Asupra recursurilor penale de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 149 din data de 1 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 14380/118/2011, s-au dispus următoarele:
A fost respinsă propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
În baza art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată SC T.L. IFN SA) a fost condamnat inculpatul O.R. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în contracte la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată SC P.C.B. SA) a fost condamnat inculpatul O.R. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul O.R. pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul O.R. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală la pedeapsa de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 5 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (2) C. pen. în referire la art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a lit. b) și lit. c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata executată de la 17 octombrie 2011 la 1 iunie 2012.
În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de părțile civile.
A fost obligat inculpatul (partea responsabilă civilmente a fost radiată) la plata:
- sumei de 16.692,34 RON către partea civilă SC T.L. IFN SA București, sector 6;
- sumei de 50.515,44 RON și dobânda aferentă celor trei credite, dobândă ce urmează a fi calculată la data achitării integrale către partea civilă SC P.C.B. SA, București, sector 1.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desființarea totală a contractului de vânzare-cumpărare pretins autentificat din 14 iulie 2006 la Biroul Notarial Public V.P.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul cu nr. 804/P/2008 din 11 noiembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului O.R. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două infracțiuni), de art. 288 alin. (1) C. pen., de art. 291 C. pen. și de art. 9 alin. (1) lit. b) și art. 9 alin. (1) lit. f), ambele din Legea nr. 241/2005.
S-a reținut în sarcina acestuia că a indus în eroare, la încheierea contractului de leasing financiar din 11 octombrie 2007 pe partea civilă SC T.L. IFN SA și pe parcursul derulării acestuia prin prezentarea a două bilete la ordin trase la Banca R., Sucursala Constanța, deși inculpatul a retras lichiditățile din contul bancar pe durata existenței contului iar ulterior a închis acest cont fără să comunice măsura societății de leasing, în mod repetat, s-a folosit de contractul de vânzare-cumpărare din 14 iulie 2006, deși cunoștea că este contrafăcut, în scopul obținerii unui număr de trei credite bancare prejudiciind banca cu suma de 50.515,44 RON și a formulat declarații inexacte cu privire la sediul social al SC G.W.F. SRL Constanța, sustrăgându-se de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale.
Inculpatul O.R. avea la data săvârșirii faptei calitatea de asociat unic și administrator al SC G.W.F. SRL Constanța cu sediul în Municipiul Constanța.
Societatea comercială a fost autorizată să funcționeze prin încheierea din 27 iulie 2007 a judecătorului delegat la O.R.C. Constanța.
Prin hotărârea din 3 septembrie 2007 a asociatului unic O.R., s-a hotărât schimbarea sediului social al SC G.W.F. SRL Constanța.
Hotărârea a fost înregistrată la Registrul Comerțului prin încheierea din 10 septembrie 2007 a judecătorului delegat la O.R.C. Constanța.
Din documentele constitutive ale SC G.W.F. SRL rezultă că societatea comercială a avut ca principal domeniu de activitate comerțul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor și al tutunului și ca activitate principală, comerțul cu ridicata și import-export cu produse alimentare, băuturi și tutun.
SC G.W.F. SRL a avut conturi bancare deschise la Banca R., Sucursala Constanța, iar conform fișei cu specimene de semnătură, persoanele împuternicite să efectueze operațiuni bancare pe conturile acesteia au fost: inculpatul O.R., de la data de 1 august 2007 până la data de 12 octombrie 2007, iar de la această dată, împuterniciți au fost inculpatul O.R. și martorul N.D.
Din cuprinsul adresei din 11 iulie 2011 a băncii menționate, rezulta că societatea SC G.W.F. SRL avea cont deschis la Banca R., Sucursala Constanța din perioada 2 august 2007, perioada pentru care se prezintă un raport de activitate, ultima operațiune menționată fiind la 6 decembrie 2007, raportul fiind pana la data de 31 decembrie 2007.
În perioada 31 iulie 2007-9 decembrie 2009 SC G.W.F. SRL a derulat operațiuni bancare prin contul deschis la Banca C.R.F., Sucursala Constanța, cererea de deschidere de cont la Banca C.R.F., Sucursala Constanța fiind formulată olograf de O.R. iar împuternicit să efectueze operațiuni bancare pe acest cont a fost, de asemenea, inculpatul O.R.
La data de 19 decembrie 2008, R. Bank Constanța a adresat sesizarea cu privire la faptul că, la aceeași dată, s-a primit spre decontare un bilet la ordin emis în beneficiul SC T.L. IFN SA de către reprezentanții SC G.W.F. SRL, pentru suma de 12.313,74 RON, instrumentul de plată nu a putut fi decontat întrucât contul bancar al trăgătorului fusese închis la data de 31 decembrie 2007, conform adresei eliberată de R. Bank Constanța la data de 24 martie 2008 care va fi analizată ulterior.
Mai mult, prin adresa din 28 iunie 2011, Banca C.R.F. a arătat că societatea administrată de inculpat a figurat cu conturi operaționale deschise în perioada 31 iulie 2007 și 9 decembrie 2009.
La data de 24 martie 2008, R. Bank Constanța a adresat sesizarea cu privire la faptul că, la aceeași dată, s-a primit spre decontare un bilet la ordin emis în beneficiul SC T.L. IFN SA de către reprezentanții SC G.W.F. SRL, pentru suma de 4.378,60 RON, ce nu a putut fi decontat întrucât contul bancar al trăgătorului fusese închis la data de 31 decembrie 2007.
Apărarea inculpatului că din penitenciar s-a adresat băncii care a arătat că acel cont nu era închis la data de 31 decembrie 2007 ci mult mai târziu, respectiv la data de 4 februarie 2008 nu schimbă situația inculpatului întrucât adresele băncii din 19 februarie 2008 și din 24 martie 2008 sunt ulterioare închiderii contului, iar faptul că s-a menționat 31 decembrie 2007 și nu 4 februarie 2008 cum ar rezulta din înscrisul prezentat de inculpat nu creează o altă situație de fapt decât cea reținută.
Ca urmare a verificărilor efectuate în cauză s-a stabilit că între partea civilă, SC T.L. IFN SA, în calitate de locator și SC G.W.F. SRL reprezentată de inculpatul O.R., în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul de leasing financiar din 11 octombrie 2007 având ca obiect utilizarea autoturismului marca Z1.
În baza prevederilor contractuale, la data încheierii contractului de leasing financiar, utilizatorul avea obligația să emită câte un bilet la ordin pentru fiecare rată, în favoarea sa, în cuantumul stabilit în graficul de eșalonare al plăților, fapt pentru care biletele la ordin au fost predate locatorului de către O.R. la momentul încheierii contractului de leasing.
Aceste bilete la ordin predate SC T.L. IFN SA de către inculpatul O.R. au fost emise pentru banca trasă R., Sucursala Constanța.
Din examinarea extraselor de cont puse la dispoziția organelor judiciare de către Banca R., Sucursala Constanța s-a constatat că lichiditățile bănești existente în contul bancar al SC G.W.F. SRL au fost ridicate de inculpatul O.R., atât anterior datei de 11 octombrie 2008 cât și ulterior acestei date, până la închiderea contului bancar, astfel încât SC T.L. IFN SA nu ar fi avut nici o posibilitate reală de decontare a biletelor la ordin pe care le primise de la inculpat.
Ulterior datei de 31 decembrie 2007 deși contractul de leasing financiar se afla în derulare, conform graficului de rambursare, inculpatul O.R. nu a comunicat locatorului său închiderea contului bancar și inaptitudinea biletelor la ordin de a fi decontate și nici nu a întreprins măsuri pentru ca SC T.L. IFN SA să intre în posesia unor instrumente de plată valabile și valide care să permită achitarea ratelor de leasing.
În condițiile în care inculpatul efectua tranzacții bancare pe contul deschis la Banca C.R.F. ar fi existat posibilitatea reală să comunice SC T.L. IFN SA existența acestui cont bancar pentru ca locatorul să-și poată recupera debitele utilizatorului prin intermediul acestui cont, situație confirmată de SC T.L. IFN SA prin adresa din 17 septembrie 2010.
Partea civilă a precizat că biletele la ordin au fost trimise la bancă ca urmare a încălcării repetate de către utilizator a obligației de a achita ratele de leasing la termen.
Astfel, primul bilet la ordin a fost trimis la bancă ca urmare a neachitării de către utilizator a ratelor 2-4 aferente lunilor decembrie 2007, ianuarie 2008, februarie 2008, rate în valoare totală de 12.313,74 RON, iar cel de-al doilea bilet la ordin a fost introdus pentru rata de leasing aferentă lunii martie 2008, în valoare de 4.378,60 RON.
