Decizia nr. 945/2016
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 103/F din 7 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2016* (1519/2016), în baza art. 98 alin (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, s-a respins cererea de punere în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul Județean din Rijeka, republica Croația (referința Dosarului nr. x/11) la data de 27 ianuarie 2016.
În baza art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a fost recunoscută hotărârea Tribunalului Municipal din Opatija, Republica Croația, nr. de referință din 19 noiembrie 2010 confirmată de hotărârea Tribunalului Municipal din Rijeka, republica Croația, nr. de referință din 6 aprilie 3011, dispunându-se ca pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată persoanei solicitate A. să fie executată într-un penitenciar din România, precum și emiterea mandatului de executare a pedepsei.
A-a constată că persoana solicitată A. a fost reținută pe o durată de 24 de ore, de la 3 februarie 2016 la 4 februarie 2016.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Adresa nr. x/II-5/2016 din 3 februarie 2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța, conform art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, pentru a dispune cu privire la arestarea și predarea persoanei solicitate A., în cadrul procedurii de punere în executare a două mandate europene de arestare, respectiv mandatul european de arestare emis de Tribunalul Județean din Split, Republica Croația (referința Dosarului nr. x/09) la 27 ianuarie 2015 pentru o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani și mandatul european de arestare emis de Tribunalul Județean din Rijeka, Republica Croația (referința Dosarului nr. x/11) la 27 ianuarie 2016 pentru o pedeapsă cu închisoarea de 10 luni.
Persoana solicitată, aflată în stare de reținere, la termenul din 4 februarie 2016, fiind ascultată, potrivit art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, după ce a precizat că nu consimte la predare, a arătat că referitor la mandatul de 2 ani închisoare, Curtea de Apel București a respins recunoașterea hotărârii în baza căreia i s-a aplicat pedeapsa, iar cu privire la cel de 10 luni închisoare, a precizat că nu a participat la procedurile din Republica Croația, nu cunoaște ce s-a întâmplat, iar hotărârea nu i-a fost comunicată, menționând, totodată, că se ocupă singur de creșterea și îngrijirea minorei care locuiește cu el în România.
Prin Încheierea din 4 februarie 2016 a Curții de Apel București, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile începând cu data de 4 februarie 2016 până la data de 3 aprilie 2016 inclusiv și, totodată, ca urmare a poziției procesuale exprimate de persoana solicitată, potrivit art. 98 alin. (3) raportat la art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, s-a solicitat autorității judiciare croate care a emis mandatul european de arestare să comunice, în copie certificată și în traducere autorizată în limba română, hotărârea definitivă de condamnare, informând acea autoritate despre dispozițiile legii române, privind posibilitatea refuzării punerii în executare a mandatului european de arestare și recunoașterii, pe cale incidentală, a hotărârii în baza căreia acesta a fost emis, cu consecința executării pedepsei de către persoana solicitată într-un penitenciar din țara de origine.
Autoritatea judiciară croată a comunicat toate documentele și informațiile anterior menționate, precizând, totodată, în mod expres, că este de acord ca persoana solicitată să execute pedeapsa definitiv aplicată într-un penitenciar din România, invocând în acest sens Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI din data de 27 noiembrie, prin raportare la principiul executării pedepselor privative de libertate în țara natală a persoanei condamnate.
Observând o greșeală de traducere, prima instanță a dispus retraducerea paginii din sentința penală a Tribunalului Municipal din Opatija, Republica Croația, nr. de referință din 19 noiembrie 2010 cu privire la pedeapsa care a fost aplicată, în sensul că aceasta este 10 luni închisoare, iar nu de 10 ani închisoare, cum greșit se tradusese inițial.
Prin Sentința penală nr. 49/F din 22 martie 2016, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 a dispus respingerea cererii de punere în executare, prin predarea persoanei solicitate A., a mandatelor europene de arestare emise pe numele persoanei solicitate de Tribunalul Județean din Split, Republica Croația (referința Dosarului x/09) și de Tribunalul Județean din Rijeka, Republica Croația (referința Dosarului x/11) transmise la data de 27 ianuarie 2016.
