Deliberând asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 182 din 19 aprilie 2013, Tribunalul Galaţi l-a condamnat pe inculpatul T.N.A. la o pedeapsă principală de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 din C. pen. cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen.
În baza art. 83 din C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 362/2012 a Judecătoriei Tecuci (definitivă la 21 august 2012) şi s-a dispus executarea acestei pedepse alături de aceea aplicată prin prezenta, în total inculpatul T.N.A. urmând a executa o pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 din C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului T.N.A. şi conf. art. 88 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata executată de la 28 noiembrie 2012 la zi, respectiv 19 aprilie 2013.
Conform art. 7 din Legea nr. 78/2006 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitiva a prezentei hotărâri.
În baza art. 14 din C. proc. pen. şi art. 1349 din C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 RON, despăgubiri materiale către partea civila I.I.M. şi la plata de câte 20.000 RON cu titlu de daune morale către părţile civile: I.I.M., I.D.A. şi I.F.A. (fiecare).
Conform art. 14 şi 17 din C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 din C. civ., a fost obligat inculpatul la plata unei contribuţii lunare de întreţinere pentru minorul I.F.A. în cuantum de 200 RON lunar de la data de 27 noiembrie 2012 şi până la încetarea stării de nevoie a minorului.
S-au respins ca nefondate celelalte pretenţii civile solicitate în cauză.
În baza art. 189 şi 191 C. pen., a fost obligat inculpatul T.N.A. la plata sumei de 2.200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON onorariu apărător (urmărire penală) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Galaţi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 905 din 21 ianuarie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a fost trimis în judecată penală în stare de arest preventiv inculpatul T.N.A. pentru comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 din C. pen.
În fapt, prin actul de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele:
La data de 27 noiembrie 2012, inculpatul a mers în barul din com. Cudalbi, unde era administrator victima I.I., cu scopul de a consuma băuturi alcoolice, în bar fiind mai multe persoane, printre care martorii L.A., I.M., M.P. şi P.G.
Inculpatul a consumat băuturi alcoolice la bar aproximativ 2 - 3 ore, împreună cu ceilalţi tineri, după care a mers la un bar aflat în apropiere care era administrat tot de victima I.I., continuând şi aici consumul de băuturi alcoolice.
Inculpatul T.N.A. a început să se certe cu ceilalţi consumatori din bar, era sub influenţa băuturilor alcoolice şi a pornit să facă scandal.
La un moment dat, în bar se afla şi victima, iar când inculpatul a început să fie violent a intervenit martorul M.M. şi i-a aplicat inculpatului două palme peste faţă, pentru a-l linişti.
În continuare inculpatul a avut aceeaşi atitudine agresivă, începând să spargă pahare şi ceşti, motiv pentru care a intervenit victima I.I. şi l-a imobilizat pe inculpat.
Datorită amplificării scandalului şi a atitudinii violente a inculpatului T.N.A., cele mai multe persoane din bar au plecat spre locuinţele lor.
Întrucât inculpatul nu se liniştise, continuând sa fie violent victima I.I. l-a rugat pe fiul său să prepare un ceai pentru inculpatul T.N.A., în ideea că acesta ar putea să se mai calmeze prin servirea unui ceai.
La un moment dat, a intrat în bar D.L., pe care inculpatul era foarte supărat şi a încercat să îl lovească, motiv pentru care a luat ceaşca cu ceai de pe tejghea şi a aruncat-o cu putere spre martorul D.L.
Martorul D.L. s-a ferit pentru a nu fi lovit iar ceaşca a lovit din plin pe victimă în partea stângă a gâtului, aceasta căzând la pământ din cauza loviturii puternice aplicate cu ceaşca de către inculpat.
Martorii prezenţi au încercat de îndată să acorde primul ajutor victimei I.I. şi au chemat salvarea, dar în cele din urmă acesta a decedat până la sosirea ambulanţei.
Potrivit raportului medico-legal de necropsie moartea victimei I.I. a fost violentă şi s-a datorat în principal rupturii de vas cerebral care s-a produs ca efect al loviturii victimei cu corp contondent în zona gâtului.