Prin intermediul executorului judecătoresc, la data de 19 mai 2008, autoturismul care a făcut obiectul contractului de leasing a fost recuperat de locator din comuna C., județul Constanța.
Din conținutul procesului-verbal întocmit de executorul judecătoresc D.V. a rezultat că în comunitatea locală din comuna C., autovehiculul trecea ca aparținând martorului N.D., iar numai după contactarea telefonică a martorului N.D., s-a intrat în posesia cheii, a certificatului de înmatriculare și a cărții tehnice a autovehiculului, acestea fiind puse la dispoziție de numitul S.I.
În urma examinării criminalistice a semnăturilor manuscrise depuse pe biletele la ordin, la rubrica trăgător s-a stabilit, conform raportului de constatare grafoscopică că aceste semnături aparțin inculpatului O.R.
Faptul că inculpatul a folosit pentru asigurarea plății ratelor de leasing instrumente de plată trase la o bancă de la care, în mod constant a retras lichiditățile, neasigurând posibilitatea părții civile SC T.L. IFN SA să deconteze biletele la ordin, că a închis contul bancar la data de 31 decembrie 2007 fără să comunice această măsură partenerului contractual pe care l-a lipsit, în mod evident, de posibilitatea de a-și recupera ratele de leasing și a lăsat autovehiculul în posesia unei persoane care, din punct de vedere legal, nu avea nici un raport cu societatea de leasing îngreunând posibilitatea de recuperare a autovehiculului, demonstrează intenția inculpatului de inducere în eroare la momentul dar și pe parcursul derulării contractului de leasing cu SC T.L. IFN SA, în scopul obținerii unui folos material injust constând în dobândirea ilicită a autovehiculului marca Z1.
La data de 19 martie 2008 Camera Notarilor Publici Constanța a sesizat Poliția Municipiului Constanța cu privire la faptul că la SC P.C.B. SA, Sucursala Constanța a fost depus contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 14 iulie 2006 la Biroul Notarial Public P.V., în care figurează în calitate de vânzători numiții S.N. și S.M., iar în calitate de cumpărător inculpatul O.R.
S-a arătat că notarul public a constatat că înscrisul autentic menționat nu a fost întocmit în fața sa, iar semnătura acestuia a fost contrafăcută.
Din verificările efectuate a rezultat că la data de 22 septembrie 2008 SC P.C.B. SA a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța precizând că a fost indusă în eroare de inculpatul O.R. care a prezentat băncii contractul de vânzare-cumpărare în susmenționat în scopul obținerii de credite bancare.
S-a constatat că la data de 26 octombrie 2007, între SC P.C.B. SA, Agenția Tomis Constanța și SC G.W.F. SRL reprezentată de inculpatul O.R., s-a încheiat contractul de credit având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 3.000 RON.
La art. 7 din contractul de credit intitulat „garanții” s-a stipulat că O.R. garantează, creditul acordat, în mod irevocabil și necondiționat, cu întreg patrimoniul prezent și viitor, una din garanții fiind contractul de vânzare-cumpărare contrafăcut.
La data de 31 octombrie 2007, între SC P.C.B. SA, Agenția Tomis și SC G.W.F. SRL, în calitate de debitor și O.R. precum și P.A.A., în calitate de garanți, s-a încheiat contractul de credit având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 37.000 RON.
Prevederile acestui contract au avut în vedere aceleași mențiuni cu privire la garantarea împrumutului ca și în situația creditului anterior.
Numita P.A.A. a fost reprezentată de inculpatul O.R. în baza procurii speciale autentificate din 31 octombrie 2007 la Biroul Notarial Public B.S., S.M., județul Maramureș.
La 31 octombrie 2007 între SC P.C.B. SA, Agenția Tomis și SC G.W.F. SRL în calitate de debitor, reprezentată de inculpatul O.R., s-a încheiat contractul de credit având ca obiect acordarea unui credit sub forma descoperitului de credit, în valoare de 5.000 RON.
Prevederile contractuale au avut în vedere aceleași mențiuni cu privire la garantarea împrumutului ca și în situația creditului anterior iar garantul P.A.A. a fost reprezentată de inculpatul O.R., în baza procurii speciale autentificate din 31 octombrie 2007 la Biroul Notarial Public B.S., S.M., județul Maramureș.
Conform procedurii de creditare a P.C.B., al cărui extras este atașat la dosar și a adresei din 17 august 2010 a băncii, pentru acordarea creditelor de către bancă se recomandă ca persoanele care semnează contractele de garanție personală să dețină proprietăți imobiliare.
La acel moment al acordării creditelor, respectiv anul 2007, în situația acestor garanții personale, astfel cum s-a precizat de partea civilă și, ulterior, și de martori, în cuprinsul adresei menționate anterior, creditorul nu avea obligația verificării documentației aferente unui mobil sau imobil pentru dovedirea existenței acelui bun în proprietatea sa și, mai mult, prezentarea unui înscris în formă autentică, întocmit în prezența unui notar public oferea suficiente garanții cu privire la realitatea dreptului de proprietate reflectat de un asemenea înscris.
Inculpatul O.R. a prezentat contractul care atesta faptul că ar fi deținut în proprietate un teren în suprafață de 625,15 mp pe care l-ar fi achiziționat de la martorii S.N. și S.M.
Cu privire la depunerea la dosarele de creditare a contractului contrafăcut și a persoanei care a reprezentat debitorul precum și garanți ca fiind inculpatul O.R., existau declarațiile angajaților de la acea dată ai P.C.B. respectiv martorii: I.G., V.C., B.G. și D.A.R.
În declarația sa, martora S.M. a infirmat orice legătură cu inculpatul O.R. și cu posibilitatea înstrăinării către acesta a vreunei suprafețe de teren, arătând că acel contract este fals, nu l-a văzut pe inculpat niciodată și nu a avut teren în comuna C. pe care să-l vândă inculpatului, nu a încheiat un astfel de contract la notar și nici nu s-a prezentat în fața acestuia.
Cu privire la mențiunile realizate în acest contract, martora a arătat că marea majoritate sunt reale, dar conțin mici inadvertențe, însă poate explica de unde inculpatul a făcut rost de datele părților, pentru că a avut un singur teren în comuna T., pe care l-a împărțit în 3 loturi și le-a vântul în perioada 2002-2003 prin Biroul Notarial Public B., de unde bănuiește că s-au scurs datele.
În cursul anului 2008, SC P.C.B. SA a constatat că debitorul său, respectiv SC G.W.F. SRL nu mai funcționează la sediul social declarat iar inculpatul O.R. este plecat din țară și nu a achitat debitul restant în sumă de 50.515,44 RON, banca constituindu-se parte civilă în procesul penal cu această sumă.
Intenția inculpatului O.R. de inducere în eroare a SC P.C.B. SA prin folosirea de manopere frauduloase este evidentă, prezentarea unui contract de vânzare-cumpărare contrafăcut fiind realizată în scopul obținerii în interes personal a sumei de 50.515,44 RON.
La data de 14 martie 2008 Garda Financiară, secția Constanța, a solicitat efectuarea de cercetări penale față de inculpatul O.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.
S-a stabilit că la data de 18 ianuarie 2008 inculpatul O.R. s-a prezentat la sediul Gărzii Financiare, secția Constanța, iar cu acest prilej s-a încheiat nota de constatare solicitându-i-se inculpatului să pună la dispoziția comisarilor Gărzii Financiare documente privind achizițiile de cereale de la SC C.G. SRL Ialomița, SC C.C. SRL Ialomița, fiind stabilit termen de prezentare la 22 ianuarie 2008, iar nota de constatare a fost semnată de inculpatul O.R.
Conform raportului întocmit la data de 11 martie 2008 de către comisarii Gărzii Financiare, secția Constanța, inculpatul nu s-a mai prezentat cu documentele solicitate fiindu-i transmisă prin poștă o invitație la sediul social, invitație care a fost semnată de administratorul Pieții A.A.
Din relațiile furnizate Gărzii Financiare, secția Constanța de către I.P.J. Constanța la data de 11.02.2008, s-a stabilit că inculpatul era plecat din țară iar sediul social al persoanei juridice se afla la adresa din Constanța, Piața A.A.
În absența inculpatului, s-a procedat la verificarea documentelor de achiziție a cerealelor de la SC G.W.F. SRL, documente puse la dispoziție de SC A.T.I. SRL București.
Din verificarea acestor documente a rezultat că SC G.W.F. SRL a efectuat, în perioada august 2007-octombrie 2007, vânzări către societatea bucureșteană în valoare de 1.484.150,63 RON, din care TVA în valoare de 236.965,23 RON.
