Dare de mită. Art. 308 alin. (1) C. pen. Renunţarea la aplicarea pedepsei. Amânarea aplicării pedepsei. Pedeapsă prevăzută de lege
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni de corupţie şi de serviciu. Infracţiuni de corupţie
Indice alfabetic: Drept penal
- dare de mită
- pedeapsă prevăzută de lege
C. pen., art. 187, art. 290, art. 308
1. Varianta atenuată a infracţiunii de dare de mită prevăzută în art. 308 alin. (1) C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. este incidentă numai în ipoteza în care subiectul activ promite, oferă sau dă bani ori alte foloase, în condiţiile art. 289 C. pen., unei persoane enumerate în art. 308 alin. (1) C. pen., iar nu unui funcţionar public prevăzut în art. 175 C. pen. În consecinţă, incidenţa variantei atenuate a infracţiunii de dare de mită nu este condiţionată de calitatea subiectului activ, în cazul infracţiunii de dare de mită subiectul activ nefiind circumstanţiat, ci de calitatea persoanei căreia subiectul activ îi promite, îi oferă sau îi dă bani ori alte foloase.
2. În cazul infracţiunii de dare de mită prevăzută în art. 290 alin. (1) C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, instanţa nu poate dispune nici renunţarea la aplicarea pedepsei în raport cu dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen. şi nici amânarea aplicării pedepsei în raport cu dispoziţiile art. 83 alin. (2) C. pen., chiar dacă a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante şi cauza de reducere a pedepsei prevăzută în art. 396 alin. (10) C. proc. pen., întrucât prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege, conform art. 187 C. pen., pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 433/A din 14 decembrie 2017
1. Prin sentinţa nr. 82 din 30 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (11 acte materiale).
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie publică, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie publică, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
În temeiul art. 91 şi art. 92 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
S-a făcut aplicarea art. 93 alin. (1) C. pen., art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 93 alin. (3) C. pen.
2. În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen., a fost condamnat fiecare dintre inculpaţii: B., C., D., E., F., G., H., I. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută în art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 alin. (1) C. pen.
3. În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul J. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută în art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 alin. (1) C. pen. şi pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual prevăzută în art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 alin. (1) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele principale aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni, reprezentând 1/3 din pedeapsa mai mică de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 1 an închisoare.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpaţilor de la pct. 2 şi pct. 3, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpaţilor de la pct. 2 şi pct. 3, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În temeiul art. 91 şi art. 92 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale aplicate inculpaţilor menţionaţi la pct. 2 şi pct. 3 sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
S-a făcut aplicarea art. 93 alin. (1) C. pen., art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 93 alin. (3) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel, între alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău şi inculpaţii B., D. și H., care au criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reține, în principal, următoarele:
Soluţionarea cauzei în primă instanță, în procedura simplificată a judecăţii în cazul recunoaşterii învinuirii, s-a făcut cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute în art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (1) şi art. 377 C. proc. pen., inculpaţii declarând personal, anterior începerii cercetării judecătoreşti, că recunosc în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare şi solicită ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Subsecvent valorificării acestei opțiuni procesuale, probatoriul administrat în cauză a fost judicios evaluat de către instanța de fond şi a rămas necontestat pe parcursul celor două grade de jurisdicţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie însăşi concluzionând, în urma propriei analize a probelor existente, că acesta are aptitudinea de a dovedi acuzaţiile penale, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În virtutea efectului integral devolutiv al căilor de atac declarate, notează, însă, că examinarea coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală relevă implicarea directă a inculpatului A. în acte repetate de primire, în exercitarea atribuțiilor de serviciu legate de constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, a unor sume de bani de la conducătorii auto care au încălcat normele circumscrise acestui regim. Rezultă, de asemenea, că inculpatul a primit sume de bani și de la alți lucrători de poliție, în legătură cu atribuţiile sale de coordonare a activităţii Biroului rutier în lipsa şefului acestuia şi de control asupra agenţilor din subordine.
