Asupra recursurilor de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 221 din 14 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 3001/118/2013, s-a hotărât:
În baza art. 334 C. proc. pen.:
Dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului G.C.I., din infracțiunile de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea de trafic de droguri de risc și mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.
Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din trafic de droguri în deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. - 76 lit. a) C. pen.:
Condamnă pe inculpatul G.C.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului G.C.I., pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit, a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen.:
Scade din pedeapsa închisorii aplicate perioada reținerii și arestării preventive, de la 21 februarie 2013 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen.:
Menține măsura arestării preventive a inculpatului G.C.I.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 și art. 118 lit. b) C. pen. dispune confiscarea:
- cantității de 8,5 grame cocaină cu fenacetină și lidocaină;
- cantității de 1,5 grame ketamină;
- 0,5 grame cocaină cu fenacetină și lidocaină;
rămase în urma analizelor de laborator, ridicate de la inculpatul G.C.I. și depuse la DCYSEO prin dovada seria H nr. 0023790 din 17 04 2013 .
În baza art. 18 din Legea nr. 143/2000 dispune distrugerea drogurilor, cu excepția contraprobelor, și dispune obligarea inculpatului la plata către stat a contravalorii cheltuielilor alocate distrugerii drogurilor confiscate.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpatul G.C.I. să plătească statului suma de 3800 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 83/D/P/2013 din 18 martie 2013, a fost trimis în judecată inculpatul G.C.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, și de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.
S-a reținut în actul de sesizare a instanței că inculpatul G.C.I., la data de 20 februarie 2013, a deținut asupra lui și la domiciliu, în scop de vânzare, 13 bile cu cocaină (drog de mare risc), în greutate totală de 10 grame, și la aceeași dată a deținut la domiciliu în scop de vânzare, 1,8 grame ketamină (drog de risc).
La data de 11 februarie 2013 lucrătorii de poliție judiciară din cadrul BCCO Constanța -Serviciul Antidrog s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul G.C.I. vinde cocaină cu suma de 400 RON/gramul. În acest sens, se consemnează în procesul-verbal de sesizare înregistrat sub nr. P/1908303 din 11 02 2013 că a fost identificată persoana G.C.I., căruia i se spune G., despre care sunt informații că este implicat în traficul și consumul de droguri de mare risc, și că vinde cocaină cu suma de 400 RON/gram în mai multe localuri și cluburi din Constanța, către persoane neidentificate până în prezent, precum și că oferă cocaină pentru consum persoanelor din anturajul său.
S-au mai obținut informații în sensul că numitul G.C.I. utilizează două posturi telefonice, iar persoanele din anturajul său afirmă că acesta a devenit dependent de consumul de cocaină și prizează de 3 - 4 ori pe zi.
Ca urmare a informațiilor primite, s-a autorizat un investigator sub acoperire și un colaborator sub acoperire, iar la data de 14 februarie 2013 colaboratorul sub acoperire l-a informat pe investigator că numitul G.C.I. locuiește efectiv la adresa din Constanța, împreună cu mama sa, și că o persoană din anturajul acestuia l-a informat că G. deține în locuință două pungi cu cocaină, de puritate mare, în două pungi, ascunse în spatele unui dulap, într-un spațiu săpat în perete.
La data de 15 februarie 2013 colaboratorul sub acoperire a aflat că drogurile deținute de G.C.I. provin din Spania, și că acesta a fost plecat o perioadă foarte mare în Spania.
La data de 20 februarie 2013 colaboratorul sub acoperire i-a comunicat investigatorului că în ziua respectivă G.C.I. va primi o mare cantitate de cocaină cu scopul de a o vinde.
În baza autorizației de percheziție nr. 26 din 19 februarie 2013 emisă de Tribunalul Constanta, la data de 20 februarie 2013 s-a efectuat o percheziție la domiciliul inculpatului G.C.I.
Din procesul-verbal de percheziție, precum și din declarația martorului A.A.C., rezultă că inculpatul G.C.I. a fost identificat în parcarea din fața imobilului unde își are domiciliul, iar cu ocazia percheziției corporale, asupra inculpatului, în portofelul aflat asupra acestuia, a fost găsită o bilă conținând o substanță pulverulentă de culoare albă, învelită într-o folie transparentă din plastic.
În continuare, la percheziția apartamentului, au mai fost găsite 11 bile identice conținând o substanță pulverulentă de culoare albă, într-un dulap amplasat în biblioteca din sufrageria apartamentului, precum și o astfel de bilă în buzunarul unei perechi de pantaloni.
În biblioteca din sufragerie a fost găsită și o folie de staniol care conținea o substanță pulverulentă de culoare albă.
Potrivit procesului-verbal de percheziție, cele 11 bile găsite în bibliotecă se aflau între straturile de lenjerie, în timp ce folia de staniol se afla sub o gentuță. Martorul A. arată faptul că a asistat la efectuarea percheziției domiciliare și a observat că atât bilele cât și folia de staniol au fost găsite în urma deschiderii unei uși a bibliotecii.
