Asupra contestaţiei de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 106/F din 19 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 3435/2/2015 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 20 ianuarie 2015 de Tribunalul Mainz - Germania pe numele persoanei solicitate B.P. (fosta Bo.P.),, cetăţean german.
S-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare germane, cu respectarea regulii specialităţii, precum şi arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la 19 iunie 2015 la 18 iulie 2015, inclusiv.
Totodată, s-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată începând cu data de 05 iunie 2015 şi până la 19 iunie 2015, inclusiv.
Conform art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării.
S-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare şi avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului parţial al avocatului din oficiu.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, prin adresa nr. 1072/II-5/2015 din 05 iunie 2015, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa în conformitate cu disp. art. 101 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru desfăşurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare germane faţă de persoana solicitată B.P. pentru săvârşirea infracţiunilor de fraudă, prevăzute de art. 263 alin. I, III, V,25 II din C. pen. german.
Împotriva persoanei solicitate s-a dispus prin ordonanţa Parchetului din 05 iunie 2015, măsura reţinerii pentru 24 de ore, respectiv de la data de 05 iunie 2015, ora 13.30 până la data de 06 iunie 2015, ora 13.30.
La termenul de judecată din data de 05 iunie 2015 Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea Parchetului şi în baza art. 10 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 a dispus arestarea provizorie, în vederea predării, a persoanei solicitate pe 15 zile, de la data de 05 iunie 2015 la data de 19 iunie 2015.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că la data de 05 iunie 2014 s-a înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti lucrarea având ca obiect solicitarea autorităţilor judiciare germane, transmisă prin intermediul Sistemului Informatic Schengen privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 20 ianuarie 2015 faţă de B.P. (fosta Bo.P.), cetăţean german, pentru săvârşirea infracţiunilor de fraudă, prevăzute de art. 263 alin. III, V,25 II din C. pen. german.
În fapt, s-a reţinut că din toamna anului 2009 până în luna octombrie 2011, persoana solicitată împreună cu alte persoane au indus în eroare pe numiţii G. şi M.R. prin prezentarea unor oferte de investiţii, fapt ce i-a determinat să vireze în conturile acestora sume mari de bani. Inducerea şi menţinerea în eroare a continuat prin trimiterea unor sume nesemnificative şi purtarea unei corespondenţe pe mail până în toamna anului 2011 privind promisiunea restituirii sumelor. Corespondenţa s-a purtat cu persoana păgubită M.R., deşi contractul se reziliase în iulie 2010 fără a se realiza rambursarea investiţiei.
1. În toamna anului 2009, persoana de interes - W. - s-a prezentat martorului G. ca fiind un broker financiar - şi i-a oferit acestuia posibilitatea de a investi în societatea numită SC C.H., aşa cum planificase anterior cu persoanele de interes B.P. şi K.W., contrar adevărului, a făcut victima sa creadă ca va primi un profit de 20 la sută lunar, în baza unui contract încheiat pe o perioadă de 6 luni; în plus, s-a stabilit în acest context că banii ce urmează să fie transferaţi pot fi mutaţi din contul în care G. urma să ii transfere, doar cu acordul victimei.
La data de 14 septembrie 2009, G. a încheiat un contract cu societatea SC C.H. pentru o investiţie de 110.000 euro şi, ulterior, a transferat această sumă societăţii numită C.H. din România. În cursul unei întâlniri în România dintre victimă şi persoanele de interes W. şi K., la sfârşitul lunii februarie 2010, persoanele de interes au confirmat această eroare prin predarea un extras de cont lui G. - care trebuie să includă suma de bani plătită în cont G. a fost plătit în schimbul investiţiei cu 10.500 de euro, în total, în 2 cazuri numai, a căror plată a fost dispusă de persoana de interes K.. Plăţi suplimentare nu au mai fost făcute, aşa cum planificaseră persoanele de interes chiar de la început. În ciuda încetării contractului, acesta nu şi-a primit banii investiţi de el. Aşa cum a fost planificat chiar de la început, persoanele de interes s-au folosit de banii transferaţi de către victimă în scopuri proprii. Aceştia au ţinut legătura cu victima câteva luni şi s-au folosit de pretexte şi scuze pentru a amâna plata banilor. Persoanele de interes au realizat un câştig financiar ilegal pe cheltuiala victimei.
