Contestaţie la executare. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Obligaţii
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- contestaţie la executare
- suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
C. pen., art. 93
C. proc. pen., art. 598
Obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială prevăzută în art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. şi obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii prevăzută în art. 93 alin. (3) C. pen., dispuse în cadrul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pot fi executate până la expirarea termenului de supraveghere şi, în consecinţă, starea de sănătate a persoanei condamnate, care nu îi permite executarea obligaţiilor la un anumit moment pe parcursul termenului de supraveghere, dar care este supusă unei noi evaluări în interiorul termenului de supraveghere, nu determină existenţa unei împiedicări la executare în sensul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 482 din 5 mai 2017
Prin sentinţa nr. 159/PI din 24 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, în baza art. 597 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 97/PI din 13 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, modificată prin decizia penală nr. 412/A din 25 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timişoara a avut în vedere că, prin contestaţia la executare adresată instanţei, contestatorul A. a solicitat admiterea în parte a contestaţiei doar cu privire la prestarea muncii neremunerate în folosul comunităţii, constatând că în cauză s-a ivit o împiedicare la executarea hotărârilor, constând în înrăutăţirea stării sănătăţii sale, fapt care nu îi permite să presteze o muncă în folosul comunităţii, respectiv exonerarea sa de această obligaţie.
S-a reţinut că, în motivarea contestaţiei, s-a arătat că a fost obligat ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei B. sau C., însă starea sănătăţii sale este precară, suferind de hipertensiune, angină pectorală, insuficienţă cardiacă, insuficienţă circulatorie, fibroză pulmonară, litiază biliară, recomandându-se un regim alimentar şi efort fizic în limita toleranţei.
La termenul de judecată din 23 februarie 2017, contestatorul A. a depus o precizare a contestaţiei la executare, solicitând exonerarea sa şi de obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, susţinând aceleaşi motive de sănătate şi a arătat că a solicitat pensionarea sa pe caz de boală, cererea sa făcând obiectul unui dosar la Casa Teritorială de Pensii D. - Cabinet de expertiză medicală a capacităţii de muncă E., care urmează să se pronunţe asupra gradului său de incapacitate de muncă.
Astfel, asupra contestaţiei la executare de faţă, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 97/PI din 13 aprilie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută în art. 336 alin. (1) C. pen., de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat prevăzută în art. 334 alin. (1) C. pen. şi de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută în art. 335 alin. (2) C. pen., dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se un termen de supraveghere de 2 ani.
Inculpatul a fost obligat pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile de supraveghere prevăzute în art. 93 alin. (1) C. pen. obligatorii, iar pe lângă acestea, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, respectiv să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Consiliul local al comunei B. pe o perioadă de 60 zile lucrătoare.
Această sentinţă a fost modificată prin decizia penală nr. 412/A din 25 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, inculpatul a fost obligat să presteze munca în folosul comunităţii în cadrul Primăriei B. sau C., menţinându-se celelalte dispoziţii ale hotărârii penale apelate.
Instanţa a solicitat relaţii serviciului de probaţiune în legătură cu stadiul executării obligaţiei de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii de către condamnatul A., iar în răspunsul formulat s-a arătat că nu a fost emisă decizia pentru executarea obligaţiei de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii; prin urmare, acesta nu a început să execute orele de muncă din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă, urmând a fi monitorizată în continuare starea de sănătate a acestuia.
Cu privire la executarea obligaţiei de către condamnat de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare derulate de serviciul de probaţiune, respectiv de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei B. sau C., instanţa a constatat că sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 253/2013, în speţă art. 51 alin. (6), care prevede că, „în cazul în care persoana supravegheată a devenit inaptă pentru prestarea unor activităţi dintre cele stabilite de consilierul de probaţiune ori prezintă risc pentru sănătatea altor persoane, aceasta prezintă un certificat medical eliberat potrivit dispoziţiilor legale care confirmă faptul că persoana nu mai este aptă.” Alin. (7) prevede că, „în cazul constatării incapacităţii de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, zilele de muncă neremunerată în folosul comunităţii rămase neexecutate nu se mai execută, cu excepţia situaţiei în care, pe durata termenului de supraveghere, starea de incapacitate temporară de muncă încetează. Dispoziţiile alin. (5) şi (6) se aplică în mod corespunzător.” Alin. (8) prevede că „persoana supravegheată care, în timpul prestării muncii neremunerate în folosul comunităţii, a devenit incapabilă de muncă în urma unui accident sau a unei boli profesionale beneficiază de pensie de invaliditate, în condiţiile legii.”
