Asupra contestaţiei de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 229/F din 26 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată), s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24.09.2018 de către judecătorul din cadrul Curţii Centrale de Instrucţie nr. 5 din Madrid, Spania, pe numele persoanei solicitate A., predarea persoanei solicitate către autorităţile spaniole, cu respectarea regulii specialităţii şi a condiţiei ca, în cazul în care se va pronunţa împotriva acesteia o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea acelei pedepse.
S-a menţinut măsura arestării în vederea predării persoanei solicitate, până la data predării efective, însă nu mai mult de 30 zile, respectiv până la data de 24.11.2018, inclusiv.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, la 04 octombrie 2018, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare spaniole faţă de persoana solicitată A., solicitându-se, totodată, şi arestarea provizorie a acestuia, pe o perioadă de 15 zile până la primirea mandatului european de arestare tradus în limba română.
Împotriva persoanei solicitate s-a dispus măsura reţinerii, pe o durată de 24 ore, începând cu data de 04.10.2018, ora 13:15 şi până la 05.10.2018, ora 12:30.
Prin încheierea din 04 octombrie 2018, în baza art. 101 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004, s-a respins ca nefondată sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în baza art. 101 alin. (5) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 211 C. proc. pen., s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar faţă de persoana solicitată A. pentru o durată de 30 de zile, de la 04.10.2018 la 02.11.2018, inclusiv.
După luarea măsurii controlului judiciar, a fost depus de către procuror, mandatul european de arestare tradus în limba română, mandat care a fost înmânat cetăţeanului român solicitat, pentru a lua la cunoştinţă motivele pentru care se solicită predarea sa.
Prin declaraţia dată în faţa instanţei în şedinţa din 04.10.2018, persoana solicitată A. a arătat că este de acord cu predarea sa autorităţilor din Spania în vederea clarificării situaţiei sale juridice.
Prin încheierea de şedinţă din 18.10.2018, Curtea, în baza art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 a dispus luarea măsurii arestării în vederea predării cu privire la persoana solicitată A., pentru o durată de 30 de zile, de la 18.10.2018 la 16.11.2018, inclusiv.
S-a arătat în mandat că persoana solicitată este urmărită pentru o infracţiune de posesie şi emitere de cărţi de credit, conform art. 399 bis 1 din C. pen. spaniol, pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 4 la 8 ani închisoare; o infracţiune continuată de falsificare de documente oficiale, conform articolelor 390, 392 şi art. 74 din C. pen. spaniol, pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 3 la 6 ani închisoare; o infracţiune de integrare într-o grupare criminală, conform art. 570 bis şi art. 570 quarter 2o din C. pen. spaniol, pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 4 la 8 ani de închisoare.
La termenul de judecată din data de 26.10.2018, Curtea a admis proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul persoanei solicitate A., constând într-un set de înscrisuri medicale, pe care a constatat-o administrată prin depunerea acestora la dosar.
Examinând solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Curtea a apreciat că este întemeiată, că nu există niciun motiv de refuz în sensul art. 98 din Legea nr. 302/2004 pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, iar faptele care motivează mandatul european de arestare sunt prevăzute şi în dreptul nostru intern, respectiv de dispoziţiile art. 367 C. pen., art. 320 C. pen. şi art. 250 C. pen.
S-a mai constatat că numitul A. nu şi-a manifestat acordul de a fi predat către autorităţile judiciare din Spania, nu a renunţat la efectele regulii specialităţii şi nu a avut obiecţii privind identitatea.
Curtea a constatat că nu sunt fondate criticile persoanei solicitate, prin apărător ales, vizând pretinse motive de neexecutare a mandatului european de arestare. Astfel, la dosarul Curţii s-a depus mandatul european de arestare, în original şi copie tradusă, un exemplar al mandatului fiind înmânat şi persoanei solicitate.
Totodată, din conţinutul mandatului european de arestare a rezultat cu certitudine că acesta a fost emis în baza unei hotărâri de arestare dată în procedura de anchetă preliminară (corespondent, urmărire penală în dreptul român), astfel încât nu au putut fi reţinute criticile apărării sub acest aspect.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, persoana solicitată A. a formulat contestaţie, solicitând, potrivit motivelor scrise şi concluziilor orale formulate de apărătorul ales cu ocazia dezbaterilor, admiterea căii de atac, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în principal, respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, iar, în subsidiar, luarea măsurii controlului judiciar, având în vedere că în mandatul european de arestare lipseşte orice referire cu privire la garanţiile pe care autoritatea emitentă ar fi trebuit să le ofere, faţă de motivul de refuz al executării prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 (persoana solicitată nu a fost prezentă personal la judecată), precum şi hotărârea în baza căreia a fost emis acest mandat, raportat şi la starea sa precară de sănătate.
Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 4251 C. proc. pen., apreciază contestaţia formulată de persoana solicitată A. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin sesizarea nr. x/2018, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare, emis de autorităţile judiciare spaniole la 09 mai 2018, faţă de persoana solicitată A., urmărită internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de posesie şi emitere de cărţi de credit, falsificare de documente oficiale şi integrare într-o grupare organizată, prevăzute de art. 399 bis 1, art. 390, art. 392, art. 74, art. 570 bis şi art. 570 quarter 2 din C. pen. spaniol.
