Asupra apelurilor de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 134 din 27 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a dispus în baza art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. și cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. condamnarea inculpatei G.M.M., la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată.
În baza art. 81, 82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani și 10 luni.
A atras atenția inculpatei asupra disp.art. 83 C. pen.
A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și art. 65 C. pen.
Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 214 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata B.D.C. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă în forma continuată.
În baza art. 81, 82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani.
A atras atenția inculpatei asupra disp.art. 83 C. pen. și a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 214 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen.;, art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata B.M.A. la pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de gestiune frauduloasă în formă continuată.
În baza art. 81, 82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani.
A atras atenția inculpatei asupra disp.art. 83 C. pen. și a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 214 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata B.F. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de gestiune frauduloasă în formă continuată.
În baza art. 81, 82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
A atras atenția inculpatei asupra disp.art. 83 C. pen. și a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 348 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. a dispus anularea contractelor de vânzare cumpărare din 09 aprilie 2009 și din 31 iulie 2009 la Biroul notarului public G.M.M. și repunerea părților în situația anterioară, precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară.
A respins celelalte pretenții formulate de partea civilă SC N. SRL, prin curator C.M.
Onorariile parțiale pentru apărătorii din oficiu ai inculpatelor și pentru apărătorul din oficiu al părții civile B.F., av.C.M., s-a stabilit a se avansa din fondul Ministerului Justiției.
A obligat inculpatele să plătească flecare în favoarea statului sumele de câte 1.550 lei cheltuieli judiciare (din care câte 85 lei reprezentând onorariu avocațial parțial, câte 250 lei onorariu pentru curator și câte 700 lei onorariu expert, această din urmă sumă fiind avansată din fondurile Ministerului Justiției).
A dispus scutirea de la plata amenzii judiciare în sumă de 2.000 lei aplicată d-lui avocat A.P prin încheierea din data de 21 noiembrie 2012.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj nr. 172/P/2011 din data de 22 iulie 2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatelor: G.M.M., notar public, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată și continuată, prev. de art. 246 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen.; B.M.A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la gestiune frauduloasă, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 214 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; B.D.C., pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, în formă continuată, prev. de art. 214 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și B.F., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la gestiune frauduloasă, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 214 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În actul de acuzare, s-a reținut în esență faptul că partea vătămată L.l. și fosta soție a acestuia, inculpata B. (fostă L) M.A., au calitatea de asociați ai SC N. SRL Gherla, iar L.l. este administratorul acestei firme.
SC N. SRL a adjudecat la data de 09 februarie 2006, în baza unui proces verbal de adjudecare, în urma unei licitații, un imobil „casă de protocol" și teren construit și liber, înscrise în C.F. Gherla, de la debitorul SC S. SRL Gherla, în schimbul unei sume totale de 400.399 lei și T.V.A. de 76.074 lei, clădirea fiind amenajată ca pensiune.
La data de 19 octombrie 2007 a fost autentificată procura nr. 3959, prin care inculpata B.M.A. (la momentul respectiv purtând numele L.) a împuternicit-o pe sora sa, inculpata B.D.C. (la momentul respectiv purtând numele M.), să administreze firma SC N. SRL „cum va crede de cuviință că este profitabil pentru aceasta". Procura respectivă, deși a fost intitulată „procură specială", a avut caracterul unei procuri generale de administrare și gestionare a afacerii, B.D.C. fiind împuternicită să administreze firma și să efectueze numeroase activități în numele mandantei, respectiv să angajeze personal la pensiune, să încheie contracte de aprovizionare, să încheie contracte de închiriere și de împrumut, să facă plăți, să încaseze bani, să contracteze credite bancare, să aducă modificări actelor constitutive. In procură se mai menționează că mandatara „va putea încheia contracte de vânzare-cumpărare autentice, prin care să cumpere și să vândă imobile pe teritoriul României, în condițiile cele mai avantajoase pentru societate".
Ulterior, la data de 08 noiembrie 2008, numitul L.I., a emis, la rândul său, o procură notarială prin care a împuternicit-o pe B.D.C. să administreze și să gestioneze activitățile firmei și ale pensiunii, ce are un conținut și un caracter similar procurii din 19 octombrie 2007. Mențiunea din cuprinsul procurii că mandatara „va putea încheia contracte de vânzare-cumpărare autentice, prin care să cumpere și să vândă ulterior, dacă, consideră necesar, imobile pe teritoriul României, în condițiile cele mai avantajoase pentru societate" reprezintă un mandat general prin care mandatarul putea efectua doar o revânzare a unor imobile care urmau, eventual, să intre în patrimoniul societății comerciale la o dată ulterioară autentificării procurii.
Utilizând procurile notariale din 19 octombrie 2007 și din 08 noiembrie 2008, inculpata B.D.C. a semnat două contracte de vânzare-cumpărare în numele pretinsei vânzătoare SC N. SRL Gherla, ambele contracte fiind autentificate de notarul public G.M.M. din Gherla, județul Cluj, din 09 aprilie 2009 și din 31 iulie 2009, prin care a înstrăinat către mama sa B.F. următoarele imobile: teren pentru construcții, în suprafață de 1.100 mp, înscris în C.F. Gherla, cu prețul de 4.200 lei și T.V.A. 798 lei, respectiv imobilul casă nouă S+P+1E, cu suprafață construită de 230 mp și suprafață desfășurată de 480,08 mp, precum și teren în suprafață de 1.100 mp, înscrise în C.F. Gherla (provenită din conversia de pe hârtie a C.F., cu prețul de 21.000 lei și T.V.A. 3.990 lei.
Prin urmare, fapta inculpatei B.D.C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de gestiune frauduloasă, în formă continuată, prev. de art. 214 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. iar faptele inculpatelor B.M.A. și B.F. de a da ajutor inculpatei B.D.C. în activitatea infracțională descrisă mai sus, prin aceea că împreună au convenit în sensul vânzării imobilelor aparținând SC N. SRL, fraudând astfel interesele societății comerciale și a părții vătămate L.I., prin transferarea proprietății acestora în favoarea inculpatei B.F., ce a semnat contractele de vânzare cumpărare, la un preț mult mai mic decât cel real, în scopul obținerii unui folos material, constituie în drept câte o complicitate la infracțiunea de gestiune frauduloasă în formă continuată prev. de art. 26 rap. la art. art. 214 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
În ceea ce privește activitatea notarului public G.M.M. a reținut că notarul public și-a încălcat cu știință atribuțiile de serviciu, pe care și le-a îndeplinit în mod defectuos, prin autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare din 09 aprilie 2009 și din 31 iulie 2009, cauzând prin aceasta o vătămare intereselor legale ale părții civile L.I. și ale SC N. SRL Notarul public G.M.M. a acceptat să autentifice cele două contracte de vânzare-cumpărare, deși B.D.C. nu a avut în realitate un mandat de a vinde imobilele în cauză, nefîind împuternicită de către asociații SC N. SRL să înstrăineze imobilele respective.Procurile din 19 octombrie 2007 și din 08 noiembrie 2008 au avut un caracter general, de administrare și gestionare a afacerii, neavând nicidecum caracterul unor procuri speciale, nefăcând niciun fel de mențiune explicită și expresă prin care să fie împuternicită B.D.C. să înstrăineze imobilele SC N. SRL
De asemenea, notarul public G.M.M. a acceptat să autentifice cele două contracte, cu fraudarea evidentă a intereselor numitului L.I. și ale SC N. SRL, imobilele fiind vândute la un preț total de circa 25.200 lei (fără T.V.A.), cu un preț de circa 16 ori mai mare, respectiv 400.399 lei (fără T.V.A.), iar înstrăinarea s-a produs „în familie", dobânditorul imobilelor fiind B.F. (mama inculpatelor B.M.A. și B.D.C.).
Înainte de citirea actului de sesizare, în fața instanței de fond, partea vătămată L.I., în nume propriu și în calitate de reprezentant al SC N. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 40.000 lei cu titlu de daune morale pentru sine și suma de 95.400 lei pentru societatea comercială, reprezentând despăgubiri constând în chiria obținută pentru două din camerele pensiunii, respectiv 60 lei/zi/cameră pentru 795 zile începând cu data de 30 iulie 2009 până la data formulării pretențiilor. Ulterior, la termenul de judecată din 18 ianuarie 2012, partea vătămată L.I. a arătat că nu mai susține constituirea de parte civilă întrucât s-a retras din SC N. SRL, iar singurul asociat și administrator rămâne inculpata B.M.A.
