Decizia nr. 912/2016
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 48/F din data de 18 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015, a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A. împotriva executării sentinței penale nr. 380 din 06 septembrie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
A fost obligat contestatorul la plata sumei de 330 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a reținut următoarele:
La data de 07 decembrie 2015 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, contestația formulată de persoana condamnată A. împotriva executării sentinței penale nr. 380/F din 06 septembrie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
Persoana condamnată a susținut, în esență, că prin sentința din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Regal Manchester, modificată prin sentința pronunțată la 20 iulie 2011 de către Curtea Regală de Apel Londra, a fost condamnat la o pedeapsă pe o durată nedeterminată, dar cu posibilitatea de eliberare condiționată după 10 ani și 6 luni. A mai arătat că prin sentința contestată, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost convertită pedeapsa nedeterminată cu pedeapsa închisorii de 18 ani, considerând că i s-a agravat situația juridică, deoarece va intra în comisia de liberare condiționată la data de 25 februarie 2023, iar în cazul în care nu ar fi fost transferat într-un penitenciar din România, autoritățile din Marea Britanie l-ar fi deportat liber în România la data de 25 februarie 2020.
În final, contestatorul a solicitat să i se schimbe condamnarea și la data de 25 februarie 2020 să fie eliberat, astfel cum ar fi procedat și autoritățile din Marea Britanie.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 598 lit. c) C. proc. pen.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a constatat următoatele:
Prin sentința penală nr. 380/F din 06 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2013 (definitivă), a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București având ca obiect transferarea persoanei condamnate A. și a fost recunoscută sentința din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Regal Manchester, modificată prin sentința pronunțată la 20 iulie 2011 de către Curtea Regală de Apel Londra.
În baza art. 159 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a fost convertită pedeapsa nedeterminată cu închisoarea aplicată condamnatului A. prin sentința penală recunoscută în pedeapsa închisorii în cuantum de 18 ani.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 18 ani închisoare.
A fost dedusă din durata pedepsei perioada executată din 26 ianuarie 2011 la zi, precum și cele 519 zile de arest preventiv.
S-a constatat faptul că infracțiunile pentru care a fost condamnat A. în Marea Britanie constituie infracțiuni și potrivit legii române, Curtea reținând însă o încadrare juridică corespondentă diferită de cea menționată în rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Astfel, persoana transferabilă A. a fost condamnată prin sentința din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Regal Manchester, modificată prin sentința pronunțată la 20 iulie 2011 de către Curtea Regală de Apel Londra, la pedeapsa închisorii pe o durată nedeterminată, cu posibilitate de liberare condiționată după executarea a 10 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea a cinci fapte de trafic de persoane în scopul exploatării sexuale, prev. de art. 57 alin. (1) din Legea din 2003 privind infracțiunile de natură sexuală; a patru fapte de control de prostituție pentru câștig personal prev. de art. 53 alin. (1) din Legea din 2003 privind infracțiunile de natură sexuală; a cinci fapte de atac prev. de art. 47 Legea din 1861 privind infracțiunile comise împotriva persoanelor; a trei fapte de trafic de persoane pe teritoriul Marii Britanii în scopul exploatării sexuale, prev. de art. 58 alin. (1) din Legea din 2003 privind infracțiunile de natură sexuală; a unei fapte de intimidare de martori, prev. de art. 51 alin. (1) din Legea din 1994 privind Justiția Penală și Ordinea Publică; a patru fapte de viol, prev. de art. 1 alin. (1) din Legea din 2003 privind infracțiunile de natură sexuală; a unei fapte de trafic de persoane din Marea Britanie, în scopul exploatării sexuale prev. de art. 59 alin. (1) din Legea din 2003 privind infracțiunile de natură sexuală; a două fapte de determinare a unei persoane să ia parte la activități sexuale fără consimțământul acesteia prev. de art. 4 alin. (1) din Legea din 2003 privind infracțiunile de natură sexuală; și a unei fapte de conspirație la organizarea de trafic a unei femei în Marea Britanie, în scopul exploatării sexuale prev. de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 1977.
Faptele care au stat la baza pronunțării hotărârii de condamnare au constat în aceea că: în perioada noiembrie 2007 - octombrie 2008, împreună cu alte persoane, A. a facilitat intrarea pe teritoriul Marii Britanii a mai multor tinere - cetățeni români, în scopul exploatării sexuale a acestora; în perioada noiembrie 2007 - februarie 2008, împreună cu membrii grupului infracțional, a controlat activitățile de prostituție desfășurate de victime în scopul obținerii câștigului propriu; în perioada menționată a agresat victimele care practicau prostituția, provocându-le vătămări corporale; în perioada de referință, a facilitat traficarea pe teritoriul Marii Britanii, a mai multor tinere - cetățeni români, în scopul exploatării sociale; în ianuarie 2009, în scopul obstrucționării anchetei penale, a amenințat una dintre victime, cerându-i să se întoarcă în România; în perioada aprilie 2008 - octombrie 2008, în mai multe împrejurări, a întreținut raporturi sexuale cu trei dintre victime împotriva voinței acestora, prin folosirea de violențe și amenințări; în perioada iunie 2008 - octombrie 2008, a facilitat traficarea din Marea Britanie a uneia dintre victime, în scopul exploatării sexuale; în perioada august 2008 - octombrie 2008, a constrâns una dintre victime să-și introducă în anus diverse obiecte în scopul simulării unui act sexual, iar, în aceeași perioadă, persoana condamnată a constrâns aceeași victimă la acte sexuale orale și acte sexuale cu alte femei; în perioada noiembrie 2009 - decembrie 2009, împreună cu alte persoane, a organizat și facilitat traficarea în Marea Britanie a unei victime ce nu a fost identificată în scopul exploatării sexuale.
S-a mai constatat că din cuprinsul hotărârii de condamnare rezultă împrejurarea că unele dintre victimele infracțiunii de trafic de persoane erau minore (fila 18 verso d.p.). Totodată, din cuprinsul actelor înainte de autoritățile britanice rezultă faptul că victime ale traficului de persoane au fost numitele B., traficată în Marea Britanie în luna februarie 2008 și C., traficată în Marea Britanie în luna aprilie 2008, ambele victime fiind minore la momentul la care au fost aduse pe teritoriul Marii Britanii (C. prin folosirea unui pașaport fals obținut de A.) și la momentul la care a început exploatarea acestora, aspect care rezultă că era cunoscut de către condamnat.
A rezultat astfel că încadrarea juridică în dreptul român a faptelor reținute în sarcina inculpatului este următoarea: o infracțiune continuată de trafic de majori prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (faptă sancționată cu închisoarea de la 5 la 15 ani); o infracțiune continuată de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 (minorele C. și B. au fost induse în eroare cu privire la motivul deplasării în Marea Britanie) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (faptă sancționată cu închisoarea de la 7 la 18 ani); șase infracțiuni de viol prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 (faptă sancționată cu închisoarea de la 3 la 10 ani); cinci infracțiuni de lovire și alte violențe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 (faptă sancționată cu amendă sau închisoare de la 3 luni la 2 ani); o infracțiune de împiedicare a participării la proces prev. de art. 2611 C. pen. din 1969 (faptă sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 7 ani).
Suplimentar, Curtea de Apel București a constatat faptul că autoritățile britanice și-au dat acordul cu privire la conversiunea pedepsei închisorii pe durată nedeterminată (pedeapsă similară pedepsei detențiunii pe viață) aplicate condamnatului prin sentința din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Regal Manchester, modificată prin sentința pronunțată la 20 iulie 2011 de către Curtea Regală de Apel Londra, pedeapsă incompatibilă cu legislația română (filele 42-43 d.p.).
La conversiunea pedepsei aplicate condamnatului, Curtea de Apel București a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 159 din Legea nr. 302/2004, dar și necesitatea de a asigura o sancționare corespunzătoare a persoanei condamnate și aplicarea unei pedepse cât mai apropiate de cea din statul de transfer, pedeapsă similară detențiunii pe viață, sancțiune ce nu este însă prevăzută de dreptul român pentru infracțiunile reținute în sarcina condamnatului.
În consecință, Curtea de Apel București a procedat la convertirea pedepsei nedeterminate cu închisoarea aplicată condamnatului A. prin sentința penală din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Regal Manchester, modificată prin sentința pronunțată la 20 iulie 2011 de către Curtea Regală de Apel Londra, în pedeapsa închisorii în cuantum de 18 ani, cuantumul maxim al pedepsei închisorii pentru infracțiunea de trafic de minori reținută în sarcina acestuia.
Procedând în acest fel, nu s-a creat o situație mai gravă condamnatului, în ipoteza respingerii cererii de transfer acesta putând fi pus în situația de a executa în Marea Britanie corespondentul unei pedepse cu detențiunea pe viață.
S-a mai constatat faptul că nu se impune recunoașterea datei la care inculpatul ar deveni propozabil în Marea Britanie pentru liberare condiționată - data de 25 februarie 2020 - întrucât, potrivit dispozițiilor art. 157 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în cazul transferului unei persoane condamnate executarea pedepsei este guvernată de legea statului de executare, dispoziții similare regăsindu-se și în 9 parag. 3 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate.
Or, stabilirea condițiilor pentru a se dispune liberarea condiționată ține în mod indubitabil de executarea pedepsei, fiind reglementată de legea statului de executare, în cazul de față de dispozițiile art. 59-61 C. pen. În același sens s-a pronunțat, de altfel, și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr. 2942 din 11 septembrie 2009, instanța supremă stabilind faptul că în cazul transferului unei persoane condamnate nu se impune și recunoașterea datei la care aceasta ar deveni propozabilă pentru liberare condiționată în statul de condamnare, întrucât dispozițiile relative la durata pedepsei ce urmează să fie executată în România și data la care condamnatul urmează să fie liberat condiționat se impun a fi stabilite potrivit legii române de executare, de autoritățile judiciare române competente.
Executarea fracției minime obligatorii nu atrage automat liberarea condiționată a condamnatului nici în România și nici în Marea Britanie, ci deschide doar o posibilitate în acest sens.
În aceste condiții, s-a reținut că este evident că nu se impune conversiunea pedepsei pe durată nedeterminată aplicată condamnatului într-o pedeapsă de doar 10 ani și 6 luni închisoare, după executarea căreia condamnatul ar putea fi, în mod teoretic, liberat condiționat în Marea Britanie. A proceda în acest fel ar însemna a ignora pedeapsa pe care inculpatul este în fapt obligat să o execute în Marea Britanie și gravitatea concretă a faptelor reținute în sarcina sa.
Curtea de Apel București a apreciat că nu există date pentru admiterea contestației împotriva hotărârii sus-menționate, pentru următoarele considerente:
Contestația la executare este un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, neputându-se invoca nelegalitatea și netemeinicia unei hotărâri penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii.
În speță, aspectele invocate de contestatorul A. legate de conversiunea pedepsei și de data când acesta ar deveni propozabil pentru liberare condiționată au fost analizate prin sentința penală nr. 380/F din 06 septembrie 2013, intrând în puterea lucrului judecat, astfel că nu mai pot face obiectul unei noi verificări.
Așadar, neexistând vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, astfel cum prevede art. 598 lit. lit. c) C. proc. pen., Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, contestația, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Împotriva sentinței penale nr. 48/F din data de 18 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015, a formulat contestație persoana condamnată A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 29 aprilie 2016.
În susținerea căii de atac, contestatorul a arătat că prin sentința din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Regal Manchester, modificată prin sentința pronunțată la 20 iulie 2011 de către Curtea Regală de Apel Londra, a fost condamnat la o pedeapsă pe o durată nedeterminată, dar cu posibilitatea de eliberare condiționată după 10 ani și 6 luni, iar prin sentința contestată, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost convertită pedeapsa nedeterminată cu pedeapsa închisorii de 18 ani. Contestatorul a apreciat că prin această sentință i s-a agravat situația juridică, deoarece va intra în comisia de liberare condiționată la data de 25 februarie 2023, iar în cazul în care nu ar fi fost transferat într-un penitenciar din România, autoritățile din Marea Britanie l-ar fi deportat liber în România la data de 25 februarie 2020.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 598 lit. c) C. proc. pen.
Analizând hotărârea apelată, Înalta Curte constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Prin contestația la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorității de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.
Referitor la cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împiedicările la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea acesteia.
Criticile invocate de contestator vizează modalitatea în care Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a procedat la conversiunea pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare pronunțată în Marea Britanie (sentința din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Regal Manchester, modificată prin sentința pronunțată la 20 iulie 2011 de către Curtea Regală de Apel Londra). Acestea nu sunt motive ivite ulterior, cu prilejul executării pedepsei dispuse ca urmare a conversiunii pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare.
Drept urmare, constatând că nu există vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 48/F din data de 18 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015.
Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 48/F din data de 18 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 iunie 2016.