematic de la o eventuală întâlnire cu partea vătămată. A fost apreciată ca evidentă intenția inculpatului de a induce în eroare pe R.P. pentru a-l determina să plătească o sumă de bani pe care ulterior nu a mai restituit-o și nici nu a livrat marfa.

Astfel, biletele la ordin au fost refuzate la plată de către bancă pentru lipsă de disponibil, iar la data emiterii filelor cec firma inculpatului a fost în interdicție de plată, iar R.P. nu a cunoscut lipsa disponibilului și nici nu a acceptat emiterea unor asemenea file cec în asemenea condiții. A fost evident că R.P. a acționat în calitate de reprezentant al SC P.O.C. SRL în momentul încheierii convenției cu inculpatul, filele cec fiind emise pe numele acestei societăți. Dovadă a reprezentat și convenția încheiată ulterior, la 14 iunie 2002 între SC B. SA reprezentată de inculpat și SC A.O. SRL reprezentată de R.P. prin care s-a instituit un drept de ipotecă pentru Fabrica de lapte din localitatea Bozovici, în favoarea lui R.P. pentru suma de 750.000.000 ROL.

Pe de altă parte s-a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acțiunii civile formulate de R.P. care în cursul urmăririi penale s-a constituit parte civilă cu suma de 2,7 miliarde ROL.

Inculpatul și partea civilă SC P.O.C. SRL nu și-au motivat apelurile.

Prin decizia penală nr. 58/A din 24 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 5671/30/2006, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul L.N.I., Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea civilă SC P.O.C. SRL. S-a motivat că, în mod corect, s-a reținut de către instanța de fond că, în speță și în legătură cu partea vătămată SC P.O.C. SRL nu au fost întrunite elementele constitutive al infracțiunii de înșelăciune, întrucât nu s-a dovedit existența unui prejudiciu cauzat în dauna acestei societăți comerciale precum și intenția inculpatului de a frauda.

Aceste aspecte au rezultat din expertiza contabilă efectuată în cauză din care rezultă că între SC P.O.C. SRL și firmele pe care le reprezenta inculpatul nu au existat nici un fel de raporturi comerciale. Însăși reprezentantul SC P.O.C. SRL, R.P., audiat în calitate de martor, a declarat că în evidențele firmei sale nu se regăsesc înregistrate tranzacțiile efectuate cu firmele inculpatului și nici dovada că a creditat firma sa cu suma de 2,7 miliarde ROL.

Acești bani au fost împrumutați de R.P. de la martorul P.C., potrivit declarațiilor acestora, și care au fost apoi predați inculpatului, iar în schimbul lor, R.P. a primit 7 cecuri cu această valoare.

Nici încheierea ulterioară de către martor, ca reprezentat a SC A.O. SRL (ulterior SC P.O.C. SRL) și inculpat ca reprezentat a SC B. SA, a unei convenții prin care se consimte ipotecarea, în favoarea firmei martorului, a unei fabrici de lapte din localitatea Bozovici, pentru garantarea sumei de 750.000 ROL, s-a apreciat că nu constituie o dovadă că între cele două societăți s-au derulat tranzacții cu benzină pentru suma de 2,7 miliarde ROL, mai ales că din conținutul acestei convenții nu rezultă cauza sau motivul pentru care se încheie acest act.

Așadar, s-a reținut că doar emiterea unor cec-uri, fără acoperire, pe seama firmei martorului R.P., fără consecința cauzării unui prejudiciu, în dauna acestei societăți, constituie infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, și nu de înșelăciune prevăzută de art 215 alin. (4) C. pen.

S-a mai arătat că nu poate fi reținut nici motivul de apel invocat de parchet privind nesoluționarea acțiunii civile privind pe reprezentatul SC P.O.C. SRL, R.P.

Din examinarea actelor dosarului de fond s-a constatat că în cursul urmăririi penale, SC A.O. SRL (devenită ulterior SC P.O.C. SRL) a formulat plângere penală împotriva inculpatului pe motiv că a fost înșelat cu suma de 2,7 miliarde ROL. Plângerea a fost formulată de reprezentatul acestei societăți, R.P., în numele acesteia, în calitate de administrator al SC A.O. SRL și prin care a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 2,7 miliarde ROL.

