Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată, următoarele:

Prin sentința penală nr. 157 din 18 februarie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpații:

- P.I. la:

- 10 luni închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.;

- un an închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 8 luni închisoare, pentru participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen.;

- 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.;

- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 4 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de un an închisoare, astfel că în final, va executa pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a menținut starea de arest a inculpatului, iar din pedeapsa de executat s-a dedus perioada arestării preventive de la 15 septembrie 2000, la zi.

- D.D.C. la:

- un an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.;

- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de un an închisoare, urmând ca, în final, să execute 5 ani închisoare.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

- C.G.R. la:

- 3 ani și 6 luni închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.;

- 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 11 august 2000 la 16 august 2000.

În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepselor, tuturor inculpaților, le-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În temeiul art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpații P.I. și D.D.C. suma de câte 185.000.000 lei dobândită prin vânzarea autoturismului către partea vătămată C.S.

Conform art. 254 alin. (3), raportat la art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul C.G.R. a sumei de 3000 dolari S.U.A., depusă la B.N.R., sucursala municipiului București, astfel cum s-a dispus prin procesul verbal din 17 august 2000, întocmit de secția 3 poliție, lucrarea fiind înregistrată sub nr. 26702 din 17 august 2000.

În baza art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea înscrisurilor falsificate și anume:

- ordinul de plată nr. 107 din 28 iulie 2000;

- ordinul de plată nr. 6 din 14 iulie 2000;

- înscrisurile privind autoturismul Leganza; contractul de vânzare-cumpărare nr. 10469 din 15 iulie 2000, precum și actele subsecvente, respectiv facturile fiscale, carte de identitate, cererea de înmatriculare, certificatul de înmatriculare, factura fiscală privind înstrăinarea autoturismului către A.V. și fișa de înmatriculare;

- înscrisurile privind autoturismul Leganza; contractul de vânzare-cumpărare nr. 10470 din 15 iulie 2000; precum și actele subsecvente și anume: factura fiscală, cartea de identitate, cererile de înmatriculare, certificatul de înmatriculare, contractul de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit  și fișele de înmatriculare.

A dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor.

A dispus ridicarea sechestrului asigurator înființat asupra autoturismului Leganza prin procesul verbal din 7 august 2000, întocmit de I.G.P., Direcția Poliției Judiciare.

S-a dispus restituirea către partea civilă SC R. SRL a celor două autoturisme Leganza seria șașiu KLAYF69ZEXB178251, respectiv KLAYF69ZEYB254137, constatând că bunurile se află în posesia acesteia.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de acordare a despăgubirilor formulate de partea civilă SC R. SRL.

S-a luat act că partea vătămată C.S. nu s-a constituit parte civilă.

Prin aceeași hotărâre, inculpații au fost obligați să plătească cu titlu de cheltuieli judiciare către stat următoarele sume: inculpatul C.G.R. 2.550.000 lei, iar inculpații P.I. și D.D.G. câte 3.000.000 lei, din care sumele de câte 450.000 lei reprezentând onorarii cuvenite pentru apărarea din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt, următoarele:

La data de 19 mai 2000, inculpatul D.D.C. împreună cu numitul B.I. și cu încă două persoane, rămase necunoscute, s-au înțeles cu numita R.S.I. să cesioneze acțiunile de la SC F.C.I., încheindu-se contractul nr. 857/2000.

R.S. i-a predat inculpatului D.D.C. actele în original ale firmei, iar plata cesiunii și a taxelor notariale a fost efectuată de B.I. în numele inculpatului D.D.C. Acesta din urmă a întocmit un act adițional prin care devenea acționar unic al societății și administrator cu drept de semnătură în bancă. Scopul cesiunii nu a fost desfășurarea unor activități comerciale ci obținerea unor formulare de facturi fiscale, chitanțe fiscale și carnete (file) C.E.C., documentații pe care să le folosească la săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune.

Inculpatul D.D.C. a solicitat și obținut deschiderea unui cont la SC B., Agenția Măgurele, precum și două carnete cu file C.E.C. De asemenea, a cumpărat în numele SC F.C.I. SRL un carnet de facturi fiscale și unul de chitanțe fiscale.

În luna iulie 2000, inculpatul P.I., împreună cu inculpatul D.D.C. l-au contactat pe inculpatul C.G.R., agent comercial la SC R. SRL, solicitându-i să-i ajute să cumpere autoturisme. P.I. i-a oferit lui C.G.R., pentru ajutor, suma de 2000 dolari S.U.A., însă inculpatul C.G.R. a acceptat numai contra sumei de 3000 dolari S.U.A.

