Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 189 din 12 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 52 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind extrădarea cetăţeanului turc A..
Ca urmare, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sesizarea nr. 3272/II-5/2017 din 26 septembrie 2017, înregistrată, la aceeaşi dată, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. 7342/2/2017, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat arestarea provizorie, în vederea extrădării către autorităţile judiciare din Turcia, a persoanei extrădabile A., cetăţean turc, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de poluare cauzată de construcţii, prevăzută de art. 1841 şi art. 53 din C. pen. turc, infracţiune sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani.
Constatând că pe rolul aceleiaşi instanţe există un concurs de cereri de extrădare pe numele persoanei extrădabile A., Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea din 26 septembrie 2017, a respins, ca neîntemeiată, cererea de arestare provizorie a persoanei extrădabile, formulată de parchet, dispunând înaintarea dosarului la completul învestit cu judecarea celei dintâi cereri de extrădare (Dosar nr. x/2017), în vederea reunirii cauzelor. Prin aceeaşi încheiere, Curtea a pus în vedere parchetului să depună la dosar cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare turce şi documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004.
Subsecvent respingerii cererii de reunire a cauzelor, prin încheierea din 28 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 2 octombrie 2017, Ministerul Justiţiei a transmis la dosarul cauzei cererea de extrădare formulată de autorităţile turce cu privire la numitul A., împreună cu documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004.
Cererea de extrădare a fost însoţită de ordonanţa nr. 3272/II/5/2017 din 9 octombrie 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în cuprinsul căreia, în urma controlului de regularitate internaţională efectuat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală s-a constatat că: din informaţiile disponibile, persoana a cărei extrădare se solicită are cetăţenie turcă; între România şi Republica Turcia este aplicabilă Convenţia Europeană de Extrădare (Paris, 13 decembrie 1957); la cererea de extrădare au fost ataşate documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, traduse în limba română; nu este incidenţă niciuna dintre limitele acordării cooperării judiciare prevăzute de art. 3 din Legea nr. 302/2004.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a constatat că fapta reţinută în sarcina persoanei extrădabile A., astfel cum este descrisă în cuprinsul cererii de extrădare şi a rechizitoriului întocmit de Procuratura Generală Orhangazi, nu îndeplineşte condiţia dublei incriminări, întrucât în legislaţia română nu constituie infracţiune, ci contravenţia prev. de art. 26 lit. a) rap. la art. 3 lit. a) din Legea nr. 50/1991.
Deopotrivă, s-a constatat că, la data de 5 octombrie 2017, în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a admis cererea de extrădare a numitului A., formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, dispunându-se predarea acestuia, procedură pe parcursul căreia persoana extrădabilă a fost arestată provizoriu.
În raport cu aspectele astfel constatate, reţinând că în cauză nu este îndeplinită condiţia privind dubla incriminare a faptei prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi art. 2 din Convenţia europeană de extrădare încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, parchetul a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, solicitând respingerea cererii de extrădare a numitului A., formulată de autorităţile judiciare din Republica Turcia.
În contextul tuturor documentelor depuse la dosarul cauzei, analizând cererea formulată de autorităţile judiciare turce, Curtea a reţinut că, la data de 19 septembrie 2017, Tribunalul de primă instanţă nr. 2 din Orhangazi a emis faţă de persoana extrădabilă A. un mandat de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de poluare cauzată de construcţii, prevăzută de art. 1841 şi art. 53 din C. pen. turc, infracţiune sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani.
Prin rechizitoriul întocmit în cauză de Procuratura Generală Orhangazi s-a reţinut că, în urma controalelor efectuate de instituţia reclamantă, a fost depistat faptul că imobilul de pe parcela x din cartierul Yelnikoz a fost executat ilegal şi fără autorizaţie de societatea B.; imobilul a fost construit de suspect, persoana competentă a societăţii, din armat, pe o suprafaţă de bază de 90 mp, cu 4 etaje, cu zonă totală de utilizare de 360 mp. Deşi instituţia reclamantă a acordat suspectului un termen de 30 de zile pentru a face demersurile necesare pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie, acesta nu a autorizat construcţia clădirii.
S-a mai reţinut că, în declaraţia dată, suspectul a declarat că a construit clădirea fără autorizaţie, dar că a aplicat pentru autorizaţia de construcţie, fiind în aşteptarea rezultatului.
Ca urmare, s-a constatat că suspectul a mărturisit comiterea infracţiunii de care este acuzat.
În raport cu acuzaţia adusă persoanei extrădabile de către autorităţile judiciare turce, procedând, prioritar, la verificarea îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 24 din Legea nr. 302/2004, Curtea a constatat, pe de o parte, că fapta în legătură cu care s-a dispus arestarea persoanei extrădabile A. în Turcia nu este exclusă cerinţei dublei incriminări printr-o convenţie internaţională la care România este parte.
Pe de altă parte, a constatat că, în legislaţia română, aceeaşi faptă nu constituie infracţiune nici potrivit Legii nr. 50/1991 şi nici conform Legii nr. 101/2011, ci contravenţia prevăzută de art. 26 alin. (1) lit. a), raportat la art. 3 lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, motiv pentru care a reţinut ca neîntemeiate susţinerile contrare ale apărării.
În consecinţă, constatând neîndeplinită în cauză condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 24 din Legea nr. 302/2004, în temeiul art. 52 din acelaşi act normativ, Curtea a respins cererea autorităţilor judiciare turce.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie persoana extrădabilă A., solicitând, în esenţă, admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei atacate, iar în rejudecare, admiterea cererii de extrădare formulate de autorităţile judiciare din Republica Turcia, cu argumentarea că în cauză este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 24 din Legea nr. 302/2004, întrucât acuzaţia ce i se aduce în Turcia, care are un obiect juridic complex, îşi găseşte corespondent, în principal, în dispoziţiile art. 24 lit. a) din Legea nr. 50/1991, iar în secundar, în art. 35 din Legea nr. 10/1995, respectiv în art. 3 şi următoarele din Legea nr. 101/2011.
Motivele contestaţiei prezentate în memoriul aflat la filele din dosarul instanţei supreme au fost fidel susţinute, de către apărătorul ales al contestatorului, în cadrul dezbaterilor, fiind amplu redate în practicaua prezentei decizii.
Analizând contestaţia formulată de persoana atrădabilă A. prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale relevante în materia de referinţă, Înalta Curte o apreciază nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit solicitării aflate la filele din dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (varianta tradusă în limba română), obiectul procedurii de faţă îl constituie cererea formulată de autorităţile turce de extrădare a numitului A., în vederea judecării acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de "determinarea poluării dezvoltării şi construirii de facilităţi publice" prevăzută de art. 1841 din C. pen. turc, pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2015/389 emis de Procuratura Generală Orhangazi.
În cuprinsul aceluiaşi înscris se arată că, la data de 19 septembrie 2017, Tribunalul Penal de Primă Instanţă nr. 2 Orhangazi a emis mandat de arestare faţă de A..
În fapt, în cuprinsul rechizitoriului aflat la filele din dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, se reţine în sarcina persoanei extrădabile că, "în urma controalelor efectuate de instituţia reclamantă, a fost depistat faptul că imobilul de pe parcela x din cartierul Yelnikoz a fost executat ilegal şi fără autorizaţie de societatea B.; imobilul a fost construit de suspect, persoana competentă a societăţii, din armat, pe o suprafaţă de bază de 90 mp, cu 4 etaje, cu zonă totală de utilizare de 360 mp. Deşi instituţia reclamantă a acordat suspectului un termen de 30 de zile pentru a face demersurile necesare pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie, acesta nu a autorizat construcţia clădirii."
