Asupra recursului de față;
Prin sentința penală nr. 466/ PI din 12 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în baza art. 255 C. pen., rap. la art 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată, cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.A., pentru infracțiunea de dare de mită, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. poc. pen., același inculpat a fost condamnat pentru fapta de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.
În baza art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. poc. pen., același inculpat a fost condamnat pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 33 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de: 1 (un) an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 (șase) luni închisoare, astfel că inculpatul P.A. urmează a executa pedeapsa rezultantă de:1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni, conform art. 82 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive începând cu 28 septembrie 2012 până la 24 octombrie 2012.
În baza art. 350 C. poc. pen., art. 1451 C. proc. pen., s-a dispus încetarea măsurii obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpat prin încheierea de ședință din 19 octombrie 2012 a Tribunalului Timiș, definitivă prin Decizia penală nr. 1485/ R din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara.
În baza art. 255 alin. (4) rap. la art. 254 alin. (3) C. pen., art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a confiscat de la inculpat suma de 100 dolari SUA, consemnată la C.E.C. Bank, conform, recipisei din 28 septembrie 2012 și suma de 100 euro.
S-a respins cererea de confiscare a plăcuțelor de înmatriculare.
S-a reținut că prin rechizitoriul nr. 883/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, a fost trimis în judecată inculpatul P.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită, faptă prevăzută de art. 255 C. pen., rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, faptă prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor așa cum au fost descrise în rechizitoriu și a solicitat judecarea cauzei după procedura simplificată prev. de art. 3201 C. poc. pen., în cazul recunoașterii vinovăției, doar pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În fapt, s-a reținut că fapta inculpatului P.A. de a oferi și apoi a remis suma de 100 dolari denunțătorului V.I., respectiv de a-i promite acestuia și suma de 100 euro în data de 27 septembrie 2012, pentru a nu-i reține permisul de conducere ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni la regimul rutier, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de dare de mită, faptă prevăzută de art. 255 C. pen., rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată.
De asemenea, faptele aceluiași inculpat de a conduce în aceeași dată - 27 septembrie 2012, pe raza localității Utvin un autoturism, neînmatriculat, pe care a aplicat numere de înmatriculare false, car ea fost atribuit altui autoturism, întrunesc elementele constitutive de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat - faptă prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare - faptă prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep.
Dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată, prevăd o pedeapsă mai mare, pentru fapta de dare de mită săvârșită față de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor.
În speță, elementul material al laturii obiective, respectiv obiectul mitei, așa cum rezultă din actele dosarului, a constat în suma de 100 dolari, care a fost inițial oferită de inculpat și apoi remisă efectiv de inculpat și în promiterea sumei de 100 de euro, fiind îndeplinite cerințele laturii obiective a infracțiunii de dare mită.
Sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, vinovăția inculpatului îmbracă forma intenției directe, mituitorul acționând cu scopul special neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu de agentul de poliție, martorul V.I.
În ceea ce privește cele două infracțiuni la regimul circulației, s-a reținut că legiuitorul a incriminat în art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, iar în art. 85 alin. (2) din același act normativ, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare.
Astfel, elementul material al fiecăreia dintre aceste infracțiuni constă în două acțiuni alternative, cărora li se asociază însă câte o cerință esențială specifică, ambele infracțiuni prevăzute de art. 85 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind comise fie prin punerea în circulație, fie prin conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul.
Inculpatul a recunoscut faptele, considerându-se vinovat pentru comiterea lor și susținând că a comis fapta de dare de mită, pentru a nu-i fi reținut permisul de conducere, întrucât își asigura veniturile familiei din activitatea de conducător auto, având patru copii minori în întreținere.
Având în vedere dispoz. art. 52 C. pen., ținând cont de criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit faptele, gradul de pericol social al faptelor, precum și persoana inculpatului care a manifestat un comportament sincer pe parcursul procesului penal, însă a mai comis anterior fapte penale pentru care i s-au aplicat sancțiuni administrative(prin Ordonanța nr. 754/2011 a Parchetului Judecătoriei Timișoara a fost sancționat administrativ în baza art. 181 C. pen., pentru art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar prin Ordonanța nr. 1623/P/2010 a Parchetului Judecătoriei Lugoj a fost sancționat administrativ pentru art. 20, 208, 209 C. pen.), ținând cont și de situația personală, familială a inculpatului, instanța a dispus condamnarea inculpatului.
