Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 783/09.10.2013, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, cu privire la inculpatul A., în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000 din trei infracţiuni prevăzute de art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. (pct. 1, 3 şi 5 din rechizitoriu) în trei infracţiuni prev. de art. 3 din Legea nr. 101/2011 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. (pct. 1, 3 şi 5 din rechizitoriu).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 241 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 3 din Legea nr. 101/2011 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare (faptă expusă la pct. 1 din rechizitoriu).
În baza art. 3 din Legea nr. 101/2011 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare (faptă expusă la pct. 3 din rechizitoriu).
În baza art. 3 din Legea nr. 101/2011 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare (faptă expusă la pct. 5 din rechizitoriu).
În baza art. 65 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. a interzis inculpatului dreptul de a ocupa orice funcţie în cadrul unei societăţi comerciale având ca obiect de activitate colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deşeuri pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 98 alin. (2) pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare (faptă expusă la pct. 1 din rechizitoriu).
În baza art. 98 alin. (2) pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare (faptă expusă la pct. 3 din rechizitoriu).
În baza art. 98 alin. (2) pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare (faptă expusă la pct. 5 din rechizitoriu).
În baza art. 61 C. pen. a revocat liberarea condiţionată acordată inculpatului cu privire la restul rămas neexecutat de 1115 zile din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 71/24.02.2000 a Tribunalului Braşov (definitivă prin Decizia penală nr. 4255/6.10.2003 a C.S.J.).
A contopit restul rămas neexecutat de 1115 zile închisoare cu fiecare din pedepsele aplicate inculpatului A., rezultând în final 6 pedepse a câte 1115 zile închisoare.
În baza art. 33 lit. a), b) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit cele 6 pedepse indivizibile a câte 1115 zile închisoare fiecare şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 1115 zile închisoare, sporită cu 2 ani închisoare, inculpatul având de executat în final o pedeapsă de 2 ani şi 1115 zile închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa orice funcţie în cadrul unei societăţi comerciale având ca obiect de activitate colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deşeuri pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (dreptul de a ocupa orice funcţie în cadrul unei societăţi comerciale având ca obiect de activitate colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deşeuri).
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv, de la 18.10.2010 la 4.05.2011.
În baza art. 346 C. proc. pen. a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia pentru Protecţia Mediului Ilfov şi i-a obligat pe inculpaţii B., A., C. şi D. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. S.R.L. să achite părţii civile suma de 307.412 euro reprezentând daune materiale.
În baza art. 346 C. proc. pen. a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia pentru Protecţia Mediului Ialomiţa şi i-a obligat pe inculpaţii B., A. şi C. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. S.R.L. să achite părţii civile suma de 69.911,21 euro reprezentând daune materiale.
A menţinut sechestrul asigurător instituit prin încheierea din data de 3.02.2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul inculpaţilor B., A. şi C., precum şi a celor din patrimoniul părţii responsabile civilmente S.C. E. S.R.L. până la concurenţa sumei de 300.094 RON.
A admis acţiunea civilă formulată de partea civilă comuna Albeşti - prin primar (com. Albeşti, jud. Ialomiţa) şi i-a obligat pe inculpaţii B., A. şi C. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. S.R.L. să achite părţii civile suma de 2.410 RON reprezentând daune materiale.
În baza art. 191 alin. (2) i-a obligat pe inculpaţii (dintre care B., C., A. şi D. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. S.R.L.) la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, după cum urmează: 13.500 RON inculpatul B.; 13.500 RON inculpatul C.; 6.000 RON inculpatul A.; 6.000 RON inculpata D.; 1.500 RON inculpatul F.
Împotriva sentinţei penale mai sus arătate au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii B., A., C. şi D.
Prin Decizia penală nr. 1009/A din 16 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, printre altele, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii A. şi D.
Ca situaţie de fapt, cu privire la inculpatul A. şi B., în esenţă, s-au reţinut următoarele:
1. În perioada 01.04.2009 - 31.03.2010 inculpaţii B. (administrator al S.C. E. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. având ca obiect principal de activitate colectarea deşeurilor periculoase), A. (director comercial al S.C. E. S.R.L), C. (director general al S.C. E. S.R.L) şi D. (administrator al S.C. E. S.R.L.) au preluat de la mai multe societăţi comerciale o cantitate de aproximativ 1500 de tone de deşeuri periculoase pe care au depozitat-o în condiţii improprii la punctul de lucru al societăţii din oraşul Chitila, jud. Ilfov, fără a lua măsurile prevăzute de lege pentru valorificarea sau eliminarea acestora. După expirarea contractului de închiriere a spaţiului respectiv, inculpatul B. a abandonat cantitatea de deşeuri mai sus menţionată în acest loc.
De asemenea, prin neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase, cei trei inculpaţi şi inculpata D. au creat posibilitatea de a se aduce prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, de a dăuna bunurilor materiale ori cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime.
Totodată, în perioada 2009 - 2010, cei trei inculpaţi precum şi inculpata D. au inserat date necorespunzătoare adevărului cu privire la transportatorul şi destinaţia deşeurilor periculoase pe care le-au colectat în cuprinsul mai multor formulare înregistrate la Agenţia pentru protecţia mediului Ilfov şi la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă în scopul de a obţine aprobarea efectuării acestor transporturi precum şi avizarea rutelor de transport.
2. A. În data de 22.09.2009, deşi cunoştea că S.C. E. S.R.L. (administrată în fapt de către inculpatul B.) era autorizată să colecteze şi să depoziteze temporar deşeuri periculoase în vederea eliminării, inculpatul A. a încheiat în calitate de director comercial al societăţii un contract de prestări servicii cu S.C. H. S.R.L. în baza căruia a preluat fără drept de la această societate o substanţă toxică, respectiv 44,855 Kg de mercur care a fost transportată şi depozitată ulterior într-un spaţiu închiriat în oraşul Chitila, jud. Ilfov.
2. A. În data de 22.09.2009, deşi cunoştea că S.C. E. S.R.L. (administrată în fapt de către inculpatul B.) era autorizată să colecteze şi să depoziteze temporar deşeuri periculoase în vederea eliminării, inculpatul A. a încheiat în calitate de director comercial al societăţii un contract de prestări servicii cu S.C. H. S.R.L. în baza căruia a preluat fără drept de la această societate o substanţă toxică, respectiv 44,855 Kg de mercur care a fost transportată şi depozitată ulterior într-un spaţiu închiriat în oraşul Chitila, jud. Ilfov.
Totodată, după expirarea începând cu data de 31.03.2010 a contractului de închiriere a spaţiului mai sus menţionat, inculpatul B. a abandonat cantitatea de mercur colectată de la S.C. H. S.R.L. în acest loc.
2. B. În data de 22.10.2009, deşi cunoştea că S.C. E. S.R.L. era autorizată să colecteze şi să depoziteze temporar în vederea eliminării deşeuri periculoase, inculpata D. a încheiat în calitate de administrator al S.C. E. S.R.L. un contract în baza căruia a preluat de la S.C. I. S.A. o substanţă toxică, respectiv 6 kg de mercur care a fost transportată şi depozitată ulterior la punctul de lucru al societăţii E. S.R.L. din oraşul Chitila, jud. Ilfov.
De asemenea, după expirarea începând cu data de 31.03.2010 a contractului de închiriere a spaţiului mai sus menţionat, inculpatul B. a abandonat cantitatea de mercur colectată de la S.C. I. S.A. în acest loc.
2. C. În data de 16.11.2009, deşi cunoştea că S.C. E. S.R.L. era autorizată să colecteze şi să depoziteze temporar deşeuri periculoase în vederea eliminării, inculpatul C. a încheiat în calitate de director general al acestei societăţi un contract de prestări servicii cu S.C. X. S.A., în baza căruia a preluat fără drept un număr de şase termometre conţinând o substanţă toxică, respectiv mercur, care a fost ulterior transportată şi depozitată la punctul de lucru al S.C. E. S.R.L. din oraşul Chitila, jud. Ilfov.
De asemenea, în data de 25.11.2009, deşi cunoştea că societatea pe care o administra în fapt, respectiv S.C. E. S.RL. era autorizată să colecteze şi să depoziteze temporar în vederea eliminării deşeuri periculoase, inculpatul B. a preluat fără drept un număr de şase termometre cu mercur de la S.C. X. S.A., pe care le-a transportat şi depozitat într-un spaţiu închiriat în oraşul Chitila, jud. Ilfov.
Totodată, în perioada 01.04.2009 - 31.03.2010, inculpatul B. a colectat fără drept şi de la alte societăţi comerciale un număr de 76 de termometre cu mercur pe care le-a transportat şi depozitat într-un un spaţiu închiriat în oraşul Chitila, jud. Ilfov, iar în data de 31.03.2010, după expirarea contractului de închiriere, a abandonat în acest loc. toate termometrele cu mercur mai sus menţionate.
3. În perioada 22.04.2010 - 14.09.2010, deşi cunoştea că S.C. E. S.R.L. nu mai deţinea un spaţiu autorizat pentru depozitare deşeuri periculoase, inculpatul B. a preluat în baza unei rezoluţii infracţionale unice o cantitate de 165,12 tone deşeuri periculoase de la S.C. J. S.A. şi respectiv 3,306 tone de deşeuri periculoase de la S.C. K. S.A., pe care le-a transportat cu încălcarea legislaţiei în domeniu privind obţinerea aprobării tuturor transporturilor de către Agenţia pentru protecţia mediului Ilfov, notificarea la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă a efectuării transporturilor precum şi realizarea acestora cu ajutorul unor vehicule care deţineau licenţă pentru transport mărfuri periculoase.
Ulterior, inculpatul a depozitat deşeurile periculoase în spaţii pentru care S.C. E. S.R.L. nu obţinuse autorizare (un teren situat pe str. (...), sector 4 Bucureşti precum şi în incinta societăţilor L. S.R.L. din comuna Jilava, jud. Ilfov şi M. S.R.L. din comuna Ştefăneşti, jud. Ilfov), de unde mai apoi, le-a încărcat într-un vehicul care nu deţinea licenţă pentru transport mărfuri periculoase şi le-a transportat la gropile de gunoi "Ochiul Boului" şi Bragadiru din jud. Ilfov, creând astfel posibilitatea de a fi aduse prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, de a dăuna bunurilor materiale ori de a cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime.
De asemenea, în data de 23.04.2010, deşi cunoştea că S.C. E. S.R.L. nu mai deţinea spaţii autorizate pentru depozitare deşeuri periculoase, inculpatul A. a încheiat împreună cu inculpatul B. un contract cu S.C. J. S.A. având ca obiect colectare de deşeuri periculoase, iar în datele 25.05.2010, 27.05.2010, 28.05.2010, 04.06.2010, 14.06.2010 şi 23.06.2010, a preluat în baza acestui contract o cantitate de 60,46 tone de deşeuri periculoase care a fost ulterior transportată şi depozitată în spaţii neautorizate în acest sens din Municipiul Bucureşti şi din judeţul Ilfov, creând astfel posibilitatea de a fi aduse prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, de a dăuna bunurilor materiale ori de a cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime.
4. În perioada iulie 2010 - octombrie 2010, inculpatul B. a preluat în baza unei rezoluţii infracţionale unice, diferite tipuri şi cantităţi de deşeuri periculoase de la S.C. J. S.A., S.C. N. S.A. şi S.C. O. S.A., pe care le-a transportat cu încălcarea legislaţiei în domeniu privind obţinerea aprobării tuturor transporturilor de către Agenţia pentru protecţia mediului, notificarea la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă a efectuării transporturilor precum şi realizarea acestora cu ajutorul unor vehicule care deţineau licenţă pentru transport mărfuri periculoase. În plus, probatoriul administrat a relevat şi faptul că ulterior, inculpatul a depozitat aceste deşeuri periculoase în spaţii pentru care S.C. E. S.R.L. nu obţinuse autorizaţie de mediu (în incinta societăţilor P. S.R.L. din oraşul Popeşti-Leordeni, Q. S.R.L. din oraşul Bragadiru, în curtea unor imobile situate în Bucureşti, sector 1, la intersecţia str. (...) cu Calea (...), în zona cartierului (...) precum şi în alte locuri) .
5. În perioada 2009 - octombrie 2010 inculpaţii C., B. şi A. au depozitat în condiţii improprii într-un spaţiu neautorizat pentru astfel de activităţi (respectiv un teren în suprafaţă de 18.540 mp aflat în incinta fostei R., jud. Ialomiţa), o cantitate de aproximativ 411,69 tone de deşeuri periculoase colectate de către S.C. E. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. de la societăţile comerciale S. S.A. din Slobozia, N. S.A. din Călăraşi, J. S.A. din Alexandria, T. din jud. Ilfov, U. S.A. din Hârşova, S.C. V. S.A. din Craiova, S.C. W. S.A., S.C. K. S.A. din Topoloveni precum şi de la alte societăţi comerciale, creând astfel posibilitatea de a fi aduse prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, de a dăuna bunurilor materiale ori de a cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime.
5. În perioada 2009 - octombrie 2010 inculpaţii C., B. şi A. au depozitat în condiţii improprii într-un spaţiu neautorizat pentru astfel de activităţi (respectiv un teren în suprafaţă de 18.540 mp aflat în incinta fostei R., jud. Ialomiţa), o cantitate de aproximativ 411,69 tone de deşeuri periculoase colectate de către S.C. E. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. de la societăţile comerciale S. S.A. din Slobozia, N. S.A. din Călăraşi, J. S.A. din Alexandria, T. din jud. Ilfov, U. S.A. din Hârşova, S.C. V. S.A. din Craiova, S.C. W. S.A., S.C. K. S.A. din Topoloveni precum şi de la alte societăţi comerciale, creând astfel posibilitatea de a fi aduse prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, de a dăuna bunurilor materiale ori de a cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime.
Împotriva acestei decizii a formulat prezentul recurs în casaţie inculpatul A., invocând incidenţa cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât unele dintre faptele pentru care a fost condamnat ar fi fost dezincriminate, aspect invocat atât instanţei de fond, cât şi Curţii de Apel Bucureşti.
În motivele scrise, recurentul inculpat a arătat că art. 53 din O.U.G. nr. 78/2000 este abrogat, iar pe cale de consecinţă, instanţa era datoarea să identifice dacă actele materiale reţinute în sarcina sa se regăsesc în vreuna dintre infracţiunile descrise în art. 63 din Legea nr. 211/2011. Potrivit acestui din urmă text de lege există 5 modalităţi în care pot fi săvârşite faptele ce i se impută, respectiv importul de aparate, instalaţii, medicamente, substanţe şi produse folosite şi uzate din categoria deşeurilor interzise la import; comercializarea, abandonarea sau neasigurarea încărcăturii deşeurilor pe durata şi pe parcursul tranzitării teritoriului României; refuzul returnării în ţara de origine a deşeurilor introduse în ţară pentru care s-a dispus măsura returnării de către autoritatea competentă; introducerea în ţară a deşeurilor în scopul eliminării sau neutilizarea acestora în scopul pentru care au fost introduse; acceptarea de către operatorii de depozite şi de către orice persoană fizică sau juridică a deşeurilor introduse ilegal în ţară în vederea eliminării şi a deşeurilor introduse în ţară în alte scopuri decât cel al eliminării şi care nu au putut fi utilizate în scopul pentru care au fost introduse. Astfel că, în opinia sa niciuna dintre faptele reţinute în sarcina sa nu reprezintă vreo modalitate de comitere a faptelor de la art. 63 din legea menţionată, activităţile incriminate fiind cele privitoare la importul de deşeuri şi valorificarea lor, iar în condiţiile în care art. 53 din O.U.G. nr. 78/2000 a fost abrogat, instanţa nu putea dispune schimbarea încadrării juridice într-o altă faptă prevăzută de legea penală, deoarece dezincriminarea nu poate fi urmată de identificarea unei alte infracţiuni pretins comise de către un inculpat.
Prin urmare, soluţia juridică corectă era aceea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. anterior sau aceeaşi soluţie dispusă conf. art. 396 pct. 5 C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen.
În referire la infracţiunea cu privire la care instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice, respectiv art. 3 din Legea nr. 101/2011, a solicitat să se observe că aceasta are următorul conţinut: colectarea, transportul, valorificară sau eliminarea de deşeuri, inclusiv supravegherea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, cât şi acţiunile întreprinse de brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
A subliniat că, din simpla lectură a acestui text legal, se poate constata că situaţia premisă o reprezintă posibilitatea producerii decesului sau vătămării grave a unei persoane ori un prejudiciu semnificativ adus mediului. Textul anterior, respectiv cel de la art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000 sancţiona nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor periculoase, fără nicio referire explicită la consecinţele pe care acestea le-ar putea produce, în speţă decesul vreunei persoane, vătămarea sănătăţii acesteia sau prejudicierea semnificativă a mediului. A menţionat că în măsura în care instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 3 din Legea nr. 101/2011, era necesară administrarea de probatorii care să ateste producerea consecinţelor socialmente periculoase sau riscul producerii acestora, astfel cum rezultă din textul incriminator.
A mai susţinut că în mod repetat a solicitat instanţei să dispună efectuarea unor expertize de mediu asupra probelor martor ridicate cu ocazia verificărilor efectuate la faţa locului, de către o instituţie independentă şi care să ateste gradul de toxicitate al substanţelor depozitate şi pe cale de consecinţă să clarifice dacă ele erau vătămătoare pentru mediu sau prezentau risc pentru sănătatea publică. Această cerere a fost respinsă de către instanţa de fond în mod total nejustificat, deşi inculpatul a contestat permanent procedura de preluare a probelor, dar şi raportul de constatare efectuat şi care nu respectă metodologia standard în materia realizării acestor lucrări.
În continuare, a menţionat că se poate constata că lipseşte de la dosarul cauzei procesul-verbal de prelevare a probelor de apă şi sol, nu există dovezi că au fost păstrate în recipiente probe martor care să poată fi utilizate la efectuarea unei expertize judiciare, iar laboratorul care a efectuat analizele în faza de urmărire penală nu este acreditat. Simplele consideraţii la care se referă instanţa de fond în cuprinsul sentinţei şi care decurg din adrese primite la dosar de la Agenţiile judeţene pentru protecţia mediului sau de la Primării, sunt total neîndestulătoare, deoarece aceste instituţii nu au calitatea şi certificarea profesională necesară, în lipsa unei expertize de specialitate să afirme că deşeurile au un caracter periculos şi sunt dăunătoare pentru mediu şi sănătatea publică.
A susţinut că este motivul pentru care nu doar procedeul de schimbare a încadrării juridice a fost nelegal, astfel cum s-a arătat anterior, dar şi situaţia de fapt care a generat reţinerea acestei încadrări juridice şi condamnarea sa pentru infracţiunea prev. de art. 3 din Legea nr. 101/2011 este nelegală. Având în vedere că sunt îndeplinite cerinţele pentru admiterea în principiu a prezentului recurs în casaţie, în conformitate cu disp. art. 441 C. proc. pen. a solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie.
Prin încheierea din data de 14 noiembrie 2017, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. şi a fixat termen pentru examinarea pe fond a căii de atac la data de 27 februarie 2018.
Examinând recursul în casaţie, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Cazurile în care se poate exercita recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt, înlăturând astfel, rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în mod devolutiv integral.
Astfel, recursul în casaţie nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile, pornind de la situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de apel.
Potrivit art. 438 pct. 7 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală. Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzută de norma de încriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.
Inculpatul invocând cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a apreciat că a fost condamnat pentru fapte care au fost dezincriminate, împrejurare semnalată, atât instanţei de fond, cât şi Curţii de Apel Bucureşti. Astfel, a susţinut că a fost trimis în judecată pentru infracţiunea prev. de art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000, dispoziţii care incriminau fapta de neluare sau nerespectare a măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deşeurilor periculoase, iar prin dispoziţiile art. 68 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 211/2011 din data de 25.11.2011, art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000 a fost abrogat, situaţie în care instanţa nu putea să dispună schimbarea încadrării juridice dintr-o altă faptă prevăzută de legea penală, deoarece dezincriminarea nu poate fi urmată de identificarea unei alte infracţiuni pretins comisă de un inculpat.
În ceea ce priveşte dezincriminarea, se reţine că aceasta reprezintă o suprimare a prevederii în legea penală a unei fapte ca infracţiune şi sancţiunea ce se aplică în cazul săvârşirii ei. Este expresia principiului legalităţii incriminării în dreptul penal, nullum crimen, nulla poena sine lege. Dezincriminarea se realizează de regulă prin abrogarea expresă a textului de incriminare, dar nu se poate pune semnul egalităţii între abrogarea expresă a unei norme de incriminare şi dezincriminarea unei fapte. Pentru a stabili dacă o faptă fost într-adevăr dezincriminată trebuie constatat că aceasta nu mai are sub nicio formă corespondent în legea nouă (nu a fost incriminată printr-o altă lege, chiar sub altă denumire marginală). Nu în ultimul rând, aplicând acest principiu, atunci când norma abrogată este o normă specială, fapta poate rămâne de regulă incriminată de o norma generală.
În schimb, abrogarea presupune o ieşire din vigoare a unei dispoziţii legale. Simpla abrogare a textului care incrimina o faptă nu înseamnă că fapta a fost dezincriminată, iar pentru a decide dacă o faptă a fost dezincriminată instanţa trebuie să constate că fapta nu-şi mai găseşte corespondent în legea nouă sau că nu mai este incriminată printr-o altă dispoziţie legală în vigoare.
Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic la speţa de faţă, se constată că inculpatul a fost condamnat pentru depozitarea deşeurilor, în mod necontrolat, fără etichetarea şi dotarea, cu depăşirea platformelor special amenajate a unora dintre acestea, direct pe sol sau în recipiente neasigurate în mod necorespunzător, faptă care a fost încadrată juridic în dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 101/2011.
Prevederile art. 3 din Legea 101/2011 incriminează fapta constând în "colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deşeuri, inclusiv supravegherea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, precum şi acţiunile întreprinse de brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului", sancţionând-o cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Se reţine că la momentul trimiterii în judecată, prin rechizitoriul Parchetului, fapta a fost încadrată juridic în dispoziţiile art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000. Potrivit acestui text de lege, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 1 la 5 ani neadoptarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor periculoase.
Art. 68 alin. (1) din Legea nr. 211/2011 prevede că la data intrării în vigoare a acestei legi orice trimitere la art. 53 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se consideră a fi făcută la art. 63 din prezenta lege.
Conform dispoziţiilor art. 63 alin. (1) din Legea nr. 211/2011 constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă următoarele fapte:
a) importul de aparate, instalaţii, echipamente, utilaje, substanţe şi produse folosite şi uzate, din categoria deşeurilor interzise la import;
b) neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase;
c) comercializarea, abandonarea şi/sau neasigurarea încărcăturii deşeurilor pe durata şi pe parcursul tranzitării teritoriului României;
d) refuzul de returnare în ţara de origine a deşeurilor introduse în ţară în alte scopuri decât cel al eliminării şi pentru care s-a dispus măsura returnării de către autoritatea competentă;
e) introducerea în ţară a deşeurilor în scopul eliminării şi/sau neutilizarea acestora în scopul pentru care au fost introduse;
f) acceptarea de către operatorii de depozite/incineratoare, în vederea eliminării, a deşeurilor introduse ilegal în ţară şi/sau a deşeurilor introduse în ţară în alte scopuri decât cel al eliminării şi care nu au putut fi utilizate în scopul pentru care au fost introduse.
Criticile inculpatului vizează dezincriminarea faptei prev. de art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000, greşita schimbare a încadrării juridice a faptei în condiţiile în care instanţa a pornit de la o premisă eronată, respectiv a consecinţei referitoare la vătămarea sănătăţii persoanei, decesul acesteia sau prejudicierea semnificativă a mediului.
Se observă că recurentul inculpat nu contestă fapta comisă, ci apreciază că fapta pe care a săvârşit-o ar fi fost dezincriminată, întrucât textul de lege în baza căruia a fost condamnat prevede ca şi consecinţă a activităţii ilicite posibilitatea producerii decesului sau vătămării grave a unei persoane, vătămarea sănătăţii acesteia sau prejudicierea semnificativă a mediului, consecinţe neprevăzute în art. 53 alin. (1) lit. b) O.U.G. nr. 78/2000 - cel în baza căruia a fost trimis în judecată.
Este adevărat că la momentul adoptării Legii nr. 211/2011, infracţiunea prevăzută de art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000 nu a fost reluată în dispoziţiile art. 63 din lege, însă faptele inculpatului au continuat să fie incriminate în sfera ilicitului penal, în cuprinsul dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 101/2011, nefiind vorba despre o dezincriminare.
Faptul că instanţele de fond şi apel, în analiza situaţiei de fapt, au pornit de la premisa inexistentă în dispoziţiile art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000 astfel cum susţine recurentul inculpat, nu prezintă relevanţă atât timp cât aceasta vizează o consecinţă care nu era prevăzută expres de vechiul text de incriminare dar care nici nu o excludea având în vedere natura infracţiunii comise, respectiv infracţiune de pericol şi nu de rezultat.
Instanţa de fond a apreciat în mod corect că prin depozitarea deşeurilor în mod necontrolat, fără sortarea şi etichetarea acestora, cu depăşirea platformelor amenajate, a unora dintre acestea direct pe sol sau în recipiente neasigurate corespunzător, reprezintă un factor de natură să provoace una din urmările alternative prevăzute în texul de lege şi anume, decesul, vătămarea corporală sau un prejudiciu semnificativ adus mediului.
Legiuitorul are posibilitatea preluării conţinutului constitutiv al unei infracţiuni într-o nouă incriminare şi poate adăuga/suprima modalităţi de săvârşire a unei fapte de natură penală/consecinţe ale comiterii ei, precum şi sancţiuni alternative.
Ceea ce a făcut legiuitorul în art. 3 din Legea nr. 101/2011 a fost o definire mai clară a parametrilor de incriminare şi sancţionare a unei conduite infracţionale. Însă acest lucru nu poate conduce la dezincriminarea faptei pentru care recurentul inculpat a fost trimis în judecată şi condamnat, chiar dacă legiuitorul a omis ca în dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 211/2011 să preia şi infracţiunea prev. de art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 7/2000.
De altfel, infracţiunea a fost reluată şi în Legea nr. 211/2011, la art. 63, odată cu republicarea acestei legi, la data intrării în vigoare a noului C. pen., cu pedeapsa mai mare însă decât pentru infracţiunea prevăzută în art. 3 din Legea nr. 101/2011 şi anume închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Cu privire la continuitatea incriminării faptelor se reţin următoarele:
Parlamentul României, în anul 2011, a procedat la transpunerea în plan legislativ naţional a două directive: Directiva 2008/99/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal şi Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deşeurile, fiind emise Legile nr. 101/2011 şi nr. 211/2011, astfel că a fost necesară reevaluarea amplă a legislaţiei naţionale în materiile la care se referă cele două directive.
În ceea ce priveşte criticile recurentului inculpat privind necesitatea administrării de probatorii care să ateste producerea consecinţelor socialmente periculoase sau riscul producerii lor exced examenului instanţei de recurs în casaţie, întrucât vizează o reapreciere a probatoriului cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită de instanţa de apel cu titlu definitiv.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1009/A din data de 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2011 (91/2014).
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1009/A din data de 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2011 (91/2014).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 360 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 martie 2018.
Procesat de GGC - NN