Prin sentința penală nr. 118 din 3 iulie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost condamnat inculpatul P.C.G., la pedeapsa de:
- 1 an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), (2) și (3) teza I C. pen. cu aplic.art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. c) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.;
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și art. 64 lit. b) C. pen. cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.
Conform disp.art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen.
Conform disp.art. 359 C. proc. pen. a fost atrasă atenția inculpatului asupra disp.art. 83 și art. 84 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, privind interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a ll-a și art. 64 lit. b) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
A fost admise în parte acțiunile civile exercitate în cadrul procesului penal de părțile civile D.V., D.A., D.E. și N.M. și a fost obligat inculpatul alături de asigurătorul SC A.R.A. SA, cu sediul în București, sector 3, după cum urmează: 20.000 lei despăgubiri civile, reprezentând daune morale către partea civilă D.V.; 20.000 lei despăgubiri civile reprezentând daune morale către partea civilă D.A.; 7.000 lei despăgubiri civile reprezentând despăgubiri materiale către părțile civile D.V., D.E. și N.M.
Au fost respinse acțiunile civile exercitate de părțile civile D.F. și D.G., ca neîntemeiate.
În baza art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în primă instanță și 1.000 lei cheltuieli judiciare cu același titlu în cursul urmăririi penale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de apel Ploiești nr. 378/P/2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului P.C.G., pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 178 alin. (1), (2) și (3) teza a I-a C. pen., constând în acea că la data de 29 iunie 2012 a condus pe drumurile publice autoturismul, proprietatea numitului P.F., deși avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală și ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale, a produs un accident rutier soldat cu decesul victimei D.C., care, la rândul său, a contribuit la producerea accidentului, prin încălcarea unor dispoziții legale ce reglementează circulația rutieră.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că în fapt, la data de 29 iunie 2012, la ora 2250 organele de poliție din cadrul I.PJ. Dâmbovita au fost sesizate, prin S.N.A.U. 112, cu privire la faptul că pe raza localității Viforâta, județul Dâmbovita, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă formată din procuror și lucrători de poliție din cadrul I.PJ. Dâmbovita.
Cu ocazia cercetării efectuate la fața locului, între orele 23:00 -05:00, conform procesului verbal întocmit, schiței locului accidentului și planșelor foto anexate, s-a stabilit, printre altele că: accidentul rutier s-a produs pe str. Stadionului din comuna Aninoasa, județ Dâmbovita, fiind luat ca punct de reper fix un stâlp din beton de susținere a firelor electrice, inscripționat cu nr. 13, stâlp prevăzut cu lampă pentru iluminatul stradal, aflată în stare de funcționare; s-a ales ca direcție de cercetare sensul de mers centrul comunei Aninoasa spre satul Viforâța; pe segmentul de drum pe care s-a produs accidentul rutier circulația se desfășoară în ambele sensuri, existând câte o bandă de circulație pe fiecare sens, fără marcaje rutiere de delimitare a benzilor; pe segmentul de drum nu au fost identificate indicatoare rutiere care să determine obligații sau restricții de circulație pentru participanții la trafic; partea carosabilă este construită din asfalt, care era uscat la acel moment, fără gropi, denivelări sau declivități și are lățimea de 5,00 metri; în profil longitudinal, drumul prezintă o ușoară curbă la dreapta, iar în transversal drumul este plan; în partea dreaptă, carosabilul se continuă cu un spațiu verde, ce are lățimea de 1,4 m, urmat de un șanț cu lățimea de 1,00 m și adâncimea de 0,3 m., care se continuă cu spațiu acoperit de vegetație; în partea stângă, carosabilul se continuă cu acostament din pământ bătătorit, acoperit cu pietriș și nisip, având o lățime de 1,00 m, urmat de spațiu verde cu o lățime de 0,90 m. și de un șanț cu lățimea de 2,00 m și adâncimea de 0,50 m., precum și de un spațiu verde în rambleu; pe o distanță de 300 m de la reperul fix sectorul de drum nu este iluminat; au fost identificate și poziționate bunurile și urmele materiale găsite la fața locului, rezultate din accident; a fost identificată victima accidentului, respectiv D.C.; a fost găsit la locul accidentului autoturismul, proprietatea numitului P.F. și au fost constatate avariile suferite de acesta; la locul accidentului au fost identificați numiții P.C.G., care a declarat că, la momentul producerii accidentului, se afla la volanul autoturismului descris mai sus și care a fost implicat în accident și P.F., care a declarat că s-a aflat în același autoturism, pe locul din dreapta șoferului.
Conducătorul auto P.C.G. a declarat că nu se poate supune testării cu aparatul etilotest, datorită stării psiho-fizice, dar a fost de acord să i se recolteze probe biologice de sânge (fila 38 d.u.p.).
Numitul P.F. a fost testat cu aparatul etilotest la ora 23,44, rezultatul fiind 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
P.C.G. a fost transportat la Spitalul Județean Târgoviște, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, la orele 23,45 și, respectiv 0,45, stabilindu-se că avea o alcoolemie de 2,45 gr. %o (prima probă) și, respectiv 2,25 gr. %o (a doua probă).
Din buletinul de examinare clinică a reieșit că P.C.G. pare a fi sub influența alcoolului.
Din accidentul rutier a rezultat decesul victimei D.C.
Din raportul medico - legal de necropsie din 04 iulie 2012 al Serviciului Județean de Medicină Legală Dâmbovița a reieșit că moartea numitului D.C. poate data din 30 iunie 2012, a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința unui traumatism vertebro-medular cu secționarea măduvei spinării, produs în cadrul unui politraumatism de trafic rutier.