Pentru plata celor două autoturisme, inculpații D.D.C. și P.I. au pregătit un ordin de plată pe contul și în numele SC F.C.I. SRL pe care a aplicat o ștampilă falsă, asemănătoare cu cea a SC B., agenția Măgurele.

Inculpatul C.G.R. l-a contactat pe numitul N.C. (director de vânzări la SC R. SRL) spunându-i că aduce doi clienți pentru achiziționarea de autoturisme NUBIRA CDX. Pentru a nu crea suspiciuni, inculpatul a cerut lui N.C. un comision mai mic, iar după ce acesta a fost de acord, inculpatul C.G.R. s-a ocupat de achiziționarea autoturismelor cu toate că intra în concediu de odihnă.

În acest sens, inculpatul C.G.R. a avut mai multe convorbiri telefonice cu N.C. care îi comunică faptul că nu se pot vinde foarte repede două autoturisme NUBIRA, situație în care inculpații P.I. și D.D.C. au fost de acord să cumpere cele două autoturisme LEGANZA, cu toate că acestea erau mai scumpe. Atât inculpatul C.G.R. cât și inculpatul D.D.C. nu au formulat pretenții referitor la culoarea mașinii, singura cerere fiind livrarea cât mai rapidă a acestora.

Ca urmare a inducerii în eroare cu privire la posibilitatea de plată a contravalorii autoturismelor au fost întocmite două contracte de vânzare-cumpărare pentru două autoturisme Leganza la data de 15 iulie 2000, fiind semnată de numita R.V., pentru SC R. SRL și de inculpatul D.D.C., pentru SC F.C.I. SRL.

Conform procedurii, în cazul plăților cu ordin de plată sau file C.E.C. predarea efectivă a autoturismului, a cărții de identitate și autorizației provizorii de circulație nu se face decât după întoarcerea banilor în contul vânzătorului.

La data de 28 iulie 2000, inculpatul C.G.R. a revenit la sediul SC R. SRL, însoțit de inculpatul D.D.C. pentru a ridica autoturismele. Având unele bănuieli, N.C. a verificat mai atent ordinul de plată și a constatat că numărul de cont însemnat pe ordin nu corespundea cu cel din actele SC F.C.I. SRL, iar suma în cifre nu corespundea cu cifra în litere. În această situație, N.C. a refuzat să predea autoturismele, iar cei doi inculpați au plecat spunând că vor aduce un ordin de plată corect completat.

În cursul zilei următoare, numitul N.C. nu a mai primit nici un semna din partea clientului, însă inculpatul C.G.R. l-a sunat interesându-se dacă s-a efectuat sau nu tranzacția. N.C. l-a sunat pe D.D.C., iar acesta din urmă i-a comunicat că se va prezenta în cursul zilei de luni 31 iulie 2000 pentru finalizarea tranzacției.

În dimineața zilei de 31 iulie 2000, inculpatul P.I. l-a sunat pe N.C., comunicându-i că vorbește în numele inculpatului D.D.C. și va veni în numele acestuia să ridice autoturismul.

Anterior, în discuțiile purtate de inculpații C.G.R. și D.D.C. și N.C., cei doi au comunicat că adevăratul client este de fapt o altă persoană, fiind vorba despre „un om serios”, făcând referire la inculpatul P.I. Inculpații D.D.C. și P.I. au prezentat un al doilea ordin de plată care avea aplicată o ștampilă falsă în care era consemnat prețul ambelor autoturisme, iar după predarea acestui ordin de plată au ridicat autoturismele în sumă de 879.180.920 lei.

Conform procedurilor interne ale SC R. SRL, în cazul vânzării de autoturisme cu plata prin virament, cărțile de identitate ale mașinii nu se eliberează cumpărătorului până nu se confirmă intrarea banilor în cont. Pentru a ocoli această procedură, inculpatul C.G.R. s-a prezentat la numita G.C., căreia i-a solicitat și a primit alături de cărțile de identitate ale altor autoturisme al căror preț era achitat și cărțile de identitate pentru cele două autoturisme Leganza, cu toate că nu era confirmată plata. Inculpatul C.G.R. a predat cărțile de identitate, inculpatului P.I., primind de la inculpații D.D.C. și P.I. suma de 3000 dolari pentru ajutorul dat la achiziționarea autoturismelor.

Reprezentanții SC R. SRL au introdus ordinul de plată nr. 6 din 14 iulie 2000 în bancă, aflând cu această ocazie că acesta era fals, ștampila aplicată pe ordin nefiind ștampila băncii, iar în contul SC F.C.I. SRL nu există disponibil.