Astfel, și apărătorul ales al părții vătămate SC N. SRL care a formulat constituirea de parte civilă a arătat că reziliază contractul de asistență juridică și nu mai susține interesele părții vătămate L.l. și SC N. SRL. în acest sens, la dosar s-au depus procesul verbal din care rezultă că numitul L.l. cesionează părțile sale sociale asociatei B.M.A., precum și hotărârea din 16 ianuarie 2012 a Asociațiilor SC N. SRL, din care rezultă că L.l. nu mai este asociat al acestei societăți și nu are nicio pretenție în proces. Hotărârea asociației a fost înregistrată în Registrul Comerțului la data de 14 februarie 2012.
Având în vedere această situație, în ședința publică din data de 15 februarie 2012, constatând că partea vătămată SC N. SRL nu mai poate fi reprezentată de numitul L.l., că la data renunțării la pretenții era deja retras din societate și că există conflict de interese între asociatul unic al societății comerciale care are și calitatea de administrator, respectiv inculpata B.M.A. precum și faptul că societatea comercială care a formulat plângerea penală s-a constituit parte vătămată, iar ulterior parte civilă în procesul penal, prima instanță a dispus desemnarea unui curator special, care să reprezinte interesele SC N. SRL în procesul penal, în persoana d-nei avocat C.M., întemeiat pe dispozițiile art. art. 44 alin. (1) C. proc. civ.
Curatorul SC N. SRL a menținut constituirea de parte civilă formulată de apărătorul ales al societății, solicitând obligarea inculpatelor la plata sumei de 95.400 lei reprezentând chiria neîncasată de la data încheierii'contractelor și până la zi, precum și anularea celor două contracte de vânzare cumpărare.
Fiind audiate de instanță, inculpatele nu au recunoscut comiterea faptelor, susținând că cele două procuri le permiteau să încheie acte de dispoziție cu privire la bunurile aparținând SC N. SRL iar prețul de vânzarea a fost prețul pieței și verificat de notarul public cu ocazia autentificării celor două contracte(filele 95, 99, 101 și 103 vol. 1).
Partea vătămată L.l., a fost audiată în fața instanței de fond la termenul din 19 septembrie 2012 arătând că nu se mai constituie parte civilă, înțelegând să participe în proces în calitate de parte vătămată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că partea vătămată L.l. împreună cu fosta soție B.M.A., de care a divorțat în anul 2007, au avut calitatea de asociați ai SC N. SRL Gherla, până la data de 14 februarie 2012, când L.I. s-a retras din societate, cedând părțile sociale inculpatei B.M., aceasta rămânând și singurul asociat și administrator.
La data de 09 februarie 2006, SC N. SRL a obținut în urma unei licitații un imobil casă de protocol și teren, construit și liber înscrise în C.F. Gherla de la debitorul SC S. SRL Gherla în schimbul sumei de 400.399 lei și T.V.A. 76.074 lei organizând în clădirea respectivă o pensiune.
De administrarea pensiunii s-au ocupat o perioadă cei doi asociați, aducând mai multe îmbunătățiri cu sume obținute cu titlu de credit sau împrumuturi de la persoane fizice, iar în anul 2007, inculpata B.M.A. a împuternicit-o pe sora sa, inculpata B.D.C. să se ocupe de administrarea societății, întocmindu-se în acest sens procura din 19 octombrie 2007 de către notarul public G.M.M., în care pe lângă anumite activități administrative, de angajare de personal, încheierea unor contracte de aprovizionare, închiriere, încasare de bani și contractarea unor credite bancare, s-a menționat că mandatara „va putea încheia contracte de vânzare cumpărare autentice prin care să cumpere și să vândă imobile pe teritoriul României în condițiile cele mai avantajoase pentru societate".
Ulterior divorțului pronunțat între soții L., partea vătămată locuind în Austria, a solicitat notarului public G.M.M. întocmirea unei procuri similare cu cea a fostei soții și în acest sens la data de 08 noiembrie 2008 s-a întocmit procura intitulată de asemenea „procură specială" prin care L.I. a împuternicit-o pe B.D.C. să administreze societatea cum va crede de cuviință și în cuprinsul procurii, s-a arătat că mandatara „va putea încheia contracte de vânzare cumpărare autentice prin care să cumpere și să vândă ulterior, dacă consideră necesar imobile pe teritoriul României, în condițiile cele mai avantajoase pentru societate".
Cu aceste procuri, B.D.C. s-a prezentat la biroul notarului public G.M.M. din Mun. Gherla, încheind contractele de vânzare cumpărare în forma autentică din 09 aprilie 2009 și din 31 iulie 2009, constând în teren pentru construcții în suprafață de 1.100 mp înscris în C.F. Gherla, cu prețul de 4.200 lei și T.V.A. 798 lei, respectiv imobilul casă nouă S+P+1E cu suprafață construită de 230 mp și suprafață desfășurată de 480,08 mp precum și terenul în suprafață de 1.100 mp înscris în C.F. Gherla cu prețul de 21.000 lei și T.V.A. 3.990 lei, respectiv aceleași imobile care au fost achiziționate de SC N. SRL la data de 09 februarie 2006 în urma unei licitații.
Pentru a stabili taxele notariale, inculpata G.M.M. a consultat metodologia aplicată de notarii publici, în funcție de valoarea stabilită de experții evaluatori și anume 98.000 lei pentru contractul din 9 aprilie 2009 și 162.000 lei pentru contractul din 31 iulie 2009, fără a interveni în prețul stabilit de părți și fără a solicita actul de adjudecare al imobilelor ce au constituit obiectul celor două contracte de vânzare cumpărare.
Din probele administrate în cauză a rezultat că anterior vânzării imobilelor respective, inculpata B.D.C. nu a apelat la vreo agenție imobiliară și nu a dat un anunț de vânzare, ci prin înțelegere cu inculpata B.M.A. și mama sa, B.F., a hotărât ca pensiunea să fie vândută mamei lor, pentru ca ulterior, aceasta să o închirieze societății comerciale.
De asemenea, din susținerile părții vătămate a reieșit că aceasta nu a avut cunoștință de faptul că cele din urmă s-au înțeles să vândă pensiunea inculpatei B.F. și că, deși a avut o discuție cu fosta soție, inculpata B.M.A., pentru a-l despăgubi cu jumătate din valoarea imobilelor aflate în societate, nu au ajuns la nicio înțelegere, întrucât aceasta din urmă nu a fost de acord.
În ceea ce privește cele două procuri „speciale", respectiv cea încheiată la data de 19 octombrie 2007 și la 08 noiembrie 2008, autentificate de inculpata G.M.M., în calitate de notar public, instanța constată că, în modalitatea în care au fost redactate, nu dădeau dreptul mandatarului să vândă imobilele care au constituit obiectul celor două contracte de vânzare cumpărare din 09 aprilie 2009 și din 31 iulie 2009.
Potrivit art. 1536 alin. (2) C. civ. pentru actele de dispoziție se cere un mandat special, iar potrivit art. 1536 alin. (1) C. civ. mandatul conceput în termeni generali nu este valabil decât pentru actele de administrare.
Totodată, conform art. 1535 C. civ., mandatul este special pentru o afacere sau pentru o oarecare anume afacere ori este general pentru toate afacerile mandantului. Prin urmare, mandatul este special când se dă pentru o singură operațiune juridică sau pentru anumite operații determinate și general, atunci când mandatarul primește împuternicirea de a se ocupa de toate treburile mandantului.
Față de aceste considerente, a apreciat că dispoziția din cele două procuri din care rezultă că mandatara „va putea încheia contracte de vânzare cumpărare autentice prin care să cumpere și să vândă (ulterior) dacă consideră necesar imobile pe teritoriul României, în condițiile cele mai avantajoase pentru societate", nu poate constitui un mandat special de reprezentare pentru vânzarea imobilelor ce au constituit obiectul celor două contracte de vânzare cumpărare din 09 aprilie 2009 și din 31 iulie 2009, întrucât nu se referă la acestea, cum de altfel, nu se referă la vreo operație juridică determinată, nu există nicio mențiune expresă ce anume se poate vinde și cumpăra și în consecință procura are doar caracterul unei procuri generale de administrare și nu este un document care să permită încheierea unor acte de dispoziție.