Potrivit raportului tehnico-științific nr. 1910200 din 21 februarie 2013, cele 13 bile găsite asupra inculpatului, în dulap și respectiv într-o pereche de pantaloni, sunt în greutate totală de 10 grame și conțin cocaină în amestec cu fenacetină și lidocaină, iar folia de staniol conține 1,8 grame de ketamină.
Cocaina face parte din tabelul II anexă la Legea nr. 143/2000, fiind clasificată drog de mare risc, iar ketamină face parte din tabelul III anexă la aceeași lege, fiind clasificată drog de risc.
Inculpatul a fost audiat atât în momentul efectuării percheziției - în sensul că s-au consemnat susținerile sale în procesul-verbal - cât și în mod repetat de către procuror, în prezența avocatului numit din oficiu, respectiv în prezența avocatului ales.
Tribunalul a constatat că la momentul efectuării percheziției inculpatul a indicat faptul că în bilele găsite este cocaină - aspect ce s-a confirmat ulterior - precum și că nu cunoaște ce conține substanța pulverulentă din staniol.
La procuror inculpatul a declarat că cele 11 bile conținând cocaină au fost depozitate de el sub hainele dintr-un dulap, și mai arată că cocaina (toate bilele găsite) provine din Spania și i-a fost trimisă în colet de către un cetățean spaniol, în urmă cu 3 luni, prin firma de transport A.T.
Referitor la același aspect, inculpatul a arătat că anterior el îi trimisese bani, și anume 1000 euro, cetățeanului spaniol, prin W.U. De asemenea, arată că a primit aproximativ 50 de bile, și urma să-i mai trimită cetățeanului spaniol încă 2000 euro. Despre ambalarea cocainei în folie transparentă, inculpatul arată că așa a primit-o în colet, nu a ambalat-o el. Mai arată inculpatul că o parte din cocaina primită a consumat-o el, iar o parte a vândut-o cu 350 RON bila.
În aceeași zi inculpatul a fost audiat din nou de către procuror, după ce i s-a adus la cunoștință că s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, acesta menținând cele declarate în calitate de învinuit, și recunoscând faptul că a fost depistat deținând în scop de vânzare cantitatea de 10 grame cocaină ambalată în 13 bile.
La data de 15 martie 2013 inculpatul a fost audiat în prezența apărătorului ales, ocazie cu care a menținut declarațiile date anterior la procuror, iar în aceeași zi i s-a prezentat materialul de urmărire penală în prezența apărătorului ales, inclusiv referitor la infracțiunea de trafic de droguri de risc în forma deținerii ketaminei în scop de vânzare, ocazie cu care inculpatul arată că nu are probe de propus, recunoaște și regretă faptele comise.
Analiza declarațiilor succesive ale inculpatului conduc la concluzia că acestea au fost date cu voința liberă, în cunoștință de cauză, declarațiile coroborându-se cu celelalte probe ale dosarului, astfel încât vor fi avute în vedere la stabilirea situației de fapt.
Astfel, în condițiile în care s-au găsit asupra inculpatului sau la domiciliul său 13 bile conținând cocaină, acesta a recunoscut că-i aparțin, și totodată a arătat că o parte din cocaină a vândut-o, făcând precizări și cu privire la prețul de achiziție și cel de vânzare. Este de remarcat că aceste amănunte se coroborează: spre exemplu, inculpatul susține că a primit cca. 50 bile cocaină pentru care trebuia să achite în total suma de 3000 euro, adică cea 60 euro/bilă, respectiv 250 - 260 RON/bilă. Inculpatul a indicat că a vândut bilele cu 350 RON bucata, deci se corelează prețurile, în sensul că a vândut bilele de cocaină astfel încât să obțină un profit din aceasta.
Nu rezultă niciun interes al inculpatului de a declara mincinos faptul că o parte din cocaină a vândut-o, și că cele 13 bile erau de asemenea deținute în scop de vânzare, în loc să susțină - precum a făcut-o în cursul judecății - că cocaina era destinată consumului propriu, deoarece astfel de declarații precum cele făcute în cursul urmăririi penale, erau de natură a crea o situație juridică mai gravă acestuia. În același timp, inculpatul este o persoană matură, a beneficiat de consilierea avocaților săi, cu ocazia audierilor la procuror s-a discutat despre încadrarea juridică a faptelor și despre posibilitatea sa de a ajuta organele judiciare la descoperirea altor persoane implicate în traficul de droguri, astfel încât inculpatul a fost pe deplin conștient de consecințele pe care le produc declarațiile sale.
Astfel fiind, singura explicație rațională pentru care inculpatul a dat declarațiile respective în cursul urmăririi penale este aceea că declarațiile respective reflectă adevărul, iar inculpatul luase hotărârea, în acel moment de a avea un comportament sincer.
În cursul judecății inculpatul a dat o declarație cu un alt sens, în care, în esență susține că a cumpărat 25 grame cocaină pentru consum propriu, de la o persoană necunoscută cu care s-a întâlnit în Constanța - zona CET, și că a consumat personal o parte din acea cocaină, fără să dea sau să vândă cuiva.
Această declarație ultimă a inculpatului s-a constatat a fi nesinceră, dată în scopul diminuării răspunderii penale, conținând elemente care nu se coroborează și care evidențiază caracterul disimulant.
Astfel, în ce privește informațiile referitoare la persoanele de contact ale inculpatului pentru a procura drogurile, la cele privind localul în care intenționa inculpatul să consume cocaina - potrivit susținerilor sale - tribunalul a observat că acesta nu a furnizat niciun amănunt concret de natură a putea fi verificat, deși, dacă susținerile inculpatului ar fi adevărate, acesta ar fi putut preciza astfel de amănunte, și ar fi avut și interesul să le indice pentru a-și dovedi susținerile.
În acest sens, inculpatul a susținut că a mers la un magazin de etnobotanice "din zona Delfinariului" a cărui locație "nu o mai ține minte exact", susținere neverosimilă în raport cu memoria normală a unei persoane, cu faptul că inculpatul pretinde că a fost la acest magazin în urmă cu câteva luni (decembrie 2012), cu faptul că inculpatul își are domiciliul în Constanța, și cu faptul că pretinde că a mers la acel magazin cu un interes precis - acela de a face rost de cocaină -aspect ce presupune că a identificat anterior locația magazinului.
În ce privește persoanele cu care a intrat în contact, face referire la un anume "V." și la o altă persoană ce i-a furnizat efectiv drogul, despre care nu face nici o descriere, nici nu rezultă în ce modalitate concretă s-a putut întâlni cu acela - a stabilit o întâlnire telefonică, și dacă da, cine i-a furnizat numărul de telefon al furnizorului, etc.; or, cel puțin în privința lui "V.", pe care l-a întâlnit la magazin și despre care pretinde că lucra acolo, inculpatul putea furniza amănunte care să facă posibilă identificarea acestuia, în scopul de a se stabili că persoana există și că deci inculpatul relatează adevărul.
În ce privește susținerea inculpatului potrivit căreia deținea asupra sa o bilă cu cocaină pentru că dorea să o consume în seara respectivă cu ocazia unui eveniment, de asemenea acesta nu a fost în măsură să precizeze amănunte verificabile - locația barului ce urma a se inaugura, identificarea prietenului A.U.; de asemenea, a fost apreciat ca neverosimil aspectul ca inculpatul să nu cunoască astfel de amănunte, respectiv să nu cunoască unde urma să meargă peste câteva ore pentru a "se distra", sau să nu cunoască datele care ar face posibilă identificarea prietenului său care îl invitase la inaugurarea barului. S-a conturat astfel că toate aceste amănunte au fost inventate pe moment în fața instanței, în scopul diminuării răspunderii penale, inculpatul neputându-le susține în momentul în care a fost întrebat concret despre ele.
Un alt aspect ce nu s-a confirmat a fost afirmația inculpatului potrivit căreia a consumat în perioada decembrie 2012 - 20 februarie 2013 cca. 15 grame cocaină, apreciază că este posibil să nu reziste fără consumul permanent de droguri, dar pe de altă parte, recunoaște că în toată perioada arestării preventive (când evident nu a consumat droguri) nu a resimțit niciun efect negativ datorită neconsumului de droguri; în consecință, nu se confirmă consumul uzual de droguri puternice de către inculpat, pentru că în acest caz ar fi resimțit, mai mult sau mai puțin, dependența față de acestea, cu manifestări ce s-ar fi consemnat medical.
De asemenea, a fost apreciată ca neverosimilă relatarea inculpatului potrivit căreia ar fi cumpărat cantitatea de 25 grame cocaină cu suma de 4000 euro. Prețul pe gram de cocaină ar fi fost astfel de cea 160 euro, adică cea 700 RON/gram, un preț mult exagerat în raport cu cele cunoscute de organele judiciare, din cazuistica judiciară, ca fiind practicate pe piața vânzării de droguri - și anume 350 - 400 RON/gram (cum de altfel a indicat și inculpatul la urmărirea penală). Or, inculpatul a susținut că a început să consume droguri din anul 2002, că s-a aflat în anturajul unor prieteni care consumă droguri, s-a interesat de cumpărarea acestora, rezultând astfel că cunoștea prețurile de vânzare, și fiind neverosimil a accepta să cumpere droguri cu un preț dublu decât cel al pieței (ilicite). Astfel, rezultă că declarația inculpatului din cursul judecății este mincinoasă și sub acest aspect, confirmându-se în schimb realitatea amănuntelor indicate în declarațiile din cursul urmăririi penale.
În ce privește explicațiile inculpatului referitoare la motivul pentru care a dat și susținut constant declarațiile date în cursul urmăririi penale, și anume că era sub influența drogurilor, era tulburat psihic (în sensul că nu avea capacitate de discernământ deplină) că i-a fost teamă de procuror și de anchetatorii polițiști, de asemenea s-a apreciat că acestea nu au niciun suport faptic; nu există nici o informație din care să rezulte că inculpatul se afla sub influența drogurilor în ziua de 20 februarie 2013 - nici măcar inculpatul nu afirmă că consumase droguri în ziua respectivă, ci doar că deținea o bilă de cocaină cu scopul de a o consuma în seara respectivă, fiind improbabil să fi consumat și cu câteva ore înainte - martorul A. nu indică un comportament anormal al inculpatului, nici mama acestuia, nici avocatul care l-a asistat pe inculpat nu a ridicat vreo obiecție asupra stării de discernământ a inculpatului (cu atât mai puțin acesta însuși).