Așadar, s-a arătat că, chiar dacă R.P. semnează plângerea, aceasta nu a fost formulată în nume propriu, ci ca reprezentant al societății a cărui administrator este.

Că este așa rezultă și din precizările făcute de SC P.O.C. SRL, în cursul judecării cauzei la instanța de fond, prin care s-a arătat că s-a constituit parte civilă cu suma de 2,7 miliarde ROL sumă cu care s-au constituit parte civilă încă din faza de urmărire penală.

Pe parcursul judecării cauzei numitul R.P. nu a solicitat, în nume propriu, obligarea inculpatului la plata sumei menționate mai sus. De altfel toată cercetarea penală s-a desfășurat luând în considerare un eventual prejudiciu cauzat persoanei juridice și nu reprezentatului acesteia personal și în funcție de care s-a stabilit că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs în termen legal, inculpatul L.N.I. și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, recurs înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 5671/30/2006.

Prin recursul declarat de parchet s-a criticat atât sentința cât și decizia pentru greșita schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) și alin. (5) C. pen. cu 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 față de partea civilă SC P.O.C. SRL (fostă SC A.O. SRL), cât și greșita achitare a inculpatului. S-a mai solicitat a se avea în vedere că instanțele au omis a se pronunța și cu privire la acțiunea civilă formulată de martorul R.P. și în nume propriu, nu ca administrator al societății comerciale SC P.O.C. SRL. Parchetul a criticat decizia și sub aspectul lipsei de procedură față de inculpat. Inculpatul, prin recursul declarat, a criticat hotărârile pronunțate pentru netemeinicie și nelegalitate, sub aspectul neadministrării tuturor probelor care erau necesare cauzei și pe baza cărora, a solicitat să fie achitat în totalitate, arătând că nu a avut intenția să înșele părțile civile, ci doar s-au aflat în relații strict comerciale, cu unele neplăți, apreciind că faptele sale nu sunt de natură penală. A mai solicitat a se reține că la instanța de apel a fost judecat cu lipsă de procedură.

Prin decizia penală nr. 900 din 13 martie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. 5671/30/2006, au fost admise recursurile declarate de inculpat și parchet împotriva deciziei penale nr. 58/A din 25 martie 2008 a Curții de Apel Timișoara s-a casat decizia recurată și rejudecând, s-a dispus rejudecarea apelurilor, inclusiv cel al părții civile SC P.O.C. SRL Timișoara.

Instanța de control judiciar, examinând hotărârile atacate, în raport de criticile aduse, precum și din oficiu, a reținut că este prioritar de la lege motivul privitor la judecarea apelurilor cu lipsă de procedură față de inculpat. Astfel, s-a constatat că decizia pronunțată în apel a fost lovită de nulitate absolută, fiind dată cu lipsă de procedură față de inculpat, care nu a fost citat la domiciliul real, având însă asigurată apărarea obligatorie. S-a reținut aceasta, deoarece încă din anul 2004, inculpatul are domiciliul în comuna I., sat P., județ Caraș-Severin și nu în Timișoara, unde a fost citat eronat. în plus, s-a mai constatat că, instanța de fond, a început demersuri în acest sens, dar nu Ie-a finalizat, iar apoi, instanța de apel Ie-a ignorat total, deși inculpatul a lipsit de la termenele de judecată acordate.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub Dosar nr. 5671.1/30/2006 din 28 aprilie 2009, instanța de apel procedând la citarea legală a inculpatului L.N.I.

Împotriva sentinței au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, inculpatul L.N.I. și partea civilă SC P.O.C. SRL.

Prin decizia penală nr. 13 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, inculpatul L.N.I. și partea civilă SC P.O.C. SRL împotriva sentinței penale nr. 507/PI din 15 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 5671/30/2006.

Pentru a hotărî astfel instanța de control judiciar a reținut că din actele aflate la dosarul cauzei, a rezultat că inculpatul L.N.I. a emis 4 bilete la ordin în valoare de 62.400.744 ROL și 9 file cec refuzate la plată, fapt care a dus la crearea unui prejudiciu total de 478.534.620 ROL părții civile SC T.C. SRL. În derularea raporturilor comerciale cu SC G.M. SRL, inculpatul a emis 3 bilete la ordin pentru plata mărfii, producând un prejudiciu de 50 milioane ROL, după scăderea compensărilor și a sumelor de bani achitate în natură.

