Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2/MF din data de 31 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr. 5738/109/2011, în baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74, 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul O.F., la 5 ani închisoare, cu executare în condiţiile art. 57, 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea specială de la inculpat, în folosul statului, a sumei de 7.200 euro.
S-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile V.M.S. despăgubiri materiale în sumă de 10.000 euro, reprezentând daune morale.
A fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 50 lei onorariu avocat din oficiu T.I. desemnat în baza împuternicirii avocaţiale din 05 decembrie 2012 şi 150 lei onorariu avocat din oficiu B.D. (pentru partea vătămată) desemnată în baza împuternicirii avocaţiale din 09 ianuarie 2013.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 29 noiembrie 2011, a fost înregistrat rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Piteşti, prin care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul O.F., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001.
Coroborând probele administrate în cadrul cercetării judecătoreşti cu cele de la urmărirea penală, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La sfârşitul anului 2009, începutul anului 2010, partea vătămată, în vârstă de 15 ani, l-a cunoscut pe inculpat şi, la insistenţele acestuia, au început o relaţie, despre care ea credea că se va finaliza printr-o căsătorie.
În acest context, la începutul anului 2010, inculpatul a determinat-o pe partea vătămată să plece împreună în Germania pentru a vinde ziare şi, pentru că era minoră, acesta a sfătuit-o să fure buletinul de identitate al sorei sale majore, cu care semăna foarte mult, lucra pe care 1-a şi făcut.
Odată ajunşi în oraşul Koln, inculpatul i-a spus părţii vătămate că urma să lucreze ca prostituată într-un club de noapte şi, chiar dacă iniţial aceasta s-a opus ulterior, datorită stării de teamă pe care i-o producea inculpatul, prin ameninţările repetate pe care le exercita, a acceptat.
Timp de 2 luni, cât partea vătămată a practicat prostituţia în oraşul Koln şi Aachen, aceasta a fost bătută de inculpat cu cablul de la laptop, pentru că, aprecia el, nu câştiga suficienţi bani, iar anterior plecării în Germania, întrucât inculpatul a întâmpinat opunere din partea părţii vătămate, acesta a înjunghiat-o în picior.
Totodată, datorită caracterului său violent, inculpatul, în timpul şederii în Germania, a provocat un incident cu numitul F.V.T., după care a fost obligat să plece în Italia, împreună cu partea vătămată.
Ajunşi în Italia, inculpatul a obligat-o pe partea vătămată să practice prostituţia stradală, chiar dacă aceasta din nou nu a fost de acord, până când a rămas însărcinată şi au fost nevoiţi să se întoarcă în ţară, pentru a întrerupe sarcina.
Inculpatul, atât la urmărirea penală, cât şi la instanţă, prin ultimul cuvânt acordat şi concluziile puse de apărătorul ales, a negat acuzaţiile ce i se aduc, precizând că nu a forţat-o cu nimic pe partea vătămată să practice prostituţia, nu a manifestat nici un act de violenţă asupra ei şi, mai mult, a avut intenţia să se căsătorească cu aceasta, însă s-a lovit de refuzul acesteia. Apărările inculpatului nu au fost susţinute de nici o probă, ci din contră, din coroborarea probelor administrate în cauză, instanţa de fond şi-a format convingerea că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
La aplicarea şi individualizarea pedepsei s-au avut în vedere atât gradul de pericol social al faptei şi poziţia de nerecunoaştere a inculpatului, dar şi că acesta nu este recidivist, iar după declanşarea procesului, s-a prezentat la instanţă fără a încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Față de aceste considerente, s-au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, potrivit art. 74 C. pen. cu consecinţele prevăzute de art. 76 lit. b) C. pen.
Ca modalitate de executare a pedepsei, instanţa de fond a apreciat că, pentru realizarea scopului educativ, se impune aplicarea disp.art. 57 C. pen.
Din actele de la dosar, a rezultat că inculpatul şi-a însuşit suma de 7.200 euro ca rezultat al practicării prostituţiei de către partea vătămată, motiv pentru care, în baza art. 118 lit. e) C. pen. şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea specială în folosul statului.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă, instanţa de fond a apreciat-o în parte fondată. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 30.000 euro, daune materiale, constând în banii obţinuţi de către ea, din practicarea prostituţiei şi însuşiţi de inculpat.
În primul rând această sumă nu a fost dovedită în totalitate, iar suma dovedită, respectiv 7.200 euro nu a putut profita părţii civile ci, potrivit legii, aceasta fiind confiscată de la inculpat în folosul statului, constituind un bun dobândit prin săvârşirea unei infracţiuni.
În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa de fond a apreciat că aceasta este îndreptăţită la reparaţie morală, având în vedere trauma la care a fost supusă, precum şi imaginea ce i s-a creat în faţa opiniei publice.
Instanţa de fond a evaluat cuantumul daunelor morale în raport de perioada în care a fost obligată să practice prostituţia şi de consecinţele deosebit de grave suportate de partea civilă ca urmare a situaţiei de fapt creată de inculpat.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul O.F., care a criticat-o pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, solicitând reducerea acesteia sub minimul său special.
Prin Decizia penală nr. 49/A din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul O.F., împotriva sentinţei penale nr. 2/MF din data de 31 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 5738/109/2011.
Examinând hotărârea apelată, atât prin prisma criticii invocate, dar şi din oficiu astfel cum impun disp.art. 371 C. proc. pen., curtea de apel a considerat că apelul este nefondat.
Astfel, în cadrul operaţiunii de individualizare judiciară a pedepsei, prima instanţă a valorificat în mod temeinic criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. referitoare la gradul de pericol social concret al faptei, persoana făptuitorului, dar şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., coborând pedeapsa la care l-a condamnat pe inculpat sub minimul special prevăzut de legiuitor.
Inculpatul nu a adus vreun argument convingător în sensul unei atenuări mai accentuate a pedepsei, astfel că o nouă individualizare judiciară a pedepsei este lipsită de fundament.
În dezvoltarea acestei idei, instanţa de apel a reamintit că inculpatul a fost condamnat pentru o infracţiune gravă, respectiv de trafic de minori în modalitatea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001.Vârsta de 15 ani pe care a avut-o victima în perioada în care a fost recrutată, transportată, găzduită şi obligată la practicarea prostituţiei, modalităţile faptice de săvârşire a infracţiunii, elementul de extraneitate intervenit în cauză, intervalul de câteva luni de zile de săvârşire a infracţiunii, precum şi metodele de constrângere la practicarea prostituţiei, nerecunoaşterea săvârşirii infracţiunii sunt argumente în favoarea menţinerii pedepsei în cuantumul stabilit de către prima instanţă, în raport de care lipsa antecedentelor penale este irelevantă.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs inculpatul O.F. vizând individualizarea pedepsei, raportat la art. 5 C. pen., privitor la aplicarea legii penale mai favorabile, arătând că a fost trimis în judecată şi condamnat de către instanţele anteriore pentai săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 678/2001, infracţiune care în prezent se regăseşte în dispoziţiile art. 211 alin. (2) C. pen. Având în vedere că minimul pedepsei în actuala reglementare este de 3 ani închisoare, iar în reglementarea anterioară era de 5 ani închisoare, iar Tribunalul Argeş şi Curtea de Apel Piteşti, l-au condamnat la o pedeapsă orientată către minimul special, respectiv 5 ani, a susţinut că se impune o reindividualizare a pedepsei şi reducerea acesteia la minimul prevăzut în actuala reglementare, iar ca modalitate de executare a solicitat să i se aplice o modalitate neprivativă de libertate.
Examinând recursul declarat de inculpatul O.F. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi prin prisma art 5 din N.C.P., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
În consecinţă, analiza cazurilor de casare se va realiza în conformitate cu N.C.P.P. anterior, respectiv art. 385, art. 385 C. proc. pen. anterior.