Nu mai puțin, inculpatul a fost audiat și la data de 15 martie 2013, adică după o perioadă suficient de îndelungată de la presupusul consum de droguri pentru a nu se mai putea susține că se află sub influența lor, și a menținut totuși declarațiile anterioare - cunoscute, în condițiile în care a fost asistat de avocat ales, i s-a prezentat materialul de urmărire penală în condițiile în care declarațiile anterioare sunt relativ scurte, scrise la calculator, deci ușor de citit și de înțeles sensul și consecințele lor.
Pe de altă parte, au fost apreciate ca neverosimile susținerile inculpatului în sensul că a dat declarații prin care s-a autoincriminat pentru că ar fi fost speriat de organele de urmărire penală. Inculpatul nu a pretins și nu a indicat niciun element de cercetare abuzivă, iar din punct de vedere al cercetării penale, organul de urmărire penală - inclusiv procurorul - nu puteau stabili o răspundere mai grea decât cea rezultată din fapte; deci, dacă realitatea ar fi fost că inculpatul a deținut întreaga cantitate de droguri pentru consumul propriu, nu avea motiv să se sperie și să declare aspecte nereale cu caracter agravant.
În ce privește susținerea inculpatului că i s-a spus de către polițiști că consumul de droguri constituie o infracțiune mai gravă decât traficul de droguri, și că el a crezut acest lucru, tribunalul a apreciat-o ca evident mincinoasă, ținând seama de experiența de viață a inculpatului și de multitudinea de informații mass-media despre traficul și traficanții de droguri, care nu permit a considera drept adevărată o astfel de aserțiune invocată de inculpat.
În ce privește cantitatea de 1,8 grame ketamină găsită în același mobilier al sufrageriei în care s-a găsit cocaina, tribunalul a reținut, având în vedere că locuința respectivă era folosită numai de inculpat și de mama acestuia, având în vedere că s-a dovedit implicarea inculpatului în deținerea de droguri în scop de vânzare, precum și că inculpatul nu a susținut vreun moment că a deținut ketamină în scop de consum propriu, că există probe certe în sensul că inculpatul este cel care a procurat și a depus ketamină în mobilierul din sufragerie, similar cocainei, și este cert că inculpatul a procurat această ketamină în scop de vânzare, tot astfel cum a procedat și cu bilele de cocaină.
Apărarea inculpatului în sensul că ketamina putea fi pusă în locul respectiv de frații săi care mai veneau în vizită a fost apreciată ca lipsită de raționalitate, pentru că o astfel de substanță interzisă de lege, procurată cu precauții maxime, cu plata unor sume de bani, și într-un scop bine definit - fie pentru consum fie pentru vânzare - nu putea fi lăsată de persoane străine de apartament (frați care nu locuiau acolo) într-un loc în care acestea nu aveau control, în care nu aveau acces permanent și ar fi trebuit să dea explicații asupra faptului că doresc să ia ceva din bibliotecă, întrucât, pe de o parte exista riscul ca, spre exemplu, mama inculpatului să descopere ketamina din întâmplare (aranjând lenjeria în dulap) și să o arunce, pe de altă parte presupușii frați care au procurat-o nu o puteau avea la dispoziție în momentul când se ivea ocazia folosirii ei (consum sau vânzare), și nu în ultimul rând frații respectivi și-ar fi dat seama că plasează un drog în locuința mamei și fratelui fără știința acestora, de natură a atrage răspunderea penală asupra acestora din urmă, și astfel nu ar fi făcut un astfel de gest.
În concluzie, întreaga declarație a inculpatului din cursul judecății a fost apreciată ca având un conținut neverosimil din punct de vedere al acțiunii umane normale, fiind vădit mincinoasă și infirmată prin ansamblul probelor, astfel încât a fost înlăturată din complexul probator.
Tribunalul a reținut, cu privire la întregul complex probator analizat, că situația inculpatului nu este aceea prevăzută de art. 66 alin. (1) C. proc. pen. (în sensul că nu trebuie să fie obligat să-și demonstreze nevinovăția), ci este aceea prevăzută de art. 66 alin. (2) C. proc. pen., respectiv există probe temeinice de vinovăție a inculpatului, iar acesta avea dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie, dacă într-adevăr realitatea era așa cum a prezentat-o la instanță. Or, deși inculpatul avea posibilitatea de a indica în concret o serie de amănunte verificabile pentru a-și susține apărarea, nu a furnizat instanței niciunul din aceste amănunte, singura concluzie logică fiind că ele nu există și de aceea nici inculpatul nu le poate indica.
Față de considerentele expuse mai sus, tribunalul a reținut că la data de 20 februarie 2013 inculpatul a deținut asupra lui și în locuința sa atât droguri de mare risc - cocaină - cât și droguri de risc - ketamină - în scop de vânzare.
Situația de fapt a fost dovedită prin probele analizate mai sus.
În drept:
Fapta inculpatului G.C.I., care la data de 20 februarie 2013 a deținut cantitatea de 10 grame cocaină (ambalată în folie transparentă, în formă de bile dozate pentru facilitarea vânzării) precum și cantitatea de 1,8 grame ketamină, în scop de vânzare, aceste substanțe constituind drog de mare risc și respectiv drog de risc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Față de considerentele de mai sus referitoare la situația de fapt, tribunalul va respinge ca nefondată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei, din trafic de droguri în deținere de droguri în scop de consum propriu .
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni distincte, și anume trafic de droguri de risc referitoare la ketamină, și trafic de droguri de mare risc referitoare la cocaină.
Tribunalul a reținut că faptele au fost săvârșite în aceleași condiții de loc și timp, și de către aceeași persoană; pe de altă parte, infracțiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 este structurată în două alineate ale aceluiași articol, rezultând că alin. (2) constituie o formă agravată a aceleiași infracțiuni prevăzute la alin. (1). Chiar și modul de exprimare al legiuitorului, care în alin. (2) nu stabilește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, ci face doar trimitere la alin. (1) cu singura modificare a naturii drogurilor traficate, indică același lucru și anume că infracțiunea de trafic de droguri are o formă de bază -alin. (1) - și o formă agravată - alin. (2).
De altfel, aceeași tehnică legislativă este adoptată de legiuitor în cvasitotalitatea infracțiunilor care conțin o formă de bază și una agravată (ex. art. 178, art. 179, 180, 184, 189, 192, 195 C. pen., și exemplele pot continua).
Or, în toate aceste cazuri, jurisprudența unitară este în sensul că, dacă o persoană săvârșește fapte dintre care unele pot fi încadrate în textul de bază al infracțiunii, iar altele în textul ce instituie o agravantă, acea persoană săvârșește o singură infracțiune care include atât faptele din forma de bază cât și pe cele din forma agravată a infracțiunii, încadrarea juridică cuprinzând ambele texte.
Ca urmare, același trebuie să fie raționamentul juridic și în cazul infracțiunii de trafic de droguri săvârșite de inculpat.
Nu în ultimul rând, tribunalul a reținut, ca raționament similar, și Decizia în interesul legii nr. 49/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care stabilește că "traficul de persoane incriminat prin dispozițiile art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001, comis asupra mai multor subiecți pasivi, în aceleași condiții de loc și de timp, constituie o infracțiune unică, în formă continuată, iar nu mai multe infracțiuni aflate în concurs" . Raționamentul este similar pentru că la infracțiunea de trafic de persoane obiectul material al infracțiunii este corpul mai multor subiecți pasivi, iar la infracțiunea de trafic de droguri obiectul material este reprezentat de mai multe categorii de droguri, menținându-se condițiile referitoare la săvârșirea faptei în aceleași condiții de timp și loc.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, din două infracțiuni de trafic de droguri de risc, și respectiv de mare risc, într-o singură infracțiune complexă de trafic de droguri de risc și mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din legea 143/2000 .
În baza acestui text de lege inculpatul a fost condamnat, la stabilirea și aplicarea pedepsei instanța ținând seama de dispozițiile art. 52 și art. 72 C. pen.
Astfel, a rezultat din fișa de cazier judiciar că inculpatul nu a mai fost implicat anterior în săvârșirea unor infracțiuni, însă, în același timp, inculpatul însuși a recunoscut că a început să consume droguri cu mulți ani în urmă, aspect care exclude posibilitatea de a reține în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., deoarece acest beneficiu trebuie luat în considerare în privința inculpaților al căror comportament social se situează deasupra comportamentului obișnuit, și care au realizat acțiuni concrete benefice comunității, condiții care nu se regăsesc în cazul inculpatului G.C.I.
Deși inculpatul a avut un comportament sincer în cursul urmăririi penale și a colaborat cu organele judiciare la stabilirea corectă a situației de fapt, comportamentul procesual deosebit de nesincer în cursul judecății a înlăturat posibilitatea de a i se reține acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen.
Tribunalul a apreciat însă că se impune reținerea unei circumstanțe atenuante judiciare permise de art. 74 alin. (2) C. pen., constând în esență în cantitatea redusă de droguri deținută de inculpat în vederea traficării (10 grame cocaină și 1,8 grame ketamină), astfel încât dozarea pedepsei să fie corespunzătoare și echitabilă gradului de pericol social concret - și anume relativ redus - al acestei fapte.
Totodată însă, pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum care să asigure scopul disuasiv și preventiv, și care să constituie un factor de descurajare a inculpatului și al altor potențiali destinatari ai legii penale în a se implica în fenomenul infracțional deosebit de periculos care este traficul de droguri, precum și să asigure reeducarea inculpatului pe o perioadă suficientă.