S-a mai reţinut că traumatismul mastoidian stâng şi laterocervical stâng superior a produs ruptura de vas cerebral respectiv artera vertebrală stângă în zona de formare a trunchiului bazilar cu hemoragie puternică difuză cu inundaţie tetraventriculară.
Între traumatismul cauzat în zona gâtului victimei şi decesul acesteia există un raport direct de cauzalitate condiţionată de fragilitatea vasculară cerebrală, atrofia stratului muscular, arterial, leziuni incipiente de ateroscleroză, mici dilataţii anevrismale.
Leziunile traumatice au fost datate din 27 noiembrie 2012, iar în sângele victimei I.I. s-a constatat o alcoolemie de 0,75 gr ‰.
În faţa instanţei, partea civilă I.I.M., soţia victimei, a solicitat despăgubiri morale şi materiale pentru ea şi fiul său minor în vârstă de 14 ani şi totodată a solicitat plata unei contribuţii lunare de întreţinere pentru minor.
Partea civilă I.D.R., fiul major al victimei, a solicitat despăgubiri morale de la inculpatul T.N.A.
La termenul de judecată din 5 aprilie 2013 inculpatul T.N.A., prin apărător şi personal a precizat că nu doreşte să mai dea declaraţii în cauză, recunoaşte şi regretă cele întâmplate şi este de acord să fie judecată cauza prin aplicarea art. 3201 C. proc. pen. întrucât nu contestă mijloacele de probă aflate la dosar.
În respectarea şi aplicarea disp. art. 320 C. proc. pen., instanţa a constatat că în cauză au fost administrate în faza de urmărire penală probe legale şi suficiente care confirmă situaţia de fapt, precum şi vinovăţia inculpatului T.N.A.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului T.N.A. care la data de 27 noiembrie 2012, în incinta unui bar, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan, a lovit cu un corp contondent (ceaşcă din porţelan) pe victima I.I. în zona latero-cervicală (gât şi cap) cauzând o ruptură puternică de vas cerebral al victimei, ce a condus de îndată la decesul acesteia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 din C. pen.
La individualizarea pedepsei au fost luate în considerare în primul rând disp. art. 3201 C. proc. pen., dar şi celelalte dispoziţii prevăzute de art. 72 C. pen. privind pericolul social al faptei, împrejurările şi condiţiile în care s-au produs circumstanţele acţiunii agresive a inculpatului, dar şi persoana şi conduita acestuia.
Prima instanţă a apreciat că în cauză nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante judiciare din cele prevăzute de art. 74 C. pen. întrucât fapta comisă este extrem de gravă şi a condus la decesul unei persoane.
Pe de altă parte, nu se poate aprecia sub nicio formă că inculpatul ar fi fost provocat de victima I.I. sau de o altă persoană, întrucât tocmai inculpatul a generat şi întreţinut conflictul din barul unde s-a produs decesul victimei.
Având în vedere că prezenta infracţiune a fost comisă în perioada de încercare, pentru pedeapsa anterioară de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 362/2012 a Judecătoriei Tecuci, definitivă la 21 august 2012, după aplicarea pedepsei principale prima instanţă a dispus, conform art. 83 C. pen., revocarea suspendării condiţionate.
În ce priveşte latura civilă a cauzei, prima instanţă a reţinut următoarele:
Soţia victimei, numita I.I.M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 200 milioane lei vechi reprezentând despăgubiri materiale şi câte 6 miliarde lei vechi daune morale, atât pentru ea cât şi pentru fiul minor I.F.A., în vârstă de 14 ani, solicitând, totodată, şi o contribuţie lunară de întreţinere pentru minor.
Fiul major al victimei, numitul I.D.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu despăgubiri morale în cuantum de 6 miliarde lei vechi.