Instanța de apel a reținut că martorii audiați în cauză au arătat că biletele la ordin și filele cec emise de către inculpat nu au constituit mijloace de garanție pentru plata prețului, fiind vorba de înțelegerea părților cu privire la modalitatea de achitare a prețului, inculpatul neaducând la cunoștința comercianților cu care a intrat în raporturi civile dificultățile firmei. În acest sens, declarația inculpatului, potrivit căreia cecurile și biletele la ordin emise au avut scopul de a garanta plata sumelor pentru care au fost emise, s-a constatat că nu s-a coroborat cu celelalte probe administrate, inculpatul încercând recuperarea parțială a prejudiciului.

S-a reținut că aceasta a fost modalitatea de derulare a raporturilor comerciale de către inculpat cu diverse firme cu care a intrat în contact. Astfel, în calitate de reprezentant al societății SC L.N.I.T. SRL, a emis 7 cecuri, datele emiterii acestora fiind între 12 iulie 2002 și 20 iulie 2002, în valoare totală de 141.123.305 ROL pentru plata cantității de marfă livrată de SC E.T.M. SRL, deși s-a aflat în interdicție de a emite cecuri în perioada 15 iulie 2002-23 iulie 2003, așa cum a rezultat din adresa Băncii Naționale a României și din declarațiile martorei H.D.V., asociat unic al SC E.T.M. SRL, date în timpul urmăririi penale și menținute în instanță. A rezultat că la data emiterii cecurilor și a preluării acestora, nu a avut cunoștință de situația precară financiară a societății inculpatului, filele cec fiind instrumente de plată, așa cum au convenit părțile în contractul încheiat, motiv pentru care au fost depuse în bancă pentru încasare și, după ce au fost refuzate la plată, a fost contactată de inculpat, care a promis că va plăti în altă modalitate, dar nu s-a conformat.

În calitate de reprezentant al SC A.F. SA, inculpatul a emis o filă cec pentru plata benzinei achiziționate de la SC P.P. SRL în sumă de 377.208.500 ROL, la data de 3 mai 2002, dar aceasta a fost refuzată la plată, din lipsă de disponibil în cont, achitându-se parțial doar suma de 146.252 ROL, deși aceasta constituia instrument de plată a prețului și reprezentantul societății martorul P.C.O. nu avea cunoștință de situația financiară a inculpatului, astfel că instanța a apreciat că acesta a indus în eroare partea civilă la momentul livrării mărfii creând aparența de siguranță în ce privește plata, dar nu a asigurat provizia necesară la data scadenței.

Inculpatul, având calitatea de reprezentant al SC A.F. SA, pentru a achita contravaloarea mărfii livrate de SC A.I. SRL, societății SC L.N.I.T. SRL, al cărei reprezentant era tot inculpatul, dar care se afla în interdicție bancară de a emite cecuri în perioada 26 iunie 2002 până la 27 iunie 2002, la data de 9 mai 2002 a emis un cec în valoare de 54.955.152 ROL pe care l-a girat în favoare SC A.F. SA. Prin declarațiile martorului C.Z.D.C. date în timpul urmăririi penale și menținute în timpul cercetării judecătorești, reprezentantul SC A.I. SRL a susținut că nu avea cunoștință de situația financiară precară a SC A.F. SA, cecul nu a fost emis pentru a constitui garanție ci era instrument de plată, explicația inculpatului la emiterea cecului pe care l-a semnat atât pentru emitent cât și pentru girant, fiind aceea că în această modalitate se va putea face plata și încasa prețul mărfii livrate. Din adresa din 28 noiembrie 2002 emisă de Banca Națională a României a rezultat că la data emiterii cecului de către inculpat, SC A.F. SA s-a aflat în interdicție bancară de a emite cecuri, fiind vorba de perioada 9 mai 2002-29 iulie 2003, și nu s-a putut accepta că inculpatul nu a avut cunoștință de situația financiară a societății pe care o reprezenta, dar despre care nu a încunoștințat pe partea civilă, inducând-o în eroare pentru a beneficia de marfa livrată de aceasta. încercând să execute cecul partea civilă l-a introdus în bancă dar a fost refuzată plata cu mențiunea lipsei de disponibil în cont și a interdicției bancare de a emite cecuri.

