Asupra apelului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 223/A din 12 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2014 (nr. z/2014), s-a constatat că SC A. SRL are calitatea procesuală pentru a formula contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005.
În temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatoarea SC A. SRL privind sesizarea Curţii Constituţionale.
În baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC A. SRL împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată contestatoarea la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul său la data de 28 octombrie 2014, sub nr. unic de dosar x/2/2014 (nr. în format vechi z/2014), contestatoarea SC A. SRL a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005 (z/2012).
În motivarea în fapt a contestaţiei în anulare, contestatoarea a precizat, în esenţă, că judecata în apel a avut loc fără citarea sa legală.
Astfel, s-a precizat că, aşa cum rezultă din actele de procedură ale cauzei, societatea contestatoare nu a fost citată pentru niciunul dintre termenele de judecată, iar prin decizia penală contestată i-au fost încălcate dreptul la un proces echitabil, dreptul la proprietate privată şi prezumţia de dobândire licită a averii şi dreptul la un tribunal, componentă a dreptului la un proces echitabil.
S-a mai apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că prezenta contestaţie a fost introdusă în termenul legal de 10 zile de la data la care a luat cunoştinţă de decizia penală contestată.
Totodată, s-a menţionat că măsurile dispuse în partea finală a deciziei penale contestate au fost luate faţă de unii participanţi procesuali, din rândul cărora contestatoarea nu a făcut parte, astfel că nu a avut posibilitatea formulării unei contestaţii efective în faţa unei instanţe imparţiale şi superioare celei care a dispus măsurile contestate.
Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei penale contestate şi, în urma rejudecării apelului, să i se permită contestatoarei să îşi exercite dreptul la apărare; de asemenea, s-a mai solicitat suspendarea executării acestei decizii până la soluţionarea contestaţiei.
În drept, au fost invocate prevederile art. 349, art. 351, art. 366 alin. (3), art. 426 alin. (1) lit. a) teza I, art. 428, art. 430 şi art. 431 alin. (2) C. proc. pen.; art. 21 alin. (3) şi art. 44 alin. (8) din Constituţie; art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; art. 17, art. 47 şi art. 52 parag. 3 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene coroborate cu art. 148 din Constituţie.
În sprijinul contestaţiei, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisurile existente la dosar, precum şi a oricăror alte probe pe care le va considera necesare după motivarea deciziei penale contestate.
Din dispoziţia instanţei, a fost ataşat Dosarul nr. x/3/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Analizând cererea de contestaţie în anulare, instanţa a reţinut următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 15 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005, s-au dispus, printre altele, următoarele:
În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1) şi (4) şi art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu art. 32 lit. d) C. fam., aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 şi cu art. 998 vechiul C. civ., aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, s-a dispus extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, precum şi sechestrul asigurător instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor B., C., D.., E., F., G., H. şi I.., inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, ale soţiilor acestora, ale rudelor de gradul I şi ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecăţii, cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii.
Prin decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005, s-au dispus, printre altele, următoarele:
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1) şi (4) şi art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu art. 32 lit. d) C. fam., aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 şi cu art. 998 vechiul C. civ., aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, s-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, precum şi sechestrul asigurător instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor B., C., D.., E., F., G., H. şi I.., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de şedinţă din data de 15 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005 (inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, ale conturilor soţiilor, rudelor de gradul I ale acestora şi ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecăţii, cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii).
În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de intervenienta J., care a formulat contestaţie împotriva luării şi a modalităţii de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanţă prin încheierea de şedinţă din 15 septembrie 2014.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţie în anulare, potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare formulată, având în vedere următoarele considerente:
1. Precizări referitoare la calitatea procesuală a contestatoarei de a formula prezenta cale de atac:
În temeiul art. 21 din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru separarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
Conform art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Potrivit art. 366 alin. (3) C. proc. pen., persoanele ale căror bunuri sunt supuse confiscării pot fi reprezentate de avocat şi pot formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii cu privire la măsura confiscării.
În temeiul art. 34 C. proc. pen., sunt subiecţi procesuali orice alte persoane având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale.
De asemenea, în baza art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.
Totodată, potrivit art. 52 alin. (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în măsura în care prezenta cartă conţine drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, reglementat prin art. 47 din Cartă, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi ca şi cele prevăzute de convenţia menţionată.
Raportând şi coroborând ansamblul dispoziţiilor legale sus-menţionate în prezenta cauză, instanţa a constatat că societatea contestatoare are calitatea procesuală de a formula contestaţie în anulare, având în vedere şi următoarele considerente de fapt:
Prin încheierea de şedinţă din data 15 septembrie 2014 şi decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, instanţa de apel a dispus extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa nr. 171/D/P/2003 din data de 12 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală şi a sechestrului asigurător instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor B., C., D., E., F., G., H. şi I..
