Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 361 din 17 septembrie 2002, Tribunalul Prahova, a condamnat pe inculpații:
S.M. la:
- 3 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), b), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;
- trei pedepse de câte 6 ani închisoare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;
- 5 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), b), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;
- 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), b), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 6 ani închisoare.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului iar, în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 24 ianuarie 2002, la zi.
S.I. la:
- 3 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), b), d) și f) C. pen.;
- trei pedepse de câte 6 ani închisoare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) și 2 lit. a), b), d) și f) C. pen.;
- 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), b), d) și f) C. pen.;
- 12 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 12 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen.
În baza art. 67 C. pen., inculpatului i-a fost aplicată și pedeapsa complementară a degradării militare.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 24 ianuarie 2002, la zi.
Prin aceeași sentință, inculpații S.M. și S.I. au fost obligați, să plătească, în solidar, următoarele sume:
- 70.000.000 lei către partea civilă S.V.;
- 19.483.689 lei către Spitalul Clinic Fundeni;
- echivalentul a 20 dolari S.U.A., la data achitării către partea civilă B.C.
S-a luat act că părțile vătămate S.D., S.M., Spitalul de Urgență București și Spitalul de Pneumoftiziologie Iași nu s-au constituit părți civile în cauză.
Inculpatul S.I. a fost obligat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpatul S.M. la 1.800.000 lei cu același titlu, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Ploiești.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
S.M., S.D. și S.V. sunt frați:
Începând cu anul 1996, S.M. a muncit în Turcia, iar în anul 1999 a fost angajat de către cetățeanul turc E.D. (cu domiciliul în Istambul) pentru a-i administra o vilă în construcție, aflată în faza de finisare, situată în orașul Beykoz, ocupând o cameră în această vilă.
Cetățeanul turc, deținea la vila menționată o armă de vânătoare pe care o folosea pentru alungarea răpitoarelor.
În luna februarie 1999, în Beykoz a venit și partea vătămată B.C., care este căsătorit cu sora lui S.M. și care a fost ajutat de acesta să-și găsească de lucru.
B.C. a locuit într-o cameră situată într-o vilă din apropierea celei în care locuia S.M.
În luna noiembrie a anului 1999, în localitatea Beykoz au venit și ceilalți frați ai părții vătămate S.M. și anume S.D. și S.V. Împreună cu aceștia a venit și vecinul lor M.D. și sora lor, care era soția lui B.C., pentru a munci.
Toate aceste persoane, s-au cazat în 2 camere din vilele apropiate, muncind „la negru”.
În vara anului 1999, inculpatul S.M. a lucrat 2 luni în orașul Beykoz, ocazie cu care l-a cunoscut pe S.M., de la care a aflat unde locuiește și că lucrează de 3 ani în Turcia, timp în care a economisit niște bani.
La sfârșitul lunii decembrie 1999, inculpatul S.M., împreună cu fratele său, inculpatul S.I., sub pretextul că vor să muncească în Turcia, au părăsit România la data de 29 decembrie 1999, intrând în Turcia la data de 30 decembrie a aceluiași an.
După ce s-au deplasat în orașul Beykoz, cei doi inculpați au cerut găzduire lui S.M., care i-a primit numai pe timpul nopții.
Pentru a nu avea probleme cu organele de ordine S.M., pe timpul nopții, le-a cerut celor 2 inculpați pașapoartele, pe care le-a restituit a doua zi dimineața la plecare.
Cei doi inculpați au lăsat gențile pe care le aveau cu ei la vila în care locuia S.M., în ideea că vor mai reveni să doarmă și să petreacă revelionul acolo.
S.M. și frații săi, urmau să petreacă revelionul în camera unde locuia B.C.
În după amiaza aceleiași zile, M.D. și frații S.V. și S.D. s-au dus la sora acestora din urmă pentru a pregăti revelionul, în timp ce S.M. era plecat în oraș după cumpărături.
În vila în care locuia S.M. nu se afla nici o persoană.
După amiază, inculpații au venit în camera unde au dormit în noaptea precedentă și, prin forțarea încuietorii, au pătruns în interior.
În jurul orelor 16,30, S.D. a spus că merge la vila de alături, la camera fratelui său, pentru a face baie.
În timp ce urca scările spre etajul I, a călcat pe un placaj care a trosnit, zgomot auzit de inculpați.