Instanța de apel a reținut că faptele descrise mai sus au fost săvârșite cu intenția de a induce în eroare părțile civile și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) C. pen.

Ca și prima instanță, cea de apel a reținut că reprezentanții SC T.C. SRL, SC E.T.M. SRL, SC P.P. SRL și SC A.I. SRL au susținut că nu au avut cunoștință de situația precară financiară a societăților reprezentate de inculpat, acesta chiar s-a străduit să ascundă această situație, nu au convenit în nici un mod să accepte cecurile pentru garantarea viitoare a plăților și nu s-a dovedit că s-ar fi convenit cu privire la momentul introducerii în bancă pentru plată a acestor instrumente de plată, astfel că cererea inculpatului pentru schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de înșelăciune în formă continuată în aceea de emitere de cecuri fără a avea disponibil în cont, a fost apreciată și de instanța de apel ca neîntemeiată.

S-a arătat că, în mod corect, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art 215 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, întrucât inculpatul a emis un număr mare de cecuri pentru plata diverselor mărfuri achiziționate de la cele patru societăți comerciale, datele la care acestea au fost emise fiind foarte apropiate, astfel că este evidentă rezoluțiunea infracțională unică a inculpatului și intenția sa de a înșela părțile civile, creându-le aparența bonității sale și convingerii că prețul poate fi încasat la scadența înscrisă în fila cec.

În ceea ce privește raporturile comerciale derulate de către inculpat cu SC P.O.C. SRL, din expertiza contabilă întocmită în cauză a rezultat că nu a existat un raport comercial contractual între SC A.O. SRL, societate care a fost preluată de SC P.O.C. SRL și vreuna dintre societățile reprezentate de inculpat relativ la suma de 2,7 miliarde ROL. De altfel, martorul R.P. a arătat în fața instanței că în evidențele contabile ale societății administrate nu se regăsesc înregistrate tranzacțiile cu societățile administrate de către inculpat și nici cele privind creditarea cu suma de 2,7 miliarde ROL a societății pe care o administra.

În mod corect s-a apreciat că nu este întrunită latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune relativ la această societate, câtă vreme nu s-a făcut dovada unui prejudiciu cauzat acesteia, în lipsa unor raporturi comerciale concretizate în contracte înregistrate în evidențele firmelor. Depozițiile martorului R.P. au fost contradictorii în privința sumei de 2,7 miliarde ROL predată inculpatului, într-o primă fază acesta arătând că a plătit-o anticipat pentru a cumpăra benzină, inculpatul lăsându-i ca și garanție 7 file cec pentru această valoare. Ulterior, martorul R.P. a arătat că în iunie 2002 s-a întâlnit cu martorul P.C., care i-a dat suma de 2,7 miliarde ROL echivalent în euro, bani pe care i-ar fi predat inculpatului fără ca alte persoane să fie de față. R.P. a mai arătat că banii pe care i-a dat inculpatului nu i-a scos din societate și nu a încheiat nici un act contabil.

S-a precizat că, în mod corect, a apreciat instanța de fond că declarațiile celor doi sunt contradictorii, relativ la cuantumul sumei împrumutate, modalitatea de plată a acesteia ca și locația în care s-ar fi predat banii, astfel încât aceste contradicții profită inculpatului.

Instanța de apel a apreciat că a fost soluționată corect și latura civilă a cauzei față de reprezentantul SC P.O.C. SRL, R.P. Din examinarea actelor dosarului de fond s-a constatat, în cursul urmăririi penale, SC A.O. SRL (devenită ulterior SC P.O.C. SRL) a formulat plângere penală împotriva inculpatului pe motiv că a fost înșelat cu suma de 2,7 miliarde ROL. Plângerea a fost formulată de reprezentatul acestei societăți, R.P., în numele acesteia, în calitate de administrator al SC A.O. SRL și prin care a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 2,7 miliarde ROL.

