High Court of Cassation and Justice

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 79 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, la data de 1 februarie 2013 în Dosarul nr. 3066/3/2012 au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de partea civilă D.I. şi inculpatul V.C.F.

În baza art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.G., la 25 de ani de închisoare.

În baza art. 61 C. pen. s-a dispus revocarea liberării condiţionate privind restul de pedeapsa de 1423 zile din condamnarea de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 196 din 20 iunie 2001 a Tribunalului Prahova, care a fost contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai mare 25 de ani de închisoare la care s-a adugat un spor de 2 ani închisoare, în final pedeapsa rezultantă fiind de 27 de ani de închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. pentru o durată de 10 ani.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71-art. 64 lit. a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata prevenţiei din 16 noiembrie 2011 la zi.

În baza art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.M., la 22 de ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. pentru o durată de 10 ani.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71-art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata prevenţiei din 16 noiembrie 2011 la zi.

În baza art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.C.F., la 19 ani de închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. pentru o durata de 10 ani.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71-art. 64 lit. a), lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata prevenţiei din 23 august 2011 la zi.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata a 10.000 RON daune materiale şi 150.000 euro, în echivalent în RON la data plaţii, cu titlul de daune morale în favoarea părţii civile D.I.

Au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata a 600 RON lunar cu titlul de prestaţie periodică în favoarea părţii civile minore D.A.A., de la 22 august 2011 şi până la majoratul minorului.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii luate asupra bunurilor inculpaţilor prin încheierea din 16 martie 2012.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 5.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, la data de 22 august 2011, în jurul orei 22:00, victima D.C. împreună cu martorii M.C. şi L.C. s-au deplasat pe raza localităţii Buftea la domiciliul martorului V.S., prieten de-al lor, pentru a consuma bere, aşa cum rezultă din declaraţiile convergente ale martorilor M.F., M.C. şi L.M.

Părţile au consumat mai multe sticle de bere şi după aproximativ 30 minute a mai venit şi martorul P.D., persoană cu deficienţe severe de vorbire (mut) care a început să gesticuleze ameninţător-insultător către ceilalţi, element ce a atras iritarea persoanelor din curte.

Martorul L.M. l-a dat afară din curte şi l-a sunat pe fratele persoanei mute, respectiv pe numitul P.M. pentru a-şi aduce fratele la ordine. Acesta a venit împreună cu inculpatul V.C.F.

Aşa cum rezultă din declaraţiile acestui martor, între inculpat şi martorul M.C. a intervenit un schimb de replici, încheiate cu o propunere specifică nivelului de educaţie al făptuitorilor şi martorilor din dosarul de faţă, respectiv de a se lua la bătaie pentru a vederea „care e mai tare”.

Inculpatul V.C.F. văzându-se în inferioritate a declinat oferta de a se duela cu inculpatul M.C., preferând o variantă mai puţin cavalerească, dar cu şanse mai mari de reuşită, respectiv de a se retrage strategic, a se înarma şi a veni cu mai mulţi prieteni şi rude.

S-a înarmat cu bâte de lemn cu lungime de aproximativ 1 metru şi a plecat în urmărirea martorilor M.C. şi L.C. şi a victimei D.C. care părăsiseră locuinţa lui V.S. şi se îndreptau spre casă.

Aceştia au fost surprinşi în oraşul Buftea, iar martorul P.M.l a început să-l agreseze pe M.C., aşa cum rezultă din declaraţia martorului cu identitate protejată D.S. din faza de urmărire penală.

La faţa locului se mai aflau şi inculpaţii V.M., unchiul inculpatului V.C.F. şi inculpatul V.G., tatăl lui V.C.F. V.C.F. şi V.M. aveau în mâini obiecte contondente din lemn din categoria cozilor de lopată sau furcă, iar inculpatul V.G. un topor cu coada de aproximativ 40-50 cm, după cum rezultă din declaraţia martorului direct L.C., ce se coroborează cu declaraţia martorului sub acoperire D.S. din faza de urmărire penală şi cu declaraţiile martorilor direcţi M.F., respectiv M.C.

Inculpatul V.M. şi nepotul său V.C.F. au început să lovească cu bâtele victima, în zona braţelor, a spatelui şi a picioarelor, urmele de lovitură fiind reliefate atât în fotografiile criminalistice ale cadavrului, cât şi în cuprinsul raportului medico-legal de autopsie.

Martorul M.C. a încercat să-şi salveze prietenul dar a intervenit P.M. care l-a prins de gât şi l-a îndepărtat pentru a nu putea să salveze victima.

Martorul a observat cum în urma loviturilor primite de la primii doi victima şi-a pierdut posibilitatea de a se mai apăra, obosise şi se aplecase de mijloc aşa cum arată detaliat martorul direct M.C., în declaraţia din 13 aprilie 2012, dată în faţa instanţei.

Apoi a intervenit V.G. care i-a aplicat pe la spate victimei o lovitură cu tăişul toporului în cap, lovitura fiind executată în profunzime aşa cum rezultă din fotografiile criminalistice ale cadavrului.

În raportul de necropsie se arată că este vorba de o plagă profundă de scalp, descriind un V, plaga tăiată-despicată biparietală cranio-dură cerebrală iradiată la baza craniană provocând dilacerarea creierului, ce a provocat decesul cu legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.

În cuprinsul aceluiaşi raport de autopsie se arată că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor-despicător, posibil, tip topor.

