Asupra contestației în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 2679 din data de 11 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3752/192/2010 s-au respins ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu și de inculpata T.M. împotriva deciziei penale nr. 296/A din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a-II-a penală.
Au fost obligate recurenta parte civilă și recurenta intimată inculpată la cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei decizii, la data de 8 octombrie 2013 a formulat contestație în anulare condamnata T.M.
A criticat faptul că procedura de citare la termenul din data de 11 septembrie 2013 când a fost soluționată cauza în recurs nu a fost îndeplinită conform legii precum și faptul că a fost în imposibilitate medicală de a se prezenta și de a anunța instanța despre această imposibilitate. Totodată, a criticat faptul că martorul T.S. nu a fost audiat fiind persoana care are cunoștință despre împrejurări esențiale referitoare la faptele deduse judecății.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 386 lit. a), lit. b) și lit. e) C. proc. pen.
Examinând contestația în anulare formulată de contestatoarea condamnată T.M., sub aspectul admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.
În conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu.
Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-alin. (11), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.
Potrivit dispozițiilor art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a)-lit. c) și e poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.
În prezenta cauză, se constată că a fost promovată contestația în anulare invocându-se dispozițiile art. 386 lit. a) și lit. b) C. proc. pen.
Se reține că hotărârea contestată a fost pronunțată la data de 11 septembrie 2013, iar calea de atac a contestației în anulare a fost exercitată la data de 8 octombrie 2013.
Cu privire la criticile expuse în cuprinsul cererii formulate de contestatoare, circumscrise art. 386 lit. a), lit. b) și lit. e) C. proc. pen., se constată că în legătură cu acestea nu au fost identificate la dosarul cauzei dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate.
Se constată că la termenul din data de 11 septembrie 2013 când a fost soluționată cauza în calea de atac a recursului inculpata T.M. a fost prezentă și asistată de doi apărători aleși, luându-i-se și ultimul cuvânt al acesteia. Totodată, se constată că atât inculpata T.M. cât și martorul T.S. au fost audiați de către instanța de fond.
Având în vedere că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța admite în principiu cererea de contestație în anulare numai dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege (este făcută în termenul prevăzut de lege, motivele invocate se sprijină pe unul dintre cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în sprijinul contestației depune ori invocă dovezi care sunt la dosar), prin interpretarea „per a contrario” rezultă că în situația în care una sau mai multe dintre aceste condiții nu este îndeplinită, soluția este respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare.
Astfel fiind, contestația în anulare formulată de contestatoarea T.M. apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea T.M. împotriva deciziei penale nr. 2679 din data de 11 septembie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3752/192/2010.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea condamnată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea T.M. împotriva deciziei penale nr. 2679 din 11 septembie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3752/192/2010.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2014.