2. La începutul anului 2010, persoana de interes - W. - s-a prezentat victimei M. ca fiind un intermediar al societăţii SC C.H. SRL şi a oferit acestuia din urmă o investiţie pentru stat în scopuri umanitare în schimbul deţinerii de acţiuni în această societate. Conform planului infracţional stabilit cu B.P. şi cu K. în prealabil, - W. -a făcut martorul să creadă că suma de investiţie urma să fie alocată unui proiect de reciclare a deşeurilor materiale. S-a stabilit că va exista o garanţie de stat de până la 100 la sută.
În particular, banii ce urmau a fi transferaţi se spune că erau "bani falşi" doar pentru a fi arătaţi, dar nu puteau fi retraşi din cont decât cu acordul său. Mai mult, furnizarea de bani după o perioadă de 6 luni, se spune că ar fi combinată cu un randament al investiţiilor de 100 %. La data de 10 februarie 2010, M. a încheiat un contract scris cu SC C.H. SRL societate reprezentată de către persoană de interes K., şi în baza contractului, a transferat suma de 530.000 de euro în contul H.F.C. la Sibiu la data de 12 februarie 2010. În cadrul unei întâlniri între victimă şi persoanele de interes W. şi K. în România, la sfârşitul lunii februarie 2010, persoanele de interes au confirmat această neînţelegere prin predarea unui extras de cont lui M., care urma să arate suma de bani plătită în cont. Aşa cum a fost planificat de la început, persoanele de interes au dispus de banii transferaţi de către M. pentru a-i folosi în scopuri proprii. Banii nu au fost investiţi într-un proiect de reciclare a deşeurilor materiale în România. Profitul investiţiei nu a fost achitat. Banii investiţi nu au fost returnaţi investitorilor în urma încetării contractului, nici în iulie 2010. Suspecţii au ţinut legătura cu victima până în octombrie 2011 şi tot l-au amânat. Persoanele de interes au realizat ilegal un câştig financiar pe cheltuiala victimei M.R.
Faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate B.P., astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului sunt pedepsite conform legii germane cu închisoare de maxim 10 ani, astfel încât se circumscriu enumerării regăsită în cuprinsul art. 96 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 302/2004, fără a fi necesară verificarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.
Totodată, instanţa de fond, examinând înscrisurile de la dosar a constatat că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 300/2013 şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din legea de mai sus.
Astfel, s-a reţinut că mandatul european de arestare a fost emis la data de 15 ianuarie 2015 de către autorităţile germane faţă de B.P. (fosta Bo.P.), cetăţean german, pentru săvârşirea infracţiunilor de fraudă, prevăzute de art. 263 alin. III, V,25 II din C. pen. german.
Infracţiunile indicate în mandatul european de arestare sunt prevăzute la art. 96 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 302/2004 modificată, pentru care nu este necesară îndeplinirea dublei incriminări şi nu există niciun motiv de refuz opţional sau obligatoriu dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2014.
În ceea ce priveşte intervenirea prescripţiei pentru faptele săvârşite, Curtea de Apel Bucureşti a considerat că nu există nici un motiv obligatoriu de refuz al predării, iar în ceea ce priveşte motivul facultativ acesta nu este aplicabil, a menţionat următoarele:
- art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 reglementează un caz facultativ de refuz al predării atunci când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;
- fapta de frauda prevăzută de art. 263 alin. III, V,25 II din C. pen. german este reglementată de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. şi se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani;
- conform mandatului european activitatea infracţională s-a desfăşurat în perioada toamna anului 2009 - octombrie 2011. S-a menţionat că dacă se apreciază că faptele sunt săvârşite în forma continuată, momentul consumării infracţiunii este octombrie 2011, astfel că nu a intervenit prescripţia de 5 ani, prev. de art. 154 lit. d) C. pen. De asemenea, s-a apreciat că dacă se consideră că au fost săvârşite două fapte de înşelăciune în concurs, pentru fapta săvârşită în dauna persoanei păgubite M.R. nu a intervenit prescripţia.
- cazul facultativ al refuzului la predare s-a considerat că se aplica în situaţia în care a intervenit prescripţia pentru toate faptele care fac obiect al mandatului european.
Întrucât persoana solicitată a declarat că nu este de acord cu predarea sa, instanţa a procedat la audierea acesteia, după ce i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile.