În momentul în care a ajuns la ușa camerei, S.D. a fost tras în interior și, sub amenințarea cu arma de vânătoare, inculpații i-au cerut bani.
La răspunsul că nu are bani, inculpații l-au întrebat care din frații săi are bani. Răspunsul a fost același, în sensul că nici unul nu posedă bani.
Între timp, din vila alăturată, S.D. a fost strigat de sora sa. Inculpații i-au dat voie să deschidă geamul și să-i răspundă, timp în care inculpatul S.I. îl ținea sub amenințarea armei.
După ce a închis fereastra, S.D. a fost lovit în cap cu un corp dur, motiv pentru care a căzut în genunchi. În aceste împrejurări inculpatul S.M. l-a legat, cu o sârmă, cu mâinile la spate, întrebându-l din nou unde sunt banii.
În continuare, S.D. a fost avertizat că în situația în care nu va spune unde sunt banii va fi împușcat, împrejurare în care arma de vânătoare a fost îndreptată către el, după care s-a tras un foc în perete, amenințarea continuând, în sensul că îi vor trece gloanțele prin cap.
În același timp, inculpații l-au legat de picioare, au făcut legătura mâini-picioare și l-au întins pe pat, intenționând să-i bage în gură o bucată de tricou rupt, renunțând în situația în care victima le-a spus că nu poate respira pe nas.
În acest timp, B.C. a fost trimis de soție în curtea vilei alăturate ca să aducă niște zarzavat, dar când a ajuns acolo, știind că în cameră este S.D., l-a strigat. Pentru că nu a răspuns, a privit spre fereastră și a văzut umbra unei persoane. Urcând în cameră, B.C. a fost întâmpinat de inculpați, unul din ei fiind înarmat cu arma de vânătoare, iar celălalt cu un fier, spunându-i să nu facă vreo prostie, după care a scos din buzunar un cartuș netras și i l-au arătat, cerându-i să se supună ordinelor lor.
Dus în cameră, B.C. l-a văzut pe S.D. întins în pat, cu fața în jos și legat cu sârme de mâini și picioare.
Inculpații au procedat la fel și cu B.C., în sensul că l-au legat cu sârme de mâini și picioare și i-au pus o cârpă în gură, după care l-au căutat în buzunare. În urma controlului făcut în buzunare, inculpații au găsit cca. 10.000.000 lire turcești, echivalentul a cca. 20 dolari S.U.A., pe care și i-au însușit.
După imobilizarea celor doi, inculpații au continuat să caute prin camere, verificând prin locuri ascunse, fără însă a găsi bani.
Nemulțumiți de rezultatul căutărilor, inculpații i-au amenințat pe cei doi că în situația în care nu vor spune unde sunt ascunși banii, îi vor tăia cu lama și le vor pune sare pe răni.
În jurul orelor 19,30, M.D. l-a trimis pe S.V. să cumpere băuturi răcoritoare, însă neavând sticle i-a spus acestuia să treacă pe la camera lui S.M. de unde să le ia.
Urcând scările, S.V. a fost auzit de inculpați, care l-au imobilizat și dus cu forța în cameră, unde l-au amenințat și legat de mâini și picioare.
Inculpații i-au spus lui S.V. că nu are nimic cu el, dar îl așteaptă pe S.M. să-i ia toți banii și apoi să-l împuște, după care au scos cârpa din gură lui B.C., cerându-i, din nou, să spună unde ține banii S.M.
Pentru a-i deruta, B.C. le-a spus că e posibil ca banii să fie ținuți în podul vilei unde sunt porumbei.
Cu ajutorul unui ciocan, inculpații au spart încuietoarea de la ușa de acces în pod unde au început să caute.
Profitând de lipsa inculpaților B.C. a reușit să stabilească legăturile, s-a dezlegat și a fugit, sărind pe geam de la etajul I.
La întoarcere, nemaigăsindu-l pe B.C., inculpații și-au dat seama că pot fi prinși, motiv pentru care au fugit. La plecare inculpatul S.I. a luat cu el și arma de vânătoare.
B.C. s-a dus la soția sa, unde se afla și S.V., cărora le-a spus ce i s-a întâmplat, l-a luat cu el pe acesta și s-au întors pentru a le da ajutor celorlalți doi ostateci.
Tocmai în acele momente, inculpații părăseau vila, îndreptându-se către pădurea din apropiere.
B.C. și S.V. au plecat în urmărirea inculpaților.