Totodată, prin cererea depusă în data de 29 septembrie 2014 prin Serviciul registratură al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, intervenienta J., în calitate de asociat unic la SC A. SRL, a formulat, în temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 129 alin. (6) şi art. 172 C. proc. fisc., contestaţie împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate împotriva bunurilor sale de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, prin încheierea de şedinţă din data de 15 septembrie 2014.
Având în vedere că atât în calea de atac a apelului, cât şi în prezenta cale de atac a contestaţiei în anulare, contestatoarea a pretins faptul că i s-ar fi încălcat dreptul de proprietate a bunurilor asupra cărora instanţa de apel a extins obiectul măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător, contestatoarea justificând aşadar un interes legitim şi actual, s-a constatat că această societate are calitatea procesuală de a promova contestaţia în anulare.
Astfel, s-a reţinut că, pentru contestatoare, prezenta cale de atac constituie modalitatea de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil, în componenţa sa relevantă referitoare la dreptul de acces la un tribunal - şi anume dreptul de acces concret la un tribunal într-un proces pendinte, în curs de judecată, pentru a obţine o decizie pronunţată de tribunal, ca urmare a analizării dreptului pretins - respectiv remediul procesual prin intermediul căruia se solicită unei instanţe de judecată analizarea temeiniciei pretenţiilor formulate.
În consecinţă, s-a constatat că, deşi societatea contestatoare nu are calitatea de parte în sensul strict al dispoziţiilor exprese ale art. 426 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen., totuşi, aceasta are calitatea de subiect procesual, în accepţiunea şi, implicit, enumerarea exemplificativă expusă în art. 34 C. proc. pen. şi, prin urmare, are dreptul de a formula prezenta cale de atac.
Pentru toate aceste motive, s-a constatat că SC A. SRL are calitatea procesuală pentru a formula contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014.
2. Analizarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. a) şi art. 427 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 112 C. pen:
La termenul de judecată din data de 05 februarie 2015, contestatoarea a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. a) şi art. 427 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 112 C. pen.
Referitor la admisibilitatea cererii, din perspectiva art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, contestatoarea a precizat că pretinsul control de constituţionalitate a dispoziţiilor criticate are legătură cu soluţionarea cauzei, de rezolvarea prealabilă a excepţiei de neconstituţionalitate depinzând soluţia pe care instanţa o va pronunţa în Dosarul nr. x/2/2014, iar prevederile art. 426 alin. (1) lit. a) şi art. 427 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 112 C. pen. nu au mai făcut obiectul unei decizii pronunţate de Curtea Constituţională.
Cu privire la fondul criticilor de neconstituţionalitate, contestatoarea a menţionat, în esenţă, că art. 426 alin. (1) lit. a) şi art. 427 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 112 C. pen. încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 21, art. 24 alin. (1) şi art. 129 din Constituţie.
Totodată, contestatoarea a invocat argumente de fapt şi de drept cu privire la fiecare dintre dispoziţiile legale pretins a fi neconstituţionale.
Având în vedere soluţia pronunţată cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, şi anume, de respingere, ca inadmisibilă, instanţa a apreciat ca nefiind necesară prezentarea detaliată a argumentelor invocate de către contestatoare în susţinerea acestei cereri.
În drept, au fost invocate prevederile art. 146 lit. d) din Constituţie şi art. 29 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
În susţinerea cererii, contestatoarea a depus practică judiciară constând în Deciziile nr. 100 din 09 martie 2004 şi nr. 482 din 09 noiembrie 2004 pronunţate de Curtea Constituţională.
S-a reţinut că, potrivit art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., contestaţia în anulare poate fi cerută când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, iar potrivit art. 427 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare poate fi făcută de oricare dintre părţi, de persoana vătămată sau de către procuror.
S-a constatat că obiectul criticilor de neconstituţionalitate îl constituie prevederile procesual penale referitoare la calitatea de parte a persoanei care formulează contestaţia în anulare.
Instanţa a mai reţinut că, în urma analizei efectuate în fapt şi în drept în cadrul pct. 1 al considerentelor hotărârii, a concluzionat în sensul că societatea are calitatea procesuală de a formula prezenta contestaţie în anulare.
Având în vedere că instanţa a apreciat asupra existenţei calităţii de subiect procesual, în baza căreia societatea poate formula calea de atac a contestaţiei în anulare, a apărut evident faptul că în cauză nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în vederea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, deoarece art. 426 alin. (1) lit. a) şi art. 427 C. proc. pen. nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze.
De asemenea, s-a reţinut că, potrivit art. 112 C. pen., sunt supuse măsurii de siguranţă a confiscării speciale bunurile prevăzute în alin. (1)-(6) ale acestui text de lege.