Prima instanţă a respins apărarea inculpaţilor care au arătat că ar fi vorba de o lovitură cu fierul furcii, întrucât tijele de fier ale furcii nu sunt obiecte tăietoare-despicătoare, iar plaga nu ar fi descris un V cum se arată în concluziile raportului de autopsie, ci ar fi fost una de înfundare.

S-a reţinut că elementele descrise în cuprinsul raportului de autopsie corespund cu declaraţiile martorilor direcţi M.F., M.C. şi L.C. care au dat declaraţii constante în acest sens, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, dar şi cu declaraţia martorului cu identitate protejată D.S. din faza de urmărire penală.

În faza de judecată, inculpatul V.G. a arătat expresis verbis că el a aflat identitatea martorului cu identitate protejată aşa cum rezultă din declaraţia acestuia dată în şedinţa publică din 23 noiembrie 2012, astfel încât instanţa de fond a considerat ca starea de temere a martorului a cărui identitate a fost deconspirată este rezonabilă şi constituie o explicaţie pertinentă a schimbării de opinie cu ocazia audierii în faţa instanţei.

Făcând o apreciere generală asupra credibilităţii martorilor audiaţi în cauza de faţă, prima instanţă a constatat că absolut toţi sunt în relaţii de prietenie sau de duşmănie cu familia victimei ori cu familia inculpaţilor, astfel încât depoziţiile acestora conţin un grad înalt de subiectivitate şi nu pot fi valorificate decât în măsura în care se coroborează în mod pertinent cu probele tehnice.

S-a mai reţinut că inculpaţii înşişi au prezentat organelor judiciare multiple versiuni ale evenimentelor îngreunând sever activitatea de urmărire penală.

Mai întâi, inculpatul V.C.F., mai tânăr a fost desemnat ca persoana responsabilă cu asumarea vinovăţiei pentru a-şi scăpa tatăl şi unchiul, ambii recidivişti de răspundere penală. Pe măsură ce organele de urmărire penală au avansat în anchetă şi au început să strângă mai multe probe şi după ce au văzut materialul de urmărire penală inculpatul V.M. a dat o declaraţie în faţa instanţei prin care îşi asuma el întreaga responsabilitate.

Inculpatul V.G. a fost supus detectorului poligraf şi la toate întrebările care aveau obiect dacă l-a lovit pe D.C. cu toporul în cap inculpatul a răspuns negativ, iar toate răspunsurile au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

Şi inculpatul V.C.F. a fost supus detectorului poligraf, iar la întrebările referitoare la participatia penală a rezultat că atunci când a răspuns că este singura persoană care a lovit victima a produs pe diagrame modificări specifice comportamentului simulat.

Martorul M.C. a arătat, în faza de urmărire penală, în declaraţia dată în 23 august 2011, că l-a văzut pe inculpatul V.G. când a lovit victima cu toporul în cap. A fost supus detectorului de comportament simulat, iar răspunsurile sale nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

În aceste condiţii, prima instanţa a avut în vedere depoziţiile martorilor menţionaţi anterior, apreciind că acestea se coroborează cu concluziile raportului medical de autopsie şi cu elementele rezultate din concluziile testării cu aparatul poligraf.

S-a mai reţinut că, din interceptările ataşate la dosarul cauzei, rezultă că martorul E.E. a perceput cum victima a fost lovită cu toporul în cap, din convorbirea cu interlocutorul rezultând că în comunitate se ştie că tânărul inculpat V.C.F. infractor primar urma să-şi asume vinovăţia pentru a-i scăpa de răspundere penală pe tatăl şi unchiul său recidivişti.

În ceea ce priveşte cererea inculpatului V.C.F. de schimbare a încadrării juridice dată faptei pentru care a fost trimis în judecata în infracţiunea de lovire, prima instanţă a apreciat că, inculpatul deşi nu a aplicat lovitura tanatogeneratoare, a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi cu un obiect de lemn tip „bâtă” suprimându-i victimei posibilitatea de apărare, dar şi de fugă.

Aceeaşi activitate infracţională a avut-o şi unchiul său, inculpatul V.M., care l-a lovit împreună cu nepotul său pe D.C. cu o bâtă pe toată suprafaţa corporală, aşa cum rezultă din examinările reliefate în raportul de autopsie, anihilându-i posibilităţile de fugă sau apărare.

Aşa cum a arătat unul dintre martorii menţionaţi anterior, în urma loviturii cu pumnii şi bâtele, victima aflată în stare de ebrietate, iar inculpatul V.C.F. ştia că este în stare de ebrietate, deoarece îl văzuse consumând alcool, s-a aplecat de mijloc, situaţie în care lovitura tanatogeneratoare cu toporul în cap aplicată de inculpatul V.G. apare ca fiind o simplă formalitate şi se împleteşte armonios cu activităţile de anihilare a rezistenţei victimei săvârşite de către inculpaţii V.M. şi V.C.F.

Nici cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentanţii părţilor civile în sensul reţinerii săvârşirii omorului prin cruzimi eventual şi cu premeditare nu a fost reţinută de instanţa de fond.

Cruzimile implică acte care să provoace o stare de suferinţă cu mult mai mare decât activitatea tipică de ucidere.

S-a considerat a fi adevărat faptul că victima a fost lovită cu pumnii şi bâtele înainte de a fi lovită în cap numai că această agresiune s-a desfăşurat o perioadă scurtă de timp, iar suferinţele nu pot fi considerate atroce (fără a le minimaliza însă importanţa).