Pentru a le ieși în față inculpaților, B.C. a alergat în semicerc, pe un traseu ocolitor, iar S.V. în urma acestora.
La un moment dat inculpații au dispărut, căzând într-o groapă, iar S.V. a continuat să-i caute.
În momentul în care a ajuns aproape de groapă, respectiv când mai avea câțiva metri până la aceasta, inculpatul S.I. a tras un foc de armă în direcția sa, rănindu-l. Zgomotul focului de armă a fost auzit de mai multe persoane, care s-au deplasat în acel loc unde l-au găsit pe S.V. căzut jos.
Între timp și ceilalți doi imobilizați au fost dezlegați, după care au plecat în vila la care era cazată sora lor.
Au fost sesizate autoritățile care s-au deplasat la fața locului.
Întrucât S.V. era grav rănit, dar încă în viață, a fost transportat cu mașina la primul spital, unde nu a fost primit, întrucât nu avea asigurare medicală.
Pentru același motiv, S.V. nu a putut fi internat nici la alte spitale, acest lucru rezolvându-se, în sensul că a fost internat cu condiția să plătească asistența medicală și să cumpere sânge pentru transfuzie.
Toate cheltuielile au fost suportate de S.M.
Datorită distanței mici dintre inculpatul-agresor și victima S.V., urmare a descărcării armei, în corpul acesteia din urmă au pătruns un număr mare de alice care i-a provocat o hemoragie internă.
S.V. a stat internat, în spital, în Turcia un număr de 12 zile, unde a fost operat și realimentat cu transfuzii de sânge, după care la data de 20 ianuarie 2000 s-a întors în România, unde a mai fost internat de 4 ori, mai întâi la un spital de Pneumoftiziologie din Iași unde a fost operat pentru a i se extrage alice din plămâni, apoi de alte 3 ori la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca – București, unde, de asemenea, i s-au scos alte alice din corp.
În total părții vătămate S.V. i s-a făcut un număr de 15 operații chirurgicale pentru a i se scoate alicele din corp.
La data de 18 ianuarie 2002, S.V. a fost examinat de un medic legist care în raportul medico-legal întocmit a concluzionat că leziunile traumatice descrise în biletele de ieșire din spitale și radiografii au putut fi produse prin lovire cu alice prin împușcare, cu o armă de vânătoare cu alice și că leziunile au afectat atât peretele toracic, cât și plămânii și spațiul mediastinal prin alicele care au penetrat peretele toracic.
S-a mai precizat, că victima mai are alice în corp la nivelul plămânului stâng care se manifestă printr-un sindrom dureros toracic și că leziunile provocate pot data din 31 decembrie 1999, necesitând pentru vindecare un număr de 45-50 zile îngrijiri medicale, viața fiindu-i pusă în primejdie.
Cei doi inculpați, scăpând de urmăritori, au ascuns arma într-un tufiș, după care, au plecat la Istambul, au traversat Bosforul și la 4 ianuarie 2000 au intrat în România.
Primele cercetări au fost efectuate de poliția din orașul Beykoz, cazul fiind înregistrat la nr. 354 din 18 ianuarie 2000 cu autori necunoscuți, deoarece părțile vătămate nu știau despre inculpați decât faptul că se numesc L. și M. și că sunt din Ploiești.
Urmare a unor investigații ample efectuate, în luna ianuarie 2002, organele de poliție au reușit să identifice pe cei doi agresori în persoana inculpaților S.I. (L.) și S.M.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel partea civilă S.V. și inculpații S.M. și S.I.
Partea civilă S.V. a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la greșita soluționare a laturii civile a cauzei, susținând că, suma de bani la care au fost obligați inculpații este mult prea mică față de suferințele fizice și psihice suportate, de cheltuielile efectuate cu operațiile chirurgicale, solicitând majorarea acestora la suma de 200.000.000 lei.
Prin recursurile declarate inculpații au criticat hotărârea cu privire la greșita lor condamnare pentru o parte din faptele pentru care au fost trimiși în judecată, susținând că se fac vinovați numai pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, pentru restul faptelor solicitând a se dispune achitarea.
Diferit, inculpatul S.I. a mai susținut că în ce-l privește urmărirea penală nu este completă, întrucât lipsesc relațiile de la Jandarmeria din orașul Beykoz unde a avut loc incidentul, motiv pentru care a solicitat restituirea cauzei la organul de urmărire penală, în vederea completării acesteia, în sensul arătat.
