Deliberând, asupra contestaţiei la executare declarate, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 134/F din data de 13 iulie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016 (939/2016), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 597 C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A..
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a avut în vedere următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală sub nr. x/2/2016 (x/2016) din data de 16.03.2016, persoana solicitată A. a arătat că înţelege să solicite rejudecarea dosarului nr. x/2015, suspendarea executării Deciziei pronunţate de I.C.C.J. la 16.02.2016 în acest dosar şi suspendarea mandatului de arestare preventivă emis de Curtea de Apel Bucureşti în acest dosar.
În motivarea cererii s-au arătat, în esenţă, următoarele:
Persoana solicitată este cetăţean sârb, aspect constatat de M.A.I.- Giurgiu prin hotărârea dată la 14.03.2016 în dosarul nr. x/K/PM.
S-a mai arătat că acelaşi aspect a fost reţinut şi de M.A.I.- Giurgiu în dosarul nr. x/2015, de Judecătoria Giurgiu prin hotărârea dată la 07.03.2016 în dosarul nr. x/2015, de Judecătoria Giurgiu prin hotărârea pronunţată la 14.03.2016 în dosarul nr. x/2015, de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti prin hotărârea pronunţată la 16.03.2016 în dosarul nr. x/2015.
S-a precizat că prin hotărârea dată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti la 29.02.2016 în dosarul nr. x/2016, a fost desfiinţată Hotărârea nr. 7/05.01.2016 a judecătorului delegat prin care i s-a refuzat accesul la internet pentru a obţine documentele necesare pentru apărare în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a arătat că nici Curtea de Apel Bucureşti şi nici Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu i-au acordat acest drept, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare.
S-a mai arătat că aceste două instanţe nu au constatat că paşaportul persoanei solicitate, actul de naştere şi cetăţenie depuse la dosar sunt false, neexaminând nici documentul transmis de Ambasada Serbiei la Bucureşti la 28.12.2015.
S-a precizat că autorităţile bosniace, în afara cererii către România, nu au transmis niciun al document original - certificat de naştere, cetăţenie, cazier şi, ce este mai important, semnele caracteristice (persoana solicitată având trei asemenea semne)-, informaţii pe care autorităţile bosniace, în condiţiile în care susţin că persoana solicitată a fost în penitenciar, ar fi trebuit să de le deţină.
S-a arătat că a fost încălcat principiul in dubio pro reo şi principiul in favorem.
S-a mai arătat că persoana solicitată nu a primit motivarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că, deşi din partea Penitenciarului Jilava a fost propus pentru liberare condiţionată, a refuzat pentru că nu este persoană condamnată.
La termenul din 06.04.2016, persoana solicitată-revizuent a depus la dosar Hotărârea nr. 2668707/h/PM/11.03.2016 emisă de MAI - IGI - Direcţia Azil şi Integrare - Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Giurgiu, în original.
La termenul din 06.04.2016, a fost pusă în discuţie admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.
Prin încheierea dată în cauză la 07.04.2016, cauza a fost repusă pe rol.
La solicitarea Curţii a fost comunicată şi ataşată la dosar adresa nr. x/12.04.2016 emisă de MAI - IGI - Direcţia Azil şi Integrare - Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Giurgiu.
La termenul din 25.04.2016 s-a pus în discuţie şi s-a dispus recalificarea cererii ca fiind contestaţie la executare, conform art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.
Persoana solicitată a depus la dosar înscrisuri.
S-au efectuat verificări succesive cu privire la stadiul soluţionării cererii contestatorului A. de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, fiind comunicate şi ataşate la dosar, respectiv ataşate din oficiu la dosar următoarele: adresa nr. x/25.05.2016 emisă de MAI - IGI - Direcţia Azil şi Integrare - Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Giurgiu (adresă însoţită de Hotărârea IGI - DAI nr. 2763243/h/MM/24.05.2016 pronunţată în dosarul nr. R-157489/2016, nota de interviu din data de 07.04.2016, copia după paşaportul sârbesc al solicitantului), extrase din aplicaţia Ecris privind dosarul nr. x/2016, adresele nr. 103/24.06.2016, nr. 113/06.07.2016, nr. 116/13.07.2016 emise de Judecătoria Giurgiu.
