Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 599 din 30 octombrie 2003, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatul G.A., în baza art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
S-a menținut măsura arestării preventive și s-a prelungit începând cu data pronunțării hotărârii, respectiv 30 octombrie până la 28 noiembrie 2003.
În baza art. 175 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive începând cu data de 23 mai 2003 până la zi.
S-a constatat că reprezentantul legal al părții civile nu a formulat pretenții civile în cauză.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 15 milioane lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
Din anul 1994, inculpatul G.A. a fost căsătorit cu victima G.C.F. și au împreună un copil în vârstă de 7 ani, G.B.A.
De aproximativ patru ani, între cei doi soți au apărut stări conflictuale legate, în special, de consumul de alcool al victimei G.C.F. Pentru faptul că soția sa consuma în mod frecvent băuturi alcoolice, iar atunci când nu avea bani vindea diverse bunuri din locuință pentru a-și procura băuturi alcoolice, inculpatul și-a bătut soția de mai multe ori, pentru acest fapt, fiind sancționat contravențional de către organele de poliție.
În după amiaza zilei de 22 mai 2003, victima, pentru a-și procura băuturi alcoolice, a vândut trei scaune din locuință, iar seara, când inculpatul a sosit acasă și a constatat acest lucru, și-a bătut soția, aplicându-i în mai multe reprize lovituri cu pumnii și picioarele, la nivelul capului și corpului.
În dimineața zilei de 23 mai 2003, când inculpatul a vrut să meargă la serviciu, a constatat că soția sa este într-o stare gravă și nu poate comunica cu ea, motiv pentru care și-a anunțat colegul de serviciu, martorul D.A., că nu poate merge la serviciu, deoarece soția sa „suflă, dar trag de ea și nu se trezește”. La sugestia martorului de a anunța salvarea, inculpatul i-a spus că îi este frică să cheme salvarea, deoarece a bătut-o în noaptea precedentă.
În jurul prânzului, inculpatul a apelat la vecina sa, martora C.V., pentru a o examina pe soția sa, întrucât martora are unele cunoștințe medicale, deoarece cu ani în urmă, a fost cadru medical. Martora constatând că victima se află în comă i-a solicitat inculpatului să cheme salvarea.
Personalul de la salvare care s-a prezentat la fața locului a constatat decesul victimei.
Martorele D.M. și M.S., vecine cu inculpatul, au arătat că în seara zilei de 22 mai 2003, după orele 22,00, acasă la familia G. a izbucnit un scandal care a durat mai mult de două ore, timp în care au auzit mai multe bufnituri, plânsete ale victimei și țipete ale acesteia, strigând la soțul ei „nu mai da”.
Inculpatul G.A. a recunoscut că în noaptea de 22 mai 2003 și-a bătut soția, declarând că fiind sub influența băuturilor alcoolice, ajungând acasă și văzând că soția sa este în stare de ebrietate, iar din casă lipseau trei scaune pe care aceasta le-a vândut pentru a-și procura băuturi alcoolice, s-a enervat foarte tare, și-a pierdut controlul și a lovit victima, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, la nivelul capului și abdomenului.
În raportul de constatare medico-legal, la examenul extern, au fost descrise 38 de leziuni găsite pe corpul victimei. La examenul intern, pct. 3 toracele, s-a menționat că victima a prezentat fractura coastei VIII stg. Parasternal. În raport s-a menționat că moartea victimei G.C.F. a fost violentă, ea s-a datorat leziunilor meningo-cerebrale și a unui șoc traumatic, consecutive unui politraumatism. Leziunile tanato-generatoare s-au putut produce prin loviri active repetate cu și de corpuri dure. Între leziunile traumatice și deces există raport de cauzalitate directă, necondiționată.
Audiat fiind de către instanță, inculpatul a recunoscut că a lovit-o pe victimă în seara respectivă, însă a apreciat că loviturile pe care i le-a aplicat nu au putut duce la decesul acesteia. Astfel, pe de o parte a arătat că după ce a lovit-o, aceasta nu a avut nici o problemă, ba mai mult la un moment dat a ieșit din apartament și nu știe la ce oră s-a întors, aspect nedovedit cu nici o probă administrată în cauză, iar pe de altă parte că victima și-ar fi produs singură o serie de leziuni, întrucât atunci când era în stare de ebrietate obișnuia să se lovească de obiectele de mobilier din casă, precum și de tocurile ușilor.
În acest sens, s-a solicitat de către apărătorul inculpatului efectuarea unei expertize medico-legale în cauză care să stabilească dacă se poate face o distincție între leziunile produse în mod cert prin lovire și cele produse prin autolovirea victimei de un plan dur, care dintre ele au fost de o gravitate mai mare, și care dintre ele au produs hemoragia cerebrală ce a dus în final la decesul victimei.
Raportat la probele existente în cauză și în special la concluziile raportului de constatare medico-legală, instanța a respins această cerere ca neconcludentă. Astfel, din declarațiile martorelor C.V. și B.A. audiate de instanță, rezultă că într-adevăr victima când se afla în stare de ebrietate obișnuia să se lovească cu capul de diferite obiecte de mobilier sau de tocurile ușilor. Însă, printre leziunile suferite de victimă în acea seară și descrise în raportul de constatare medico-legală se numără și „hematom subdural, hemoragie subarahnoidiană și contuzie cerebrală”, acestea la nivelul capului, precum și fractura coastei VIII stâng parasternal, cu infiltrat sangvin adiacent, aceasta la nivelul toracelui; practic victima prezenta echimoze, hematoame, excoriații și plăgi contuze la nivelul capului, trunchiului și membrelor, suferind un șoc traumatic, consecutiv unui politraumatism care s-a apreciat că nu se putea produce prin autolovirea victimei.
La dozarea și individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța a avut în vedere gradul de pericol deosebit de ridicat al faptei comise, precum și persoana inculpatului, care a avut o atitudine cooperantă de-a lungul procesului, și nu posedă antecedente penale, fiind reabilitat față de o condamnare anterioară.
De asemenea, instanța a reținut în favoarea acestuia și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., apreciind că inculpatul a comis prezenta infracțiune într-o stare de puternică tulburare provocată de atitudinea victimei.
Astfel, conform art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. De asemenea, prin „acțiune ilicită gravă”, în sensul acestui articol, nu trebuie să se înțeleagă numai o faptă ce ar cădea sub incidența legii penale, ci și o altă acțiune ilicită susceptibilă să producă o puternică stare de tulburare, de surescitare nervoasă.
Din aceste dispoziții rezultă că starea de provocare nu se prezumă, pentru reținerea ei fiind necesară o analiză concretă a stării psihice în care s-a aflat inculpatul în momentul comiterii infracțiunii pe baza tuturor probelor administrate și a împrejurărilor în care s-au săvârșit faptele.
În cauza de față, pe lângă ceea ce s-a întâmplat în seara comiterii faptei, respectiv că ajungând acasă a constatat că victima vânduse niște scaune din apartament pentru a-și procura băuturi alcoolice, aspect ce a declanșat comportamentul agresiv al inculpatului, s-a apreciat că această provocare din partea victimei s-a acumulat în timp, prin atitudinea avută de aceasta, atât față de inculpat și față de traiul lor comun, cât mai ales față de copilul acestora, minorul G.B.A., care din probele dosarului rezultă că a fost neglijat cu totul de către mama sa.
În acest context, starea de tulburare caracteristică circumstanței atenuante a provocării a constat în reacția psihică produsă inculpatului de actul provocator al victimei, care a existat atât în momentul săvârșirii infracțiunii, cât și în momentele premergătoare, mergând cu mult timp anterior comiterii faptei. S-a apreciat că, în principiu, trecerea unui interval de timp de la săvârșirea acțiunii provocatoare și până la comiterea infracțiunii, nu exclude existența provocării, dacă în momentul săvârșirii infracțiunii inculpatul se afla încă sub stăpânirea unei tulburări determinată de actul provocator, situație ce se regăsește și în speța de față.
Prin urmare, făcând aplicarea art. 76 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen., instanța a aplicat inculpatului pedeapsa de 10 ani închisoare, considerând că aceasta va fi în măsură să contribuie la reeducarea acestuia.
Împotriva hotărârii pronunțate în cauză a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj precum și inculpatul G.A.
Prin apelul declarat Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței și judecând cauza, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) C. pen., la pedeapsa închisorii în limitele prevăzute de lege și la pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi fără reținerea în favoarea acestuia a circumstanței atenuante a scuzei provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., în speță nefiind întrunite cumulativ cerințele acestui text de lege.
Conduita victimei nu justifică acțiunea inculpatului.
Inculpatul prin apelul declarat solicită în esență admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate și judecând cauza a se dispune achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracțiunii și anume latura obiectivă, arătând că inculpatul deși a recunoscut că a lovit victima susține că nu există legătură de cauzalitate între activitatea acestuia și decesul victimei.
În subsidiar dacă se va reține vinovăția inculpatului, solicită ca reținând circumstanța atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., a i se reduce pedeapsa până la limita minimului general.
Prin decizia penală nr. 294 din 18 decembrie 2003, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, desființând sentința atacată cu privire la greșita reținere în favoarea inculpatului G.A. a circumstanței atenuante a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., și cu privire la pedeapsa ce se execută și, judecând în aceste limite, a dispus condamnarea inculpatului G.A. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani.
A menținut starea de arest și în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă durata arestării preventive începând cu data de 23 mai 2003.
A menținut restul dispozițiilor hotărârii.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
A obligat pe inculpat la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G.A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, în principal, trimiterea cauzei la instanța de fond pentru soluționarea fondului cauzei, iar, în subsidiar, menținerea soluției pronunțată de instanța de fond.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de apel a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei comisă de către acesta.
Astfel, probatoriul administrat în cauză și anume: proces-verbal de consemnare a denunțului oral; proces verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșa foto; actul de constatare a decesului, raportul de constatare medico-legală nr. 2470/III/276 din 16.VI.2003; declarațiile martorilor, raportul sectoristului; declarațiile inculpatului; proces verbal de prezentare a materialului, dovedesc că fapta inculpatului G.A. constând în aceea că, în noaptea de 22 mai 2003, și-a bătut soția, victima G.C.F., aplicându-i acesteia mai multe lovituri cu pumnii și picioarele la nivelul capului și corpului, cauzându-i leziuni meningo-cerebrale (hematom subdural, hemoragie subarahnoidiană și contuzie cerebrală) și un șoc traumatic, consecutive unui politraumatism, leziuni în urma cărora victima a decedat în data de 23 mai 2003, astfel cum a fost descrisă în starea de fapt, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen.
Cât privește solicitarea de a se efectua o expertiză medico-legală care să stabilească dacă se poate face distincție între leziunile produse în mod cert prin lovire și cele produse prin autolovirea victimei, se apreciază că, în mod corect, instanțele de fond și apel au respins această solicitare întrucât, din probele existente la dosar și, mai ales, din concluziile raportului de constatare medico-legală rezultă că victima prezenta leziuni care nu se puteau produce prin autolovirea victimei.
Așa încât, acest aspect fiind clarificat, nu se impune primirea motivului de recurs care vizează trimiterea cauzei la instanța de fond pentru a se soluționa fondul cauzei.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs prin care inculpatul solicită menținerea soluției pronunțate de instanța de fond, se constată că nu se impune a fi primit nici acest motiv de recurs.
Examinând dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., în raport de situația de fapt reținută în baza probatoriului administrat, se constată că, în speță, nu sunt întrunite cumulativ condițiile cerute pentru aplicarea textului de lege susmenționat.
Astfel, victima prin acțiunea sa, nu a adus o atingere gravă demnității inculpatului și nici nu a putut provoca acestuia o stare de puternică tulburare sau emoție, acțiune care să fi determinat inculpatul la o reacție așa de violentă.
Astfel, instanța de apel, în mod just, a înlăturat prevederile art. 73 lit. b) C. pen., reținute în sarcina inculpatului, întrucât, în cauză, nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru aplicarea circumstanței atenuante a provocării.
La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., pericolul social concret al infracțiunii comise, condițiile concrete în care a fost săvârșită, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului (15-25 ani), cât și elementele ce caracterizează persoana inculpatului (a avut o atitudine procesuală cooperantă, nu este cunoscut cu antecedente penale), aspecte care au condus la aplicarea unei pedepse care, atât prin cuantum, cât și ca modalitate de executare, este în măsură să asigure atingerea scopului pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
Față de aceste considerente, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat, conform dispozitivului.
Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva deciziei penale nr. 294 din 18 decembrie 2003 a Curții de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 23 mai 2003 până la 24 februarie 2004.
Obligă inculpatul la 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2004.