S-a arătat că, în practică urmează a se reţine cruzimile spre exemplu în cazul în care, pe victima adormită s-a turnat o cantitate consistentă de apă fiartă, victima a fost arsă de vie, victima a fost supusă unei agresiuni îndelungate ce a avut drept consecinţă distrugerea multor organe interne etc.

Într-adevăr şi starea de groază imprimată altor persoane poate intra în accepţiunea noţiunii de „omor săvârşit prin cruzimi” numai că acest lucru trebuie diferenţiat de elementul circumstanţial al săvârşirii faptei în public.

Prin excelenţă, orice activitate de omor, săvârşită în public stârneşte sentimente de oroare în rândul privitorilor, numai că acest lucru nu poate atrage automat reţinerea elementului săvârşirii omorului prin cruzimi, deoarece s-ar ajunge la o absorbţie automată a art. 176 lit. a) în art. 175 lit. i) C. pen., operaţiune ce ar excede cadrului legal actual.

Numai în situaţii excepţionale uciderea victimei poate fi considerată ca fiind făcută prin cruzimi, datorită stării de oroare trezită în privitori deoarece inculpatul trebuie să urmărească sau cel puţin să accepte provocarea stării de oroare, acest lucru trebuind să fie făcut chiar în scopul de a-şi teroriza şi mai mult victima nu privitorii.

Un exemplu în acest sens ar fi situaţia în care pentru a-şi teroriza victima inculpatul o violează în faţa copilului său imobilizat şi apoi îşi ucide victima.

În aceste condiţii prima instanţă a apreciat că inculpaţii nu au urmărit să provoace vreo stare de teroare în comunitate prin despicarea capului victimei şi nici nu au făcut acte de chibzuinţă prealabile pentru a se putea reţine cruzimile sau premeditarea.

Depoziţiile celorlalţi martori audiaţi în cauza au fost înlăturate ca fiind vădit subiective, acestea necoroborându-se cu nicio probă tehnico-ştiinţifică administrată în cauză şi nici cu interceptările telefonice.

S-a apreciat că, datorită urii faţă de familia victimei sau din prietenie cu inculpaţii depoziţiile apar ca fiind subiective şi făcute făţiş în scopul deculpabilizării inculpaţilor, cu atât mai mult cu cât nu se coroborează nici cu recunoaşterile parţiale ale inculpaţilor V.M. şi V.C.F.

Prima instanţă a considerat că suplimentele de expertiză cerute la ultimul termen sunt vădit inutile şi menite a tergiversa soluţionarea cauzei, expertiza aflată la dosar fiind edificatoare, chiar dacă nu a mulţumit avocaţii inculpaţilor pentru că nu le-a susţinut teza că moartea ar fi fost provocată de o furcă şi s-a arătat că obiectul vulnerant este unul tăietor-despicător de tipul toporului.

Prima instanţă a apreciat că, în drept, fapta inculpatului V.G., constând în aceea că, în noaptea de 22 din 23 august 2011, în jurul 00:30, din oraşul Buftea, a lovit cu toporul în cap victima D.C., aceasta decedând la Spitalul Clinic de Urgenţă F. B. ca urmare a leziunilor traumatice suferite, întruneşte elementele constitutive ale săvârşirii infracţiunii de omor calificat, prevăzut de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen.

S-a reţinut că, faptele inculpaţilor V.M. şi V.C.F., care au lovit cu aceeaşi ocazie pe victima D.C. cu pumnii şi bâtele, anihilându-i acestuia orice posibilitate de apărare sau fugă, astfel încât inculpatul V.G. a putut să-i aplice lovitura tanatogeneratoare, întruneşte elementele constitutive ale săvârşirii infracţiunii de omor calificat, prevăzut de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen.

La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul înalt de periculozitate a făptuitorilor şi rezonanţa socială a faptelor.

S-a apreciat ca inculpaţii au săvârşit o faptă extrem de periculoasă, atentând în mod sever la cea mai importantă valoare socială apărată de lege, respectiv viaţa omului, apreciindu-se că au omorât un om fără nici un motiv şi au avut o atitudine vădit mincinoasă pe tot parcursul procesului penal, încercând să denatureze adevărul, iar vinovăţia să fie asumată doar de inculpatul tânăr şi nerecidivist.

S-a mai reţinut că pe parcursul procesului penal nu au arătat nici un fel de compasiune rudelor victimei, neacordând nici un fel de despăgubiri acestora, sechestrele instituite fiind inutile deoarece inculpaţii nu au bunuri pe numele lor.

S-a apreciat ca inculpatul V.G. este de departe cel mai periculos dintre inculpaţi, acesta neezitând să lovească cu toporul în cap o persoană, acţiunea sa nelăsând nici un dubiu asupra formei intenţiei respectiv intenţia directă.

S-a apreciat că pedeapsa de 13 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 196 din 20 iunie 2001 a Tribunalului Prahova, din care a fost eliberat în 30 martie 2010 cu un rest de pedeapsă de 1423 zile, nu a contribuit cu nimic la reeducarea infractorului, ci acesta a înţeles să tranşeze orice conflict cu toporul în cap. Au fost avute în vedere şi afirmaţiile soţiei inculpatului, care a arătat rudelor victimei înainte de arestarea soţului său „l-a omorât pentru că este şmecher”, reţinându-se faptul că inculpatul şi apropiaţii săi consideră că au un statut de „şmecher” în comunitate şi în virtutea acestuia pot săvârşi orice faptă, deoarece vor scăpa de răspunderea penală.

