Asupra recursului, arată următoarele;
Prin sentința penală nr. 239 de la 23 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosarul cu nr. 10091/95/2012, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.M. fără antecedente penale, la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și c) C. pen.; în baza art. 292 C. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 (un) an închisoare; în baza art. 33-34 C. pen., s-au contopit pedepsele, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și c) C. pen.; s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua lit. b) și c) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen. și s-au pus în vedere acestuia dispozițiile art. 12 din Legea nr. 241/2005.
S-a dispus comunicarea către O.N.R.C. a dispozitivului sentinței penale, la data rămânerii definitive a acesteia; s-a dispus anularea actelor false, respectiv declarația inculpatului din 30 aprilie 2010, dată în fața reprezentanților D.G.F.P. Gorj și a mențiunilor false din formularul înregistrat la D.G.F.P. Gorj sub nr. 20778 din 30 aprilie 2010; a fost obligat inculpatul la 61.060 lei despăgubiri civile către A.N.A.F.- D.G.F.P. Gorj (cu sediul în București, sector 5), cu accesoriile aferente, până la data achitării integrale a prejudiciului; s-a respins cererea părții civile privind instituirea sechestrului asigurător cu privire la bunurile inculpatului.
A fost obligat inculpatul la 1200 lei cheltuieli judiciare statului, din care, suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondurile M.J.L.C., către Baroul Gorj.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 53/P/2011, inculpatul P.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 292 C. pen., totul cu aplicarea art. 33-34 C. pen.
Prin Ordonanța nr. 6068/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg Jiu, s-a dispus declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu motivarea că, potrivit Legii nr. 202/2010, cercetarea infracțiunilor prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 este de competența parchetelor de pe lângă tribunal; ulterior, prin Ordonanța nr. 53/P/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a dispus scoaterea sub urmărire penală a numitului P.M. pentru săvârșirea inf. prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/ 2005, cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, sub aspectul laturii obiective, precum și scoaterea de sub urmărire penală pentru inf prev. de art. 292 C. pen. și aplicarea unei amenzii cu caracter administrativ în cuantum de 1.000 lei, cu motivarea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Prin sentința nr. 72 din 20 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 1637/95/2012, a fost admisă plângerea petentei D.G.F.P. Gorj împotriva Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nr. 53/P/2011 din 21 septembrie 2011, a fost desființată ordonanța, iar cauza a fost trimisă la procuror, în vederea redeschiderii urmăririi penale.
Prin Ordonanța nr. 53/P/2011 din 04 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a dispus redeschiderea urmăririi penale față de P.M., pentru infracțiunile prev de art. 9 alin lit. b) din Legea nr. 241/2005 și art. 292 C. pen.
În fapt, s-a constatat că inculpatul P.M. a fost asociat unic și administrator al SC A.S.S.T. SRL, societate ce a fost înființată în anul 1992, având ca obiect principal de activitate „întreținerea și repararea autovehiculelor".
Din datele existente la O.R.C. nu a rezultat că societatea a avut ca obiect de activitate principal sau secundar cumpărarea și revânzarea de autoturisme"second hand,, din spațiul intracomunitar.
Prin declarația de mențiuni înregistrată la D.G.F.P. Gorj sub nr. 13153 din 11 martie 2010, inculpatul a solicitat organelor fiscale luarea în evidență ca plătitor de T.V.A. pentru operațiuni reprezentând achiziții intracomunitare de bunuri, fiindu-i atribuit codul de înregistrare fiscală în scopuri de T.V.A. în data de 12 martie 2010. Ulterior, în perioada 15 martie 2010 - 15 aprilie 2010, inculpatul a folosit codul de înregistrare fiscală în scopuri de T.V.A., achiziționând un număr de șapte autoturisme second hand în valoare totală de 82.990 euro, de la societăți din Germania, conform facturilor fiscale: din 13 aprilie 2011, din 15 martie 2010, din 31 martie 2010, din 13 aprilie 2010, din 15 martie 2010, din 13 aprilie 2010 emise de K.W.A. E.K. și factura din 15 aprilie 2010 emisă de B.A. G.B.R.
Prin Raportul V.I.E.S. solicitat în baza Regulamentului Consiliului C.E. nr. 1798/2003 privind cooperarea în domeniul T.V.A., s-a precizat că operatorii economici din Germania au declarat că au făcut livrări către operatorul român cu codul de înregistrare fiscală, în scopuri de T.V.A.
Autoturismele achiziționate au fost vândute de inculpat în perioada martie - aprilie 2010, către diverse persoane fizice, conform facturilor fiscale din 29 martie 2010, din 30 martie 2010, din 09 aprilie 2010, din 19 aprilie 2010 și din 27 aprilie 2010, în valoare totală de 343.628 lei, contravaloarea acestora fiind încasată în numerar.
Deși societatea era înregistrată ca plătitoare de T.V.A., inculpatul nu a declarat T.V.A.-ul aferent acestor achiziții intracomunitare, iar facturile fiscale de vânzare nu au fost înregistrate în evidența contabilă pentru perioada fiscală în care au avut loc operațiunile comerciale.
Conform raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, T.V.A.-ul datorat de societate este în cuantum de 64.942 lei, sumă ce nu a fost declarată și nici plătită la bugetul statului.
Prin cererea formular depusă de inculpat la organele fiscale la 30 aprilie 2010, acesta a solicitat anularea înregistrării în scopul de T.V.A., inculpatul dând o declarație în fața organelor fiscale în care a menționat că nu a utilizat codul de înregistrare în scopuri de T.V.A. eliberat pentru achiziții intracomunitare la data de 12 martie 2010, pe motivul că nu a mai fost de acord să efectueze achiziția intracomunitară, aspectul declarat de inculpatul învinuit fiind nereal, deoarece acesta a efectuat un număr de șapte achiziții intracomunitare, conform facturilor menționate mai sus.
Tot la această dată, inculpatul a solicitat prin declarația înregistrată la D.G.F P.Gorj sub nr. 20778 din 30 aprilie 2010, luarea în evidență ca plătitor trimestrial de taxă pe valoare adăugată începând cu 01 mai 2010, pe formularul respectiv făcând mențiunea că nu a efectuat achiziții intracomunitare. Urmare a acestei cereri, societatea a fost luată în evidență începând cu 01 mai 2010 ca plătitor trimestrial de T.V.A., fiindu-i atribuit codul de înregistrare fiscală.
În luna mai 2010, după obținerea noului cod de T.V.A., inculpatul i-a solicitat martorei P.R.M. - contabil autorizat - să-i întocmească evidența contabilă a societății începând cu luna martie 2010, nespunându-i că societatea fusese înregistrată, ca plătitoare de T.V.A. în perioada martie - aprilie 2010, fiindu-i atribuit un alt cod decât cel deținut la momentul respectiv.
Inculpatul i-a predat spre înregistrare contabilei doar un număr de patru facturi din totalul de șapte, prin care efectuase achizițiile intracomunitare, care au fost înregistrate în evidența contabilă a lunilor martie și aprilie, însă decontul de T.V.A.- nu a fost depus pentru această perioadă fiscală, întrucât, conform datelor existente la momentulrespectiv, societatea figura ca plătitoare de T.V.A. începând cu 01 mai 2011, iar contabila nu a avut cunoștință că firma mai fusese înregistrată ca plătitoare de T.V.A. pe un alt C. fisc.
Inculpatul nu i-a predat spre înregistrare facturile fiscale prin care în lunile martie-aprilie 2010 vânduse toate autoturismele achiziționate, fapt ce a determinat ca veniturile realizate să nu fie înregistrate în evidența contabilă la data efectuării acestora.
La data de 20 august 2011. ca urmare a faptului că societatea era verificată de comisari ai Gărzii Financiare, inculpatul i-a predat contabilei cele facturi prin care în lunile martie și aprilie vânduse autoturismele, solicitându-i acesteia să le înregistreze în evidența contabilă. Acestea au fost înregistrate în evidența lunii iulie 2010, înregistrările efectuându-se fără valoare de T.V.A.. Tot cu această ocazie, inculpatul i-a predat spre înregistrare și factura de achiziție intracomunitară din data de 15 martie 2010, care a fost înregistrată în evidența lunii iulie 2010; nu s-a declarat T.V.A.-ul aferent acestei achiziții; nu au fost înregistrate în evidența contabilă facturile de achiziție intracomunitară din 15 martie 2010 și din 13 aprilie 2010.
Termenul legal pentru declararea și achitarea taxei pe valoare adăugată aferent achizițiilor intracomunitare efectuate de inculpat în luna martie 2010, era 25 aprilie 2010, iar pentru luna aprilie 2010 era 25 mai 2010, inculpatul nu a declarat și nici nu a achitat T.V.A. - ui aferent acestor achiziții intracomunitare, în cadrul acestui termen; de altfel, din cercetări a rezultat că deși s-au depus deconturi de T.V.A. începând cu luna mai 2010, nu a fost cuprins și declarat niciodată T.V.A. aferent acestor achiziții.