În subsidiar, tot printr-un motiv comun de casare, inculpații au criticat hotărârea primei instanțe și cu privire la pedepsele aplicate pe care le consideră prea aspre, solicitând reducerea lor.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 513 din 20 noiembrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă S.V. și inculpații S.M. și S.I. Pentru inculpați s-a dedus timpul arestării de la 24 ianuarie 2002, la zi.
Ca urmare a respingerii recursului, partea civilă a fost obligată să plătească statului suma de 200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpații la câte 400.000 lei fiecare, cu același titlu, inculpatul S.M. urmând să fie obligat și la plata sumei de 300.000 lei reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu, sumă ce urmează a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
În motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat:
„Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost corect reținute de instanța de fond, fiind confirmate de declarațiile părților vătămate S.V., S.D., M.D. și B.C., care se coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico-legală, cu procesul verbal de confruntare și recunoscute parțial de inculpați, în sensul că la data de 31 decembrie 1999, inculpații aflându-se în Turcia și cunoscând pe partea vătămată S.M., fratele victimei, au fost găzduiți o noapte în camera vilei în care acesta locuia și în după-amiaza zilei, făptuitorii au pătruns prin forțarea încuietorilor, în interior, pentru a sustrage bani, dar au fost surprinși de părțile vătămate” și că „sub amenințarea cu o armă de vânătoare, inculpații le-au solicitat părților vătămate să le spună unde sunt banii numitului S.M. și ai patronului turc și le-au legat de mâini și de picioare cu o sârmă pentru a le determina să le arate locul unde sunt ascunși banii”.
S-a mai arătat că este dovedit și faptul că, după ce partea vătămată B.C. a reușit să se dezlege, și să fugă, de teamă să nu fie prinși, inculpații au părăsit locul faptei luând cu ei și arma de vânătoare care aparținea proprietarului vilei, iar în momentul în care riscau să fie prinși de victima S.V. au tras un foc de armă asupra acesteia, cauzându-i leziunile descrise în raportul medico-legal întocmit în cauză, autorul focului de armă fiind inculpatul S.I.
S-a concluzionat, că față de materialul probator administrat în cauză susținerea inculpaților că se fac vinovați numai de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate nu poate fi primită, vinovăția lor fiind dovedită pentru faptele reținute în sarcina lor, pentru care în mod corect au fost condamnați.
În motivarea aceleiași decizii, instanța de apel a mai arătat că „În mod indirect, inculpații au recunoscut că au folosit o armă de vânătoare, susținând însă că aceasta s-a descărcat accidental.”
Cu privire la critica privind individualizarea pedepselor s-a arătat că în cauză au fost respectate criteriile arătate în art. 72 C. pen., în sensul „că s-a ținut seama de pericolul deosebit de grav al faptelor comise, de starea de recidivă a inculpatului S.M. care a fost condamnat la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de numărul mare al faptelor comise, precum și de atitudinea inculpaților care au încercat să nege săvârșirea faptelor, împrejurări față de care pedepsele aplicate sunt just individualizate, fiind de natură să asigure prevenția generală și reeducarea acestora”.
Referitor la apelul declarat de partea civilă S.V. s-a arătat că majorarea despăgubirilor la suma de 200.000.000 lei nu este posibilă, deoarece aceasta, în fața instanței de judecată, s-a constituit parte civilă numai cu suma de 70.000.000 lei, sumă pe care aceasta i-a acordat-o în totalitate.
Cu privire la celelalte cheltuieli efectuate după constituirea de partea civilă s-a arătat că, întrucât nu au putut fi cerute în cursul procesului penal, urmează a fi recuperate pe calea unei acțiuni civile, la instanța civilă.
Împotriva deciziei pronunțată de curtea de apel au declarat recurs inculpații S.M. și S.I., pe care au criticat-o pentru aceleași motive invocate și la judecata în apel și anume:
- greșita condamnare pentru infracțiunile de tâlhărie și tentativă la această infracțiune și respectiv, de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, întrucât, în legătură cu aceste fapte, nu sunt întrunite elementele constitutive cerute de lege și anume intenția, motiv pentru care au solicitat a se dispune achitarea; iar în cazul în care se va aprecia că totuși, există unele indicii că ar exista vinovăție, să se restituie cauza organelor de urmărire penală, pentru administrarea de noi probe, în completare și care să stabilească adevărata situație de fapt.