S-a arătat în hotărârea primei instanţe că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, principiu enunţat şi de art. 84 alin. (2) din legea specială internă.
Având în vedere ansamblul împrejurărilor obiective ale cauzei, astfel cum rezultă din conţinutul semnalării, precum şi datele personale ale persoanei solicitate care, deşi căsătorită pe teritoriul României şi cu o reşedinţă stabilă în acest stat, păstrând totuşi legături semnificative cu ţara de origine (în care se presupune că a şi fost derulată cea mai mare parte a activităţii infracţionale), prima instanţă a apreciat că arestarea provizorie este singura măsură de natură a asigura buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare.
S-a apreciat că împrejurarea că persoana solicitată nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică, la care s-a făcut referire în cursul dezbaterilor, nu are o relevanţă particulară în evaluarea oportunităţii arestării, cât timp arestarea provizorie în procedura reglementată de art. 101 din Legea nr. 302/2004 se întemeiază pe raţiuni ce ţin, preponderent, de asigurarea bunei desfăşurări a procedurii şi recunoaşterea şi încrederea reciprocă ce stau la baza executării mandatelor europene de arestare, şi mai puţin pe elemente ce vizează prezervarea ordinii publice.
În consecinţă, instanţa de fond a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 15 ianuarie 2015, de către autorităţile judiciare germane, împotriva persoanei solicitate B.P. (fostă Bo.P.), dispunând arestarea şi predarea persoanei solicitate către autorităţile germane, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 19 iunie 2015.
Împotriva acestei încheieri, la data de 22 iunie 2015, persoana solicitată B.P. a formulat contestaţie, motivele acesteia fiind expuse pe larg în practicaua prezentei decizii.
Examinând cauza în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază contestaţia formulată de persoana solicitată B.P. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
În cauză, se reţine că, persoana solicitată B.P. (fosta Bo.) a fost prezentată Curţii de Apel Bucureşti pentru a se dispune potrivit art. 102 din Legea nr. 302/2004, modificată, împreună cu Ordonanţa procurorului din 05 iunie 2015 prin care s-a dispus reţinerea persoanei solicitate pentru 24 de ore, ocazie cu care, instanţa a dispus admiterea propunerii şi arestarea provizorie a persoanei solicitate pentru 15 zile, în vederea predării acesteia autorităţilor germane.
Propunerea Parchetului a avut la bază solicitarea autorităţilor judiciare germane transmisă prin intermediul Sistemului Informatic Schengen privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 20 ianuarie 2015 faţă de B.P. (fosta Bo.P.), pentru săvârşirea infracţiunilor de fraudă, prevăzute de art. 263 alin. III, V, 25 II din C. pen. german.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a înaintat la dosarul cauzei mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare din Republica Federală Germania, împreună cu traducerea în limba română a acestuia.
Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAJ din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002."
Din economia dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004 - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.
Faţă de natura infracţiunilor menţionate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate Bo.P. (fraudă, incluzând cea împotriva intereselor financiare ale comunităţilor europene în înţelesul Convenţiei din 26 iunie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene), având în vedere durata maximă a pedepsei sau a măsurii de siguranţă privative de libertate care se poate aplica pentru infracţiunile pentru care este cercetată persoana solicitată, precum şi intervalul de timp al comiterii faptelor (2009 - 2011), Înalta Curte apreciază că măsura instanţei de fond de a dispune punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecinţa arestării şi predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare germane, este întemeiată, apreciind totodată, în mod corect judecătorul primei instanţe că măsura arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfăşurare a procedurii de executare şi recunoaştere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Prin urmare, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanţei, constată că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 8.6 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 300/2013, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum şi că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2014.
Faţă de aceste împrejurări, se constată că apărările formulate la acest termen de judecată de apărătorul contestatoarei, nu pot fi primite, în condiţiile în care, potrivit art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului european de arestare, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz ale predării, condiţii avute în vedere de instanţă aşa cum reiese din hotărârea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru considerentele expuse, apreciind că hotărârea penală atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 425 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată B.P. (fostă Bo.P.) împotriva sentinţei penale nr. 106/F din 19 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit translatorului de limba germană se va plăti din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată B.P. (fostă Bo.P.) împotriva sentinţei penale nr. 106/F din 19 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 3435/2/2015.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit translatorului de limba germană se plăteşte din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2015.