De asemenea, s-au efectuat verificări succesive cu privire la o eventuală liberare condiţionată a contestatorului, fiind comunicate şi ataşate la dosar, respectiv ataşate din oficiu la dosar următoarele: adresa nr. H-1830/2/2016/PBJB2016 emisă de ANP - Penitenciarul Jilava; extrase din aplicaţia Ecris privind dosarul nr. x/2016, Decizia penală nr. 117/C/18.02.2016, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015 (extras din aplicaţia Ecris), adresele nr. x/2/2016 (939/2016) emise de Tribunalul Ilfov.
Au fost efectuate verificări şi cu privire la alte soluţii privindu-l pe contestator, fiind ataşate extrase din aplicaţia Ecris (cauze înregistrate pe rolul Judecătoriei Giurgiu) - (date generale), Sentinţa penală nr. 1037/05.04.2016, pronunţată de Judecătoria Giurgiu în dosarul nr. x/2015, extras Decizia penală nr. 190/19.05.2016, pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. x/2015.
De asemenea, a fost ataşată din aplicaţia Ecris fişa dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul ICCJ.
Totodată, MAI - IGPR - CCPI - Biroul Naţional INTERPOL a comunicat adresa nr. x/GEL/NRM/12.07.2016.
La termenul din 13.07.2016, contestatorul a invocat două motive suplimentare de contestaţia la executare - lipsa identităţii între persoana contestatorului şi persoana solicitată, prescripţia executării -, motive ce au fost puse în discuţie de instanţă, aşa cum rezultă din partea introductivă a hotărârii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 153/F/15.09.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015 (x/2015), definitivă prin Decizia penală nr. 210/17.02.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2015, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus extrădarea persoanei condamnate A. către autorităţile din Bosnia Herţegovina, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii; în temeiul art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a amânat predarea persoanei extrădate A. către autorităţile din Bosnia Herţegovina până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea la termen a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 750/2003 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1590/2003 a Tribunalului Bucureşti (MEPI nr. 1718/2003); în temeiul art. 43 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii faţă de persoana extrădată A. pe o durată de 30 de zile; în temeiul art. 58 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus emiterea mandatului de arestare provizorie în vederea extrădării care va intra în vigoare la data punerii în libertate sub orice formă din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 750/2003 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1590/2003 a Tribunalului Bucureşti (MEPI nr. 1718/2003).
Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale date de aceeaşi instanţă în aceeaşi cauză la 21.09.2015, s-au dispus următoarele: în temeiul art. 278 C. proc. pen. s-a îndreptat eroarea materială din cuprinsul minutei şi a dispozitivului Sentinţei penale nr. 153/F din 15.09.2015 în sensul că se înlocuieşte menţiunea privind Sentinţa penală nr. 750/2003 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1590/2003 a Tribunalului Bucureşti (MEPI nr. 1718/2003) cu Sentinţa penală nr. 2047 din 10.08.2015 a Judecătoriei Giurgiu (MEPI nr. 3596/25.08.2015), cum din eroare s-a menţionat.
Pe numele contestatorului a fost emis mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării nr. 2/15.09.2015 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În cauza de faţă contestatorul a invocat trei impedimente la executare: calitatea de solicitant de azil; prescripţia executării pedepsei aplicate de autorităţile din Bosnia Herţegovina; inexistenţa unei identităţi între persoana solicitată şi persoana contestatorului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a apreciat nefondată contestaţia pentru următoarele considerente:
Cu privire la calitatea contestatorului de solicitant de azil se constată următoarele:
Din analiza actelor dosarului rezultă că petentul a formulat o cerere de acces la o nouă procedură de azil (cererea nr. x/10.03.2016), adresată MAI - IGI - Direcţia Azil şi Integrare - Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Giurgiu, prin Hotărârea nr. 2668707/h/PM/11.03.2016 emisă de MAI - IGI - Direcţia Azil şi Integrare - Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Giurgiu constatându-se admisibilitatea cererii, respectiv îndeplinirea condiţiilor art. 88 şi art. 91 din Legea nr. 122/2006 şi, în consecinţă, dispunându-se admiterea cererii şi acordarea accesului la o nouă procedură de azil pentru contestatorul A..
Prin Hotărârea IGI - DAI nr. 2763243/h/MM/24.05.2016, pronunţată în dosarul nr. R-157489/2016, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de contestator de acordare a statului de refugiat; prin aceeaşi hotărâre s-a dispus să nu se acorde protecţie suplimentară, contestatorul fiind obligat la respectarea dispoziţiilor art. 19 lit. j) din Legea nr. 122/2006 modificată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat plângere contestatorul, plângere ce a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 5547 din 12.07.2016, pronunţată de Judecătoria Giurgiu în dosarul nr. x/2016.
