Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Prahova, prin sentința penală nr. 110 din 20 martie 2003, în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul I.G.I. la 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri pentru consum propriu.
În baza art. 279 alin. (1) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și a aplicat dispozițiile art. 71, raportat la art. 64 din același cod.
Conform art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată acestuia, timpul arestării preventive de la 2 decembrie 2002, la zi.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, combinat cu art. 118 lit. a) C. pen., a dispus confiscarea a 4 comprimate care conțin MDMA, rămase în urma analizelor de laborator.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 29 noiembrie 2002, inculpatul a deținut la domiciliul său, pentru consum propriu, 8 comprimate de amfetamină, gen E., drog de mare risc și la aceeași dată, cu ocazia percheziției efectuată la domiciliul său, au fost găsite, deținute ilegal, 8 cartușe cu glonț, calibru 30-06 mm.
Împotriva sentinței penale a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, întrucât instanța de fond nu a administrat probele solicitate de el în apărare, iar la dosar nu se află și autodenunțul inculpatului înregistrat la Inspectoratul de Poliție al județului Prahova și a solicitat admiterea apelului și completarea probatoriilor.
De asemenea, în apelul inculpatului soluția pronunțată de prima instanță a fost criticată sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate și a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante personale, conform art. 74 și art. 76 C. pen. și reducerea pedepsei.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 251 din 21 mai 2003, a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea că instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probatoriile de la dosar, apreciind totodată, că în cauză nu se impune completarea acestor probatorii, deoarece inculpatul nu a indicat ce anume probe trebuie administrate în apel, iar pe de altă parte, vinovăția lui este dovedită cu declarațiile de recunoaștere date de acesta în toate fazele procesului penal, declarații ce se coroborează cu celelalte probe administrate.
De asemenea, instanța de control judiciar a apreciat că individualizarea pedepsei aplicate inculpatului este judicioasă, în strictă conformitate cu criteriile, prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen. și nu se impune reducerea pedepsei.
Nemulțumit și de această din urmă hotărâre, în termen legal, inculpatul I.G.I. a declarat recurs, solicitând reducerea pedepsei, prin aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 și schimbarea modalității de executare a pedepsei fără privare de libertate, la locul de muncă.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că, atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut corect situația de fapt, confirmată de materialul probator existent la dosar și au încadrat faptele comise de inculpat în textele de lege corespunzătoare.
În ce privește dozarea pedepselor, instanțele au apreciat în mod just pericolul social al faptelor comise și datele referitoare la persoana inculpatului, aplicându-i pedepse bine proporționate.
Instanțele au avut în vedere lipsa antecedentelor penale, faptul că inculpatul a avut o poziție constant sinceră pe parcursul procesului penal, dar și împrejurarea că acesta a comis în concurs, fapte de o gravitate deosebită.
În ce privește solicitarea inculpatului de a se reține în favoarea sa beneficiul prevăzut de art. 16 din Legea nr. 143/2000, privind reducerea la jumătate a limitelor pedepselor pentru infracțiunea de deținere de droguri pentru consumul propriu, susținând că prin denunțul din 29 noiembrie 2002 ar fi oferit informații pe baza cărora a fost identificat un alt traficant de droguri, pe nume R.A.C., se constată că nu poate fi primită.
Din analizarea înscrisului intitulat „denunț”, nedatat, pe care inculpatul îl depune, în copie xerox, la dosarul instanței de recurs, reiese că acesta conține date de ordin general, insuficiente pentru identificarea altor persoane, care se ocupau cu traficul de droguri, de altfel, și în rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a precizat că datele furnizate de inculpat, în acest sens, nu au putut fi valorificate prin activitățile specifice desfășurate de organele de poliție.
În raport de toate aceste elemente, pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu executarea în regim privativ de libertate, apare just și bine proporționată, aceasta fiind de natură a asigura reeducarea inculpatului și nu este cazul a fi reindividualizată în ce privește cuantumul sau modalitatea de executare.
Cum alte motive de casare susceptibile a fi examinate din oficiu, nu s-au constatat, recursul inculpatului I.G.I. va fi respins, ca nefondat, din pedeapsa aplicată, urmând a se deduce timpul arestării preventive de la 2 decembrie 2002, până la punerea efectivă în libertate a inculpatului, iar inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.G.I., împotriva deciziei penale nr. 251 din 21 mai 2003 a Curții de Apel Ploiești.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 2 decembrie 2002, până la punerea efectivă în libertate a inculpatului.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2004.