Deliberând asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 145 din 18 iunie 2013 Tribunalul Satu Mare în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului T.A. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 și cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 și cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul T.A., de cetățenie română, studii medii, fără antecedente penale, căsătorit, doi copii minori, stagiul militar satisfăcut, administrator la mai multe societăți comerciale, fără loc de muncă, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. l-a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare cu intenție, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. l-a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de a se împrumuta sub orice formă, de la societatea pe care o administrează cu o sumă superioară limitei prevăzute de lege, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpatul T.A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului și s-a fixat termen de încercare de 6 ani, conform dispozițiilor art. 862 C. pen.
A fost încredințată supravegherea inculpatului pe durata termenului de încercare către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen., și anume: se va prezenta la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare la datele fixate de către acesta; va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă; va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. a căror executare o suspendă pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor închisorii conform art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligațiilor stabilite de instanță.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata către A.N.A.F. București, a sumei totale de 579.208 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, constând în impozit pe profit în cuantum de 261.007 RON, TVA în cuantum de 111.461 RON, impozit pe dividente în cuantum de 198.372 RON, impozit pe veniturile din salarii în cuantum de 3.207 RON, CAS asigurați în cuantum de 3.146 RON, șomaj angajați în cuantum de 169 RON și sănătate angajați în cuantum de 1.846 RON, cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente, calculate potrivit C. proc. fisc., până la data plății efective.
În baza art. 163 alin. (1) C. proc. pen. s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, prezente și viitoare, până la concurența sumei de 579.208 RON.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre, la rămânerea definitivă, către Oficiul Național al Registrului Comerțului, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat atât în faza de urmărire penală cât și în cursul judecății, cheltuieli stabilite în cuantum de 1.000 RON.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș nr. 525/P/2010 din 08 mai 2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului T.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, reținerea și nevărsarea cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere de la sursă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005 și împrumutul sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă de la o societate pe care o administrează, de la o societate controlată de acesta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează sau face ca una dintre aceste societăți să i se acorde vreo garanție pentru datorii proprii, faptă prevăzută și pedepsită de art. 272, pct. 3 din Legea nr. 31/1990, fapte comise în condițiile concursului real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reținut că societatea comercială A.G. SRL, a fost înființată la data de 28 martie 2007 de inculpatul T.A., care a deținut calitatea de asociat (alături de T.A.M.) și administrator al acesteia de la înființare și până la data de 17 februarie 2010, când s-a retras din societate. La înființare, a primit numărul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului - J30/476/2007 și codul de identificare fiscală nr. RO 21475029, iar sediul social a fost stabilit în loc. Bixad, jud. Satu Mare.
Obiectul principal de activitate stabilit la înființare a fost: "construcții de clădiri și lucrări de geniu". La data de 17 februarie 2009 are loc schimbarea obiectului principal de activitate în "lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale". La data de 27 mai 2009 are loc depunerea bilanțului contabil anual pe anul 2007 iar la data de 13 martie 2009 se depune bilanțul contabil anual pentru anul 2008.
La data de 17 februarie 2010, respectiv după începerea activității de inspecție fiscală (22 ianuarie 2010) și mai ales după suspendarea activității de inspecție fiscală în vederea efectuării de controale încrucișate la societățile cu care SC A.G. SRL avea relații comerciale (05 februarie 2010), inculpatul T.A., împreună cu cel de-al doilea asociat T.A.M. se retrag din societate în sensul că cesionează părțile sociale deținute către societățile "O.B." și "T.B.".
De asemenea, are loc revocarea inculpatului T.A. din funcția de administrator, calitate pe care o primește SC O.B. SRL, prin reprezentant I.T., cetățean din Noua Zeelandă. Cu aceeași ocazie are loc schimbarea denumirii societății din SC "A.G." SRL în SC "P.C.T." SRL, iar obiectul principal de activitate devine "comerț cu amănuntul prin standuri, chioșcuri și piețe ale altor produse" iar sediul social este mutat în loc. Teleac, com. Ciugud, jud. Alba.
Prin Sentința civilă nr. 507/F din 19 iunie 2012 a Tribunalului Alba, rămasă definitivă prin respingerea recursului la data de 05 octombrie 2012, s-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe SC "P.C.T." SRL și radierea acesteia din Registrul Comerțului.
