Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Parchetul de pe lângă Tribunalul București, prin rechizitoriul nr. 3046/P/1996 din 31 ianuarie 1997, a dispus trimiterea în judecată în stare de arest, a inculpatului C.K.X., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativa de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 26, raportat la art. 20 și art. 21, raportate la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reținut că, la 26 ianuarie 1995, inculpatul l-a însoțit pe numitul K.S. la locuința părții vătămate Z.T.J., a intrat cu acesta în scara blocului și a asistat la împușcarea acesteia, după care a părăsit locul faptei.
Prin sentința nr. 217 din 11 noiembrie 1997, Tribunalul București, secția a II-a penală, a achitat pe inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Apelul și recursul declarate de parchet au fost respinse prin deciziile nr. 120 din 6 mai 1998 a Curții de Apel București și nr. 1184 din 22 martie 2000 a Curții Supreme de Justiție.
Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 361 din 11 aprilie 2003, a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 217 din 11 noiembrie 1997 a Tribunalului București, care a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 403 C. proc. pen., o asemenea cerere este inadmisibilă, întrucât „chiar dacă martorii L.J.H. și W.A.K. au avut o atitudine oscilantă în fața instanței de judecată, la judecarea în fond a conaționalului lor C.K.X., prin care acesta a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii complicității la tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. b) C. pen., declarațiile mincinoase ale acestor doi martori nu au condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice și în consecință nu este îndeplinită cerința, prevăzută de art. 394 alin. (3) C. proc. pen.”.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 481 din 29 august 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței nr. 361 din 11 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, apreciind că pentru admisibilitatea cazului de revizuire invocat de parchet în cererea formulată, respectiv art. 394 lit. b) C. proc. pen., este necesar ca, în cauza soluționată definitiv și a cărei revizuire se solicită, martorii sau unii dintre ei „să fi săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă (se impune existența unei hotărâri definitive de condamnare și nu o ordonanță de scoatere de sub urmărire penală), iar această mărturie mincinoasă dovedită prin mijloacele de probațiune prevăzute de lege să fi condus la pronunțarea unei hotărâri netemeinice și nelegale”, aspecte care în cauză nu se regăsesc.
În termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs, considerând că instanța de control judiciar a făcut o aplicare greșită a legii, respectiv, a dispozițiilor cuprinse în art. 385 alin. (1) teza a doua C. proc. pen., și anume: din examinarea ordonanței procurorului (dată în soluționarea dosarului nr. 1766/P/2001) rezultă că cercetările efectuate au confirmat existența infracțiunilor de determinare la mărturie mincinoasă, săvârșită de învinuita G.Y.P. și, respectiv, de mărturie mincinoasă comisă de învinuiții L.J.H. și W.A.K. Procurorul a reținut că fapta primilor doi a existat, a fost comisă cu vinovăție, dar în raport de datele ce caracterizează persoana făptuitorilor „aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni”. Cu privire la cel de-al treilea martor, s-a dovedit că acesta a comis fapta de mărturie mincinoasă fără vinovăție, fiind constrâns prin diverse amenințări făcute de colegii de detenție, membri ai grupării infracționale din care făcea parte și inculpatul C.K.X.
Examinând decizia atacată, în raport de cazul de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
În acest sens, potrivit art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută când un martor, expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, iar conform art. 395 alin. (1) din același cod, această situație se dovedește prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei.
Cazul menționat, ca și cele de la literele c și d ale aceluiași articol, constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale (de exemplu, încadrarea greșită a faptei imputate pentru a o face să beneficieze de amnistie sau pentru a face posibilă împăcarea părților ori, invers, pentru a înlătura aceste cauze de încetare a procesului penal), sau netemeinicie a unei hotărâri definitive de achitare, încetare a procesului penal sau de condamnare (art. 345 alin. (1) C. proc. pen.).
În literatura de specialitate s-a considerat că dovada acestor cazuri de „fraudă procesuală” (art. 394 alin. (1) lit. b) și d)) privind fapte ilicite cu caracter penal trebuie să rezulte din hotărâri penale, atunci când au făcut obiectul unei judecăți, sau din ordonanță a procurorului, în situația în care cercetarea acestor fapte s-a oprit în faza urmăririi penale, așadar pentru aceste cazuri autorii lor trebuie să fi fost trași la răspundere penală.
Așa fiind, hotărârile penale sau ordonanțele procurorului fac dovadă, dacă prin ele se constată existența faptelor și a vinovăției făptuitorilor, chiar dacă au survenit cauze, care au împiedicat trimiterea în judecată sau condamnarea celor vinovați (amnistie, decesul inculpatului după punerea în mișcare a acțiunii penale și a efectuării cercetărilor, dar înainte de trimiterea în judecată).
Revenind la cauză, se constată că pentru învinuiții L.J.H. și W.A.K. (martorii ale căror declarații au fundamentat soluția de achitare a inculpatului C.K.X.) nu s-a constatat săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, deoarece nu au fost trimiși în judecată și nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească de condamnare a acestora în acest sens, iar prin ordonanța din 4 iunie 2002, de scoatere de sub urmărire penală, lui L.J.H. i s-a aplicat o amendă administrativă, în baza art. 2491, art. 11 pct. 1 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. și art. 90 și art. 92 C. pen. de 100.000 lei, iar în ce-l privește pe W.A.K., scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen., s-a făcut în baza art. 2491, art. 11 pct. 1 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. (a revenit asupra declarațiilor anterioare și a avut o atitudine oscilantă cu ocazia reaudierii sale din 18 ianuarie 2001, revenind la primele declarații, care îl indicau pe C.K.X., din dosarul nr. 4508/2002 a Tribunalului București, secția I penală).
De altfel, achitarea lui C.K.X. nu s-a datorat exclusiv depozițiilor, apreciate ca mincinoase, ale lui W.A.K. și L.J.H., ci și a altor martori. Ori, cazul de revizuire în discuție are în vedere situația în care s-a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, fundamentată în exclusivitate pe depozițiile unor martori, față de care ulterior s-a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru mărturie mincinoasă.
În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând neîndeplinite cerințele cazului de recurs invocat, deoarece prin hotărârea instanței nu s-a făcut o greșită aplicare a legii, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 481 din 29 august 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe condamnatul C.K.X.
Onorariul în sumă de 200.000 lei, cuvenit pentru apărarea din oficiu a condamnatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2004.