În ceea ce privește susținerea în apărarea inculpatului de aplicare a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special, instanța a apreciat că în speță nu se justifică aplicarea acestor dispoziții legale.
În acest sens, instanța a reținut că recunoașterea unor anumite împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare, nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc într-o asemenea măsura gravitatea faptei în ansamblu, sau caracterizează de o asemenea manieră persoana făptuitorului, întrucât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisface în concret imperativul justei individualizări a pedepsei.
Ținând cont de faptul că anterior comiterii faptelor inculpatului i s-au aplicat sancțiuni administrative, s-a apreciat că nu poate fi reținut că inculpatul a avut o conduită bună anterior săvârșirii faptei în sensul circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
De asemenea, instanța a apreciat că nu se impune reducerea pedepsei prin aplicarea art. 74 lit. c C. pen., avându-se în vedere că inculpatul a beneficiat de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., iar față de circumstanțele reale și personale ale inculpatului, pedepsele stabilite de instanță pentru fiecare faptă, astfel cum au fost individualizate, față de dispozițiile art. 72 C. pen., sunt necesare realizării funcțiilor de constrângere, de reeducare, cât și scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
S-a apreciat că scopul preventiv, educativ al pedepsei și reeducarea inculpatului pot fi realizate și fără executarea efectivă a pedepsei, fiind îndeplinite condițiile art. 81 C.pen
Întrucât datele dosarului relevă că nr. de înmatriculare, a fost atribuit unui autoturism de culoare albă, proprietar fiind L.F., instanța a apreciat ca nefiind îndeplinite cerințele art. 118 lit. b) C. proc. pen., și a respins cererea de confiscare a plăcuțelor de înmatriculare menționate.
Împotriva sentinței penale nr. 466 din 12 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș au declarat apel, în termen legal, inculpatul P.A. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a solicitat desființarea hotărârii atacate și urmare rejudecării, aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. proc., întrucât, prima instanță, deși a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa principală cu închisoarea în limitele legale reduse ca urmare a aplicării disp.art. 3201 C. proc. pen., a omis aplicarea pedepsei accesorii. S-a mai arătat că în mod nelegal instanța nu a dispus în nici un mod asupra situației corpului delict, respectiv plăcuța de înmatriculare care a fost atribuită unui alt autoturism aflat în proprietatea numitului L.F. și totodată în mod greșit s-a dispus confiscarea sumei de 100 euro de la inculpat, promisă de acesta denunțătorului, având în vedere că inculpatul a promis oferirea ulterioară a sumei de 100 dolari SUA.
Inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei pentru infracțiunea de dare de mită, arătând, totodată că la individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond nu a ținut seama de circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. proc. pen referitoare la conduita sa înainte de comiterea faptei, arătând că sporul de 6 luni închisoare aplicat prin sentința Tribunalului Timiș este nejustificat.
Prin Decizia penală nr. 119/ A din 6 iunie 2013 Curtea de Apel Timișoara în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul declarat de inculpatul P.A. împotriva sentinței penale nr. 466 din 12 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș și în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva aceleiași sentințe penale.
S-a desființat sentința penală apelată și rejudecând s-a interzis inculpatului P.A. exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, și art. 64 lit. b) pe durata și condițiile art. 71 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
S-a dispus restituirea către numitul L.F. a plăcuței de înmatriculare atribuită autoturismului de culoare albă.
S-a înlăturat măsura confiscării de la inculpat a sumei de 100 euro consemnată la C.E.C. Bank, conform recipiseinr. din 28 septembrie 2012.
S-a reținut că sentința penală apelată este nelegală în ceea ce privește modalitatea de soluționare a măsurii confiscării, neaplicării pedepsei accesorii față de inculpat și a nepronunțării instanței de fond asupra corpului delict constând în plăcuța de înmatriculare și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și încadrarea juridică dată faptei prin actul de acuzare.
Astfel, la stabilirea pedepsei de prima instanță s-au aplicat în mod corect dispozițiile legale menționate și s-a luat în considerare atitudinea sinceră a inculpatului, sens în care pedeapsa este orientată spre minim.
De asemenea, s-a avut în vedere, la pedeapsa concretă aplicată inculpatului, împrejurarea că acesta, prin conduita sa, a adus atingere și a pus sub semnul întrebării seriozitatea, profesionalismul și onestitatea lucrătorilor din cadrul poliției.
