Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 751/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2003.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 333 din 3 septembrie 2002, a Tribunalului Prahova, a fost condamnat inculpatul P.A., la pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de tentativă la viol calificat, faptă prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod, faptă din 24 iulie 2002, parte vătămată C.E., minoră.

S-au aplicat inculpatului, dispozițiile art. 64 și 71 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia, perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 24 iulie 2002, la zi.

S-a luat act că partea vătămată C.E. nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.

S-a dispus obligarea inculpatului, la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre de condamnare, instanța de fond a reținut că la data de 24 iulie 2002, în jurul orelor 13.00, minora C.E. s-a deplasat împreună cu minorele C.D. și M.L., pe un deal, la circa 80 - 100 metri distanță de o stână de oi, pentru a culege dintr-o livadă, pere.

Anterior, inculpatul aflase de la C.A., că minora C.E. este verișoara sa și are vârsta de 12 ani.

S-a mai reținut că în aceeași zi, inculpatul consumase la stână, împreună cu alte persoane, băuturi alcoolice.

Inculpatul a observat pe cele trei minore, luând hotărârea să o violeze pe minora C.E. și pentru a-și pune în aplicare intenția, l-a trimis pe C.A. și celelalte două minore, la stână, pentru a-i aduce un casetofon și bere.

După plecarea celor trei, inculpatul i-a cerut minorei C.E. să coboare din pom și să-l însoțească într-o vale, unde se aflau peri mai buni. Partea vătămată a coborât din pom, însă a refuzat să-l însoțească pe inculpat, fapt ce l-a determinat pe acesta să o tragă cu forța de mână înspre locul respectiv. Partea vătămată s-a smuncit și a reușit că fugă, moment în care inculpatul a asmuțit asupra ei, câinele, care a ajuns-o din urmă, a sărit pe ea, a trântit-o la pământ, zgâriind-o pe picioare.

Chiar în acel loc, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, cu palma peste față, interzicându-i să mai țipe, a dezbrăcat-o cu forța de pantalonii scurți și a încercat să întrețină raport sexual, însă nu a reușit.

Când s-au reîntors cei trei minori trimiși la stână, inculpatul a urcat cu partea vătămată la locul de unde plecase inițial, a consumat berea adusă, apoi i-a trimis din nou pe cei trei să-i mai aducă de la stână, bere.

Rămas din nou singur cu partea vătămată, inculpatul a încercat să întrețină din nou raport sexual cu aceasta, însă nu a reușit, fapt ce l-a determinat să o conducă pe o cale ocolită la baraca stânii. Aici inculpatul a dezbrăcat-o complet pe partea vătămată și în timp ce încerca să întrețină raport sexual cu aceasta, s-au auzit strigătele celorlalte două minore care se apropiau de stână, situație în care inculpatul a renunțat la planurile inițiale.

Partea vătămată s-a îmbrăcat și a ieșit din baracă, nu înainte, însă, ca inculpatul să o amenințe, spunându-i că o va omorî, dacă va relata cele întâmplate.

Minorul C.A. a observat că partea vătămată avea părul ciufulit și era roșie la față și a bănuit ce s-a întâmplat, anunțându-l pe numitul C.N., care împreună cu mama părții vătămate și cu numita B.E. au mers la stână, găsindu-l pe inculpat dormind, ducându-l apoi la poliție.

S-a reținut prin raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, că după incident partea vătămată era virgină, însă prezenta leziuni corporale, pentru a căror vindecare a avut nevoie de 3 - 4 zile îngrijiri medicale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, inculpatul, criticând-o exclusiv sub aspectul dozării pedepsei aplicate, susținând că aceasta este excesivă.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 476 din 28 octombrie 2002, a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.A., împotriva sentinței penale nr. 333 din 3 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Prahova.

Nemulțumit și de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul a formulat recursul de față, reluând motivul invocat prin apel și anume, solicitând reducerea pedepsei, socotind-o mult prea severă.

Recursul este nefondat.

Examinându-se probatoriul administrat, în raport cu critica formulată de recurentul-inculpat, precum și din oficiu, se constată că cele două instanțe au pronunțat hotărâri temeinice și legale sub toate aspectele, deci și pedeapsa stabilită, neimpunându-se a fi redusă.

Se rețin toate acestea, atât față de împrejurările concrete în care inculpatul, fiind sub influența băuturilor alcoolice și cunoscând că victima era o fetiță în vârstă de aproximativ 12 ani, a încercat de câteva ori, la 24 iulie 2002, s-o violeze și pentru că aceasta a reușit să fugă, a asmuțit un câine asupra ei, ce a zgâriat-o pe picioare, dar și în raport cu comportarea ulterioară a făptuitorului, de timorare și amenințare cu moartea față de minoră.

Toate aceste date, dovedite de întreg materialul probator, au fost evaluate corect de instanțe și pedeapsa stabilită nu numai că este în limitele legale și corespunzătoare gravității faptei comise, a consecințelor grave produse asupra psihicului minorei, reprezintă și riposta societății față de ordinea socială grav încălcată și securitatea membrilor ei, de asemenea grav amenințată de către inculpat.

Se mai reține că pedeapsa aplicată reprezintă limita medie de sancțiune, prevăzută de textul ce încriminează fapta, și văzând că inculpatul este și recidivist, aceasta nu poate fi socotită prea severă.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de inculpat, urmează a fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive, conform art. 381 C. proc. pen. și recurentul va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat, în baza art. 192 C. proc. pen., dată fiind culpa sa procesuală.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

D e c i d e

 

 

Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A., împotriva deciziei penale nr. 475 din 28 octombrie 2002, a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive, de la 24 iulie 2002, la 14 februarie 2003.

Obligă recurentul-inculpat să plătească statului, suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2003.