Verificând situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi probele existente la dosar, prima instanţă a apreciat că pretenţiile civile invocate în cauză sunt fondate în bună parte, din următoarele motive:
În primul rând, despăgubirea materială de 200 milioane lei a fost acordată în totalitate, ea reprezentând cheltuielile efectuate de soţia victimei cu înmormântarea acesteia şi cu pomenile ulterioare şi este probată cu înscrisurile depuse la dosar, această sumă fiind de altfel solicitată într-un cuantum echilibrat, raţional.
Cu privire la daunele morale solicitate de cele trei părţi civile, acestea au fost acordate în cuantum de câte 20.000 RON pentru fiecare parte civilă, având în vedere trauma psihică suferită de cei doi fii ai victimei şi de soţia acesteia, ca urmare a agresiunii exercitate de inculpatul T.N.A.
Împotriva Sentinţei penale nr. 182 din 19 aprilie 2013 a Tribunalului Galaţi au declarat apel inculpatul T.N.A. şi părţile civile I.I.M., I.D.A. şi I.F.A.
Prin Decizia penală nr. 270/A din data de 31 octombrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de părţile civile I.I.M., I.D.A. şi I.F.A., împotriva Sentinţei penale nr. 182 din 19 aprilie 2013 a Tribunalului Galaţi.
A fost desfiinţată în parte Sentinţa penală nr. 182 din 19 aprilie 2013 a Tribunalului Galaţi, numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei şi, în rejudecare:
A majorat de la 20.000 RON la câte 45.000 RON cuantumul daunelor morale la care este obligat inculpatul T.N.A. către fiecare dintre părţile civile I.I.M., I.D.A. şi I.F.A.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.N.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 383 alin. (11) în referire la art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului T.N.A.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 28 noiembrie 2012 până la zi - 31 octombrie 2013.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul apelant T.N.A. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu (avocat H.A.), în sumă de 200 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Galaţi.
Prin motivele de apel formulate în scris, inculpatul T.N.A. a criticat hotărârea primei instanţe ca nelegală în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, motivând că nu a acţionat cu intenţie, astfel că în sarcina lui ar trebui reţinută infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen.
Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat nu a mai susţinut acest motiv de apel, invocând doar greşita individualizare a pedepsei, în sensul că, în raport cu împrejurările concrete în care a fost săvârşită infracţiunea şi cu atitudinea procesuală sinceră a inculpatului, s-ar fi impus o pedeapsă mai blândă.
Părţile civile, prin motivele de apel formulate în scris de apărătorul ales, a criticat hotărârea primei instanţe, ca netemeinică atât în ceea ce priveşte latura penală, cât şi latura civilă a cauzei.
Cu privire la latura penală, s-a susţinut că pedeapsa aplicată inculpatului este prea redusă în raport cu circumstanţele reale şi personale, impunându-se a fi mărită.
Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a susţinut că pensia de întreţinere acordată minorului I.F.A. este prea redusă, impunându-se a fi majorată la 1.500 RON/lună.
Totodată s-a susţinut că sumele de câte 20.000 RON acordate fiecăreia dintre părţile civile cu titlu de daune morale sunt prea reduse, justificându-se acordarea integrală a sumelor solicitate, de câte 150.000 euro.
Criticile formulate de părţile civile I.I.M., I.D.A. şi I.F.A. sunt întemeiate numai în parte, în timp ce apelul declarat de inculpatul T.N.A. este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Examinând cauza în raport cu motivele de apel, precum şi oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt, iar încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul T.N.A. a fost stabilită în concordanţă cu dispoziţiile legale.
Astfel, din probele administrate în cursul urmăririi penale (sens în care Curtea are în vedere: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto, raportul de constatare medico-legală şi declaraţiile martorilor L.A., D.L., M.P., T.C. şi P.G.) - probe pe care inculpatul şi le-a însuşit în totalitate, recunoscând săvârşirea faptei şi solicitând ca judecata să se desfăşoare potrivit procedurii simplificate, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. - rezultă că în ziua de 27 noiembrie 2012, în timp ce se afla într-un bar din comuna Cudalbi, judeţul Galaţi, inculpatul T.N.A., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a aruncat cu putere o ceaşcă de ceai în direcţia martorului D.L., care s-a ferit, astfel că ceaşca a lovit pe victima I.I. în partea stângă a gâtului, respectiv în zona latero-cervicală, provocându-i un traumatism mastoidian stâng şi laterocervical stâng superior, cu ruptură de vas cerebral, leziuni care i-au cauzat decesul.