Aceeaşi lege prevede în art. 52 alin. (1) că „munca neremunerată în folosul comunităţii se execută într-un interval de cel mult 6 luni de la data începerii prestării muncii, cu excepţia situaţiilor în care persoana nu mai este aptă pentru prestarea unei sau unor activităţi dintre cele stabilite de consilierul de probaţiune ori starea de incapacitate temporară de muncă a încetat, situaţii în care munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi prestată până la expirarea termenului de supraveghere.”
Astfel, s-a apreciat că din aceste dispoziţii legale rezultă fără dubiu, raportat la speţa de faţă, că petentul A. are posibilitatea să execute obligaţiile de a efectua muncă în folosul comunităţii, respectiv de a frecventa programe de reintegrare derulate de serviciul de probaţiune până la expirarea termenului de supraveghere, în cazul în care situaţia acestuia din punct de vedere medical nu se schimbă şi această schimbare să poată fi dovedită cu înscrisuri medicale.
S-a menţionat că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că petentul A. suferă de mai multe afecţiuni medicale (diabet, hipertensiune arterială, cardiopatie mixtă, angină pectorală, insuficienţă cardiacă, angioscleroză retiniană, etilism cronic, tabagism cronic, dislipidemie, insuficienţă circulatorie, tulburare organică a personalităţii, depresie secundară, litiază biliară, fibroză pulmonară, steatoză hepatică), depunând şi certificate de concediu medical, bilet de ieşire din spital, însă aceste înscrisuri nu sunt de natură să conducă la înlăturarea obligaţiilor impuse de instanţă, pe calea contestaţiei la executare, neputându-se aprecia că motivele medicale invocate ar putea fi încadrate la cazul de contestaţie la executare prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen. care se referă la „împiedicare” la executare.
Conform textelor legale mai sus citate din Legea nr. 253/2013, rezultă că aceste obligaţii pot fi executate până la epuizarea duratei termenului de supraveghere, motiv pentru care în mod corect serviciul de probaţiune a menţionat faptul că va monitoriza situaţia sănătăţii petentului în vederea stabilirii momentului în care se va trece la executarea obligaţiilor sau, în caz contrar, se va constata imposibilitatea executării acestora în funcţie de evoluţia stării de sănătate a petentului.
În concluzie, s-a constatat că în acest moment procesual nu sunt incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., în sensul că nu există niciun motiv definitiv de împiedicare a executării celor două obligaţii impuse de instanţă petentului, urmând a fi monitorizată situaţia petentului de către serviciul de probaţiune, competent în a efectua o astfel de monitorizare pe baza înscrisurilor depuse de petent şi de a hotărî dacă există condiţiile de punere în aplicare a celor două obligaţii impuse de instanţă, iar în caz contrar, imposibilitatea executării acestora.
Motivul pentru care instanţa nu poate înlătura efectuarea celor două obligaţii impuse de către instanţa de fond este acela că momentul până la care obligaţiile pot fi executate este finalul duratei termenului de supraveghere, astfel că în acest moment procesual situaţia medicală a petentului nu poate constitui o împiedicare până la finalul termenului de supraveghere a executării obligaţiilor, întrucât instanţa nu poate prevedea evoluţia medicală a petentului, cu atât mai mult că acesta a arătat că există în lucru un dosar la Casa Teritorială de Pensii D. în legătură cu pensionarea sa pe motiv de boală.
În consecinţă, Curtea de Apel Timişoara a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 97/PI din 13 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, modificată prin decizia penală nr. 412/A din 25 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei sentinţe contestatorul A. a formulat contestaţie, cauza fiind înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27 martie 2017.
Examinând contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
În speţă, contestatorul condamnat A. a fost condamnat definitiv la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 97/PI din 13 aprilie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, modificată prin decizia penală nr. 412/A din 25 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani şi, în cadrul măsurilor de supraveghere dispuse de instanţa de fond, instanţa de apel a decis obligarea inculpatului să presteze munca în folosul comunităţii în cadrul Primăriei B. sau C.
Ceea ce se contestă prin actualul demers juridic introdus de contestatorul condamnat A. vizează cele două obligaţii suplimentare stabilite de instanţe, pe lângă măsurile de supraveghere prevăzute în art. 93 alin. (1) C. pen., respectiv obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate şi obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei B. sau C., invocându-se starea de sănătate care nu îi permite condamnatului să desfăşoare aceste obligaţii.