Această împrejurare a rezultat și din precizările făcute de SC P.O.C. SRL, în cursul judecării cauzei la instanța de fond, prin care s-a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 2,7 miliarde ROL, sumă cu care s-au constituit parte civilă încă din faza de urmărire penală. Pe parcursul judecării cauzei numitul R.P. nu a solicitat, în nume propriu, obligarea inculpatului la plata sumei menționate mai sus. De altfel, toată cercetarea penală s-a desfășurat luând în considerare un eventual prejudiciu cauzat persoanei juridice și nu reprezentatului acesteia personal și în funcție de care s-a stabilit că au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva deciziei au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul L.N.I. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a invocat nelegalitatea și netemeinicia sentinței și deciziei penale întrucât:

- în mod greșit instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 față de partea civilă SC P.O.C. SRL (fosta SC A.O. SRL), caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

- în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., iar nu încetarea procesului penal, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. Recurentul inculpat L.N.I. a invocat în scris, prin „Motivele de recurs” depuse la dosar, în data de 25 octombrie 2011, completate prin „Notele de ședință” depuse înainte de termenul de judecată din 18 ianuarie 2012, precum și prin susținere orală a recursului:

- cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. susținând că instanțele de fond și de apel nu s-au pronunțat cu privire la unele probe administrate, asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

- cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune întrucât în cauză există dovezi materiale privind lipsa intenției de a înșela, astfel că se impune achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. Totodată a susținut că instrumentele financiare (cec, billet la ordin), au fost lăsate cu titlu de garanție, precum și că fie nu s-a pricinuit nici o pagubă materială, fie că a depus eforturi pentru achitarea eventualelor debite, dar societățile au intrat în insolvență, iar firmele au avut cunoștință că au fost blocate conturile SC L.N.I.T. SRL ulterior emiterii instrumentelor bancare, așa încât nu trebuiau introduse la plată;

- cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. susținând că faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934.

În scris, în concluziile depuse la dosar prin apărătorii aleși, la 23 mai 2012, au fost invocate aceleași cazuri de casare, prezentându-se, în esență, în susținerea acestora, aceleași argumente.

Referitor la solicitarea inculpatului de a se dispune suspendare executării pedepsei, care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., aceasta nu va fi analizată deoarece a fost invocată, în scris, după rămânerea cauzei în pronunțare, prin „Concluziile scrise” depuse de inculpat, iar acest motiv de recurs nu a fost pus în discuție din oficiu.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de inculpat și procuror, Înalta Curte a constatat următoarele:

Cât privește critica procurorului referitoare la greșita schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (parte civilă SC A.O. SRL în prezent SC P.O.C. SRL)., în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934

Prin decizia în interesul legii IX din 24 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casația și Justiție, secțiile unite, s-a statuat că:

- fapta de emitere a unui cec asupra unei instituții de credit sau a unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia în total sau în parte, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., dacă beneficiarul a cunoscut și a acceptat emiterea cecului fără să existe disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

Potrivit art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, emiterea cecului fără a avea asigurată provizia necesară constituie infracțiunea de emitere a unui cec fără a avea disponibil la tras.

Înalta Curte a reținut argumentele primei instanțe de judecată, însușite de instanța de apel, care au stat la baza schimbării încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune în infracțiunea din legea cecului, cu privire la cele 7 cecuri emise de inculpat având ca beneficiar pe SC A.O. SRL, în prezent SC P.O.C. SRL, însă a considerat că se impunea a mai fi evidențiate anumite aspecte în susținerea acestei corecte schimbări a încadrării juridice.

În cauză, probele administrate au dovedit că martorul R.P., reprezentant al beneficiarului cecurilor, SC A.O. SRL, a primit cele 7 instrumente de plată emise, în perioada 15 iunie-21 iulie 2002, de către SC L.N.I.T. SRL și SC A.F. SRL, prin inculpatul L.N.I., fără a fi interesat de existența sau inexistența, la momentul emiterii acestora, a proviziei necesare acoperirii sumelor înscrise pe cecuri.

În faza de urmărire penală, martorul R.P. a declarat că i-au fost predate cele 7 file cec pentru a le folosi în situația în care nu i se preda marfa. Martorul P.C., care l-a împrumutat pe R.P. cu suma de 2,7 miliarde ROL, dată inculpatului, a relatat că acești bani au fost predați cu titlu de avans, pentru livrare de produse petroliere, și că ulterior a fost prezent când inculpatul a emis mai multe file cec și Ie-a înmânat lui R.P., drept garanție, acest scop al emiterii cecurilor fiind confirmat de inculpat, prin declarația sa.

