Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 11 din 22.01.2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., pronunţată în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 430 C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării Sentinţei penale nr. 493/22.12.2014 a Tribunalului Vaslui, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 433/03.06.2016 a Curţii de Apel Iaşi, date în Dosarul penal nr. x/2012
În temeiul dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen., văzând şi Decizia nr. 10/2017 pronunţată de Înalta Curte de casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 392/2017) s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare declarată de A. împotriva Deciziei penale nr. 433/3.06.2016 a Curţii de apel Iaşi, pronunţate în Dosarul penal nr. x/2012 al Tribunalului Vaslui.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul A. la plata sumei de 500 de RON către stat, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei conform art. 272 C. proc. pen., suma urmând a rămâne în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că prin cererea înregistrată la data de 4.09.2017, sub nr. 843/45/2016, pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, condamnatul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 433/03.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2012.
De asemenea, acesta a formulat cererea de suspendare a executării Sentinţei penale nr. 493/22.12.2014 a Tribunalului Vaslui, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 433/03.06.2016 a Curţii de Apel Iaşi, date în Dosarul penal nr. x/2012, cu privire la care Curtea a reţinut că suspendarea executării unei pedepse definitive se impune doar atunci când există temeiuri pentru a considera că există o minimă posibilitate ca sentinţa de condamnare să fie afectată de vicii sau atunci când executarea ei aduce atingere gravă unor drepturi ale persoanei condamnate. Or, faptul că, chiar fiind încarcerat, contestatorul îşi poate face apărări rezultă din însăşi numeroasele înscrisuri depuse de condamnat la dosar, din multitudinea acţiunilor promovate de acesta; prin urmare, mediul carceral nu afectează cu nimic drepturile condamnatului contestator şi în special dreptul acestuia la apărare şi dreptul de petiţionare.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că în cauză nu există niciun temei legal pentru redeschiderea procesului penal în care contestatorul a fost condamnat definitiv, nefiind motive plauzibile pentru a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a deciziei penale contestate şi, ca atare, caracterului său executoriu.
Pentru aceste considerente, în baza art. 430 C. proc. pen., Curtea a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării Sentinţei penale nr. 493/22.12.2014 a Tribunalului Vaslui, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 433/03.06.2016 a Curţii de Apel Iaşi, date în Dosarul penal nr. x/2012
Referitor la admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, Curtea a reţinut că partea a invocat în cauză, ca temei de drept al cererii sale, dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. a), b), d) şi h) C. proc. pen.
S-a constat că, deşi contestaţia promovată de condamnatul contestator vizează o decizie definitivă, iar acesta a avut calitatea de parte în proces, având abilitarea legală de a promova calea extraordinară de atac de faţă, acesta nu a respectat termenul legal de introducere a căii extraordinare de atac de faţă prin raportare la motivele prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. a), d) şi h) C. proc. pen. invocate.
Analizând Dosarul de fond nr. x/2012, Curtea a constatat că Decizia penală nr. 433/03.06.2016 a Curţii de Apel Iaşi, dată în Dosarul penal nr. x/2012, a fost comunicată contestatorului condamnat la data de 23.09.2016, termenul de 30 de zile pentru promovarea căii extraordinare de atac împlinindu-se la data de 24.10.2016, în timp ce prezenta cale de atac a fost declarată la data de 4.09.2017, data înregistrării sale la Curtea de Apel Iaşi. Chiar luând în considerare data trimiterii căii de atac prin e-mail - 30.11.2016 - aceasta tot în afara termenului legal apare ca fiind promovată.
Contestatorul condamnat avea cunoştinţă de decizia instanţei de apel încă de la momentul înmânării mandatului de executare a pedepsei închisorii, respectiv din 03.06.2016. Totuşi, având în vedere dispoziţiile art. 428 C. proc. pen. care se referă la comunicarea deciziei instanţei de apel, Curtea a verificat aceste comunicări, rezultând că Decizia nr. 433/03.06.2016 a Curţii de Apel Iaşi, dată în Dosarul penal nr. x/2012, a fost comunicată contestatorului la domiciliu, deşi acesta fusese încarcerat între timp.
Totuşi, la data de 21.09.2016 grefierul de la compartimentul de executări penale al Curţii de apel, sesizând acest aspect şi luând în considerare o cerere formulată de condamnat privind comunicarea deciziei penale, întocmeşte un referat privind recomunicarea deciziei către condamnat, decizie care este înmânată persoanei condamnate A. la data de 23.09.2016, conform dovezii de comunicare ataşată dosarului de fond.
În acest context, Curtea de apel nu a mai analizat motivele de contestaţie prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. a), d) şi h) C. proc. pen. invocate de contestator, contestaţia de faţă fiind tardiv formulată în raport de acestea.
Curtea a constat că ar mai putea analiza în cauza de faţă din perspectiva respectării termenului în care contestaţia poate fi formulată doar motivul de contestaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., motiv în raport de care legiuitorul a prevăzut că se poate promova oricând calea extraordinară de atac.
Contestaţia în anulare întemeiată pe lipsa plângerii prealabile ori a unui act de sesizare din oficiu este inadmisibilă existând autoritate de lucru judecat. Astfel, prin Decizia penală nr. 403/23 mai 2017 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2017, având ca obiect soluţionarea unei alte contestaţii în anulare declarate de acelaşi condamnat A. împotriva aceleiaşi decizii penale, s-a reţinut inadmisibilitatea în principiu a unei astfel de cereri întrucât "pentru infracţiunea de înşelăciune, una dintre faptele reţinute în sarcina contestatorului condamnat, nici C. pen. din 1969 şi nici legea nouă (art. 244 şi art. 245) nu prevăd condiţia privind existenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului. Doar noul C. pen. stabileşte că împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, împăcare care însă nu s-a realizat în dosarul de fond ataşat prezentei cauze.
Potrivit art. 157 C. pen. invocat de contestator în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală. Însă, infracţiunile prev. de art. 244 şi 245 C. pen. sunt infracţiuni ce se urmăresc "din oficiu", dovadă că art. 159 C. pen. stabileşte că împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.
Prin urmare, cauza de încetare a procesului penal invocată de contestatorul condamnat A., respectiv lipsa plângerii prealabile, nu se regăseşte în cauză."
De asemenea, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 16 lit. e) C. proc. pen. invocate, care se referă la lipsa plângerii prealabile, a autorizării ori sesizării organului competent ori la lipsa unei alte condiţii prevăzute de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, s-a reţinut că textul citat nu se referă la lipsa unui proces-verbal de sesizare din oficiu şi, oricum, acest aspect a fost învederat primei instanţe, a fost motivat prin Sentinţa penală nr. 493/22.12.2014 şi a fost avut în vedere de instanţa de apel care a efectuat un control integral, în legalitate şi temeinicie. Instanţa de apel a verificat integral sentinţa penală atacată, conform motivării deciziei contestate. Prin Decizia nr. 10 din data de 29 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal.
În opinia Curţii de apel, contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., relativă la condamnarea inculpatului când exista o cauză de încetare a procesului penal, nu mai poate fi analizată întrucât a mai fost invocată într-o altă contestaţie în anulare, definitiv soluţionată şi pentru că lipsa plângerii prealabile şi nelegalitatea sesizării organului de urmărire penală au fost invocate încă din faţa primei instanţe care a argumentat prin sentinţă de ce nu le reţine, iar sentinţa a fost supusă analizei instanţei de control judiciar în apel, fiind incidentă Decizia nr. 10/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În ceea ce priveşte existenţa unei hotărâri civile definitive, astfel cum a arătat contestatorul, în realitate, s-a reţinut că acesta invocă existenţa unei cauze de achitare, întrucât susţine că infracţiunea de spălare a banilor presupune ca banii să provină din săvârşirea unei infracţiuni, iar banii despre care se pretinde că ar fi fost obiect la infracţiunii prev. de Legea nr. 565/2002 pentru care a fost condamnat proveneau din această sentinţă civilă. Ceea ce a invocat contestatorul este o cauză de achitare prev. de art. 16 lit. b) C. proc. pen., se referă la tipicitate, la corespondenţa cu tiparul normei de incriminare şi nu poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare. Deşi petentul circumscrie aspectul invocat dispoziţiei art. 16 lit. e) C. proc. pen., acesta nu poate fi astfel analizat, circumscrierea fiind formală, doar pentru accesarea prezentei proceduri. Prin Decizia a cărei anulare se cere instanţa de apel a analizat aceleaşi apărări, înlăturându-le, astfel încât nici din perspectiva Deciziei nr. 10/2017 (chiar dacă, prin absurd, s-ar admite opinia contestatorului că ar putea fi analizată existenţa acelei hotărâri civile prin prisma unei cauze de încetare a procesului), contestaţia tot ar fi inadmisibilă.
În ceea ce priveşte existenţa unei "cauze de nepedepsire" prev. de Legea nr. 31/1990 - legea societăţilor comerciale, circumscrisă de petent unei cauze de "încetare a procesului penal", aceasta este formal invocată. Sub un prim aspect, s-a constatat că dispoziţiile invocate se referă strict la infracţiunile prevăzute de acest act. Ori, petentul nu a fost condamnat pentru vreo infracţiune prevăzută de Legea nr. 31/1990. În al doilea rând textul prevede cauze justificative, temei de achitare - art. 16 lit. d) C. proc. pen., iar nu de încetare a procesului penal.
Cu privire la aşa - zisele excepţii de nulitate, Curtea a apreciat că motivele de nulitate absolută invocate de condamnatul contestator nu pot fi luate în considerare în procedura de faţă decât în măsura în care se circumscriu cazurilor de contestaţie în anulare expres şi limitativ prevăzute de lege şi care au fost invocate de contestator.
Instanţa de apel învestită cu prezenta contestaţie, raportat la concluziile scrise formulate de A., a arătat că invocarea formală a cazurilor legale de contestaţie în anulare nu este suficientă pentru a fundamenta o soluţie de admitere în principiu, atâta timp motivele de fapt pe care se sprijină cererea nu se pliază pe niciunul dintre aceste cazuri. Cu alte cuvinte, simpla indicare a unui text de lege, în condiţiile în care aspectele de fapt susţinute în justificarea demersului jurisdicţional nu se încadrează în textul invocat, nu este suficientă pentru admiterea în principiu a unei căi extraordinare de atac. Prin motivele de fapt invocate în sprijinul demersului jurisdicţional de faţă, contestatorul condamnat A., în esenţă, critică în ansamblu, pe fond, hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauza sa, doreşte să fie rejudecată în întregime cauza în care a fost condamnat, pentru a-şi impune punctele de vedere.
Împotriva acestei decizii penale a declarat apel condamnatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 21 februarie 2018. S-a acordat termen, aleatoriu, la data de 17 aprilie 2018.
Contestatorul condamnat A. a participat la judecarea cauzei prin intermediul videoconferinţei, fiindu-i acordată posibilitatea de a lua legătura cu apărătorul desemnat din oficiu în condiţii de confidenţialitate, conform art. 89 alin. (2) C. proc. pen.
În dezbateri, a fost ridicată de procuror excepţia inadmisibilităţii căii de atac de către reprezentantul Ministerului Public.
Examinând cauza de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că apelul formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 11 din 22.01.2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 432 alin. (4) prevede că sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
Prin Decizia nr. 5/2015 publicată în Monitorul oficial din 10 aprilie 2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Tribunalul Dolj, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 32.177/215/2014 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile şi a stabilit că hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului. Această decizie este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, se constată că prin Decizia penală nr. 433/03.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2012 a fost condamnat pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa la pedeapsa finală de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi lit. c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora.
Împotriva acestei decizii penale, condamnatul a formulat contestaţie în anulare, fiind respinsă prin Decizia penală nr. 11 din 22.01.2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen., văzând şi Decizia nr. 10/2017 pronunţată de Înalta Curte de casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 392/2017), apreciindu-se că pentru motivele prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. a), d) şi h) C. proc. pen. invocate acesta nu a respectat termenul legal de introducere a căii extraordinare de atac de faţă, iar cu privire la motivul de contestaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (respectiv, s-a decis condamnarea inculpatului când exista o cauză de încetare a procesului penal), s-a apreciat că nu mai poate fi analizat întrucât a mai fost invocată într-o altă contestaţie în anulare, fiind soluţionată prin Decizia penală nr. 403/23 mai 2017 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2017
În speţa de faţă, se constată că a fost declarat apel împotriva Deciziei nr. 11 din 22.01.2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen. care s-a pronunţat în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.
Potrivit 432 alin. (4) C. proc. pen. sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, aceste dispoziţii reglementând procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile şi anume, admiterea în principiu, prevăzută de art. 431 C. proc. pen. În speţă, prin decizia apelată, Curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a contestaţii în anulare promovate împotriva deciziei de condamnare, iar în dispozitivul acestei hotărâri s-a menţionat faptul că aceasta este definitivă.
Astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 5/2015 publicată în Monitorul oficial din 10 aprilie 2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului. Aşadar, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.
Se constată, aşadar, că apelantul contestator condamnat A. a formulat cerere de apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea căii ordinare de atac a apelului, în privinţa deciziei penale atacate de contestator (Decizia penală nr. 11 din 22.01.2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.), definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
Având în vedere dispoziţiile art. 129 din Constituţie care prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii, precum şi dispoziţiile art. 21 din legea fundamentală privind liberul acces la justiţie, se constată că în C. proc. pen. sunt reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 11 din 22.01.2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., pronunţată în Dosarul nr. x/2017.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul contestator condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 11 din 22.01.2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., pronunţată în Dosarul nr. x/2017.
Obligă apelantul contestator condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 aprilie 2018.
Procesat de GGC - NN