În același timp, vânzarea unui bun al societății la un preț de 16 ori mai mic decât cel de achiziție, în condițiile în care s-au adus și unele îmbunătățiri imobilelor construcții, mai mic și decât valoarea de impozitare a acestora, care a fost stabilită la nivelul anului 2012 la suma de 862.834,64 lei în ceea ce privește clădirile, precum și de valoarea stabilită de experții folosiți de notarii publici în calculul taxelor notariale, nu poate fi considerată o operațiune avantajoasă pentru societate. De asemenea, prin expertiza tehnică întocmită în cauză s-a stabilit că prețul pieței în anul 2009 pentru imobilele ce au format obiectul contractelor de vânzare cumpărare s-a situat la nivelul sumei de 145.584 euro în ceea ce privește construcțiile și 22.000 euro pentru teren.
În consecință, fapta inculpatei G.M.M. care în calitate de notar public a autentificat contractele din 09 aprilie 2009 și din 31 iulie 2009, luând în considerare două procuri care nu au avut caracterul unor procuri speciale necesare pentru încheierea unor acte de dispoziție, pe care la rândul său le-a autentificat la 19 octombrie 2007 și 08 noiembrie 2008, încălcându-și astfel atribuțiile de serviciu și cauzând vătămarea intereselor legale ale părții vătămate L.l. și SC N. SRL Gherla, ca urmare a transferării imobilelor aparținând acestei societăți în patrimoniul inculpatei B.F., imobile a căror valoare reală este peste suma de 2 miliarde lei vechi, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și continuată prev. de art. 246 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen.
A reținut că inculpata a încălcat dispozițiile legale care reglementează activitatea notarilor publici nesocotind dispozițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, care instituie în sarcina notarului public obligația de a desluși raporturile reale între părți cu privire la actul pe care vor să-l încheie și de a verifica dacă scopul pe care-l urmăresc este în conformitate cu legea prin aceea că a întocmit și autentificat cele două contracte de vânzare cumpărare în baza unor procuri ce nu conțineau un mandat special de reprezentare în baza căruia mandatarul să poată încheia acte de dispoziție.
Totodată, a mai reținut că notarul public este obligat în baza art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 36/1995 să verifice ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii și bunelor moravuri, iar în temeiul art. 51 alin. (1) să refuze îndeplinirea actului solicitat în aceste condiții, iar inculpata nu a atras atenția părților asupra prețului stabilit în vederea transferării dreptului de proprietate a imobilelor din patrimoniul societății comerciale în patrimoniul unei persoane fizice, care făcea parte chiar din familia mandatarului și a unuia dintre asociații persoanei juridice, mai ales că în acele procuri se menționa ca o anumită vânzare sau cumpărare de imobile să se facă în condițiile cele mai avantajoase pentru societate.
În raport de aceste considerente au fost înlăturate apărările inculpatei, în sensul că procura în baza căreia a fost împuternicită B.M. să gestioneze bunurile SC N. SRL a fost specială iar mandatul a avut ambele forme în cuprinsul aceluiași înscris și anume în partea introductivă a fost general, de administrare a societății, dar în continuare a devenit special, pentru că s-a referit la înstrăinarea și achiziția de imobile, iar potrivit art. 1535 C. civ. mandatul este special pentru o afacere sau pentru oarecare anume afaceri.
A mai reținut instanța că, în condițiile unui mandat echivoc a căror limite nu sunt cunoscute, în care nu se menționează care este în concret operația juridică pentru care se dă împuternicirea, obiectul acesteia și condițiile concrete în care mandatarul trebuie să încheie anumite contracte, nu se poate considera că este vorba de un mandat special.
Referitor la susținerea inculpatei că potrivit art. 701 din Legea nr. 31/1990 nu este necesară procura specială și în forma autentică pentru actele de dispoziție ale administratorului societății comerciale asupra bunurilor societății, instanța a reținut că, texul se referă la situația în care cel care se prezintă în fața notarului public are calitatea de reprezentant legal cu puteri depline pentru societate și, de regulă, această persoană este unul din administratorii societății, iar procura specială nu este necesară în astfel de împrejurări. în cauza de față, cel care s-a prezentat în fața notarului public în vederea încheierii unor acte de dispoziție nu a fost administratorul societății, ci o persoană mandatata de aceasta. Procura specială la care se referă art. 701 din Legea nr. 31/1990 este cea pe care administratorul societății ar trebui să o primească sau nu din partea celor care au atribuții în acest sens, cum este adunarea generală a societății. în consecință, a constatat că nici această apărare din partea inculpatei nu este în măsură să o absolve de răspunderea penală.
În ceea ce privește latura subiectivă, rezultă din starea de fapt că inculpata a acționat în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu intenție, întrucât a întocmit cele două contracte de vânzare cumpărare având la bază două procuri autentificate la cabinetul său notarial, cunoscând natura și limitele mandatului conferit inculpatei B.D.C. și anume că aceasta nu avea dreptul să înstrăineze imobilele respective.
Ca atare, prin exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu inculpata a determinat crearea unei pagube în patrimoniul societății comerciale SC N. SRL, prin scoaterea bunurilor care asigurau chiar realizarea obiectului de activitate al acesteia și aducerea unei sume cu mult mai mică decât valoarea de piață și în aceste sens o vătămare a intereselor legale ale părții vătămate.
De asemenea, fapta inculpatei B.D.C., constând în aceea că, în calitate de administrator al SC. N. SRL., în baza aceleiași rezoluții infracționale a semnat contractele de vânzare cumpărare din 9 aprilie 2009 și din 31 iulie 2009 prin care a transferat proprietatea imobilelor aparținând societății comerciale în patrimoniul inculpatei B.F., la un preț cu mult mai mic decât prețul de achiziție, dar și de prețul pieței (stabilit prin raport de expertiză), cu scopul obținerii unui folos material, a prejudicierii firmei și a asociatului L.I., constituie în drept infracțiunea de gestiune frauduloasă în formă continuată prev.de art. 214 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
A reținut că inculpata B.D.C. nu avea dreptul să vândă imobilele societății comerciale, în condițiile în care cei doi asociați ai acesteia nu au dat un mandat special în procurile pe baza cărora s-au încheiat cele două contracte de vânzare cumpărare, fiind menționat doar faptul că are dreptul să cumpere și să vândă imobile pe teritoriul României în condiții avantajoase pentru societate.
De asemenea, faptele inculpatelor, B.M.A. și B.F. de a da ajutor inculpatei B.D.C. în activitatea infracțională descrisă mai sus, prin aceea că împreună au convenit în sensul vânzării imobilelor aparținând SC N. SRL, fraudând astfel interesele societății comerciale și a părții vătămate L.I., prin transferarea proprietății acestora în favoarea inculpatei B.F., ce a semnat contractele de vânzare cumpărare, la un preț mult mai mic decât cel real, în scopul obținerii unui folos material, constituie în drept câte o complicitate la infracțiunea de gestiune frauduloasă în formă continuată prev. de art. 26 rap. la art. art. 214 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
Referitor la apărările inculpatelor B.M.A., B.F. și B.D.C. a reținut că nu sunt susținute de probatoriul administrat în sensul că, deși au arătat că au luat hotărârea de a vinde imobilele societății comerciale, întrucât pensiunea nu aducea profit, iar taxele și impozitele erau prea mari, nu au dat un anunț de vânzare și fără a obține informații despre prețul pe care l-ar putea primi, au stabilit un preț cu mult sub cel practicat în perioada respectivă și chiar cu mult mai mic decât prețul de achiziție.