Leziunile de violență s-au putut produce prin lovire - basculare -proiectare - cădere, în condițiile politraumatismului de trafic rutier suferit.
În cuprinsul acestui raport s-a reținut că D.C. avea o alcoolemie de 1,65 gr. %o, conform buletinului de analiză din 02 iulie 2012 al Laboratorului de Toxicologie al Serviciului Medico -Legal Dâmbovița.
Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, dată fiind calitatea numitului P.C.G., care este inspector principal de poliție în cadrul Poliției Municipiului Targoviște și face parte din structura poliției judiciare în conformitate cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 273/C/ A din din 12 februarie 2010.
La data de 30 iunie 2012 a fost audiat P.C.G., ocazie cu care a declarat că, în cursul zilei de 29 iunie 2012, în jurul orelor 19,30, a plecat din Targoviște spre locuința părinților săi, situată în comuna Aninoasa împreună cu colegul său de serviciu P.F., cu mașina acestuia.
Mașina a fost condusă de către inculpat pentru că P.F. avea permisul de conducere suspendat.
A mai susținut că, în timp ce se afla la locuința părinților săi, fără a fi văzut de aceștia ori de colegul său, între orele 2000-2100, singur, a consumat 2 sticle, a 500 ml. fiecare, de bere cu alcool marca Cluc, deși știa că urma să se întoarcă în Targoviște în aceeași zi, iar mașina urma a fi condusă tot de el.
În jurul orelor 22,45-22,50 s-a urcat la volanul aceluiași autoturism și a plecat spre Targoviște, P.F. ocupând locul din dreapta șoferului.
După ce a parcurs circa 3 km, având o viteză sub 60 km./oră, în timp - ce se deplasa pe str. X, strada nefiind iluminată în zona respectivă, a auzit un zgomot puternic în partea din față a mașinii și a constatat că a accidentat o persoană.
Totodată, a văzut că pe parbrizul spart se afla o siluetă, motiv pentru care a frânat, a tras de volan stânga și a intrat cu mașina în șanțul de pe partea stângă a direcției sale de mers.
A mai fost precizat că, în momentele imediat premergătoare accidentului, se deplasa pe banda sa, prin zonă nu circulau alte autovehicule și, deși era atent la drum, nu a sesizat, pe carosabil, apariția vreunei persoane sau a vreunui obstacol, acesta fiind și motivul pentru care, anterior impactului, nu a ocolit și nu a frânat.
După oprirea mașinii, el și colegul său au mers la locul impactului și au văzut că o persoană de sex masculin era căzută la pământ.
La aceeași dată a fost audiat și P.F., care, referitor la momentele imediat premergătoare accidentului, a arătat că a observat, pe același sens de mers, în fața mașinii, foarte aproape de ea, o siluetă, pe care conducătorul auto nu a mai putut-o evita.
Având în vedere datele din prezenta cauză, prin rezoluția nr. 378/ P din 15 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus începerea urmăririi penale față de P.C.G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 178 al. 3 teza l-a C. pen., constând în aceea că la data de 29 iunie 2012 a condus pe drumurile publice autoturismul; având în sânge o îmbibatie alcoolică ce depășește limita legală, ocazie cu care a produs un eveniment rutier soldat cu decesul numitului D.C.
La data de 15 octombrie 2012, învinuitul P.C.G. a fost audiat în calitate de învinuit în prezența avocatului ales, ocazie cu care și-a menținut, în parte, declarația dată anterior, motivând faptul că, la momentul respectiv, a fost tulburat de producerea evenimentului rutier.
Retractările declarației anterioare au vizat: intervalul de timp în care a consumat alcool, felul și cantitatea de alcool ingerată, împrejurările ce l-au determinat să se urce la volan după ce consumase, în prealabil, băuturi alcoolice, aspectele percepute de el în momentele imediat premergătoare accidentului rutier, dar și concomitente acestuia.
Astfel, învinuitul a susținut că a intenționat să înnopteze la locuința părinților săi, fapt pentru care, la ora 2235, a coborât singur în beciul casei și a băut circa 300 ml palincă.
La ora 2239 a fost sunat de fiul său minor, care i-a comunicat faptul că se află, singur, într-un parc din Târgoviște și i-a solicitat să se ducă să-l ia.
În această situație, în jurul orelor 2240, învinuitul s-a urcat la volanul autoturismului descris mai sus și împreună cu martorul P.F., care ocupat locul din dreapta șoferului, au plecat spre Târgoviște.
Când a ajuns în dreptul fostului stadion din comuna Aninoasa a sesizat o umbră pe sensul său de mers, pe marginea carosabilului, moment în care a tras ușor de volan stânga pentru a evita un posibil obstacol, însă nu a reușit.
După producerea impactului învinuitul și-a continuat deplasarea circa 20-30 metri, apoi a acționat frâna, mașina oprindu-se pe contrasens, în șanț.
A mai precizat învinuitul că accidentul a avut loc în afara localității, în jurul orelor 2242-2243 și că circula cu o viteză de aproximativ 60-70 km/h.
Având în vedere declarația de consum, învinuitul a solicitat efectuarea unei expertize care să stabilească ce alcoolemie avea la momentul producerii evenimentului rutier, probă ce i-a fost admisă, ținând cont și de intervalul de timp scurs de producerea accidentului și până la recoltarea primei probe biologice de sânge.
Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 2348/I/2012 întocmit de I.N.M.L. M.M. s-a apreciat că, la data accidentului, la orele 2242-2250, P.C.G. ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de cca.0,90-l,10g%0.
Din actele aflate la dosar a reieșit că strada pe care a avut loc accidentul rutier se numește C.M., însă pe aceasta a fost amplasat stadionul comunal, dezafectat în anul 2012. S-a mai stabilit că această stradă face parte din D.J. 717, care străbate teritoriul com. Aninoasa, iar stâlpul inscripționat, care a fost luat ca punct de reper cu prilejul cercetării la fața locului, se află pe strada menționată, pe segmentul de drum cuprins între ieșirea din satul Viforâta și intrarea în com. Aninoasa.
Pentru lămurirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier s-a dispus prin rezoluția din 16 noiembrie 2012, efectuarea unui raport de expertiză tehnică auto de către expertul S.C.G., având ca obiective: dinamica producerii accidentului de circulație, ținând seama de întregul material probator aflat la dosar, cu precizarea locului impactului inițial dintre autovehicul și pieton și a momentului creării situației de pericol care a condus la producerea accidentului; să se stabilească viteza autovehiculului condus de învinuit în momentul impactului și în momentele premergătoare acestuia; posibilitățile de evitare a accidentului din partea persoanelor implicate, respectiv conducătorul auto și pietonul D.C.; examinarea autoturismului, indisponibilizat la sediul I.P.J. Dâmbovița; studierea locului accidentului pentru a se stabili dacă locul impactului se află în localitate sau în afara localității; reguli de circulație încălcate de către conducătorul auto și de către pieton, comportamentul în trafic al acestora din punct de vedere al normelor ce reglementează circulația rutieră, care asigura evitarea producerii accidentului, în momentele premergătoare impactului.
Aceste obiective au fost stabilite în prezența învinuitului P.C.G., a avocatului ales al acestuia, dar și a apărătorului ales al părților civile.
La efectuarea expertizei învinuitul P.C.G. a solicitat să participe expertul recomandat Leotescu Mihai iar părțile civile au solicitat să participe expertul recomandat S.G.
Prin raportul de expertiză tehnică din 17 decembrie 2012 s-a stabilit că învinuitul se deplasa cu autoturismul pe D.J., din Aninoasa spre Viforâta, pe str. C.M., la circa 400 metri după ieșirea din localitatea Aninoasa, fiind într-o stare de ebrietate medie, precedentă comei alcoolice.
În același timp, în față, se deplasa în același sens, pe carosabil, pe partea dreaptă a drumului, pietonul D.C., care se îndrepta spre domiciliul său, în Viforâta și care era în stare de ebrietate medie, precedentă comei alcoolice.
Pietonul nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent -reflectorizante și nicio sursă de lumină vizibilă din ambele sensuri, creând, astfel, un potențial pericol pentru circulație, din cauză că nu putea fi observat de către conducător auto în stare optimă de a conduce (alcoolemie 0,0 g%o, acuitate vizuală normală, având privirea ațintită spre banda de rulare), decât de la o distanță de circa 70 metri.
În timp ce rula cu viteza de circa 100 km/h pe D.J., la 91,7 metri spre Viforâta, după stâlpul de curent nr. 13, învinuitul l-a surprins și acroșat pe pieton, impactul având loc pe banda de mers spre Viforâta, la circa 0,5-0,7 metri de marginea drumului.
În prima fază, vehiculul a abordat pietonul din spate, în timp ce acesta se sprijinea pe sol cu piciorul stâng, apoi percuția impactului aplicat sub centrul lui de greutate, a făcut ca, imediat, pietonul să fie basculat spre spate, lovind puternic, cu șezutul, capota, după care a fost derulat pe ea, a lovit puternic parbrizul cu regiunea parietală, în tot acest timp victima fiind și accelerată brusc, la viteza vehiculului.
În faza următoare a avut loc proiectarea prin aer a pietonului, după ce s-a frecat de plafon, corpul victimei fiind proiectat spre direcția în față și căzând în spatele autoturismului, la circa 58 de metri de la punctul de impact.
Frânând cu mare întârziere, autovehiculul s-a oprit la circa 103 metri de punctul de impact, iar victima a rămas în poziția repaus, la limita carosabilului cu spațiul verde.
Expertiza a stabilit că, în momentul impactului, limitele posibile ale valorii vitezei autoturismului condus de către inculpat au fost cuprinse între 87-105 km/h, valoarea cea mai probabilă fiind de 100 km/h.
S-a apreciat că, în momentele anterioare accidentului, este posibil ca viteza cu care se deplasa autovehiculul să fi fost mai mare, însă nu există probe certe care să ateste o dinamică superioară, astfel că expertul nu a putut valida o viteză peste nivelul determinat potrivit probatoriului material, în momentele producerii accidentului.
Expertiza a reținut că exista posibilitatea evitării accidentului rutier, întrucât spațiul de la care vizibilitatea pietonului era certă a fost de 31 metri.
Referitor la posibilitățile de evitare a accidentului de către conducătorul auto, s-a stabilit că viteza limită de evitare a impactului, prin frânare, în ipoteza în care P.C.G. se afla într-o stare optimă pentru a conduce pe timp de noapte (alcoolemie 0,00 g%0, acuitate vizuală normală, având privirea ațintită către banda sa de rulare), era de 83 km/h.
Totodată, conducătorul auto avea posibilitatea evitării pietonului prin manevra de ocolire, deoarece ar fi avut nevoie de cea. 63 km/h de la observarea stării de pericol, în ipoteza că se afla într-o stare optimă pentru a conduce pe timp de noapte (alcoolemie 0,00 g%0, acuitate vizuală normală, având privirea ațintită către banda sa de rulare) și reacționa la timp.
În consecință s-a apreciat că alcoolul (conducerea în stare de ebrietate medie, precedentă comei alcoolice) a fost cauza producerii accidentului.
Cu privire la posibilitățile de evitare a accidentului din partea pietonului, expertiza a stabilit că D.C. circula fără a respecta prevederile legale menite a-i mări vizibilitatea în trafic, pe timp de noapte (fără elemente fluorescent - reflectorizante pe îmbrăcăminte), ceea ce i-ar fi asigurat vizibilitatea de la minim 200 metri.
Totodată, acesta trebuia să se deplaseze pe partea stângă a drumului, situație în care s-ar fi prevenit producerea accidentului.
În concluzie s-a apreciat că, în condițiile în care se respecta legislația (impunerile legale, generale, la deplasarea pietonilor și cele particulare privind deplasarea pe timp de noapte), D.C. avea posibilitatea prevenirii accidentului.
Ca urmare a studierii locului accidentului s-a stabilit că locul accidentului se află în afara localității.
Conduita corectă a celor doi participanți la trafic prin prisma reglementărilor legale aplicabile în materie ar fi constat în faptul că inculpatul nu trebuia să conducă autovehiculul în timp ce se afla sub influenta băuturilor alcoolice, iar victima ar fi trebuit să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părții carosabile în direcția sa de mers și să aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent - reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină, vizibilă din ambele sensuri.
Expertul numit a reținut în concluziile lucrării efectuate faptul că accidentul rutier s-a produs prin abordarea din spate, la viteza de circa 100 km./oră de autoturismul condus de învinuit, care se afla în stare de ebrietate medie, precedentă comei alcoolice, a pietonului care circula în față, pe carosabil, aproape de marginea dreaptă a drumului (la 0,5 - 0,7 m.), fiind, la rândul său sub influența puternică a alcoolului.
Conducătorul auto a oprit vehiculul la circa 103 m. după impact, calcule arătând o întârziere suplimentară în reacție de circa 2,75 secunde la conducătorul auto, cel mai probabil datorită faptului că avea atenția și reflexele afectate de alcool.
Victima se deplasa pe partea dreaptă a drumului și nu purta nici îmbrăcăminte cu elemente fluorescent - reflectorizante și nici o sursă de lumină, vizibilă din ambele sensuri.
S-a calculat însă că și în aceste condiții, în care vizibilitatea victimei era redusă la minim 70 m., P.C.G. ar fi avut posibilitatea certă de evitare prin ocolire, în situația în care nu ar fi fost afectat puternic de alcool.
În concluzie, s-a reținut că alcoolul (conducerea în stare de ebrietate medie, precedentă comei alcoolice) a fost cauza producerii accidentului rutier.
Expertul recomandat de către părțile civile a formulat opinie separată la raportul de expertiză întocmit de către expertul desemnat, reținând în esență că viteza autoturismului condus de către inculpat în momentul impactului cu victima a fost de cel puțin 116,5 km./oră și a apreciat că viteza de impact s-a situat în jurul valorii de 120 km/h, că, dacă poziția față de marginea carosabilă a autoturismului condus de învinuit în momentul impactului cu victima ar fi fost firească, normală, având în vedere și viteza exagerată cu care învinuitul circula, impactul cu victima nu ar mai fi avut loc ori s-ar fi redus la o acroșare laterală, eventual cu o oglinda, acroșare care cu siguranță nu ar fi avut consecințe atât de grave. Totodată, același expert a opinat că șapca albă de pe capul victimei, din punct de vedere al vizibilității (poziție înaltă și culoare), iluminată cu farurile, are efectul similar unui element reflectorizant.
Inculpatul a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică auto întocmit de către expertul Stroe Cătălin Georgian și a solicitat ca, în cazul în care rezultatul calculului retroactiv al alcoolemiei pe care a avut-o în sânge la momentul producerii accidentului de circulație ar avea o valoare mai mică decât cea stabilită în urma recoltării probelor biologice de sânge și avută în vedere de către expertul numit, acesta din urmă să analizeze cauzele producerii accidentului de circulație și în funcție de alcoolemia stabilită prin recalculare.
Față de cele arătate mai sus, prin rezoluția din 30 ianuarie 2013 s-a dispus efectuarea de către expertul S.C.G. a unui supliment de expertiză, urmând a răspunde la obiectiunile formulate de către inculpat raportat la valoarea alcoolemiei astfel cum a fost stabilită de către I.N.M. M.M. prin raportul de expertiză din 2012, precum și la precizările exprimate în opinia separată formulată de către expertul recomandat de părțile civile.
În cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză tehnică auto efectuat s-a reținut că accidentul rutier s-a produs prin abordarea din spate, la viteza de; circa de 100 km/oră de autoturismul condus de inculpat, care se afla în stare de ebrietate medie, a pietonului care circula în față, pe carosabil, aproape de marginea dreaptă a drumului (la 0,5 - 0,7 m), fiind, la rândul său sub influența puternică a alcoolului. Conducătorul auto a oprit vehiculul la circa 103 m. după impact, calculele arătând o întârziere suplimentară în reacție de circa 2,75 secunde la conducătorul auto, datorată, în proporție de circa 2/3 faptului că avea atenția și reflexele afectate de alcool, circa 1/3 datorită întârzierilor subiective (neatenției în conducere).
Victima se deplasa pe partea dreaptă a drumului și nu purta nici îmbrăcăminte cu elemente fluorescent reflectorizante și nicio sursă de lumină, vizibilă din ambele sensuri.
S-a calculat însă că și în aceste condiții, în care vizibilitatea victimei era redusă la minim 70 m, P.C.G. ar fi avut posibilitatea certă de evitare prin ocolire, în situația în care nu ar fi fost afectat de alcool și ar fi condus cu atenția cuvenită.
În concluzie, s-a reținut că alcoolul (conducerea în stare de ebrietate medie) cumulat cu neatenția în conducerea, a fost cauza producerii accidentului rutier.
Referitor la aspectele învederate de către expertul recomandat al părților civile în cuprinsul opiniei separate formulată, expertul numit S.C.G. a reținut că acestea nu sunt susținute de argumente real științifice și nici de dispozițiile legale aplicabile în materie.
Față de situația de fapt astfel cum a fost descrisă, s-a' considerat că accidentul rutier s-a produs din culpa comună a celor doi participanți la trafic, respectiv a inculpatului P.C.G. și a victimei D.C., ambii încălcând o serie de dispoziții legale ce reglementează circulația pe drumurile publice, așa cum s-a arătat.
Prin urmare, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 202/42/2013.
În fața instanței de fond inculpatul a fost audiat înainte de începerea cercetării judecătorești, arătând că recunoaște săvârșirea faptei reținută în actul de sesizare și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere depuse, după cum urmează: caracterizare emisă de Poliția Municipiului Târgoviște, adresa din 02 aprilie 2013 emisă de I.P.J. Dâmbovița, înscrisuri provenind de la B.R.D., certificat naștere minor, solicitând, prin urmare, judecarea sa în baza dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen.
Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3201 alin. (1) și (2) C. proc. pen., instanța a admis cererea inculpatului privind aplicarea procedurii simplificate reglementată de textul de lege mai sus invocat, procedând la judecarea cauzei potrivit respectivei proceduri.
În cauză s-au constituit părți civile, părinții victimei D.V. și D.A. cu suma de câte 20.000 euro pentru fiecare părinte reprezentând daune morale, sume majorate ulterior la câte 30.000 euro pentru fiecare părinte și cu suma totală de 4.000 euro reprezentând despăgubiri materiale cu precizarea că aceasta din urmă sumă este solicitată împreună cu celelalte părți civile, respectiv frații victimei. S-au mai constituit, de asemenea, părți civile în cauză, frații victimei, numiții D.F., D.E., D.G. și N.M. cu următoarele sume: câte 10.000 euro pentru fiecare frate, reprezentând daune morale și 4.000 euro reprezentând despăgubiri materiale, cu precizarea că această din urmă sumă este solicitată împreună cu părinții victimei, întrucât cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei și parastasele ulterioare au fost suportate în comun, de către părinți și frați.
Analizând întregul material probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv: procesul - verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe foto și schița locului accidentului; procesul de prelevare a probelor biologice de sânge și buletin de examinare clinică; buletin de analiză toxicologică alcoolemie din 30 iunie 2012; raport medico legal de necropsie din 04 iulie 2012 al S.M.L. Dâmbovița; proces - verbal de verificare tehnică a autoturismului însoțit de planșe foto; raport de expertiză tehnică auto din 17 decembrie 2012 și supliment de expertiză; raport de expertiză medico - legală din 2012 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei; declarațiile părților vătămate D.G., D.F., N.M., D.A., D.V.; adresa din 27 februarie 2013 a I.P.J. Dâmbovița -Serviciul Resurse Umane; declarații martori; declarațiile inculpatului P.C.G., instanța retine următoarele:
La data de 29 iunie 2012, inculpatul P.C.G. a condus pe drumurile publice autoturismul, proprietatea numitului P.F., deși avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală și ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale a produs un accident rutier soldat cu decesul numitului D.C., care, la rândul său, a contribuit la producerea accidentului, prin încălcarea unor dispoziții legale ce reglementează circulația rutieră.
Fiind audiat în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a recunoscut situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanță, declarația acestuia coroborându-se cu întregul ansamblu probator existent în cauză, inculpatul însușindu-și probele administrate în cursul urmăririi penale.
Instanța a constatat, astfel, că în drept, fapta inculpatului P.C.G., care la data de 29 iunie 2012 a condus pe drumurile publice un autoturism, proprietatea numitului P.F., deși avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală și ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale a produs un accident rutier soldat cu decesul victimei D.C., care, la rândul său a contribuit la producerea accidentului, prin încălcarea unor dispoziții legale ce reglementează circulația rutieră, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. (1), (2) și (3) teza a I-a C. pen., text de lege în baza căruia se va dispune condamnarea inculpatului, instanța reținând vinovăția acestuia, cu privire la fapta dedusă judecății.
La stabilirea și dozarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și anume: împrejurările concrete de săvârșire a faptei, respectiv modalitatea concretă în care aceasta a fost săvârșită, inculpatul conducând pe drumurile publice aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, gradul de pericol social concret al acesteia ce reiese din importanța valorilor sociale ocrotite - și anume relațiile sociale care privesc respectul datorat vieții, integrității corporale și a sănătății și siguranței circulației pe drumurile publice, limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală dar și de persoana inculpatului care a adoptat o atitudine sinceră pe durata procesului penal și nu este cunoscut cu antecedente penale.
Instanța a avut, totodată, în vedere și atitudinea culpabilă a victimei care, la rândul său a contribuit la producerea accidentului.
Astfel, instanța a reținut concluziile expertizei efectuate în cauză potrivit cu care victima, la rândul ei, avea o alcoolemie de 1,65 gr. %o, conform buletinului de analiză din 02 iulie 2012 al Laboratorului de Toxicologie al Serviciului Medico- Legal Dâmbovița, condiții în care se deplasa pe partea dreaptă a drumului, în același sens de mers, pe carosabil, fără a respecta prevederile legale menite a-i mări vizibilitatea în trafic, pe timp de noapte (în sensul că nu avea elemente fluorescent - reflectorizante pe îmbrăcăminte), ceea ce i-ar fi asigurat vizibilitatea de la minim 200 metri.
Astfel, în raport de probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, instanța a reținut că accidentul rutier s-a produs din culpă comună, în proporție egală, a celor doi participanți la trafic, respectiv a inculpatului P.C.G. și a victimei D.C., ambii încălcând dispoziții legale ce reglementează circulația pe drumurile publice și anume: inculpatul nu trebuia să conducă autoturismul în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar victima, aflată de asemenea sub influenta băuturilor alcoolice, ar fi trebuit să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părții carosabile în direcția sa de mers și să aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent - reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină, vizibilă din ambele sensuri.
în afară considerentelor anterioare privind gravitata faptei și a urmărilor provocate, pentru că este vorba despre un act de justiție imparțial, nu pot fi ignorate anumite circumstanțe personale care sunt valorificate în cazul fiecărei persoane inculpate, respectiv că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut fapta, s-a prezentat în fața autorităților pe toată durata procedurii, este integrat în societate, are un copil minor, este cunoscut ca o persoană cu un bun comportament, cu o conduită ireproșabilă la locul de muncă.
Toate aceste circumstanțe reale și personale,a determinat concluzia că în cauză devin incidente și dispozițiile art. 74 lit. a) și c) C. pen., privind circumstanțele atenuante judiciare constând în conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii și atitudinea acestuia după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorităților, urmând ca pedeapsa finală să fie orientată către un cuantum situat sub minimul special prevăzut de lege și anume de 1 an și 6 luni închisoare, după reducerea operată conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., în acest cuantum fiind aptă să asigure realizarea corespunzătoare a funcțiilor pedepsei, astfel cum sunt prev. de art. 52 C. pen.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat că, raportat la toate circumstanțele cauzei, scopul sancțiunii penale poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. (condițiile formale pentru reținerea acestor dispoziții fiind îndeplinite) pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen., compus din pedeapsa aplicată și un termen de 2 ani, fiind aptă să asigure inculpatului formarea unei atitudini corecte față de valorile sociale ocrotite de legea penală.
Cu privire la latura civilă a cauzei Curte a reținut că acțiunea civilă exercitată în cauză de părțile civile este întemeiată în parte.
Astfel, instanța a reținut că potrivit art. 14 alin. (1) C. proc. pen., obiectul acțiunii civile îl constituie tragerea la răspundere civilă a inculpatului și a părții responsabile civilmente pentru paguba cauzată de inculpat ca urmare a săvârșirii infracțiunii, fapta inculpatului constituind atât temei al răspunderii penale cât și temei al răspunderii civile ca fapt ilicit.
Astfel, la soluționarea acțiunii civile, instanța a avut în vedere prevederile art. 1357 și art. 1381 din Noul C. civ. (Legea nr. 287/2009) potrivit cu care „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o fată ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă" „Orice prejudiciu dă dreptul la reparație".
Probatoriul administrat pentru soluționarea laturii civile a constat în audierea martorilor M.S., B.E., înscrisuri, respectiv bonuri fiscale și alte înscrisuri înaintate asigurătorului pentru realizarea unei tranzacții (filele 70 - 105).
Din probatoriul administrat a rezultat că părțile civile au efectuat cheltuieli cu înmormântarea victimei și cu parastasele ulterioare în cuantum de aproximativ 14.000 lei, în total, această sumă rezultând din aprecierea realizată asupra sumelor precizate în bonurile fiscale aferente produselor achiziționate cu aceste ocazii precum și din precizările martorilor, care au participat direct și au ajutat la aceste evenimente.
În ceea ce privește persoanele care au suportat aceste cheltuieli și care au, prin urmare, beneficiul conferit de lege părților civile, instanța reține că aceștia sunt tatăl victimei, numitul D.V. și frații victimei, numiții D.E. și N.M.
Astfel, din declarațiile martorilor M.S. și B.E. rezultă că veniturile familiei constau în salariul victimei și pensia tatălui său.
Tot din declarațiile martorilor precum și din declarația părților civile, instanța mai reține că fratele victimei, D.E. lucra în străinătate și a contribuit la cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei și pomenile ulterioare. Din declarațiile părților civile și din declarațiile martorilor rezultă că la aceste cheltuieli a mai contribuit și sora victimei, N.M. și că D.F. lucra ocazional.
În aceste condiții, instanța apreciază că sunt îndreptățiți a solicita repararea acestui prejudiciu patrimonial numai cei care l-au suportat, respectiv cei care au avut veniturile necesare pentru suportarea acestor cheltuieli și anume: tatăl victimei, D.V. și frații victimei, D.E. și N.M., față de care urmează să se admită în parte acțiunea civilă, inculpatul urmând să fie obligat alături de asigurător la plata sumei de 7.000 lei cu acest titlu, sumă rezultată din reducerea corespunzătoare gradului de culpă pe care victima l-a avut la producerea accidentului, respectiv culpă comună în proporții egale.
În ceea ce privește acțiunea civilă având ca obiect repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat părinților și fraților victimei prin decesul victimei D.C., Curtea reține recomandările formulate în capitolul 19 din rezoluția 75-7 a Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei potrivit cu care, în urma decesului victimei n-ar trebui să se acorde o astfel de reparare altor persoane decât tată și mamă, soț și soție, logodnic și copiii victimei; chiar în aceste cazuri, repararea ar trebui supusă condiției că aceste persoane să fi avut legături strânse de afecțiune cu victima, în momentul decesului.
Astfel, din probele administrate în cauză, a rezultat că între victimă și părinții săi au existat relații de afecțiune deosebită, fiind de netăgăduit că aceștia au fost afectați de moartea intempestivă a fiului lor, existența cotidiană a acestora fiind marcată în mod negativ, cu consecințe ireversibile asupra vieții de familie astfel încât sumele de câte 20.000 lei pentru fiecare părinte, reprezentând daune morale ar reprezenta o reparație corespunzătoare pentru prejudiciul nepatrimonial suferit, o compensare a suferinței și o satisfacție echitabilă pentru părți, cu precizarea faptului că aceste sume sunt stabilite și evaluate prin reducerea cuantumului corespunzător gradului de culpă a victimei în producerea accidentului.
Totodată, Curtea arată că respectarea principiilor echității și reparării pagubei fără ca aceasta să genereze o îmbogățire nejustificată, drept criterii obiective de evaluare a daunelor morale, impune ca la întinderea acestora să fie luate în considerare circumstanțele concrete în care s-a produs accidentul rutier, persoana victimei și statutul său social, inclusiv sursele sale de subzistență și disponibilitatea ajutorării familiei sale, inclusiv a părinților săi. în egală măsură, instanța trebuie să aibă în vedere și aspectele care țin de persoana inculpatului și anume, sursele acestuia de subzistență, statutul social și alte prestații pentru asigurarea întreținerii familiei sale astfel încât să nu se realizeze o amendare excesivă a acestuia.
În aceste condiții, în lipsa unor dovezi care să justifice acordarea despăgubirilor solicitate de către părinții victimei de câte 30.000 euro pentru fiecare părinte, cuantum majorat în cursul procesului pe fond de la câte 20.000 euro pentru fiecare părinte cât se solicitase prin cererea de constituire ca parte civilă, precum și în raport de înscrisurile depuse de inculpat pe linia circumstanțierii sale, a incertitudinii locului de muncă în raport de calitatea de polițist-funcționar public cu statut special, că are un copil minor căruia îi acordă întreținere, cu luarea în considerare și a gradului de culpă a victimei în producerea accidentului, Curtea a arătat că suma acordată fiecărui părinte răspunde principiilor echității și reparării pagubei fără ca aceasta să genereze o îmbogățire nejustificată.
Referitor la acțiunile civile formulate de frații victimei constând în acordarea sumelor de câte 10.000 euro pentru fiecare dintre frați, Curtea a reținut că acestea sunt neîntemeiate în raport de recomandările formulate în capitolul 19 din rezoluția 75-7 a Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei.
În raport de aceste recomandări, Curtea a considerat că nu se pot acorda despăgubiri cu titlu de daune morale doar pe temeiul existenței unor raporturi de rudenie cu victima accidentului de circulație, fără a dovedi existența unor legături strânse de afecțiune. însă, chiar și în această situație, acordarea despăgubirilor se justifică numai în cazul membrilor care fac parte din familia „restrânsă" (părinți, soție, copii), nu și în cazul membrilor familiei „lărgite", care nu ar putea cunoaște limite, cu atât mai mult cu cât, în ceea ce îi privește pe D.E. și N.M., s-a dovedit că primul lucra și locuia de mai mult timp în altă țară iar cea de a doua parte civilă locuia în altă localitate, având propria ei familie, cei doi păstrând legături sporadice cu victima iar în ceea ce îi privește pe ceilalți doi frați ai victimei, D.F. și D.G. nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor recomandărilor mai sus menționate.
Preliminar, Înalta Curte constată că sentința apelată a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la 3 iulie 2013, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, asigurătorul SC A.R.A. SA și părțile civile D.G., D.F., D.A., D.E., D.V. și N.M. au declarat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 30 iulie 2013, repartizându-se aleatoriu și fixându-se termen de judecată la 22 ianuarie 2014.
La termenul de judecată din 22 ianuarie 2014, SC A.R.A. SA a solicitat, prin reprezentat legal, să se ia act de retragerea recursului declarat în cauză, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea de la acea dată ( 22 ianuarie 2014), a luat act de manifestarea de voință a asigurătorului, în sensul retragerii recursului.
La termenul de judecată din 5 martie 2014 Înalta Curte, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, a recalificat calea de atac, din recurs în apel.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a solicitat, potrivit susținerilor reprezentantul Ministerului Public, expuse pe larg în parte a introductivă a prezentei, admiterea apelului, desființarea sentinței și, în rejudecare, prin aplicarea art. 5 C. pen., în temeiul art. 192 alin. (1) și alin. (2) și al art. 336 alin. (1), condamnarea inculpatului la o pedeapsă între noi limite cu înlăturarea circumstanțelor atenuante și a dispozițiilor art. 81 C. pen.
Părțile civile D.G., D.F., D.A., D.E., D.V. și N.M. au criticat exclusiv latura civilă a cauzei și înlăturarea de la acordarea de daune morale a celor doi frați ai victimei, solicitând desființarea sentinței și, în rejudecare, admiterea acțiunii civile astfel cum aceasta a fost formulată.
Examinând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de părțile civile D.G., D.F., D.A., D.E., D.V. și N.M. Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești;
După cum s-a arătat, inculpatul P.C. a fost trimis în judecată și condamnat la 1 an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), (2) și (3) teza I cu aplic.art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. c) C. pen. și a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., pedeapsă care a fost suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen., reținându-se, în esență, că, la 29 iunie 2012 a condus pe drumurile publice autoturismul, proprietatea numitului P.F., deși avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, și, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale, a produs un accident rutier soldat cu decesul victimei D.C., care, la rândul său, a contribuit la producerea accidentului, prin încălcarea unor dispoziții legale ce reglementează circulația rutieră.
Cererea parchetului, vizând înlăturarea circumstanțelor atenuante și aplicarea unei pedepse potrivit noilor reglementări precum și schimbarea modalității de executare a pedepsei (în sensul înlăturării aplicării art. 81 C. pen. nu poate fi primită pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de fond a reținut în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta și vinovăția inculpatului și a făcut o încadrare corespunzătoare în dispozițiile legii penale.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei . Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate față de ceilalți membri ai societății.
