Asupra recursului de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 9 februarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 290/2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a menținut arestarea preventivă a apelantului inculpat P.I. și a altor apelanți inculpați și a dispus amânarea cauzei la data de 23 februarie 2004, termen pentru care se vor cita apelanții inculpați la locurile de deținere.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul P.I. a declarat recurs. Recursul nu a fost motivat în scris conform prevederilor art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., iar în ședința din 20 februarie 2004, dată la care s-a judecat recursul, recurentul a lăsat la aprecierea Înaltei Curți modul de soluționare a cauzei.
Recursul este nefondat, pentru motivele ce urmează:
Potrivit art. 38510 alin. (1) și (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată. Alin. (3) al aceluiași articol, prevede că recursul poate fi motivat și oral în ziua judecății doar în cazul prevăzut de art. 3856 alin. (3) din același cod, și anume când hotărârea (în speță, încheierea) supusă recursului nu poate fi atacată cu apel.
În cauză, însă, recurentul nu a motivat, în nici un mod (scris sau oral), recursul.
Înalta Curte, examinând din oficiu cazurile de recurs prevăzute de art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, măsura arestării preventive a inculpatului fiind legal menținută de instanța de apel.
Astfel, în speță, există motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit o infracțiune (inculpatul fiind chiar condamnat în prima instanță la 8 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie), iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Reținând că sunt întrunite cerințele art. 160b alin. (3) C. proc. pen., întrucât temeiurile care au determinat arestarea inculpatului P.I. impun în continuare privarea sa de libertate, precum și cerințele art. 5 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Înalta Curte consideră că încheierea atacată, prin care s-a dispus menținerea arestării preventive, este justificată, iar recursul este nefondat.
În consecință, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 700.000 lei din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva încheierii din 9 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 290/2004.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2004.