În perioada în care SC A.G. SRL aparținea inculpatului T.A. și era administrată de acesta, evidența contabilă era condusă de o societate de profil, SC R. SRL din localitatea Negrești-Oaș, pe baza unui contract de prestări servicii.
În intervalul 09 iulie 2007 - 10 octombrie 2009, SC A.G. SRL, prin administrator T.A., a înregistrat în evidența contabilă operațiuni fictive precum și alte cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale.
Astfel, au fost evidențiate operațiuni comerciale care ar fi fost derulate între societatea inculpatului și următoarele societăți comerciale: SC "S.I.E." SRL (în prezent SC E. SRL), SC "S.I.C.S." SRL, SC "J." SRL și SC "M.C." SRL.
În evidența contabilă a SC A.G. SRL au fost înregistrate un număr de 124 facturi emise de către SC S.I.E. SRL, în intervalul mai 2008 - februarie 2009 deși, însă în realitate între cele două societăți comerciale nu au existat raporturi comerciale, iar SC S.I.E. SRL nu a emis nicio factură către SC A.G. SRL, neefectuând nicio livrare de mărfuri sau prestări servicii către societatea inculpatului.
De asemenea, au fost înregistrate un număr de 14 facturi emise de SC S.I.C.S. SRL, în intervalul 01 septembrie 2009 și până la 10 octombrie 2009 deși, în realitate, această societate nu a desfășurat tranzacții comerciale cu societatea inculpatului, respectiv nu a vândut, nu a cumpărat mărfuri și nu a prestat servicii acestei societăți.
Totodată, în evidența contabilă a SC A.G. SRL au fost înregistrate un număr de 45 de facturi fiscale de prestări servicii emise de către SC J. SRL în lunile iulie și august 2007, martie, mai, iunie și iulie 2009, deși această societate nu avea salariați în acea perioadă și nu avea capacitatea efectuării prestărilor de servicii.
Societatea nu a funcționat la sediul social declarat, nu a depus declarația de venituri, deconturile de TVA și nici declarațiile privind livrările și achizițiile la intern, nu a depus bilanțul contabil pe anii 2007 și 2008, iar la data de 03 noiembrie 2009, Administrația Finanțelor Publice a depus cererea de deschidere a insolvenței acestei societăți.
În fine, în evidența contabilă a SC A.G. SRL au fost înregistrate un număr de 17 facturi emise de către SC M.C. SRL, în cursul lunii iunie 2008, deși această societate nu a avut salariați și nici capacitatea de efectua prestările de servicii facturate, nu a funcționat la sediul social declarat și nu era înregistrată ca plătitor de TVA și ca atare nu avea dreptul să emită facturi în care să menționeze taxa pe valoare adăugată.
În toate situațiile mai sus prezentate decontarea facturilor fiscale s-a făcut de către SC A.G. SRL exclusiv în numerar.
2. În intervalul 09 iulie 2007 - 10 octombrie 2009, inculpatul T.A. a ridicat în numerar din conturile societății sale, SC A.G. SRL, și-a însușit suma de 1.041.455 RON, respectiv contravaloarea serviciilor consemnate în facturile fiscale mai sus arătate ca fiind emise de către SC S.I.E. SRL, SC S.I.C.S. SRL, SC J. SRL și SC M.C. SRL și cu privire la care s-au întocmit chitanțe fiscale, din care să rezulte că ar fi fost achitate în numerar, deși, în realitate acest lucru nu a avut loc.
3. În intervalul 03 ianuarie 2008 - 22 ianuarie 2010, SC A.G. SRL a înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă un număr de 8 contracte individuale de muncă, iar începând cu anul 2009 au fost reținute și apoi nu s-a dispus vărsarea, la scadență a sumelor reprezentând impozitul pe salarii, respectiv contribuțiile individuale la asigurările sociale de stat, la asigurările sociale de sănătate și la asigurările sociale de șomaj.
S-a reținut că fapta inculpatului T.A., care în calitate de administrator de fapt și de drept al SC A.G. SRL, în perioada iulie 2007 - octombrie 2009, a evidențiat în actele contabile ale societății, cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale și alte operațiuni fictive, respectiv a înregistrat facturi fiscale cuprinzând cheltuieli cu prestări de servicii fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, respectiv de la plata taxei pe valoare adăugată și a impozitului pe profit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
În acest sens, instanța de fond a reținut că incriminarea de la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este o incriminare pereche a infracțiunii de la art. 9 alin. (1) lit. b) și privește exclusiv evidența contabilă și fiscală a cheltuielilor - contabilitatea pasivului. Contribuabilul are obligația să evidențieze în contabilitatea sa, în mod corect și complet, toate operațiunile economico-financiare cu relevanță contabilă și fiscală. Îndeplinirea acestei obligații de manieră nereală sau fictivă constituie infracțiunea de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Noțiunea de "cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale" desemnează operațiunile economico-financiare inexistente în realitatea juridică, despre care contribuabilul face vorbire în situațiile sale contabile și financiare. Este vorba despre o cheltuială inexistentă faptic sau juridic, dar transpusă în realitatea scriptică. Noțiunea de "operațiuni fictive" desemnează ansamblul operațiunilor imaginare sau fără legătură cu contribuabilul. Definiția acestei noțiuni se regăsește în textul art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 potrivit cărora acestea reprezintă "disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există";
Fapta aceluiași inculpat care în intervalul 09 iulie 2007 - 10 octombrie 2009, s-a împrumutat de la societatea pe care o administra, SC A.G. SRL, cu suma de 1.041.455 RON, respectiv cu o sumă superioară plafonului prevăzut de lege (5.000 euro) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de a se împrumuta sub orice formă, cu o sumă superioară limitei prevăzute de lege, faptă prevăzută și pedepsită de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată.
În acest sens, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1444 din Legea nr. 31/1990 republicată, este interzisă creditarea de către societate a administratorilor acesteia, prin intermediul unor operațiuni precum acordarea de împrumuturi administratorilor. Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, dispozițiile alin. 1 (mai sus arătate) nu se aplică în cazul operațiunilor a căror valoare exigibilă cumulată este inferioară echivalentului în RON al sumei de 5.000 de euro.
Fapta aceluiași inculpat care în calitate de administrator de fapt și de drept al SC A.G. SRL, a reținut și apoi nu a vărsat în termen de 30 de zile de la scadență, sumele reprezentând impozitul pe salarii sau contribuțiile cu reținere la sursă, în perioada ianuarie 2009 - ianuarie 2010, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Prin faptele inculpatului T.A. s-a creat un prejudiciu total în cuantum de peste 500.000 RON, adică un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, motiv pentru care s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în aceea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) dar și a alin. (2) din Legea nr. 241/2005, conform dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.
În raport de modificările aduse legii pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale prin Legea nr. 50/2013 prima instanță a apreciat că se impune reținerea și a dispozițiilor art. 13 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.
S-a reținut că faptele mai sus descrise se dovedesc prin mijloacele de probă administrate în cauză. Astfel, prin procesul-verbal încheiat la data de 27 mai 2010, cu ocazia finalizării inspecției fiscale începută la data de 22 ianuarie 2010 de o echipă de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. a Județului Satu Mare sunt descrise atât rezultatele controlului efectuat la sediul SC R. SRL (societatea specializată care presta servicii de contabilitate societății inculpatului) prin consultarea documentelor contabile ale SC A.G. SRL dar și rezultatul controalelor încrucișate efectuate de către DGFP Timiș la SC S.I.E. SRL, DGFP Dâmbovița la SC S.I.C.S. SRL și organele de inspecție fiscală din cadrul DGFP Satu Mare la SC J. SRL și SC M.C. SRL.
Din cuprinsul acestora rezultă că SC S.I.E. SRL nu a efectuat nicio livrare de mărfuri sau de prestări servicii către societatea inculpatului, nu au fost identificate documente contabile care să ateste astfel de operațiuni. Martorul S.I., administrator al SC S.I.E. SRL a arătat că nu a avut raporturi comerciale cu societatea inculpatului și nu are cunoștință de această societate și nici de persoana inculpatului, pe care nu îl cunoaște.
În contabilitatea SC S.I.C.S. SRL nu au fost găsite documente aferente tranzacțiilor cu societatea inculpatului.
Martorul A.R., administrator al SC S.I.C.S. SRL arată că nu a desfășurat niciun fel de tranzacții comerciale cu inculpatul T.A., pe care nu îl cunoaște sau cu societate acestuia.
Cele două societăți SC J. SRL și SC M.C. SRL nu au avut salariați și nici capacitatea de a efectua prestările de servicii la care se referă facturile înregistrate de către inculpat, nu au funcționat la sediul social declarat și nu erau înregistrate ca plătitor de TVA și, ca atare nu aveau dreptul să emită facturi în care să menționeze taxa pe valoare adăugată.
Din adresa nr. 14518 din 13 octombrie 2011 a I.T.M. Satu Mare rezultă existența contractelor individuale de muncă, în care angajator este societatea inculpatului.
Din adresa nr. 3859 din 28 iulie 2010 a Oficiului Registrului Comerțului rezultă istoricul societății inculpatului.
S-a apreciat că este nefondată apărarea inculpatului prin care se solicită achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., "fapta nu există", motivate de faptul că în cauză nu au fost efectuate acte de urmărire penală după începerea urmăririi penale.
În acest sens instanța de fond a constatat că după începerea urmăririi penale, inculpatul s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală, la data de 20 decembrie 2010, arătând că își menține declarațiile date anterior la data de 14 septembrie 2010, în faza actelor premergătoare.
În declarația anterioară, inculpatul nu a contestat înregistrarea în evidența contabilă a facturilor fiscale emise de către cele patru societăți comerciale, arătând că acestea au la bază operațiuni reale respectiv au fost emise în baza unor contracte de subantrepriză pe care societatea pe care o administra le avea încheiate cu aceste societăți.
Cu toate acestea nu a prezentat nicio dovadă în acest sens, iar susținerile sale sunt în contradicție cu cele ce rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză.
Instanța de fond a arătat că se poate trage astfel concluzia că prestările de servicii astfel înscrise în facturile emise de către cele patru societăți comerciale au fost efectuate în realitate de către societatea inculpatului, iar procedeul folosit are în vedere înregistrarea unor cheltuieli cu scopul de a diminua sarcina sa fiscală.
De asemenea, nu contestă reținerea contribuțiilor cu privire la salariați și nevirarea ulterioară a acestor sume, la scadență și recunoaște de asemenea și ridicarea unor sume de bani din conturile societății, justificând că acestea ar fi fost folosite în folosul acesteia, dar fără a prezenta dovezi în acest sens.
În consecință, instanța de fond a reținut comiterea de către inculpatul T.A., cu vinovăție, a infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, dispunându-se condamnarea sa la pedeapsa închisorii.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., și anume, dispozițiile părții generale a C. pen. cu privire la sancționarea pluralității de infracțiuni, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2), respectiv art. 6 din Legea nr. 241/2005, cele prevăzute de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată, gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. în ce privește gradul de pericol social al faptelor săvârșite instanța de fond a reținut că este unul relativ ridicat în raport de prejudiciul efectiv creat, constând în prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 579.208 RON, ca urmare a desfășurării activității infracționale pe o durată de peste 2 ani. În ce privește persoana inculpatului instanța de fond a reținut că acesta este căsătorit, tată a doi copii minori, fiind la primul contact cu legea penală. S-a arătat că buna conduită a inculpatului anterior săvârșirii faptei deduse judecății a fost reținută ca circumstanță atenuantă judiciară în favoarea acestuia, conform art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu consecința reducerii pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de lege, conform art. 76 C. pen.
Fără a reține alte împrejurări care să atenueze sau să agraveze răspunderea penală a inculpatului, instanța de fond i-a aplicat acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen., pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani; pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 și pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Infracțiunile fiind comise în condițiile concursului real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., s-a procedat la contopirea pedepselor aplicate inculpatului, conform art. 34 lit. b) și a art. 35 alin. (1) C. pen., în final acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului, instanța de fond a apreciat că scopul preventiv și punitiv al pedepsei, astfel cum acesta rezultă din prevederile art. 52 C. pen., poate fi atins în cazul inculpatului și fără privare de libertate. De altfel, cu ocazia întocmirii referatului de evaluare de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au fost identificați suficienți factori care pot influența în mod pozitiv conduita viitoare a acestuia (factori inhibitori ai comportamentului infracțional sau factori proiectivi).
Fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei fixându-se termen de încercare de 6 ani, în condițiile art. 862 C. pen.
Instanța de fond a dispus ca pe durata termenului de încercare supravegherea inculpatului să fie exercitată de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, iar în acest timp inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen.
Instanța de fond a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. privind pedepsele accesorii și i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C. pen., iar urmare a suspendării sub supraveghere a pedepsei principale, vor fi suspendate și pedepsele accesorii mai sus indicate, conform art. 71 alin. (5) C. pen.
Conform dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 844 C. pen., privind posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor și obligațiilor impuse, respectiv în cazul săvârșirii de noi infracțiuni pe durata termenului de încercare de 6 ani.
În ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că în termenul prevăzut de art. 15 C. proc. pen., respectiv în cursul urmăririi penale persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 579.208 RON debite restante și accesoriile prevăzute de lege.
Inculpatul T.A. nu a contestat niciun moment întinderea prejudiciului cauzat, chiar dacă și-a exprimat dezacordul în ce privește reținerea faptelor în sarcina sa. Prin apărătorul ales, inculpatul a solicitat mai multe amânări ale cauzei în vederea recuperării în parte a prejudiciului cauzat, respectiv a sumelor reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de stopaj la sursă, dar nu a prezentat dovezi în sensul recuperării acestui prejudiciu.
Fiind îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale, în baza dispozițiilor art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. proc. civ., inculpatul T.A. a fost obligat la plata către bugetul consolidat al statului a sumei totale de 579.208 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, constând în impozit pe profit în cuantum de 261.007 RON, TVA în cuantum de 111.461 RON, impozit pe dividente în cuantum de 198.372 RON, impozit pe veniturile din salarii în cuantum de 3.207 RON, CAS asigurați în cuantum de 3.146 RON, șomaj angajați în cuantum de 169 RON și sănătate angajați în cuantum de 1.846 RON, cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente, calculate potrivit Codului de procedură fiscală, până la data plății efective.
În vederea reparării pagubei produse prin infracțiunile reținute în sarcina sa, a fost instituită, conform dispozițiilor art. 163 alin. (1) C. proc. pen., măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, prezente și viitoare, până la concurența sumei de 579.208 RON.
Conform dispozițiilor art. 191 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat atât în cursul urmăririi penale cât și cu ocazia judecății pe fond a cauzei, care au fost stabilite în cuantum de 1.000 RON.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul T.A.
Apelantul-inculpat a solicitat în principal, admiterea apelului, desființarea hotărârii și trimiterea cauzei la aceeași instanță de fond pentru rejudecare, având în vedere că în fața instanței de fond nu s-a administrat nicio probă în apărare și acuzare, iar martorii nu au fost audiați în mod nemijlocit în fața instanței de fond. În subsidiar, a solicitat în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea deoarece fapta nu există, având în vedere că la dosarul cauzei nu rezultă probe concludente din care să rezulte că acesta a săvârșit o infracțiune. A mai solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii și în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea, apreciind că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, cu motivarea că s-a reținut faptul că a comis o evaziune fiscală în modalitatea în care a înregistrat în contabilitate anumite facturi emise de societăți, care în parte sunt desființate sau se află în faliment, însă acestea sunt aspecte despre care nu avea cunoștință.
