Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 237 din 29 noiembrie 2002 a Tribunalului Caraș Severin, inculpata G.M. a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76 lit. e) C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) și art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., inculpata a fost obligată la plata sumei de 2.202.200.000 lei despăgubiri civile, reprezentând prejudiciul nerecuperat față de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, sumă ce va fi actualizată la data executării în raport de rata inflației, și s-au respins pretențiile părții civile Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, privind acordarea sumei de 3.044.453.600 lei, cu titlu de majorări de întârziere.
În baza art. 348 și art. 445 C. proc. pen., s-au declarat ca fiind false și s-a dispus anularea facturilor întocmite în fals, menționate, în dosarul de urmărire penală al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș Severin nr. 16/P/2002.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpata a fost obligată la plata sumei de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
Prin O.G. nr. 32 din 29 ianuarie 1999 și O.U. nr. 219 din 29 decembrie 1999, s-a instituit pentru anii 1999-2000 sistemul de cupoane pentru agricultură, cu finanțare de la bugetul de stat, în vederea procurării de materiale și servicii necesare lucrărilor agricole, plata acestora efectuându-se pe baza cupoanele obținute de deținătorii de suprafețe agricole.
Cupoanele, reprezentând bonuri de valoare, au fost acordate cu titlu gratuit persoanelor, care dețineau terenuri agricole și care, astfel, puteau beneficia de anumite bunuri și servicii de specialitate oferite de furnizori, care la rândul lor, în vederea decontării cupoanelor, trebuia să le depună la unitățile bancare, care încheiaseră convenții cu Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, însoțite de un centralizator al facturilor emise la livrarea produselor sau la efectuarea serviciilor.
Unitățile bancare verificau autenticitatea cupoanelor și legalitatea operațiunilor, solicitând Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor contravaloarea cupoanelor.
În acest circuit de denotare s-a interpus inculpata G.M., administrator al SC T.S.E. SRL Băile Herculane, cu obiect de activitate comerțul cu produse alimentare și băuturi, care, folosind în mod nereal calitatea de furnizor de produse și servicii agricole și întocmind facturi false, a încasat contravaloarea cupoanelor agricole achiziționate de pe piața liberă, la prețuri mai mici decât valoarea lor nominală.
Inculpata nu a putut prezenta documente de aprovizionare cu îngrășăminte chimice, iar facturile privitoare la vânzarea acestor produse s-au dovedit a fi false. Pe baza lor și a unui număr de 12.560 cupoane agricole obținute pe căi ilegale, pe care le-a depus la sucursala Orșova a B.C.R., în perioada 1999 -2000, inculpata a încasat de la Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor suma de 2.202.200.000 lei.
Situația de fapt și vinovăția inculpatei s-au stabilit pe baza materialului probator administrat în cauză: actul de control al Gărzii Financiare Caraș-Severin, facturi fiscale și documente centralizatoare depuse la unitățile bancare, rapoarte de constatare tehnico-științifică, adrese privind valoarea prejudiciului, declarațiile martorei B.B., declarațiile inculpatei căreia i s-a recunoscut o poziție procesuală sinceră, acesta fiind unul din motivele, pentru care instanța de fond a făcut aplicarea circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen. și a coborât pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 322/ A din 4 septembrie 2003, a admis apelul declarat de partea civilă Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, a desființat sentința penală nr. 237 din 29 noiembrie 2002 a Tribunalului Caraș-Severin, pe latura civilă privind acordarea dobânzilor legale și, judecând, a dispus obligarea inculpatei la plata sumei de 2.202.200.000 lei cu dobânzi legale de la data producerii prejudiciului, până la achitarea lor integrală.
Celelalte dispoziții ale sentinței atacate au fost menținute.
Apel inculpatei a fost respins ca nefondat, apelanta fiind obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei.
Instanța de control judiciar a reținut că tribunalul a omisă să se pronunțe asupra acordării dobânzilor legale, motiv pentru care a dispus obligarea inculpatei la plata acestora.
Cu privire la apelul inculpatei, care a criticat sentința penală a instanței de fond, pentru greșita sa condamnare în condițiile inexistenței prejudiciului, Curtea de Apel Caraș Severin a apreciat că acesta este nefondat, întrucât faptele comise de G.M. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune reținute în sarcina sa, iar prejudiciul de 2.202.200.000 lei este real, banii încasați de inculpată nefiind folosiți potrivit destinației stabilite prin lege, ci în interes personal.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata G.M., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
S-a susținut că vânzarea cupoanelor agricole a fost legală, beneficiarii acestora fiind proprietarii lor, iar băncile au achitat contravaloarea nominală a acestor bonuri de valoare, iar nu a facturilor fiscale.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 3859 pct. 12, 171 și 18 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că acesta nu este întemeiat.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanțele de judecată au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatei, dând încadrarea juridică temeinică și legală faptelor săvârșite de aceasta.
Inculpata G.M. și-a atribuit în mod nereal calitatea de furnizor de produse și servicii agricole, singura în baza căreia era îndreptățită să solicite și să primească contravaloarea prețului bunurilor livrate și /sau a serviciilor prestate și prevăzute în legea specială. În acest mod, depunând actele stabilite de lege (cupoane agricole și centralizator al facturilor fiscale), ea a indus în eroare Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, care i-a achitat o sumă necuvenită, întrucât inculpata nu a livrat niciodată îngrășăminte chimice beneficiarilor cupoanelor agricole.
Facturile fiscale folosite de inculpată sunt fictive, atestând o situație nereală, iar documentele de aprovizionare a firmei cu produsele (îngrășăminte chimice) pretins vândute contra cupoanelor agricole, nu există.
Prejudiciul cauzat Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor este cert, banii încasați în afara cadrului, prevăzut de lege privind circuitul cupoanelor fiind dobândiți în mod injust, fără prestarea obligațiilor stabilite, prin actele normative mai sus-arătate, O.G. nr. 32 din 29 ianuarie 1999 și O.U.G. nr. 219 din 29 decembrie 1999, precum și a Hotărârilor Guvernului României nr. 102 din 19 februarie 1999 și 98 din 9 februarie 2000, pentru aprobarea normelor metodologice, cu privire la modul de acordare, distribuire, utilizare și decontare a cupoanelor agricole.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că criticile formulate prin recursul declarat de inculpată sunt nefondate, în cauză neexistând temeiuri de achitare a acesteia, fiind pe deplin întrunite elementele de fapt ale infracțiunilor, prevăzute de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Vinovăția inculpatei a fost reținută pe baza unei temeinice stabiliri și interpretări a situației de fapt și a unei corecte și riguroase aplicări a dispozițiilor legale.
Constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmează să respingă recursul inculpatei G.M. ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata G.M., împotriva deciziei penale nr. 322/ A din 4 septembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2004.