În legătură cu infracțiunile de tâlhărie, inculpații au arătat că nu pot fi reținute din moment ce ei au venit la locul unde se aflau victimele pentru a-și recupera pașapoartele reținute cu o seară în urmă, lucru care s-a și întâmplat.
În legătură cu tentativa la infracțiunea de omor, inculpatul S.I. a arătat că nu poate fi reținută deoarece, nu s-a dovedit intenția de a ucide, rănirea victimei nefiind rezultatul acțiunii sale ci a unei situații neprevăzute, și anume descărcarea instantanee a armei. S-a mai susținut că sub acest aspect se impunea a se face unele cercetări pentru a se identifica arma folosită, să se stabilească dacă pe aceasta se află amprente și cui aparțin, și nu în ultimul rând, dacă alicele găsite în corpul victimei sunt de mărimea și calibrul armei cu care se presupune că s-a tras.
S-a mai solicitat de către inculpați a se reține că recunosc numai săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, dar că pedepsele aplicate pentru acestea sunt excesiv de severe, motiv pentru care se impune reindividualizarea acestora în raport cu prevederile art. 72 C. pen.
S-a mai solicitat prin recursurile declarate susținute oral, cât și prin memoriile scrise, a se reține în favoarea lor circumstanțe atenuante, iar în ce privește tentativa la infracțiunea de omor și nu numai a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., constând în aceea că faptele au fost comise sub imperiul unei puternice tulburări.
Asupra recursurilor de față:
Analizând actele și lucrările de la dosar, atât prin prisma motivelor de casare invocate de inculpați, cât și din oficiu, în temeiul art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursurile declarate de aceștia sunt nefondate.
Atât prima instanță, cât și instanța de control judiciar, ierarhic superioară, Curtea de apel, au reținut o situație de fapt în acord cu probele existente la dosar, cărora le-a dat o apreciere corectă și din care rezultă că recurenții inculpați se fac vinovați de faptele reținute în sarcină, fapte pe care le-au încadrat în texte de lege corespunzătoare.
Urmare a reținerii vinovăției, prima instanță le-a aplicat inculpaților pedepse just individualizate cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen., pedepse de justețe menținute de instanța de apel și care sunt în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.
Având în vedere faptul că motivele de casare invocate în prezenta cale de atac de către inculpați au format obiectul criticilor și la instanța de apel, cărora li s-a dat un răspuns detaliat, redat în extenso în considerentele deciziei, cu o motivare bazată pe materialul probator existent la dosar, se constată că reluarea lor nu se mai impune cu atât mai mult cu cât instanța de recurs și le însușește pe deplin ca fiind în acord cu probele de la dosar.
Diferit însă, se impune a fi făcute unele precizări cu privire la faptele contestate de inculpați, și anume:
a) Este fără îndoială dovedit că ambii inculpați s-au deplasat la locuința unde era cazată partea vătămată S.M., care îi găzduise în noaptea precedentă, și care, pentru a nu avea probleme cu organele de ordine locale, pe timpul nopții, le-a reținut pașapoartele.
În legătură cu acest aspect, în contradicție cu cele susținute de inculpați rezultă din declarația lui S.M. că a doua zi dimineață, la plecare, pașapoartele au fost înapoiate inculpaților.
Prin urmare, pașapoartele fiind returnate, inculpații nu mai aveau nici un motiv să revină la locuința acestuia și să pătrundă în interior în lipsa sa.
Cu toate acestea, în după amiaza aceleiași zile, inculpații au revenit la locuința lui S.M. și deși a constatat că nimeni nu se află în interior, prin efracție, au pătruns înăuntru.
Dacă aceștia ar fi venit la locuința lui S.M. în ideea de a-și recupera pașapoartele cum au susținut, fără îndoială că ar fi trebuit să aștepte venirea celui căruia le-a încredințat, să discute cu acesta și să rezolve eventualul diferend.
Inculpații nu numai că nu au procedat în acest fel, dar cum s-a arătat, prin forță au pătruns în interior iar apoi, pe rând, pe măsură ce au sosit părțile vătămate le-a imobilizat și amenințat cu o armă, fie solicitându-le să le spună unde sunt ascunși banii pe care i-ar deține S.M. sau patronul acestuia, fie controlându-i pe aceștia prin buzunare pentru a vedea dacă sunt posesorii vreunei sume, iar în cazul în care au găsit asemenea valori și le-au însușit.
