Decizia nr. 1022/2014
Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 87 din data de 17 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/89/2012 al Tribunalului Vaslui a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată în procesul penal de părțile civile A. și B., ambii domiciliați în mun. Vaslui, județul Vaslui, împotriva inculpatului C., cu domiciliul în mun. Vaslui, județul Vaslui.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SRL Vaslui cu sediul în Vaslui, să plătească părților civile A. și B. suma de 25.200 lei, reprezentând daune materiale, precum și suma de câte 48.000 lei, reprezentând daune morale pentru fiecare parte civilă.
S-a constatat că Banca E. SA București nu are calitate calitatea procesuală de parte responsabilă civilmente.
În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen. și art. 193 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SRL Vaslui să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 250 lei (onorariul avocat oficiu achitat de inculpat), iar părților civile A. și B., cu același titlu, suma de 2500 lei reprezentând onorariu avocat ales.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Sentința penală nr. 221 din 05 decembrie 2012 a Tribunalului Vaslui, modificată prin Decizia penală nr. 42 din 4 martie 2013 Curții de Apel Iași, inculpatul a C. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului C., pe durata unui termen de încercare conform art. 862 C. pen., respectiv 5 ani.
Potrivit art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul are obligația de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a. să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui lunar în ultima zi de vineri a fiecărei luni din an;
b. să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
În temeiul art. 864 C. pen., a atras atenția inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau neîndeplinirea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere stabilite de instanță.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a suspendat și interzicerea exercitării de către inculpat drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență F., fiind modificat cuantumul cheltuielilor de spitalizare de către Curtea de Apel Iași, în sensul reducerilor acestora ca urmare a aplicării disp. art. 73 lit. b) C. pen., reținându-se un procent de 60% față de inculpat și de 40% față de victimă.
În baza art. 3201 alin. (5) C. proc. pen., s-a disjuns acțiunea civilă formulată de părțile civile B. și A.
La data de 6 decembrie 2012 a fost înregistrat Dosarul nr. x/89/2012 care avea ca obiect judecarea acțiunii civile disjunsă, formulată de părțile civile A. și B. care s-au constituit părți civile solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 900.000 lei RON cu titlu de daune morale și plata sumei de 50.000 lei, reprezentând daune materiale, respectiv cheltuieli de înmormântare-cavou, loc de veci, monument funerar, parastase, etc.
În cauză au fost introduse ca părți responsabile civilmente SC D. SRL Vaslui și E. SA București.
La solicitarea părților civile, în dovedirea pretențiilor civile, s-a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Părțile civile A. și B. au depus la dosar înscrisuri: contract prestări servicii nr. 144/2010 privind construirea și contravaloarea monumentului funerar, factură contravaloare sicriu, chitanță IML, chitanță loc de veci, caracterizări, copie livret miliar, decizie de pensionare pe caz de boală a părții civile A., articole presă locală și chitanță nr. 73/2013 onorariu avocat ales.
Analizând probele administrate în cauză, instanța a apreciat că acțiunea civilă formulată de părțile civile A. și B. este întemeiată, în parte.
În cauză s-a făcut dovada că părțile civile A. și B., părinții victimei, au cheltuit cu înmormântarea și parastasele ulterioare suma de 42.000 lei (15.000 lei înmormântarea și cu monumental funerar, 14.000 lei cu praznicele, 6000 lei cu medicația și spitalizarea, 7000 lei venirea rudelor din Peninsula Scandinavă la înmormântare, cu precizarea că la praznicul de după înmormântare la care au participat circa 100 persoane, meniul a costat, potrivit dovezilor făcute de inculpat, 30 lei RON de persoană).
Așa fiind, în temeiul art. 14,346 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SRL Vaslui părților civile A. și B. suma de 25.200 lei, reprezentând daune materiale, în condițiile în care, în favoarea inculpatului a fost reținută scuza provocării prev.de art. 73 lit. b) C. pen. (culpa de 60% inculpatul și 40% victima).
Părțile civile A. și B. au solicitat daune morale în cuantum de 900.000 lei.
Instanța de fond a reținut că, prin infracțiunea săvârșită, le-au fost cauzate traume psihice părților civile, părinții victimei.
Față de natura faptei comise, de urmarea produsă, de suferința psihică suferită de părinți, instanța de fond a apreciat că cererea părților civile privind acordarea de daune morale este întemeiată, fapt pentru care acțiunea civilă a fost admisă, însă doar în parte, deoarece suma solicitată a fost apreciată ca fiind exagerat de mare, iar acordarea acestor pretenții nu trebuie să aibă drept consecință o îmbogățire fără justă cauză.
Ca atare, instanța de fond a apreciat că suma de 1.600.000 lei pentru ambele părți este o sumă echilibrată, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor referitoare la faptă, la condițiile în care aceasta a fost săvârșită, la rezultatul socialmente periculos, cât și starea de provocare reținută în favoarea inculpatului.
Având în vedere situația de fapt reținută, instanța de fond a apreciat că atât inculpatul cât și victima au avut o culpă comună de 60% inculpatul și 40% victima, astfel că suma acordată cu titlu de daune materiale cât și cea acordată cu titlu de daune morale, a fost redusă la 60%, adică la suma de suma de 96.000 lei pentru ambele părți civile, ceea ce înseamnă suma de 48.000 lei pentru fiecare parte civilă în parte.
În concluzie, având în vedere că inculpatul, prepus, a săvârșit fapta în timpul serviciului ca angajat al părții responsabile civilmente S C D. SRL acesta a fost obligat în solidar cu această parte să plătească părților civile A. și B., sumele de 25.200 lei daune materiale și 96.000 lei daune morale.
În privința părții responsabile civilmente E. SA București, instanța a constatat că aceasta nu are calitate procesuală de vreme ce nu s-a făcut dovadă că victima avea asigurare de viață la această bancă.
În temeiul art. 191 alin. (3) C. proc. civ., inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SRL Vaslui să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 250 lei (onorariul avocatului desemnat din oficiu a fost achitat de inculpat), iar părților civile cu același titlu, suma de 2500 lei reprezentând onorariu de avocat (onorariu avocatului părților civile a fost cenzurat de instanță).
Împotriva hotărârii sus-menționate au declarat apel părțile civile A. și B. solicitând obligarea inculpatului C. la plata sumei de 900.000 lei cu titlu de daune morale și 50.000 lei daune materiale. În cauză au fost introduse ca părți responsabile civilmente SC D. SRL Vaslui și E. SA București.
Prin Decizia penală nr. 119 din data de 20 iunie 2013 Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca fiind nefondate apelurile declarate de părțile civile A. și B.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că instanța de fond în mod judicios a stabilit că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile ce reglementează răspunderea civilă solicitată inculpatului pentru fapta proprie dar și a părții responsabile civilmente în calitate de comitent, apreciindu-se totodată proporționalitatea culpei inculpatului la un nivel de 60%, ca o consecință a reținerii incidenței disp. art. 73 lit. b) C. pen.
Curtea de apel a constatat că sumele stabilite reprezintă o apreciere echitabilă, corespunzătoare prejudiciilor morale efectiv produse, fără a se impune o majorare a cuantumului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs părțile civile A. și B.
Prin motivele scrise de recurs, formulate în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, părțile civile au solicitat repararea integrală a prejudiciului, astfel cum a fost precizat prin cererea de constituire de parte civilă, respectiv daune materiale în cuantum de 50.000 lei și daune morale în cuantum de 900.000 lei. De asemenea, au solicitat luarea unor măsuri asigurătorii întrucât instanțele au omis să se pronunțe asupra acestei solicitări.
În drept, părțile civile și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 3851 - 38519 C. proc. pen. anterior.
Recursurile formulate au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 07 august 2013, stabilindu-se termen de judecată a recursului, la data de 27 ianuarie 2014, când s-a dispus amânarea cauzei pentru data de 21 martie 2014.
Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 21 martie 2014, era în vigoare noul Cod de procedură penală ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competența funcțională de a judeca recursul.
Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.
Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs."
Prin urmare, constatând că recursul, în prezenta cauză, se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior în materia recursului.
Cu privire la prevederile Codului de procedură penală anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.
Examinând recursurile formulate de părțile civile conform dispozițiilor art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele motive:
Prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, legislația procesuală a instituit regula casării exclusiv în ceea ce privește chestiunile de nelegalitate, menționate în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, recursul devenind așadar, o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, care nu mai poate purta asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.
Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Iași la data de 20 iunie 2013, așadar, ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.
Față de împrejurarea că recurentele părți civile nu și-au încadrat criticile, vizând latura civilă a cauzei, în niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen. și, având în vedere că, prin motivele scrise de recurs se invocă că, prin hotărârile atacate, nu s-a dispus repararea integrală a prejudiciului și nu au fost luate măsuri asigurătorii, Înalta Curte constată că aceste critici pot fi examinate prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., care are în vedere situațiile în care legea a fost greșit aplicată.
Este adevărat că principiul general care guvernează soluționarea acțiunii civile în cadrul procesului penal este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, urmărindu-se a se asigura restabilirea situației anterioare.
În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată se impune precizarea că inițial recurenții s-au constituit părți civile solicitând daune materiale în cuantum de 50.000 lei și daune morale în cuantum de 900.000 lei.
Prin hotărârea instanței de fond, pe baza probatoriului administrat, a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească părților civile suma de 25.200 lei, reprezentând daune materiale, precum și câte 48.000 lei pentru fiecare dintre acestea, cu titlu de daune morale.
Criticile vizând cuantumul daunelor materiale și morale astfel cum au fost formulate constituie, în fapt, critici de netemeinicie, câtă vreme nu se invocă nerespectarea legii, ci se invocă greșita apreciere asupra valorii acestora, prin raportare la probatoriul administrat și necesitatea de a asigura o reparație justă și echilibrată a prejudiciului.
În ceea ce privește măsurile asigurătorii, potrivit dispozițiilor legale, instanța poate dispune ceea ce înseamnă că este o chestiune lăsată la aprecierea instanței. Or, din moment ce nu a luat astfel de măsuri, înseamnă că a apreciat că nu se impun.
Prin urmare, examinarea criticilor recurenților ar impune o reevaluare a probatoriului, or, în recurs nu mai este posibilă o astfel de cenzură, respectiv verificarea concordanței dintre cele reținute în hotărârea atacată și probele administrate.
Totodată, Înalta Curte notează că motivele invocate de către părțile civile privind greșita interpretare a probelor de către instanțele de fond și de apel nu se circumscriu noțiunii de "greșită aplicare a legii" și nu pot fi cenzurate de instanța de recurs prin prisma cazului de casare prev. de 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior.
În concluzie, criticile părților civile vizează netemeinicia hotărârii pronunțate în apel, însă recursul este o cale ordinară de atac cu devoluție exclusivă în drept și nu mai este posibil un control integral din partea instanței, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în aceleași coordonate în care stabilirea cuantumului despăgubirilor a avut loc în primele două grade de jurisdicție.
Or, prin prisma cazului de casare invocat prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior pot fi examinate doar critici de nelegalitate vizând nerespectarea legii și nu cele de netemeinicie.
Din această perspectivă, criticile formulate de părțile civile apar ca fiind neîntemeiate.
Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentele părți civile la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 119 din data de 20 iunie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentele părți civile la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C., în sumă de 200 lei (câte 100 lei de la fiecare dintre recurentele părți civile) se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2014.
Procesat de GGC - NN