Instanța de recurs a considerat că acest mod de derulare a evenimentelor, în care predarea sumei de 2,7 miliarde ROL către inculpat (care trebuia să facă rost de produse petroliere), a precedat emiterea cecurilor, demonstrează lipsa oricărei intenții de inducere în eroare din partea inculpatului, precum și faptul că cecurile respective nu au fost emise ca instrumente de plată, deși aceasta este natura lor juridică.

Pentru cele expuse, instanța de recurs a considerat că nu este întemeiată critica procurorului privind această schimbare a încadrării juridice.

Cu privire la critica procurorului referitoare la greșita dispoziție de achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, Înalta Curte a constatat că potrivit art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., în cursul judecății, instanța pronunță încetarea procesului penal în cazurile prevăzute de art. 10 lit. f)-lit. j) C. proc. pen., iar potrivit art. 10 lit. g) C. proc. pen., acțiunea penală nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit amnistia, prescripția ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor.

În speță, emiterea a 7 file cec având ca beneficiar pe SC A.O. SRL, în prezent SC P.O.C. SRL s-a realizat în perioada 15 iunie 2002-21 iulie 2002, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

Pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune este de un an închisoare, alternativ cu amenda, astfel că termenul de prescripție specială, calculat potrivit art. 122 coroborat cu art. 124 C. proc. pen., de 4 ani și 6 luni, s-a împlinit la 20 ianuarie 2007, adică înainte de pronunțarea sentinței penale 507 din 15 octombrie 2007 a Tribunalului Timiș.

În conformitate cu art. 13 C. proc. pen., în caz de prescripție, procesul penal poate continua, dar numai la cererea inculpatului, situație care nu se regăsește în prezenta cauză.

În aceste condiții, în mod legal, prima instanță a constatat prescrisă răspunderea penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, dar trebuia să dispună încetarea procesului penal, iar nu achitarea care ar fi presupus ca inculpatul L.N.I. să fi cerut continuarea procesului penal, iar instanța să fi constatat incident unul din cazurile prevăzute de art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin urmare, instanța de recurs a constatat ca fiind întemeiat acest motiv de recurs formulat de procuror.

Cu privire la critica inculpatului referitoare la nepronunțarea instanței asupra unor probe administrate și asupra unor cereri esențiale pentru părți, prin motivele de recurs, inculpatul a arătat că instanțele de fond nu au administrat probele la care s-a făcut referire în decizia de casare din 8 iulie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și în plus, a susținut că se impunea audierea martorilor L.F., administrator al SC G.M. SRL, H.A., semnatarul contractului din 5 iulie 2002 pentru SC E.T.M. SRL și C.A., administrator al SC A.I. SRL.

Instanța de recurs a reținut că în cauză au fost două cicluri procesuale și potrivit art. 38518 C. proc. pen., care reglementează limitele rejudecării, instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului.

S-a constatat mai întâi că prin decizia penală din 13 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelurilor promovate de procuror, inculpat și partea civilă SC P.O.C. SRL împotriva sentinței penale din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Timiș, pentru motivul că la judecarea cauzei a fost lipsă de procedură cu inculpatul.

Pe de altă parte s-a mai constatat că Tribunalul Timiș, ca primă instanță, în rejudecare, s-a conformat dispozițiilor de îndrumare date prin decizia penală din 8 iulie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, instanța analizând pe larg, prin sentința penală nr. 507 din 15 octombrie 2007, inclusiv probele constând în expertiza contabilă și declarațiile martorilor R.P. și P.C., care au fost audiați atât în faza de urmărire penală, cât și în instanță.

Relativ la martorii L.F., H.A. și C.A., se reține că audierea acestora nu a fost solicitată de recurentul inculpat L.N.I. în cursul judecării apelului. De altfel, în fața instanței de apel, inculpatul nu a solicitat a se administra probe noi sau a se readministra vreuna din probele administrate în primă instanță, neformulând nici o altă cerere pe fondul cauzei. Dimpotrivă, au existat numeroase cereri de amânare a judecării cauzei din partea inculpatului pentru angajare avocat, imposibilitate de prezentare a apărătorului ales sau a inculpatului, din cauza rezilierii contractului de asistență juridică și pentru angajarea unui alt avocat, pentru pregătirea apărării.

