Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 252/F din data de 16 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 26.10.2018 de Judecătoria Raională Veszprem pe numele persoanei solicitate A. (cetăţean român).
S-a dispus predarea amânată a persoanei solicitate către autorităţile judiciare ungare, cu respectarea regulii specialităţii, la momentul încetării cauzelor ce au justificat amânarea, respectiv:
- la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei - la momentul punerii în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau la executarea la termen a pedepsei;
- la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei - la momentul punerii în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau la executarea la termen a pedepsei.
S-a luat act că persoana solicitată şi-a exprimat voinţa ca, în cazul pronunţării unei soluţii de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, să execute în România pedeapsa aplicată.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile de la data încetării motivelor care au justificat amânarea.
S-a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării.
S-a revocat măsura controlului judiciar dispusă în cauza de faţă prin încheierea din 5.11.2018, definitivă prin necontestare.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinut în cauza de faţă de la 5.11.2018, ora 10:15 la 6.11.2018, ora 10:15, inclusiv.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 400 RON urmând a fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie.
Împotriva sentinţei penale nr. 252/F din data de 16 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018 a formulat contestaţie persoana solicitată A., la data de 20 noiembrie 2018.
La termenul de judecată, contestatorul persoană solicitată A. a arătat că doreşte să îşi retragă contestaţia formulată.
Conform art. 4251alin. (3) C. proc. pen., contestaţia se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, la instanţa care a pronunţat hotărârea care se atacă şi se motivează până la termenul stabilit pentru soluţionare, dispoziţiile art. 415 aplicându-se în mod corespunzător.
Art. 415 alin. (1) C. proc. pen. prevede că, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, persoana vătămată şi oricare dintre părţi îşi pot retrage apelul declarat.
Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile procesual penale anterior menţionate, precum şi manifestarea de voinţă exprimată de către contestatorul persoană solicitată în faţa instanţei de judecată, va lua act de retragerea contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale nr. 252/F din data de 16 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018 .
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, raportat la dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi la conţinutul concret al prestaţiei apărătorului desemnat din oficiu, se reţine că pentru onorariul acordat se are în vedere prestaţia apărătorului desemnat din oficiu efectuată raportat la timpul necesar studierii dosarului, la durata concluziilor formulate şi la numărul de termene la care a participat.
În acest context argumentativ, instanţa constată că apărătorul desemnat din oficiu a susţinut poziţia procesuală a contestatorului în sensul de a se lua act de manifestarea de voinţă a acestuia, iar cauza s-a aflat la al doilea termen de judecată generat de susţinerea contestatorului de a-şi angaja un apărător ales.
Astfel, instanţa va acorda onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 130 RON, onorariu care, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea contestaţiei formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 252/F din data de 16 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07.12.2018.