Sesizării i-au fost anexate procesul-verbal de depistare şi de aducere la cunoştinţă a emiterii de către autorităţile spaniole a unui mandat european de arestare, precum şi a drepturilor din 04 octombrie 2018, ordonanţa nr. 116 din 04 octombrie 2018 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018 prin care s-a dispus reţinerea persoanei solicitate A. pe 24 de ore începând cu data 04 octombrie 2018, ora 13:15, semnalarea introdusă la data de 27 septembrie 2018 de Biroul SIRENE Naţional din Spania, copia cazierului judiciar, iar, ulterior, şi mandatul european de arestare tradus în limba română.
Înalta Curte mai constată că pe numele persoanei solicitate A. a fost emis, la 09 mai 2018, de către de către Curtea Centrală de Instrucţie nr. 5, Înalta Curte Naţională (Madrid, Spania), pentru săvârşirea infracţiunilor de posesie şi emitere de cărţi de credit, falsificare de documente oficiale şi integrare într-o grupare organizată, prevăzute de art. 399 bis 1, art. 390, art. 392, art. 74, art. 570 bis şi art. 570 quarter 2 din C. pen. spaniol, constând în aceea că, împreună cu alţii, a făcut parte dintr-o organizaţie criminală angajată în achiziţionarea de bunuri cu carduri de credit falsificate, persoana solicitată fiind responsabilă cu supravegherea şi controlul celor care utilizau carduri de credit false, însoţindu-le în magazin, în mai multe rânduri, în timp ce achiziţionau bunuri.
În declaraţia dată în faţa instanţei la data de 04 octombrie 2018, A. a arătat că este persoana indicată de autorităţile spaniole, nu a avut obiecţiuni privind identitatea, că este de acord să meargă în Spania pentru a-şi clarifica situaţie, că locuieşte de 4 ani în Germania împreună cu familia. La termenul din data de 18 octombrie, în declaraţia dată, persoana solicitată a precizat că doreşte ca, în continuare, să se afle sub control judiciar şi că a respectat toate obligaţiile impuse.
Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speţă cea română, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru, respectiv Spania, a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea efectuării urmăririi penale, care se execută în baza principiului recunoaşterii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/2002, cât şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât şi în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condiţiilor de fond şi formă, a domeniului de aplicare şi a cadrului instituţional în care funcţionează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, aşa cum acestea sunt prevăzute de Constituţia României şi de normele europene.
Conform Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.
În virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum şi raportat la dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanţa română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competenţa de a verifica temeinicia soluţiei dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în speţă cel din Spania, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare şi nici asupra oportunităţii mandatului european de arestare.
În cadrul acestei proceduri, judecătorul hotărăşte, asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz.
Astfel, se constată că infracţiunile pentru care s-a cerut predarea, respectiv de posesie şi emitere de cărţi de credit, falsificare de documente oficiale şi integrare într-o grupare organizată se regăsesc printre cele 32 de infracţiuni care permit predarea fără a fi necesară verificarea dublei incriminări, conform art. 96 alin. (1) punctul 16 din Legea nr. 302/2004.
Astfel, Înalta Curte constată că, din conţinutul mandatului european de arestare rezultă că nu este prescrisă executarea pedepsei pentru faptele pentru care s-a solicitat predarea persoanei solicitate, că la dosar s-a depus mandatul european de arestare, în original şi copie tradusă, un exemplar al mandatului fiind înmânat şi persoanei solicitate, precum şi că acesta a fost emis în baza unei hotărâri de arestare dată în procedura de anchetă preliminară (corespondent, urmărire penală în dreptul român).
Totodată, se constată că dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 prevăd că instanţa română poate refuza executarea mandatului european de arestare atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, însă aceste dispoziţii vizează exclusiv situaţia executării unei pedepse cu închisoare, respectiv cea a pronunţării unei hotărâri definitive de condamnare, or, în speţă, mandatul european de arestare a fost emis în vederea efectuării anchetei preliminare (urmăririi penale în dreptul român) împotriva persoanei solicitate, context în care aceste prevederi nu sunt aplicabile contestatorului.
Pe de altă parte, situaţiile prevăzute de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia poate refuza) şi nu motive obligatorii, astfel că instanţa română poate dispune executarea mandatului european de arestare, chiar în lipsa acordului persoanei solicitate dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta. Mai mult, motivele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare (faptul că lipseşte orice referire cu privire la garanţiile pe care autoritatea emitentă ar fi trebuit să le ofere, precum şi hotărârea în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare, dar şi starea sa precară de sănătate), nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, şi, ca atare, criticile apărării cu privire la acest aspect nu pot fi primite.
Totodată, nici cererea de înlocuire a măsurii arestării cu cea a controlului judiciar nu poate fi admisă, întrucât, pe de o parte, punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea se fac în stare arest preventiv, iar, pe de altă parte, raportat la infracţiunile comise, orice altă măsură preventivă ar fi lipsită de eficienţă.
În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de art. 86 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004, nefiind constatată incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opţional dintre cele prevăzută de art. 98 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 4251alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 229/F din 26 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi, întrucât acesta se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 229/F din 26 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22.11.2018.