Totodată, în baza art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, s-a respins cererea de recunoaștere a hotărârii Tribunalului Municipal din Opatija, Republica Croația, nr. de referință x/06-49 din 19 noiembrie 2010, confirmată de hotărârea Tribunalului Municipal din Rijeka, Republica Croația, nr. de referință x/10 din 6 aprilie 2011 și s-a constatat că persoana solicitată a fost reținută pe o durată de 24 de ore, începând de la data de 3 februarie 2016, ora 20:15 la data de 4 februarie 2016.
Astfel, cu privire la mandatul european de arestare, emis de Tribunalul Județean din Split, Republica Croația (referința Dosarului x/09) la data de 27 ianuarie 2015 pentru o pedeapsă de 2 ani închisoare, s-a reținut că prin Sentința penală nr. 6/F din 15 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin neapelare, s-a respins cererea formulată de autoritățile judiciare din Republica Croația, referitoare la recunoașterea și punerea în executare a Sentinței penale nr. x/05 din 25 iulie 2006, întrucât a intervenit prescripția executării pedepsei, atât potrivit legii române cât și potrivit legii croate.
Având în vedere dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 și că s-a constatat, în mod definitiv, că a intervenit prescripția executării pedepsei potrivit legii române, că prin hotărârea penală mai sus amintită s-a dispus expulzarea persoanei solicitate de Republica Croația, luând în considerare situația familială a persoanei solicitate, căreia i s-a încredințat spre creștere și educare minora B., în vârstă de 13 ani, este angajat cu forme legale în România, fiind o persoană integrată social, s-a apreciat că nu este oportună predarea persoanei solicitate autorităților din Republica Croația în vederea executării pedepsei de 2 ani închisoare.
Referitor la mandatul european de arestare emis de Tribunalul Județean din Rijeka, Republica Croația (referința Dosarului x/11) la data de 27 ianuarie 2016 pentru o pedeapsă cu închisoarea de 10 luni, raportat la dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, s-a apreciat că nu este oportună predarea persoanei solicitate, dat fiind faptul că aceasta este cetățean român, că este o persoană integrată social, fiind angajat cu forme legale în România și având spre creștere și educare pe minora B., în vârstă de 13 ani.
În ceea ce privește recunoașterea hotărârii Tribunalului Municipal din Opatija, Republica Croația, nr. de referință x/06-49 din 19 noiembrie 2010, confirmată de hotărârea Tribunalului Județean din Rijeka, Republica Croația, nr. de referință x/10 din 6 aprilie 2011, prin care s-a aplicat pedeapsa mai sus menționată de 10 luni închisoare, s-a constatat că pentru a se dispune această recunoaștere trebuie îndeplinite condițiile de fond specifice recunoașterii hotărârilor penale străine, deși, conform art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), se recunoaște hotărârea penală străină de condamnare, pe cale incidentală.
Astfel, având în vedere dispozițiile art. 141 din Legea nr. 302/2004, și constatându-se că Republica Croația a transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, instanța, analizând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 150 și urm. din Legea nr. 302/2004, a constatat că este incident motivul de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârilor penale prevăzut de art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, referitor la neprezentarea la judecată a persoanei condamnate.
De asemenea, s-a constatat că nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute la pct. (i), (ii) și (iii) ale art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, astfel cum rezultă din formularul înaintat instanței, în sensul că persoana nu a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; persoana nu a mandatat nici un avocat ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, avocatul fiind ales de instanță, fără cunoștința persoanei; persoanei solicitate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și nu a fost încunoștințată că hotărârea este supusă unei căi de atac.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând, în esență, admiterea contestației, desființarea sentinței și în baza art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 recunoașterea hotărârii de condamnare a statului croat privind pedeapsa de 10 luni închisoare, susținând că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 92 și 98 din Legea nr. 302/2004 și nu art. 155 din aceeași lege, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
Prin Decizia penală nr. 541 din 19 aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis contestația formulată de Parchet, a desființat sentința penală atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel București, apreciind, pe de o parte, că cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București trebuia analizată din perspectiva dispozițiilor art. 150 din Legea nr. 302/2004 și în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român, iar, pe de altă parte, că, în mod greșit, judecătorul fondului a constatat că în cauză este incident motivul de nerecunoaștere și neexecutare prevăzut de pct. iii) al art. 155 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004 întrucât, deși persoana solicitată A. a fost judecată în lipsă, așa cum a rezultat și din declarația sa în fața instanței de fond, însă din mandatul de arestare rezultă că hotărârea i se va aduce la cunoștință imediat după ce va fi predată, urmând a fi informată în mod expres despre dreptul la rejudecare sau recurs, unde vor fi examinate noi dovezi.
S-a mai reținut că Republica Croația a transpus Decizia-cadru nr. 208/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 și că în formularul înaintat instanței se menționează că dat fiind faptul că persoana solicitată nu a fost prezentă la pronunțarea sentinței, în cazul în care ar fi predat în Republica Croația, în baza mandatului menționat, la solicitarea sa poate fi reluat procesul de judecată încheiat prin sentința definitivă a Tribunalului Județean din Rijeka, nr. de referință x/06 din 19 noiembrie 2010, iar instanța poate relua procesul de judecată în prezența acestuia și adopta o nouă decizie.
De altfel, instanța de control judiciar a constatat că persoana solicitată a luat la cunoștință despre conținutul acestui mandat, de la momentul prezentării sale în fața procurorului și în fața instanței de fond, cunoscând și conținutul hotărârii care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare, aflat la dosarul cauzei.
Totodată, din mandatul european de arestare, aflat la dosarul Parchetului, rezultă că persoana solicitată A. este urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de bunuri mobile ale altcuiva în scopul de și le însuși, încălcarea dreptului de proprietate - furt grav art. 217 parag. 1 pct. 2 în combinație cu art. 216 parag. 1 C. pen. din Croația din 1997, astfel încât, judecătorul fondului trebuia să analizeze dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este compatibilă cu legislația română, potrivit dispozițiilor art. 160 raportat la art. 155 din Legea nr. 302/2004.
În cel de-al doilea ciclu procesual, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel București, secția I penală, sub nr. x/2/2016*. Astfel reînvestită, Curtea a constatat că prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte a constatat că este îndeplinită condiția prevăzută de pct. iii) al art. 155 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2014 și a dispus ca instanța de fond să analizeze, în condițiile art. 160 raportat la art. 155 din Legea nr. 302/2004, dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este compatibilă cu legislația română.
Pe cale de consecință, dispoziția fiind obligatorie, s-a apreciat că apărările persoanei solicitate nu sunt relevante, aspectele de fapt fiind dezlegate de instanța supremă prin decizia de casare.
În raport cu refuzul de predare al persoanei solicitate de a executa pedeapsa aplicată de statul emitent, prima instanță a respins cererea de punere în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul Județean din Rijeka, în conformitate cu art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 și să procedeze potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (3) din aceeași lege.
Astfel, s-a constatat că, în cauză, persoana solicitată a fost condamnată de către autoritățile judiciare croate la pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare, pentru trei infracțiuni care își găsesc corespondent în dispozițiile art. 228 alin. (1) C. pen., infracțiune al cărei maxim special este de 3 ani închisoare, precum și că pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare croate este compatibilă cu legislația română, astfel încât s-a dispus ca aceasta să fie executată într-un penitenciar din România.
Susținerile persoanei solicitate în sensul că executarea pedepsei nu este oportună în raport cu prevederile art. 136 lit. k) din Legea nr. 302/2004 au fost apreciate de judecătorul fondului ca nepertinente, întrucât aceste dispoziții reglementează transferarea persoanelor condamnate în state terțe, respectiv state din afara Uniunii Europene, ceea ce nu e cazul în speța de față.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A., care, în temeiul dispozițiilor art. 4251 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat, admiterea contestației, desființarea sentinței atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță întrucât, în mod greșit, s-a dispus recunoașterea, pe cale incidentală, a hotărârii pronunțată de instanțele croate, precizându-se că dispozițiile legale aplicabile erau cele cuprinse în Titlul V, Cap. II din Legea nr. 302/2004, respectiv art. 135 alin. (6) lit. c) raportat la art. 136 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. k) din Legea nr. 302/2004, iar, în subsidiar, respingerea cererii de recunoaștere a hotărârii pronunțată de autoritățile croate, întrucât executarea pedepsei de 10 luni închisoare nu este oportună, având în vedere că situația sa familială, dar și că recunoașterea se poate dispune numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui în mod eficient la reintegrarea unui condamnat.
Analizând contestația formulată de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Astfel, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a dispus respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul Județean din Rijeka, republica Croația (referința Dosarului x/11) la data de 27 ianuarie 2016, constatându-se incidența dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, având în vedere refuzul persoanei solicitate A. de a executa pedeapsa în statul emitent, cu toate că i s-au adus la cunoștință consecințele acestuia, precum și dreptul de a solicita redeschiderea dosarului, întrucât fusese judecat în lipsă.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte, context în care, solicitările apărării de trimitere a cauzei spre rejudecare sunt apreciate ca neîntemeiate.
În acest context se constată că obiectul procedurii îl constituie, potrivit art. 154 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, verificarea condițiilor prevăzute la art. 155 din același act normativ, referitoare la condițiile speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine, având în vedere că Republica Croația face parte dintre țările care au transpus/aplicat Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.
Prin urmare, contrar susținerilor apărării, cererea de recunoaștere a sentinței penale pronunțate de instanțele croate nu poate fi analizată prin prisma dispozițiilor art. 135 alin. (6) lit. c) raportat la art. 136 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. k) din Legea nr. 302/2004, întrucât aceste prevederi, cuprinse în Titlul V al Cap. II din Legea nr. 302/2004 se aplică, potrivit art. 130 din Legea nr. 302/2004, în relația cu statele terțe, în conformitate cu normele cuprinse în tratatele internaționale la care România este parte sau pe bază de reciprocitate, ceea ce nu este cazul în speță, având în vedere că, așa cum s-a menționat anterior Republica Croația a transpus Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI. Pentru aceleași considerente nu poate fi analizată nici oportunitatea executării pedepsei, așa cum a solicitat apărarea în temeiul dispozițiilor art. 136 din Lege nr. 302/2004.
Astfel, conform dispozițiilor art. 155 alin. (1) lit. a), b), c), d) și e) din Legea nr. 302/2004, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: hotărârea este definitivă și executorie; fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune, și autorul ar fi fost sancționabil; persoana condamnată are cetățenie română; persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România, consimțământul acesteia nefiind necesar atunci când este cetățean român și locuiește pe teritoriul României; nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii Tribunalului Municipal din Opatija, Republica Croația, nr. de referință x/06-49 din 19 noiembrie 2010, confirmată de hotărârea Tribunalului Municipal din Rijeka, republica Croația, nr. de referință x/10 din 6 aprilie 2011 și executarea pedepsei de 10 luni închisoare aplicată persoanei solicitate A. într-un penitenciar din România, având în vedere că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege.
Din examinarea hotărârii de condamnare se constată că este îndeplinită cerința dublei incriminări prevăzută de art. 155 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, faptele comise de persoana condamnată având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen.
Totodată, din actele și lucrările dosarului rezultă că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de dispozițiile art. 155 din Legea nr. 302/2004, în sensul că: hotărârea Tribunalului Municipal din Opatija, Republica Croația, nr. de referință x/06-49 din 19 noiembrie 2010, prin care i-a fost aplicată pedeapsa cu închisoarea este definitivă prin hotărârea Tribunalului Municipal din Rijeka, republica Croația, nr. de referință x/10 din 6 aprilie 2011 și executorie (art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004); persoana condamnată A. este cetățean român (art. 155 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004); deși persoana condamnată nu și-a manifestat consimțământul pentru a executa pedeapsa într-un penitenciar din România, Înalta Curte constată că nu este necesar consimțământul său, potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, având în vedere că aceasta are domiciliul în România, județul Călărași, precum și că nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a reținut și instanța de control judiciar, în primul ciclu procesual (art. 155 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004).
Sub aspectul naturii pedepsei de 10 luni închisoare aplicată condamnatului, Înalta Curte constată că aceasta este compatibilă cu cea reglementată de legea penală română, iar durata ei nu depășește limita maximă specială a celei prevăzute pentru aceeași infracțiune, astfel încât nu se impune o adaptare a pedepsei potrivit art. 154 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, executarea sancțiunii fiind conformă exigențelor impuse de dispozițiile legale.
Față de considerentele ce preced, constatând nefondate motivele invocate, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 103/F din 7 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2016* (x/2016) și întrucât contestatorul se află în culpă procesuală, va fi obligat, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 103/F din 7 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2016* (x/2016).
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie 2016.
Procesat de GGC - N