Astfel, tribunalul a aplicat inculpatului G.C.I. o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum orientat sub minimul special prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu executare în regim de detenție, având în vedere, față de natura gravă a infracțiunii și de atitudinea inculpatului de încercare a evitării răspunderii penale, că această modalitate de executare este singura aptă pentru a îndeplini scopul pedepsei și al procesului penal.
Având în vedere reținerea de circumstanțe atenuante, tribunalul a apreciat că nu se impune aplicarea și a unei pedepse complementare inculpatului.
În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., apreciindu-se că o persoană condamnată pentru infracțiuni cu intenție, de o mare gravitate socială, nu poate întruni calitățile sociale și morale necesare unei persoane numite sau alese în funcții publice, și fiind necesar ca inculpatul să nu poată accede la astfel de funcții, pe perioada executării pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului G.C.I., apreciindu-se că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea și respectiv menținerea măsurii pe parcursul judecății în fond, și fiind necesar a se asigura prezența în continuare a inculpatului în fața instanțelor de control judiciar, a se preîntâmpina sustragerea acestuia de la judecată sau de la executarea pedepsei, precum și pentru a se preîntâmpina un pericol concret pentru ordinea publică, constând în starea de insecuritate a cetățenilor cunoscând că persoane cercetate și condamnate în primă instanță pentru infracțiuni grave de trafic de droguri, sunt lăsate în libertate și ar putea relua activitatea infracțională.
Împotriva Sentinței penale nr. 221114 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 3001/118/2013, în termen legal, a declarat apel inculpatul G.C.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea motivelor de apel s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din același act normativ.
Apelul inculpatului a vizat și individualizarea pedepsei, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, solicitându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 129 din 25 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.C.I. împotriva Sentinței penale nr. 221 din 14 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Constanta.
În fața instanței de apel, fiindu-i aduse la cunoștință prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a precizat că nu dorește să dea declarație.
Pe parcursul cercetării judecătorești la instanța de apel, a fost audiat martorul cu identitate protejată I.V.
Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art. 378 alin. (1) C. proc. pen. și art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, confirmată de probe, încadrarea juridică a faptelor și vinovăția inculpatului, pronunțând în mod judicios o soluție de condamnare, fiind îndeplinite cerințele art. 345 alin. (2) C. proc. pen.
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală și pe parcursul cercetării judecătorești a rezultat că la data de 11 februarie 2013 lucrătorii de poliție judiciară din cadrul BCCO Constanța - Serviciul Antidrog s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul G.C.I. vinde cocaină cu suma de 400 RON/gramul.
Potrivit procesului-verbal de sesizare înregistrat sub nr. P/1908303 din 11 februarie 2013, au rezultat informații în sensul că inculpatul G.C.I. este implicat în traficul și consumul de droguri de mare risc, vânzând cocaină cu suma de 400 RON/gram în mai multe localuri și cluburi din Constanta, către persoane neidentificate până în prezent, precum și că oferă cocaină pentru consum persoanelor din anturajul său.
S-au mai obținut informații în sensul că numitul G.C.I. utilizează două posturi telefonice, iar persoanele din anturajul său afirmă că acesta a devenit dependent de consumul de cocaină și prizează de 3 - 4 ori pe zi.
Ca urmare a informațiilor primite, s-a autorizat un investigator sub acoperire și un colaborator sub acoperire, iar la data de 14 februarie 2013 colaboratorul sub acoperire l-a informat pe investigator că numitul G.C.I. locuiește efectiv la adresa din Constanța, împreună cu mama sa, și că o persoană din anturajul acestuia l-a informat că G. deține în locuință două pungi cu cocaină, de puritate mare, în două pungi, ascunse în spatele unui dulap, într-un spațiu săpat în perete.
La data de 15 februarie 2013 colaboratorul sub acoperire a aflat că drogurile deținute de G.C.I. provin din Spania și că acesta a fost plecat o perioadă foarte mare în Spania.
La data de 20 februarie 2013 colaboratorul sub acoperire i-a comunicat investigatorului că în ziua respectivă G.C.I. va primi o mare cantitate de cocaină cu scopul de a o vinde.
În baza autorizației de percheziție nr. 26 din 19 februarie 2013 emisă de Tribunalul Constanța, la data de 20 februarie 2013 s-a efectuat o percheziție la domiciliul inculpatului G.C.I.
Din procesul-verbal de percheziție, precum și din declarația martorului A.A.C., a rezultat că inculpatul G.C.I. a fost identificat în parcarea din fața imobilului unde își are domiciliul, iar cu ocazia percheziției corporale, asupra inculpatului, în portofelul aflat asupra acestuia, a fost găsită o bilă conținând o substanță pulverulentă de culoare albă, învelită într-o folie transparentă din plastic.
În continuare, la percheziția apartamentului, au mai fost găsite 11 bile identice conținând o substanță pulverulentă de culoare albă, într-un dulap amplasat în biblioteca din sufrageria apartamentului, precum și o astfel de bilă în buzunarul unei perechi de pantaloni.
În biblioteca din sufragerie a fost găsită și o folie de staniol care conținea o substanță pulverulentă de culoare albă.