S-a mai reţinut că în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia penală nr. 4079 din 27 decembrie 2013 - decizie publicată pe site-ul www.scj.ro, secţiunea jurisprudenţa secţiei penale - s-au decis următoarele:
"Astfel, împrejurarea că persoana extrădabilă a formulat o cerere de azil politic, nu constituie un impediment pentru derularea procedurii, aceasta fiind a doua cerere, iar prima a fost respinsă. Mai mult, art. 6 din Legea nr. 122/2006 nu este aplicabil în speţă, respectiv, cetăţeanul turc poate fi extrădat, întrucât nu are calitatea de solicitant de azil, astfel cum a fost interpretat şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
Prin urmare, având în vedere urgenţa cauzei - în condiţiile în care contestatorul a obţinut liberarea condiţionată din executarea pedepsei ce a condus la amânarea predării către autorităţile din Bosnia Herţegovina-, Curtea a apreciat suficiente demersurile efectuate până în prezent, nefiind necesară pronunţarea unei soluţii de către instanţa de recurs anterior soluţionării prezentei contestaţii la executare; o altă interpretare ar permite amânarea discreţionară de către o persoană solicitată a predării către statul solicitant şi ar lipsi de finalitate dispoziţiile incidente în materia extrădării.
Astfel, în condiţiile în care contestatorul se află în situaţia formulării unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat (după ce anterior a fost respinsă irevocabil o cerere similară), iar această nouă cerere a fost respinsă în primă instanţă ca nefondată, având în vedere şi interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 122/2006, Curtea a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite în prezent exigenţele art. 19 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, contestatorul neavând calitatea de refugiat, calitate ce ar fi constituit un impediment la punerea în executare a hotărârii prin care s-a încuviinţat cererea de extrădare şi s-a dispus predarea acestuia către autorităţile din Bosnia Herţegovina.
Mai mult, prin Hotărârea IGI- DAI nr. 2763243/h/MM/24.05.2016, pronunţată în dosarul nr. R-157489/2016, s-a reţinut că temerea contestatorului nu este bine întemeiată din punct de vedere subiectiv, reţinându-se, totodată, inexistenţa unei baze reale de temere sau a unei probabilităţi de persecuţie în sensul prevederilor legale privind acordarea statutului de refugiat.
Prin urmare, Curtea a apreciat că în cauză nu este incident impedimentul invocat (statutul de refugiat) în calea executării sentinţei prin care a fost admisă cererea de extrădare şi s-a dispus predarea contestatorului.
Cu privire la prescripţia executării pedepsei aplicate de autorităţile solicitante din Bosnia Herţegovina, s-au constatat următoarele:
Din analiza considerentelor Sentinţei penale nr. 153/F/15.09.2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015 (2810/2015), definitivă prin Decizia penală nr. 210/17.02.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2015, s-a reţinut faptul că, examinând cererea de extrădare, instanţa a examinat şi instituţia prescripţiei executării pedepsei aplicate de autorităţile solicitante din Bosnia Herţegovina - art. 33 din Legea nr. 302/2004 modificată, impediment invocat de contestator şi cu ocazia soluţionării cererii de extrădare, constatând că nu este prescrisă executarea acestei pedepse.
S-a mai reţinut că instituţia contestaţiei la executare - art. 596 şi urm. C. proc. pen. - nu pune în discuţie legalitatea şi temeinicia sentinţei contestate, ci numai împrejurări ulterioare rămânerii sale definitive.
Prin urmare, nu se mai poate analiza incidenţa prescripţiei la data sesizării Curţii de Apel Bucureşti cu cererea de extrădare (extrădare pasivă), Sentinţa penală nr. 153/F/15.09.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015 (2810/2015), definitivă prin Decizia penală nr. 210/17.02.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2015 având autoritate de lucru judecat sub acest aspect.
Cu privire la aspecte ulterioare rămânerii definitive a acestei sentinţe, s-a constatat faptul că, potrivit art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripţia neîmplinită anterior, întreruperea termenului presupunând, conform art. 163 C. pen. român, curgerea unui nou termen de prescripţie.
S-a arătat că, potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, instituţia prescripţiei executării se raportează, atât la legislaţia statului solicitant (în cauză, Bosnia Herţegovina), cât şi la legislaţia statului solicitat (România).