Acest mod de a proceda al inculpaților este pe deplin dovedit cu probele de la dosar și în special declarațiile părților vătămate, procesele verbale întocmite în cauză.
Procedând în acest fel este evident că inculpații, în situația în care au găsit bani asupra uneia din părțile vătămate, pe care și i-au însușit în condițiile arătate se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, iar în cazul persoanelor de la care nu au găsit nimic, că se fac vinovați de săvârșirea tentativei la această infracțiune, intenția de a-și însuși bani prin acte de violență și într-un caz și în altul fiind de necontestat.
Prin urmare, fiind dovedită vinovăția inculpaților pentru aceste fapte, condamnarea lor este legală.
b) Cât privește tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav reținută în sarcina inculpatului S.I. este, de asemenea, de necontestat.
Rezultă din probe că la plecarea precipitată din locuința lui S.M., inculpații au luat cu ei arma de vânătoare pe care o folosise pentru amenințarea părților vătămate supuse actelor de tâlhărie.
Este, de asemenea, dovedit că arma s-a aflat în posesia inculpatului S.I. și că acesta, în momentul în care victima S.V. s-a apropiat de locul unde se aflau (o groapă) a tras un foc în direcția acestuia, rănindu-l și cauzându-i leziunile constatate prin actele medicale.
În legătură cu acest aspect, inculpatul a încercat să acrediteze ideea, fie că nu el a tras cu arma, fie că aceasta s-a descărcat accidental.
Această din urmă ipoteză nu poate fi luată în seamă, deoarece inculpatul aflându-se în groapă, deci sub nivelul solului unde se afla victima, dacă arma s-ar fi descărcat accidental, fără îndoială că glonțul, respectiv alicele ar fi avut direcția către în sus și deci nu ar fi avut cum să lovească pe victimă.
Ori așa cum s-a stabilit, inculpatul a îndreptat arma către victimă, care îl urmărea, după care a tras un foc, cu intenția nemijlocită de a ucide, întrucât aceasta îl urmărea pe cei doi făptuitori, încercând în acest fel să scape de consecințele faptele lor.
Împrejurarea că focul de armă a fost declanșat de la o distanță de 3-4 m ori 10-13 m nu este de natură să înlăture vinovăția inculpatului câtă vreme s-a dovedit că el este cel care a tras, în actele medicale întocmite în cauză confirmă acest fapt.
În aceste condiții, identificarea armei nu prezintă interes pentru cauză, din moment ce acest lucru este dovedit, respectiv că inculpatul este acela care a tras focul de armă cu o armă de vânătoare și că între acțiunea sa și rezultatul produs, cauzarea de leziuni victimei, există raport de cauzalitate, în corpul victimei identificându-se numeroase alice.
Aspectele „teoretice” în legătură cu armele de foc invocate în notele scrise, nu pot constitui decât simple păreri ale acestuia care însă nu sunt în măsură să înlăture vinovăția sa.
Prin urmare, neexistând nici un temei care să justifice cererea inculpaților fie de a se dispune achitarea, fie de a se restitui cauza la organul de urmărire penală, în vederea completării materialului probator, în legătură cu faptele contestate (tentativa la infracțiunea de tâlhărie, tâlhărie și respectiv tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav) motivele de casare ce vizează aceste aspecte sunt nefondate și ca urmare nu pot fi primite.
Cât privește pedepsele aplicate inculpaților, pentru considerentele arătate în motivarea instanței de apel se constată că au fost just individualizate și nu se impune a fi reduse.
În favoarea inculpaților, nu se poate reține nici circumstanțe atenuante, fie pentru numărul mare de fapte comise și gravitatea acestora, fie pentru starea de recidivă cum e cazul inculpatului S.M., după cum nu sunt nici un fel de dovezi că inculpatul S.I. a săvârșit tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav, în condițiile art. 73 lit. b) C. pen., având în vedere că victima S.V. nu a comis nici una din acțiunile arătate în acest text de lege.
În concluzie, recursurile declarate de inculpații S.M. și S.I., fiind nefondate, întrucât în cauză nu se identifică și existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că acestea sunt nefondate și a fi respinse ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.M. și S.I. împotriva deciziei penale nr. 513 din 20 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 24 ianuarie 2002 la 18 februarie 2004, pentru ambii inculpați.
Obligă pe recurenți să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2004.