Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 886 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția a II–a penală, a fost condamnat inculpatul M.Șt. la 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Conform art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate și contopirea restului neexecutat de 1023 zile din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 296/1999 a Tribunalului București, urmând ca inculpatul să execute 3 ani și 6 luni închisoare.
Instanța a reținut în fapt că în ziua de 10 august 2003, organele de poliție l-au surprins pe inculpat deținând un pachet cu 4 doze de heroină în greutate de 18,578 gr. pentru consum propriu.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe și prin care solicita reducerea pedepsei a fost admis de Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 683 din 14 noiembrie 2003, în sensul că s-a constatat că din pedeapsa anterioară a rămas neexecutat un rest de 662 zile (în loc de 1023 zile) astfel încât, revocându-se liberarea condiționată, s-a dispus contopirea pedepsei aplicate în cauză cu restul de 662 zile și executarea de către inculpat a pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare.
Împotriva deciziei curții de apel inculpatul a declarat recurs solicitând, ca și în apel, reducerea pedepsei aplicate.
Recursul nu este fondat.
Fapta comisă în împrejurările descrise în sentința instanței de fond a fost dovedită cu probele administrate în cauză, ea fiind recunoscută de inculpat.
La aplicarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, situată spre limita minimă prevăzută de lege, instanțele au respectat criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de situația personală a recurentului, de sinceritatea sa, dar și de gradul ridicat de pericol social al infracțiunii săvârșite și de faptul că inculpatul este în stare de recidivă postcondamnatorie după comiterea unei infracțiuni de tâlhărie.
În consecință, neexistând temei ca pedeapsa aplicată să fie micșorată, urmează a se respinge recursul inculpatului cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.Șt. împotriva deciziei penale nr. 683/ A din 14 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 10 august 2003 la 20 februarie 2004.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2004.