După obținerea celor două autoturisme, inculpații P.I. și D.D.C., împreună cu numitul B.I. au trecut la valorificarea acestora în județul Galați.

Cei trei s-au deplasat cu unul din autoturismele Leganza la numitul C.S., oferindu-i spre vânzare cel de-al doilea autoturism pe care îl duseseră în comuna Dărmănești la numitul C.S. Deși inculpatul P.I. i-a cerut lui C.S. 440.000.000 lei, C.S. a fost de acord să-l cumpere cu un preț de numai 370.000.000 lei, și după ce va fi înmatriculat.

În acest sens, inculpații P.I. și D.D.C. au folosit un formular de factură fiscală seria BACD nr. 0696918 ce aparținea SC C.E.C. SRL în care au consemnat că în data de 18 iulie 2000 SC F.C.I. SRL i-a vândut inculpatului P.I. autoturismul Leganza de culoare bej cu suma de 360.000.000 lei. Această factură, falsă, a fost folosită pentru înșelarea numitului C.S., iar ulterior pentru înmatricularea autoturismului pe numele inculpatului P.I., După înmatriculare, inculpatul P.I. a întocmit actul de vânzare-cumpărare cu numitul C.S., după care inculpatul P.I. s-a ocupat și de înmatricularea autoturismului pe numele cumpărătorului.

În ceea ce privește cel de-al doilea autoturism, inculpatul P.I. și numitul B.I. l-au oferit inițial spre vânzare numitului S.C., dar acesta nu a fost de acord să-l cumpere.

În această situație, inculpatul P.I. l-a convins pe numitul A.V. să-l ajute, în sensul de a înmatricula autoturismul pe numele său, după care acesta să-l vândă, inculpatul P.I., promițându-i pentru acest serviciu suma de 2-3.000.000 lei.

După ce a obținut acordul lui A.V., inculpatul P.I. a întocmit o factură fiscală din cele emise de SC C.E.C. SRL în care au consemnat vânzarea-cumpărarea autoturismului Leganza de către SC F.I. SRL către A.V., împrejurare care nu corespunde adevărului. Totodată, inculpatul P.I. i-a dat lui A.V. și o chitanță falsă în care se consemna că SC F.C.I. SRL a primit de la numitul A.V. suma de 360.500.000 lei.

În baza celor două documente, false, autoturismul a fost înmatriculat pe numele lui A.V.

Autoturismul Leganza a fost recuperat de la A.V. în timp ce acesta definitiva formele legale.

Partea vătămată SC R. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 1.057.184.920 lei reprezentând contravaloarea celor două mașini în sumă de 879.184.920 lei; suma de 170.000.000 lei plătită lui C.S., precum și cheltuielile de deplasare pentru recuperarea autoturismelor în sumă de 8.000.000 lei, urmând ca aceste valori să fie actualizate în funcție de rata inflației, solicitând, de asemenea, și plata dobânzilor aferente.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații C.G.R. și P.I..

Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților P.I. și D.D.C., solicitând majorarea acestora pe considerentul că faptele prezintă un sporit grad de pericol social, având în vedere și împrejurarea că aceștia, într-un interval scurt de timp, au comis 6 și respectiv 3 infracțiuni în concurs real, precum și faptul că sunt cercetați în alte două cauze pentru săvârșirea de fapte similare, iar în timpul procesului penal au fost nesinceri.

Inculpatul P.I. a criticat aceeași hotărâre, în principal, cu privire la greșita sa condamnare, solicitând a se dispune achitarea, întrucât nu se face vinovat de faptele imputate, iar, în subsidiar cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, solicitând reducerea acesteia.

Inculpatul C.G.R., a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la severitatea pedepsei aplicate, solicitând reducerea ei prin reaprecierea criteriilor de individualizare, precum și la modalitatea de executare a acesteia, solicitând ca în cauză să se facă aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., ori art. 86¹ C. pen.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 599/ A din 8 octombrie 2000, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații P.I. și C.G.R.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că „Materialul probator administrat în cauză a fost corect perceput și în detaliu analizat de către prima instanță, aceasta ajungând în mod corect la concluzia vinovăției inculpaților pentru faptele ce li se impută prin rechizitoriu, fiind înlăturate totodată motivat apărările acestora”.

S-a mai arătat că apelanții inculpați au avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, recunoscând o parte din situația de fapt (cum este cazul inculpatului P.I. care a susținut că s-a ocupat de vânzarea autoturismelor fără însă a recunoaște săvârșirea tuturor faptelor pentru care a fost trimis în judecată) sau negând infracțiunile ce s-au reținut prin rechizitoriu (cum este cazul inculpatului C.G.R.).