Potrivit procesului-verbal de percheziție, cele 11 bile găsite în bibliotecă se aflau între straturile de lenjerie, în timp ce folia de staniol se afla sub o gentuță. Martorul A. arată faptul că a asistat la efectuarea percheziției domiciliare și a observat că atât bilele cât și folia de staniol au fost găsite în urma deschiderii unei uși a bibliotecii.
Potrivit raportului tehnico-științific nr. 1910200 din 21 februarie 2013, cele 13 bile găsite asupra inculpatului, în dulap și respectiv într-o pereche de pantaloni, sunt în greutate totală de 10 grame și. conțin cocaină în amestec cu fenacetină și lidocaină, iar folia de staniol conține 1,8 grame de ketamină.
Cocaina face parte din tabelul II anexă la Legea nr. 143/2000, fiind clasificată drog de mare risc, iar ketamină face parte din tabelul III anexă la aceeași lege, fiind clasificată drog de risc.
Inculpatul a fost audiat atât în momentul efectuării percheziției - în sensul că s-au consemnat susținerile sale în procesul-verbal - cât și în mod repetat de către procuror, în prezența avocatului numit din oficiu, respectiv în prezența avocatului ales.
Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul a declarat că cele 11 bile conținând cocaină au fost depozitate de el sub hainele dintr-un dulap, și a mai arătat că cocaina (toate bilele găsite) provine din Spania și i-a fost trimisă în colet de către un cetățean spaniol, în urmă cu 3 luni, prin firma de transport A.T. Inculpatul a relatat că anterior el îi trimisese bani, și anume 1000 euro, cetățeanului spaniol, prin W.U. De asemenea, a arătat că a primit aproximativ 50 de bile, și urma să-i mai trimită cetățeanului spaniol încă 2000 euro. Inculpatul a precizat că o parte din cocaina primită a consumat-o el, iar o parte a vândut-o cu 350 RON bila. Cu privire la cantitatea de ketamină identificată cu ocazia percheziției domiciliare, inculpatul a menționat că aceasta era destinată vânzării.
Pe parcursul cercetării judecătorești la prima instanță, inculpatul a susținut, în esență, că întreaga cantitate de droguri identificată în locuința sa era destinată consumului propriu.
În acord cu opinia primei instanțe, curtea a constatat că apărările inculpatului din faza de judecată nu pot fi primite, iar declarațiile date pe parcursul urmăririi penale corespund realității.
Sub acest aspect, curtea a evidențiat că depozițiile inculpatului din faza de urmărire penală se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză și conțin detalii care formează convingerea instanței în sensul că acestea reflectă adevărul. Astfel, martorul cu identitate protejată I.V., autorizat să desfășoare activități în calitate de investigator sub acoperire, a declarat că din mai multe surse a aflat că de aproximativ jumătate de an, inculpatul G.C.I. vindea cocaină în municipiul Constanța, în diferite localuri, cu prețul de 350 - 400 RON gramul, iar ocazional, consuma și el cocaină. Din aceleași surse a rezultat că inculpatul deținea cocaina la domiciliul său, nu avea loc de muncă, iar mijloacele de existență și le procura prin vânzarea de droguri. S-a constatat așadar că aspectele relatate de martor se coroborează cu declarațiile inculpatului de la urmărire penală, precum și cu procesul-verbal întocmit cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la locuința inculpatului.
Totodată, curtea a evidențiat că inculpatul a fost asistat de un apărător cu prilejul audierilor din faza de urmărire penală, beneficiind de consiliere juridică calificată, fiind astfel informat asupra consecințelor declarațiilor sale. De asemenea, inculpatul nu a oferit o justificare plauzibilă cu privire la motivele ce l-au determinat să revină asupra propriilor declarații, aspect care, alături de celelalte elemente anterior arătate, a condus la concluzia că poziția procesuală adoptată pe parcursul judecății este nesinceră, apărările fiind formulate doar în scopul diminuării răspunderii penale. În acest sens, instanța de apel a reținut că simplele afirmații ale inculpatului, potrivit cărora, la momentul audierii, se afla sub influența drogurilor, fiind tulburat și totodată speriat de către polițiști, nu au suport probator. Pe de altă parte, aflat în stare de arest preventiv, inculpatul a fost audiat și la data de 15 martie 2013, după trecerea unui interval de timp de la data la care afirmă că ar fi consumat droguri, când a menținut declarațiilor conform cărora drogurile erau destinate vânzării, astfel că nu au mai putut fi reținute apărările în sensul că inculpatul se afla sub influenta acestora.
Pentru considerentele expuse, curtea a apreciat că nu poate fi primit motivul de apel ce vizează schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea incriminată de dispozițiile art. 4 alin. (1), (2) din același act normativ.
Cu privire la motivul de apel ce vizează individualizarea pedepsei, curtea a constatat că prima instanță a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art. 72 C. pen., evidențiind gradul de pericol social al faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, atât a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor ce vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare privative de libertate, prin prisma funcțiilor unei asemenea sancțiuni.