Din analiza cererii de extrădare a rezultat că, la momentul sesizării Curţii de Apel Bucureşti cu cererea de extrădare, autorităţile solicitante au comunicat faptul că termenul de prescripţie a executării pedepsei, conform statului solicitant, se împlinea la 21.01.2020; conform legislaţiei române - art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen. - acest termen este de 6 ani şi 3 luni.
Or, în cauză cererea de extrădare a fost formulată la data de 09.02.2015 - dosar x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti - fiind evidentă împrejurarea că în cauză, trecând doar aproximativ un an de la data formulării cererii de extrădare şi până în prezent, nu s-a împlinit - nici potrivit legislaţiei române, nici potrivit legislaţiei din Bosnia Herţegovina - noul termen de prescripţie ce a început să curgă după întreruperea sa prin depunerea cererii de extrădare.
Mai mult, s-a arătat că, aplicând în materie dispoziţiile art. 58 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 modificată (dispoziţie aplicabilă prin analogie, faţă de lacuna legislativă, astfel cum s-a stabilit şi prin considerentele Deciziei nr. 25/2014 date de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală), pentru perioada în care persoana solicitată execută pe teritoriul României o altă pedeapsă privativă de libertate, dispunându-se amânarea predării, cursul noului termen de prescripţie a executării pedepsei aplicate de autorităţile solicitante, termen ce a început să curgă după depunerea cererii de extrădare, se suspendă.
În raport cu acestea, Curtea a apreciat nefondate susţinerile contestatorului privind incidenţa instituţiei prescripţiei executării pedepsei aplicate de autorităţile din Bosnia Herţegovina.
Cu privire la inexistenţa unei identităţi între persoana solicitată şi persoana contestatorului se constată următoarele:
Din analiza considerentelor Sentinţei penale nr. 153/F/15.09.2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015 (2810/2015), definitivă prin Decizia penală nr. 210/17.02.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2015, s-a reţinut faptul că, examinând cererea de extrădare, instanţa a examinat şi obiecţiunile ridicate de contestator - persoană solicitată cu privire la identitatea sa, conform art. 49 alin. (3) teza I din Legea nr. 302/2004 modificată, constatând că "numitul A., cu datele de identificare cunoscute de către autorităţile române este persoana condamnată de către autorităţile din Bosnia Herţegovina şi a cărei extrădare se cere".
Din analiza actelor dosarului nr. x/2015, s-a reţinut că prezentul contestator a invocat aceleaşi apărări de fond cu ocazia soluţionării cererii de extrădare ca şi în prezentul dosar.
Or, astfel cum s-a reţinut anterior, instituţia contestaţiei la executare - art. 596 şi urm. C. proc. pen. - nu pune în discuţie legalitatea şi temeinicia sentinţei contestate, ci numai împrejurări ulterioare rămânerii sale definitive.
Prin urmare, nu se mai poate analiza inexistenţa unei identităţi între persoana solicitată şi persoana contestatorului, Sentinţa penală nr. 153/F din 15 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2015 (2810/2015), definitivă prin Decizia penală nr. 210/17.02.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2015 având autoritate de lucru judecat sub acest aspect.
De altfel, aspectele ulterioare - hotărâri pronunţate ulterior rămânerii definitive a sentinţei prin care s-a dispus extrădarea - nu sunt de natură să confirme susţinerile contestatorului.
În consecinţă, Curtea a apreciat nefondate susţinerile vizând inexistenţa unei identităţi între persoana solicitată şi persoana contestatorului.
În raport cu acestea, în temeiul art. 597 C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A..
Împotriva Sentinţei penale nr. 134/F din data de 13 iulie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat contestaţie, în termenul legal, contestatorul A., acesta invocând trei motive în sprijinul contestaţiei la executare declarate: calitatea de solicitant de azil; prescripţia executării pedepsei aplicate de autorităţile din Bosnia Herţegovina; inexistenţa unei identităţi între persoana solicitată şi persoana contestatorului.
Înalta Curte, examinând contestaţia declarată de contestatorul A., constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Înalta Curte constată că motivele invocate de către contestator se încadrează formal în cazurile prevăzute de literele b), c) şi d) ale art. 598 alin. (1) C. proc. pen. de asemenea, constată că, contestaţia la executare este un mijloc procesual, pus la dispoziţie de legiuitor, pentru rezolvarea incidentelor privind executarea, legea prevăzând expres cazurile în care poate fi folosită.