Astfel, rezultă că, la data de 23 aprilie 2016, împreună cu un alt agent de poliţie rutieră, A. a primit suma totală de 345 de lei de la trei conducători auto, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu în domeniul constatării și sancționării contravențiilor legate de depășirea vitezei maxime admise; la data de 24 aprilie 2016, împreună cu un alt agent de poliţie rutieră, a primit suma totală de 750 de lei de la șase conducători auto (printre care și coinculpații F., B. și C.), în legătură cu atribuțiile de serviciu anterior menționate; la data de 25 aprilie 2016, a primit de la doi lucrători de poliție o parte din suma de bani anterior primită de aceștia din urmă cu titlu de mită de la conducătorii auto verificați în timpul serviciului din data de 25 aprilie 2016, primirea sumei de către A. aflându-se în legătură cu atribuţiile acestuia de coordonare a activităţii Biroului rutier în lipsa şefului biroului şi de control asupra agenţilor din cadrul biroului; în fine, la data de 29 aprilie 2016, a acceptat promisiunea oferirii unei sume de bani necuantificate, formulată de doi lucrători de poliție, sumă provenind din cea primită de aceștia cu titlu de mită de la conducătorii auto verificați în timpul serviciului la acea dată, actul aflându-se în legătură cu atribuţiile de serviciu anterior menționate.
În cazul celor nouă coinculpați - apelanți sau intimați în prezenta cauză - rezultă că, fiind depistați și opriți în trafic pentru diverse abateri de la normele ce reglementează circulația autovehiculelor pe drumurile publice, au dat diferite sume de bani lucrătorilor de poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu în domeniul constatării și sancționării contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice, după cum urmează:
- inculpatul B.: la data de 24 aprilie 2016, fiind oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru depășirea limitei maxime de viteză admise, a dat suma de 100 lei ofițerului de poliție A. și unui alt agent de poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru a nu constata și sancționa contravenția săvârșită;
- inculpatul C.: la data de 24 aprilie 2016, fiind oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru depășirea limitei maxime de viteză admise, a dat suma de 100 lei ofițerului de poliție A. și unui alt agent de poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru a nu constata și sancționa contravenția săvârșită;
- inculpatul D.: la data de 1 mai 2016, fiind oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru depășirea limitei maxime de viteză admise, a dat, prin intermediul unei persoane - care nu a cunoscut titlul înmânării sumei - o sumă de bani necuantificată unui număr de doi agenți de poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru a nu constata și sancționa contravenția săvârșită, respectiv încălcarea procedurilor privind testarea etilotest pentru depistarea consumului de alcool;
- inculpatul E.: la data de 30 aprilie 2016, fiind oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru depășirea limitei maxime de viteză admise, a dat suma de 300 lei unui număr de doi agenţi de poliţie, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru a nu constata și sancționa contravenția săvârșită, fiind sancționat cu avertisment pentru altă contravenţie, respectiv pentru traversarea neregulamentară a unui bulevard, în calitate de pieton;
- inculpatul F.: la data de 24 aprilie 2016, fiind oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru depășirea limitei maxime de viteză admise, a dat suma de 100 lei inculpatului A. şi unui alt lucrător de poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru a nu constata și sancționa contravenția săvârșită;
- inculpatul G.: la data de 29 aprilie 2016, fiind oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru depăşirea limitei de viteză maxim admisă pe sectorul respectiv de drum, a dat suma de 100 lei unui număr de doi lucrători de poliţie, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită;
- inculpatul H.: la data de 30 aprilie 2016, fiind depistat în trafic în calitate de conducător auto pentru indicii privind consumul de alcool, a dat suma de 400 lei unui număr de doi lucrători de poliţie, pentru a nu aplica procedura legală privind testarea cu aparatul etilotest;
- inculpatul I.: la data de 1 mai 2016, ocazionat de oprirea în trafic pentru depăşirea limitei de viteză maxim admisă pe sectorul respectiv de drum, a dat suma de 50 lei unui număr de doi lucrători de poliţie, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită;
- inculpatul J.: la data de 28 aprilie 2016, fiind oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru depășirea limitei maxime de viteză admise, a dat suma de 100 lei unui număr de doi agenți de poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu legate de constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, pentru a nu constata și sancționa contravenția săvârșită, fiind sancţionat cu 2 puncte de penalizare pentru o altă contravenţie, mai ușoară, respectiv nefolosirea centurii de siguranță.
