Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A.,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 62 pronunţată la data de 09 februarie 2018 în dosarul penal nr. x/2016, Tribunalul Constanţa a hotărât următoarele cu privire la inculpatul A.:
În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., pentru infracţiunea de "efectuare neautorizată de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive" (perioadele ianuarie 2014- noiembrie 2015 şi ianuarie 2016- septembrie 2016) la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 65 din C. pen., a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea de "efectuare neautorizată de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive" (cantitatea de 54, 2 grame substanţe psihoactive noi) la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 65 din C. pen., a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 actualizată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea de "trafic de droguri de risc" (perioada 03.09.2016-27.10.2016), la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.
În baza art. 65 din C. pen., a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 actualizată, l-a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea de "deţinere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu" (cantitatea de 0,4 gr cannabis din 28.10.2016), la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte trei pedepse (cumulate de 4 ani) respectiv 1 an 4 luni, astfel inculpatul A. având de executat pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 4 luni închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.
În baza art. 65 din C. pen., a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
A dispus executarea pedepsei principale în regim de detenţie, conform art. 60 din C. pen.
În baza art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 de ore începând cu data de 28.10.2016, h. 23,15 până la data de 29.10.2016, ora 23:15.
În baza art. 399 în referire la art. 208 din C. proc. pen., a menţinut măsura controlului judiciar faţa de inculpatul A., respingând, ca nefondată, cererea de revocare.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de la inculpatul A., la eliberarea din penitenciar, a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În baza art. 112 alin. (1) lit. e), f) din C. pen., a dispus confiscarea următoarelor bunuri şi cantităţi de droguri, în vederea distrugerii:1,7 grame fragmente vegetale (proba nr. 3a), 1,7 grame pulbere (proba nr. 4a), 4,2 grame pulbere (proba nr. 4b) şi 45,6 grame pulbere (proba nr. 5) pe care nu s-au pus în evidenţă substanţe supuse controlului conform Legii nr. 143/2000, rămase din probele înaintate după efectuarea raportului de constatare tehnico-ştiinţific nr. x din data de 07.11.2016,al Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor Constanţa din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, ce a fost ambalată şi sigilată cu sigiliul tip M.I. nr. 18904 şi predată la IPJ Constanta Camera de Corpuri Delicte cu dovada seria x nr. x din 29.11.2016;maşina de tabletat pe care s-au pus în evidenţă 3,4-CTMP(3,4-Dichloromethylphenidate) şi Ethylphenidate, conform raportului de constatare tehnico-ştiinţific nr. x din 07.11.2016 al Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, ce a fost ambalată şi sigilată cu sigiliul tip M.I. nr. 4124 şi predată la I.G.P.R - DC.J.S.E.O; 27,7 grame pulbere care nu conţine substanţe stupefiante sau psihotrope, rămasă din proba înaintată după efectuarea raportului de constatare tehnico-ştiinţific nr. x din data de 24.10.2016,al Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor Constanţa din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, ce a fost ambalată şi sigilată cu sigiliul tip M.I. nr. 4124 şi predată la I.P.J. Constanţa - Camera de Corpuri Delicte, cu dovada seria x nr. x din data de 03.11.2016; 0,2 grame pulbere care nu conţine substanţe stupefiante sau psihotrope conform Legii nr. 143/2000, rămasă din proba înaintată după efectuarea raportului de constatare tehnico-ştiinţific nr. x din 26.10.2016,al Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor Constanţa din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, ce a fost ambalată şi sigilată cu sigiliul tip M.I. nr. 4124 şi predată la I.P.J. Constanţa - Camera de Corpuri Delicte, cu dovada seria x nr. x din data de 03.11.2016.
Cheltuielile privind operaţiunile de distrugere vor fi suportate de inculpaţi.
În baza art. 112 alin. (1) lit. e), f) din C. pen., a dispus confiscarea în folosul statului a următoarelor sume de bani şi telefoane: un telefon marca B., seria x; un telefon marca B., seria x; cartelă SIM C., seria: x; telefon marca B., seria x, cu cartela SIM seria x; un telefon marca C., seria x; un telefon marca B., seria x şi numărul de apel x folosit de inculpatul A.
În baza art. 274 alin. (2) din C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 4.000 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond a declarat apel, printre alţii, inculpatul A.
Prin decizia penală nr. 811/P din data de 26 septembrie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., printre altele, a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 62/09.02.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2016.
În baza art. 424 alin. (2) din C. proc. pen.. în ref. la art. 241 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul A.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut, în esenţă, următoarele:
- în cursul anului 2016, inculpaţii D., E. şi A. au efectuat, fără drept, operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prin acţiuni de procurare a substanţelor susceptibile de a avea efecte psihoactive pe care le-au stocat şi depozitat în imobilul din oraş Ovidiu, strada x nr. 98, unde a fost găsită, la data de 28.10.2016, cu ocazia percheziţiei domiciliare, cantitatea de 54,2 grame substanţe psihoactive noi.