Inculpatul nu a declarat organelor fiscale, achizițiile intracomunitare efectuate în lunile martie și aprilie 2010.
Conform C. fisc., în cazul achizițiilor intracomunitare cumpărătorul este obligat la plata T.V.A. - taxare inversă, pentru fiecare operațiune efectuată.
Din probatoriul administrat a rezultat că SC A.S.T. SRL administrată de inculpat, a efectuat achiziții intracomunitare de autoturisme second hand în perioade martie - aprilie 2010, în valoare de 341.802 lei, folosind codul de înregistrare fiscală în scopuri de T.V.A., operațiuni care nu au fost declarate organelor fiscale și fără a declara T.V.A. - ui aferent, în sumă de 64.942 lei. Faptul că, după efectuarea achizițiilor intracomunitare, inculpatul a solicitat anularea codului de înregistrare fiscală în scopuri de T.V.A., declarând în fals că nu a efectuat achiziții intracomunitare, denotă intenția acestuia de a se sustrage de la plata T.V.A.- ului aferent.
Prejudiciul în sumă de 64.942 lei nu a fost recuperat.
Societatea s-a aflat în procedură de faliment, iar prin sentința nr. 617 din 23 aprilie 2012, Tribunalul Gorj a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea societății; nu au fost luate măsuri asigurătorii, inculpatul nefigurând în evidența Primăriei Stănești cu bunuri mobile sau imobile.
Astfel, instanța de fond a constatat că, în drept, faptele inculpatului P.M., astfel cum au fost expuse anterior, întrunesc elementele constitutive ale inf. prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/ 2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 292 C. pen., totul cu aplicarea art. 33-34 C. pen., pentru care a fost condamnat la pedepse cu închisoarea, orientate spre minim, iar la individualizarea pedepselor, s-a avut în vedere pericolul social, precum și împrejurările în care au fost comise aceste fapte.
De asemenea, prima instanță a avut în vedere atitudinea inculpatului, care deși legal citat, nu s-a prezentat la nici un termen de judecată pentru a fi ascultat și nu a achitat prejudiciul cauzat părții civile.
Având în vedere aceste aspecte, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoare, cu privare de libertate, orientată spre minim.
De asemenea, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, precum și pedeapsa accesorie.
S-a dispus anularea actelor false respectiv, declarația inculpatului din 30 aprilie 2010 dată în fața reprezentanților D.G.F.P.Gorj și a mențiunilor false din formularul 010 înregistrat la D.G.F.P.Gorj sub nr. 20778 din 30 aprilie 2010.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 61.060 lei despăgubiri civile, către A.N.A.F.- D.G.F.P. Gorj, cu accesoriile aferente până la data achitării integrale a prejudiciului, instanța de fond respingând însă cererea părții civile privind instituirea sechestrului asigurător cu privire la bunurile inculpatului, întrucât, din actele și lucrările dosarului a rezultat că acesta nu are în proprietate bunuri mobile și imobile.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, atât D.G.F.P. Gorj -A.N.A.F. - care a criticat sentința pentru netemeinicie fiindcă instanța a respins cererea de înființare a sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului și ale părții responsabile civilmente în mod greșit - cât și inculpatul P.M., - care a criticat sentința pentru netemeinicie fiindcă instanța de fond nu a luat act de cererea inculpatului de a fi judecat potrivit art. 3201 cod proc. penală și a făcut o greșită individualizare a pedepsei închisorii prin nereținerea de circumstanțe atenuante și prin neaplicarea suspendării condiționate a ei.
Apelurile au fost apreciate ca fondate de instanța de apel fiind admise, pentru următoarele considerente:
Cu privire la apelul părții civile, instanța de apel a constatat că D.G.F.P. Gorj - A.N.A.F. s-a constituit parte civilă la data de 24 septembrie 2012 doar împotriva inculpatului, și a cerut de la acesta plata despăgubirilor și înființarea unui sechestru asigurător doar pentru bunurile lui și nu pentru ale părții responsabile civilmente SC A.S.T. SRL - societate la care inculpatul era administrator.
În condițiile în care D.G.F.P. Gorj - A.N.A.F. nu s-a constituit parte civilă potrivit art. 15 și nu a cerut introducerea în cauză, potrivit, art. 16 C. proc. pen. a acestei părți responsabile civilmente, în mod legal instanța de fond nu a dispus instituirea vreunui sechestru asigurător cu privire la bunurile părții responsabile civilmente.
