Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 15 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus, în baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 32 lit. d) Codul familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 si cu dispoziţiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa nr. x/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, precum şi a sechestrului asigurător instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând, printre alţii, inculpatului A., inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, ale soţiei acestuia, ale rudelor de gradul I şi ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecaţii, cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie efectuate asupra acestora, dispunându-se identificarea lor în cursul procedurii de îndeplinire a masurilor asigurătorii.
În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător asupra sumei de 189.000.000 ROL ridicată de martora B. de la C. Sucursala Unirea cu privire la care aceasta a declarat că a cheltuit-o personal.
În baza art. 251 C. proc. pen. şi art. 129 alin. (6) C. proc. fisc., a desemnat ca organ însărcinat cu punerea în executare a dispoziţiei de indisponibilizare asupra sumei de 189.000.000 ROL ridicată de martora B. de la C. Sucursala Unirea şi asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând, printre alţii, inculpatului A., inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, ce urmează a se identifica în cursul punerii în executare a dispoziţiei de indisponibilizare, a soţiilor acestora, a rudelor de gradul I şi a altor persoane în posesia cărora există presupunerea ca provin din faptele penale deduse judecaţii cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie asupra bunurilor cu privire la care exista presupunerea ca provin din faptele penale deduse judecăţii, organele de cercetare penală desemnate de procurorul-şef al Parchetulului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală şi Administraţia Finanţelor Publice, urmând să colaboreze cu Biroul pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Autoritatea Naţională a Vămilor, Garda Financiară, Banca Naţională a României, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, şi orice altă autoritate sau instituţie publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea şi valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii, precum şi a celor care fac obiectul confiscării speciale, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, fiind încunoştiinţată despre rezultatul verificărilor.
Pentru a dispune această măsură, Curtea a reţinut, în esenţă, că nu poate eluda obligaţia ce incumbă organelor judiciare, potrivit dispoziţiilor art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., de a analiza oportunitatea luării unor măsuri asigurătorii în vederea confiscării speciale, având în vedere obligativitatea aplicării acestei măsuri cu privire la bunurilor provenite din fapta penală. În lumina unor dispoziţii din legi speciale, cum ar fi, de exemplu, art. 32 din Legea nr. 656/2002 ori art. 11 din Legea nr. 241/2005, luarea măsurilor asigurătorii în cazul săvârşirii unor infracţiuni de spălare a banilor ori de evaziune fiscală este obligatorie şi are ca efect indisponibilizarea bunurilor, valorilor despre care există suspiciunea că provin din fapte prevăzute de legea penală, până la soluţionarea definitivă a cauzei, când se va analiza dacă s-ar putea dispune asupra reparării prejudiciului prin mai multe variante: plată directă, restituire în natură sau confiscare specială.
Pe de altă parte, s-a apreciat că dispoziţiile cuprinse în art. 249 alin. (5) C. proc. pen. trebuie coroborate şi cu prevederile art. 32 lit. d) Codul familiei, potrivit cărora obligaţia de a repara prejudiciul cauzat prin comiterea unor fapte prevăzute de legea penală este o datorie comună a soţilor, şi cu dispoziţiile art. 998 din vechiul C. civ., ambele texte de lege fiind aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011.
De asemenea, a reţinut că este posibil ca trecerea unor bunuri dobândite prin săvârşirea faptelor deduse judecăţii în patrimoniul unor terţi să fi avut loc, urmând a se stabili, ulterior, la deliberare, în ce măsură au fost respectate valenţele principiului nemo plus iuris ad alinum transferre potest quam ipse habet. Or, aceste aspecte privind eventualele acte de dispoziţie asupra bunurilor cu privire la care există suspiciunea că provin din fapte prevăzute de legea penală şi a persoanelor care pretind drepturi asupra acestora trebuie lămurite înainte de soluţionarea definitivă a cauzei, urmând a fi acordată posibilitatea respectivelor persoane să-şi facă apărări pe marginea modalităţii de dobândire a acestora.
A mai constatat că nicio dispoziţie procesual penală nu obligă organul judiciar să procedeze la o prealabilă identificare a bunurilor supuse sechestrului sau a persoanelor care pretind drepturi asupra acestor bunuri, după cum nicio prevedere nu impune judecătorului să citeze în prealabil persoana care pretinde că a dobândit bunuri provenite din fapte prevăzute de legea penală anterior luării măsurii de indisponibilizare.
În această situaţie, s-a arătat că aceste persoane vor fi identificate în procedura de îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi vor fi ulterior citate pentru respectarea standardelor de protecţie a drepturilor omului prevăzute în art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie.
Prin încheierea din 01 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală pentru aduce la îndeplinire în integralitate, măsurile dispuse de instanţă prin încheierea de şedinţă din 15 septembrie 2014, respectiv să procedeze, printre altele, la indisponibilizarea conturilor, acţiunilor şi activelor societăţilor comerciale la care inculpatul figurează ca împuternicit, beneficiar real, acţionar sau administrator, situate în ţară şi în străinătate, inclusiv a societăţilor comerciale care deţin acţiuni la alte societăţi comerciale la care inculpatul figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, ale soţiei acestuia, ale rudelor de gradul I şi ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecăţii şi pe cale de consecinţă, să procedeze la efectuarea unor cereri de comisie rogatorie în vederea indisponibilizării bunurilor mobile, imobile, inclusiv acţiunile societăţilor aflate în Elveţia, Marea Britanie şi SUA, respectiv D. din Elveţia, D. din Londra, autoturismul x, număr de înmatriculare x, culoare gri, înmatriculat la 12 noiembrie 2013, care figurează în patrimoniul D., toate bunurile mobile şi imobile, inclusiv acţiuni, părţi sociale ale societăţilor E. şi SC F., ambele cu sediul social în SUA, Delaware, 15 East North Street, Dover, Comitatul Kent şi să evidenţieze actele de dispoziţie şi rulajul conturilor bancare, după instituirea sechestrului asigurător. În adresă s-a mai precizat că, având în vedere necesitatea emiterii unei cereri de comisie rogatorie pentru identificarea conturilor bancare ale societăţilor aflate în Elveţia este necesară furnizarea unor informaţii Biroului Federal Office of Justice International Legal Assistance Division, în cuprinsul cererii fiind necesar să se menţioneze că din investigaţiile întreprinse a rezultat o legătură cu o bancă din Elveţia, sens în care s-a dispus să se ataşeze la solicitarea adresată autorităţilor străine înscrisul (anexat la adresă) din care reiese transferul sumei de 19.500.000 de dolari între conturile corespondente ale societăţilor E. şi D. din Elveţia, precum şi relaţiile de la O.N.R.C. privind participarea D. din Elveţia la alte societăţi deţinute în România, cu indicarea în cerere a adresei statului Delaware SUA, referitoare la faptul că SC F. şi SC E.. au acelaşi sediu social şi că împuternicitul celei din urmă este inculpatul A., precum şi menţiunea că în data de 15 septembrie 2014, Curtea a dispus instituirea unui sechestru asupra tuturor acţiunilor şi activelor sociale la care inculpatul deţine calitatea de împuternicit, asociat şi administrator, inclusiv cele aflate în străinătate, cererile de comisie rogatorie efectuate şi răspunsurile autorităţilor competente urmând a se ataşa la dosarul cauzei.
Prin aceeaşi încheiere, s-a dispus emiterea unei adrese către Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare pentru notarea dispoziţiilor de indisponibilizare a bunurilor notate în cuprinsul: procesului - verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. x/CM din 26 septembrie 2014, constând în echipamente tehnologice ale SC G. SA Oneşti, a celor descrise în anexa la procesul - verbal sechestru asigurător din 26.09.2014 nr. x/CM, respectiv: storcător oxigen, vopseluri lubrifianţi, metale preţioase, etc., anexa la procesul - verbal sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. 7019/CM din 26 septembrie 2014 constând în depozite laminate, anexa la procesul - verbal nr. x/CM din 26.09.2014 constând în magazie materiale containerizate; bunuri mobile sechestrate lăsate în custodia lui H. din Bucureşti, str. x nr. 31B, bunuri mobile descrise în anexa la procesul - verbal nr. x din 25 septembrie 2014, bunuri mobile descrise în anexa la procesul-verbal nr. x din 24 septembrie 2014 şi bunuri mobile descrise în procesul-verbal încheiat la aceeaşi dată în localitatea Lehliu Gară str. x nr. 2.
Totodată, s-a dispus emiterea unei adrese către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru a se proceda la luarea unei inscripţii ipotecare asupra bunurilor imobile cu privire la care s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului în data de 15 septembrie 2014, conform proceselor - verbale referitoare la aceste bunuri ataşate adresei, precum şi către O.N.R.C. Depozitarul Central pentru a se nota interdicţia de înstrăinare a acţiunilor deţinute de I. SA menţionate în anexa la procesul - verbal din 25.09.2014, a bunurilor mobile instituite prin procesele - verbale asigurătorii constând în acţiuni deţinute la SC Politehnica Timişoara SA, a celor indicate în anexa la procesul - verbal nr. 154 din 25.09.2014, a celor indicate în anexa la procesul - verbal nr. 155 din 25.09.2014, a terenului intravilan în suprafaţă de 537 mp, situat în intravilanul oraşului Breaza de Sus, aleea Someşului nr. 3, tarlaua 9, parcela 326, judeţul Prahova, descris în procesul - verbal din 24.09.2014, a apartamentului situat în Constanţa, b-dul Mamaia, aparţinând lui H..
De asemenea, a acordat termen de judecată la data de 09 octombrie 2014 pentru care, printre altele, a dispus citarea, în calitate de intervenienţi, a persoanelor care pretind drepturi asupra bunurilor în privinţa cărora s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului, respectiv J. SRL prin lichidator K. SPRL, L., M., SC N. SRL, O., P. şi Q., I. SA, R., S., SC G. SA prin lichidator judiciar T. SRL, cu sediul ales la SCA U.
Prin decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, printre altele, a admis apelurile formulate de apelantul Parchetul de pe langă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de apelanţii inculpaţi A., V., R., W., X., Y., Z., AA. şi BB. împotriva sentinţei penale nr. 809/F din 28 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi a încheierii de şedinţă din data de 28 septembrie 2006 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2005.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 809/F din 28 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2005 şi, integral, încheierea de şedinţă din data de 28 septembrie 2006 a aceleiaşi instanţe şi rejudecand, printre altele, în baza art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 8 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.
În baza art. 65 C. pen. (1969), a interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (1969) (dreptul de director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate) pe o durată de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. (1969), a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (1969) (dreptul de director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate), din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale 8 de închisoare.
În baza art. 323 alin. (1) şi 2 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
În baza art. 65 C. pen. (1969), a interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969), timp de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. (1969), a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969), din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 5 ani închisoare.
În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen. (1969), l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 10 ani pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată.
În baza art. 65 C. pen. (1969), a interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) (dreptul de director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate) C. pen. (1969), timp de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. (1969), a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (1969) (dreptul de director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, in tara sau in străinătate), din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 10 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., a contopit pedepsele stabilite prin decizie în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care adaugă un spor de doi ani, inculpatul executând în final pedeapsa de 12 ani închisoare.
În baza art. 35 C. pen. (1969), a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) (dreptul de director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate) C. pen. (1969), timp de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.
În baza art. 71 C. pen. (1969), a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) (dreptul de director/împuternicit/asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate) C. pen. (1969), din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 12 ani închisoare.
În baza art. 72 C. pen. (1969), a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 15 februarie 2005 pană la data de 24 iunie 2005, inclusiv.
Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 33 alin. (1) şi 3 din Legea nr. 656/2002 modificată raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) şi art. 112 alin. (6) C. pen., a dispus, printre altele, confiscarea următoarelor bunuri de la A., respectiv a sumei de 2.321.292.608.133,96 lei (ROL), în echivalent lei (RON) la data plăţii, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului si a impozitului pe profit; a sumei de 91.166.300 USD, în echivalent în lei la data plăţii, conform actului adiţional la contractul cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005 încheiat la data de 9 septembrie 2005 de CC. şi E., societate care vinde 20,92% din DD. Onesti SA, sumă provenind din săvarşirea infracţiunilor deduse judecăţii, a sumei de 57.768.138 dolari SUA, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare, transferată de SC DD. SA prin contul x deschis la SC EE. SA societăţii SC FF. în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006, sumă provenind din săvarşirea infracţiunilor deduse judecăţii, a sumei de 13.133.541 euro, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare, sumă transferată de SC DD. SA prin contul 2933348 deschis la SC EE. SA societăţii SC FF., sumă provenind din săvarşirea infracţiunilor deduse judecăţii.
În baza art. 35 alin. (4) C. pen. (1969), a dispus cumularea măsurilor de siguranţă dispuse în prezenta cauză, urmând ca în final să dispună confiscarea de la A. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 lei (ROL), în echivalent lei (RON) la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 dolari SUA, în echivalent în lei la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare, conform actului adiţional la contractul cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005 încheiat la data de 9 septembrie 2005 de CC. şi E. (societate care vinde 20,92% din DD. Onesti SA); 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare, transferată de SC DD. SA, prin contul x deschis la SC EE. SA, societăţii SC FF. în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 euro, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare transferată de SC DD. SA prin contul 2933348 deschis la SC EE. SA societăţii SC FF.
A dispus completarea de către organul însărcinat cu punerea în executare a dispoziţiilor hotărârii (Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Bucureşti) a cererilor de comisie rogatorie transmise în vederea indisponibilizării, printre altele, a conturilor, acţiunilor şi activelor societăţilor comerciale la care inculpatul figurează ca împuternicit, beneficiar real, acţionar sau administrator, situate în ţară şi în străinătate, inclusiv a societăţilor comerciale care deţin acţiuni la alte societăţi comerciale la care inculpatul figurează cu respectivele calităţi, situate în ţară sau în străinătate, ale soţiilor acestora, ale rudelor de gradul I şi ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecăţii, transmise autorităţilor din Elveţia, Marea Britanie şi SUA de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală, cereri de comisie rogatorie transmise în urma celor dispuse de instanţă prin încheierea de şedinţă din 01 octombrie 2014 pentru aducerea la îndeplinire în integralitate a măsurilor dispuse de instanţă prin încheierea de şedinţă din 15 septembrie 2014, în cuprinsul cererilor de comisie rogatorie urmând a se menţiona că sumele indisponibilizate sunt destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul A. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 lei (ROL), în echivalent lei (RON) la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 USD, în echivalent în lei la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare conform actului adiţional la contractul cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005 încheiat la data de 9 septembrie 2005 de CC. şi E. (societate care vinde 20,92% din DD. Onesti SA); 57.768.138 dolari SUA, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare, transferată de SC DD. SA prin contul x deschis la SC EE. SA societăţii SC FF. în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 euro, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare transferată de SC DD. SA prin contul 2933348 deschis la SC EE. SA societăţii SC FF..
A mai dispus înaintarea către organul însărcinat cu punerea în executare a dispoziţiilor hotărârii (Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Bucureşti), a cererilor de comisie rogatorie transmise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală formulate în urma măsurilor instanţei luate prin încheierea de şedinţă din 01 octombrie 2014 pentru aducerea la îndeplinire în integralitate a măsurilor dispuse prin încheierea de şedinţă din 15 septembrie 2014 în vederea indisponibilizării conturilor şi acţiunilor şi activelor societăţilor comerciale la care inculpatul figurează ca împuternicit, beneficiar real, acţionar sau administrator, situate în ţară şi în străinătate, inclusiv a societăţilor comerciale care deţin acţiuni la alte societăţi comerciale la care inculpaţii au respectivele calităţi, situate în ţară sau în străinătate, ale soţiilor acestora, ale rudelor de gradul I si ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecăţii.
Organul însărcinat cu punerea în executare a dispoziţiilor hotărârii penale (Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Bucureşti) va solicita, pe calea comisiei rogatorii adresate autorităţilor din Elveţia, Marea Britanie şi SUA, confiscarea sumelor de bani indisponibilizate prin dispoziţiile Curţii de Apel Bucureşti Secţia a II-a Penală cuprinse în încheierile de şedinţă din datele de 15 septembrie 2014 şi 01 octombrie 2014, până la concurenţa sumelor de: 2.321.292.608.133,96 lei (ROL), în echivalent lei (RON) la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profit; 91.166.300 dolari SUA, în echivalent în lei la data plăţii, suma ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare conform actului adiţional la contractul cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005 încheiat la data de 9 septembrie 2005 de CC. şi E. (societate care vinde 20,92% din DD. Onesti SA); 57.768.138 USD, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare, transferată de SC DD. SA, prin contul x deschis la SC EE. SA, societăţii SC FF. în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 euro în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare transferată de SC DD. SA prin contul 2933348 deschis la SC EE. SA societăţii SC FF..
Totodată, au fost dispuse şi alte măsuri pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor deciziei.
În plus, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen., coroborate cu dispoziţiile art. 32 lit. d) Codul familiei şi cu dispoziţiile art. 998 din vechiul C. civ., ambele aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. x/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală, precum şi sechestrul asigurator instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A., R., Y., V., W., X., AA. şi BB., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de şedinţă din data de 15 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2005, bunurile mobile şi imobile, precum şi sumele de bani fiind menţionate expres în cuprinsul deciziei, printre acestea fiind enumerate şi bunurile imobile aflate în posesia SC GG. SRL indisponibilizate prin procesul verbal de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurator pentru bunuri imobile întocmit de ANAF din 08.10.2014, respectiv: hala industrială, str. x nr. 57, sector 6, Bucureşti, având nr. CF x şi nr. cadastral x, teren intravilan 5.987 mp str. x nr. 57, sector 6, Bucureşti, având nr. CF x - 1 şi nr. cadastral x, construcţie metalica 63 mp str. x nr. 57, sector 6, Bucureşti, având nr. CF x şi nr. cadastral x, teren intravilan 965 mp str. x nr. 57, sector 6, Bucureşti, având nr. CF x şi nr. cadastral x, construcţie metalica 17 mp str. x nr. 57, sector 6, Bucureşti, nr. CF x şi nr. cadastral x, teren intravilan 1.758 mp str. x nr. 57, sector 6, Bucureşti, nr. CF x şi nr. cadastral x, teren intravilan 3970 mp b-dul. x nr. 187 B, sector 6 Bucureşti, nr. CF x şi nr. cadastral x.
S-a arătat că aceste bunuri indisponibilizate sunt destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul A. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 lei (ROL), în echivalent lei (RON) la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare, reprezentând diferenţa de preţ între marfa de provenienţă ilicită introdusă în circuitul civil şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului si a impozitului pe profit; 91.166.300 USD, în echivalent în lei la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare conform actului adiţional la contractul cumpărare de acţiuni din 12 iulie 2005 încheiat la data de 9 septembrie 2005 de CC. şi E. (societate care vinde 20,92% din DD. Onesti SA; 57.768.138 dolari SUA, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziţiei de confiscare, transferată de SC DD. SA, prin contul x deschis la SC EE. SA, societăţii SC FF. în perioada 30.03.2006 - 28.06.2006; 13.133.541 euro, în echivalent la data plăţii, ce se va actualiza cu indicele de inflaţie la momentul aducerii la îndeplinirea a dispozitiei de confiscare transferată de SC DD. SA prin contul 2933348 deschis la SC EE. SA societăţii SC FF.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 249 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. pen., a dispus menţinerea măsurii sechestrului asigurător de indisponibilizare şi asupra sumelor menţionate expres în dispozitivul deciziei.
În temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 249 alin. (4) C. proc. pen. şi ale art. 250 alin. (6) C. proc. pen.
În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenţia Europeană a drepturilor omului şi a îndatoririlor fundamentale, printre altele, a respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de intervenienţii J. SRL prin lichidator K. SPRL, L., M., SC N. SRL, O., D. SA, reprezentată de inculpatul A., HH. SA, reprezentată de inculpatul A., I. SA, R., S., Y., SC G. SA prin lichidator judiciar T. SRL, cu sediul ales la SCA U., II., H., JJ., SC GG. SRL, KK., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al SC LL. SRL, precum şi de inculpatul X., împotriva luării şi împotriva modalităţii de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanţă prin încheierea din 15 septembrie 2014.
Împotriva acestei decizii, la data de 12 octombrie 2017, a formulat contestaţie petenta SC GG. SRL, în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (1), (4) şi 5 din Directiva 2014/UE/42, art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi, respectiv, art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, arătând, în esenţă, că solicitarea este admisibilă faţă de împrejurarea că directiva menţionată are aplicabilitate directă în speţă, ca urmare a lipsei transpunerii sale în legislaţia internă. S-a subliniat că această directivă impune statelor obligaţia de a asigura posibilitatea efectivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt afectate de măsuri asigurătorii de a avea acces la o cale de atac eficace şi la un proces echitabil, în vederea exercitării drepturilor acestora.
Pe fond, s-a solicitat, în esenţă, ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor mobile şi imobile ale societăţii, apreciindu-se că dispoziţiile de luare şi, ulterior, menţinere a acestor măsuri sunt nelegale, având în vedere că, pe de o parte, au fost depăşite limitele instituite imperativ de art. 66 din Legea nr. 31/1990, iar, pe de altă parte, respectivele bunuri nu aparţin rudelor de grad I ale inculpatului A., doar astfel de bunuri fiind vizate de încheierea din 15 septembrie 2014 şi cele ulterioare. În plus, s-a arătat că persoana juridică nu a fost niciodată citată în cauză şi nici nu i s-a dat posibilitatea de a-şi face apărări cu privire la modalitatea de dobândire a respectivelor bunuri, fiindu-i, astfel, încălcate toate drepturile recunoscute de dispoziţiile interne şi internaţionale în materie.
Examinând contestaţia formulată de petenta GG. SRL împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2005, Înalta Curte constată următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile legii fundamentale a României, stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţia României fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai de lege".
În acest context, se constată că, potrivit art. 250 alin. (1) C. proc. pen., împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, alin. (6) al aceluiaşi text de lege prevăzând că "împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie la acest judecător ori la această instanţă, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii".
Totodată, se constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 250 alin. (8) C. proc. pen., după rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestaţie potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 2501 C. proc. pen. (introduse în C. proc. pen. prin pct. 63 din O.U.G. nr. 18/2016), stabilesc că "împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanţa de judecată sau de instanţa de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune, după caz, la judecătorul de cameră preliminară, instanţa de judecată sau instanţa de apel care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară, respectiv instanţei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare".
În plus, se constată că, în raport cu dispoziţiile art. 425<SUP>1 </SUP>alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Se observă, astfel, că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul de a o promova stingându-se prin exercitare, având drept consecinţă excluderea posibilităţii legale a aceleiaşi persoane de a declara mai multe contestaţii împotriva aceleiaşi soluţii.
Aplicând aceste consideraţii în speţă şi verificând actele dosarului, se constată că, astfel cum rezultă din decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 (pct. V), instanţa de apel a respins ca nefondată, în temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, contestaţia formulată de intervenienta GG. SRL care a formulat contestaţie împotriva luării şi a modalităţii de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse prin încheierea din 15 septembrie 2014. Prin urmare, se observă că respectiva măsură asigurătorie a făcut obiectul cenzurii instanţei, în baza prevederilor art. 3 din Convenţie, atât din perspectiva dispoziţiei de luare, cât şi a modalităţii de aducere la îndeplinire, chiar dacă, la acel moment, legea procesual penală română nu prevedea o asemenea posibilitate. Acest aspect a fost constatat, de altfel, şi prin decizia nr. 415 din 14 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia formulată de contestatoarea GG. SRL împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deopotrivă, se constată că, ulterior modificării dispoziţiilor art. 250 C. proc. pen. şi introducerii art. 250<SUP>1</SUP> C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 18/2016 (începând cu 23 mai 2016), prin încheierea din 16 septembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, s-a luat act de retragerea contestaţiei formulată de contestatoarea GG. SRL împotriva măsurii sechestrului asigurător dispusă în dosarul nr. x/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, reţinându-se incidenţa art. 425<SUP>1</SUP> C. proc. pen. raportat la art. 415 C. proc. pen., având în vedere că reprezentantul legal al societăţii, prezent în instanţă, a solicitat acest lucru atât personal, dar şi printr-o cerere scrisă. Acest aspect a fost constatat şi prin decizia nr. 371 din 6 aprilie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. Ca urmare, se constată că petenta a uzitat de calea de atac şi după momentul prevederii acestei posibilităţi în legea procesual penală română, însă, a ales să nu o valorifice, retrăgându-şi contestaţia.
Or, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României şi art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale, contestaţia promovată, în cauză, de petentă este inadmisibilă.
Chiar dacă, în conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţia României, reglementările comunitare, la care a făcut trimitere contestatoarea, au o aplicabilitate directă în legislaţia internă, acestea nu sunt de natură a modifica concluzia la care a ajuns Înalta Curte, în condiţiile în care nu prevăd drepturi mai largi decât cele recunoscute de legea procesual penală română.
Faţă de considerentele anterior expuse, întrucât petenta şi-a epuizat dreptul recunoscut de lege de a promova o cale de atac împotriva măsurii asigurătorii instituită asupra bunurilor sale în dosarul nr. x/2005, Înalta Curte, în temeiul art. 425<SUP>1 </SUP>alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petenta GG. SRL împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2005.
Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, o va obliga pe contestatoare la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petenta GG. SRL împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2005.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2017.