- la data de 25.10.2016, inculpatul D. a plasat, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, cantitatea de 0,3 grame substanţe psihoactive noi prin intermediul inculpaţilor E. şi A., pe piaţă.
- în cursul anului 2016, inculpaţii D., E. şi A. au procurat, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive pe care le-au stocat şi depozitat în imobilul situat în oraşul Hârşova, str. x, o maşină de tabletat comprimate pe care s-au pus în evidenţă substanţe psihoactive noi. În imobilul din oraşul Ovidiu, strada x nr. 98, locuieşte inculpatul A.;
- la data de 28.10.2016, inculpatul A. a deţinut pentru consum propriu, fără drept, cantitatea de 0,4 grame cannabis;
- în perioada 03.09. 2016 - 27.10.2016, inculpatul A. i-a oferit martorului F., în douăzeci rânduri, să consume cannabis;
- în perioada ianuarie 2014 - noiembrie 2015, inculpatul A., a pus în vânzare, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, de 5 ori, câte un gram de substanţe etnobotanice, pentru suma de 50 RON/gram, pe care le-a vândut martorului G.;
- în perioada ianuarie 2016- septembrie 2016, inculpatul A. a manipulat, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, de 15 ori, substanţe etnobotanice pe care le-a oferit spre consum martorului H..
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat prezentul recurs în casaţie inculpatul A..
Inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
În motivarea recursului în casaţie, inculpatul a susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere cele dispuse prin Decizia nr. 10 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, şi anume că procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ.
A susţinut că inculpatul A. nu a vândut substanţe de la domiciliul lui, el fiind consumator de droguri şi nici ceilalţi inculpaţi nu au vândut substanţe de la locuinţa acestuia din localitatea Ovidiu, str. x.
Substanţele psihoactive au fost vândute de către coinculpaţi din locaţii diferite, altele decât locaţia de pe str. x.
Faţă de aceste considerente, a apreciat că infracţiunea prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 nu există.
Totodată, a susţinut că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200, în condiţiile în care s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, apreciind că există o singură infracţiune pentru care pedeapsa de 1 an închisoare a fost corect stabilită, astfel încât s-au aplicat pedepse în alte limite.
Prin încheierea din data de 5 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 811/P din 26 septembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2016.
Examinând, pe fond, recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. Controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Se constată că inculpatul A. şi-a întemeiat recursul în casaţie pe cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen., conform cărora o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" sau dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.
Înalta Curte reţine că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de "efectuare neautorizată de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive", prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, "trafic de droguri de risc", prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi "deţinere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu", prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Totodată, observă că faptele concrete reţinute în sarcina inculpatului constau în aceea că, în cursul anului 2016, împreună cu inculpaţii D. şi E., a efectuat, fără drept, operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prin acţiuni de procurare a substanţelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe care le-au stocat şi depozitat în imobilul din oraş Ovidiu, strada x nr. 98, unde a fost găsită, la data de 28.10.2016, cu ocazia percheziţiei domiciliare, cantitatea de 54,2 grame substanţe psihoactive noi;
- la data de 25.10.2016, a plasat, pentru inculpatul D., împreună cu inculpatul E., fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, cantitatea de 0,3 grame substanţe psihoactive noi, pe piaţă;
- în cursul anului 2016, împreună cu inculpaţii D. şi E., a procurat, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe care le-au stocat şi depozitat în imobilul situat în oraşul Hârşova, str. x, o maşină de tabletat comprimate pe care s-au pus în evidenţă substanţe psihoactive noi. În imobilul din oraşul Ovidiu, strada x nr. 98, locuieşte inculpatul A.
- la data de 28.10.2016, inculpatul A. a deţinut pentru consum propriu, fără drept cantitatea de 0,4 grame cannabis;
- în perioada 03.09. 2016 - 27.10.2016, i-a oferit martorului F., în douăzeci de rânduri, să consume cannabis.
- în perioada ianuarie 2014 - noiembrie 2015, a pus în vânzare, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, de 5 ori, câte un gram de substanţe etnobotanice, pentru suma de 50 RON/gram, pe care le-a vândut martorului G.;
- în perioada ianuarie 2016 - septembrie 2016, inculpatul A. a manipulat, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, de 15 ori, substanţe etnobotanice, pe care le-a oferit spre consum martorului H..
În motivarea recursului în casaţie, cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a susţinut, în esenţă, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de "efectuare neautorizată de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive", prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, având în vedere dispoziţiile Deciziei nr. 10 din data de 12 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Înalta Curte constată că art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, pentru care a fost condamnat recurentul-inculpat A., incriminează fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile acestui act normativ, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Prin Decizia nr. 10 din data de 12 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie o operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ în ipoteza în care este efectuată în cadrul unei activităţi de import, export ori intermediere de produse.
Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Conform art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011, prin operator, în sensul acestei legi, se înţelege persoana fizică sau juridică care, coordonând direct ori prin interpuşi, efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare, depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse, denumite în continuare operaţiuni cu produse.
Se constată că instanţa de fond a reţinut ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, faptele inculpatului constând în aceea că: în cursul anului 2016, împreună cu inculpaţii D. şi E., a efectuat, fără drept, operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prin acţiuni de procurare a substanţelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe care le-au stocat şi depozitat în imobilul din oraş Ovidiu, strada x nr. 98, unde a fost găsită, la data de 28.10.2016, cu ocazia percheziţiei domiciliare, cantitatea de 54,2 grame substanţe psihoactive noi; la data de 25.10.2016, l-a ajutat pe inculpatul D. să plaseze, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, împreună cu inculpatul E., cantitatea de 0,3 grame substanţe psihoactive noi; în cursul anului 2016, împreună cu inculpaţii D. şi E., a procurat, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe care le-a stocat şi depozitat în imobilul situat în oraşul Hârşova, str. x, o maşină de tabletat comprimate pe care s-au pus în evidenţă substanţe psihoactive noi; în perioada ianuarie 2014 - noiembrie 2015, a pus în vânzare, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, de 5 ori, câte un gram de substanţe etnobotanice, pentru suma de 50 RON/gram, pe care le-a vândut martorului G.; în perioada ianuarie 2016- septembrie 2016, a manipulat, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, de 15 ori, substanţe etnobotanice, pe care le-a oferit spre consum martorului H..
Prin urmare, instanţa de apel nu a reţinut că procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către recurentul-inculpat A. s-a efectuat exclusiv în vederea consumului propriu, pentru a constata că faptele mai sus menţionate nu intră sub incidenţa art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, conform celor statuate prin Decizia nr. 10 din data de 12 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Dimpotrivă, a constatat că inculpatul a procurat astfel de substanţe în cadrul unei activităţi de intermediere de produse, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, faptele sale întrunind elementele constitutive ale infracţiunii mai sus menţionate.
Apărările recurentului-inculpat, în sensul că a procurat substanţe psihoactive doar pentru consum propriu, nu au corespondent în situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, iar o analiză a probelor administrate în cauză sub acest aspect, nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casaţie, limitată doar la probleme de drept, întrucât recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, pentru a reforma hotărârea recurată sub toate aspectele, ci analizează doar dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
Astfel, Înalta Curte constată că motivele de recurs în casaţie întemeiate pe pct. 7 al alin. (1) al art. 438 din C. proc. pen.. cu privire la cele două infracţiuni prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 nu vizează probleme de drept, ci pleacă de la negarea de către inculpat a faptelor reţinute în sarcina sa, aspecte ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casaţie.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta curte aminteşte că aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută/menţinută prin hotărârea atacată, instanţa de recurs nefiind abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, datorită limitării erorilor de drept ce pot fi corectate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.
O pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune. Există situaţii în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă.
Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc.), dar pot fi şi de natură procesuală (cum ar fi judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii).
În esenţă, recurentul-inculpat susţine că pedeapsa de 2 ani închisoare ce i-a fost aplicată pentru infracţiunea de "trafic de droguri de risc", prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este nelegală, în condiţiile în care a fost condamnat şi la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de "deţinere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu", prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, plecând de la susţinerea că nu a vândut substanţe psihoactive, fiind doar consumator de droguri.
Instanţa de fond a constatat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, fapta inculpatului A. care, în perioada 03.09.2016 - 27.10.2016, i-a oferit martorului F., în douăzeci rânduri, să consume cannabis.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, s-a constatat că inculpatul A. a deţinut, fără drept, pentru consum propriu, la data de 28.10.2016, o cantitate de 0,4 grame cannabis.
Se constată că instanţa de apel nu a reţinut existenţa, în speţă, a unui concurs ideal de infracţiuni, cele două fapte pentru care inculpatul a fost condamnat sunt diferite, atât din punct de vedere al elementului material, cât şi al perioadei infracţionale, împrejurare faţă de care nu este necesar a se analiza dacă infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, infracţiunea mai gravă, o absoarbe pe cea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, o astfel de analiză fiind pur teoretică, fără aplicabilitate în speţă.
Totodată, se reţine, raportat la limitele legale ale pedepsei cu închisoarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, de la 2 la 7 ani, că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului este legală, fiind egală cu minimul prevăzut de lege.
De altfel, argumentele invocate de inculpatul A. în susţinerea acestui motiv de casare pornesc de la susţinerea că a deţinut substanţe psihoactive doar pentru consum propriu, susţinere care vine în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută la fond şi în apel şi care, aşa cum s-a arătat anterior, nu poate fi analizată în calea de atac a recursului în casaţie.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 811/P din 26 septembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2016.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 martie 2019.