Mandat european de arestare. Predare temporară. Prelungirea predării temporare
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- mandat european de arestare
- predare temporară
- prelungirea predării temporare
Legea nr. 302/2004, art. 58, art. 112
În raport cu dispoziţiile art. 112 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora condiţiile privind predarea temporară a persoanei solicitate în baza unui mandat european de arestare se stabilesc prin acordul încheiat între autorităţile române şi autorităţile solicitante competente, precum şi în raport cu dispoziţiile art. 58 alin. (4) din aceeaşi lege, în baza cărora predarea temporară se realizează pe o durată stabilită de comun acord de autorităţile române şi autorităţile solicitante competente, nefiind stabilită prin lege durata maximă a predării temporare, instanţa de judecată poate prelungi predarea temporară a persoanei solicitate, în condiţiile acordului iniţial încheiat între autorităţile române şi autorităţile solicitante competente.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 916 din 26 noiembrie 2018
Prin sentinţa nr. 131/F din 18 octombrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 112 raportat la art. 58 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea autorităţilor judiciare italiene, respectiv judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli - Italia.
S-a dispus prelungirea predării temporare a persoanei solicitate A., către autorităţile italiene, pe o perioadă de încă 180 de zile, calculată de la data de 12 noiembrie 2018.
S-a stabilit că prelungirea ce se acordă se va supune aceloraşi condiţii, precum cele ce au stat la baza acordului iniţial încheiat cu autorităţile italiene.
Împotriva sentinţei nr. 131/F din 18 octombrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A.
Examinând contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei nr. 131/F din 18 octombrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondată, în principal, pentru considerentele următoare:
Analizând criticile privind netemeinicia hotărârii atacate, se reţine că, față de persoana solicitată A., s-a emis mandatul european de arestare, în dosarul nr. 13200/14 R.G.N.R. şi 9748/15 R.G.I.P., de autorităţile judiciare din Italia, respectiv de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli, autoritate judiciară solicitantă dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi care a transpus în legislaţia internă Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI, pentru infracţiunile de apartenenţă la o organizație criminală şi spălare a produselor infracţiunilor, prevăzute în art. 416 bis alin. (1), (3), (4), (5) şi (6) C. pen. italian, incriminate şi în legislaţia penală română în art. 367 C. pen. şi art. 29 din Legea nr. 656/2002, republicată.
Prin sentinţa nr. 53/F din 13 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis cererea privind executarea mandatului european de arestare şi s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării.
Prin decizia nr. 399 din 26 aprilie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secția penală, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a cauzelor care au justificat amânarea şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatului de arestare provizorie nr. 9 din 13 aprilie 2018, urmând ca mandatul de arestare să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.
Prin încheierea nr. 77/F din 11 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, rămasă definitivă prin decizia nr. 488 din 23 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, în baza art. 112 raportat la art. 58 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea autorităţilor judiciare italiene, respectiv judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli - Italia şi s-a dispus predarea temporară a persoanei solicitate A. către autorităţile italiene, pe o perioadă de 180 de zile, calculate de la data predării efective a acesteia, conform acordului încheiat de Curtea de Apel Piteşti şi judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli - Italia.
S-a stabilit că predarea temporară a persoanei solicitate A. are loc în vederea efectuării urmăririi penale şi/sau judecăţii în cauza care stă la baza mandatului european de arestare emis de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli - Italia, în dosarul nr. 13200/14 R.G.N.R. şi 9748/15 R.G.I.P., ce a făcut obiectul hotărârii de amânare a predării nr. 53/F din 13 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, definitivă prin decizia nr. 399 din 26 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Predarea temporară a persoanei solicitate A. s-a acordat pe o perioadă de 180 de zile, calculate de la data predării efective, predare temporară pentru care aceasta nu şi-a dat consimţământul.
Persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii, conform art. 115 din Legea nr. 302/2004.
Verificând, în acest context, actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod corect, prima instanţă a admis cererea autorităţilor judiciare italiene, respectiv judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli - Italia şi a dispus prelungirea predării temporare a persoanei solicitate A., către autorităţile italiene, pe o perioadă de încă 180 de zile.
Referitor la critica formulată de contestatorul persoană solicitată, privind inadmisibilitatea solicitării autorităților judiciare italiene, întrucât nu există o reglementare legală care să permită prelungirea predării temporare, se constată că este nefondată.
Astfel, se reține că, potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, la cererea expresă a statului solicitant, persoana extrădată poate fi predată temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autorităţile române şi statul solicitant, iar potrivit art. 112 alin. (2) din acelaşi act normativ, condiţiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autorităţile române şi străine competente.
Pe de altă parte, se constată că Legea nr. 302/2004 nu prevede o durată maximă a perioadei de timp pentru care se poate dispune predarea temporară a persoanei solicitate.
În acord cu instanța de fond, se apreciază că, deși Legea nr. 302/2004 nu prevede o procedură specială de prelungire a predării temporare, având în vedere că acelaşi act normativ lasă în puterea autorităţilor judiciare implicate în executarea unui mandat european de arestare încheierea unui acord de predare temporară a persoanei solicitate, în baza aceluiaşi mutuum consensus iniţial al celor două autorităţi, se poate dispune și prelungirea perioadei pentru care se acordă predarea temporară.
Se constată, în cuprinsul solicitării, că autorităţile italiene fac referire la aceleaşi obiective care au determinat acordarea predării temporare iniţiale, obiective care şi-au atins doar parţial scopul, situaţie în care devine justificată solicitarea acestora de a se prelungi acordul iniţial, în aceleaşi condiţii.
Contrar susţinerilor apărării, având în vedere ansamblul datelor obiective ale cauzei, raportat la natura infracţiunilor menţionate în mandatul european de arestare (infracţiunile de apartenenţă la o organizaţie criminală şi spălare a produselor infracţiunilor, prevăzute în art. 416 bis alin. 1, 3, 4, 5 şi 6 C. pen. italian, fapte incriminate şi în legislaţia penală română în art. 367 C. pen. şi art. 29 din Legea nr. 656/2002, republicată) şi la stadiul cauzei penale, se apreciază că prelungirea predării temporare a contestatorului persoană solicitată către autorităţile judiciare italiene este în interesul acestuia, prezenţa sa în faţa instanţei fiind necesară pentru a-şi formula apărările în cauză.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei nr. 131/F din 18 octombrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.