Efectul devolutiv integral ce caracterizează calea ordinară de atac a apelului presupune examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, dar art. 378 C. proc. pen. dă posibilitatea, totodată, instanței de apel să verifice hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, aceasta putând să dea o nouă apreciere probelor administrate în fața primei instanțe.

Analizând cauza din perspectiva dispozițiilor legale menționate, instanța de recurs a constatat că situația de fapt privind părțile civile SC G.M. SRL, SC E.T.M. SRL și SC A.I. SRL, cu care ar fi avut legătură depozițiile celor trei martori indicați de inculpat, a fost stabilită de instanțele de fond în baza unui amplu și variat material probator constând în înscrisuri, declarații ale martorilor D.S., H.D.V., C.Z.D.C. și a expertizei contabile, care s-au coroborat între ele, nemaifiind utilă suplimentarea probatoriului cu proba testimonială la care inculpatul face referire în recurs.

Prin urmare, instanța de recurs a apreciat că nu este întemeiat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. invocat de inculpat și, implicit, nici cererea de trimitere a cauzei spre rejudecare, deoarece inculpatul nu a formulat cereri esențiale asupra cărora instanța să nu se fi pronunțat și nici nu se confirmă că aceasta nu s-a pronunțat asupra unor probe administrate, de natură să influențeze soluția procesului.

Referitor la susținerea inculpatului privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune pentru care a fost condamnat și schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, Înalta Curte, analizând probele administrate în cauză, a constatat că inculpatul a completat trei bilete la ordin scadente în perioada 23-26 aprilie 2002, pentru plata mărfii, în beneficiul SC G.M. SRL, precum și patru bilete la ordin, la 5 și 7 iunie 2002, în favoarea SC T.C. SRL, tot pentru plata prețului mărfii. Totodată, inculpatul a emis prin SC L.N.I.T. SRL, 9 file cec (11-30 iulie 2002) având ca beneficiar partea civilă SC T.C. SRL, 7 file cec (12-20 iulie 2002) în favoarea SC E.T.M. SRL, o filă cec (9 mai 2002) având ca beneficiar SC A.I. SRL, iar o altă filă cec (3 mai 2002) a fost emisă de inculpat prin SC A.F. SA în beneficiul SC P.P. SRL.

Intenția inculpatului L.N.I. de a induce în eroare părțile civile rezultă din faptul că a emis atât biletele la ordin cât și cecurile la intervale de timp scurte, uneori la câteva zile, în perioada aprilie-iulie 2002, în condițiile în care SC L.N.I.T. SRL și SC A.F. SA nu aveau disponibil în cont sau se aflau în interdicție bancară de a emite cecuri, situație necunoscută de reprezentanții părților civile.

Modul de operare identic și perioada scurtă de timp în care a emis biletele la ordin și cecurile arată că inculpatul a acționat în baza aceleași rezoluții infracționale.

Astfel, cele 3 bilete la ordin pentru plata mărfii livrate de SC G.M. SRL au fost completate și semnate la 23, 25 și 26 aprilie 2002 fiind refuzate la plată pentru lipsă disponibil; cele 4 bilete la ordin pentru SC T.C. SRL au fost emise la 5 și 7 iunie 2002; cele 9 file cec având beneficiar pe SC T.C. SRL au fost emise în perioada 11-30 iulie 2002 fiind refuzate la plată din lipsă disponibil, iar pentru șase dintre ele și pentru că trăgătorul se afla în interdicție bancară; cele 7 cecuri având ca beneficiar pe SC E.T.M. SRL au fost emise în perioada 12-20 iulie 2002 fiind refuzate la plată din lipsă disponibil, iar cinci dintre ele și pentru că trăgătorul se afla în interdicție bancară; fila cec emisă pentru SC P.P. SRL a fost emisă la 3 mai 2002 fiind refuzată la plată din lipsă parțială disponibil, iar fila cec emisă în beneficiul SC A.I. SRL a fost emisă la 9 mai 2002, fiind refuzată la plată din lipsă disponibil și interdicție bancară.

De asemenea, susținerea inculpatului că nu a cauzat prejudicii părților vătămate societăți comerciale este contrazisă de probele administrate, părțile vătămate SC G.M. SRL, SC T.C. SRL, SC E.T.M. SRL, SC P.P. SRL și SC A.I. SRL constituindu-se părți civile.

Împrejurarea că, ulterior comiterii faptelor, pagubele au fost acoperite integral sau parțial nu are relevanță asupra existenței infracțiunii de înșelăciune întrucât prejudiciul care face obiectul material al infracțiunii este cel de la momentul consumării infracțiunii, iar instanța de fond trebuia să constate suma efectivă pe care inculpatul o mai avea de plătit părților civile la momentul pronunțării hotărârii în funcție de probele administrate pe latura civilă a cauzei.

Prin urmare, încadrarea juridică dată faptelor în discuție a fost corect stabilită ca fiind cea prevăzută de textul ce incriminează infracțiunea de înșelăciune.

Întrucât modalitățile de săvârșire au fost diferite deoarece inculpatul a emis atât cecuri fără acoperire cât și bilete la ordin fără a exista acoperire în cont, cererea inculpatului de a se constata că faptele sale întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 nu poate fi analizată decât pentru faptele constând în emiterea filelor cec deoarece legea specială menționată nu ere ca obiect de reglementare și biletele la ordin.

Așadar, examinând dacă la momentul emiterii filelor cec către beneficiarii SC T.C. SRL, SC E.T.M. SRL, SC P.P. SRL și SC A.I. SRL, reprezentanții acestora au cunoscut dacă trăgătorul avea provizia necesară, la tras, instanța de recurs a constatat că inculpatul a ascuns lipsa disponibilului, inducând în eroare reprezentanții părților civile, cecurile nefiind emise cu titlu de garanție.

Astfel, martorii W.G., T.R.I., S.G. ca reprezentanți ai SC T.C. SRL, martora H.D.V. în calitate de asociat al SC E.T.M. SRL, martorul P.C.O. în calitate de reprezentant al SC P.P. SRL și martorul C.Z.D.C. ca reprezentant al SC A.I. SRL au declarat, în ambele faze ale procesului penal, că nu au avut cunoștință de situația financiară a firmelor SC A.F. SA și SC L.N.I.T. SRL, în numele cărora inculpatul a acționat, și că filele cec au reprezentat un instrument de plată, așa cum s-a convenit și prin convențiile încheiate, iar nu o garanție pentru o plată ulterioară a prețului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 13 din 20 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a casat în parte decizia atacată și sentința penală nr. 507 din 15 octombrie 2007 a Tribunalului Timiș și, rejudecand, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal privind pe inculpatul L.N.I. cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, constatând intervenită prescripția răspunderii penale. A respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul L.N.I. împotriva aceleiași decizii penale și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor criticate.

II. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare inculpatul L.N.I. invocând cazurile prevăzute de art. 386 lit. b), lit. c) și lit. e) C. proc. pen., fără însă a indica dovezile și motivele pe care se sprijină fiecare caz în parte.

Examinând contestația în anulare formulată de L.N.I., sub aspectul admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.

Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi. Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

Pe de altă parte, din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă și limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

Având în vedere că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța admite în principiu cererea de contestație în anulare numai dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege (este făcută în termenul prevăzut de lege, motivele invocate se sprijină pe unul dintre cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în sprijinul contestației depune ori invocă dovezi care sunt la dosar), prin interpretarea „per a contrario” rezultă că în situația în care una sau mai multe dintre aceste condiții nu este îndeplinită, soluția este respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare.

În speță, contestatorul a indicat cazurile de contestație în anulare, însă acesta nu a precizat motivele și dovezile în sprijinul fiecărui caz, astfel încât contestația în anulare este inadmisibilă pentru neîndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 386 și art. 387 alin. (2) C. proc. pen.

Față de dispozițiile legale menționate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare, iar în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul L.N.I. împotriva deciziei penale nr. 2064 din 13 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5671.1/30/2006.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 martie 2013.