Având în vedere restul mare de 1423 de zile, rămas din pedeapsa anterioară, prima instanţă, în urma revocării a aplicat un spor de pedeapsă de 2 ani închisoare care să reflecte gradul de pericol social al infractorului recidivist.

Ca o dovadă de clemenţă specifică nu s-a mai aplicat drept spor întregul rest de pedeapsă de 1423 de zile.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. pentru o durată de 10 ani, apreciindu-se că se impune interzicerea tuturor drepturilor electorale faţă de gravitatea extremă a faptei, inculpatul nemaifiind demn să aleagă reprezentanţii urbei sau ţării.

Şi drepturile părinteşti au fost drastic restrânse pe o perioadă de timp, deoarece s-a apreciat ca inculpatul nu poate reprezenta un model de creştere şi educare pentru vreun minor.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul V.M. s-a reţinut faptul că este recidivist postexecutoriu fiind condamnat la o pedeapsă de 6 ani cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru infracţiunea de tâlhărie calificată, precum şi faptul că dovedeşte o fire agresivă.

Nu i s-a aplicat maximul special şi spor datorită participaţiei puţin mai mici la săvârşirea faptei, dar indispensabilă acţiunii de ucidere nemijlocită săvârşită de către fratele său V.G.

S-a reţinut şi faptul că a încercat să îngreuneze urmărirea penală, în faza de urmărire penală nerecunoscând nimic, iar în faza de judecată încercând să-şi asume întreaga vinovăţie, arătând că ar fi lovit victima cu o furcă pentru a-şi salva de răspundere penală nepotul şi fratele.

Au fost interzise drepturile electorale şi drepturile părinteşti în totalitate, faţă de gravitatea faptei, starea sa de recidivă, acesta neputând fi un model de creştere şi educare pentru minor şi nici un model de bun alegător.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul V.C.F. s-a reţinut că acesta a avut iniţiativa infracţională şi a participat în mod direct la anihilarea apărării victimei.

S-a avut în vedere atitudinea mincinoasă a inculpatului pe tot parcursul procesului penal, atitudine menită să canalizeze ancheta pe piste greşite în vederea scăpării de răspundere a tatălui şi unchiului inculpatului.

S-au interzis inculpatului drepturile electorale în totalitate faţă de gravitatea faptei săvârşite, dar ca o dovadă de clemenţă şi ţinând seama de vârsta inculpatului nu au fost interzise drepturile părinteşti.

A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor, având în vedere gradul înalt de pericol social al faptelor săvârşite, rezonanţa acestora, dar şi faptul că nu s-au schimbat cu nimic temeiurile ce au stat la baza acestei măsuri.

A fost dedusă prevenţia.

În ceea ce priveşte latura civilă, s-a constatat că inculpaţii au săvârşit un fapt ilicit respectiv omorârea unei persoane, iar acest lucru a provocat un prejudiciu material şi moral părţilor civile D.I., tatăl victimei şi D.A.A., fiul minor al victimei.

Având în vedere cheltuielile făcute cu înmormântarea prima instanţă a apreciat ca suma de 10.000 RON daune materiale este una rezonabilă.

De asemenea, s-a reţinut că, prin uciderea fiului său, în public, tatălui victimei, D.I. i s-a produs o puternică tulburare, suferinţele psihice fiind atroce, apreciindu-se ca suma de 150.000 euro, pretinsă de acesta, apare ca fiind rezonabilă.

Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 600 RON, lunar cu titlu de prestaţie periodică în favoarea părţii civile minore D.A.A., de la data de 22 august 2011, data omorului şi până la majoratul fiului victimei.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii luate prin încheierea din 16 martie 2012 asupra tuturor bunurilor inculpaţilor pentru a se asigura executarea laturii civile.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii şi partea civilă D.I.

În motivarea apelului formulat de inculpatul V.M. s-a învederat necesitatea schimbării încadrării juridice dată faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracţiunea prevăzută de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., deoarece inculpatul nu a avut intenţia de a ucide sau de a aplica lovituri cauzatoare de moarte victimei, ci doar a dorit să-şi salveze nepotul prins într-o încăierare.

În subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în contextul în care inculpatul a aplicat doar câteva lovituri victimei, iar aceste lovituri nu au fost cele care au provocat decesul.

În cazul în care încadrarea juridică nu va fi schimbată, s-a arătat că se impune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât martorii au declarat că nu l-au văzut pe inculpat lovind, iar în urma percheziţiilor efectuate nu s-a găsit nimic incriminator.

În motivarea apelului formulat de inculpatul V.G. s-a invocat faptul că se impune achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât inculpatul nu a comis fapta, iar în subsidiar reindividualizarea pedepsei.

S-a învederat faptul că inculpatul a ajuns la faţa locului crimei la câteva minute după eveniment, fapt confirmat de declaraţiile martorilor A.M.T., U.R.A. şi C.V.

În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor care afirmă că l-au văzut pe inculpat lovind victima cu toporul în cap, s-a arătat că aceste declaraţii sunt contradictorii, martorii M.C. şi L.C., fiind prieteni cu victima.

S-a mai invocat faptul că declaraţia martorului M.F. dovedeşte că locul faptei nu era bine iluminat, astfel încât nu se putea observa de către martori ceea ce s-a întâmplat în realitate.

În motivarea apelului inculpatului V.C.F. s-a învederat faptul că se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., având în vedere că declaraţiile martorilor audiaţi în cauză se coroborează cu concluziile raportului de necropsie, în sensul că loviturile au fost aplicate în zona lombară.