De asemenea, raportul de evaluare a unui expert despre care au susținut că l-au avut în vedere la vânzarea imobilului și care a stabilit o valoare de 25.487 lei pentru imobilul în discuție, nu a fost prezentat notarului și nici nu a fost depus la dosar decât la termenul de judecată din 13 iunie 2012, fiind în fapt o expertiză extrajudiciară, care nu conține decât aprecieri subiective fără a se atașa documentele care au stat la baza calculului respectiv, mai mult, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice prin care s-a stabilit o valoare de piață a imobilelor la nivelul sumelor menționate mai sus, cu mult mai mari decât prețul din contract, prin urmare, nu a primit nici această apărare.
Nici faptul că partea vătămată L.I. nu s-a constituit parte civilă, s-a retras din societate și a susținut că nu are nicio pretenție în timpul procesului, că nu a fost prejudiciat prin cele două contracte de vânzare-cumpărare, nu sunt de natură să înlăture răspunderea penală, întrucât a apreciat că în momentul semnării actelor respective, urmarea socialmente periculoasă s-a produs, iar partea vătămată, în calitate de administrator al societății comerciale a fost prejudiciată, chiar dacă ulterior a considerat că nu dorește să formuleze pretenții în procesul penal. Prin înstrăinarea imobilelor societatea a fost lipsită de chiar obiectul său de activitate (destinația fiind aceea de pensiune), ceea ce determina neîncasarea vreunui profit, în detrimentul părții vătămate L.I., asociat cu părți sociale egale.
Pe de altă parte, patrimoniul persoanei juridice este distinct de cel al asociaților, infracțiunea comisă aducând prejudicii în dauna acesteia prin aducerea în locul bunurilor a unei sume cu mult mai mici decât valoarea lor, indiferent care este poziția asociatului unic, inculpata B.M.A..
La individualizarea judiciară a pedepselor a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, împrejurările în care acestea au fost comise, urmările produse, conduita inculpatelor anterioară săvârșirii infracțiunii, precum și atitudinea lor procesuală, reținând în favoarea acestora și circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere în cazul inculpatei G. că nu a avut alte abateri disciplinare sau penale și aplicat pedepse în cuantum de 1 an și 10 luni închisoare pentru inculpata G.M.M. respectiv, 1 an închisoare pentru inculpatele B.M.A., B.F. și B.D.C., orientate sub limita minimă prevăzută de lege.
Au fost interzise inculpatelor drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. ( în cazul inculpatei G.M.M.), având în vedere gravitatea faptelor, calitatea pe care a avut-o inculpata la momentul săvârșirii acesteia (notar public) și împrejurarea că este o infracțiune comisă în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi realizat și fără privarea de libertate a inculpatelor, instanța de fond a stabilit ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani și 10 luni, respectiv de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.
De asemenea, a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. și a atras atenția inculpatelor asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în baza art. 348 C. proc. civ. rap. la art. 346 C. proc. pen. a dispus anularea contractelor de vânzare cumpărare autentificate din 09 aprilie 2009 și din 31 iulie 2009 la Biroul notarului public G.M.M. și repunerea părților în situația anterioară, precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară.
Având în vedere că din balanța de verificare depusă la dosar pentru perioada anilor 2009-2012 nu rezultă sumele ce ar fi putut să fie încasate cu titlu de chirie de către SC N. SRL și că nu există dovezi pentru pretențiile în sumă de 95.400 lei formulate de societate, prin reprezentant, a respins aceste pretenții formulate de partea civilă SC N. SRL prin avocat, iar ulterior susținute prin curator, avocat C.M.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs (recalificat apel urmare dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale), în termen legal, inculpatele B.M.A., B.D.C., B.F. și G.M.M. criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.
Inculpatele B.M.A., B.D.C. și B.F. au solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecarea la instanța de fond motivat de faptul că s-a încălcat dreptul la apărare al părții vătămate, SC N. SRL, constituită parte civilă întrucât nu s-au respectat dispozițiile art. 4792 C. proc. pen. privind numirea unui curator din rândul practicienilor de insolvență.
În subsidiar, au solicitat achitarea sub aspectul comiterii infracțiunilor de gestiune frauduloasă în forma autoratului și a complicității, întemeiat pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) noul C. proc. pen.), având în vedere că din probele administrate rezultă că procura dată de L.I. inculpatei B.D.C., autentificată la notar reprezintă un mandat special și nu o împuternicire generală de administrare și gestionare a activităților SC Nemirom, prin urmare, actele de dispoziție făcute de aceasta cu privire la imobilele aflate în patrimoniul societății sunt legale. Totodată, și activitățile desfășurate de inculpatele B.M.A. și B.F. sunt legale.
În al doilea subsidiar, cele trei inculpate au solicitat aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ motivat de împrejurarea că faptele reținute în sarcina lor nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Criticile inculpatei G.M.M. privind nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunță de instanța de fond, au vizat următoarele aspecte:
- Nemotivarea hotărârii instanței de fond care a preluat pasaje din actul de sesizare fără a efectua o analizai și interpretare coroborată a probelor care să susțină soluția de condamnare dispusă în cauză, fapt ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond;
- Greșita condamnarea a inculpatei sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen., întrucât din probele administrate rezultă că cele două mandate care au stat la baza încheierii contractelor de vânzare cumpărare sunt mandate speciale iar prin necenzurarea prețului stabilit pentru cele două tranzacții inculpata în calitate de notar public nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, părțile fiind libere în stabilirea acestuia, prin urmare, se impune achitarea inculpatei.
În temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen.;
- Tot sub aspectul greșitei sale condamnări a învederat și lipsa laturii subiective a infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, întrucât din probele administrate nu rezultă intenția de a nu îndeplinii atribuțiile de serviciu, dimpotrivă, în calitate de notar public nu a făcut decât să respecte dorința părților cu prilejul încheierii unor tranzacții, astfel că, se impune achitarea inculpatei în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen.;
- Existența unei cauze care înlătură răspunderea penală, respectiv, lipsa plângerii prealabile potrivit dispozițiilor art. 258 C. proc. pen., în contextul în care partea vătămată L.I. a introdus plângere cu nerespectarea termenului de 2 luni, fapt ce impune a se dispune încetarea procesului penal, întemeiat pe dispozițiile art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. e) C. proc. pen.
- Greșita aplicare a legii de către instanța de fond întrucât fapta reținută în sarcina inculpatei și pentru care s-a dispus condamnarea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni având în vedere modalitatea în care inculpata a săvârșit fapta, conduita inculpatei înainte și după comiterea faptei care nu i-a ascuns lui L.I. că a încheiat cele două contracte în opinia sa considerând că a respectat normele legale, fiind incidente dispozițiile art. 181 C. proc. pen.
- În subsidiar, a solicitat ca în situația în care se va trece peste aceste critici și se va reține vinovăția inculpatei în comiterea faptei să se renunțe la aplicarea pedepsei sau să se amâne aplicarea acesteia în condițiile art. 80-90 C. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 ianuarie 2013, sub nr. 1015/33/2011, fiind fixat prim termen de judecată, în recurs, la data de 29 mai 2013.
La primul termen de judecată din data de 29 mai 2013 inculpații au solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător ales iar la termenul de judecată din data de 11 septembrie 2013, Înalta Curte a amânat judecata cauzei la data de 23 octombrie 2013 pentru a da posibilitatea inculpaților să-și exprime opinia dacă doresc să dea declarații în fața instanței de recurs sau înțeleg să se prevaleze de dreptul la tăcere, prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen., conform art. 38514 alin. (1) C. proc. pen. și a menținut curatorul desemnat de instanța de fond pentru partea civilă SC N. SRL dispunând citarea acestuia.
La termenul de judecată din data de 23 octombrie 2013 față de solicitarea curatorului numit de instanță din cadrul Baroului Cluj de a fi înlocuit urmare neplății onorariului și imposibilității de deplasare din Cluj în București, s-a acordat un nou la data de 4 decembrie 2013, când a fost desemnat un curator pentru partea civilă în persoana d-nei avocat T.G. din cadrul Baroului București și s-a dispus amânarea cauzei la termenul din data de 5 februarie 2014.
Numirea curatorului special pentru a reprezenta interesele SC N. SRL în procesul penal, s-a făcut în considerarea dispozițiilor art. 44 alin. (1) C. proc. civ. anterior(art. 58 C. proc. civ.), determinat de faptul că prin retragerea din societate, la data de 16 ianuarie 2012, a părții vătămate L.I. și dobândirea de către inculpata B.D.C. a calității de asociat unic și administrator al societății, acesta nu mai putea reprezenta interesele legale ale societății care a formulat plângerea penală și a suferit un prejudiciu pentru care s-a constituit parte civilă în cauză, fiind în situația unui conflict de interese.
În ședința publică din data de 5 februarie 2014, potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte față de poziția inculpaților B.M.A. și G.M. care au consimțit să dea declarații în fața instanței de apel a procedat la audierea acestora, declarațiile fiind atașate la dosarul cauzei (filele 309-310 vol. 1 dosar apel).
La același termen, Înalta Curte, în temeiul art. 420 alin. (4) C. proc. pen., a acordat cuvântul părților cu privire la cererile de probatorii și față de noile modificări legislative privind infracțiunea de gestiune frauduloasă care au stabilit că acțiune penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, a încuviințat depunerea actelor în circumstanțiere, a învederat apărătorului inculpatei G.M.M. că aspectele privind aplicarea legii penale mai favorabile și nelegalitatea raportului de expertiză efectuat în cauză sunt aspecte ce vizează fondul cauzei ce pot fi susținute în concluziile formulate și a prorogat discutarea cererilor de probatorii până la precizarea de către părțile vătămate /civile a poziției procesuale în calitate de titulari ai exercitării acțiunii penale, fiind acordat termen la data de 19 martie 2014.
Având în vedere că intimatul parte vătămată L.I. și curatorul intimatei părți civile SC N. SRL au depus cereri prin care au arătat că înțeleg să-și retragă plângerea penală formulată în cauză împotriva inculpatelor B.M.A., B.D.C. și B.F. (filele 1 - 11 și 44 - 45 dosar apel) și față de poziția inculpatelor care nu au mai înțeles să formuleze alte cereri solicitând a se lua act de poziția părții vătămate și a părții civile și a se dispune încetarea procesului penal față de acestea sub aspectul comiterii infracțiunii de gestiune frauduloasă în forma autoratului și a complicității, Înalta Curte la termenul din data de 19 martie 2014 a trecut la dezbateri pe fondul cauzei.
Nici inculpata M.G.M. nu a înțeles să mai formuleze alte cereri în apărare, înțelegând să susțină aspectele învederate la termenul din data de 5 februarie 2014 în cadrul motivelor de apel.
Examinând apelurile declarate de inculpatele B.M.A., B.D.C., B.F. și G.M.M., prin prisma dispozițiilor art. 417 și art. 420 C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt fondate apelurile declarate de inculpatele B.M.A., B.D.C., B.F. și nefondat apelul declarat de inculpata G.M.M., pentru următoarele considerente:
Prealabil analizării criticilor formulate de către inculpate se impune a se stabili dispozițiile aplicabile în cauză, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 255/2013, având în vedere că, inițial, hotărârea instanței de fond a fost supusă căii de atac a recursului.
În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluționează de către aceiași instanță, conform dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel.
Astfel cum se poate observa, sentința penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, la data de 27 decembrie 2012, fiind o hotărâre care nu era supusă căii de atac a apelului, împotriva căreia s-a formulat recurs de către inculpate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 135/2013 (1 februarie 2014), respectiv, la datele de 28 decembrie 2012 și 7 ianuarie 2013, cauza fiind în curs de judecată în recurs la data de 1 februarie 2014, prin urmare, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea de punere în aplicare a C. proc. pen., soluționarea cauzei se face după regulile de la apel, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 420 și urm. C. proc. pen.
1. Față de aceste considerente și stabilind limitele în cadrul cărora pot fi analizate criticile apelantelor inculpate B.M.A., B.D.C. și B.F., Înalta Curte constată că sunt fondate din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile.
Deși, inițial, cele trei inculpate au invocat în scris critici privind nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond prin care s-a dispus condamnarea lor sub aspectul comiterii infracțiunilor de gestiune frauduloasă în forma continuată, în calitate de autor pentru inculpata B.D.C. și în calitate de complici pentru inculpatele B.M.A. și B.F., la termenul din data de 19 martie 2014, având în vedere poziția procesuală a părții vătămate și a părții civile SC N. SRL, prin curator special, de retragere a plângerii penale formulate împotriva acestora, au solicitat instanței de apel ca în raport cu legea penală mai favorabilă să se dispună încetarea procesului penal, în temeiul art. 396 alin. 6 rap. la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.
Față de această împrejurare, Înalta Curte constată că o analiză a criticilor apelantelor inculpate B.M.A., B.D.C. și B.F. privind greșita lor condamnare pentru argumentele arătate pe larg în motivele scrise nu se mai justifică, având în vedere și efectele retragerii plângerii penale de către titularii acțiunii penale în considerarea noii incriminării dată faptei de gestiune frauduloasă.
Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reține că, în cauză, primul termen de recurs a fost stabilit la data de 29 mai 2013 iar de la data pronunțării deciziei în fond, 27 decembrie 2012 și până la soluționarea apelului, 19 martie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., care impune o analiză a incidenței dispozițiilor privind aplicare legii penale mai favorabile.
Potrivit dispozițiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidență se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârșirii faptei și la data judecării recursului și instituțiile incidente în raport cu incriminarea sau sancțiunea (care agravează, atenuează sau înlătură răspunderea penală și limitele de pedeapsă).
Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezența unei dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege cât și sub aspectul situației premisă pentru analiza, în concret, a consecințelor privind regimul sancționator.
Astfel, în ceea ce privește modificările legislative intervenite cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 214 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la acuzațiile aduse inculpatelor B.M.A., B.D.C. și B.F., respectiv, că inculpata B.D.C., în calitate de administrator al SC N. SRL, cu ajutorul inculpatelor B.M.A. și B.F., în baza aceleiași rezoluții infracționale a semnat contractele de vânzare-cumpărare din 9 aprilie 2009 și din 31 aprilie 2009 prin care a transferat proprietatea imobilelor aparținând societății în patrimoniul inculpatei B.F., la un preț mult mai mic decât prețul de achiziție și al pieței, cu scopul obținerii unui folos material și prejudicierii părții vătămate L.I., se reține că în noul C. pen. infracțiunea de gestiune frauduloasă este reglementată de dispozițiile art. 242 și constă în pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acestor bunuri (alin. (1) al art. 242) iar în varianta agravată de la alin. (3) când fapta de gestiune frauduloasă a fost comisă în scopul de a dobândi un folos patrimonial.
Din analiza comparativă a textelor de lege se constată că sub aspectul elementului material al laturii obiective și al formei de vinovăție cerute de lege nu sunt diferențe între textul art. 214 alin. (1) și (2) C. pen. anterior și cel al art. 242 alin. (1) și (3) C. pen. Singurele modificări apar în ceea ce privește eliminarea din varianta tip a infracțiunii a expresiei „rea credință " ce releva faptul că forma de vinovăție este intenția, precizare care nu se mai justifică în noua reglementare având în vedere că fapta constând într-o acțiune sau inacțiune constituie infracțiune când este săvârșită cu intenție (în cazul culpei legea trebuie să prevadă expres această formă de vinovăție ) și în cazul variantei agravate a alin. (3) al art. 242, care deși are corespondent în dispozițiile art. 214 alin. (2) C. pen. anterior și art. 144 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, a înlocuit noțiunea de folos material din vechea reglementare cu noțiunea de folos patrimonial iar teza finală a alin. (2) din vechea reglementare „dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă " a fost înlăturată din conținutul noii incriminări.
În ceea ce privește instituțiile incidente în raport cu incriminarea care atenuează sau înlătură răspunderea penală, se reține însă că în noua reglementare, în cazul infracțiunii de gestiune frauduloasă, indiferent dacă a fost comisă în varianta tip sau forma agravată (alin. (2) și (3), acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate, prin urmare, retragerea plângerii înlătură răspunderea penală cu privire la persoanele la care plângerea a fost retrasă (art. 158 alin. (2) C. pen.) și prin urmare, legea penală nouă va retroactiva, fiind mai favorabilă.
Stabilind ca lege penală mai favorabilă norma de incriminare din art. 242 C. pen., Înalta Curte constată că, în cauză, la termenul de judecată din data de 19 martie 2014, partea vătămată L.I. printr-o declarație notarială autentificată și-a retras plângerea penală formulată împotriva inculpatelor B.M.A., B.D.C., B.F. și G.M.M. (filele 8-11 dosar apel) iar partea civilă SC N. SRL, prin curator special numit în condițiile legii, a avut aceiași poziție procesuală, menționând că își retrage plângerea penală formulată împotriva celor patru inculpate (filele 44-45).
Referitor la posibilitatea retragerii plângerii părții civile, se constată că, numirea curatorului special a fost determinată de conflictul de interese existent între reprezentantul legal al societății SC N. SRL și interesele societății pe care o reprezenta și care s-a constituit parte civilă în procesul penal, prin urmare, în baza mandatului de curator special, are drepturile și obligațiile unui reprezentant legal al societății (potrivit alin. (3) al art. 58 C. proc. civ.) și, pe cale de consecință, poate retrage plângerea penală formulată inițial de persoana juridică ale cărei interese le reprezintă.
Având în vedere că retragerea plângerii, intervenită până la judecarea definitivă a cauzei, înlătură răspunderea penală în cazul infracțiunii de gestiune și reținând că retragerea plângerii de către partea vătămată L.I. și SC N. SRL, prin curator special, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 158 alin. (1) și (2) C. pen., Înalta Curte urmează să admită apelul inculpatelor, să desființeze, în parte, sentința apelată și să dispună încetarea procesului penal numai față de inculpatele B.M.A., B.D.C. și B.F., sub aspectul comiterii în formă continuată a infracțiunilor prev. de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (pentru inculpata B.D.C.) și art. 48 C. pen. rap. la art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (pentru inculpatele B.M.A. și B.F. în calitate de complici). Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. 2. Referitor la criticile formulate de apelanta inculpată G.M.M., Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate pentru argumentele ce vor fi expuse.
Examinând decizia apelată, prin prisma criticilor invocate de inculpată referitoare la nemotivarea sentinței, Înalta Curte constată că hotărârea este supusă desființării atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege.
Conform dispozițiilor art. 403 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen. hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă în expunere, între altele, motivarea soluției cu privire la latura penală și civilă a cauzei, prin analiza probelor și a oricăror elemente de fapt care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei, analiza probelor care au fost înlăturate, temeiurile de fapt și de drept care au dus la adoptarea soluției. Prin urmare, în cuprinsul hotărârii trebuie analizată fiecare faptă reținută de instanță în sarcina inculpatului, analizarea materialului probator care susține soluția pronunțată,forma și gradul de vinovăție al persoanei cercetate și pentru care s-a dispus condamnarea, temeiurile de drept și de fapt care au condus la soluția dispusă în cauză.
În art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului Dreptul este reglementat dreptul la un proces echitabil, care cuprinde, între altele, atât dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor cât și obligația instanței de a examina aceste observații, cu alte cuvinte, sarcina instanței fiind aceea de a analiza, efectiv mijloacele, argumentele și probatoriile părților.
În jurisprudența C.E.D.O. s-a susținut, în mod constant, că deși potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție instanțele au obligația de a-și motiva hotărârile, aceasta nu însemnă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument, amploarea acestei obligații variind în funcție de natura hotărârii. Cu toate acestea, noțiunea de proces echitabil impune obligația fiecărei instanțe naționale de a-și motiva pe scurt hotărârea, indiferent dacă a făcut-o prin alipirea motivelor oferite de o instanță inferioară sau altfel, să examineze cu adevărat problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției și să nu se mulțumească să confirme concluziile unei instanțe inferioare (cauza Helle împotriva Finlandei paragraful 60, cauza Boldea c. României, cauza Albina c. României).
Din analiza cauzei rezultă că instanța de fond a motivat hotărârea raportat la probatoriul administrat în cauză, au fost arătate temeiurile pe care s-a întemeiat soluționarea laturii penale și civile, probele care au fost înlăturate și cele care au fost menținute,a realizat o analiză a elementelor de fapt care să susțină soluția adoptată în cauză față de toate inculpatele, inclusiv față de inculpata G.M.M., fiind luate în considerare înscrisurile prezentate de către inculpate. Faptul că instanța de fond a reținut aceleași împrejurări faptice și în succesiunea cronologică care se regăsește și în cuprinsul actului de sesizare, analizând și interpretând coroborat probele administrate, nu poate fi apreciată ca o nemotivare a hotărârii pronunțate, în cauză fiind făcute referiri concrete la ceea ce a rezultat din evaluarea probelor și care susțin soluția de condamnare (pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen.), chiar dacă interpretarea instanței privind caracterul celor două procuri a fost în sensul celor reținute de acuzare.
Și în ceea ce privește valoarea imobilelor tranzacționate, în baza celor două procuri, cu privire la care inculpata a întocmit și autentificat cele două contracte de vânzare cumpărare, în calitate de notar public, instanța de fond a făcut aprecieri întemeiat pe concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză.
Totodată, Înalta Curte constată că în expunerea considerentelor sentinței, instanța de fond în raport de apărările formulate de inculpata G.M.M., nu s-a rezumat doar la aprecieri cu caracter general, dimpotrivă a făcut un examen coroborat al probelor administrate, cu referiri concrete la ceea ce a rezultat din evaluarea lor și a înlăturat motivat susținerile acesteia în apărare (filele 9-10 din considerentele sentinței).
Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că sentința atacată este legală și temeinică, bazată pe o corectă analiză a stării de fapt, cu referirii concrete la criticile inculpatei privitoare la încadrarea juridică a faptei, probatoriul care stabilește fără echivoc vinovăția acesteia în comiterea faptei pentru care s-a dispus condamnarea și la modul cum pedeapsa a fost individualizată, astfel nu se poate reține că hotărârea nu este motivată și nu poate fi verificată în calea de atac a apelului.
În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei, examinând actele și lucrările dosarului se constată că, prima instanță, în baza probatoriului administrat, a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatei G.M.M. în comiterea faptei descrise în actul de sesizare - abuz în serviciu în formă calificată -și i-a dat o încadrare juridică corespunzătoare, având în vedere calitatea subiectului activ, de notar public și atribuțiile pe care nu le-a îndeplinit în mod corespunzător, prin autentificarea celor două contracte de vânzarea cumpărare, deși inculpata B.D.C. nu avea mandat special în acest sens, cauzând o vătămare intereselor legale ale părții vătămate L.l. și SC N. SRL, urmare transferării imobilelor aparținând societății în patrimoniul inculpatei B.F., imobile a căror valoare de circulație reală este de peste 2 miliarde vechi lei.
Fiind o formă calificată a abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor, ce cuprinde elemente circumstanțiale - producerea unor consecințe deosebit de grave - infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată se consumă în momentul în care s-a săvârșit acțiunea incriminată (îndeplinirea în mod defectuos a unui act) și s-a produs urmarea imediată (consecințele deosebit de grave).
Raportat la acest considerente de ordin teoretic, se constată că inculpata G.M.M., în calitate de notar public, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, a autentificat contractele de vânzare cumpărare din 9 aprilie 2009 și din 31 iulie 2009 prin care au fost înstrăinate cele două imobile în valoare de 2 miliarde lei vechi, care au intrat astfel în patrimoniul inculpatei B.F., apreciind că cele două procuri prezentate de inculpata B.D.C., pe care tot inculpata le-a autentificat anterior, la 19 octombrie 2007 și la 8 noiembrie 2008, sunt procuri speciale, cauzând astfel o vătămare părții vătămate L.l. și părții civile SC N. SRL.
Susținerile inculpatei că instanța de fond în mod eronat a avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică și nu obiectiunile formulate de aceasta, susținute de documente aflate la dosarul cauzei, nu poate fi primită de către instanța de apel.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul tehnic judiciar T.M., depus la instanță la data de 25 octombrie 2012 și a răspunsului la obiecțiunilor formulate de părți 12 decembrie 2012, rezultă că, la nivelul anului 2009, valoarea de circulație a terenului pentru construcții în suprafață de 1.100 mp înscris în C.F. Gherla, și a imobilului casă nouă S+P+1E cu suprafață construită de 230 mp și suprafață desfășurată de 480,08 mp precum și teren în suprafață de 1.100 înscrise în C.F. Gherla. La stabilirea aceste valori au fost avute în vedere situația fizică a imobilelor în anul 2009, fără îmbunătățirile aduse de inculpata B.F. după cumpărare, prin folosirea metodei comparațiilor de piață și potrivit catalogului de evaluare a construcțiilor publicat de I.R.O.V.A.L., fiind aplicate corecțiile necesare, cu respectarea Standardelor Internaționale de Evaluare și nu prin utilizarea unor oferte din publicațiile locale.
Prin urmare, apreciind ca fiind corecte concluziile expertului judiciar T.M. și nu ale expertului care a întocmit raportul de expertiză extrajudiciară depus de păți la instanță pentru a dovedi modul în care au stabilit prețul de vânzare al imobilelor, instanța de fond a reținut, în mod întemeiat, că valoarea imobilelor ce au făcut obiectul celor două contracte de vânzare cumpărare, autentificate de inculpata G.M.M., a fost stabilită sub valoarea de achiziție (de aprox. 16 ori mai mic, valoarea de achiziție fiind de aprox. 136.135 euro), valoarea de impozitare de la nivelul anului 2012 (862.834,64 lei) și valoarea de piață (de 145.584 euro pentru construcții și 22.000 euro pentru teren), în condițiile în care au fost aduse și îmbunătățiri acestor construcții.
Fiind stabilit astfel, că valoarea reală a celor două imobile ce au făcut obiectul vânzărilor în baza contractelor din 9 aprilie 2009 și din 31 iulie 2009, autentificate de notarul public G.M.M. prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, este peste 2 miliarde lei vechi și, prin raportare la dispozițiile art. 146 C. pen. care prevăd că prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei, în mod corect, s-a apreciat că fapta reținută în sarcina inculpatei a avut consecințe deosebit de grave, fapt ce impune reținerea formei calificate a infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen.
Totodată, probatoriul administrat confirmă pe deplin existența și săvârșirea de către apelanta inculpată a infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, faptă prev. de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că, sub aspectul elementului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată inculpata G.M.M. și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia autentificării contractelor de vânzarea cumpărare nr. 963/9 aprilie 2009 având ca obiect vânzarea terenului pentru construcții în suprafață de 1100 m.p. înscris în C.F. Gherla pentru suma de 4.200 lei și T.V.A. de 798 lei și din 31 iulie 2009, având ca obiect vânzarea imobilului casă nouă S+P+IE cu suprafață construită de 230 mp și suprafață desfășurată de 480,08 mp precum și teren în suprafață de 1.100 mp înscrise în C.F. Gherla, pentru suma de 21.000 lei și T.V.A. 3.990 lei, încheiate între B.D.C. și B.F. în condițiile în care inculpata B.D.C. nu avea un mandat special pentru a înstrăina bunurile din patrimoniul SC N. SRL iar valoarea de circulația a acestor bunuri era sub prețul de achiziție, al valorii de impozitare și prețul pieței pentru imobile similare.
Susținerile inculpatei că cele două procuri din 19 octombrie 2007 și din 8 noiembrie 2008, autentificate tot de către inculpată la datele menționate, reprezintă mandate speciale acordat pentru „oarecare afaceri" în sensul dispozițiilor art. 1535 C. civ., nu pot fi primite de către Înalta Curte întrucât nu au un suport legal.
Din analiza conținutului procurilor din 2007 și din 2008 rezultă că mandatul dat de L.I., asociat și administrator al societății SC N. SRL și inculpata B.M.A. în calitate de asociat, inculpatei B.D.C., prin cele două „procuri speciale", este limitat la actele de conservare și administrare a societății în raport de dispozițiile art. 1536 C. civ. anterior, fără a putea considera că prin aceste mandate, a fost împuternicită inculpata să facă și acte de dispoziție pentru care este necesar un mandat special, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1535 teza I.
Termenul folosit de legiuitor atunci când a prevăzut necesitatea existenței unui mandat special pentru „o afacere sau oarecare anume afaceri" a vizat printre altele și actele de dispoziție ce pot fi efectuate de mandatar (cum ar fi și transferul unor drepturi de proprietate), fiind necesar a fi prevăzute în mod expres limitele mandatului în acest caz, astfel că, nu se poate aprecia că cele două „procuri speciale" limitate la acte de conservare și administrare a societății SC N. SRL îndeplinesc această condiție. Mai mult, mandatul special fiind de strictă interpretare și doar pentru obiectul contractului ce face obiectul mandatului, odată ce actul juridic prefigurat s-a încheiat, misiunea mandatarului a încetat (cu excepția situație în care mandatul se întinde și la acte de executare a contractului), situație care nu se regăsește în cauză.
Apărarea inculpatei că a apreciat că prin cele două procuri inculpata B.D.C. a avut un mandat special ce îi permitea înstrăinarea unor bunuri imobile ale societății SC N. SRL, nu poate fi primită întrucât prin natura obligațiilor de serviciu aceasta trebuia să verifice dacă există un mandat special în acest sens și să stabilească raporturile dintre părți și scopul urmărit prin încheierea actului, avea cunoștințe juridice care să îi permită aprecierea caracterului general sau special al mandatului, cu atât mai mult cu cât cele două procuri au fost încheiate și autentificate chiar de către inculpată și nu rezultă în mod expres ce anume acte de dispoziție urmează să facă mandatarul iar vânzarea s-a realizat la un preț sub valoarea de achiziție a bunurilor imobile și a valorii de impozitare, deci în condiții dezavantajoase pentru societate.
Nici susținerea că nu a acționat cu forma de vinovăție cerută de lege, nu poate fi primită având în vedere că din probatoriul administrat rezultă că aceasta cu intenție și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în mod defectuos cunoscând împrejurarea că cele două procuri nu reprezentau un mandat special, acceptând să autentifice cele două contracte de vânzarea cumpărare fără a stabili raporturile dintre părți și dacă scopul urmărit este legal, acceptând ca vânzarea să se facă la un preț mai mic decât cel real.
Faptul că partea vătămată L.I. a relatat instanței de judecată că a discutat cu fosta soție, inculpata B.M., după divorț, să lichideze afacerea și să fie despăgubit cu anumită sumă ce i se cuvenea după partaj, fapt ce presupunea înstrăinarea pensiunii, aspect confirmat și de către inculpata B.M.A. nu susține apărările inculpatei G.M.M. nici sub aspectul limitelor celor două mandate și nici al existenței intenției părții vătămate de a înstrăina cele două imobile din patrimoniul SC N. SRL. Dimpotrivă, această împrejurare relatată de partea vătămată nu face decât să confirme faptul că dacă ar fi intenționat să înstrăineze pensiunea ar fi dat un mandat special inculpatei B.D.C. în acest sens iar prețul la care s-ar fi realizat tranzacția trebuia să fie unul real pentru a permite despăgubirea părții vătămate.
Or, în aceste condiții este greu de acceptat că în calitate de notar public, inculpata G.M.M. nu cunoștea că prin întocmirea unor acte translative de proprietate a unor bunuri din patrimoniul SC N. SRL, în lipsa unui mandat special și la un preț mai mic decât prețul de achiziție, scopul urmărit de părți nu este legal și se produce un prejudiciu societății și implicit o vătămare a intereselor părții vătămate L.l., asociat și administratorul societății la acea dată (cedarea părților sociale către B.M. s-a realizat abia la data de 14 februarie 2012).
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că probele administrate în cauză dovedesc existența faptei și vinovăția inculpatei G.M.M. în comiterea ei, astfel că nu se poate dispune o soluție de achitare, întemeiat pe dispozițiile art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) și b) C. proc. pen., cum s-a solicitat în susținerea apelului.
Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată și critica apelantei inculpate privind existența unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, lipsa plângerii prealabile a părții vătămate, întrucât s-a reținut că încadrarea juridică dată faptei este cea prevăzută de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior, legea penală mai favorabilă în cazul inculpatei G.M.M.
Pentru a aprecia în acest sens, Înalta Curte constată că înlăturarea formei agravate a abuzului în serviciu prin raportare la dispozițiile art. 183 C. pen. care stabilesc alte criterii valorice de apreciere a consecințelor deosebit de grave și menținerea încadrării juridice a faptei în varianta tip prev. de art. 246 C. pen. anterior, nu este posibilă având în vedere că elementele circumstanțiale ale variantei agravate a infracțiunii de abuz conturează conținutul infracțiunii în raport de urmare produsă, astfel că, înlăturarea doar a acestei urmări cerute de lege formei calificate prin raportare la noile dispoziții penale și menținerea incriminării formei tip, pentru a beneficia de o cauză de înlăturare a răspunderii penale, lipsa plângerii penale, prev. de art. 258 alin. (2) C. pen. anterior, nu este posibilă și ar conduce al crearea unei lex tertia.
Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se poate dispune achitarea inculpatei, întemeiat pe dispozițiile art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. e) C. proc. pen., cum s-a solicitat în susținerea apelului.
Neîntemeiate sunt și criticile privind achitarea inculpatei întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Apreciind că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În alin. (2) al aceluiași articol, se prevede că, la stabilirea în concret a gradului de pericol social, se ține seama de modul și mijloacele de săvârșirea a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă fapta, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Prin urmare, în cazul săvârșirii unei fapte penale, indiferent că este o infracțiune de pericol sau de rezultat, se impune a fi făcută de către instanța învestită cu soluționarea cauzei o evaluare, după momentul săvârșirii acesteia, prin care să se constate dacă prezintă sau nu pericol social și, în consecință, dacă constituie sau nu infracțiune.
Raportat la aceste dispoziții legale enunțate, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de către apelantă, că în mod întemeiat instanța de fond a apreciat că față de modalitatea de desfășurare a evenimentelor, - inculpata G.M.M., prin îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, a autentificat cele două contracte de vânzarea cumpărare, în lipsa unor procuri speciale, prin care au fost scoase din patrimoniul SC N. SRL bunuri imobile, tranzacțiile fiind încheiate la prețuri mai mici decât prețul de achiziție al acestora, fiind cauzată o vătămare intereselor părții vătămate și părții civile SC N. SRL, natura și gravitatea infracțiunii (abuz în serviciu în formă calificată, cu un grad ridicat de pericol social), caracterul continuat al faptei, aceasta prezintă în concret gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Conduita inculpatei în cursul procesului penal și circumstanțele personale favorabile ( lipsa antecedentelor penale, situația familială, activitatea profesională îndelungată) nu pot constitui elemente care să justifice aprecierea că s-a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, în condițiile în care împrejurările comiterii faptei fac dovada că inculpata G.M.M. deși cunoștea dispozițiile legale aplicabile la încheierea contractelor și obligațiile care îi revin în calitate de notar, nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, cauzând o vătămare gravă părții vătămate L.I. și părții civile SC N. SRL.
Toate aceste elemente circumstanțiale atenuante au fost însă valorificate de către instanța de fond în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, în contextul reținerii dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen., prin orientarea cuantumului pedepsei aplicate sub minimum special prevăzut de legea penală dar și la alegerea modalității de executare, considerându-se în mod justificat că prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, se poate realiza scopul preventiv educativ al pedepsei, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 52 C. pen. anterior.
Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate și criticile privind greșita individualizare judiciară a sancțiunii aplicate și din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, pentru motivele ce vor fi expuse.
Individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante operațiuni juridice de a cărei acuratețe depinde în mod direct îndreptarea și recuperare condamnatului, întrucât presupune, prin evaluarea gravității infracțiunii comise și a periculozității infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa și modul de executare a acesteia.
Procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei, prin raportare la cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că prima instanță a aplicat inculpatei G.M.M. o pedeapsă corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatei și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar și de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, motiv pentru care, contrar solicitării apelantei inculpate, o va menține, atât în ceea ce privește cuantumul acesteia, cât și ca modalitate de executare.
Astfel, raportat la natura și gravitatea faptei, modalitatea concretă a săvârșiri ei precum și la circumstanțele personale ale inculpatei care nu are antecedente penale, este o persoană integrată în societate, are un nivel ridicat de pregătire, are doi copii în întreținere, a desfășurat o activitate profesională îndelungată astfel cum rezultă din actele și caracterizările depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că, în mod justificat, prima instanță a reținut aceste împrejurări pozitive relevate de inculpată ca și circumstanțe atenuante judiciare, prev. de art. 74 lit. a) C. pen. - conduita bună anterior comiterii faptelor -, dându-le eficiența cuvenită în procesul de individualizare judiciară a pedepsei prin orientarea sancțiunii aplicate sub minimum special prevăzut de lege.
Analizând din perspectiva legii penale mai favorabile regimul sancționator și circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei reținută în sarcina inculpatei G.M.M., se constată că deși limitele de pedeapsă stabilite de dispozițiile art. 297 prin raportare la art. 309 C. pen., sunt mai mici, de la 3 ani la 10 ani și 6 luni închisoare, decât limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prev. de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior, de la 5 ani la 15 ani închisoare, circumstanțele atenuante reținute în sarcina inculpatei, art: 74 lit. a) C. pen. anterior - conduita bună anterior comiterii faptei - nu se mai regăsesc în dispozițiile art. 75 C. pen. Astfel pedeapsa ce ar putea fi aplicată inculpatei în condițiile reținerii incidenței noii incriminări ca lege penală mai favorabilă nu s-ar putea situa sub minimum de 3 ani, respectiv, 2 ani, în contextul în care s-ar aprecia că nu pot fi reținute dispozițiile art. 309 C. pen., iar față de pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare aplicată de instanța de fond, s-ar ajunge la o îngreunare a situației juridice a inculpatei, fapt nepermis în propria cale de atac, conform dispozițiilor at. 418 C. proc. pen.
Mai mult, având în vedere caracterul continuat al faptei reținute în sarcina inculpatei, care se păstrează și în raport de dispozițiile art. 35 C. pen. fiind aceeași parte vătămată, la individualizarea judiciară a pedepsei, limita maximă poate majorată cu 3 ani atunci când se apreciază că maximum este neîndestulător (art. 36 alin. (1) C. pen.).
În legătură cu solicitarea inculpatei privind aplicarea dispozițiilor art. 80-90 C. pen., cu referire la renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării ei, Înalta Curte reține că, în raport de limitele impuse de dispozițiile art. 80 alin. (2) și art. 83 alin. (2) C. pen., nu se poate dispune renunțarea sau amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani respectiv, de 7 ani sau mai mare, situații care se regăsesc în prezenta cauză., limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 5 și 15 ani (chiar în condițiile în care legea nouă ar fi retroactivat aceste limite ar fi fost depășite și excludeau incidența dispozițiilor art. 80 și 83 C. pen.).
Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 421 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata G.M.M. împotriva sentinței penale nr. 134 din 27 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, și va admite apelurile declarate de inculpatele B.M.A., B.D.C. și B.F. împotriva aceleiași sentințe, pe care o va desființa, în parte, urmând să dispună încetarea procesului penal față de cele trei inculpate, ca efect al retragerii plângerii penale de către partea vătămată L.I. și partea civilă SC N. SRL, prin curator special, pentru considerentele expuse în cuprinsul deciziei.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelanta inculpată G.M.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile declarate de inculpații B.M.A., B.D.C. și B.F. împotriva sentinței penale nr. 134 din 27 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Desființează, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:
Face aplicarea art. 5 C. pen. și, în consecință: în baza art. 396 alin. (6) și art. 16 lit. e) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei B.D.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de gestiune frauduloasă, prev. de art. 242 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic, art. 35 alin. (1) C. pen., urmare retragerii plângerii prealabile formulate de partea vătămată L.I. și partea civilă SC N. SRL, prin curator special.
În baza art. 396 alin. (6) și art. 16 lit. e) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatelor B.M.A. și B.F. pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 242 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic, art. 35 alin. (1) C. pen., urmare retragerii plângerii prealabile formulate de partea vătămată L.I. și partea civilă SC N. SRL, prin curator special.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții inculpați B.M.A., B.D.C. și B.F., până la prezentarea apărătorului ales în sumă de câte 75 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata G.M.M. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă apelantă inculpată G.M.M. la plata sumei de 275 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 75 reprezentând onorariu parțial pentru avocatul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2014.