Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.304 din 16 octombrie 2003 a Tribunalului Mehedinți, inculpatul B.Z.I. a fost condamnat la 20 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.174, 175 lit. i) cu aplicarea art. 37 lit. b)C. pen.
Totodată tribunalul, a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 3 iunie 2003 la zi și l-a obligat la 70.000.000 lei despăgubiri civile din care 20.000.000 lei reprezintă daune morale părților civile Ș.M. și Ș.F., precum și la 5.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în fapt că inculpatul păzea plantația de cireși aparținând locuitorului O.S. iar în seara zilei de 2 iunie 2003, inculpatul s-a certat cu numitul G.I., care venise cu un autoturism cu prietena să culeagă cireșe.
Între timp a început să plouă , inculpatul a rămas în plantație iar numitul G.I. s-a adăpostit în autoturism. După încetarea ploii, conflictul s-a reluat între cei doi, dar la intervenția prietenei numitului G.I., acesta a părăsit locul cu autoturismul.
În continuare victima, minorul Ș.M. în etate de 15 ani,care era prezentă, i-a spus inculpatului că va fi bătut de numitul G.I. când va fi prins , fapt ce l-a enervat pe inculpat care a lovit-o cu pumnii, apoi cu un cuțit în zona toracică stânga, sub braț, producându-i o plagă penetrantă hemitorace stâng cu interesarea plămânului și cordului, cu consecința morții violentă a acesteia.
După comiterea faptei inculpatul a fugit în direcția pădurii și a lăsat cuțitul la locuința mamei sale.
Prin decizia penală nr. 509 din 10 noiembrie 2003 a Curții de Apel Craiova s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat prin care solicita reducerea pedepsei pe care o considera prea severă.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, solicitând prin apărătorul său, a se reține că nu a urmărit uciderea victimei și totodată a cerut reducerea pedepsei pe care o consideră prea severă, temeiuri de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 și 17 C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Din examinarea hotărârilor pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului rezultă că instanțele întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit și reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului și de asemenea , au dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei penale comise.
După cum s-a arătat cu ocazia expunerii stării de fapt, inculpatul a avut un conflict cu altă persoană ce venise la plantația de cireși pe care o păzea și după plecarea acesteia, la atenționarea făcută de către victimă că va fi bătut de acea persoană, a lovit-o cu pumnii și apoi cu un cuțit în piept, producându-i moartea.
Prin urmare, lovind victima, cu un cuțit, instrument apt de a ucide, în zona pectorală stângă, zonă vitală și cu interesarea cordului , inculpatul a prevăzut posibilitatea producerii morții acesteia și deci a acționat cu intenția directă de a ucide.
Nici cererea de reducere a pedepsei nu se justifică față de gravitatea faptei comise, în împrejurările de fapt expuse, astfel că pedeapsa aplicată a fost just individualizată în raport de celelalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen., motiv pentru care se va respinge ca nefondat recursul declarat.
Din pedeapsă se va deduce durata arestării preventive a inculpatului și va fi obligat acesta la cheltuieli judiciare către stat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.Z.I. împotriva deciziei penale nr. 509 din 10 noiembrie 2003 a Curții de Apel Craiova.
Compută din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 3 iunie 2003 la 25 februarie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 25 februarie 2004.