În măsura în care se reţine săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., s-a învederat faptul că se impune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu inculpatul a aplicat lovitura care a cauzat decesul victimei.

Într-un subsidiar mai îndepărtat s-a solicitat reindividualizarea pedepsei, urmând a se avea în vedere circumstanţele reale ale comiterii faptei şi cele personale ale inculpatului, cu reţinerea art. 74 lit. a), lit. b), lit. c) C. pen.

Apelantul parte civilă D.I. a declarat instanţei de prim control judiciar, la termenul de judecată din 18 septembrie 2013 că înţelege să-şi retragă apelul declarat.

Prin decizia penală nr. 252/A din 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a decis:

S-a luat act de retragerea apelului declarat de apelantul parte civilă D.I.

Au fost admise apelurile declarate de inculpaţii V.G., V.M. şi V.C.F. împotriva sentinţei penale nr. 79 din 1 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 3066/3/2012.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând, în fond:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 27 de ani închisoare aplicată inculpatului V.G., în restul de pedeapsa de 1423 zile din condamnarea de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 196 din 20 iunie 2001 a Tribunalului Prahova şi pedeapsa de 25 de ani închisoare aplicată în prezenta cauză inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., precum şi sporul de 2 ani închisoare, care a fost înlăturat.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului V.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. de la 25 de ani închisoare la 22 de ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. pentru o durata de 10 ani.

A fost menţinută revocarea liberării condiţionate privind restul de pedeapsă de 1423 zile din condamnarea de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 196 din 20 iunie 2001 a Tribunalului Prahova, care a fost contopit cu pedeapsa de 22 de ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicare art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul urmând a executa pedeapsa de cea mai grea de 22 de ani de închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71-art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen.

În baza art. 383 alin. (1¹) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata prevenţiei din 16 noiembrie 2011 la zi.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului V.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., de la 22 de ani închisoare la 19 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. pentru o durata de 10 ani.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71-art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen.

În baza art. 383 alin. (1¹) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata prevenţiei din 16 noiembrie 2011 la zi.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului V.C.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. de la 19 ani închisoare la 16 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. pentru o durata de 10 ani.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71-art. 64 lit. a), lit. b) C. pen.

În baza art. 383 alin. (1¹) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata prevenţiei din 23 august 2011 la zi.

S-a redus cuantumul daunelor morale la care au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii către partea civila D.I. de la 150.000 euro la 40.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost obligat apelantul parte civilă D.I. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a stabilit că onorariul parţial al apărătorului din oficiu pentru inculpatul V.C.F., în cuantum de 100 RON, se va avansa din fondurile M.J.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, aşa cum prevăd dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, aceasta a fost corect reţinută de către instanţa de fond, din probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi în faza de judecată în primă instanţă rezultând că, în noaptea de 22 din 23 august 2011, în jurul 00:30, aflându-se în oraşul Buftea, inculpaţii V.M. şi V.C.F. au lovit victima D.C. cu pumnii şi bâtele, anihilându-i orice posibilitate de apărare sau fugă, iar inculpatul V.G. a lovit cu toporul în cap victima care a decedat la Spitalul Clinic de Urgenţă F. Bucureşti ca urmare a leziunilor traumatice suferite.

Această situaţie de fapt rezultă din analiza raportului de autopsie care se coroborează cu declaraţiile martorilor M.F., M.C. şi L.C.

Astfel, martorul M.C. a arătat că, în urma loviturilor primite de la inculpaţii V.M. şi V.C.F. victima şi-a pierdut posibilitatea de apărare, obosise şi se aplecase de mijloc, moment în care a fost lovit de inculpatul V.G., care i-a aplicat pe la spate o lovitură cu tăişul toporului în cap.

Declaraţia martorului M.C. se coroborează şi cu declaraţia dată de martorul cu identitate protejată D.S., din faza de urmărire penală, neavând relevanţă schimbarea poziţiei acestuia din urmă în faza de judecată, având în vedere faptul că inculpatul V.G. a aflat identitatea martorului cu identitate protejată, fiind explicabilă starea de temere a acestui martor la momentul audierii de către prima instanţă.

Declaraţiile martorului M.C. se coroborează şi cu aspectele rezultate din analiza fotografiilor criminalistice ale cadavrului, cât şi cu concluziile raportului medico-legal de autopsie, care confirmă faptul că victima a fost lovită în zona braţelor, a spatelui şi a picioarelor, decesul survenind însă ca urmare a plăgii tăiat-despicate biparietală cranio-dură cerebrală iradiată de la baza craniană ce a provocat dilacerarea creierului, plaga produsă prin lovire cu corp tăietor-despicător, posibil tip topor.

S-a apreciat că apărările inculpaţilor nu pot fi reţinute, având în vedere şi poziţia oscilantă a acestora, pe parcursul procesului penal inculpaţii prezentând versiuni diferite cu privire la modul de derulare a evenimentelor care au dus la moartea victimei.

În plus, inculpaţii V.G. şi V.C.F. au fost supuşi detectorului poligraf, iar la întrebările referitoare la participaţia penală au rezultat modificări specifice comportamentului simulat, în timp ce martorul M.C., supus detectorului de comportament simulat, nu a dat răspunsuri care să fi provocat modificări specifice comportamentului simulat.

Astfel, s-a constatat că instanţa de fond a stabilit în mod corect şi încadrarea juridică dată faptelor inculpaţilor, acestea întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzute de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen.

