Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 150 din 2 iunie 2003, Tribunalul Alba a condamnat pe inculpatul C.P. la:
- 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 1044 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 16 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 76/1984 a Tribunalului Alba, redusă la 8 ani închisoare, prin Decretul nr. 11/1988, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., din pedeapsa pe care inculpatul urmează să o execute s-a dedus timpul arestării preventive de la 4 iulie 2002 până la 9 iulie 2002.
În temeiul art. 257 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat, a sumei de 19 milioane lei, și l-a obligat să plătească această sumă statului.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În vara anului 1999, numitul L.N. a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
În urma acestui fapt, soția sa, L.E., a aflat de la numitul S.G. despre inculpatul C.P., care suferise o condamnare penală, și care ar avea cunoștințe la Tribunalul Alba și ar putea rezolva ca L.N. să scape de închisoare sau să primească o pedeapsă mai mică.
În acest scop, L.E. împreună cu S.G., s-au deplasat la domiciliul inculpatului C.P. unde au discutat despre situația lui L.N.
Cu această ocazie, inculpatul a solicitat lui L.E. suma de 20.000.000 lei, spunându-i că el cunoaște o persoană care lucrează la Tribunalul Alba cu ajutorul căreia poate rezolva situația soțului său, asigurând-o că a mai rezolvat și altor persoane astfel de probleme și că se va deplasa la Alba Iulia pentru a vorbi cu persoana respectivă.
Conform înțelegerii, L.E. și inculpatul s-au întâlnit în orașul Sebeș de unde s-au deplasat până în centrul municipiului Alba Iulia, în apropierea unui bloc.
Inculpatul a intrat în bloc, afirmând că acolo locuiește persoana care va rezolva problema. La scurt timp inculpatul s-a reîntors spunând că persoana căutată nu e acasă, dar va reveni în altă zi.
Inculpatul a stăruit pe lângă L.E. să-i dea suma de 20.000.000 lei, pentru intervenția sa, însă aceasta a obiectat spunând că nu are atâția bani, convenind, în cele din urmă, să primească suma de 19.000.000 lei.
L.E. a împrumutat de la ginerele său S.N. și de la B.D. suma de 19.000.000 lei, care a dat-o inculpatului, în piața agro-alimentară din orașul Sebeș, suma de 6.000.000 lei.
Ulterior, L.E. a dat inculpatului și restul sumei de 13.000.000 lei, în prezența numiților L.N. junior, B.D. și M.G.
După ce a primit banii, inculpatul a dat un telefon, de la telefonul din fața clădirii Tribunalului Alba, după care a intrat în clădire.
Revenind la scurt timp, inculpatul a spus că problema este rezolvată și să-și aștepte soțul acasă, întrucât în curând va fi liberat.
Peste circa o săptămână L.E. și inculpatul s-au întâlnit din nou în orașul Sebeș, ocazie cu care P.P. i-a spus lui L.E. că soțul ei a fost condamnat la 8 ani închisoare și obligat la plata de despăgubiri în sumă de 45.000.000 lei, motivând că el nu știe ce s-a întâmplat, deoarece el a vorbit cu persoana care lucrează în tribunal, dar că nu este nimic întrucât va vorbi din nou cu acea persoană pentru a declara apel.
Văzând că nu a rezolvat problema soțului său, L.E. i-a solicitat inculpatului restituirea sumei de 19.000.000 lei, însă acesta a afirmat că nu o mai are, banii fiind dați persoanei de la tribunal dar că încearcă să recupereze o parte din ei, urmând să se întâlnească peste o săptămână.
Peste o săptămână, inculpatul a restituit lui L.E. suma de 8.000.000 lei, iar mai târziu suma de 2.000.000 lei, și după denunțarea faptei și restul de 9.000.000 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P.N.A., Serviciul Anticorupție Alba Iulia și inculpatul C.P.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la greșita revocare a beneficiului liberării condiționate a restului de pedeapsă rămas neexecutat, precum și referitor la greșita confiscare de la inculpat a sumei de 19.000.000 lei, cu toate că această sumă a fost restituită în totalitate lui L.E.
Inculpatul a criticat aceeași hotărâre, susținând că fapta nu există, întrucât el a încercat să intermedieze o împăcare cu victima a soțului lui L.E. și că suma primită era destinată victimei, dar întrucât nu a reușit împăcarea a restituit-o.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 303/ A din 9 septembrie 2003 a admis apelurile declarate de P.N.A., Serviciul Anticorupție Alba Iulia și inculpatul C.P., a casat hotărârea primei instanțe pe care a desființat-o cu privire la revocarea liberării condiționate și la confiscarea specială.
Rejudecând în aceste limite a decis:
- descontopirea pedepsei rezultantă de 4 ani închisoare în pedepsele de 4 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de trafic de influență și restul de pedeapsă de 1044 zile, înlăturând revocarea beneficiului liberării referitor la acest rest;
- înlăturarea dispoziției de confiscare de la inculpat a sumei de 19.000.000 lei și de obligare la plata către stat a acestei sumei de către inculpat.
În baza art. 257 alin. (2), raportat la art. 118 lit. c) C. pen., a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei de 19.000.000 lei de la numita L.E., cu obligarea acesteia de a plăti această sumă statului.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și s-a hotărât ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
În motivarea acestei decizii instanța de apel a arătat:
Cu privire la recursul declarat de inculpat că:
- „în cauză s-a reținut în mod corect starea de fapt, fiind dovedit că inculpatul a luat de la numita L.E. suma de 19.000.000 lei, pretinzând că, prin relațiile care le are, va interveni pe lângă un funcționar din cadrul Tribunalului Alba spre a obține o sentință favorabilă pentru soțul acesteia, numitul L.N., arestat pentru tentativă la infracțiunea de omor „fapta acestuia fiind dovedită cu declarațiile martorilor L.N. junior, M.G. care au fost prezenți la discuțiile în care inculpatul și-a afirmat influența pe care o are față de funcționarul din cadrul Tribunalului Alba, martori care au fost prezenți și în momentul în care L.E. a dat inculpatului suma de bani pe care acesta a pretins că a dat-o respectivului funcționar;
- deși S.P., victima tentativei de omor, a confirmat că inculpatul l-a contactat, în repetate rânduri, cu propunerea de împăcare cu L.N., ocazie cu care i-a vorbit și de o sumă de bani, susținerea inculpatului că a luat banii în acest scop (al împăcării) „este o apărare care nu poate fi reținută pentru că, deși a contactat pe S.P. pentru împăcare, martorii care au fost de față la luarea banilor de către inculpat au auzit că acei bani nu erau destinați despăgubirii părții vătămate, ci pentru obținerea unei sentințe favorabile, prin cumpărarea bunăvoinței funcționarului de la Tribunalul Alba, care putea rezolva o sentință favorabilă pentru L.N.” motiv pentru care critica privind greșita sa condamnare nu poate fi primită.
- „pedeapsa aplicată inculpatului corespunde unei juste individualizări în raport de persoana inculpatului (care se află în situația recidivei postexecutorie, conform art. 37 lit. b) C. pen.) și gravitatea faptei (inculpatul a luat banii și pentru a convinge de relația lui, a sunat de la telefonul public din fața clădirii tribunalului, apoi a intrat în clădire și apoi s-a întors spunând că a rezolvat problema și L.N. va fi curând eliberat)”, concluzionând că nu se impune reducerea acesteia.
b) cu privire la apelul declarat de parchet instanța de apel a arătat că este întemeiat cu motivarea că:
- „Hotărârea primei instanțe este însă greșită sub aspectele revocării liberării condiționată a 1044 zile și a confiscării de la inculpat a sumei de 19.000.000 lei, deoarece:
- executarea pedepsei anterioară, de 18 ani închisoare, la care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 76/1984, redusă la 8 ani închisoare în baza Decretului nr. 11/1988, a început la 28 iulie 1984, iar liberarea condiționată a avut loc la data de 16 septembrie 1989, rămânând de executat un rest de 1044 zile, infracțiunea din cauza de față fiind săvârșită în vara anului 1999, când era îndeplinită, durata pedepsei, situație în care nu mai erau aplicabile dispozițiile referitoare la revocarea acestui rest”;
- din probele de la dosar, rezultând că inculpatul a restituit lui L.E. suma de 19.000.000 lei, reprezentând folosul activității sale de influență, în cauză nu se mai putea dispune nici confiscarea și nici obligarea acestuia la plata acestei sume către stat și că din moment ce referitor la această infracțiune, trafic de influență, nu există nici o dispoziție de restituire către persoana care le-a dat, concluzia care se impune este aceea de confiscare a acestei sume de la persoane care le-a dat, în situația în care suma a fost remisă acesteia.