Pentru a-și îndeplini funcțiile, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul duratei și naturii (privativă sau neprivativă de libertate), atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o individualizare care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Curtea, în baza propriei analize, față de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei și aplicării dispozițiilor art. 861 C. pen., a considerat că nu se impune a se da curs celor susținute, în cadrul procesului de individualizare a pedepsei instanța urmând să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă și, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conținut, în vederea stabilirii pedepsei corespunzătoare pentru reeducarea inculpatului.
Contextul în care se reține comiterea infracțiunii deduse judecății, natura drogurilor traficate, relațiile sociale lezate, impactul negativ al faptei asupra opiniei publice, în contextul creșterii frecvenței consumului ilicit de droguri mai ales în rândul tinerilor, denotă un grad ridicat de pericol social al faptei.
Pentru considerentele anterior arătate, ținând seama de modalitatea de comitere a faptei și persoana inculpatului, care nu și-a asumat consecințele faptelor comise, s-a apreciat că pedeapsa cu executare în regim de detenție, reprezintă o pedeapsă proporțională și va determina în conștiința inculpatului respectarea valorilor sociale și a normelor de drept, în vederea unei reinserții sociale reale.
Referitor la starea de arest preventiv a inculpatului, curtea a reținut că măsura este legală și temeinică, fiind dispusă cu respectarea dispozițiilor legale, subzistând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acesteia.
Subzistența temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a fost apreciată în raport de probele administrate în cauză, reținute de instanța de fond și de instanța de apel, gradul de pericol social al faptei deduse judecății, pericolul concret pentru ordinea publică, rezonanța socială a faptei reținute, persoana inculpatului, durata privării de libertate, rezultând incidența în continuare a dispozițiilor art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Reținând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării nu au încetat și impun în continuare privarea inculpatului de libertate, măsura arestării preventive a fost menținută, în baza art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. și art. 160b alin. (3) C. proc. pen., nefiind justificată aplicarea unei alte măsuri preventive restrictive de libertate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul G.C.I.
Recurentul inculpat G.C.I., invocând temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat, potrivit motivelor de recurs depuse în scris (prin apărătorul desemnat din oficiu la data de 28 noiembrie 2013), reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, atât din punct de vedere al cuantumului, cât și al modalității de executare (pentru care s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen.).
Totodată, invocându-se același temei de casare s-a solicitat, potrivit motivelor de recurs depuse în scris (prin apărătorul ales la data de 26 februarie 2014) reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului în noile limite de pedeapsă (de la 5 la 12 ani), modificate potrivit dispozițiilor art. 81 din Legea nr. 187/2012, cu reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen. anterior.
Invocând temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., s-a susținut, potrivit acelorași motive de recurs depuse în scris la dosar prin apărătorul ales, că s-a făcut o greșită aplicare a legii prin nereținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. anterior, dar și a dispozițiilor art. 861 C. pen.
În consecință, s-a solicitat, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și în rejudecare, reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, atât din punct de vedere al cuantumului, cât și al modalității de executare.
Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul formulat de inculpat ca fiind neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpaților, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ceea ce privește critică formulată de recurentul inculpat, vizând reindividualizarea pedepsei, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acest caz de casare a fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în cauza dedusă judecății, recurentul inculpat G.C.I. a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate, considerată prea mare în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei și datele sale personale, situație exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Referitor la cea de-a doua critică formulată de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că, deși recurentul inculpat a invocat ca și temei de casare dispozițiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., susținerile sale în sensul că s-a făcut o greșită aplicare a legii prin nereținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. anterior, dar și a dispozițiilor art. 861 C. pen. vizează tot modalitatea de individualizare a pedepsei, astfel încât această critică nu va putea fi analizată nici prin prisma temeiului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., potrivit celor mai sus menționate.
Examinând cauza din perspectiva dispozițiilor art. 5 din noul C. pen. și realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare), Înalta Curte constată că, dintre acestea, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurentul inculpat este legea penală anterioară, privită atât prin raportare la fiecare instituție de drept penal aplicabilă în speță, cât și în urma aprecierii globale a acestora și a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispozițiilor incidente în cauza dedusă judecății.
Astfel inculpatul G.C.I. a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, infracțiune care, potrivit noii reglementări este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.
Înalta Curte constată că în speță, deși aparent, legea în vigoare pare mai favorabilă inculpatului, întrucât limitele de pedeapsă sunt mai reduse decât cele stabilite de reglementarea anterioară, acest aspect este lipsit de relevanță, câte vreme, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. (1969), ce nu se mai regăsesc în art. 75 din noul C. pen., și aplicării art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special (de la 3 până la 10 ani închisoare, pedeapsa aplicată fiind de 4 ani închisoare).
Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru recurentul inculpat este Codul penal anterior care, în ansamblul dispozițiilor sale, raportat la condițiile de incriminare și de sancționare a faptelor ce formează obiectul acuzației penale, precum și la instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a recurentului, creează acestuia o situație mai avantajoasă.
Față de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.C.I.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.I. împotriva Deciziei penale nr. 129 din 25 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 20 februarie 2013 la 13 martie 2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 13 martie 2014.
Procesat de GGC - GV