La aceeași dată, în împrejurările anterior descrise, inculpatul J. a semnat procesul-verbal de constatare a contravenţiei, cu ocazia întocmirii acestuia de către un agent de poliţie, având cunoştinţă că acesta din urmă a omis, cu ştiinţă, să insereze mențiunile privind contravenția real constatată, respectiv depăşirea limitei de viteză de către conducătorul auto.
Faptele inculpatului A., astfel cum au fost anterior descrise, întrunesc, atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., iar faptele inculpaților B., C., D., E., F., G., H., I. și J., pe cele ale infracțiunii de dare de mită, prevăzută, în cazul fiecăruia dintre inculpații anterior menționați, în art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În cazul inculpatului J., acțiunea acestuia de a semna procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției - înscris oficial întocmit de lucrătorul de poliție în exercitarea atribuțiilor de serviciu - în circumstanțele anterior descrise, întrunește, atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual în forma de participație a complicității, prevăzută în art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen.
Critica adusă încadrării juridice de apelanții inculpați D. și H., referitoare la omisiunea instanței de fond de a reține incidența art. 308 alin. (1) C. pen., este nefondată.
Purtând denumirea marginală „Infracțiuni de corupție și de serviciu comise de alte persoane”, prevederile art. 308 alin. (1) C. pen. statuează în sensul în care „dispozițiile art. 289-292, 295, 297-300 și art. 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) (…).”
Așa cum s-a subliniat, mutatis mutandis, în considerentele Deciziei nr. 1/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în M. Of. nr. 105 din 10 februarie 2015), prevederile art. 308 alin. (1) C. pen. incriminează o variantă atenuată a infracțiunilor enumerate în cuprinsul său, variantă care se deosebește de configurația tipică a acestor fapte printr-un element circumstanțial, și anume calitatea subiectului activ al infracțiunii ori, după caz, calitatea persoanei în legătură cu activitatea căreia intervine actul de conduită incriminat.
În cazul particular al infracțiunii de dare de mită, subiectul activ este întotdeauna necircumstanțiat, ceea ce înseamnă că infracțiunea poate fi comisă de orice persoană, fără a fi necesar ca ea să dețină o calitate specială.
În schimb, o cerință esențială a laturii obiective a infracțiunii prevăzute în art. 290 C. pen. este aceea ca variantele alternative ale verbum regens - promisiunea, oferirea sau darea de bani sau foloase - indiferent de forma în care se concretizează, să se realizeze „în condițiile arătate la art. 289 C. pen.”, respectiv față de un funcționar public ori față de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) C. pen.
În forma sa tipică, infracțiunea de dare de mită va exista, prin urmare, ori de câte ori mituitorul va oferi bani sau alte foloase unui funcționar public propriu-zis, astfel cum este definită această noțiune în cuprinsul art. 175 alin. (1) lit. a)-c) C. pen., sau unui funcționar public asimilat, în înțelesul art. 175 alin. (2) C. pen.
Varianta atenuată a dării de mită, incriminată în art. 308 alin. (1) corelat cu art. 290 alin. (1) C. pen., va fi incidentă numai atunci când actul de conduită interzis, adoptat de mituitor, se realizează în legătură cu alți funcționari decât cei publici, respectiv cu una dintre persoanele enumerate în cuprinsul normei de drept penal substanțial analizate, și anume persoane care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) C. pen.
Determinantă, așadar, pentru corecta încadrare juridică a faptei de dare de mită este nu calitatea eventual deținută de cel care oferă, promite sau dă sume de bani sau alte foloase, ci calitatea funcționarului căruia sumele sau foloasele respective îi sunt destinate.
În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reține că, în cauza de față, faptele comise de inculpații D. și H. se circumscriu conținutului variantei tipice a dării de mită, și nu formei atenuate a infracțiunii, deoarece acțiunea imputată celor doi apelanți inculpați s-a realizat în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale unor persoane care aveau calitatea de funcționar public, în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., respectiv lucrători de poliție. În acest sens, sunt pertinente dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, norme potrivit cărora polițistul este, prin definiția legii, „funcționar public civil, cu statut special”, „învestit cu exercițiul autorității publice, pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu, în limitele competențelor stabilite prin lege.”
Critica Ministerului Public, referitoare la nelegalitatea pedepselor aplicate pentru infracțiunea prevăzută în art. 290 C. pen. celor nouă inculpați acuzați sub acest aspect, este fondată.