S-a constatat că obiectul criticilor de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile referitoare la bunurile asupra cărora poate fi luată măsura de siguranţă a confiscării speciale.
Totodată, s-a reţinut că măsura de siguranţă a confiscării speciale constituie însăşi raţiunea pentru care s-a promovat prezenta cale de atac, pentru ca, ulterior admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, urmare a rejudecării apelului în ceea ce o priveşte pe contestatoare, să se dispună cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei dispuse de către instanţa de apel, de extindere a obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător, inclusiv asupra bunurilor pretins a se afla în proprietatea contestatoarei, bunurile indisponibilizate fiind destinate garantării executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale luate de către instanţa de apel.
Din această perspectivă, instanţa a avut în vedere soluţia pronunţată cu privire la admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare - respectiv, de respingere, ca inadmisibilă în principiu, pentru motivele de fapt şi de drept expuse la pct. 3 al considerentelor hotărârii, fără a se ajunge în etapa a doua, ulterioară admisibilităţii în principiu, constând, potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., în rejudecarea apelului şi, astfel, analizarea legalităţii şi temeiniciei măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător în vederea garantării executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale.
Aşadar, s-a constatat ca fiind evident faptul că în cauză nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în vederea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, deoarece art. 112 C. pen. nu are legătură cu soluţionarea prezentei cauze.
Pentru toate aceste motive, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatoare privind sesizarea Curţii Constituţionale.
3. Analizarea motivului de contestaţie în anulare invocat:
S-a reţinut că, potrivit art. 426 C. proc. pen., contestaţia în anulare poate fi cerută când: a) judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate.
În temeiul art. 431 alin. (1) C. proc. pen., instanţa examinează admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.
În baza art. 420 alin. (1) rap. la art. 353 alin. (1) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 34 din acelaşi cod, judecarea, inclusiv în calea de atac a apelului, poate avea loc numai dacă părţile, persoana vătămată şi, având în vedere situaţia particulară din prezenta cauză, alţi subiecţi procesuali, sunt legal citaţi şi procedura este îndeplinită.
Totodată, potrivit art. 353 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 34 din acelaşi cod, partea, subiectul procesual principal şi, având în vedere situaţia particulară din prezenta cauză, alt subiect procesual prezent personal, prin reprezentant sau prin apărător ales la un termen, precum şi acela căruia, personal, prin reprezentant sau apărător ales ori prin funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, i s-a înmânat în mod legal citaţia pentru un termen de judecată, nu mai sunt citaţi pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene.
Raportând şi coroborând ansamblul dispoziţiilor legale sus-menţionate în prezenta cauză, instanţa a constatat că societatea contestatoare a fost legal citată la judecarea căii de atac a apelului, având în vedere şi următoarele considerente de fapt:
Conform adresei din 24 septembrie 2014 emisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, J. este asociat la SC A. SRL.
De asemenea, potrivit adresei din 24 septembrie 2014 emisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, J. este asociat la SC A. SRL.
Conform pct. 24 al citativului întocmit pentru termenul de judecată din data de 01 octombrie 2014, J. a fost citată în cauză în calitate de subiect procesual, potrivit art. 34 C. proc. pen.
Astfel, pentru termenul de judecată din data de 01 octombrie 2014, la dosar s-a depus, potrivit art. 257 şi urm. C. proc. pen., dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu J., în calitate de subiect procesual, potrivit art. 34 C. proc. pen.
Mai mult, la termenul de judecată din data de 01 octombrie 2014, J., în calitate de subiect procesual, a dat declaraţie, în cuprinsul căreia a precizat, printre altele, că este asociat unic la SC A. SRL.
De altfel, în practicaua încheierii de şedinţă din data de 01 octombrie 2014 s-a consemnat faptul că J. a răspuns, personal, în calitate de terţ intervenient şi a fost audiată de către instanţa de apel, întrucât este parte care justifică bunuri în privinţa măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.
Totodată, în practicaua încheierii de şedinţă din data de 09 octombrie 2014 s-a consemnat faptul că J. a răspuns, personal şi asistată de apărătorul ales, avocat K.