Împotriva deciziei pronunțată de curtea de apel a declarat recurs inculpatul C.P. pe care a criticat-o cu privire la:
- greșita condamnare, pentru infracțiunea de trafic de influență întrucât, în cauză, din probele administrate nu rezultă că promisiunile sale au fost de a interveni pe lângă un funcționar de la Tribunalul Alba, pentru a crea o situație favorabilă soțului lui L.E., ci doar pentru a intermedia împăcarea cu victima tentativei la infracțiunea de omor, reținută în sarcina lui L.N., motiv pentru care se impune, în principal, achitarea, faptei lipsindu-i unui din elementele constitutive și anume latura obiectivă, iar în subsidiar, trimiterea cauzei pentru rejudecare în vederea completării materialului probator, prin audierea în calitate de martori a numiților S.G. și C.M., care au fost de față la discuțiile dintre el și denunțătoare;
- greșita confiscare de la denunțătoarea L.E. a sumei de 19.000.000 lei, din moment ce prin apelul parchetului nu s-a cerut acest lucru, ci numai înlăturarea măsurii confiscării și plății acestei sume de la inculpat, instanța depășindu-și în acest fel limitele în care a fost investită prin apelurile cu care a fost sesizată.
Recursul declarat de inculpatul C.P. este nefondat:
a) Potrivit art. 257 C. pen., primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană, care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru al determina să facă ori să nu facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.
În speță, se constată că inculpatul C.P., după ce a fost contactat de către L.E. care i-a cerut ajutorul în legătură cu soțul său, aflat în stare de arest, i-a promis că prin relațiile sale pe care le are la Tribunalul Alba, va reuși să intervină pentru a-l pune în libertate ori pentru a-i aplica o pedeapsă mai mică.
Este adevărat că inculpatul nu a precizat numele și calitatea persoanei pe lângă care urmează a interveni, dar pentru existența infracțiunii de trafic de influență acest lucru nu are relevanță, deoarece nici legea nu cere această condiție.
Important este că prin afirmațiile sale și prin modul în care s-a făcut promisiunea, persoana care cumpără traficul de influență să fie convinsă de realitatea afirmațiilor făcută de făptuitor, respectiv că acesta dispune de anumite relații și prin intermediul lor va da curs promisiunii făcută.
Revenind la speță se constată că inculpatul, după ce a fost contactat de L.E., care i-a relatat situația soțului său, acesta i-a spus în mod ritos că el are unele cunoștințe la Tribunalul Alba și că prin relațiile cu acestea va putea rezolva favorabil cererea acesteia, în schimbul unei sume de bani.
Mai mult chiar, pentru a da greutate afirmaților sale, inculpat a simulat că merge la domiciliul persoanei care ar putea da curs cererii lui L.E., iar, după un interval, a dat un telefon pretinzând că a căutat persoana cu care va rezolva problema, pentru ca, în final, deplasându-se la Tribunalul Alba, în prezența aceleiași L.E. să intre în incinta acestei instituții (Tribunalul Alba) tot în scopul de a vorbi cu persoana pe lângă care ar avea influență.
În aceste condiții este evident că activitatea inculpatului nu s-a rezumat la o simplă promisiune cu intenția inducerii în eroare, ci a desfășurat activități tipice infracțiunii de trafic de influență, astfel că trimiterea în judecată și condamnarea lui pentru această infracțiune este corectă.
b)Cât privește cea de a doua critică, și anume că în cauză nu ar exista suficiente dovezi din care să rezulte vinovăția sa, motiv pentru care s-ar impune casarea hotărârilor pronunțate, cu consecința trimiterii cauzei la prima instanță pentru completarea materialului probator este, de asemenea, nefondată.
În cauză din declarațiile constante ale martorilor L.E., L.N. junior și M.G., rezultă fără nici un dubiu că inculpatul a afirmat față de aceștia că are față de un funcționar de la Tribunalul Alba, influență pe care să o poată folosi în vederea punerii în libertate a numitului L.N., ori de reducere a pedepsei, după ce acesta a fost condamnat.
Faptul că inculpatul a luat legătura cu numitul S.P., victima faptei săvârșită de L.N. nu are nici o relevanță, și nu poate duce la concluzia că acesta a avut altă intenție decât aceea de a obține o sumă de bani de la L.E., prin afirmarea față de aceasta că are relații la Tribunalul Alba prin care poate rezolva favorabil cauza în care acesta este implicat.
Prin urmare, în cauză existând suficiente dovezi care atestă vinovăția inculpatului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză în vederea completării materialului probator, este nejustificată.
c) Referitor la ultima critică formulată de inculpat, respectiv confiscării de la numita L.E. a sumei de 19.000.000 lei ce a format obiectul infracțiunii, este în principiu fondată, însă nu poate fi primită, deoarece aceasta nu vizează drepturile sale, motiv pentru care nu se impune a fi analizată în calea sa de atac.
În consecință, pentru considerentele arătate, având în vedere că verificând decizia atacată, în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul C.P. este nefondat și a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.P. împotriva deciziei penale nr. 303/ A din 9 septembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 4 iulie 2002, la 9 iulie 2002.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2004.