Recunoașterea anumitor împrejurări ca fiind circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei sau caracterizează de o așa manieră persoana inculpatului, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special este în măsură să corespundă unei juste individualizări. în acest context, recunoașterea faptei și lipsa antecedentelor penale dovedesc un grad mai redus de periculozitate al inculpatului, însă nu suficient pentru a determina reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 C. pen., ci doar orientarea spre minimul special al pedepsei aplicate.
S-a avut în vedere natura faptei precum și faptul că inculpatul are copii minori în întreținere, constatându-se că aplicarea pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni, este corect stabilită.
S-a apreciat că pedeapsa aplicată trebuie să aibă un cuantum care să realizeze și funcția preventivă, educativă, în contextul în care infracțiunea a fost săvârșită și al caracterului de fenomen dobândit de acest tip de infracțiuni în ultima perioadă de timp.
S-a constatat că infracțiunile de dare de mită și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv relațiile sociale a căror bună desfășurare este incompatibilă cu suspiciunea că funcționarii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu pot fi influențați, pe de o parte, iar pe de altă parte, reducerea excesivă a pedepsei pentru autorul unei asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și ar întreține climatul infracțional.
S-a apreciat că atât pedeapsa aplicată cât și modalitatea de executarea sunt în consonanță cu stare de fapt și gradul de pericol social al faptei și de periculozitate a inculpatului.
S-au constatat ca fiind întemeiate motivele formulate în sensul că, deși instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului la 3 pedepse cu închisoarea, pentru săvârșirea celor trei infracțiuni, pedepse care au fost contopite dispunându-se executarea pedepsei de 1 an si 6 luni închisoare, a omis să facă aplicarea art. 71 C. pen., în sensul că nu a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.
S-a apreciat că se impune aplicarea pedepsei complementare prev. de art 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., cu aplicarea prevederilor alin. (5) al art. 71 C. pen., în sensul că pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale a închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel al parchetului s-a reținut că rezultă din procesul verbal întocmit de ofițerul din cadrul D.G.A. - Serviciul Judiciar Anticoruptie Timiș - fila 35 dosar U.P., că din probele administrate în cauză' nu au reieșit indicii temeinice care să permită concluzia că posesorul legal ar fi cunoscut scopul folosirii plăcuțelor de înmatriculare de către inculpat, astfel că se impune restituirea acesteia persoanei căreia i-a fost eliberată de către autorități.
S-a constatat ca fiind întemeiat și cel de al treilea motiv de apel al Parchetului, în ceea ce privește confiscarea sumei de bani promisă de inculpat denunțătorului, întrucât, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, inculpatul a oferit suma de 100 dolari SUA consemnată la C.E.C. Bank, astfel încât în temeiul art. 255 alin. (4) raportat la art. 254 alin. (3) C. pen. doar aceasta trebuia să facă obiectul confiscării nu și suma de 100 euro, cum greșit s-a procedat de către instanța de fond.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul P.A., a invocat cazul de casare prev de disp. art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. și a solicitat reindividualizarea pedepsei sub aspectul cuantumului și modalității de executare în sensul reducerii pedepsei și înlăturarea sporului aplicat, cât și aplicării unei pedepse neprivative de libertate
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) și (2) C. proc. penv Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, la data de 6 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Critica inculpatului privind reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii pedepsei, înlăturării sporului aplicat și aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare invocat care se referă la aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Prin modificările aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013, legiuitorul a înlăturat dintre cazurile de casare, situațiile în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate, astfel încât, după modificările intervenite, temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat numai când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Astfel, hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglerrientându-se așadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, așa încât netemeinicia deciziei atacate sub aspectul individualizării pedepsei nu mai poate fi analizată în recurs.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să mențină în cadrul cazurilor de casare, situațiile în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate, nu ar fi procedat la modificarea temeiului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Aceasta este rațiunea pentru care, critica privind individualizarea pedepsei nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., și apare ca fiind nefondată.
Astfel, se constată că nu este posibilă individualizarea pedepsei, ci numai verificarea legalității pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele minime și maxime prevăzute de textul incriminator.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse și constatând că nu sunt incidente cazuri de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. și în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva Deciziei penale nr. 119/ A din 6 iunie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2014.