Prin Decizia penală nr. 101/A din 26 septembrie 2013 Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut că în primă instanță inculpatul a fost audiat la termenul din 05 februarie 2013, când a invocat dreptul la tăcere, s-a depus la dosarul cauzei referatul de evaluare al inculpatului, s-a dispus citirea declarațiilor martorilor A.R. și S.I. ca urmare a imposibilității audierii acestora și s-a dat curs cererii inculpatului de a achita integral prejudiciul cauzat, motiv pentru care instanța nu a apreciat că nu s-a administrat nicio probă în faza cercetării judecătorești. Dimpotrivă, a reținut instanța de apel că apărătorul inculpatului nu a propus spre administrare o altă probă care să ducă la combaterea probelor cu înscrisuri care au stat la baza acuzării inculpatului T.A., iar procurorul ori instanța nu erau ținuți să aibă un rol mai activ în această privință, atâta timp cât înscrisurile de la dosar au confirmat vinovăția inculpatului. Reținând că inculpatul se face vinovat de infracțiunile care au dus condamnarea sa în prima instanță, respectiv evaziune fiscală, reținerea și nevărsarea cu intenție a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă și împrumutarea sub orice formă, de la societatea pe care o administrează cu o sumă superioară limitei prevăzute de lege și constatând legalitatea și temeinicia sancțiunilor penale aplicate inculpatului raportat la art. 72 C. pen., precum și a modalității de executare a pedepsei prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii inculpatul T.A. a declarat recurs.
Motivele și cazurile de casare au fost menționate în partea introductivă a deciziei, în sinteză fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, solicitându-se achitarea în baza art. 16 lit. a) din C. proc. pen.; în subsidiar, s-a solicitat aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile.
Examinând recursul declarat de inculpatul T.A. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prealabil, cu referire la cadrul procesual al judecării recursului, Înalta Curte observă următoarele:
Decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, la 26 septembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești; recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 31 octombrie 2013, situație în care acesta este supus casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, modificat prin Legea nr. 2/2013, care este legea procesual penală aplicabilă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a principiului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 172 alin. (1) art. 3859 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului - reglementat ca a doua cale ordinară de atac - doar la chestiuni de drept.
Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Astfel, critica recurentului inculpat prin care se tinde la achitarea sa în baza art. 16 lit. a) din noul C. proc. pen. (fapta nu există) - nu poate fi subsumat (circumscris) cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit cu care, casarea poate interveni "când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 334 - 337"; în realitate, apărarea tinde la o reapreciere a stării de fapt, prin reevaluarea probelor, solicitare care însă nu poate fi examinată din moment ce cazul de casare de la pct. 18 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. a fost abrogat, încât examinarea și modificarea, de către instanța de recurs, a situației de fapt reținută prin decizia instanței de apel nu mai este posibilă.
Astfel, critica formulată, privind greșita condamnare și cererea de achitare în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există - excede cazurilor de casare prevăzute de actualul art. 3859 C. proc. pen., întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.
În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată, pe de o parte, că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, pe de altă parte, că finalitățile vizate, alternativ, de inculpat prin invocarea acestui temei de drept - achitarea sau reducerea pedepsei - nu pot fi realizate, întrucât ceea ce nu se poate obține direct, sub incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 și pct 14 C. proc. pen., nu poate fi obținut nici indirect, prin "deturnarea" de la finalitatea sa reală a cazului de casare prevăzut de pct. 172 (ambele de sub art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.).
În consecință, criticile formulate în recursul de față, subsumate cazurilor de casare prevăzut de art. art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. pct. 172 sau, respectiv, pct. 14 se apreciază a fi neîntemeiate.
Nici cererea de aplicare a art. 5 C. pen. (nou), referitor la aplicarea legii penale mai favorabile inculpatului în privința individualizării pedepsei aplicată inculpatului nu este întemeiată.
În conformitate cu dispozițiile art. 5 din noul C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Inculpatul a fost cercetat, trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, reținerea și nevărsarea, cu intenție, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă și împrumutarea sub orice formă, de la societatea pe care o administrează cu o sumă superioară limitei prevăzute de lege, cu reținerea unor circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., pedepse care au fost reduse în condițiile art. 76 lit. c) C. pen.
Înalta Curte constată că legea penală favorabilă inculpatului este legea veghe, legea sub imperiul căreia inculpatului i-au fost acordate circumstanțe atenuante judiciare care au avut drept consecință juridică reducerea pedepselor sub minimul special, circumstanțe care nu se mai regăsesc în noua lege, a cărei aplicare nu ar fi posibilă fiindcă, astfel, s-ar încălca principiul "neagravării situației în propria cale de atac", ceea ce nu este permis.
Față de considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul T.A. împotriva Deciziei penale nr. 101/A din 26 septembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.A. împotriva Deciziei penale nr. 101/A din 26 septembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 martie 2014.
Procesat de AM