Decizia nr. 1065/2016
Asupra contestaţiei de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 151/F din data de 18 august 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2016, s-au dispus următoarele:
S-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 04 noiembrie 2015 de către autorităţile judiciare din Franţa şi predarea cetăţeanului român A., către aceste autorităţi, în vederea punerii în executare a mandatului mai sus menţionat.
Totodată, s-a dispus ca predarea să se facă cu respectarea regulii specialităţii şi sub condiţia ca în caz de condamnare, persoana solicitată să fie transferată în România în vederea executării pedepsei.
Deopotrivă, s-a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18 august 2016 şi până la data de 16 septembrie 2016.
S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută 24 de ore, începând cu data de 18 august 2016 şi până la 19 septembrie 2016.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.
În considerentele acestei hotărâţi s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sesizarea din 18 august 2016, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, sub nr. x/2/2016 (nr. x/2016), Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 4 noiembrie 2015 de instanţele judiciare franceze, faţă de cetăţeanul român A., cercetat de autorităţile franceze pentru infracţiunile de furt agravat, furt în grup-reuniune, escrocherie şi asociaţie de răufăcători, prevăzute şi pedepsite de art. 311-1, 311-4, 311-13, 311-14, 313-1, 313-7, 313-8, 450-1, 450-3, 450-5 C. pen. francez.
În cuprinsul sesizării s-a arătat că împotriva persoanei solicitate s-a luat măsura reţinerii pe 24 ore, de la 18 august 2016, ora 0,30 până la 19 august 2016, ora 0,30 prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 99 din 18 august 2016.
Potrivit art. 103 alin. (3) din Legear. 302/2004, după primirea mandatului european de arestare, judecătorul i-a adus la cunoştinţă persoanei solicitate drepturile prevăzute la art. 104, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.
Cu ocazia audierii sale, persoana solicitată nu a recunoscut faptele care i se impută şi nu a consimţit la predarea sa către autorităţile franceze.
Mandatul european de arestare a fost depus la dosarul cauzei şi în limba română.
În urma examinării cererii cu care a fost învestită, instanţa de fond a reţinut că, la data de 6 noiembrie 2015, Biroul Sirene Naţional din Franţa a introdus o semnalare pe numele cetăţeanului român A., solicitând arestarea acestuia în vederea predării către autorităţile judiciare ale statului semnalant.
Semnalarea a fost însoţită de mandatul european de arestare, în limba franceză.
Din cuprinsul acestuia rezultă că persoana solicitată A. este cercetată în Franţa pentru săvârşirea infracţiunilor de furt agravat, furt în grup-reuniune, escrocherie şi asociaţie de răufăcători, prevăzute şi pedepsite de art. 311-1, 311-4, 311-13, 311-14, 313-1, 313-7, 313-8, 450-1, 450-3, 450-5 C. pen. francez.
În fapt, se menţionează în cuprinsul mandatului european de arestare că, la data de 6 mai 2015, Jandarmeria din Louhans a primit plângerea doamnei B., privind furtul cârdului bancar al acesteia, furt ce a avut loc în parcarea unui supermarket. Persoana vătămată a făcut opoziţie la bancă, ocazie cu care a aflat că de pe cârdul său au fost retrase mai multe sume de bani şi au fost făcute mai multe cumpărături. întrucât anchetatorii au aflat la scurt timp despre comiterea unor fapte similare, din investigaţii a rezultat că autorii faptelor comise au circulat cu un autoturism, aparţinând numitului A. Totodată, camerele de supraveghere au permis identificarea a cinci autori, toţi cetăţeni români, din Chitila, printre aceştia aflându-se şi A.
În urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că infracţiunile pentru care cetăţeanul român este cercetat de autorităţile franceze fac parte din categoria celor prevăzute de art. 96 din Legea nr. 302/2004 şi pentru care nu este necesară verificarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.
Totodată, a constatat cu nu există niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 98 din lege şi pentru care statul român poate refuza executarea mandatului european.
În consecinţă, apreciind îndeplinite toate condiţiile legii pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, instanţa de fond, în temeiul art., 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 şi a dispoziţiilor Deciziei-Cadru nr. 2002/5 84/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002, a admis propunerea parchetului, dispunând arestarea persoanei solicitate pentru 30 de zile şi predarea acesteia către autorităţile franceze, cu respectarea regulii specialităţii şi sub condiţia ca în caz de condamnare, acesta să fie transferat în România în vederea executării pedepsei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A. care, prin apărător desemnat din oficiu, a reiterat argumentele de opoziţie la predarea sa către autorităţile franceze invocate în faţa primei instanţe, susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea faptelor care i se impută prin mandatul european de arestare întrucât s-a aflat pe teritoriul Franţei numai 3 zile şi nu este proprietarul automobilului ce se pretinde a fi fost folosit la săvârşirea faptelor.
În consecinţă, contestatorul persoană solicitată a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei atacate, iar pe fond respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/5 84/J/AI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. 190/1 din 18 iulie 2002.
Prin urmare, mandatul european de arestare este un instrument al cooperării judiciare internaţionale în materie penală, care răspunde nevoii statelor membre de a reacţiona prompt la stimulii infracţionali în vederea realizării scopurilor Uniunii Europene.
Din dispoziţiile art. 85 si urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.
Investit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. In acest fel se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
În cauză, prima instanţă a pronunţat o hotărâre care respectă condiţiile şi cerinţele stabilite prin procedura specială instituită de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu referire la instituţia mandatului european de arestare.
Astfel, respectând rigorile legii, instanţa de fond a verificat îndeplinirea tuturor condiţiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 4 noiembrie 2015 de Parchetul Chalon Sur Saone 71331 faţă de persoana solicitată A., constatând în mod just că acesta îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Deopotrivă, în mod just, a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate intră în categoria faptelor prev. de art. 96 din Legea nr. 302/2004 care dau loc la predare tară îndeplinirea condiţiei dublei incriminări.
Totodată, în respectarea art. 103 din Legea nr. 302/2004, instanţa a procedat la identificarea persoanei solicitate, aducându-i la cunoştinţă drepturile prevăzute la art. 104, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. întrucât persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea vreunei fapte penale pe teritoriul Republicii Franceze, instanţa făcut aplicarea art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, procedând la audierea părţii în limitele prevăzute de textul de lege precitat.
Ulterior, procedând la examinarea situaţiilor invocate de persoana solicitată ca şi motive de refuz la predare, respectiv neimplicarea sa în săvârşirea faptelor care fac obiectul mandatului european de arestare, instanţa a constatat corect că acestea nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de refuz al executării expres şi limitativ prevăzute de art. 98 din Legea 302/2004.
În consecinţă, apreciind că nu există impedimente legale care să justifice respingerea cererii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 4 noiembrie 2015 de Parchetul Chalon Sur Saone 71331 faţă de persoana solicitată A. şi constatând îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 103 din Legea nr. 302/2004, instanţa a admis cererea cu care a fost investită şi, în aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate, pe o durată de 30 de zile.
De altfel, în cadrul prezentului demers judiciar, persoana solicitată nu a contestat argumentele instanţei de fond privind soluţia de admitere a propunerii parchetului şi nici măsura arestării sale în vederea predării, limitându-sesia a reitera faptul că se opune predării sale către autorităţile judiciare franceze întrucât nu este vinovat de săvârşirea faptelor ce fac obiectul mandatului european de arestare.
Or, în acord cu instanţa fondului, Înalta Curte constată că invocarea de către persoana solicitată a nevinovăţiei sale ca urmare a faptului că nu s-ar fi aflat pe teritoriul Franţei la data săvârşirii faptei şi că nu este proprietarul autoturismului ce se pretinde a fi fost folosit la săvârşirea acestora nu poate constitui motiv de refuz la predare întrucât nu se regăseşte printre cazurile limitativ prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.
Aceasta întrucât în cadrul procedurii punerii în executare a mandatului european de arestare, instanţa de judecată nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate vizând fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.
A proceda altfel, ar însemna să se încalce principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării mandatului european de arestare emis de o autoritate judiciară competentă potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
În consecinţă, în raport cu argumentele prezentate, Înalta Curte apreciază criticile formulate de contestatorul persoană solicitată ca neîntemeiate, hotărârea instanţei de fond dovedindu-se a fi temeinică şi legală.
Pentru aceste motive, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 151/F din data de 18 august 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr.x/2/2016.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 420 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 151/F din data de 18 august 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 420 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 septembrie2016.