În schimb, instanța de apel a apreciat că această instanță a respins netemeinic cererea de înființare a unu sechestru asigurător pentru bunurile imobile și mobile ale inculpatului, cu motivarea că din acte nu ar rezulta că inculpatul ar avea în proprietate bunuri mobile și imobile, deși dispozițiile art. 163 C. proc. pen., privind măsurile asigurătorii nu fac nici o diferență între bunurile existente în patrimoniul inculpatului și bunurile viitoare.
Aceste dispoziții, art. 163 alin. (1) și (2) C. proc. pen., stabilesc că măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea reparării pagubelor, până la concurența valorii acesteia.
Instanța de apel considera că identificarea bunurilor ce urmează a fi sechestrate se face doar ulterior instituirii sechestrului asigurător, de organele abilitate să procedeze la aplicarea sechestrului, potrivit art. 165 C. proc. pen., și nu de instanța de judecată, astfel încât luarea unei măsuri asigurătorii nu este condiționată de existența unor dovezi cu privire la existența unor anumite bunuri mobile ori imobile ci de existența unor dovezi privind existența pagubei și întinderea ei, ceea ce în speță este dovedit.
În aceste condiții, instanța de apel a admis cererea de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului P.M., formulată de partea civilă, și în baza art. 353 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005 și a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile prezente și viitoare, aparținând acestui inculpat, până la concurența sumei de 61.060 de lei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, partea civilă Statul Român- A.N.A.F.
Examinând cauza în raport de critica formulată, dar și din oficiu, conform art. 3856 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
În primul rând, se observă faptul că recursul vizează o decizie ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,astfel încât sunt avute în vedere cazurile de casare limitativ prevăzute în art 3859 C. proc. pen., modificate prin această lege.
Constatăm că recursul a fost motivat în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. de către partea civilă Statul Român-A.N.A.F., nu a fost însă indicat vreun caz de casare prev. 3859 C. proc. pen., decizia instanței de apel fiind criticată doar cu privire la faptul că instanța de apel nu a instituit sechestrul asigurător până la concurența întregului prejudiciu, respectiv atât debitul cât și accesoriile.
În aceste condiții Înalta Curte va proceda la examinarea recursului părții civile prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 pct. 172 C. proc. pen.
Înalta Curte consideră că luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută în Legea nr. 241/2005, conform prevederilor art. 11 din această lege.
Instituirea obligatorie a acestei măsuri este condiționată de existența unor bunuri în patrimoniul inculpatului sau al părții responsabile civilmente, la momentul înființării sechestrului.
Această concluzie se desprinde din analiza dispozițiilor art. 165 și art. 166 C. proc. pen., potrivit cărora organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat să identifice și să evalueze bunurile sechestrate, putând dispune și ridicarea bunurilor, iar procesul-verbal de sechestru cuprinde descrierea amănunțită a bunurilor sechestrate, cu indicarea valorii acestora.
În cazul în speță Înalta Curte constată că sechestrul nu putea fi instituit decât asupra bunurilor existente în patrimoniul inculpatului, a căror descriere și evaluare este posibilă la momentul înființării acestei măsuri, iar nu și asupra bunurilor viitoare(a se vedea în același sens, Decizia nr. 2181 din 20 iunie 2013 al Înaltei Curte de Casație și Justiție, secția penală).
Cu toate acestea având în vedere faptul că partea civilă Statul Român-A.N.A.F. este singura care a declarat recurs în această cauză, ținându-se cont de dispozițiile art. 3858 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte nu va putea desființa această dispoziție a instanței de apel, întrucât dacă s-ar proceda în acest mod s-ar încălca textul de lege indicat, privind neagravarea situației părții care a declarat recurs în această cauză.
Înalta Curte nu a identificat încălcări ale dispozițiilor legale prevăzute de dispozițiile art. 385 ind. 9 pct. 1, 3-6, 13, 14 și 15 C. proc. pen., care pot fi. luate in considerare din oficiu.
În raport de considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de partea civilă Starul Român- A.N.A.F. și va obliga recurenta parte civilă A.N.A.F. la plata sumei de 400 cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Statul Român - A.N.A.F. împotriva Deciziei penale nr. 71 din 5 martie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta parte civilă A.N.A.F. la plata sumei de 400 cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2014.