Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 23 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 1226/2/2012 (493/2012), în temeiul dispozițiilor art.1608 C. proc. pen., a admis în principiu cererile de liberare provizorie sub control judiciar.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații M.A. și M.A.P.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 22 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus arestarea preventivă a inculpaților M.A. și M.A.P. pe o durată de 29 de zile, reținându-se că există indicii cu privire la săvârșirea de către inculpați a faptelor pentru care au fost cercetați și că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., lăsarea inculpaților în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică în raport de natura infracțiunii pentru care inculpații sunt cercetați, ce prezintă un grad de pericol social ridicat, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, dar și din modalitățile și împrejurările concrete în care s-a reținut că au fost comise faptele, precum și din calitatea celor doi inculpați.
Curtea a constatat că inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 77/P/2011, din data de 13 februarie 2012, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, pentru următoarele fapte:
1. M.A.P.:
- a pretins, direct și indirect (prin intermediul lui S.I.), suma de 1.100.000 euro denunțătorului P.F., lăsând să se creadă că are influență asupra primarului M.A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului și amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum și asupra directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov - G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar și să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză, faptă încadrată în infracțiunea de trafic de influență în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- l-a determinat pe S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunțătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a împrumutat pe denunțător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunțătorului, contract de împrumut întocmit și autentificat la data de 06 iulie 2011 (fără vinovăție de notarul public P.R.A.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, și totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită), faptă încadrată ca infracțiunile de fals intelectual, în forma participației improprii (instigare mediată) prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și, respectiv, instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.
2. M.A., pentru următoarele fapte:
- în calitate de primar a pretins suma de 500.000 euro denunțătorului P.F. (din care a primit 50.000 euro), în scopul de a abuza de prerogativele funcției în exercitarea atribuțiilor de serviciu și a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală de Fond Funciar) în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului (în suprafață totală de 23,8 ha) și amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), faptă încadrată ca infracțiunea de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.;
- l-a determinat pe finul său, S.O., să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunțătorul P.F., prin care denunțătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile (terenuri) cesionarului (S.O.), contract întocmit și autentificat la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăție, de notarul public M.V.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă încadrată în infracțiunea de fals intelectual, în forma participației improprii (instigare mediată), prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;
- totodată, prin încheierea acestui contract de cesiune (autentificat în 28 iulie 2011), s-au transferat bunurile menționate (2 terenuri) din patrimoniul denunțătorului în patrimoniul inculpatului S.O., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora, faptă ce constituie instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.
După sesizarea instanței de judecată, măsura arestării preventive a inculpaților a fost verificată sub aspectul legalității și temeiniciei în temeiul art. 3001 C. proc. pen. prin încheierea din 15 februarie 2012.
S-a reținut, în esență, că în cauză se mențin temeiurile arestării preventive [art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.], situația nefiind schimbată de la momentul verificării legalității și temeiniciei măsurii preventive, în temeiul art. 3001 C. proc. pen.
Instanța a reținut că cei doi inculpați prezintă circumstanțe personale favorabile, în sensul că nu au antecedente penale, au o familie organizată, au fost bine integrați în comunitățile locale, la dezvoltarea cărora au ajutat în exercitarea funcțiilor în care au fost aleși.
Pe de altă parte, însă, instanța a apreciat că există riscul ca, odată puși în libertate, inculpații să poată influența declarațiile coinculpaților și ale martorilor care sunt, în parte, angajați sau apropiați ai lor, fiind necesară privarea de libertate și în vederea apărării ordinii publice, în raport de periculozitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, modalitățile și împrejurările concrete în care s-au reținut că au fost comise faptele (cu premeditare, cu participarea mai multor persoane care au acționat coordonat), precum și împrejurarea că inculpații aveau calitatea de primari, aspect ce implică o periculozitate sporită, în condițiile în care legea este încălcată tocmai de o persoană aleasă să garanteze respectarea ei, care beneficiază de încrederea societății în acest sens.
Prin urmare, instanța a apreciat că oportunitatea liberării provizorii sub control judiciar este evaluată prin raportare la stadiul actual al procedurii, probațiunea nefiind în acest moment începută, iar, pe de altă parte, durata arestării preventive a inculpaților nu este disproporționată în raport de importanța și complexitatea cauzei, precum și de gravitatea faptelor imputate.
În consecință, Curtea a apreciat că, în raport de circumstanțele reale ale cauzei și personale ale inculpaților, scopul măsurilor preventive prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar a acestora și, prin urmare, a respins cererile formulate de inculpați, constatând, de altfel, că situația juridică a acestora nu s-a modificat în nici un fel de la momentul discutării cererilor anterioare.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații M.A. și M.A.P. criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri a cererilor de liberare provizorie.
S-au susținut, pe larg, de către apărătorii aleși ai inculpaților recursurile formulate de aceștia și s-a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii de ședință atacate și, pe fond, admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar și punerea în libertate a inculpaților, cu obligarea respectării măsurilor de control prevăzute de lege.
Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu cauza, conform dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile inculpaților M.A. și M.A.P. sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Prin rechizitoriul nr. 77/P/2011 din 13 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpații au fost trimiși în judecată pentru următoarele fapte:
- M.A.P.:
- a pretins, direct și indirect (prin intermediul lui S.I.), suma de 1.100.000 euro denunțătorului P.F., lăsând să se creadă că are influență asupra primarului M.A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului și amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum și asupra directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov - G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar și să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză, faptă încadrată în infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- l-a determinat pe S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunțătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a împrumutat pe denunțător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunțătorului, contract de împrumut întocmit și autentificat la data de 06 iulie 2011 (fără vinovăție de notarul public P.R.A.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, și, totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită), faptă încadrată ca infracțiunile de fals intelectual, în forma participației improprii (instigare mediată) prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și, respectiv instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.
- M.A.:
- în calitate de primar a pretins suma de 500.000 euro denunțătorului P.F. (din care a primit 50.000 euro), în scopul de a abuza de prerogativele funcției în exercitarea atribuțiilor de serviciu și a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală de Fond Funciar) în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului (în suprafață totală de 23,8 ha) și amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), faptă încadrată ca infracțiunea de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.;
- l-a determinat pe finul său, S.O., să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunțătorul P.F., prin care denunțătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile (terenuri) cesionarului (S.O.), contract întocmit și autentificat la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăție, de notarul public M.V.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă încadrată în infracțiunea de fals intelectual, în forma participației improprii (instigare mediată), prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;
- totodată, prin încheierea acestui contract de cesiune (autentificat la 28 iulie 2011) s-au transferat bunurile menționate (2 terenuri) din patrimoniul denunțătorului în patrimoniul inculpatului S.O., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora, faptă ce constituie instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Referitor la condiția privind inexistența unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni [alin. (2) teza I], Înalta Curte constată că actele și lucrările de urmărire penală nu relevă nici un fel de date în acest sens. Astfel, inculpații nu au antecedente penale, au familii organizate, au fost bine integrați în societate până la data comiterii faptelor, sunt absolvenți ai unor instituții de învățământ superior, neexistând motive verosimile de a crede că ar putea recurge la săvârșirea de noi infracțiuni.
Cât privește cea de a doua ipoteză vizată de art. 160 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată, de asemenea, pe baza actelor și lucrărilor de urmărire penală, că, în speță, nu există nici un indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpații ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul cauzei. Astfel, până la momentul formulării cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, probele referitoare la faptele presupus a fi comise de inculpați erau deja administrate și se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce înlătură într-o proporție covârșitoare posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană.
Așadar, se constată că, în cauză, nu este incidentă niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., în care nu poate fi acordată liberarea provizorie sub control judiciar, însă, Înalta Curte apreciază că îndeplinirea formală a condițiilor impuse de textul de lege menționat nu conduce automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța având posibilitatea ca, în funcție de circumstanțele cauzei și datele ce-l caracterizează pe inculpat, să aprecieze dacă scopul măsurii preventive poate fi realizat sau nu prin punerea în libertate provizorie.
Această concluzie se desprinde din analiza dispozițiilor art. 1602 C. proc. pen., care folosesc sintagma „se poate acorda”, ceea ce înseamnă că liberarea provizorie este o măsură facultativă, instanța de judecată, după constatarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, apreciind asupra oportunității lăsării în libertate provizorie a inculpatului prin verificarea temeiniciei cererii formulate.
În condițiile în care legea nu limitează și nici nu indică criteriile ce urmează a sta la baza aprecierii organului judiciar, acestea trebuie să se raporteze la elementele care privesc fapta săvârșită, gradul ei de pericol social concret, împrejurările comiterii acesteia, urmările produse, persoana inculpatului și pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea lui în libertate.
Temeinicia cererii de liberare provizorie nu poate fi analizată prin ignorarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea în acest sens cauzele Calmanovici împotriva României, Letellier împotriva Franței, Hendriks împotriva Olandei).
Astfel, raportat la natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, gradul ridicat de pericol social al acestora, modalitatea în care se presupune că au fost comise, urmările nefaste pe care le-au produs asupra încrederii populației în instituțiile statului, cât și stadiul actual al cercetărilor, conduc Înalta Curte la concluzia că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în libertate a recurenților, scopul măsurii preventive neputând fi realizat prin liberarea provizorie sub control judiciar a acestora.
Ca urmare, constatând că soluția Curții de Apel de respingere, ca neîntemeiate, a cererilor de liberare provizorie formulate de inculpații M.A. și M.A.P. este legală și temeinică, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile inculpaților M.A. și M.A.P., ca nefondate, iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.A. și M.A.P. împotriva încheierii din 23 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 1226/2/2012/a3 (493/2012).
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 30 martie 2012.