În condiţiile în care inculpatul a aruncat cu putere ceaşca de ceai în direcţia martorului D.L., urmărind să-i cauzeze o vătămare corporală, dar acţiunea sa a avut ca rezultat moartea altei persoane - rezultat pe care nu l-a prevăzut, deşi putea şi trebuia să-l prevadă, în mod corect prima instanţă a reţinut că acesta a acţionat cu praeterintenţie, astfel că fapta sa întruneşte elementele infracţiunii de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
Prin urmare, nu fost primită favorabil critica formulată de inculpat, în sensul că fapta sa ar constitui infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen.
S-a constatat că hotărârea primei instanţe este, totodată, legală şi temeinică în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului T.N.A.
Având în vedere gradul concret de pericol social al faptei, modalitatea şi împrejurările în care a fost săvârşită (reţinându-se că inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a manifestat o deosebită agresivitate fizică şi verbală faţă de mai multe persoane aflate în bar), urmarea produsă, precum şi aspectele referitoare la persoana inculpatului, care nu are ocupaţie şi este cunoscut ca o persoană violentă, în mod corect prima instanţă a considerat că, chiar în condiţiile aplicării prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. se impune aplicarea unei pedepse severe (pedeapsa de 6 ani închisoare este situată sub media limitelor speciale prevăzute de lege, reduse cu o treime) - aptă să îndeplinească scopul şi funcţiile prevăzute de art. 52 C. pen.
Prin urmare, nu sunt întemeiate nici criticile formulate de inculpat, şi nici cele formulate de părţile civile cu privire la individualizarea pedepsei.
Motivele de apel formulate de părţile civile sunt însă în parte întemeiate în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei.
Sub acest aspect, având în vedere că decesul prematur al victimei, cauzat prin fapta ilicită a inculpatului, a fost de natură să provoace soţiei şi fiilor acesteia o puternică suferinţă psihică, precum şi faptul că membrii familiei vor fi lipsiţi de sprijinul material şi moral de care au beneficiat din partea victimei, Curtea apreciază că daunele morale acordate de prima instanţă, de câte 20.000 RON, sunt prea reduse, nefiind în măsură să acopere prejudiciile morale cauzate părţilor vătămate.
Prin urmare, va fi majorat de la 20.000 RON la câte 45.000 RON cuantumul daunelor morale acordate fiecăreia dintre părţile vătămate I.I.M., I.D.A. şi I.F.A.
Nu este însă întemeiat motivul de apel care vizează cuantumul obligaţiei de întreţinere acordată minorului I.F.A.
În condiţiile în care victima nu era încadrată în muncă şi nu s-au făcut dovezi privind obţinerea de către aceasta a unor venituri stabile şi cuantificabile, în mod corect prima instanţă a avut în vedere, la stabilirea obligaţiei de întreţinere pentru minor, salariul minim pe economia naţională.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul T.N.A.
Inculpatul a depus motivele de recurs la data de 7 martie 2014 (data poştei), cu respectarea termenului prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
Prin motivele scrise de recurs inculpatul a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul greşitei sale condamnări pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv pentru infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte în loc de ucidere din culpă, prin invocarea cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen. anterior. Totodată, a solicitat să se facă aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.
În termenul prevăzut de lege, inculpatul a formulat motive suplimentare de recurs prin care a invocat incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, susţinând că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii prin nereţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi a majorat, în mod nejustificat, cuantumul daunelor morale acordate părţii civile.
Recursul formulat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 21 noiembrie 2013, stabilindu-se termen de judecată a recursului la data de 21 martie 2014.
Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 21 martie 2014, era în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.
Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare, cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.
Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."