Prealabil analizării motivului de recurs formulat de inculpat, Înalta Curte observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 23 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare la data de 15 februarie 2013 a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 31 mai 2013, situaţie în care acesta este supus casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă.
Pe cale de consecinţă, constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 38510 C. proc. pen. anterior, recursul trebuie să fie motivat în scris, iar motivele de recurs se depun la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată sub sancţiunea luării în considerare numai a cazurilor de casare care potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că recursul inculpatului vizează aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., astfel că împrejurarea că acesta nu a depus motivele de recurs în termenul prev. de art. 38510 C. proc. pen. anterior nu mai are nici o relevanţă.
În ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile, instanţa de recurs constată că se invocă situaţia descrisă de art 5 C. pen. şi anume - aplicarea legii, penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în raport de care „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă."
De la data pronunţării deciziei din apel, 23 aprilie 2013 şi până la data soluţionării recursului a fost abrogat Codul penal anterior şi a intrat în vigoare N.C.P. şi Legea nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp.
În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpaţi instanţa de recurs urmează să analizeze:
a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. în examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;
b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. în examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;
Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.
Pedeapsa decurge din caracterizarea în drept a faptei cercetate.
Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.
Date fiind modificările C. pen., instanţa urmează să analizeze dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 şi cele ale art. 210 şi art. 211 alin. (2) C. pen. în vigoare, comparând conţinutul acestora anterior şi ulterior datei de 1 februarie 2014.
Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.
Art. 13 - Legea nr. 678/2001.
(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.
La data de 1 februarie 2014, prin pct. 2 al Legii nr. 187/2012 au fost abrogate dispoziţiile sus-menţionate.
C. pen. Art. 210 - Traficul de persoane
(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită:
a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;
b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane;
c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Traficul de persoane săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani.
(3) Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.
Art. 210. a fost modificat prin pct. 21 din Lege nr. 187/2012 începând cu 01 februarie 2014.
Art. 211 - Traficul de minori
(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1) sau de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 22. din Lege nr. 187/2012 începând cu 01 februarie 2014.
Din analiza comparativă a textelor de lege anterior menţionate, se constată că în ceea ce priveşte conţinutul constitutiv al infracţiunii, acesta nu este modificat în noua reglementare.
Sub aspectul caracterului dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte constată că:
Potrivit legii vechi, inculpatul O.F. a fost condamnat în baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74, 76 lit. b) C. pen., la 5 ani închisoare.
In actuala reglementare, încadrarea juridică ar fi cea prevăzută de art. 210 alin. (1) rap. la art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen., unde minimul pedepsei este de 5 ani.
Totodată, în favoarea inculpatului au fost reţinute circumstanţe atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, fiind valorificate exclusiv datele ce vizau persoana inculpatului, respectiv faptul că nu este recidivist, iar după declanşarea procesului, s-a prezentat la instanţă fără a încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Potrivit legii noi, asemenea circumstanţe atenuante referitoare la persoana inculpatului nu mai pot fi reţinute, legea nouă prevăzând doar circumstanţe atenuante legate de fapta comisă.
Astfel, în conformitate cu art. 75 alin. (2) C. pen., pot constitui circumstanţe atenuante judiciare eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii şi împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.
Aşadar, în situaţia aplicării dispoziţiilor N.C.P., circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, reţinute de instanţele anterioare în favoarea inculpatului, nu mai pot produce efecte, în sensul coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de trafic de minori, întrucât nu mai au corespondent în dispoziţiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante.
În concluzie, pentru inculpatul O.F. legea mai favorabilă este legea veche, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 5 C. pen.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul O.F. este nefondat şi în consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior îl va respinge ca atare.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul O.F. împotriva Deciziei penale nr. 49/A din 23 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2014.