Cu privire la inculpatul P.I. s-a motivat de către instanța de apel că „chiar dacă acesta a susținut că nu a luat niciodată legătura cu inculpatul C.G.R. (pe care l-ar fi cunoscut pentru prima dată la organele de poliție) din materialul probator administrat în cauză rezultă o situație de fapt contrară. Astfel, inculpatul C.G.R. în primele declarații date la urmărirea penală l-a indicat pe inculpatul P.I. ca fiind persoana care, împreună cu inculpatul D.D.C., l-au contactat în vederea achiziționării celor două autoturisme recunoscându-l chiar în cursul cercetărilor după planșele foto, după cum inculpatul D.D.C. a arătat în fața instanței că, „chiar dacă inculpatul P.I. nu l-a însoțit la SC R. SRL, acesta a știut tot timpul ce se întâmpla, stând în preajma numitului B.I. cu care se sfătuia în legătură cu achiziționarea autoturismelor și apoi cu valorificarea lor.”

Referitor la inculpatul C.G.R. s-a arătat că „acesta a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal recunoscând inițial faptele comise pentru ca apoi să revină fără a fi însă consecvent în legătură cu justificările date pentru suma de 3000 dolari S.U.A., primită de la inculpații D.D.C. și P.I., pentru a-i ajuta pe aceștia să intre în posesia celor două autoturisme Leganza”.

S-a conchis că „probatoriul administrat în cauză demonstrează vinovăția inculpatului C.G.R. pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, respectiv ajutorul dat celorlalți doi inculpați pentru a induce în eroare societatea la care era angajat, în vederea dobândirii a două autoturisme achitate cu ordine de plată false, ajutor pentru care a pretins și primit suma de 3000 dolari S.U.A.”, acesta fiind acela care „a intermediat vânzarea-cumpărarea autoturismelor prin prezentarea inculpatului D.D.C. directorului de vânzări al SC R. SRL, martorul N.C., el fiind cel care a intervenit pentru eliberarea cărților de identitate, deși plata prin virament a autoturismelor nu fusese confirmată, ajutându-i astfel pe inculpați, în schimbul sumei de bani pretinsă și primită să intre în mod fraudulos în posesia celor două autoturisme”.

Referitor la critica comună formulată de parchet și inculpați, privind individualizarea pedepselor, s-a arătat că nu sunt întemeiate, prima instanță apreciind în mod corect asupra periculozității faptelor comise și a datelor ce caracterizează pe fiecare inculpat în parte, pedepse care în cuantumul și modalitatea de executare stabilită, sunt în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen., astfel încât nu se impune nici majorarea, așa cum s-a cerut de către parchet și nici reducerea ori schimbarea modalității de executare cum au solicitat inculpații.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații P.I., C.G.R. și D.D.C.

Inculpatul D.D.C. nu și-a motivat recursul declarat, însă cu ocazia judecării cauzei s-a luat în discuție inadmisibilitatea acestuia, aspect asupra căruia se va reveni cu detaliile necesare.

Inculpatul P.I. a criticat decizia instanței de apel cu privire la încadrarea juridică a faptei, solicitând a se constata că vinovăția sa nu poate fi reținută decât pentru complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată și nu de complicitate la infracțiunea de înșelăciune, cum în mod greșit au hotărât instanțele.

Inculpatul C.G.R., a criticat aceeași hotărâre cu privire la:

- nelegalitatea deciziei atacate, întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare, constând în aceea că în mod nejustificat i-a fost respinsă cererea de amânare a judecării apelului, în vederea angajării unui apărător ales;

- pedeapsa aplicată, pe care o consideră prea severă, solicitând redozarea acesteia prin reaprecierea criteriilor de individualizare;

- modalitatea de executare a pedepsei, în sensul de a se dispune suspendarea executării condiționate a acesteia ori prin executarea acesteia la locul de muncă.

Asupra recursurilor de față:

a) Recursul declarat de inculpatul D.D.C. este inadmisibil.

Potrivit art. 385¹ alin. ultim C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac.

Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că împotriva sentinței penale nr. 157 din 18 februarie pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, au declarat apel numai Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații P.I. și C.G.R.

Se mai constată că apelul declarat de parchet, deși viza și pe inculpatul D.D.C., a fost respins, ca nefondat, de către instanța de apel.

Prin urmare, în aceste condiții hotărârea de condamnare pronunțată de prima instanță a rămas definitivă pentru inculpat la data expirării termenului de apel.

Inculpatul însă ar fi putut uza de calea de atac a recursului numai în situația în care era admis apelul declarat de parchet și prin aceasta i se făcea o situația mai grea decât cea avută la judecata în fond și numai în legătură cu noua situație creată.

Cum situația sa nu s-a schimbat cu nimic prin respingerea apelului declarat de parchet, urmează a se constata, pentru considerentele arătate, că recursul declarat de inculpatul D.D.C. este inadmisibil și a fi respins ca atare în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

b) Critica formulată de inculpatul P.I. potrivit căreia fapta sa trebuia încadrată în complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în loc de înșelăciune, nu este fondată.

Activitățile desfășurate de inculpat constând, mai întâi, în ajutorul dat inculpatului D.D.C. de a induce în eroare societatea SC R. SRL, în vederea obținerii celor două autoturisme Leganza, prin folosirea unor ordine de plată false, urmare a cărui fapt s-a cauzat numitei societăți un prejudiciu important, ajutor pe care l-a dat în deplină cunoștință de cauză și apoi de a induce în eroare pe numitul C.S. cu ocazia vânzării unuia din autoturismele Leganza obținută fraudulos de la SC R. SRL, întrunesc în primul caz elementele constitutive ale complicității la înșelăciune, iar în cel de-al doilea caz de înșelăciune.

Prin urmare probele de la dosar confirmând această stare de fapt, în raport cu care s-a făcut și încadrarea juridică a faptelor, critica formulată de inculpat sub acest aspect (al încadrării juridice a faptelor de înșelăciune) este nefondată, iar recursul declarat pe acest considerent este de asemenea nefondat.

c) Nici criticile formulare de inculpatul C.G.R. nu sunt fondate.

Susținerea acestuia în conformitate cu care judecata în apel a avut loc cu încălcarea dreptului său la apărare nu poate fi primită.

Se constată din actele de la dosar că numitul inculpat, anterior judecății apelului, a solicitat instanței de apel acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător ales, cu toate că acesta avea asigurată apărarea prin desemnarea unui apărător din oficiu.

La termenul următor, fără nici o justificare convingătoare, inculpatul a mai cerut acordarea unui termen tot pentru același motiv și anume angajarea unui apărător ales.

Constatând că inculpatul a încercat să folosească cu rea credință dreptul procesual în discuție, pe bună dreptate instanța nu a mai dat curs cererii acestuia și a procedat la judecarea cauzei, apărarea fiind asigurată prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu.

Cât privește cea de a doua critică, respectiv reindividualizarea pedepsei și schimbarea modalității de executare a acesteia este, de asemenea, nefondată.

Se constată că prima instanță a făcut o justă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., menținând un echilibru între pericolul social al faptelor și datele ce caracterizează persoana inculpatului, căruia i-a aplicat pentru fiecare faptă în parte, pedepse în limitele prevăzute de textele incriminatoare, fără a putea fi considerate excesive, iar pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare reprezentând pedeapsa cea mai grea din concurs, fără aplicarea unui spor, nu poate fi apreciată ca severă.

Nici critica prin care se cere schimbarea modalității de executare a pedepsei nu este fondată.

Săvârșind fapte cu un sporit grad de pericol social, alături de alte două persoane, precum și poziția procesuală a inculpatului, nesincer, duce la concluzia că executarea pedepsei prin privare de libertate se impune pentru realizarea prevederilor art. 52 C. pen.

De altfel, dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei (art. 81 C. pen.) ori a executării la locul de muncă (art. 86⁷ C. pen.) nu este posibil a se dispune având în vedere că urmează a se menține pedeapsa aplicată de prima instanță, situație în care nu este îndeplinită condiția referitoare la cuantumul pedepsei, în cazul concursului de infracțiuni.

În consecință, pentru considerentele arătate, având în vedere că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul D.D.C. este inadmisibil și a fi respins ca atare în temeiul art. 385⁹ alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar recursurile declarate de inculpații P.I. și C.G.R. sunt nefondate și a fi respinse în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.D.C. și ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.I. și C.G.R. împotriva deciziei penale nr. 599 A din 8 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedepsele aplicate, pentru inculpatul P.I. timpul arestării preventive de la 15 septembrie 2000, la 17 februarie 2004, iar pentru inculpatul C.G.R., timpul reținerii și al arestării preventive de la 11 august 2000, la 16 august 2000

Obligă pe recurenții inculpați D.D.C. și P.I. la plata sumelor de câte 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe recurentul inculpat C.G.R. la plata, cu același titlu, a sumei de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2004.