Astfel fiind, Înalta Curte, în urma analizării actelor şi înscrisurilor existente la dosar, constată că niciunul dintre cele trei motive invocate de către contestator nu sunt întemeiate, hotărârea primei instanţe, prin care a fost respinsă contestaţia la executare declarată de către contestator, fiind legală şi temeinică, amplu şi judicios motivată, considerentele sale fiind însuşite şi de către instanţa de control judiciar.
Astfel, cu privire la calitatea contestatorului de solicitant de azil, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă că, în condiţiile în care acesta se află în situaţia formulării unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat, după ce anterior a fost respinsă irevocabil o cerere similară (iar această nouă cerere a fost respinsă în primă instanţă, ca nefondată), în cauză nu este incident impedimentul invocat (solicitant de azil) în calea executării sentinţei prin care a fost admisă cererea de extrădare şi s-a dispus predarea contestatorului, întrucât o altă interpretare ar permite amânarea repetată şi în mod discreţionar, de către o persoană solicitată, a predării către statul solicitant, prin formularea unor cereri succesive, ceea ce ar conduce la lipsa de finalitate a dispoziţiilor incidente în materia extrădării.
Cu privire la prescripţia executării pedepsei aplicate de autorităţile solicitante din Bosnia Herţegovina, Înalta Curte constată, aşa cum în mod corect a arătat prima instanţă, că instanţa care a soluţionat cererea de extrădare a examinat şi instituţia prescripţiei executării pedepsei aplicate de autorităţile solicitante din Bosnia Herţegovina şi a constatat că nu este prescrisă executarea acestei pedepse; or, instituţia contestaţiei la executare - art. 596 şi urm. C. proc. pen. - nu pune în discuţie legalitatea şi temeinicia sentinţei contestate, ci numai împrejurări ulterioare rămânerii sale definitive.
Cu privire la aspecte ulterioare rămânerii definitive a acestei sentinţe, se constată faptul că, potrivit art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripţia neîmplinită anterior, întreruperea termenului presupunând curgerea unui nou termen de prescripţie, iar, potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, instituţia prescripţiei executării se raportează, atât la legislaţia statului solicitant (în cauză, Bosnia Herţegovina), cât şi la legislaţia statului solicitat (România).
Din analiza cererii de extrădare rezultă că, la momentul sesizării Curţii de Apel Bucureşti cu cererea de extrădare, autorităţile solicitante au comunicat faptul că termenul de prescripţie a executării pedepsei, conform statului solicitant, se împlinea la 21.01.2020; conform legislaţiei române - art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen. - acest termen este de 6 ani şi 3 luni.
Or, în cauză cererea de extrădare a fost formulată la data de 09.02.2015, iar, în condiţiile în care a trecut aproximativ un an şi jumătate de la data formulării cererii de extrădare şi până în prezent, este clar că nu s-a împlinit, nici potrivit legislaţiei române, nici potrivit legislaţiei din Bosnia Herţegovina, noul termen de prescripţie ce a început să curgă după întreruperea sa prin depunerea cererii de extrădare.
Cu privire la inexistenţa unei identităţi între persoana solicitată şi persoana contestatorului, Înalta Curte constată, şi de această dată în acord cu prima instanţă, că, examinând cererea de extrădare, instanţa învestită cu soluţionarea acesteia a examinat şi obiecţiunile ridicate de contestator- persoană solicitată cu privire la identitatea sa, conform art. 49 alin. (3) teza I din Legea nr. 302/2004 modificată, constatând că "numitul A., cu datele de identificare cunoscute de către autorităţile române este persoana condamnată de către autorităţile din Bosnia Herţegovina şi a cărei extrădare se cere".
Or, astfel cum s-a reţinut anterior, instituţia contestaţiei la executare - art. 596 şi urm. C. proc. pen. - nu pune în discuţie legalitatea şi temeinicia sentinţei contestate, ci numai împrejurări ulterioare rămânerii sale definitive.
Prin urmare, nu se mai poate analiza inexistenţa unei identităţi între persoana solicitată şi persoana contestatorului, Sentinţa penală nr. 153/F/15.09.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2015 (x/2015), definitivă prin Decizia penală nr. 210/17.02.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, având autoritate de lucru judecat sub acest aspect.
Cu privire la aspectele ulterioare, hotărâri pronunţate ulterior rămânerii definitive a sentinţei prin care s-a dispus extrădarea, acestea nu sunt de natură să confirme susţinerile contestatorului.
Având în vedere cele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 134/F din data de 13 iulie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 330 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 134/F din data de 13 iulie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 330 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 septembrie 2016.
Procesat de GGC - CL