Prin urmare, constatând că recursul, în prezenta cauză, se află în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.
Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Examinând recursul formulat de inculpatul T.N.A. conform dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar şi a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele motive:
Cu titlu preliminar, se impun următoarele consideraţii de ordin teoretic referitoare la limitele examinării cauzei în calea de atac a recursului.
Din analiza conţinutului cazurilor de casare expres prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, rezultă că, prin limitarea obiectului judecăţii în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, legislaţia procesuală a instituit regula casării exclusiv în ceea ce priveşte chestiunile de nelegalitate, menţionate în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, recursul devenind aşadar, o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, astfel că judecata nu mai poate purta asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.
Prin urmare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, respectiv a situaţiei de fapt, stabilirea vinovăţiei, individualizarea pedepsei aplicate, ci doar sancţionarea sentinţelor ori deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, instanţa de recurs nu poate cenzura situaţia de fapt.
Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Galaţi la data de 31 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menţionat, rezultă că prin limitarea obiectului judecăţii în recurs legiuitorul a urmărit că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Astfel, reexaminarea integrală a cauzei de către instanţa de apel, în condiţii similare cu cea desfăşurată de instanţa de fond, a condus în mod firesc la concluzia că devoluţiunea în faţa instanţei de recurs trebuie limitată numai la anumite chestiuni de drept prevăzute limitativ de lege.
Criticile inculpatului vizează netemeinicia hotărârilor pronunţate în cauză, însă recursul este o cale ordinară de atac cu devoluţie exclusivă în drept şi nu mai este posibil un control integral din partea instanţei, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în aceleaşi coordonate în care stabilirea adevărului, a situaţiei de fapt şi a vinovăţiei au avut loc în primele două grade de jurisdicţie.
Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, stabilirea vinovăţiei ori reindividualizarea pedepsei aplicate, ci doar sancţionarea sentinţelor ori deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
Criticile inculpatului vizând omisiunea instanţei de a reţine circumstanţe atenuante, greşita reţinere a formei de vinovăţie a praeterintenţiei în loc de a se constata că fapta a fost comisă din culpă, dar şi nejustificata majorare a daunelor morale nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Astfel, Înalta Curte notează că motivele invocate de către inculpat privind omisiunea instanţei de a reţine incidenţa art. 74 C. pen. anterior dar şi a culpei ca formă de vinovăţie, prin trimitere la greşita reţinere a situaţiei de fapt şi greşita interpretare a probelor de către instanţele de fond şi de apel, nu se circumscriu noţiunii de "greşită aplicare a legii" şi nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior.
Tot astfel, cuantificarea daunelor morale este o chestiune de apreciere şi este exclusă cenzurii în recurs.
Din această perspectivă motivele de recurs care tind a antama situaţia de fapt sunt neîntemeiate prin raportare la faptul că acestea nu pot fi examinate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Critica subsumată cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. anterior, se referă la infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte pentru care inculpatul a fost condamnat deşi, aşa cum susţine recurentul, fapta nu este prevăzută de legea penală.
Situaţia de fapt descrisă pe care instanţa de recurs nu o poate cenzura conduce la concluzia că fapta inculpatului este prevăzută de legea penală fiind incriminată, la data comiterii, în art. 183 C. pen. anterior, context în care critica este neîntemeiată.
Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele şi în ceea ce priveşte infracţiunea de omor calificat, precum şi modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracţiune.
Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.
Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Excepţia înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituţie impune ca într-o situaţie tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziţiei constituţionale.
Expresie a acestui principiu constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Controlul legalităţii unei hotărâri judecătoreşti în recurs presupune nu doar îndreptarea unor încălcări ale legii la judecata în fond şi apel ci şi verificarea dacă prin ivirea unor situaţii ulterioare pronunţării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea legalităţii şi pronunţarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanţială.
În reglementarea C. proc. pen., în varianta anterioară modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 20 C. proc. pen. anterior, care viza situaţia în care a intervenit o lege mai favorabilă condamnatului.