La termenul de judecată din data de 09 octombrie 2014, J., prin apărătorul său ales, şi-a exercitat, potrivit art. 366 alin. (3) C. proc. pen., dreptul la apărare în ceea ce priveşte măsura de indisponibilizare a sechestrului asigurător, dispusă de către instanţa de apel prin încheierea de şedinţă din data de 15 septembrie 2014, în vederea garantării executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale, astfel:
- s-a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 249 alin. (4) şi art. 250 alin. (6) C. proc. pen., cu privire la instituirea sechestrului asigurător asupra conturilor bancare şi părţilor sociale deţinute de SC A. SRL; totodată, s-au depus în scris motivele privind această cerere;
- s-au formulat concluzii cu privire la contestaţia declarată de către J., în calitate de terţ intervenient, privind extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător; în acest sens, s-a precizat că s-a formulat contestaţie potrivit art. 250 alin. (6) C. proc. pen., referitor la modul de îndeplinire a măsurii dispuse de instanţa de apel prin încheierea de şedinţă din data de 15 septembrie 2014;
- prin Serviciul registratură al instanţei, în data de 29 septembrie 2014, J. a depus în scris contestaţia formulată conform art. 250 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 129 alin. (6) şi art. 172 C. proc. fisc., împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate împotriva bunurilor sale de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005; în cuprinsul acestei cereri, J. a precizat faptul că este asociat unic la SC A. SRL, societate pe care a înfiinţat-o în anul 2007;
- s-a formulat cerere de suplimentare a probei cu înscrisuri, prin emiterea unei adrese către organul de executare;
- s-a formulat cerere de recuzare a completului de judecată, faţă de modul cum s-a pronunţat instanţa asupra contestaţiei, referitor la lipsa de imparţialitate a instanţei, ce rezultă din refuzul acesteia de a constitui un dosar cu privire la soluţionarea contestaţiei împotriva modului de îndeplinire a măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător.
Având în vedere ansamblul situaţiei de fapt expuse în considerentele de preced, a rezultat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, împrejurarea că, pe de o parte, contestatoarea SC L. SRL a fost legal citată în calea de atac a apelului, iar pe de altă parte, a participat, prin reprezentantul său legal, asociatul unic J., care s-a prezentat personal şi asistată de apărătorul ales, în mod efectiv, la termenele de judecată în care s-au dezbătut chestiuni de fapt şi de drept referitoare la extinderea obiectului măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor pretins aflate în proprietatea societăţii contestatoare, măsură luată în vederea garantării executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale dispuse de către instanţa de apel la termenul de judecată din data de 15 septembrie 2014.
În consecinţă, s-a reţinut că motivul de contestaţie în anulare invocat în fapt de către contestatoare nu se circumscrie art. 426 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen.
Aşadar, s-a constatat că, în lipsa existenţei vreuneia dintre condiţiile de admisibilitate a contestaţiei în anulare, nu se poate obţine, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, o nouă judecare a cauzei, soluţia dată pe fondul cauzei beneficiind de autoritate de lucru judecat.
De asemenea, s-a reţinut că a accepta o soluţie contrară decât cea enunţată anterior ar însemna, fără îndoială, a fi încălcat principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce, pe de o parte, nu poate fi admis într-o astfel de situaţie, iar pe de altă parte, nu a fost nici în litera şi nici în spiritul legii atunci când au fost edictate dispoziţiile prevăzute de art. 426 şi urm. C. proc. pen.
Împotriva dispoziţiei din decizia penală nr. 223/A din 12 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale, contestatoarea SC A. SRL a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac şi, pe fond, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
La termenul din 2 martie 2015, Înalta Curte, având în vedere reglementarea căilor de atac din C. proc. pen., care prevede ca şi cale ordinară de atac numai apelul, a stabilit că urmează a se examina calea de atac exercitată de contestatoare prin prisma dispoziţiilor legale referitoare la apel.
Astfel, examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele care urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legal:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, o lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Acest text de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.
Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenţei excepţiei, în sensul constatării existenţei unei legături cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, precum şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.
Referitor la condiţia de admisibilitate în sensul ca dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, aceasta vizează incidenţa prevederii legale asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauza dedusă judecăţii, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti şi a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată.
Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.
Stabilirea acestui interes se face de către instanţă, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale îl produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, în prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că cererea formulată de contestatoarea SC A. SRL, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., art. 427 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 112 C. pen., este inadmisibilă, nefiind îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în vederea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, deoarece dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. a) şi art. 427 alin. (1) C. proc. pen., precum şi cele ale art. 112 C. pen. nu au legătură cu soluţionarea cauzei, în contextul în care obiectul criticilor de neconstituţionalitate îl constituie, pe de o parte, prevederile procesual penale referitoare la calitatea de parte a persoanei care formulează contestaţia în anulare - or instanţa a apreciat asupra existenţei calităţii de subiect procesual, în baza căreia societatea poate formula calea de atac a contestaţiei în anulare -, iar pe de altă parte, dispoziţiile referitoare la bunurile asupra cărora poate fi luată măsura de siguranţă a confiscării speciale, or această din urmă măsură a constituit însăşi raţiunea pentru care s-a promovat contestaţia în anulare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea SC A. SRL.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelanta contestatoare va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea SC A. SRL împotriva dispoziţiei din decizia penală nr. 223/A din 12 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii formulate de contestatoare privind sesizarea Curţii Constituţionale.
Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2015.