Contestaţie la executare. Extrădare. Arestare în vederea predării
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale. Dispoziţii comune
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- contestaţie la executare
C. proc. pen., art. 598 alin. (1) lit. c)
Legea nr. 302/2004, art. 43 alin. (6)
În ipoteza admiterii cererii de extrădare, omisiunea instanţei de a dispune arestarea persoanei extrădate în vederea predării, conform art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, constituie o împiedicare la executarea hotărârii definitive de extrădare, în accepţiunea dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât absenţa dispoziţiei de arestare împiedică executarea dispoziţiei de admitere a cererii de extrădare. În consecinţă, arestarea persoanei extrădate în vederea predării se poate dispune pe calea contestaţiei la executare, întemeiată pe cazul prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., arestarea în vederea predării reprezentând o punere în executare a dispoziţiei de admitere a cererii de extrădare.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 892 din 26 septembrie 2017
Prin sentinţa nr. 480/PI din 27 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală, în baza art. 598 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva sentinţei nr. 361 din 9 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală privind pe A., definitivă la data de 9 iunie 2017.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Timişoara a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 361 din 9 mai 2017, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 şi art. 22 din Convenţia europeană de extrădare încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, ratificată prin Legea nr. 80 din 9 mai 1997, s-a admis cererea de extrădare formulată de autorităţile din Republica Moldova.
S-a dispus extrădarea în Republica Moldova a persoanei solicitate A.
În baza art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a prelungit măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile (începând cu data de 31 mai 2017 până în 29 iunie 2017 inclusiv) faţă de persoana solicitată A.
În baza art. 15 din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută, arestată provizoriu şi la domiciliu de la 7 octombrie 2016 la 1 aprilie 2017.
S-a constatat că persoana extrădabilă nu a renunţat la regula specialităţii.
Cu privire la luarea măsurii arestării provizorii potrivit art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 s-au constatat următoarele:
Prin încheierea penală din data de 8 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în temeiul prevederilor art. 44 din Legea nr. 302/2004, s-a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi, în consecinţă, s-a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, începând cu data de 8 octombrie 2016 până la data de 6 noiembrie 2016, inclusiv.
Arestarea provizorie a fost prelungită succesiv prin încheierile din 4 noiembrie 2016, 5 decembrie 2016, 5 ianuarie 2017, 3 februarie 2017, cauza fiind amânată în vederea soluţionării cererii de azil formulate de către persoana solicitată.
Plângerea solicitantului de azil înregistrată la data de 22 decembrie 2016 a fost soluţionată de Judecătoria Timişoara la data de 24 martie 2017, prin sentinţa civilă nr. 3879 din 24 martie 2017, fiind respinsă plângerea petentului A. împotriva hotărârii privind respingerea cererii de azil.
La data de 29 martie 2017 petentul a formulat recurs.
Prin încheierea din 22 februarie 2017 s-a respins propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind prelungirea măsurii arestării provizorii şi, în baza art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 218 şi urm. C. proc. pen., a fost înlocuită măsura arestării provizorii luată faţă de persoana solicitată A. cu măsura arestului la domiciliu, pe o durată de 30 zile, începând cu 7 martie 2017 până la 5 aprilie 2017.
Prin încheierea din 30 martie 2017 s-a respins propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind prelungirea măsurii arestului la domiciliu şi s-a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu, dispusă faţă de persoana solicitată A. prin încheierea din 22 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 30 martie 2017 până în data de 28 aprilie 2017, inclusiv. Prin încheierea din 12 aprilie 2017 s-a prelungit măsura controlului judiciar faţă de persoana solicitată A., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29 aprilie 2017 până în data de 30 mai 2017, inclusiv.
Potrivit art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie în vederea extrădării se dispune şi este prelungită de acelaşi complet învestit cu soluţionarea cererii de extrădare, prin încheiere, fără ca durata totală a arestării provizorii să poată depăşi 180 de zile.
La calculul acestei durate nu se are în vedere durata reţinerii dispuse de procuror întrucât, pe de o parte, art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 menţionează doar arestarea provizorie, nu şi reţinerea, pe de altă parte, nici dreptul comun în materie (art. 226 alin. 2 C. proc. pen.) nu prevede deducerea perioadei reţinerii din durata perioadei arestării.
Cu toate acestea, în calculul celor 180 zile prevăzute în art. 43 alin. (3) C. proc. pen. intră perioada arestului la domiciliu, faţă de Decizia nr. 740/2015 a Curţii Constituţionale şi prevederile art. 222 alin. (10) C. proc. pen., cum au fost modificate în baza acestei decizii, chiar dacă prevederile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 nu prevăd expres acest lucru.