Instanţa de apel nu a putut reţine apărările inculpatului V.M., în sensul că se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracţiunea prevăzută de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. sau în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

S-a apreciat că tot neîntemeiată este şi solicitarea inculpatului V.C.F. privind schimbarea încadrării juridice dată faptei în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

S-a reţinut că, într-adevăr, loviturile aplicate victimei de inculpaţii V.C.F. şi V.M. nu au avut caracter tanatogenerator, însă aceste lovituri aplicate de cei doi inculpaţi victimei în mod repetat, cu pumnii şi cu un obiect de lemn tip „bâtă”, au suprimat acesteia posibilitatea de apărare sau fugă, permiţând celuilalt inculpat, V.G., să-i aplice victimei lovitura cu toporul în cap care a şi provocat decesul.

Când uciderea persoanei se realizează prin contribuţia mai multor făptuitori, care colaborează, răspunderea acestora se stabileşte în temeiul dispoziţiilor privind participaţia penală. Deşi există mai mulţi făptuitori, fapta de ucidere este unică, aşa că fiecare dintre participanţi răspunde pentru totalitatea ei şi, în concret, în raport cu contribuţia adusă în obţinerea rezultatului.

În dreptul penal român s-a adoptat linia clasică a teoriei „complicităţii delict unic”, iar nu teoria „complicităţii delict distinct.”

Potrivit art. 23 C. pen., „participanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori, instigatori sau complici.”

Există coautorat la omor ori de câte ori mai mulţi făptuitori săvârşesc în mod intenţionat împotriva unei persoane acte specifice de violenţă de natură să-i cauzeze moartea. Se produce, într-un anume fel, o distribuţie a acţiunilor, unele de intensitate mai mare, altele mai mică, dar toate orientate spre aceeaşi finalitate: suprimarea vieţii persoanei. Ea dirijează actele fiecărui coautor, stabilind caracterul de faptă unică realizată de toţi împreună, indiferent dacă contribuţiile sunt simultane sau succesive, în acelaşi loc sau în locuri diferite.

Pentru ca unul dintre coautori să răspundă pentru omor, el trebuie să fi săvârşit împotriva victimei, direct sau indirect, activ sau pasiv, un act de violentă.

În acelaşi timp, actul de violenţă al făptuitorului nu trebuie să acopere în întregime sfera actului tipic, căci el nu se priveşte izolat, ci în raport cu totalitatea actelor săvârşite de coautori. Cu alte cuvinte, fiecare act de violenţă conţine un dinamism propriu, fizic şi psihic, prin care participă la fapta în ansamblu, demonstrând astfel unitatea structurală a acesteia.

Potrivit doctrinei juridice, condiţiile coautoratului sunt: a) unitatea indivizibilă a acţiunilor mai multor făptuitori; b) cooperarea subiectivă a făptuitorilor.

În cele mai multe cazuri, contribuţiile coautorilor sunt inegale, în sensul că numai unul sau o parte dintre aceştia săvârşesc acte specifice de ucidere, iar ceilalţi săvârşesc acte care, în sine, nu posedă eficienţa necesară rezultatului, dar se află în strânsă interdependenţă cu primele, completându-le. Dacă s-ar privi fracţionat contribuţiile, nu s-ar realiza nimic concludent asupra sensului juridic al coautoratului.

Jurisprudenţa a confirmat, în mod constant, acest punct de vedere, astfel încât, chiar dacă loviturile aplicate victimei de inculpaţii V.C.F. şi V.M. nu au provocat decesul acesteia, au fost de natură să slăbească puterea de rezistenţă şi de apărare, permiţând celuilalt inculpat, V.G. să aplice lovitura mortală, acţiunile fiind conjugate şi indispensabile comiterii infracţiunii de omor.

Aşadar, toate contribuţiile care au legătură între ele, fiind conjugate şi unificate într-un ansamblu specific, orientat spre realizarea uciderii persoanei, au caracter de acte de coautorat la omor, neavând relevanţă din punct de vedere al cauzalităţii juridice, care dintre actele săvârşite de coautori a provocat leziunea care, în final, a cauzat moartea victimei, căci, ceea ce caracterizează coautoratul, este unitatea acţiunilor, capacitatea lor de a se integra aceluiaşi sistem sau model de explicaţie.

Însă, la verificarea cauzei, din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, s-a constatat că, într-adevăr, instanţa de fond a făcut o greşită individualizare a pedepselor în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

S-a reţinut că, în dispoziţiile în art. 72 C. pen. sunt prevăzute criterii care, în cadrul operaţiunii concrete de individualizare, au o importanţă egală, se au în vedere împreună, iar nesocotirea unuia ori supraestimarea altuia antrenează netemeinicia şi, implicit, nelegalitatea soluţiei.

S-a apreciat că, în cauză, pedepsele ce s-au aplicat inculpaţilor sunt mult prea severe, impunându-se a fi coborâte.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de apel a apreciat că, un cuantum de 150.000 euro, acordat părţii civile D.I., cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, este prea ridicat faţă de circumstanţele cauzei şi de despăgubirile acordate de instanţe în cauze similare.

S-a reţinut că, este de netăgăduit că, prin fapta ilicită a inculpaţilor, s-a cauzat părţii civile D.I. un prejudiciu moral, constând în traumele morale suferite de aceasta, în atingerea adusă drepturilor acesteia de a se bucura de o viaţă normală, fără privaţiuni.

S-a apreciat, însă, că este în sarcina instanţei de a cuantifica aceste daune morale, raportat la toate suferinţele produse prin fapta inculpaţilor, care au cauzat suferinţele psihice puternice părţii civile prin uciderea fiului acesteia, persoana cu care aceasta avea, fără posibilitate de tăgadă, o legătură afectivă semnificativă.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere şi faptul că daunele morale acordate trebuie să fie proporţionale cu prejudiciul de agrement suferit de victimă, să nu se transforme în adevărate „amenzi civile”, sursă de îmbogăţire a uneia din părţi în detrimentul celeilalte.

Astfel, instanţa de apel a apreciat că, raportat la suferinţa psihică prin care a trecut partea civilă şi intensitatea acestei suferinţe, suma de 40.000 euro reprezintă o reparaţie echitabilă din punct de vedere moral, proporţională cu prejudiciul suferit.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs partea civilă D.I. şi inculpaţii V.G., V.M. şi V.C.F., invocând cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

În temeiul cazului de casare menţionat, inculpatul V.G. a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei sale condamnări pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, inculpaţii V.M. şi V.C.F. au formulat critici cu privire la greşita respingere a cererilor de schimbare a încadrării juridice a faptei, iar partea civilă D.I. a criticat cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor şi al daunelor morale acordate de către instanţa de apel.

Examinând hotărârile atacate, prin prisma criticilor de recurs invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cit dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative ce cuprind dispoziţii procesual-penale, care prevăd expres că, recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi (C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014), declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Legea nr. 2/2013 a impus o limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., scopul urmărit de legiuitor, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod.

Astfel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale decât acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

În prezenta cauză, decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la 25 septembrie 2013, ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., se constată că inculpaţii au motivat recursurile în termenul prevăzut în art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., iar partea civilă D.I. şi-a încălcat obligaţia de a depune motivele scrise de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., „hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii.”

Înalta Curte reţine că, încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.

În prezenta cauză, nu este incidenţă niciuna dintre aceste situaţii.

În ce priveşte motivul de recurs invocat de inculpatul V.G., pe care l-a subsumat cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., solicitându-se achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte constată că, raportat la conţinutul criticilor formulate de apărare şi la temeiul de casare invocat, date fiind limitele judecăţii în recurs, urmare modificărilor intervenite prin Legea nr. 2/2013, acestea nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim, control judiciar, judecata în recurs limitându-se doar la chestiuni de drept.

În concret, prin criticile de recurs formulate, nu se invocă aspecte de nelegalitate a hotărârilor, ci se susţine faptul că inculpatul nu ar fi autorul infracţiunii de omor reţinute în sarcina sa, însă aceste critici nu pot fi analizate de instanţa de recurs, întrucât ar presupune o reapreciere a situaţiei de fapt, care nu mai este posibilă în calea de atac a recursului.

Referitor la criticile formulate de inculpaţii V.M. şi V.C.F., prin care se solicită schimbarea încadrării juridice dată faptelor, din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 183 C. pen. şi, respectiv, de art. 180 alin. (2) C. pen., Înalta Curte constată că, în susţinerea cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., inculpaţii nu au invocat aspecte de nelegalitate, de restabilire a corespondenţei între norma de incriminare şi situaţia de fapt reţinută de către instanţele anterioare, ci se tinde la stabilirea unei alte situaţii de fapt, care să determine aceste schimbări de încadrare juridică, ceea ce nu este permis în calea de atac a recursului.

Înalta Curte constată că situaţia de fapt, stabilită prin sentinţa primei instanţe şi confirmată prin decizia instanţei de apel, corespunde normei de incriminare a infracţiunii prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, fiind întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, fără să existe vreun temei de schimbare a acestei încadrări juridice.

Modul în care inculpaţii V.M. şi V.C.F. au acţionat, prin exercitarea unor acte de violenţă asupra victimei, care au, slăbit capacitatea de apărare a acesteia şi au creat posibilitatea coinculpatului V.G. să aplice lovitura ce a cauzat decesul, evidenţiază săvârşirea de către aceştia a actelor de executare a infracţiunii de omor, întrucât cei trei inculpaţi au desfăşurat o acţiune comună, fiecare având o contribuţie determinantă şi indispensabilă la consumarea infracţiunii de omor, astfel că nu pot avea decât calitatea de coautori la săvârşirea acestei infracţiuni.

Doctrina şi practica judiciară a confirmat, în mod constant, că actele de coautorat, ca acte de executare a infracţiunii, nu cuprind numai actele ce aparţin în mod strict activităţii încriminate, ci toate acele acte care, fără a fi specifice acesteia, în condiţiile în care a fost concepută şi efectuată executarea, apar ca indispensabile realizării infracţiunii şi sunt inseparabil unite, sunt indivizibile cu actele de executare propriu-zisă.

Înalta Curte îşi însuşeşte toate argumentele expuse, în acest sens, pe larg, în sentinţa şi decizia ce fac obiectul căii de atac şi precizează că, în temeiul art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., instanţa de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, întrucât o astfel de verificare nu mai este posibilă în calea de atac a recursului, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.

În ceea ce priveşte recursul declarat de partea civilă D.I., astfel cum s-a reţinut anterior, Înalta Curte constată că acesta nu a respectat obligaţia ce îi revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. anterior, de a depune motivele de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În prezenta cauză, primul termen de soluţionare a recursului a fost stabilit în data 3 martie 2014, recurentul parte civilă fiind înştiinţat de acest termen, inclusiv despre obligaţia motivării recursului şi consecinţele nerespectării termenului, încă din data de 21 octombrie 2013 (dovada de îndeplinire a procedurii de citare), motivele de recurs fiind depuse de recurentul parte civilă, prin fax, la data de 14 martie 2013.

Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor formulate de recurentul parte civilă, prin prisma cazului de casare invocat, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, se constată că, prin obiectul lor, criticile formulate de partea civilă, referitoare la cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor şi al daunelor morale acordate părţilor civile de către instanţa de apel, nu mai pot fi examinate de către instanţa de recurs, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, întrucât se referă la aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

În consecinţă, constatând că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, care se iau în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă.

Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt fondate, raportat la intrarea în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014 şi, în consecinţă, a incidenţei instituţiei aplicării legii penale mai favorabile, prevăzută de art. 5 noul C. pen.

Examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunii de omor calificat de către inculpaţi, instanţa de recurs constată că se impune aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa principală, cea complementară şi cea accesorie, astfel cum sunt reglementate în noua lege.

În raport cu pedepsele principale aplicate inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. [de 22 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. pentru inculpatul V.G., de 19 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. pentru inculpatul V.M. şi, respectiv, de 17 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. pentru inculpatul V.C.F.], instanţa de recurs constată că dispoziţiile legii noi sunt mai favorabile, sub aspectul conţinutului incriminării textului art. 175 vechiul C. pen. (art. 188 nou C. pen.) şi urmează a fi aplicate.

În reglementarea actuală, legiuitorul a exclus din norma de incriminare a omorului calificat, săvârşirea omorului în condiţiile elementului circumstanţial prevăzut de lit. i) a art. 175 vechiul C. pen., astfel că, potrivit principiului aplicării legii mai favorabile, legea nouă este mai favorabilă sub aspectul condiţiilor de incriminare.

În condiţiile noului C. pen., se constată că limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art. 188 C. pen., sunt de la 10 la 20 ani închisoare, spre deosebire de cele din legea veche, care sunt de la 15 la 25 de ani închisoare.

Având în vedere situaţia faptică reţinută de cele două instanţe şi proporţionalitatea pedepsei, instanţa de recurs va reduce pedepsele aplicate inculpaţilor, în mod corespunzător, la un cuantum spre care s-a orientat şi instanţa de apel.

În ce priveşte pedeapsa complementară, din reglementarea noului C. pen., se constată că aceasta are corespondent în legea veche, sub aspectul conţinutului şi a caracterului obligatoriu de aplicare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, însă legiuitorul a prevăzut expres limitele de executare a acesteia, pe o perioadă de la 1 la 5 ani, situaţie în care legea nouă cuprinde dispoziţii mai favorabile.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpaţii V.G., V.M. şi V.C.F. împotriva deciziei penale nr. 252/A din 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va casa, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 79/F din 1 februarie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai în ceea ce priveşte aplicarea art. 5 C. pen., încadrarea juridică a faptelor şi cuantumul pedepselor şi rejudecând cauza în aceste limite:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. aplicată inculpatului V.G. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de omor calificat prevăzut de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea de omor prevăzut de art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi prin reţinerea art. 5 C. pen. va reduce pedeapsa de la 22 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen., la 17 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) şi lit. f) C. pen.

Va menţine revocarea liberării condiţionate privind restul de pedeapsă de 1423 zile neexecutat din pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 196 din 20 iunie 2001 a Tribunalului Prahova, pe care îl va contopi cu pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul V.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) şi lit. f) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) şi lit. f) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), va schimba încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului V.M. din infracţiunea de omor calificat prevăzut de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea de omor prevăzut de art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi prin reţinerea art. 5 C. pen. va reduce pedeapsa de la 19 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen., la 15 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) şi lit. f) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) şi lit. f) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), va schimba încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului V.C.F. din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. şi prin reţinerea art. 5 C. pen. va reduce pedeapsa de la 16 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. la 12 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii V.G., V.M. şi V.C.F. împotriva deciziei penale nr. 252/A din 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 79/F din 1 februarie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai în ceea ce priveşte aplicarea art. 5 C. pen., încadrarea juridică a faptelor şi cuantumul pedepselor.

Rejudecând cauza în aceste limite:

I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. aplicată inculpatului V.G. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi prin reţinerea art. 5 C. pen. reduce pedeapsa de la 22 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen., la 17 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) şi lit. f) C. pen.

Menţine revocarea liberării condiţionate privind restul de pedeapsă de 1423 zile neexecutat din pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 196 din 20 iunie 2001 a Tribunalului Prahova, pe care îl contopeşte cu pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul V.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) şi lit. f) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie şi interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) şi lit. f) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V.G. durata reţinerii şi a arestării preventive de la 16 noiembrie 2011 la 17 martie 2014.

II. În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului V.M. din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi prin reţinerea art. 5 C. pen. reduce pedeapsa de la 19 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), lit. b), lit. d), lit. e) C. pen., la 15 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) şi lit. f) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) şi lit. f) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V.M. durata reţinerii şi a arestării preventive de la 16 noiembrie 2011 la 17 martie 2014.

III. În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului V.C.F. din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. şi prin reţinerea art. 5 C. pen. reduce pedeapsa de la 16 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. la 12 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V.C.F. durata reţinerii şi a arestării preventive de la 23 august 2011 la 17 martie 2014.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

IV. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă D.I. împotriva aceleiaşi decizii.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2014.