Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 399 din 8 septembrie 2003, Tribunalul Dâmbovița a condamnat pe inculpata L.G. la 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin.2, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit.c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatei și potrivit art. 82 C. pen. s-a stabilit termenul de încercare la 3 ani și 6 luni închisoare.
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 255 alin. final C. pen., a obligat-o pe inculpată să restituie denunțătorului suma de 2.000.000 lei, iar conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat-o pe inculpată să plătească statului 2.500.000 lei cheltuieli judiciare.
S-a reținut că inculpata, medic ginecolog, la data de 1 martie 2003 a pretins lui M.C. suma de 3.000.000 lei pentru a efectua o operație cezariană soției acestuia și a primit suma de 2.000.000 lei.
Nefiindu-i dat restul de 1.000.000 lei, după efectuarea operației, inculpata a refuzat externarea pacientei, pretextând că starea sănătății nu ar permite aceasta.
În această situație, soțul pacientei a sesizat organele de urmărire penală, care au surprins-o pe inculpată când a primit suma de 1.000.000 lei în două bancnote, care în prealabil fuseseră marcate flourescent.
Sentința a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de inculpată.
Parchetul a criticat sentința pentru greșita compunere a completului de judecată, în sensul că a fost format din doi judecători în loc de un singur judecător, iar inculpata a susținut că pedeapsa este excesiv de mare, fiind ignorate circumstanțele sale personale.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 494 din 7 noiembrie 2003, a respins, ca nefondate, ambele apeluri.
S-a motivat că inculpata fiind trimisă în judecată pentru o infracțiune de corupție, corect completul de judecată a fost format din doi judecători, întrucât conform art. 29 din Legea nr. 78/2000, privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, modificată prin Legea nr. 161/2003, judecata se face de complete specializate, care la judecătorii, tribunale și curți de apel sunt formate din doi judecători.
În ceea ce privește pedeapsa aplicată, a fost apreciată ca bine individualizată, respectându-se criteriile prevăzute de art. 52 C. pen.
Împotriva deciziei, instanței de apel, au declarat recurs, atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cât și inculpata, reiterându-se motivele invocate în apel.
Motivul cu privire la greșita compunere a instanței este fondat.
Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție prin art. 1 a stabilit căror persoane se aplică, enumerând calitățile sau funcțiile persoanelor și unitățile respective.
Așadar, legiuitorul a înțeles să aplice dispozițiile acestei legi numai față de persoanele enumerate în articolul la care ne-am referit și nu la toate persoanele care au săvârșit fapte de corupție, cum greșit au considerat tribunalul și curtea de apel.
Cum inculpata, simplu medic de spital, nu a făcut parte din persoanele enumerate în art.1 din Legea nr.78 /2000, nu sunt aplicabile dispozițiile acestuia, astfel că greșit completul de judecată a fost format din doi judecători, în loc de 1 singur judecător conform dreptului comun.
Conform art. 292 C. proc. pen., instanța judecă în complet de judecată a cărei compunere este cea prevăzută de lege, potrivit art.194 alin. (2) C. proc. pen. încălcarea dispozițiilor relative la compunerea instanței sunt sancționate cu nulitate absolută.
Compunerea greșită a instanței constituie motivul de recurs, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 3, teza I C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. a se admite atât recursul parchetului cât și recursul inculpatei și a se casa ambele hotărâri pronunțate și trimite cauza pentru rejudecare la instanța de fond, în compunerea legală.
Această soluție face inutilă examinarea motivului privind individualizarea pedepsei, invocat de inculpată, susținerile sub acest aspect, urmând a se analiza de către instanța de rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpata L.G. împotriva deciziei penale nr. 494 din 7 noiembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești.
Casează decizia atacată și sentința penală nr. 399 din 8 septembrie 2003 a Tribunalului Dâmbovița.
Trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond – Tribunalul Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2004.