Având în vedere că, în soluţionarea cererii de extrădare, s-a dispus măsura arestului provizoriu pe o perioadă de 150 zile şi măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 26 zile, perioadă care se impune a fi avută în vedere la calculul celor 180 zile prevăzute în art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că nu se mai poate emite un nou mandat de arestare provizorie până la rămânerea definitivă a sentinţei, decât pentru perioada rămasă de 4 zile, până la expirarea celor 180 de zile în cursul procedurii, perioadă care apare ca insuficientă pentru a asigura soluţionarea definitivă a cauzei conform art. 53 din Legea nr. 302/2004.
Arestarea provizorie în vederea predării persoanei extrădate nu se mai raportează la această durată maximă, de 180 zile, doar de la momentul rămânerii definitive a sentinţei prin care se dispune extrădarea, întrucât, după rămânerea definitivă a sentinţei prin care s-a dispus extrădarea, în cauză nu mai sunt incidente dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 302/2004, cererea de extrădare nemaifiind în curs de soluţionare în sensul art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004.
Aceste dispoziţii privesc arestarea provizorie şi sesizarea instanţei, după cum arată şi denumirea marginală şi vizează arestarea provizorie şi prelungirea acesteia pe parcursul procedurii de soluţionare a cererii de extrădare, cum rezultă expres din art. 43 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 302/2004.
După rămânerea definitivă a sentinţei privind extrădarea, devin incidente dispoziţiile art. 43 alin. (7) şi art. 57 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie vizând predarea persoanei extrădate prin sentinţa definitivă, fiind reglementate situaţii în care măsura arestării provizorii încetează în cazul în care persoana solicitată nu este preluată de către autorităţile statului solicitant, intervenind o altă categorie de termene care vizează predarea. În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - prin decizia nr. 701 din 12 mai 2016.
Având în vedere că până la rămânerea definitivă a sentinţei prin care se dispune extrădarea persoanei solicitate durata măsurii arestării provizorii nu poate depăşi 180 zile, luând în considerare că, în cauză, durata arestării provizorii a atins 176 zile, în baza art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a prelungit controlul judiciar faţă de persoana extrădabilă A., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 31 mai 2017 până în 29 iunie 2017, inclusiv.
Împotriva sentinţei penale au formulat contestaţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi persoana solicitată A., care au fost respinse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea rămânând definitivă la data de 9 iunie 2017.
Referitor la contestaţia la executare formulată împotriva hotărârii de mai sus, Curtea de Apel Timişoara a constatat următoarele:
Contestaţia la executare reprezintă mijlocul procesual ce se poate exercita în vederea soluţionării incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală, apărute înaintea sau în cursul executării hotărârii penale definitive ori după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta.
Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se poate face contestaţie la executare când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Pe acest motiv de contestaţie s-a întemeiat contestatorul, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara solicitând ca prin admiterea contestaţiei să se dispună arestarea persoanei solicitate în vederea predării.
S-a apreciat că o asemenea solicitare nu este admisibilă pe calea contestaţiei la executare, nu doar pentru că arestarea unei persoane presupune condiţii de fond şi de formă, prevăzute expres de legislaţia procesual penală, art. 23 din Constituţia României şi art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, condiţii neîntrunite în cadrul acestei solicitări, dar şi pentru că pe calea contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorităţii de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.
Prin urmare, arestarea unei persoane nu poate fi considerată o împiedicare la executarea unei hotărâri penale definitive în sensul avut în vedere de legiuitor.
Împotriva sentinţei nr. 480/PI din 27 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În susţinerea căii de atac, s-a învederat că din analiza dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 rezultă, fără echivoc, că predarea persoanei solicitate nu se poate dispune decât dacă aceasta se află sub puterea unui mandat de arestare, pe care organele de poliţie să-l pună în executare. Lipsa unui mandat de arestare, în baza căruia organele de poliţie să procedeze la reţinerea, preluarea şi predarea sub escortă a persoanei solicitate, determină imposibilitatea executării hotărârii de extrădare, iar această situaţie se circumscrie unei împiedicări la executare ce poate fi soluţionată în temeiul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
S-a arătat că, deşi la data de 9 iunie 2017 hotărârea de extrădare a rămas definitivă, instanţa de fond nu a emis mandatul de arestare a persoanei extrădate în vederea predării către autorităţile judiciare din Republica Moldova, iar măsura preventivă a controlului judiciar dispusă de Curtea de Apel Timişoara odată cu admiterea cererii de extrădare nu permite ridicarea unei persoane de la domiciliu şi predarea sa. Pe perioada controlului judiciar persoana faţă de care s-a dispus măsura are doar obligaţia de a respecta obligaţiile impuse de instanţa de judecată, una dintre acestea fiind de a nu părăsi teritoriul oraşului Timişoara, astfel încât este evidentă imposibilitatea punerii în executare a hotărârii de extrădare cu persoana extrădată aflată sub control judiciar.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 361 din 9 mai 2017 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală, definitivă la 9 iunie 2017, s-a admis cererea de extrădare şi s-a dispus extrădarea în Republica Moldova a persoanei solicitate A. Totodată, în baza art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a prelungit măsura controlului judiciar faţă de persoana solicitată A., pe o perioadă de 30 de zile (începând cu data de 31 mai 2017 până în 29 iunie 2017 inclusiv). În prezent, măsura controlului judiciar a încetat de drept.