Întrucât nici ulterior nu au fost prezentate documente privind vânzările către societatea SC A.T.I. SRL s-a prezumat că livrările de cereale de către SC G.W.F. SRL Constanța, nu sunt evidențiate, din punct de vedere contabil, de către această persoană juridică, având drept consecință prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de 436.514,89 RON din care: impozit pe profit în cuantum de 199.549,66 RON și TVA în cuantum de 236.965,23 RON.
Concluziile raportului lucrătorilor Gărzii Financiare, secția Constanța au fost preluate de către inspectorii fiscali din cadrul A.N.A.F., Direcția Generală a Finanțelor Publice Administrația Finanțelor Publice Constanța, Inspecția Fiscală.
Astfel aceștia au procedat la efectuarea de verificări la data de 30 iunie 2008 și în perioada 2-3 iulie 2008, în absența inculpatului O.R.
Pe parcursul cercetărilor penale, martora P.I., în calitate de contabil al SC G.W.F. SRL în perioada august-decembrie 2007, a pus la dispoziția organelor de poliție documentele de evidență contabilă (balanțele de verificare corespunzătoare lunilor iulie-decembrie 2007, precum și declarațiile de impunere depuse la organele fiscale) care atestă înregistrarea din punct de vedere a veniturilor obținute din tranzacțiile cu cereale efectuate cu SC A.T.I. SRL București.
În prezența evidenței contabile a SC G.W.F. SRL Constanța, prezumțiile cu privire la omisiunea înregistrării în contabilitate a veniturilor realizate de această societate comercială nu s-au confirmat, fapt pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală față de inculpatul O.R. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, întrucât fapta nu există.
A rezultat însă că din luna ianuarie 2008, imediat după prezentarea inculpatului la sediul Gărzii Financiare, secția Constanța, SC G.W.F. SRL Constanța nu a mai funcționat la sediul social declarat, situație confirmată de martora C.H.
În declarația sa, martora a arătat că din luna ianuarie 2008 inculpatul O.R. a dispărut de la sediul social declarat al persoanei juridice, iar în absența inculpatului, la data de 8 aprilie 2008, martora a inventariat bunurile SC G.W.F. SRL întocmindu-se, în acest sens, un proces-verbal.
Deși nu a mai desfășurat nici un fel de activitate la sediul social declarat și a avut cunoștință de solicitările Gărzii Financiare referitoare la necesitatea prezentării evidenței contabile a SC G.W.F. SRL, inculpatul s-a sustras de la efectuarea acestor verificări continuând să susțină, în mod nereal, că sediul social al persoanei juridice se află în locația declarată la Registrul Comerțului.
În luna aprilie 2008, SC G.W.F. SRL Constanța, care practic nu mai avea nici un sediul social unde să-și desfășoare activitatea (având în vedere măsurile luate de martora C.H. precum și orice declarații ale inculpatului care să determine modificarea sediul social), figurează ca efectuând achiziții intracomunitare din Italia, conform informațiilor transmise prin sistemul VIES (raportul întocmit de Direcția Generală Finanțelor Publice Constanța).
Astfel, deși nu avea sediu declarat, inculpatul s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale prin formularea de declarații inexacte cu privire la sediul social declarat al SC G.W.F. SRL, cu scopul vădit al sustragerii de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale.
Pe parcursul urmăririi penale, dar și în cursul cercetării judecătorești inculpatul a negat săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, susținând că sediul societății a funcționat în Mangalia, Piața A.A. până în ianuarie 2008 când nu a mai avut posibilitatea să achite chiria aferentă spațiului.
Inculpatul a arătat că doar el avea posibilitatea efectuării de operațiuni bancare pentru societate și excepție pentru perioada în care a fost plecat din țară era desemnat N.D. și doar pentru contul Băncii R.
S-a arătat că a mai avut în același timp un cont deschis la Banca C.R.F. și la Banca U.C.T., conturi pe care nu a făcut tranzacții, doar au fost deschise, în care nu existau bani decât cei 100 RON pentru deschidere.
Contul la Banca R. l-a deschis la începutul lunii iulie 2007, cât și celelalte conturi.
Cu N.C. a încheiat un contract privind achiziționarea unui autoturism Z1, pentru care a plătit prin ordin de plată echivalentul în RON a sumei de 9.000 euro, iar pentru diferență a depus la compartimentul juridic documentele necesare pentru finanțarea sumei de aproximativ 20.000 euro cu SC T.L. IFN SA.
A încheiat contractul de creditare cu SC T.L. IFN SA din octombrie 2007, având ca obiect utilizarea autoturismului cu obligația ca în momentul semnării contractului să emită 12 bilete la ordin semnate și ștampilate, dar necompletate, bilete pe care le-a predat locatorului și reprezentau garanția pentru achitarea autoturismului, iar la data încheierii contractului de leasing în contul sau se aflau sume de bani consistente.
A arătat că a ridicat din cont și anterior, cât și ulterior, sume mici care nu ajungeau să acopere rata, bani care reprezentau contravaloarea unor cheltuieli curente ale firmei, întreținere, curent, salarii, taxe pod.
A arătat că intenția sa a fost să nu rămână fără bani în cont, în prima lună a plătit normal, a doua lună a plătit echivalentul a două luni, nu a plătit apoi două rate, după care a intrat în incapacitate de plată totală.
A mai arătat că în luna ianuarie 2008 pentru că nu mai avea posibilitate de plată, fiind chemat să achite rata, a fost contactat telefonic de SC T.L. IFN SA, a făcut cunoscut că situația financiară este precară și nu poate achita ratele, dar a arătat că în momentul când urmează să încaseze sume de bani, urmează să achite ratele.
Nu a închis contul bancar pentru ca biletele la ordin să nu mai fie decontate, iar la 13 octombrie 2011 s-a adresat băncii pentru a i se comunica extrasul de cont și dacă contul este închis, și prin adresă i s-a comunicat că acel cont la Banca R. nu este închis.
Personal a redactat o adresă din penitenciar în care a solicitat ca aceste date să fie comunicate instanței de judecată pe data de 5 ianuarie 2012, actele fiind atașate.
A mai arătat că SC T.L. IFN SA a primit la încheierea contractului o adresă din partea inculpatului, în antet fiind specificate și celelalte numere de cont ce erau deschise la alte bănci, iar la acel dosar deschis pentru obținerea acelui contract de leasing a depus și alte acte privind credibilitatea societății, acte ce conțineau și conturile bancare la celelalte bănci.
A menționat inculpatul că rulajul societății era pe contul Băncii R., iar celelalte conturi erau doar deschise, dar nu avea rulaje pe ele.
În luna ianuarie 2008 când reprezentanții SC T.L. IFN SA l-au avertizat că biletele la ordin vor fi introduse la plată pentru recuperare rate, la acel moment le-a comunicat intrarea în incidență de plată dar și faptul că intenționează să plece în Italia pentru a pune firma pe picioare, pentru a face rost de bani în vederea achitării ratelor.
A mai arătat că pe data de 29 aprilie a emis un e-mail către un domn D., în care arăta unde este autoturismul și posibilitatea contactării persoanei care o deține și le-am adus la cunoștință că nu are posibilitatea să redreseze situația financiară a societății și că dorește să ridice mașina, lucru ce s-a și întâmplat.
Ulterior nu a avut nici o posibilitate să achite suma datorată de 160.000.000 RON, dar împreună cu familia va vinde un teren pentru acoperirea plății ce o datorează.
În legătură cu contractul de creditare nr. 51 încheiat cu partea civilă SC P.C.B. SA având ca obiect un contract în valoare de 3.000 RON, ca garanții la acest contract a prezentat actele contabile, contracte în derulare, contracte finalizate, rulajele pe contul deschis la Banca R. cât și susținerile sale din interviu cu privire la dezvoltarea societății.
A arătat că din garanțiile prezentate băncii nu ar constitui-o contractul de vânzare-cumpărare contrafăcut, iar la toate cele 3 credite de la Agenția Tomis Constanța avea aceleași mențiuni cu privire la garantarea creditului.
Nu a dus acel contract la bancă, iar reprezentantul băncii care a pus conform cu originalul avea obligația să se documenteze.
Cele 3 contracte au fost obținute în aceeași zi și cu aceleași acte, întrucât solicitase o sumă de 500.000 RON și aceasta fiind singura modalitate găsită de angajații părții civile de obținere a acestei sume de bani.
Cea mai mare parte a acestei sume, pe bază de ordin de plată s-a dus către SC C.G. SRL Ialomița, societate cu care se afla în relație comercială, societate care ulterior nu a mai livrat cereale, acesta fiind unul dintre motivele incapacității de plată.
A mai arătat inculpatul că nu îi cunoaște pe S.N. și S.M., iar creditele le-a obținut pe baza activității societății sale, și nu pe acel contract falsificat.
Inculpat a mai declarat că nu are cunoștință ca în anul 2008 Garda Financiară să fi venit în control la societate, dar în 2007 este adevărat că s-a prezentat la sediul Gărzii Financiare și a furnizat date privind situația SC C.G. SRL.
Activa la sediul societății în momentul când a luat legătura cu reprezentanții Gărzii Comerciale și nu avea cum să facă precizări inexacte cu privire la sediul social iar contractul cu privire la sediul social a fost reziliat în octombrie 2008, înscrisurile societății au rămas în posesia contabilei P.I., numai facturierul, chitanțierul și ștampila erau la inculpat.
Actele firmei erau mereu la sediul firmei de contabilitate al contabilei, de unde puteau fi solicitate.
Aceste susțineri privind sediul sunt infirmate însă de materialul probator, din verificările efectuate rezultând cu certitudine că din luna ianuarie 2008, imediat după prezentarea inculpatului la sediul Gărzii Financiare, secția Constanța, SC G.W.F. SRL Constanța nu a mai funcționat la sediul social declarat, situație confirmată și de martora C.H.
Martora a arătat că din luna ianuarie 2008 inculpatul O.R. a dispărut de la sediul social declarat al persoanei juridice, iar în absența acestuia la data de 8 aprilie 2008, martora a inventariat bunurile SC G.W.F. SRL Constanța întocmindu-se, în acest sens un proces-verbal.
Inculpatul nu a mai desfășurat nici un fel de activitate la sediul social declarat și a avut cunoștință de solicitările Gărzii Financiare referitoare la necesitatea prezentării evidenței contabile a SC G.W.F. SRL Constanța, astfel că inculpatul s-a sustras de la efectuarea acestor verificări continuând să susțină, în mod nereal, că sediul social al persoanei juridice se află în locația declarată la Registrul Comerțului.
În raport de situația de fapt reținută, s-a stabilit că faptele inculpatului O.R. care, a indus în eroare SC T.L. IFN SA cu prilejul încheierii contractului de leasing financiar din 11 octombrie 2007 și pe parcursul derulării acestuia prin prezentarea a două bilete la ordin trase la Banca R., Sucursala Constanța, deși inculpatul a retras lichiditățile din contul bancar pe durata existenței contului, iar ulterior a închis acest cont fără să comunice măsura societății de leasing, în mod repetat, s-a folosit, în mod repetat de contractul de vânzare-cumpărare din 14 iulie 2006, deși cunoștea că este contrafăcut, în scopul obținerii unui număr de trei credite bancare prejudiciind banca cu suma de 50.515,44 RON și a formulat declarații inexacte cu privire la sediul social al SC G.W.F. SRL Constanța, sustrăgându-se de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale, constituie infracțiunile de înșelăciune [două infracțiuni prevăzute de dispozițiile art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen., în dauna SC T.L. IFN SA și SC P.C.B. SA, uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. și evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.].
În ceea ce privește infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de dispozițiile art. 288 alin. (1) C. pen. s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală față de inculpat întrucât nu s-a stabilit prin mijloace de probă certe faptul că acesta ar fi autorul infracțiunii.
Înscrisul autentic contrafăcut este datat 14 iulie 2006 dar întrucât data la care acesta a fost contrafăcut nu se cunoaște, acest dubiu a profitat autorului infracțiunii, fapt pentru care s-a avut în vedere ca dată a contrafacerii data depusă în conținutul său.
Cum de la data contrafacerii, respectiv 14 iulie 2006 și până în prezent au trecut mai mult de cinci ani s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut de dispozițiile art. 122 lit. d) C. pen., fapt pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 288 alin. (1) C. pen., întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
Cât privește persoana inculpatului s-a reținut că are vârsta de 32 de ani, este căsătorit și are doi copii minori iar potrivit fișei de cazier judiciar rezultă că în perioada 2001-2003, inculpatul a fost condamnat de patru ori pentru infracțiuni precum abuz de încredere, însușirea bunului găsit, trafic de droguri și de înșelăciune.
Ultima condamnare a inculpatului s-a dispus prin sentința penală nr. 692 din 3 iunie 2003 a Judecătoriei Cluj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 661 din 15 decembrie 2003 a Tribunalului Cluj, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.
A fost arestat la data de 15 ianuarie 2002 și a fost eliberat la data de 19 ianuarie 2002, la expirarea mandatului preventiv.
Ulterior a fost arestat la data de 27 iunie 2002 și a fost eliberat condiționat la data de 25 octombrie 2005 rămânând cu un rest neexecutat de 604 zile.
În raport de datele săvârșirii faptelor reținute prezentele infracțiuni au fost săvârșite în stare de recidivă post-executorie prevăzută de dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.
Deși s-a trimis din eroare de procuror cu „art. 37 lit. a)”, consemnarea corectă a lit. b) de instanță nu necesită o schimbare de încadrare juridică, starea de recidivă a inculpatului nefiind apreciată ca schimbare a încadrării juridice.
Nu s-au avut în vedere cele trei înscrisuri depuse la data de 4 februarie 2013 de către inculpat întrucât inculpatul este trimis în judecată pentru evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. f), respectiv a formulat date inexistente cu privire la sediul social al societății sustrăgându-se astfel de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale și nu cu privire la activitatea comercială prin nedeclarare sau omitere a înregistrărilor.
La penultimul termen de judecată parchetul s-a sesizat față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals prin prezentarea a trei înscrisuri depuse la instanță la ultimul termen și a solicitat arestarea preventivă a inculpatului.
Întrucât sesizarea a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța urmând a se efectua cercetări față de inculpat din prisma infracțiunilor susmenționate despre care se afirmă că ar fi fost săvârșite tocmai pentru a înlătura răspunderea în cauza prezentă având în vedere stadiul cercetării judecătorești s-a apreciat că măsura arestării preventive nu este oportună, inculpatul prezentându-se la marea majoritate a termenelor de judecată deși locuiește în județul Timiș.
În baza textelor de lege indicate inculpatul a fost condamnat, la stabilirea pedepsei ținându-se seama de dispozițiile art. 52 și art. 72 C. pen.
Totodată, s-au avut în vedere limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Cât privește pe inculpatul O.R. s-au avut în vedere gradul concret de pericol social al faptelor comise, împrejurarea concreta în care inculpatul a acționat, valorile sociale lezate și ocrotite de normele penale referitoare la desfășurarea activităților comerciale, forma de vinovăție cu care s-a acționat și dispozițiile din partea generală a C. pen.
S-a apreciat că pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare cu executare este singura în măsură să asigure realizarea scopului pedepsei.
S-a considerat că nu pot fi reținute aspecte ce susțin integrarea socială rapidă și facilă a inculpatului atâta timp cât acesta a perseverat în comiterea de infracțiuni, unele de același fel.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. și s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și lit. c) C. pen., cu mențiunea că se impune și aplicarea art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcție sau a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura celei pentru care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, în condițiile în care inculpatul a mai fost condamnat pentru infracțiunea de înșelăciune.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata executată de la 17 octombrie 2011 la 1 iunie 2012.
S-a constatat că potrivit adresei din 17 septembrie 2010, SC T.L. IFN SA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 16.692,34 RON.
Conform plângerii penale, SC P.C.B. SA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 50.515,44 RON.
S-au constatat îndeplinite cerințele răspunderii delictuale, fapt pentru care s-a admis acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 16.692,34 RON către partea civilă SC T.L. IFN SA, București și a sumei de 50.515,44 RON și dobânda aferentă celor trei credite, dobândă ce va fi calculată la data achitării integrale.
Văzând și art. 348 C. proc. pen. și întrucât contractul prezentat este contrafăcut s-a dispus desființarea totală a contractului de vânzare-cumpărare pretins autentificat din 14 iulie 2006 la Biroul Notarial Public V.P.
Împotriva susmenționatei sentințe a formulat apel inculpatul O.R. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
În mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., parte vătămată SC T.L. IFN SA, de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., parte vătămată SC P.C.B. SA, de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., impunându-se achitarea inculpatului, pentru fiecare din cele patru infracțiuni în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În acest sens s-a arătat că, potrivit probatoriului administrat s-a constatat că s-a ținut contabilitatea potrivit legii, s-au înregistrat documentele justificative și s-au achitat taxele și impozitele aferente.