Sub aspectul individualizării pedepsei, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedența penală).
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care totdeauna, prin durata privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.
Este incontestabil că decizia inculpatului de recunoaștere a faptei și solicitarea ca judecata să aibă loc în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. nu exclude, posibilitatea ca instanța, în considerarea datelor care caracterizează pozitiv conduita inculpatului în cursul procesului penal, să rețină și circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. -conduita bună înainte de săvârșirea faptei și atitudinea acestuia după săvârșirea faptei, prezentarea în fața autorităților, comportarea sinceră în cursul procesului.
Este însă în afara oricărei îndoieli că prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. ar putea fi aplicate concomitent cu cele ale art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. numai atunci când s-ar stabili și reține aspecte de conduită procesuală favorabile inculpatului, altele decât comportamentul său sincer și contribuția sa - în faza de judecată - la soluționarea mai operativă și cu mai puține eforturi a procesului penal, ceea ce, în mod vădit, este cazul după cum judicios a apreciat judecătorul fondului, precum și împrejurarea că inculpatul a recunoscut și regretat fapta, este o persoană integrată în societate, cu un comportament exemplar în societate și la locul de muncă, că are un copil minor în întreținere, dar și împrejurarea că a fost reținută culpa comună a celor doi participanți la trafic, a inculpatului, pe de o parte, și a victimei D.C., pe de altă parte.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale acestuia și a inocula valențe comportamentale în strictă concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că suspendare executării pedepsei în condițiile art. 81 C. pen., pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, în raport cu circumstanțele reale și personale, este aptă să asigure realizarea dublei finalități a acestei (art. 52 C. pen. ) - reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Referitor la apelurile părților civile D.G., D.F., D.A., D.E., D.V., N.M., și acestea se învederează a fi nefondate, pentru următoarele considerente:
Daunele morale, în principiu,nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților materiale, și întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri subiective, care, desigur, presupun un anumit arbitrar, și nu prin operare cu criterii precise, ci pe baza acelor aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanței în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale; în speță, se apreciază că instanța de fond a stabilit un cuantum al despăgubirilor morale care reflectă în mod corespunzător prejudiciul moral cauzat părților vătămate, astfel că nu se impune majorarea acestora.
Dauna morală reprezintă rezultatul dăunător direct de natură patrimonială al unei fapte ilicite prin care se aduce o vătămare valorilor și drepturilor extrapatrimoniale ce sunt strâns legate de personalitatea umană.
Traumele de natură fizică și psihică sunt intime și dăunătoare și îi însoțesc pe oameni timp îndelungat, uneori, chiar și până la sfârșitul vieții lor, fiind greu de perceput și, mai ales, de cuantificat.
În cauză, indiscutabil s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de existență a răspunderii civile delictuale: prejudiciul, fapta cu caracter ilicit, culpa autorului și legătura de cauzalitate.
Practica judiciara în materie este însă constantă în sensul că daunele morale nu reprezintă o reparare a prejudiciului, ci ele au rolul de a compensa respectivul prejudiciu. Astfel, daunele morale acordate urmăresc să asigure părții vătămate o alinare, în condiții de viața mai confortabile, sa permită acesteia ca, la un moment dat, sa poată realiza un transfer de afectivitate.
Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să reprezinte o îmbogățire fără justa cauză, ci ele trebuie sa aibă caracter compensatoriu pentru o suferință certa, rezultata din producerea riscului asigurat.
Critica apărării în sensul că instanța ar fi trebuit să admită și acțiunile civile ale fraților victimei D.F. și D.G., nu este întemeită.
Astfel în mod corect a apreciat instanța fondului că nu se pot acorda despăgubiri cu titlu de daune morale doar pe temeiul existenței unor raporturi de rudenie cu victima accidentului de circulație, fără a dovedi existența unor legături strânse de afecțiune.
Însă, chiar și în această situație, acordarea despăgubirilor se justifică numai în cazul membrilor care fac parte din familia „restrânsă" (părinți, soție, copii), nu și în cazul membrilor familiei „lărgite", care nu ar putea cunoaște limite, cu atât mai mult cu cât, în ceea ce îi privește pe D.E. și N.M., s-a dovedit că primul lucra și locuia de mai mult timp în altă țară iar cea de a doua parte civilă locuia în altă localitate, având propria ei familie, cei doi păstrând legături sporadice cu victima iar în ceea ce îi privește pe ceilalți doi frați ai victimei, D.F. și D.G. nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor recomandărilor mai sus menționate.
Referitor la cererea de majorare a cuantumului despăgubirilor patrimoniale, Înalta Curte constată că acesta a fost judicios apreciat de instanța de fond, iar suma de 7000 lei - în care sunt încorporate și cheltuielile de înmormântare - acordată cu acest titlu este suficientă.
Avându-se în vedere și faptul că, verificându- se din oficiu sentința atacată, nu se identifică existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la desființarea acesteia, apelurile declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de părțile civile D.G., D.F., D.A., D.E., D.V. și N.M. împotriva sentinței penale nr. 118 din 3 iulie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul inculpat P.C.G., să fie respinse ca nefondate.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantele părți civile vor fi obligate la plata sumei de câte 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 10 lei fiecare, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat P.C.G., se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de părțile civile D.G., D.F., D.A., D.E., D.V. și N.M., împotriva sentinței penale nr. 118 din 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul inculpat P.C.G.
Obligă apelantele părți civile la plata sumei de câte 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare de către stat, din care suma de câte 10 lei fiecare reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul P.C.G., se va avansa Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 aprilie 2014.