Problema ridicată în calea de atac a parchetului vizează posibilitatea de a se dispune sau nu, în procedura contestaţiei la executare, arestarea persoanei extrădate în vederea predării acesteia către autorităţile din statul solicitant, în lipsa unei atari dispoziţii din hotărârea de extrădare. Astfel cum s-a prezentat în cele ce preced, Curtea de Apel Timişoara a considerat că, în realitate, Ministerul Public ridică probleme de nelegalitate a sentinţei penale nr. 361 din 9 mai 2017 şi solicită a fi corectate pe calea prevăzută de dispoziţiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen. şi, pe de altă parte, a arătat că arestarea unei persoane presupune condiţii de fond şi de formă prevăzute expres de legislaţia procesual penală, art. 23 din Constituţia României şi art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, condiţii ce nu sunt îndeplinite în cauză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Este adevărat, astfel cum în mod corect a arătat şi instanţa de fond, că pe calea contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre şi nu se pot invoca probleme de legalitate sau temeinicie, ci numai chestiuni ce privesc punerea acesteia în executare. Însă, contrar aprecierii Curţii de Apel Timişoara, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că Ministerul Public pune în discuţie aspecte ce vizează în mod exclusiv punerea în executare a hotărârii definitive de extrădare a persoanei extrădate A., împiedicarea la executare constând în lipsa unui mandat de arestare în baza căruia persoana să poată fi reţinută, în vederea predării către autorităţile judiciare din Republica Moldova.
Conform art. 43 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 302/2004:
„(6) Odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentinţă, instanţa dispune şi arestarea persoanei extrădate în vederea predării.
(7) Măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autorităţile competente ale statului solicitat, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepţia cazului prevăzut la art. 57 alin. (6). În acest caz, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a persoanei extrădate şi informează despre aceasta Ministerul Justiţiei şi Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.”
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 57 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, „locul predării va fi un punct de frontieră al României. Centrul de cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române asigură, prin Biroul Naţional Interpol, predarea şi informează despre aceasta Ministerul Justiţiei şi curtea de apel competentă. Persoana extrădată este predată şi preluată sub escortă.”
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că arestarea în vederea predării, prevăzută de dispoziţiile art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, reprezintă, în fapt, o punere în executare a dispoziţiei de admitere a cererii de extrădare, situaţie oarecum similară mandatului de executare a pedepsei închisorii, emis în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare.
Aceasta este o măsură distinctă de cea luată pe parcursul soluţionării cererii de extrădare şi până la momentul rămânerii definitive a hotărârii, iar împlinirea duratei maxime de 180 de zile a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării, prevăzută în art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, nu constituie un impediment în luarea măsurii arestării în vederea predării. În această din urmă ipoteză, temeiul privării de libertate este dat de însăşi soluţia dispusă, respectiv cea de admitere a cererii de extrădare, instanţa neputând analiza oportunitatea sau necesitatea acestei măsuri din perspectiva dispoziţiilor Codului de procedură penală referitoare la arestarea preventivă. Verificarea pe care judecătorul o efectuează cu ocazia analizării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru a se dispune extrădarea constituie implicit şi o garanţie că lipsirea de libertate a persoanei nu este arbitrară.
Predarea, ca o consecinţă directă a admiterii cererii de extrădare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei extrădate, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reţinerea şi remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.
Ca atare, lipsa dispoziţiei de arestare constituie, în mod evident, o împiedicare la executarea hotărârii de extrădare, care, în substanţa sa, presupune punerea persoanei extrădate la dispoziţia autorităţilor statului solicitant. Impedimentul se circumscrie cazului de contestaţie la executare prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar prin aceasta nu se aduce atingere autorităţii de lucru judecat, întrucât, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, în acest caz, arestarea dă doar conţinut sentinţei definitive de extrădare, reprezintă doar o punere în executare a acestei hotărâri.
În raport cu aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată întemeiate criticile formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, motivul invocat circumscriindu-se cazului de contestaţie la executare prevăzut în art. art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi putând fi remediat în această procedură.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva sentinţei nr. 480/PI din 27 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală, pe care a desfiinţat-o în totalitate şi, rejudecând:
A admis contestaţia la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva sentinţei nr. 361 din 9 mai 2017 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală.
A dispus arestarea persoanei extrădate A. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării, în vederea predării către autorităţile din Republica Moldova.