Astfel, în opinia contestatorului condamnat, imposibilitatea medicală de a executa cele două obligaţii este dovedită cu acte medicale şi cu decizia medicală asupra capacităţii de muncă emisă la data de 7 aprilie 2017 de Casa Naţională de Pensii Publice, Casa Teritorială de Pensii D., Cabinetul de expertiză medicală a capacităţii de muncă E., depusă în cursul judecării contestaţiei, ceea ce constituie un motiv suficient care justifică existenţa unei împiedicări la executare, fiind incident, aşadar, cazul de contestaţie la executare prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Din conţinutul deciziei medicale anterior menţionate, depusă în cursul judecării contestaţiei, rezultă că A. şi-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă. Totodată, s-a stabilit ca termen pentru revizuire data de 1 aprilie 2019.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere că, potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în cazul când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Aşa cum s-a reţinut, contestatorul condamnat A. a fost obligat pe durata termenului de supraveghere de 3 ani să respecte măsurile de supraveghere obligatorii prevăzute în art. 93 alin. (1) C. pen., iar pe lângă acestea, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., precum şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile lucrătoare, prevăzută în art. 93 alin. (3) C. pen.
Potrivit art. 94 alin. (2) C. pen., supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a) şi lit. b), alin. (3) şi alin. (5) se face de serviciul de probaţiune.
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a) şi lit. b), precum şi alin. (3) într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, iar alin. (4) lit. a) stipulează că, pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea.
Având în vedere dispoziţiile legale precitate, precum şi prevederile art. 48 alin. (1), art. 51 şi art. 57 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, pe de o parte, obligaţiile stabilite în sarcina condamnatului pot fi executate până la finalul duratei termenului de supraveghere stabilit în cauză, iar pe de altă parte, organul desemnat cu supravegherea condamnatului, respectiv serviciul de probaţiune, este cel care monitorizează situaţia petentului şi stabileşte dacă există condiţiile de punere în aplicare a celor două obligaţii impuse de instanţă ori, în caz contrar, că a intervenit un motiv care face imposibilă executarea acestora.
Din conţinutul actelor dosarului rezultă că, în conformitate cu dispoziţiile art. 552 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea ce se execută de către condamnat a rămas definitivă la 25 octombrie 2016, data pronunţării deciziei nr. 412/A de către instanţa de apel, aşa încât termenul de supraveghere care a început să curgă de la acea dată se împlineşte la 24 octombrie 2019.
Prin urmare, nu s-a epuizat durata termenului de supraveghere înăuntrul căruia condamnatul poate executa obligaţiile impuse prin hotărârea de condamnare, iar actul nou depus în cursul judecării contestaţiei relevă că, în interiorul termenului de supraveghere, respectiv la 1 aprilie 2019, se va realiza o nouă evaluare a capacităţii sale de muncă.
Totodată, afecţiunile medicale de care suferă condamnatul nu pot constitui un motiv de împiedicare privind executarea obligaţiei de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare, câtă vreme serviciul de probaţiune, în cursul termenului de supraveghere, poate individualiza executarea obligaţiei ţinând seama de aceste afecţiuni, precum şi de dificultăţile de deplasare ale contestatorului.
În concluzie, instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, Curtea de Apel Timişoara a apreciat că nu s-a epuizat durata termenului de supraveghere înăuntrul căruia condamnatul poate executa obligaţiile în discuţie şi că nici nu s-a făcut dovada că până la finalul termenului de supraveghere există o împiedicare a executării obligaţiilor de către condamnat şi, în consecinţă, a respins în mod justificat contestaţia la executare.
Faţă de cele reţinute, în acord cu judecătorul primei instanţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că la acest moment procesual nu sunt incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., care vizează existenţa unei împiedicări la executare în sensul solicitat de condamnatul A. de a fi exonerat de executarea obligaţiei de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi a obligaţiei de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare, ca urmare a înrăutăţirii stării sale de sănătate, întrucât, aşa cum s-a arătat, durata termenului de supraveghere nu s-a epuizat şi nu există niciun motiv definitiv de împiedicare a executării celor două obligaţii impuse de instanţă petentului, evoluţia stării de sănătate a petentului urmând a fi monitorizată pe mai departe de serviciul de probaţiune competent, care până la expirarea termenului de supraveghere va constata, după caz, condiţiile de punere în aplicare a celor două obligaţii impuse de instanţă sau imposibilitatea executării lor, în funcţie de situaţia condamnatului şi actele medicale prezentate.
Pentru motivele expuse, constatând ca fiind legală şi temeinică hotărârea penală atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei nr. 159/PI din 24 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală.