Asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 79/F din data de 20 aprilie 2017, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 469 alin. (4) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul condamnat A. cu privire la sentinţa penală nr. 72 din 12.12.2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti, în esenţă, a reţinut că, la data de 28.02.2017, pe rolul instanţei, a fost înregistrată cererea formulată de petentul A., privind redeschiderea procesului penal cu privire la hotărârea nr. 72 din data de 12.12.2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2002.
S-a reţinut că, în motivarea cererii, în esenţă, petentul a arătat că în cauza respectivă a avut calitatea de inculpat, însă a fost judecat în lipsă şi condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru infracţiunea de subminare a puterii de stat. A mai arătat petentul că, atât această hotărâre cât şi decizia penală pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie nr. 5459/2005 din data de 28.09.2005, au fost declarate ca şi decizii cu un pronunţat caracter politic de către Tribunalul pentru azil Viena, acordându-i-se calitatea de refugiat.
A fost ataşat dosarul nr. x/2002 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, dosarul nr. x/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie şi dosarul de urmărire penală nr. 3/P/2000 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi sentinţa penală din 24.11.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
La termenul din 19.04.2017, petentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 466 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., iar prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Bucureşti a constatat admisibilitatea excepţiei, dispunând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea acesteia.
Asupra cererii de redeschidere a procesului penal, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 72 din data de 12 decembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. x/2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a hotărât, în primă instanţă, între altele, condamnarea inculpatului A. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi la pedepsele complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. 1969 pe o perioadă de 3 ani şi, respectiv, în degradarea militară, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare, în condiţiile participaţiei improprii, la subminarea puterii de stat, prevăzută de art. 31 alin. (2) rap. la art. 162 alin. (2) din C. pen. 1969, constatând că acesta a fost arestat preventiv, într-o altă cauză, în perioada 17 februarie 1999 - 31 martie 1999.
S-a mai reţinut că, prin decizia nr. 5459 din data de 28 septembrie 2005, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis, între altele, recursul declarat de inculpat, numai în ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, interzicându-i, cu acest titlu, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. 1969, pe durata şi în condiţiile art. 71 din acelaşi cod.
Curtea de Apel Bucureşti a menţionat că, din examinarea actelor şi lucrărilor Dosarului nr. 492/2002 rezultă că petentul A. a participat personal atât la soluţionarea cauzei în primă instanţă, cât şi în recurs.
Astfel, s-a reţinut că, în faţa primei instanţe, inculpatul a fost prezent personal la termenul din 3.06.2002, arătând că este de acord să fie asistat de apărătorul din oficiu, iar ulterior îşi va angaja apărător ales, precum şi la termenul din 11.11.2002, când a fost de altfel şi audiat.
De asemenea, s-a mai reţinut că, petentul, prin apărător ales, a declarat recurs împotriva sentinţei penale nr. 72 din data de 12 decembrie 2003 şi a fost prezent personal la termenele din 5.07.2004 şi 10.12.2004.
Potrivit art. 466 alin. 1 C. proc. pen., persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoştinţă, prin orice notificare oficială, că s-a desfăşurat un proces penal împotriva sa.
Conform art. 466 alin. (2) C. proc. pen., este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deşi a avut cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei şi nu a putut încunoştinţa instanţa.
Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care şi-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceştia s-au prezentat oricând în cursul procesului, şi nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinţei de condamnare, nu a declarat apel, a renunţat la declararea lui ori şi-a retras apelul.
Conform art. 469 alin. (1) C. proc. pen., instanţa, ascultând concluziile procurorului, ale părţilor şi ale subiecţilor procesuali principali, examinează dacă:
a) cererea a fost formulată în termen şi de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 466;
b) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procesului penal;
c) motivele în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere a procesului penal, care a fost judecată definitiv.
Astfel, raportat la dispoziţiile legale menţionate precum şi la aspectele de fapt anterior prezentate, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, în cauză, cererea petentului A. nu îndeplineşte principala condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 466 C. proc. pen., anume ca petentul să fi fost judecat în lipsă. După cum s-a arătat deja, numitul A. a fost prezent atât în faţa primei instanţe care a soluţionat cauza finalizată prin condamnarea sa (Curtea de Apel Bucureşti) cât şi în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a soluţionat recursurile declarate împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, printre acestea aflându-se inclusiv cel formulat de petent.
În aceste condiţii, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 469 alin. (1) rap. la art. 466 C. proc. pen., astfel că, în baza art. 469 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de redeschidere a procesului penal formulată de petentul condamnat A.
*****
Împotriva acestei soluţii, petentul condamnat A. a formulat apel.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 14.06.2017, fiind s-a stabilit prim termen pentru soluţionare la data de 29.09.2017, când, faţă de cererea transmisă instanţei de către apelant, de amânare a cauzei din motive medicale, Înalta Curte a dispus amânarea cauzei pentru data de 10.11.2017, ocazie cu care, apelantul, prezent personal, a solicitat instanţei de apel acordarea unui termen de grefă pentru studierea dosarelor şi amânarea cauzei pentru pregătirea apărării. Astfel, s-a stabilit termen de grefă la 15.11.2017, cauza fiind amânată pentru data de 12.01.2018, când, apelantul condamnat a solicitat un nou termen de grefă, precum şi amânarea cauzei pentru a-şi angaja apărător ales. Încuviinţând solicitarea apelantului condamnat, instanţa a stabilit termen de grefă la 16.01.2018, iar pentru angajarea unui apărător şi formularea concluziilor în cauză, s-a fixat termen de judecată la data de 20.04.2018. Pentru acest termen, apelantul condamnat a formulat cerere de judecare a cauzei în lipsă. Înalta Curte, constatând cauza în stare de judecată, a luat concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat şi ale reprezentantului Parchetului, acestea fiind redate în practicaua prezentei decizii.
Examinând apelul formulat în cauză de către condamnatul A., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
În materia cererilor de redeschidere a procesului penal în cazul judecăţii în lipsa persoanei condamnate, reglementată de dispoziţiile art. 466 şi urm. C. proc. pen., procedura de judecare presupune două etape, respectiv admiterea în principiu şi rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal.
Potrivit art. 468 alin. (1) C. proc. pen., având denumirea marginală măsurile premergătoare, "la primirea cererii de redeschidere a procesului penal, se fixează termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu, preşedintele dispunând ataşarea dosarului cauzei, precum şi citarea părţilor şi a subiecţilor procesuali principali interesaţi."
În speţă, în verificarea condiţiilor necesare admisibilităţii în principiu a unei astfel de cereri, Curtea de Apel Bucureşti, în mod judicios, a constatat că prezenta cerere de redeschidere a procesului penal formulată de condamnatul A. cu privire la sentinţa penală din 12.12.2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2002, definitivă prin decizia penală nr. 5459/28.09.2005, pronunţată în dosarul nr. x/2004 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate expres prevăzute de art. 469 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 466 C. proc. pen., respectiv cerinţa ca petentul să fi fost judecat în lipsă.
Potrivit art. 466 alin. (1) C. proc. pen., doar persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal, ori, în prezenta cauză, aşa cum reiese din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului privind procesul penal în care s-a dispus condamnarea petentului A. şi a cărui redeschidere se solicită, condamnatul definitiv A. nu a fost judecat în lipsă în accepţiunea dispoziţiilor legale anterior menţionate, în condiţiile în care, în concret, astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, acesta a participat personal, atât la soluţionarea cauzei la instanţa de fond, cât şi în recurs, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Conform actelor şi lucrărilor dosarului de fond nr. 492/2002, rezultă că petentul A. a participat personal la soluţionarea cauzei în primă instanţă, acesta fiind prezent personal la termenul din 3.06.2002, când a arătat că este de acord să fie asistat de apărătorul din oficiu, urmând să-şi angajeze apărător ales, fiind prezent în faţa instanţei şi la termenul din 11.11.2002, când acesta a fost şi audiat.
Cu prilejul dezbaterilor pe fondul cauzei ce au avut loc în şedinţa din 28.11.2003, în faţa instanţei de fond, inculpatul A. a fost reprezentant de avocat din oficiu, care a pus concluzii pe fondul cauzei, astfel cum rezultă din încheierea de la acea dată, parte integrantă a sentinţei penale nr. 72 din data de 12.12.2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2002, prin care s-a dispus condamnarea acestuia.
Se mai reţine că, în dosarul de recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2004, la filele 6 şi 7, vol. I, se regăseşte declaraţia de recurs formulată de inculpatul A., prin avocat ales, fiind anexată cererii şi împuternicirea avocaţială a apărătorului ales.
Şi în faţa instanţei de recurs, la termenul din 5.07.2004, recurentul inculpat A. a fost prezent personal, fiind de asemenea, personal şi asistat de avocat ales în faţa instanţei de recurs la termenele de judecată din 10.12.2004 şi din 21.03.2005.
În fine, reţinând cu titlu de exemplu aceste date potrivit cărora rezultă, cu certitudine, împrejurarea că inculpatul A. a fost prezent personal la mai multe termene de judecată, atât la instanţa de fond care a dispus condamnarea sa prin sentinţa penală nr. 72 din data de 12.12.2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2002, cât şi la instanţa de recurs în calea de atac declarată inclusiv de inculpatul A., prin apărător ales, împotriva sentinţei din 12.12.2003, dar şi faptul că acesta a fost reprezentat ori asistat, fie de avocat din oficiu, fie de apărător ales, rezultă aşadar, că, în cazul condamnatului definitiv A. nu este îndeplinită cerinţa expres prevăzută de lege privind judecarea în lipsă pentru a-i conferi acestuia calitatea de titular al acestei căi extraordinare de atac - de persoană condamnată definitiv judecată în lipsă.
Potrivit art. 466 alin. (2) C. proc. pen., este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deşi a avut cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei şi nu a putut încunoştinţa instanţa.
De asemenea, nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care şi-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceştia s-au prezentat oricând în cursul procesului, şi nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinţei de condamnare, nu a declarat apel, a renunţat la declararea lui ori şi-a retras apelul.
Din cele reţinute în cauză şi în raport cu dispoziţiile legale menţionate, în mod evident, condamnatul A. nu se află în situaţia reglementată de art. 466 C. proc. pen.
Concluzionând, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea în principiu a prezentei cereri, prev. de art. 469 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 466 C. proc. pen., a dispus respingerea ei, ca inadmisibilă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 469 alin. (4) C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 79/F din data de 20 aprilie 2017, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 79/F din data de 20 aprilie 2017, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă apelantul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 aprilie 2018.