Asupra recursului penal de față, pe baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 271/D din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția penală în Dosarul penal nr. 1696/110/2011 s-au dispus următoarele:
În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.I. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor simplu (faptă din 9 martie 2011).
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată prin reținere și arest preventiv, începând de la 16 martie 2011 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 1381 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului la plata către Serviciul de Ambulanță al Județului Bacău a sumei de 393,2 RON, actualizată la data executării, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de transport.
În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 1387 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă P.I. a sumei de 1.500 RON reprezentând daune materiale și 3.000 RON, reprezentând daune morale.
În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul să plătească Spitalului Județean de Urgență Bacău suma de 2.171,53 RON, actualizată la data executării, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
S-a dispus păstrarea la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău a mijloacelor materiale de probă ridicate de la fața locului, până la soluționarea definitivă a cauzei.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la condamnat, după rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 193 C. proc. pen. s-a luat act de faptul că avocatul ales al părții civile nu a solicitat obligarea inculpatului la plata de cheltuieli judiciare reprezentând onorariul suportat de clientul său.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 5.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, pe baza întregului material probator administrat în cauză, următoarea situație de fapt:
Pe raza satului Somușca, comuna Cleja, județul Bacău, la punctul „R.", la marginea unei păduri, numitul P.M. a organizat o stână de oi. La stână lucrau fii săi, P.I., în vârstă de 21 de ani și minorul M.P., care de multe ori rămânea peste noapte în locație.
Din toamna anului 2010, la stână a fost angajat și I.I., frate cu unul din ginerii lui P.M., urmând ca acesta să primească doar mâncare și cazare pentru activitatea desfășurată. Nu este exclus ca acesta să se fi așteptat și la plata unui salariu pentru munca prestată la stână, însă martorul P.M. nu a confirmat că și-ar fi asumat o astfel de obligație.
I.I. a fost primit la stână din milă deoarece îi era interzis să meargă la casa părintească din cauza violențelor întrebuințate anterior împotriva părinților săi. Inculpatul nu avea o casă a sa pe raza comunei Cleja, județul Bacău, ori în altă parte.
Sus-numitul stătea tot timpul la stână, fiind ajutat la muncă de fiii patronului, M. (minor), I. (născut în 1989), cât și de minorul F.D., în vârstă de 13 ani, care abandonase școala.
P.M. (tatăl), cât și P.I. ( fiul) locuiau în satul Somușca, comuna Cleja, județul Bacău în aceeași casă, însă veneau la stână aproape în fiecare zi, cu treburi legate de întreținerea oilor.
La data de 9 martie 2011, la stână a sosit P.I., cu căruța, aducând printre altele și o sticlă de ½% l de țuică. La stână se afla atât P.M. (tatăl), cât și inculpatul I.I.
La masa de prânz cei trei au consumat și țuica adusă de P.I. Nu este exclus ca sticla cu rachiu să fi fost mai mare, pentru că cei trei bărbați s-au îmbătat rău de tot.
Beți fiind, cei trei s-au luat la ceartă, fără a se putea stabili cu certitudine din ce cauză.
În timp ce inculpatul a susținut că P.I. i-a făcut în ciudă tatălui său, spunându-i că oile sale sunt mai frumoase și că au fătat mai devreme, P.M. (tatăl) a susținut că fiul său, P.I., iar fi reproșat inculpatului că l-ar fi bătut și stropit cu apă pe fratele său minor, M.P., pentru că ar fi sforăit și nu l-ar fi lăsat să doarmă. Un asemenea incident se pare că ar fi existat, însă din joacă, inculpatul I.I. nefiind lăsat să doarmă de copilul M.P. care se prefăcea că sforăie.
În afara celor 3 (trei), la stână nu se mai afla nimeni în după amiaza zilei de 9 martie 2011. Cearta a degenerat în violență, P.I. fiind grav lovit la cap cu un corp contondent, astfel încât și-a pierdut echilibrul și chiar cunoștința, motiv pentru care a fost ajutat de tatăl său să nu se prăbușească la pământ. Observând starea gravă a lui P.I., inculpatul I.I. l-a ajutat pe P.M. să-și urce feciorul în căruță.
P.M. l-a dus cu căruța pe fiul său P.I. acasă și l-a așezat pe pat sperând că își va reveni. Deși starea fiului era gravă, tatăl nu a chemat ambulanța, ci s-a culcat, precizând ulterior că l-a luat somnul.
Revenindu-și, P.I. a apelat-o de pe telefonul mobil pe prietena sa, martora G.M., vorbind bâlbâit, fără a se putea înțelege ceva, gemând de durere și plângând.
Intuind că s-a întâmplat ceva grav, martora G.M. i-a alertat pe prietenii victimei, martorii B.M. și G.D., care s-au deplasat la locuința lui P.I. și au depus diligentele necesare pentru chemarea salvării. Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde a fost internat la secția de neurochirurgie, cu diagnosticul TCC, fractură cu înfundare temporo-parietală stg.
Spitalul Județean de Urgență Bacău a sesizat Inspectoratul Poliției Județene Bacău că victima P.I., în vârstă de 21 de ani, a fost victima unei agresiuni, prezentând diagnosticul de Traumatism cranio-cerebral, fractură cu înfundare fronto temporo parietală stg., hemoragie sub aralinoidiană, edem cerebral difuz.
Cercetările penale au început la puțin timp după miezul nopții de 9/10 martie 2011, atât la domiciliul victimei, cât și la stână.
La data de 10 martie 2011, P.I. a fost operat (F.0.16465).
Din fotografiile judiciare efectuate cu prilejul cercetării la fața locului, depuse la dosarul cauzei, a rezultat ca tatăl victimei avea niște răni proaspete în zona feței, însă când a fost întrebat, acestea a spus că rănile erau vechi deoarece căzuse din căruță în urmă cu două săptămâni.
La rândul său și inculpatul I.I. prezenta urme de violențe pe corp.
La cercetarea locală s-au găsit două furci și alte corpuri contondente care prezentau urme de pete brun roșcate, ce păreau a fi de sânge.
În raport de probatoriul administrat în cauză, prima instanță a reținut că faptul lovirii, la data de 9 martie 2011, a victimei P.I., în cap, cu un corp contondent, în împrejurările descrise mai sus, a fost pe deplin dovedit.
S-a reținut în acest sens că din cuprinsul Raportului de expertiză medico-legală nr. 606 din 10 martie 2011 întocmit de S.M.L. Bacău rezultă că P.I. a prezentat o contuzie cerebrală F - T stânga, hematom extradural acut T - P stg., fractură cu înfundare F - T stânga, hemoragie subarahnoidiană, edem cerebral difuz, leziuni ce au fost de natură a-i pune în primejdie viața.
S-a mai reținut că, în fața medicilor, P.I. a declarat că a fost victima unei agresiuni corporale, fiind lovit de 2 (două) persoane cu o furcă în regiunea capului. În fața organelor de urmărire penală, P.I. a declarat că a fost lovit cu furca în cap doar de către inculpatul I.I. și că tatăl său, martorul P.M. i-a sărit în ajutor.
Și în fața instanței, P.I. a susținut că a fost lovit de către inculpatul I.I., iar nu de tatăl său. Victima a recunoscut că nu a avut o comportare tocmai corectă față de inculpat.
S-a mai reținut că deși la începutul procesului penal se prefigura soluționarea cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., inculpatul I.I. s-a răzgândit, declarându-se nevinovat.
Astfel, acesta a susținut că cel care l-a lovit cu furca în cap pe P.I. a fost chiar tatăl acestuia.
Întrucât actele medicale nu au evidențiat două lovituri, ci doar una, prima instanță a exclus ipoteza lovirii victimei de două persoane.
S-au conturat astfel două ipoteze, respectiv: victima a fost lovită de către inculpat și victima a fost lovită de către tatăl său.
Pentru elucidarea problemei s-a dispus examinarea inculpatului I.I. și a martorului P.M. cu tehnica poligraf.
Din cuprinsul raportului de constatare tehnico-științifică privind detecția comportamentului simulat nr. 249589 din 2 noiembrie 2011 întocmit de LPJ. Bacău, serviciul criminalistic, a rezultat că inculpatul I.I. a prezentat modificări ale stresului emoțional caracteristice comportamentului simulat.
În acest context, instanța a ajuns la concluzia că emoțiile și dificultățile de exprimare constatate cu prilejul audierii părții vătămate P.I. și a tatălui său, martorul P.M. nu s-au datorat ascunderii adevărului, ci faptului că acestea în mod curent vorbesc un dialect (ceangăiască) care-i face să se exprime greu în limba română. În plus, nu s-a exclus ipoteza că partea vătămată a rămas și cu o ușoară tulburare de vorbire, ca urmare a traumatismului suferit, mai ales atunci când are emoții.
În raport de argumentele prezentate s-a apreciat că inculpatul a avut o atitudine oscilantă, reținându-se că acesta a dat vina pe tatăl victimei știind că între cei doi relațiile nu erau tocmai cordiale, dar și pentru faptul că se așteptase la un alt comportament față de el din partea patronului.
Totodată, s-a reținut că acesta a speculat și atitudinea lui P.M. care nu a chemat mașina salvării, deși văzuse ce i s-a întâmplat fiului său, precum și faptul că nu l-a dat afară de la stână.
În același sens s-a apreciat că atitudinea martorului P.M. nu a fost aceea a unui om vinovat, care și-ar fi lovit feciorul, ci a unui om simplu, ignorant, care pe deasupra era și beat.
Situația de fapt descrisă a fost reținută ca rezultând din procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele foto, actele medicale și medico-legale, declarațiile părții vătămate, ale martorilor și ale inculpatului.
În raport de aspectele factuale prezentate, prima instanță a apreciat că fapta supusă judecății constituie tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 -174 alin. (1) C. pen., reținându-se în acest sens că, deși probele dosarului confirmă împrejurarea că cei trei s-au lovit reciproc, fugărindu-se prin țarcurile stânei, autor al infracțiunii de mai sus este inculpatul I.I., a cărei vinovăție rezultă din declarația victimei P.I. care se coroborează cu declarația martorului P.M.
Vinovăția inculpatului fiind apreciată pe deplin dovedită, prima instanță a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., în raport de împrejurările comiterii faptei și lipsa antecedentelor penale, inculpatului aplicându-i-se pedeapsa minimă prevăzută de lege pentru tentativă la infracțiunea de omor.
Pe lângă pedeapsa principală, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară și accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., reținându-se că acesta are o scară de valori greșită și că nu va fi în stare să facă alegeri corecte pentru binele societății, astfel încât pe lângă dreptul de a fi ales i s-a interzis și dreptul de a alege.
În latura civilă s-a reținut că partea vătămată P.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 15.000 RON, compusă din 5.000 RON despăgubiri civile reprezentând cheltuielile făcute pentru redobândirea sănătății și 10.000 RON daune morale, iar Serviciul Județean de Ambulanță Bacău, cât și Spitalul Județean de Urgență Bacău s-au constituit părți civile cu sumele de 393,2 RON, respectiv 2.171,53 RON.
Considerându-se nevinovat, inculpatul nu a fost de acord cu plata pretențiilor civile formulate în cauză.
La soluționarea laturii civile au fost avute în vedere împrejurările comiterii faptei și declarația inculpatului în sensul că nu a avut cea mai potrivită comportare față de partea vătămată, apreciindu-se că suferința acesteia nu poate fi pusă la îndoială ca, de altfel, nici cheltuielile făcute pentru redobândirea sănătății.
În consecință, inculpatul a fost obligat la plata de daune materiale și morale către partea civilă într-un cuantum mult diminuat, pretențiile Serviciului Județean de Ambulanță și ale Spitalului Județean de Urgență Bacău fiind încuviințate în integralitate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul I.I., reiterând argumentele de nevinovăție prezentate și în fața instanței de fond.
Prin Decizia penală nr. 17 din 7 februarie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că, deși în mod constant inculpatul I.I. a susținut că nu el este cel care a agresat partea vătămată P.I., ci tatăl acesteia, martorul P.M., declarațiile inculpatului nu sunt confirmate de probele administrate în cauză și, mai mult, acestea sunt oscilante și prezintă elemente care intră în contradicție cu declarațiile de martori și cu probele științifice administrate în cauză.
Astfel, s-a reținut că inculpatul a susținut că a fost agresat inițial de către victimă, aceasta lovindu-l cu o bâtă în zona capului, însă în urma examinării corpului inculpatului nu au fost evidențiate leziuni specifice care ar fi putut fi produse cu un astfel de corp contondent în zona indicată.
În plus, inculpatul a arătat că motivul presupusei agresiuni a victimei l-a constituit o discuție contradictorie despre niște miei, însă această variantă nu este susținută de datele existente la dosar.
Totodată, a susținut că victima a avut un conflict cu martorul P.M., variantă necredibilă, deoarece nu a fost relevat niciun motiv pentru un conflict de asemenea gravitate între tată și fiu.
În același sens s-a reținut că declarațiile victimei se coroborează cu declarațiile martorului ocular P.M. și cu declarațiile martorilor G.D., B.M. și M.P. din care rezultă fără dubii că inculpatul a fost cel care a agresat inițial victima, lovind-o cu o furcă în zona capului, că ulterior cei doi s-au lovit reciproc, victima lovind la rândul său inculpatul tot cu o furcă, împrejurare care explică leziunile din zona spatelui inculpatului și că motivul conflictului l-au constituit reproșurile pe care victima le-a făcut inculpatului cu privire la faptul că acesta îl agresase anterior pe fratele său, martorul M.P.
În raport de argumentele prezentate s-a apreciat că prima instanță a reținut o situație de fapt exactă, în conformitate cu probatoriul din cauză, criticile inculpatului fiind găsite neîntemeiate.
Cât privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, deopotrivă, s-a apreciat că acesta a fost just individualizat în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.I. care nu a motivat în scris calea de atac.
La termenul de dezbateri din 9 aprilie 2012, luând act de poziția procesuală a inculpatului care inițial a menționat că înțelege să se prevaleze de disp. art. 3201 C. proc. pen., pentru ca ulterior să renunțe la acest beneficiu, apărătorul desemnat din oficiu să acorde asistență juridică inculpatului a invocat motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepsei aplicate inculpatului ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptei și de circumstanțele personale favorabile, inculpatul fiind căsătorit și tată a doi copii minori, cu o atitudine procesuală ireproșabilă.
În ultimul cuvânt, recurentul inculpat a reiterat apărările formulate în fața instanțelor de fond și de apel, susținând că este nevinovat.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate și cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prima instanță și instanța de apel, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat și argumente juridice pertinente, au reținut o corectă situație de fapt, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare și dispozițiilor legale care reglementează fapta dedusă judecății.
În acest sens, confirmând valabilitatea reținerilor factuale detaliat prezentate în considerentele prezentei hotărâri, rețineri care-și găsesc fundamentarea în probatoriul administrat în cauză, deopotrivă amplu descris anterior, Înalta Curte reține că vinovăția inculpatului I.I. este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă prin declarațiile victimei P.I. care se coroborează cu declarațiile martorului ocular P.M. și cu declarațiile martorilor G.D., B.M., G.M. și M.P., procesele-verbale de cercetare la fața locului, planșele fotografice și Raportul de constatare medico-legală nr. 606/2011 al S.M.L. Bacău.
În consecință, susținerile inculpatului în sensul că este nevinovat sunt lipsite de orice fundament, atitudinea oscilantă a acestuia, manifestată pe parcursul întregului proces penal, coroborată cu rezultatul testului poligraf, indicând caracterul disimulat al apărărilor formulate.
Relevant în acest sens este faptul că în declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul I.I. a susținut că nu este vinovat de săvârșirea faptei, dar că nici nu își poate explica cine a lovit victima, pentru ca la momentul prezentării materialului de urmărire penală, în prezența apărătorului din oficiu, să recunoască faptul că, la data de referință, a lovit victima cu o furcă în zona capului. În cursul judecării în fond a cauzei, inculpatul a revenit asupra declarațiilor anterioare menționând că cel care a lovit victima este tocmai tatăl acesteia, P.M.; în fața instanței de apel inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere, iar în fața instanței de recurs, așa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, inculpatul a solicitat inițial să dea o declarație de recunoaștere a vinovăției, conform art. 3201 C. proc. pen., pentru ca ulterior să revină, reiterând susținerile în sensul nevinovăției sale.
Independent de comportamentul procesual oscilant al inculpatului, în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte constată că în cauză nu este incidență situația tranzitorie prevăzută de art. XI din O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011 (M. Of. nr. din 931 din 29 decembrie 2011) întrucât cauza a fost înregistrată pe rolul instanței ulterior intrării în vigoare a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 (M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010), astfel încât inculpatul putea invoca beneficiul dispozițiilor legale precitate numai până la începerea cercetării judecătorești. Or, în fața primei instanțe, la termenul din 26 mai 2011, inculpatul a menționat în mod expres că renunță la beneficiul disp. art. 3201 C. proc. pen., solicitând să fie judecat potrivit procedurii obișnuite, manifestare de voință cu caracter irevocabil, asupra căreia nu putea reveni ulterior.
Analizând în continuare criticile invocate în sfera cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, în raport de gravitatea deosebită a faptei, modalitatea de săvârșire, rezultatul produs, dar și de comportamentul procesul al inculpatului și persoana acestuia, pedeapsa aplicată de prima instanță, menținută în apel, egală cu limita minimă prevăzută de lege pentru tentativă la infracțiunea de omor prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., fiind aptă prin cuantum și modalitate de executare să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.
Astfel, cuantumul pedepsei aplicate inculpatului reflectă în mod adecvat și datele favorabile privind persoana inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor și situația familială, aceste elemente neputând însă conduce la diminuarea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege întrucât, în raport de datele concrete ale cauzei, nu pot fi reținute ca circumstanțe atenuante.
Rezultă, așadar, că nu poate fi primită critica invocată în recurs referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, hotărârea recurată fiind legală și temeinică.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, precum și faptul că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. care se iau în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva Deciziei penale nr. 17 din 7 februarie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 16 martie 2011 la 9 aprilie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2012.
Procesat de GGC - LM