Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală din Camera de consiliu nr. 438 din 5 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind cererea de transferare a persoanei condamnate F.D., depus în Penitenciarul P. - Republica Italiană, pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rezoluția din 17 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus sesizarea acestei instanțe în vederea recunoașterii:
- sentinței din data de 15 martie 2004 a Tribunalului Monocratic din Roma, prin care numitul F. (S.) D. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și amendă în cuantum de 200 euro, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 634 - 625 C. pen. italian, rămasă definitivă la data de 20 ianuarie 2005;
- sentinței din data de 28 iunie 2004 a Tribunalului Monocratic din Roma, prin care numitul F. (S.) D. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 20 de zile, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și amendă în cuantum de 100 euro, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 110 din 18 aprilie 1975, rămasă definitivă la data de 17 octombrie 2004;
- sentinței din data de 24 ianuarie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma, numitul F. (S.) D. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 luni și 20 de zile, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și amendă în cuantum de 70 de euro, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 110, 624 - 625 C. pen. italian, rămasă definitivă la data de 19 februarie 2005;
- sentinței din data de 16 martie 2007 a Tribunalului Monocratic din Roma, numitul F. (S.) D. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 luni și amendă în cuantum de 150 de euro, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 și art. 650 C. pen. italian;
- sentinței din data de 12 noiembrie 2010 a Tribunalului Ordinar din Roma, prin care s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a pedepselor dispuse prin sentințele mai sus menționate.
- sentinței din data de 28 ianuarie 2009 Tribunalului din Roma, modificată prin sentința Curții de Apel din Roma din data de 9 octombrie 2009, prin care numitul F.D. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 9 ani, precum și la pedepsele complementare a interdicției de a ocupa funcții publice, interzicerea de a fi tutore sau curator și măsura expulzării de pe teritoriul statului italian, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 609 bis, 81 paragraf 605 - 609 ter. 2 și 4, 624 C. pen. italian, rămasă definitivă la data de 27 mai 2010.
- ordonanței din data de 25 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul din Roma, prin care s-a dispus cumularea pedepselor aplicate prin sentințele mai sus menționate, stabilindu-se o pedeapsă de 9 ani, 8 luni și 20 de zile de închisoare, precum și de 20 de zile de arest.
Din situația executării pedepsei, comunicată de autoritățile italiene, a rezultat că persoana condamnată F. (S.) D. a început executarea pedepsei la data de 18 iulie 2007, durata executării pedepsei luând sfârșit la data de 26 aprilie 2017.
Din conținutul rezoluției din 17 septembrie 2012 rezultă că faptele reținute în sarcina persoanei condamnate F. (S.) D. au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. e) C. pen., art. 189 alin. (1) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen., art. 2 din Legea nr. 61/1991.
În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 650 C. pen. italian constând în aceea că persoana condamnată nu a dat curs invitației de a se prezenta la postul de poliție Polfer pentru a clarifica propria poziție pe teritoriul național, nu are corespondent în legislația română.
Deși persoana condamnată F. (S.) D. și-a exprimat consimțământul cu privire la transferarea sa într-un penitenciar din România la data de 21 iunie 2010, în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani, 8 luni și 20 de zile de închisoare, în data de 20 octombrie 2012 a revenit asupra solicitării sale conform declarației existente la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs persoana transferabilă, care a invocat că nu dorește să fie transferat în România.
Examinând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, în primul rând, trebuie remarcat că, în raport de data pronunțării hotărârii atacate, în speță are aplicabilitate art. II din Legea nr. 2/2013: "(1) Dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen., republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului.", rezultând, pe cale de consecință că analiza prezentului recurs se subsumează dispozițiilor privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen., republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.
În speță, recursul nu a fost motivat în scris în termenul prevăzut de lege și, cu ocazia dezbaterilor, nu s-a invocat nici un caz de casare.
Trebuie însă precizat că judecarea prezentului recurs se realizează și din perspectiva soluției pronunțate prin sentința recurată, prin prisma efectului integral devolutiv prevăzut de art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., fiind de menționat, în ceea ce privește faptul că persoana transferabilă a invocat că nu dorește să fie transferat în România, că hotărârea curții de apel a fost pronunțată în sensul manifestării de voință a persoanei condamnate, care, ulterior consimțământului inițial, a revenit asupra acestuia, în sensul arătat.
În consecință, recursul promovat va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 3853 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă F.D. împotriva Sentinței penale nr. 438 din 5 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul persoana transferabilă la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2013.
Procesat de GGC - CL