În acest context factual, procedând, prioritar, la stabilirea cadrului normativ care guvernează prezenta cauză, Înalta Curte constată că în relaţia cu Republica Turcia, procedura extrădării este guvernată de Convenţia europeană de extrădare, încheiată la Paris, la 13 decembrie 1957, ale cărei semnatare sunt atât statul solicitant (Republica Turcia), precum şi statul solicitat (România) şi care a fost ratificată de România prin Legea nr. 80/1997, act normativ care, potrivit art. 4 alin. (1) se completează cu dispoziţiile Titlului II al Legii nr. 302/2004.
Această constatare corespunde rezultatului controlului de regularitate internaţională efectuat de Ministerul Justiţiei, conform art. 38 din Legea nr. 302/2004.
În consecinţă, extrădarea cetăţeanului turc A. din România, la solicitarea autorităţilor judiciare din Republica Turcia este condiţionată, în speţă, de îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 2 - 11 din Convenţia europeană de extrădare, respectiv de cele cuprinse în Secţiunea I a Capitolului I al Titlului II al Legii nr. 302/2004.
În acest context legislativ, evaluând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate în contestaţie, Înalta Curte notează că, pentru ca o persoană, aflată pe teritoriul României, să fie predată statului care solicită extrădarea sa în vederea urmăririi penale, judecării sau executării unei pedepse, este necesară îndeplinirea atât a condiţiilor de formă prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, cât şi a condiţiilor de fond vizând persoana solicitată, prevăzute de art. 18 - 20 din Legea nr. 302/2004 şi fapta care dă loc. la extrădare, prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. e) şi f) şi alin. (2) şi art. 24 - 30 din Legea nr. 302/2004.
În speţă, instanţa de fond a procedat exclusiv la verificarea condiţiei dublei incriminări prevăzute de art. 24 din Legea nr. 302/2004, constatând că aceasta nu este îndeplinită.
Concluzia primei instanţe este corectă.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 302/20014:
"(1) Extrădarea poate fi admisă numai dacă fapta pentru care este suspectată sau acuzată ori a fost condamnată persoana a cărei extrădare se solicită este prevăzută ca infracţiune atât de legea statului solicitant, cât şi de legea română.
(2) Prin derogare de la dispoziţiile alin. (1), extrădarea poate fi acordată şi dacă fapta respectivă nu este prevăzută de legea română, dacă pentru această faptă este exclusă cerinţa dublei incriminări printr-o convenţie internaţională la care România este parte.
(3) Diferenţele existente între calificarea juridică şi denumirea dată aceleiaşi infracţiuni de legile celor două state nu prezintă relevanţă, dacă prin convenţie internaţională sau, în lipsa acesteia, prin declaraţie de reciprocitate nu se prevede altfel."
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că dubla incriminare este o condiţie de legalitate a extrădării, care obligă instanţa să deceleze dacă elementele de fapt ce constituie obiectul acuzaţiei aduse persoanei extrădabile în statul solicitant, astfel cum sunt descrise în cererea de extrădare, se circumscriu unei norme de incriminare existente şi în legislaţia statului solicitat şi dacă atrag, prin urmare, o sancţiune penală, în ipoteza în care fapta s‑ar fi comis pe teritoriul acestui din urmă stat.
Evaluând datele cauzei din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, potrivit actelor dosarului, activitatea factuală pentru care este judecată în prezent persoana extrădabilă A. de către autorităţile judiciare turce constă, în concret, în construirea unui imobil fără autorizaţie de construire.
În legislaţia naţională această faptă este sancţionată ca infracţiune, în condiţiile art. 24 lit. a) din Legea nr. 50/1991, numai în ipoteza în care constă în lucrările prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), c), e) şi g) din acelaşi act normativ, respectiv:
- lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege - monumente, ansambluri, situri - inclusiv la anexele acestora, identificate în acelaşi imobil - teren şi/sau construcţii, la construcţii amplasate în zone de protecţie a monumentelor şi în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcţii cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentaţii de urbanism aprobate (art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991);
- lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare şi reabilitare privind căile de comunicaţie de orice fel, drumurile forestiere, lucrările de artă, reţelele şi dotările tehnico-edilitare, branşamente şi racorduri la reţele de utilităţi, lucrările hidrotehnice, amenajările de albii, lucrările de îmbunătăţiri funciare, lucrările de instalaţii de infrastructură, lucrările pentru noi capacităţi de producere, transport, distribuţie a energiei electrice şi/sau termice, precum şi de reabilitare şi retehnologizare a celor existente (art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991);
- lucrări de foraje şi excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă, subterane sau subacvatice (art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991) şi
- organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau de rulote (art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 50/1991).
Altfel spus, potrivit legislaţiei naţionale, construirea fără autorizaţie angajează răspunderea penală a constructorului numai în cazul în care aceasta vizează monumente şi ansambluri istorice, arheologice, de arhitectură, artă sau cultură, inclusiv cele din zonele de protecţie, lucrări de foraje şi excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă, subterane sau subacvatice, precum şi organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau de rulote, caracterul special al activităţii de construire, determinat de regimul juridic aparte al imobilului, al zonei unde se edifică acesta sau al destinaţiei sale, constituind condiţia premisă pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 24 lit. a) din Legea nr. 50/1991, raportat la art. 3 alin. (1) lit. b), c), e) şi g) din aceeaşi lege.
Ca urmare, în dreptul naţional, în lipsa condiţiei premisă descrise anterior, construirea fără autorizaţie de construcţie constituie doar contravenţie, în condiţiile art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991.
Or, elementele de fapt prezentate în descrierea infracţiunii reţinute în sarcina persoanei extrădabile A. de autorităţile judiciare turce nu evidenţiază caracterul special al lucrărilor realizate de aceasta fără autorizaţie pe teritoriul statului turc, astfel că această conduită nu ar fi pasibilă, în România, de o sancţiune penală.
Activitatea reţinută în sarcina contestatorului de către autorităţile statului solicitant, prin conţinutul său concret, nu îşi găseşte corespondent, în mod evident, nici în infracţiunea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 10/1995, potrivit căreia "proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea unei construcţii ori executarea de modificări ale acesteia fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea şi rezistenţa, dacă în acest fel este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a uneia ori mai multor persoane, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi".
Conduita interzisă sancţionată prin această normă de incriminare vizează, printre alte modalităţi normative, realizarea unei construcţii fără respectarea cerinţelor esenţiale ale calităţii în construcţii vizând rezistenţa tehnică şi stabilitatea, reglementate în cuprinsul aceluiaşi act normativ.
Deopotrivă, în pofida titulaturii ei în C. pen. turc (infracţiunea de "determinarea poluării dezvoltării şi construirii de facilităţi publice"), activitatea concretă reţinută în sarcina persoanei extrădabile A. nu se suprapune nici peste infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea mediului, întrucât aceasta constă în " colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deşeuri, inclusiv supravegherea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, precum şi acţiunile întreprinse de brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului."
În concluzie, similar instanţei de fond, Înalta Curte notează că în cauză nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 24 din Legea nr. 302/2004, constatare care face inutilă verificarea celorlalte condiţii prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru admiterea cererii de extrădare.
Presupunând, exclusiv, verificarea prevederii, în legislaţia naţională, ca infracţiune, a faptei concrete pentru care se solicită extrădarea, această condiţie nu obligă instanţa şi la evaluarea încadrării faptei în noţiunea de acuzaţie în materie penală, conform criteriilor Engel, evocate de apărare, o astfel de evaluare fiind consacrată de jurisprudenţa CEDO pentru determinarea aplicabilităţii în domeniul contravenţional a garanţiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenţie.
Ca urmare, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, iar criticile contestatorului persoană extrădabilă - neîntemeiate, Înalta Curte, în temeiul art. 4251alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 53 din Legea nr. 302/2004, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 189 din 12 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
Ca urmare, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 110 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 189 din 12 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 110 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă turcă se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2017.
Procesat de GGC MM