Prin abrogarea cazului de casare menţionat, în situaţia în care legea penală intervine înaintea soluţionării cauzei în primă instanţă sau în apel, iar aceste instanţe nu i-au dat eficienţă, hotărârea de condamnarea va fi pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. anterior.
Situaţia în care legea penală intervine după pronunţarea hotărârii în apel nu este reglementată distinct printr-un caz special de casare, însă atrage incidenţa temeiului de casare înscris în art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, pentru că hotărârea chiar dacă la momentul pronunţării era legală, nelegalitatea ei este determinată de reglementări survenite ulterior pronunţării, şi nu ca urmare a unor erori de drept produse în cursul judecăţii în fond şi apel.
Aşadar, o hotărâre judecătorească care este legală la momentul pronunţării poate deveni contrară legii sau să aplice greşit legea în raport cu un element ulterior pronunţării, cum ar fi intervenţia unei noi legi.
În cauză, inculpatul a solicitat să se facă aplicarea legii mai favorabile, motivul de recurs fiind invocat în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
De altfel, principiul constituţional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile şi restabilirea legalităţii sub acest aspect.
Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, instanţa apreciază că alegerea legii penale mai blânde presupune într-o primă etapă stabilirea legii penale mai favorabile sub aspectul condiţiilor de incriminare, a cerinţelor privind tragerea la răspundere penală şi a condiţiilor de sancţionare.
În etapele următoare, independent de legea care a fost identificată ca fiind mai blândă în prima fază, legea penală mai favorabilă trebuie determinată, distinct, pentru fiecare dintre celelalte norme penale incidente în cauză, între ele existând, de asemenea, autonomie.
Modalitatea de determinare a legii penale mai favorabile pe instituţii autonome şi nu într-o manieră globală, se întemeiază pe interpretarea atât a dispoziţiilor legale (art. 5 alin. (2) şi art. 173 C. pen. care demonstrează că noţiunea de "lege penală" se referă la norme de drept cu caracter individual şi nu legea în integralitatea ei) cât şi a normelor tranzitorii în materia tratamentului pluralităţii de infracţiuni, a pedepselor complementare şi accesorii, a suspendării condiţionate a executării pedepsei şi a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei (art. 10, art. 12, art. 15 şi art. 16 din Legea nr. 187/2012).
Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă, cu suficientă evidenţă, voinţa legiuitorului de a consacra mecanismul de stabilire a legii penale mai favorabile pe instituţii autonome.
Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă, utilizând criteriul aprecierii in concreto.
Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.
Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiţii, se constată că infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, aşadar, corespondent în noua reglementare.
Astfel, potrivit art. 183 C. pen. anterior, care incriminează fapta de loviri cauzatoare de moarte, dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 180 - 182 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani. Inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa principală de 6 ani închisoare, în condiţiile reţinerii dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior şi a reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, astfel că individualizarea pedepsei s-a realizat în limite cuprinse între 3 ani şi 4 luni şi 10 ani închisoare, fiind orientată către minim.
În ceea ce priveşte efectele procedurii recunoaşterii vinovăţiei, se constată că nu există diferenţe între art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) cu referire la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., în sensul că ambele texte prevăd reducerea limitelor pedepsei cu o treime în aceleaşi condiţii de reglementare.
Potrivit legii noi, fapta inculpatului corespunde infracţiunii prev. de art. 195 C. pen. şi este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 la 12 ani. Ca urmare a aplicării dispoziţiilor de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen., acestea vor fi cuprinse între 4 ani şi 8 ani închisoare.
Astfel, având în vedere că inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă orientată către minim, dar prin legea nouă limita minimă a fost majorată rezultă că legea penală veche este favorabilă inculpatului şi nu se impune admiterea recursului pe acest aspect.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.N.A. împotriva Deciziei penale nr. 270/A din 31 octombrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Totodată, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 noiembrie 2012 la 21 martie 2014.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.N.A. împotriva Deciziei penale nr. 270/A din 31 octombrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 noiembrie 2012 la 21 martie 2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2014.
Procesat de GGC - N