Pentru neînregistrarea facturii din 15 noiembrie 2007, inculpatul a arătat că nu a înregistrat suma având în vedere că nu au fost virate aceste sume de către SC C.G. SRL Slobozia, societate care a intrat în incapacitate de plată.
În cadrul dosarului de insolvență s-au analizat cauzele care au determinat insolvență societății și nu s-a dispus atragerea răspunderii administratorului societății.
Cu privire la închiderea contului, în cadrul procedurii insolvenței lichidatorul judiciar închide toate conturile societății pentru că legea insolvenței instituie obligația existenței unui cont unic de avere al societății.
A solicitat a se avea în vedere facturile emise de SC C.G. SRL Slobozia, depuse la dosar au fost achitate prin ordin de plată.
Cu privire la societatea de leasing, este vorba de un contract comercial, s-a plătit în avans suma de 10.000 euro, mașina a fost returnată societății de leasing, prejudiciul nu există, mașina a fost recuperată, a fost valorificată, nu există o clauză pentru introducerea acelor bilete la ordin.
În ceea ce privește contractul de credit, s-a apreciat că latura subiectivă a acestei infracțiuni nu este întrunită, nu a existat intenția de a înșela societatea creditoare, a fost încheiat un contract comercial, nu s-a urmărit prejudicierea unității bancare.
Referitor la declararea sediului, există depusă la dosar dovada că, potrivit Registrului Comerțului era sediul real, a avut activitate până la plecarea inculpatului în Italia.
Prin decizia penală nr. 96/P din 10 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul formulat de inculpatul O.R. împotriva sentinței penale nr. 149 din 1 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 14380/118/2011.
În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. s-a desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. după executarea pedepsei principale în pedepsele componente de 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.; 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.; 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. după executarea pedepsei principale aplicate pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen. și s-a făcut aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. pentru toate infracțiunile reținute în sarcina inculpatului O.R.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului O.R. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului O.R. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. (parte vătămată SC T.L. IFN SA) de la 5 ani închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare stabilită prin prezenta decizie cu pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită de prima instanță pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. (parte vătămată SC P.C.B. SA) și cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită de prima instanță pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în final inculpatul O.R. execută pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
Pentru a decide astfel, s-au reținut următoarele:
În mod corect instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului O.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., parte vătămată SC T.L. IFN SA, întrucât materialul probator administrat în cauză face dovada că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, atât sub aspectul laturii obiective cât și subiective.
Astfel, s-a reținut că la data de 11 octombrie 2007 între partea civilă, SC T.L. IFN SA, în calitate de locator și SC G.W.F. SRL reprezentată de inculpatul O.R., în calitate de utilizator, s-a perfectat contractul de leasing financiar din 11 octombrie 2007 având ca obiect utilizarea autoturismului marca Z1. Clauzele contractuale obliga utilizatorul respectiv SC G.W.F. SRL prin reprezentantul său legal, inculpatul O.R., să emită către locator, în speță SC T.L. IFN SA, câte un bilet la ordin pentru fiecare rată, în cuantumul stabilit în graficul de eșalonare al plăților, fapt pentru care biletele la ordin au fost predate locatorului de către O.R. la momentul încheierii contractului de leasing, bilete la ordin emise pentru banca trasă R., Sucursala Constanța. Deși avea obligația să asigure lichiditățile necesare, din contul bancar al SC G.W.F. SRL au fost ridicate de inculpatul O.R., atât anterior datei de 11 octombrie 2008, cât și ulterior acestei date sume de bani, mai mult acest cont a fost închis, fără ca inculpatul, în prealabil, să anunțe SC T.L. IFN SA de închiderea contului, mai mult nu a comunicat deschiderea și alimentarea altui cont din care societatea de leasing să își deconteze biletele la ordin.
S-a mai reținut că acest din urmă fapt era posibil în condițiile în care inculpatul efectua tranzacții bancare pe contul deschis la Banca C.R.F., fiind cert că aceste operațiuni s-au efectuat cu intenție directă de către inculpat, deoarece reprezentau modalitatea concretă în care inculpatul a indus în eroare SC T.L. IFN SA în cursul executării contractului de leasing.
În concret, primul bilet la ordin a fost trimis la bancă ca urmare a neachitării de către utilizator a ratelor aferente lunilor decembrie 2007, ianuarie 2008 și februarie 2008 în valoare totală de 12.313,74 RON, iar cel de-al doilea bilet la ordin a fost introdus pentru rata de leasing aferentă lunii martie 2008, în valoare de 4.378,60 RON.
La data de 19 mai 2008, autoturismul care a făcut obiectul contractului de leasing a fost recuperat de locator din comuna C., județul Constanța prin intermediul executorului judecătoresc.
S-a menționat faptul că, după plecarea inculpatului în Italia, autoturismul a fost folosit de martorul N.D., fiind parcat la adresa acestuia, loc de unde a și fost ridicat, cu mențiunea că actele autoturismului și cheile au fost restituite prin intermediul numitului S.I. În aceste condiții, s-a considerat că intenția inculpatului de a induce în eroare societatea de leasing rezultă inclusiv din aceste împrejurări, pe de o parte prin faptul că nu au fost aduse la cunoștința locatorului, iar pe de altă parte prin aceea că societatea de leasing a fost pusă în situația de a nu putea intra în posesia autovehiculului.
Din raportul de constatare grafoscopică efectuat în cauză, rezultă că semnăturile manuscrise de pe biletele la ordin, la rubrica trăgător aparțin inculpatului O.R.
Instanța de apel a constatat că în mod corect instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului O.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., parte vătămată SC P.C.B. SA materialul probator administrat în cauză conducând la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, atât sub aspectul laturii obiective cât și subiective.
La data de 26 octombrie 2007, între SC P.C.B. SA, Agenția Tomis Constanța, în calitate de creditor și SC G.W.F. SRL reprezentată de inculpatul O.R., în calitate de debitor s-a încheiat contractul de credit având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 3.000 RON.
La data de 31 octombrie 2007, între SC P.C.B. SA, Agenția Tomis, în calitate de creditor și SC G.W.F. SRL reprezentată de inculpatul O.R., în calitate de debitor și P.A.A. reprezentată tot de inculpat, în baza procurii speciale autentificate din 31 octombrie 2007 la Biroul Notarial Public B.S., în calitate de garant, s-a încheiat contractul de credit având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 37.000 RON.
La data de 31 octombrie 2007 între SC P.C.B. SA, Agenția Tomis, în calitate de creditor și SC G.W.F. SRL reprezentată de inculpatul O.R., în calitate de debitor, s-a perfectat contractul de credit având ca obiect acordarea unui credit sub forma descoperitului de credit, în valoare de 5.000 RON.
Și acest credit a fost garantat de numita P.A.A. ce a fost reprezentată de inculpatul O.R. în baza procurii speciale autentificate din 31 octombrie 2007 la Biroul Notarial Public B.S.
În scopul încheierii acestor contracte, inculpatul O.R. a prezentat contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 14 iulie 2006 la Biroul Notarial Public P.V., în care figurează în calitate de vânzători numiții S.N. și S.M., iar în calitate de cumpărător inculpatul O.R., contract prin care inculpatul a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 625,15 mp.
Faptul că inculpatul O.R., pentru a face dovada dreptului de proprietate asupra terenului mai sus menționat cu privire la care s-a instituit garanție în dosarele de creditare, a fost cel care a depus contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 14 iulie 2006 la Biroul Notarial Pubic P.V., este probat cu declarațiile martorilor I.G., V.C., B.G. și D.A.R., persoane care aveau calitatea de funcționari ai băncii creditoare.
Caracterul fals al contractului mai sus menționat rezultă din sesizarea Camerei Notarilor Publici Constanța privind caracterul fals al actului, notarul public P.V. susținând că înscrisul autentic menționat nu a fost întocmit în fața sa, iar semnătura acestuia a fost contrafăcută.
Relevante în acest sens sunt și declarațiile martorei S.M. care a arătat că acel contract prin care se atestă că ar fi înstrăinat inculpatului o suprafață de teren este fals întrucât nu a deținut acel teren din comuna C., nu s-a prezentat în fața notarului public P.V. nu îl cunoaște pe inculpat și nu a încheiat acel act.
Mai este de menționat și faptul că, potrivit art. 7 din contractul de credit intitulat „garanții” s-a stipulat că O.R. garantează, creditul acordat, în mod irevocabil și necondiționat, cu întreg patrimoniul prezent și viitor, una din garanții fiind contractul de vânzare-cumpărare contrafăcut.
După perfectarea contractelor de credit menționate, inculpatul nu a achitat ratele, societatea creditoare fiind pusă în situația de nu putea să execute garanția instituită asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 14 iulie 2006 la Biroul Notarial Public P.V. urmare a caracterului fals al acestuia.
S-a reliefat faptul că, după obținerea sumelor de bani menționate, inculpatul a plecat în Italia.
Prin prezentarea unui înscris fals care atesta dobândirea de către inculpat a dreptului de proprietate asupra unui teren unității bancare, cu ocazia încheierii unor contracte de credite de către acesta, în vederea garantării împrumuturilor arătate, împrejurare esențială în aprobarea și acordarea sumei de bani în cuantumul precizat prin contractele de credit, acțiune realizată de inculpat cu intenție directă, unitatea bancară a fost indusă în eroare, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Nu au fost invocate și prezentate instanței dovezi în baza cărora să se stabilească că inculpatul O.R. nu are nici o legătură cu contractul de vânzare cumpărare fals.
Este cert că acel contract a folosit inculpatului pentru obținerea unei sume considerabile de bani de la unitatea bancară.
În aceste condiții s-a apreciat că, în mod corect instanța de fond a reținut săvârșirea de către inculpat și a infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.
În mod greșit instanța de fond a reținut săvârșirea de către inculpatul O.R. a infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, impunându-se achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Prin hotărârea din 3 septembrie 2007 a asociatului unic O.R., s-a hotărât schimbarea sediului social al SC G.W.F. SRL Constanța, în Municipiul Constanța, Piața A.A., locație unde societatea a funcționat efectiv.
Hotărârea a fost înregistrată la Registrul Comerțului prin încheierea din 10 septembrie 2007 a judecătorului delegat la O.R.C. Constanța.
La data de 18 ianuarie 2008 inculpatul O.R. s-a prezentat la sediul Gărzii Financiare, secția Constanța, încheindu-se nota de constatare, semnată de inculpat, dată la care s-a solicitat inculpatului să pună la dispoziția comisarilor Gărzii Financiare documente privind achizițiile de cereale de la SC C.G. SRL Ialomița, SC C.C. SRL Ialomița, fiind stabilit termen de prezentare la 22 ianuarie 2008.
Sediul societății a fost declarat de inculpat ca fiind cel din Municipiul Constanța, Piața A.A.
Inculpatul nu s-a mai prezentat la sediul Gărzii Financiare cu documentele solicitate aspect constatat prin raportului întocmit la data de 11 martie 2008 de către comisarii Gărzii Financiare, secția Constanța.
Totodată i s-a transmis inculpatului o invitație la sediul social, invitație care a fost semnată de administratorul Pieții A.A.
Din probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile la care am făcut referire dar și declarațiile martorilor P.I., în calitate de contabil al SC G.W.F. SRL și C.H., în calitate de administrator al Pieței A.A. rezultă că sediul SC G.W.F. SRL a fost stabilit în mod real la adresa indicată, societatea a funcționat efectiv la acel sediu însă și funcționa și la momentul la care inculpatul s-a prezentat la organele fiscale precum și la data la care acestea au declanșat verificări.
Astfel, martora P.I. a confirmat că sediul social al societății era efectiv în Piața A.A. aspect susținut și de martora C.H. care a arătat că, până în luna ianuarie societatea inculpatului a funcționat în acel spațiu însă din acea lună nu l-a mai văzut pe inculpat și întrucât nu s-a mai achitat chiria, în luna aprilie a luat măsuri de evacuare.
Din verificările efectuate de organele de poliție a rezultat că inculpatul, în luna ianuarie a plecat în Italia, fapt confirmat și de inculpat.
Faptul că inculpatul a părăsit țara și nu s-a mai dus pe la sediu ori faptul că, de abia în luna aprilie, urmare a neplății chiriei societatea a fost evacuată, în condițiile în care controlul a avut loc în luna martie, nu poate conduce la concluzia că sediu a declarat fictiv sau că s-au declarat date inexacte cu privire la acest sediu.
Instanța de apel a constatat însă că în mod greșit instanța de fond, în raport de condamnările anterioare ale inculpatului, a reținut starea de recidivă postcondamnatorie, în cauză fiind îndeplinite condițiile recidivei postexecutorii reglementată prin dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. și aceasta în raport de toate infracțiunile comise de inculpat.
Astfel prin sentința penală nr. 692 din 3 iunie 2003 a Judecătoriei Cluj definitivă prin decizia penală nr. 661 din 15 decembrie 2003 a Tribunalului Cluj, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.
A fost arestat la data de 15 ianuarie 2002 și a fost eliberat la data de 19 ianuarie 2002, la expirarea mandatului preventiv.
Ulterior a fost arestat la data de 27 iunie 2002 și a fost eliberat condiționat la data de 25 octombrie 2005 rămânând cu un rest neexecutat de 604 zile.
În raport de data comiterii infracțiunilor ce au constituit obiectul prezentei cauze penale, dată ulterioară considerării ca executată a pedepsei mai sus menționate, urmare a trecerii intervalului celor 604 zile, este cert că sunt îndeplinite condițiile recidivei postexecutorii reglementată prin dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.
Totodată, s-a apreciat că instanța de fond a realizat o individualizare greșită a pedepsei aplicată inculpatului O.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. în dauna SC T.L. IFN SA sub aspectul cuantumului, impunându-se reducerea acestuia.
În acest sens, s-a făcut trimitere la valoarea prejudiciului cauzat în dauna părți civile SC T.L. IFN SA de 16.000 RON comparativ cu prejudiciul cauzat părții civile SC P.C.B. SA, Agenția Tomis de peste 50.000 RON și pentru care instanța de fond i-a stabilit aceeași pedeapsă, împrejurarea că autoturismul a fost restituit părții civile și s-au achitat câteva rate.
S-a apreciat că nu prezintă relevanță sub aspectul prejudiciului cauzat faptul că autoturismul a fost restituit părții civile întrucât fiind în prezența unui contract de leasing oricum autoturismul aparținea SC T.L. IFN SA inculpatul plătind doar contravaloarea folosinței, folosință pe care inculpatul trebuia să o exercite până la plata ultimei rate când autovehiculul devenea proprietatea sa.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, precum și inculpatul O.R. formulând critici de nelegalitate și netemeinicie după cum urmează:
Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., învederând faptul că s-a făcut o greșită aplicare a legii atunci când s-a dispus achitarea inculpatului O.R. pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., instanța de control judiciar omițând să observe întregul material probator al cauzei.
Astfel, s-a învederat că nu a fost observat raportul A.N.A.F., Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, compartimentul de schimb internațional de informații din 24 februarie 2010, din cuprinsul căruia rezultă că SC G.W.F. SRL a efectuat achiziții intracomunitare din Italia în luna aprilie 2008. Această probă, deși legal administrată în faza de urmărire penală, nu a fost avută în vedere de Curtea de Apel Constanța la pronunțarea soluției. Mai mult, din motivarea instanței nu rezultă că proba a fost analizată la soluționarea laturii penale și însușită ori, dimpotrivă, înlăturată din ansamblul probator, încălcându-se astfel dispozițiile art. 365 lit. c) C. proc. pen.
Parchetul a mai susținut că înlăturarea nelegală a probei a condus la conturarea unei stări de fapt eronate, respectiv faptul că inculpatul a părăsit țara și din acest motiv nu s-a mai dus la sediu și că, abia în luna aprilie, urmare a neplății chiriei societatea a fost evacuată, în condițiile în care controlul a avut loc în luna martie.
S-a mai susținut că, deși cunoștea că este subiectul unor verificări ale Gărzii Financiare, inculpatul s-a sustras de la efectuarea acestora prin părăsirea sediului social declarat și efectuarea de acte de comerț la un alt sediu, pe care nu l-a comunicat organelor de control ori înregistrat la oficiul registrului comerțului, după cum nu a indicat nici persoana la care sau locul în care se afla arhiva contabilă a societății.
Având în vedere toate probele administrate, Parchetul a apreciat că faptele inculpatului, așa cum au fost redate mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.
Suplimentar, Parchetul a considerat că instanța de control judiciar a dat o valență prea mare prejudiciului produs de inculpat prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna SC T.L. IFN SA, în detrimentul celorlalte criterii prevăzute la art. 72 C. pen. În acest sens s-a arătat că simpla comparare a prejudiciilor produse în cauză, fără a observa în concret modul de săvârșire a faptelor, conduita procesuală și, în special, datele privind persoana inculpatului, așa cum reies din cazierul judiciar al acestuia, a condus la o reindividualizare greșită a pedepsei aplicate inculpatului pentru fapta reținută a fi săvârșită în dauna SC T.L. IFN SA.
Chiar și sub aspectul prejudiciului cauzat, dacă societatea SC T.L. IFN SA s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală cu suma de 16.692,34 RON, această sumă reprezintă doar contravaloarea facturilor emise pentru lunile decembrie 2007-martie 2008. Față de recuperarea bunului în luna mai 2008, întinderea pagubei este semnificativ mai mare, așa cum reiese și din înscrisul înaintat instanței pe 30 ianuarie 2012 ca răspuns la solicitările inculpatului. Se pot remarca, pe lângă dobânzi, comisioane și penalități, că valoarea facturilor emise și neachitate este de 26.896,22 RON, iar costurile de recuperare au fost în valoare de 2.927,30 RON.
Pe de altă parte, restituirea autoturismului și astfel, diminuarea prejudiciului, s-a făcut prin grija exclusivă a părții vătămate, inculpatul neavând nicio contribuție în acest sens.
În consecință, s-a apreciat că pedeapsa stabilită de instanța de fond, de 5 ani închisoare, este cea care reflectă corespunzător criteriile de individualizare a pedepsei.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei penale atacate și rejudecănd, să se înlăture dispoziția de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și cea de reducere a pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna SC T.L. IFN SA.
Recurentul inculpat O.R. a formulat critici de nelegalitate circumscrise cazurilor de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 și pct. 12 C. proc. pen.
A arătat recurentul-inculpat că a fost obligat să emită două bilete la ordin cu titlu de garanție la momentul încheierii contractului de leasing, asupra unui cont în care se efectuau tranzacții și a susținut că nu au fost retrase sumele de bani din acest cont în scopul de a înșela partea vătămată, ci pentru a se efectua plăți aferente activității desfășurate (salarii, buget, etc); în mod greșit a reținut instanța de apel faptul că inculpatul a închis contul bancar în scopul de a se sustrage de la plata ratelor către partea vătămată SC T.L. IFN SA.
A mai arătat că la momentul intrării în insolvență, respectiv la data de 4 februarie 2008, s-a făcut preluarea de către lichidator a contului bancar deschis la Banca R.
A solicitat să se constate că nu sunt întrunite elementele constitutive al infracțiunii de înșelăciune întrucât, pe de o parte, nu a existat intenția sa de a înșela partea vătămată SC T.L. IFN SA, iar pe de altă parte, faptul că firma reprezentată de el a intrat în incapacitate de plată nu echivalează cu intenția de a frauda.
A susținut că trebuia administrată proba cu expertiza contabilă care să analizeze situațiile financiare ale societăților, cât și a extraselor de bancă pentru a se putea dovedi dacă societățile aveau posibilități financiare de a plăti ratele de leasing și dacă lichiditățile acestora au fost retrase în folosul administratului.
Pentru acest motiv a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiza contabilă.
În subsidiar, a solicitat să se dispună achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat.
În cazul în care instanța de recurs va aprecia că se impune o soluție de condamnare recurentul-inculpat a solicitat admiterea recursului și aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., privind legea penală mai favorabilă.
A solicitat proporționalizarea pedepsei aplicate având în vedere faptul că instanța de apel a dispus aplicarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune în condițiile în care în vechea reglementare se prevedea pentru această infracțiune o pedeapsă de la 3 ani la 15 ani închisoare, iar în noua reglementare este prevăzută o pedeapsă de la 1 an la 5 ani închisoare și să se dispună aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de noua reglementare.
Cu privire la cea de a doua faptă de înșelăciune în dauna SC P.C.B. SA, mijlocul fraudulos fiind uzul de fals prevăzut de art. 291 C. pen. anterior, a arătat că instanța de apel a menținut pedeapsa de 5 ani închisoare deși nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, deoarece nu a existat intenția inculpatului de a o înșela pe partea vătămată.
A susținut și faptul că nu a cunoscut procedura internă de acordare a creditelor de către bancă, întrucât este o procedură nepublică care nu se aduce la cunoștința părților și care prevede că se recomandă ca fidejusorul, împrumutatul, să dețină proprietăți. A precizat că în realitate a fost vorba de un credit negarantat, fiind încheiat un contract de fidejusiune prin care a garantat cu patrimoniul său prezent și viitor.
A învederat că la momentul încheierii contractului de credit nu s-a cerut ca și condiție dovedirea existenței unei proprietăți anume în patrimoniul său, astfel încât nu se poate reține că a existat intenția de a înșela partea vătămată, deoarece nu a avut cunoștință de împrejurarea care ar fi determinat hotărârea părții vătămate în încheierea contractului.
În principal, a solicitat achitarea sa pentru această infracțiune în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar, a solicitat să se facă aplicarea legii mai favorabile, respectiv art. 5 C. pen. să se proporționalizeze cuantumul pedepsei aplicată (de 5 ani închisoare pentru cea de a doua infracțiune de înșelăciune) în sensul reducerii acesteia.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a precizat că nu susține criticile formulate în motivele de recurs cu privire la greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, dar că sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile formulează concluzii de admitere a recursurilor declarate în cauză, apreciind că noul C. pen. este legea penală mai favorabilă pentru inculpat sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite de acesta.
Recursurile sunt fondate doar pentru considerentele ce se vor arăta:
În ceea ce privește motivul de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., formulat de recurentul inculpat O.R. referitor la condamnarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (parte vătămată SC T.L. IFN SA), instanța de recurs constată că acesta este neîntemeiat.
Din examinarea materialului probator administrat în cauză rezultă, contrar susținerilor formulate de inculpat, că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective.
Probatoriul administrat și judicios coroborat în cauză, relevă faptul că la data de 11 octombrie 2007 între partea civilă, SC T.L. IFN SA, în calitate de locator și SC G.W.F. SRL reprezentată de inculpatul O.R., în calitate de utilizator, s-a perfectat contractul de leasing financiar din 11 octombrie 2007 având ca obiect utilizarea autoturismului marca Z1.
Clauzele contractuale obligau utilizatorul respectiv, SC G.W.F. SRL prin reprezentantul său legal, inculpatul O.R., să emită către locator, în speță SC T.L. IFN SA, câte un bilet la ordin pentru fiecare rată, în cuantumul stabilit în graficul de eșalonare al plăților.
În considerarea acestui fapt, biletele la ordin au fost predate locatorului de către inculpatul O.R. la momentul încheierii contractului de leasing, bilete la ordin emise pentru banca trasă R., Sucursala Constanța.
Deși avea obligația să asigure lichiditățile necesare, din contul bancar al SC G.W.F. SRL au fost ridicate de inculpatul O.R., atât anterior datei de 11 octombrie 2008, cât și ulterior acestei date, sume de bani.
Acest cont a fost închis, fără ca inculpatul, în prealabil, să anunțe SC T.L. IFN SA de închiderea contului și fără a comunica deschiderea și alimentarea altui cont din care societatea de leasing să își deconteze biletele la ordin. Acest din urmă fapt era posibil în condițiile în care inculpatul efectua tranzacții bancare pe contul deschis la Banca C.R.F.
Este dovedit faptul că aceste operațiuni s-au efectuat cu intenție directă de către inculpat, deoarece reprezentau modalitatea concretă în care inculpatul a indus în eroare SC T.L. IFN SA în cursul executării contractului de leasing.
Este de precizat că primul bilet la ordin a fost trimis la bancă ca urmare a neachitării de către utilizator a ratelor aferente lunilor decembrie 2007, ianuarie 2008 și februarie 2008 în valoare totală de 12.313,74 RON, iar cel de-al doilea bilet la ordin a fost introdus pentru rata de leasing aferentă lunii martie 2008, în valoare de 4.378,60 RON.
Este relevant faptul că la data de 19 mai 2008, autoturismul care a făcut obiectul contractului de leasing a fost recuperat de locator din comuna C., județul Constanța prin intermediul executorului judecătoresc.
După plecarea inculpatului în Italia, autoturismul a fost folosit de martorul N.D., fiind parcat la adresa acestuia, loc de unde a și fost ridicat, actele autoturismului și cheile fiind restituite prin intermediul numitului S.I.
În aceste condiții, intenția inculpatului de a induce în eroare societatea de leasing rezultă inclusiv din aceste împrejurări, prin faptul că nu au fost aduse la cunoștința locatorului și prin aceea că societatea de leasing a fost pusă în situația de a nu putea intra în posesia autovehiculului.
Toate aceste aspecte trebuie corelate cu faptul că din raportul de constatare grafoscopică efectuat în cauză, rezultă că semnăturile de pe biletele la ordin, la rubrica trăgător, aparțin inculpatului O.R.
Față de cele arătate, cererea inculpatului de achitare în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (parte vătămată SC T.L. IFN SA) este neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.
Referitor la criticile formulate de recurentul inculpat circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. vizând incidența în cauză a legii penale mai favorabile, instanța de recurs constată că acesta este întemeiat.
În același context, vor fi examinate și susținerile reprezentantului Parchetului relativ la incidența legii penale mai favorabile.
Astfel, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.
În speță, de la data pronunțării deciziei în apel, 10 iulie 2013, și până la data soluționării recursului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp.
În examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de recurent, instanța de recurs urmează a analiza: influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat, consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiuni la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării recursului, precum și instituțiile autonome în raport cu incriminarea și sancțiunea.
Raportat la acest din urmă aspect urmează a fi analizate dispozițiile art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 33 lit. a) C. pen. anterior.
În ceea ce privește influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpatul este acuzat, instanța de recurs face următoarele precizări:
Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.
Cum pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege.
Aceiași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe agravante sau atenuante, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește incriminarea și se individualizează sancțiunea penală.
Pentru a compara cele două legi, instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.
Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă.
În examinarea acestui aspect instanța de recurs constată următoarele:
Potrivit art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. anterior „Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.”
Potrivit art. 244 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din noul C. pen. „Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
Împăcarea înlătură răspunderea penală.”
Comparând cele două reglementări cu referire la elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, instanța constată că latura obiectivă îmbracă același conținut în varianta simplă și că forma de vinovăție cerută de lege pentru existența acestei infracțiuni este aceeași ca în reglementarea anterioară.
„Înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi” nu mai face obiectul incriminării în noua reglementare.
Ceea ce diferă în mod substanțial sunt limitele de pedeapsă prevăzute de lege, indiscutabil mai favorabile, în aplicarea noului C. pen. (1-5 ani față de 3-15 ani).
Astfel, comparând elementele acuzației din legea veche [art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen.] și efectele acuzației în legea nouă [art. 244 alin. (1) și alin. (2) C. pen.] se observă că legea veche prevede o sancțiune de la 3 la 15 ani cu posibilitatea măririi maximului special cu 5 ani.
Sancțiunea individualizată de instanța de fond și reindividualizată de instanța de apel a fost de 3 ani și 6 luni, respectiv 5 ani.
Legea nouă care prevede un minim de 1 an este mai favorabilă față de legea veche care prevede un minim de 3 ani condiție în care legea nouă va retroactiva.
Ca urmare a stabilirii legii noi ca lege mai favorabilă conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport de infracțiunile comise.
Așa fiind, în considerarea textului legal menționat, instanța de recurs urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. și art. 65 C. pen.
Referitor la instituțiile autonome în raport cu incriminarea și sancțiunea decurgând din incriminare, respectiv art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen., instanța de recurs relevă următoarele aspecte:
Referitor la existența recidivei, instanța constată că legea nouă ar fi fost mai favorabilă doar dacă sancțiunea aplicată anterior era închisoarea mai mică sau egală cu un an, caz în care, conform art. 41 C. pen., ar fi dispărut starea de recidivă.
Având în vedere că anterior inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni, respectiv 5 ani, dispozițiile legii noi nu sunt mai favorabile și nu pot retroactiva.
În cazul recidivei postexecutorii, se alege mai întâi legea penală mai favorabilă sub aspectul pedepsei prevăzute pentru infracțiunea care constituie al doilea termen, apoi se procedează în mod similar în raport de condițiile de existență și tratamentul sancționator al recidivei postexecutorii (în măsura în care infracțiunea de la cel de-al doilea termen al recidivei a fost comisă și ea înainte de intrarea în vigoare a legii noi). Este de precizat că tratamentul sancționator prevăzut de noul cod presupune o majorare obligatorie cu ½ a limitelor pedepsei legale pentru infracțiunea comisă în stare de recidivă postexecutorie.
În consecință, dacă potrivit ambelor legi sunt îndeplinite condițiile de existență a recidivei vom compara tratamentul prevăzut pentru aceasta de cele două coduri.
Determinarea legii penale mai favorabile se va face și în acest caz in concreto individualizând mai întâi pedeapsa prin aplicarea sporului prevăzut de C. pen. în vechea reglementare, iar apoi individualizând pedeapsa între limitele majorate potrivit noului C. pen.
Este de precizat faptul că teoretic este posibil ca noul C. pen. să fie uneori legea penală mai favorabilă dat fiind sporul de pedeapsă foarte mare aplicabil potrivit reglementării anterioare.
În realitate însă, în raport de algoritmul de calcul și de faptul că aplicarea sporului este o facultate a instanței, este mai favorabil sub aspectul analizat C. pen. anterior.
Procedând astfel, cu privire la cele două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. anterior, cu limitele de pedeapsă de la 3 la 15 ani închisoare, având corespondent în noua lege în art. 244 alin. (1) și alin. (2) C. pen. actual cu aplicarea art. 35 C. pen. actual, cu limite de pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare, apare ca fiind mai favorabilă legea nouă.
Raportat la faptul că inculpatul este condamnat pentru două infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, una comisă în dauna părții vătămate SC T.L. IFN SA și alta în dauna părții vătămate SC P.C.B. SA, ambele în concurs, apreciază ca fiind mai favorabilă legea nouă pentru că dispozițiile art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., care fac trimitere la dispozițiile art. 33-34 C. pen. anterior, permit aplicarea unui spor de până la 5 ani, în timp ce dispozițiilor art. 35 C. pen. actual permit aplicarea unui spor de până la 2 ani.
Cu privire la limitele speciale ale pedepsei, este evident mai favorabilă prevederea din noul C. pen., astfel că pedeapsa va fi individualizată în raport de limitele din legea nouă.
În a doua etapă, pentru determinarea legii mai favorabile aplicabile ansamblului de sustrageri comise, vom compara tratamentul prevăzut de C. pen. în vigoare pentru infracțiunea continuată, cu tratamentul prevăzut de noul C. pen. pentru concursul de infracțiuni.
Este de precizat că nu ne vom raporta la tratamentul prevăzut de noul cod pentru infracțiunea continuată, deși este mai favorabil, întrucât, în raport de condițiile de existență stabilite de reglementarea nouă, pluralitatea de acțiuni de sustragere nu poate fi calificată ca infracțiune continuată.
În privința infracțiunii continuate, intrarea în vigoare a noului C. pen. a adus modificări referitoare la: limitele legale de pedeapsă pentru infracțiunea comisă; condițiile de existență ale infracțiunii continuate, tratamentul sancționator prevăzut pentru infracțiunea continuată, (noua reglementare reduce sporul aplicabil la 3 ani, în condițiile menținerii caracterului facultativ al acestuia).
Astfel, art. 35 alin. (1) noul C. pen. menține condițiile de existență din reglementarea anterioară, la care adaugă una suplimentară, unitatea de subiect pasiv.
La fel ca în ipoteza recidivei și în această situație aplicarea legii penale mai favorabile se va face în mod distinct cu privire la două instituții, mai întâi cu privire la limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea comisă și apoi în privința condițiilor de existență și tratamentul sancționator.
Condițiile de existență și tratamentul sancționator prevăzute pentru infracțiunea continuată formează o singură instituție, nefiind posibilă disocierea lor în vederea aplicării separate a legii penale mai favorabile.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. urmează a admite recursurile formulate în cauză, a casa în parte hotărârea recurată și rejudecând, a descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, menținând dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. anterior în sarcina inculpatului O.R.
Proporționalizând cuantumul pedepselor aplicate inculpatului în raport de criteriile susmenționate va reduce pedeapsa aplicată inculpatului O.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de 244 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu referire la art. 5 C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior de la 3 ani și 6 luni închisoare la pedeapsa de 2 ani închisoare.
De asemenea, va reduce pedeapsa aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 244 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu referire la art. 5 C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.
În aceleași condiții, va reduce pedeapsa aplicată inculpatului O.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută art. 323 C. pen. cu referire la art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen. anterior inculpatul O.R. urmează a executa pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare.
În baza dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 187/2012, va dispune aplicarea art. 65-art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.
Urmează a menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul O.R. împotriva deciziei penale nr. 96/P din 10 iulie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Casează în parte decizia penală atacată și rejudecând:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, menținând dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. anterior în sarcina inculpatului O.R.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului O.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute, de art. 244 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu referire la art. 5 C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior de la 3 ani și 6 luni închisoare la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Reduce pedeapsa aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu referire la art. 5 C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului O.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută art. 323 C. pen. cu referire la art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen. anterior inculpatul O.R. va executa pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare.
Dispune aplicarea art. 65-art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 martie 2014.