Valorificarea, în speță, atât a circumstanței atenuante judiciare prevăzută în art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., cât și a cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută în art. 396 alin. (10) C. proc. pen., are ca efect reducerea succesivă a limitelor speciale de pedeapsă, în strictă conformitate cu dispozițiile art. 79 alin. (1) C. pen.
Aceasta înseamnă că limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru darea de mită (închisoare de la 2 la 7 ani) trebuie reduse, mai întâi, cu o treime, ca efect al circumstanțelor atenuante prevăzut în art. 76 alin. (1) C. pen. (respectiv, până la minimul special de 1 an și 4 luni și maximul special de 4 ani și 8 luni închisoare), după care se impune a fi reduse, suplimentar, cu încă o treime, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen., respectiv până la minimul special de 10 luni și 20 de zile și maximul special de 3 ani, 1 lună și 10 zile închisoare.
În contextul limitelor speciale de pedeapsă astfel configurate ca efect al cauzelor de atenuare incidente în speță, pedepsele aplicate inculpaților B., C., D., E., F., G., H., I. și J., de câte 10 luni închisoare, sunt nelegale, fiind inferioare minimului special de 10 luni și 20 de zile închisoare și se impune redimensionarea lor, în limite legale.
Critica Ministerului Public privind netemeinicia individualizării pedepselor este nefondată, unica împrejurare care justifică o reevaluare a duratei acestora, în actualul cadru procesual, fiind aceea a situării sancțiunilor aplicate pentru dare de mită în afara limitelor speciale legale, astfel cum s-a demonstrat în precedent.
Critica inculpaților B., D. şi H., referitoare la modalitatea de individualizare a executării pedepsei principale, este, de asemenea, neîntemeiată.
Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii reprezintă, în speță, unica formă de executare neprivativă de libertate permisă de legea penală, eventuala incidență a renunțării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 C. pen. ori a amânării aplicării pedepsei, prevăzută în art. 83 C. pen., fiind exclusă în prezenta cauză, urmare a neîndeplinirii condițiilor legale de aplicare a acestor alternative sancționatorii.
În acest sens, dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen. prevăd, printre altele, că nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă „pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.”
Prevederile art. 83 alin. (2) C. pen. instituie, de asemenea, printre altele, interdicția amânării aplicării pedepsei în ipoteza în care „pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare.”
Or, infracțiunea de dare de mită reținută în sarcina celor trei apelanți inculpați este pedepsită, conform art. 290 alin. (1) C. pen., cu închisoare de la 2 la 7 ani, acest maxim special al pedepsei fiind superior limitelor de pedeapsă care ar permite recursul instanțelor la formele de individualizare prevăzute în art. 80 și art. 83 C. pen.
Reținerea, în speță, a incidenței unor cauze sau circumstanțe de atenuare nu conduce la o altă concluzie, de vreme ce, potrivit art. 187 C. pen., în analiza posibilității de aplicare a unor instituții de drept penal substanțial reglementate în partea generală a Codului penal, determinante sunt limitele de pedeapsă prevăzute în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, iar nu eventualele cauze de reducere a pedepsei, a căror luare în considerare este exclusă de lege.
Pentru considerentele astfel expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău împotriva sentinţei nr. 82 din 30 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată, între altele, sub aspectul duratei pedepselor principale aplicate inculpaților B., C., D., E., F., G., H., I. și J. şi, rejudecând în fond:
I. A majorat durata pedepsei închisorii aplicate fiecăruia dintre inculpații B., C., D., E., F., G., H. și I., la câte 11 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută în art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen.
II. A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului J. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.
A majorat pedeapsa aplicată inculpatului J. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută în art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen., la 11 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 11 luni închisoare astfel stabilită cu pedeapsa de 6 luni închisoare și a aplicat inculpatului J. pedeapsa cea mai grea, de 11 luni închisoare, la care a adăugat sporul de 2 luni, rezultând, în final, pedeapsa principală de 1 an și 1 lună închisoare.
A menţinut dispoziţiile sentinței referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor principale, precum și toate celelalte dispoziții care nu contravin prezentei hotărâri.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții inculpați B., D. și H. împotriva sentinței nr. 82 din 30 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie.