Decizia nr. 1023/2014
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 105 din 09 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. x/97/2011, în baza art. 11 pct. 2 lit. "a" C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. "d" C. proc. pen. au fost achitați inculpații A. și B., pentru infracțiunile de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. "c" din Legea nr. 241/2005 și spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. "c" din Legea nr. 656/2002.
În baza art. 11 pct. 2 lit. "a" C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. "b" C. proc. pen. și art. 11 C. pen., au fost achitați aceeași inculpați pentru infracțiunea prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.
A fost respinsă acțiunea civilă.
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților și părții responsabile civilmente SC C. SA Petroșani, la rămânerea definitivă a prezentei cauze.
Cheltuielile judiciare în cuantum de 500 lei au rămas în sarcina statului.
Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, Tribunalul a reținut că inculpații A. și B. au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni de evaziune fiscală reglementate de art. prev. de art. 8 alin. (1) și 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și spălare de bani, prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002.
În legătura cu infracțiunile de evaziune fiscala, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constând în înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni fictive, Tribunalul constata ca aceasta nu a fost dovedita, dimpotrivă, probele administrate în cursul judecații, releva existenta acestor operațiuni.
Probele administrate au fost confirmate și de raportul de expertiză judiciară de specialitate contabilitate efectuată în cauză, care stabilește că facturile emise de SC D. SRL Oradea pentru cele 4 utilaje îndeplineau pentru SC E. condițiile pentru a fi considerate documente justificative; de asemenea și factura emisă de SC F. SRL Oradea. S-a mai stabilit, prin același raport, că SC E. și-a îndeplinit condițiile legale care îi revin în calitate de plătitor TVA, respectiv aceea de a verifica existența copiei după certificatul de înregistrare fiscală; că au fost respectate dispozițiile legale în materie cu privire la deducerea TVA în valoare de 3.145.378.151 lei și, în general cele privind Codul fiscal; că nu au fost influențe fiscale determinate de emiterea facturii din 11 mai 2004 privind revânzarea celor două locomotive, nici de revânzarea imobilului Vila G., că TVA aferent facturii prin care SC E. a revândut Vila G. a fost achitată către bugetul de stat.
Față de aceste considerente, s-a constatat că, în ceea ce privește, infracțiunea prev. de art. 9 lit. "c" din Legea nr. 241/2005, nu a fost dovedita intenția inculpaților în săvârșirea faptei, ca element constitutiv al infracțiunii deduse judecații, astfel că, în baza art. 11 pct. 2 lit. "a" C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. "d" C. proc. pen., i-a achitat pe inculpați pentru această faptă.
Aceeași a fost soluția și pentru infracțiunea se spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. "c" din Legea nr. 656/2002. Astfel fapta incriminata în cuprinsul textului de lege menționat, consta în dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând ca acestea provin din săvârșirea de infracțiuni or, din probele administrate în cauza nu s-a dovedit existenta unor asemenea bunuri sau că inculpații ar fi cunoscut ca bunurile au fost dobândite în acest fel.
În legătura cu fapta prevăzuta de art. 8 din Legea nr. 241/2005, din răspunsul formulat în raportul de expertiză la obiectivul 14, rezultă că a crescut valoarea TVA deductibilă sumă ce a fost compensată cu datoriile societății la acea dată. În acest sens a se vedea și fila 66 vol. III prin care SC E. cere compensarea. În accepțiunea Tribunalului, prin operațiunile de revânzare a celor doua locomotive precum și a imobilului Vila G., într-adevăr, SC C. SA Petroșani, a crescut în mod artificial suma pe care o avea de încasat cu titlu de TVA, suma pe care a compensat-o, în mod real, cu datorii ale firmei către bugetul de stat, fapta încadrându-se în cuprinsul art. 8 din Legea nr. 241/2005. Cu toate acestea având în vedere ca faptele au fost săvârșite în perioada 2003 - 2004 iar textul de lege care incriminează aceasta conduita a fost introdus în anul 2005, potrivit principiului neretroactivității legii penale (cu excepția legii penale mai favorabile), cei doi inculpați nu pot fi trași la răspundere penală astfel ca, în baza 11 pct. 2 lit. "a" C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. "b" C. proc. pen. și art. 11 C. pen., vor fi achitați cei doi inculpați pentru aceasta infracțiune.
Urmare a soluției pronunțate s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților și părții responsabile civilmente SC C. SA Petroșani, la rămânerea definitivă a prezentei cauze.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță, a declarat apel partea civilă MFP - ANAF - DGFP Hunedoara.
Apelul a fost declarat în termen, nu a fost motivat în scris și nu a fost susținut oral în fața instanței.
Prin Decizia penală nr. 147/A din 19 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara.
Pentru a decide astfel instanța de prim control judiciar a reținut că starea de fapt a fost corect reținută de instanța de fond. Astfel, cei doi inculpați au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni de evaziune fiscală prev. de art. 8 alin. (1) și (9) alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și spălare de bani, prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002.
În legătura cu infracțiunile de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constând în înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni fictive, s-a constatat că aceasta nu a fost dovedită, dimpotrivă, probele administrate în cursul judecății, relevă existența acestor operațiuni.
Raportat la starea de fapt, constatând că faptele nu întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunile de care au fost acuzați inculpații, sub aspectul laturii subiective, în mod justificat s-a dispus achitarea inculpaților în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunile de evaziune fiscală și spălare de bani, iar în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunea prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, deoarece fapta nu era prevăzută de legea penală la momentul săvârșirii acesteia.
S-a mai reținut ca efect al lipsei vinovăției inculpatului, în mod justificat prima instanță a respins acțiunea civilă și, pe cale de consecință, a dispus ridicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților și părții responsabile civilmente SC C. SA Petroșani, la rămânerea definitivă a hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 octombrie 2013 și s-a stabilit termen la data de 07 februarie 2014, cauza fiind judecată la data de 21 martie 2014, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală.
Recurenta parte civilă a depus motivele de recurs cu respectarea termenului prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior și, deși nu a indicat incidența vreunui caz de casare, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, cu privire la latura penală a cauzei care a influențat modul de soluționare a acțiunii sale civile.
În concret, partea civilă a formulat critici de netemeinicie, arătând că hotărârile instanțelor de fond și apel sunt greșite întrucât, în mod greșit, printr-o analiză eronată a probatoriului administrat în cauză, au dispus achitarea inculpaților A. și B. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, soluții care coroborate cu o interpretare eronată a dispozițiilor legale aplicabile în domeniu au avut efecte asupra soluționării laturii civile a cauzei.
În drept, și-a întemeiat recursul potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
Norma tranzitorie, respectiv art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, reglementează atât competența de soluționare cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală.
Astfel, în conformitate cu dispoziția legală anterior menționată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs."
Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte apreciază că este competentă să soluționeze recursul, fiind aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Analizând recursul formulat conform dispozițiilor art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. anterior stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din același Cod de procedură penală anterior. Rezultă, așadar că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenta și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii care se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen. anterior.
În cauză, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, la data de 19 septembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. anterior, care trebuie invocate în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum impun dispozițiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă că partea civilă și-a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
Totodată, prin adoptarea Legii nr. 2/2013, s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut în pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. anterior, intenția clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Prin motivele de recurs partea civilă a formulat critici de netemeinicie, arătând că hotărârile instanțelor de fond și apel sunt greșite întrucât, în mod greșit, printr-o analiză eronată a probatoriului administrat în cauză, au dispus achitarea inculpaților A. și B. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, soluții care coroborate cu o interpretare eronată a dispozițiilor legale aplicabile în domeniu au avut efecte asupra soluționării laturii civile a cauzei.
Așa cum s-a precizat anterior, examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. nepermițând cenzurarea situației de fapt și nici verificarea concordanței dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate.
Teoretic, cazul de casare prev. de pct. 18 permitea instanței de recurs de a cenzura modul în care au fost reținute faptele și împrejurările de fapt ale cauzei, dar chiar și sub imperiul legii de procedură, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, cazul de casare prev. la pct. 18 presupunea existența unei erori grave de fapt, care nu echivala cu o apreciere greșită a faptelor ori a probelor, astfel cum s-a solicitat de către recurenți. Însă, prevederile pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen. au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât netemeinicia deciziei penale atacate nu mai poate fi cenzurată în calea de atac a recursului.
Concluzionând, Înalta Curte reține că pentru a analiza temeinicia hotărârilor atacate, instanța de recurs ar trebui să cenzureze situația de fapt, să verifice concordanța dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate, ceea ce nu este permis prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte notează că motivele invocate privind greșita interpretare a probelor de către instanțele de fond și de apel nu se circumscriu noțiunii de "greșită aplicare a legii" și nu pot fi cenzurate de instanța de recurs prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, constată ca fiind temeinică și legală decizia atacată, și, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva Deciziei penale nr. 147/A din 19 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați A. și B., în sumă de câte 75 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2014.
Procesat de GGC - NN